Author Archives: Ionut Ghiugan

De ce se tem copiii de intuneric

Monstrii care apar in camera dupa stingerea luminii sau umbrele de pe pereti interpretate drept personaje infioratoare sunt normale in dezvoltarea unui copil. Teama copilului se naste din imaginatia lui, iar cea mai eficienta metoda de a o combate este utilizarea gandirii magice specifica varstei. In dezvoltarea emotionala a copilului exista perioade de varsta in care frica si anxietatea sunt prezente in mod natural.

Normalitatea fricilor. Perioada cuprinsa intre 2 si 6 ani se caracterizeaza printr-o nevoie crescuta de explorare a mediului, dezvoltare a autonomiei si autocontrolului, iar in acest context isi fac aparitia o serie de frici specifice varstei: frica de intuneric, frica de animale, frica de creaturi imaginare, frica de a pierde o persoana draga.

“Aceste frici devin problematice si trebuie tratate de un specialist, atunci cand copilul continua sa mentina aceste mecanisme neadaptative dupa o anumita varsta sau cand sunt prezente in agenda emotionala a adultului”, explica, pentru Adevarul, psihologul Ionut Ghiugan

De unde vine frica de intuneric la copii. Teama de intuneric este frecventa la copiii prescolari ca rezultat al dezvoltarii normale, insa atunci cand se manifesta intens si interfereaza negativ cu activitatile zilnice ale copilului sau cand se manifesta la varste inaintate, trebuie sa-i acordam o atentie mai mare. In primul rand, trebuie avuti in vedere factorii care intretin si mentin frica de intuneric.

“Televiziunea reprezinta o sursa importanta care creaza si alimenteaza aceasta frica. Expunerea la imagini intens negative (stiri violente, personaje din desene animate, monstri, fantome si vrajitoare etc.) dezvolta si fixeaza frica de intuneric. Imaginatia copilului este activata, iar gandirea magica specifica varstei leaga aceste personaje de existenta cotidiana a copilului. Lipsa luminii din camera activeaza in plan mental imaginile si situatiile negative, iar frica pe care o traieste copilul este asociata cu intunericul”, mai spune psihologul Ionut Ghiugan. De asemenea, situatii de stres in viata copilului (tensiuni in familie, separarea parintilor, nasterea unui frate, schimbari frecvente ale domiciliului etc.) cresc semnificativ vulnerabilitatea copilului fata de anxietate si frica.

Modelele parintilor contribuie si ele la dezvoltarea si mentinerea fricilor

“Comportamentul observant la parinti este invatat si repetat de copil. Un parinte anxios si temator va transmite aceasta nesiguranta propriului copil, care va fixa mult mai usor fricile in tiparul sau de comportament. Stiluri educative negative sunt si ele factori care intretin aceste temeri. Atunci cand folosim frica ca metoda de educatie si normare a comportamentului copilului (daca nu esti cuminte te mananca bau-bau-ul, daca nu stai langa mine cand iesim afara te fura hotii, etc.), crestem sansele ca acesta sa devina sensibil la anxitate si frica”, mai spune cunoscutul psiholog.

Frica de intuneric la adulti are la baza nevoi nesatisfacute. Parcurgerea cu succes a etapelor de dezvoltare ale copilariei se vede in maturizarea emotionala a adultului, la fel cu se vad si neajunsurile acestui proces.

“Atunci cand nevoile emotionale din copilarie nu sunt satisfacute (un mediu de crestere nesecurizat sau dezorganizat) sau au existat in trecut evenimente cu potential traumatic (separarea parintilor, decesul unei persoane apropiate, violenta in familie, abuz, etc.), adultul are tendinta sa reactioneze regresiv (frica si anxietate) in fata provocarilor vietii”, mai spune Ionut Ghiugan.

Cum putem ajuta copilul. In astfel de situatii, majoritatea parintilor fie nu iau in serios frica de intuneric a copilului, fie utilizeaza gandirea rationala specifica adultului, spunandu-i copilului ca nu exista niciun motiv pentru care sa-i fie frica. Explicatiile rationale nu dau rezultate.

“Lipsa de atentie fata de aceasta problema invalideaza copilul, iar explicatiile rationale nu au efectul dorit, deoarece in perioada de varsta 2-6 ani, copilul functioneaza la nivel de gandire magica. Ambele modalitati de interventie sunt ineficiente si nu ajuta copilul sa depaseasca frica si sa-si formeze mecanisme adaptative”, mai spune Ionut Ghiugan

Personajele imaginare pot da mana de ajutor

“Frica copilui fata de intuneric se naste din imaginatia lui, iar cea mai eficienta metoda de a o combate este utilizarea gandirii magice specifica varstei. Recrutarea unor personaje magice sau eroi preferati ai copilului, care sa-l protejeze atunci cand camera este intunecata, vraji de protectie sau ritualuri de culcare anti-frica, sunt cateva exemple de modalitati de interventie usor accesibile parintilor, care ajuta copilul sa depaseasca aceasta frica”, mai spune psihologul Ionut Ghiugan.

Articol publicat în: www.adevarul.ro

 Psiholog specialist Ionuţ Ghiugan

PROGRAMĂRI:
► Telefon: 0722.509.692
► E-mail: ionutghiugan@gmail.com

@|2019 Expertiza Psihologică judiciară Ionuţ Ghiugan

Informaţii utile:
→ Când are nevoie copilul de psiholog (click aici)
→ Depresia la copii (click aici)
→ Agresivitatea la copii (click aici)
→ Ce nu poţi să-i spui copilului ȋn timpul divorţului (click aici)
→ Violenţa asupra copilului (click aici)
→ Teste psihologice utilizate ȋn evaluarea copilului şi adolescentului (click aici)
→ Cum trebuie să gestioneze parinţii crizele de nervi ale celor mici (click aici)
→ De ce trebuie lăsaţi copiii să greşească (click aici)
→ Cele mai importante lecţii de viaţă pe care copilul trebuie să le ȋnveţe ȋn cei şapte ani de acasă (click aici)
→ Alienarea parentală (click aici)
→ Pachet evaluare abilităţi parentale şi stil parental (click aici)
→ Capcanele copilăriei (click aici)
→ De ce mint copiii (click aici)
→ Violenţa ȋn familie (click aici)

Cosmarul injectiilor: tripanofobia, frica de ace

Mai frecventa la copii, dar prezenta si la adulti, frica extrema de ace si de injectii este o fobie pe care psihologii o explica din mai multe perspective. Lasata netratata, se poate agrava in timp si poate cauza dificultati in viata personala. Acul si seringa le declanseaza copiilor crize greu de stapanit. Intra panica, tipa, plang si se agata cu disperare de orice pretext pentru a evita intepatura. Dar nu doar copii manifesta o frica extrema de ace si injectii. Tripanofobia este o fobie intalnita si in randul adultilor.

Aceasta frica poate fi inteleasa si explicata din mai multe perspective

“O practica educativa neadecvata fixeaza frica si anxietatea, induce credinta ca injectia face parte dintr-un proces dureros si dezagreabil. In multe situatii, frica este utilizata de persoanele implicate in cresterea copilului ca metoda de educatie si normare a comportamentului (daca nu esti cuminte, te ducem la doctor si-ti face injectie, daca nu-ti iei bluza pe tine, racesti si vine doctorul sa-ti faca injectii)”, explica, pentru Adevarul, psihologul Ionut Ghiugan.

Exista si situatii in care injectia este asociata de copil sau de adult cu urmarea unui tratament medical care implica suferinta fizica si emotionala.

“Frica reprezinta cel mai performant mecanism de aparare, iar atunci când se instaleaza intr-o forma intensa, persoana asociaza evenimentul evaluat ca periculos cu toate elemetele prezente in acel context (oameni, locuri, obiecte, cuvinte, imagini)”, mai spune psihologul.

Aceeasi fobie poate fi si rezultatul unui proces evolutiv al speciei, transmis la nivel genetic

“Frica de obiecte ascutite (ace, lame de cutit, etc.) are un caracter adaptativ si tine de supravietuire, prin aceasta reactie emotionala intensa evitandu-se pericolul de accidentare sau ranire. Ranile provocate de obiecte ascutite au fost intodeauna evaluate de oameni ca fiind foarte periculoase, pierderea de sange fiind o cauza importanta a decesului in lunga istorie evolutiva a speciei umane”, mai spune psihologul Ionut Ghiugan.

Cum convingem, totusi, copilul sa faca injectia. Este bine ca micutul care trebuie sa suporte intepatura sa fie pregatit dinainte pentru injectie. Parintii sau apropiatii ii pot spune la ce ar trebui sa se astepte.

”Copilul nu trebuie mintit in legatura cu ceea ce va simti. Ii putem spune ca doare, dar foarte putin, si ca trece repede. Este normal sa fie speriat si sa planga, dar daca este incurajat sa fie calm, poate accepta mai usor intepatura. De asemenea, este important ca parintii sa-si pastreze calmul in fata copilului, astfel incat micutul sa nu preia din anxietatea parintelui si sa se sperie si mai tare. In cazul fobiei manifestate de adulti, in functie de intensitatea fricii, ar putea fi nevoie de ajutorul unui psiholog, pentru ca, lasata netratata, aceasta fobie se poate agrava in timp si poate cauza dificultati in viata de zi cu zi“, mai spune Ionut Ghiugan.

Articol publicat în: www.advarul.ro

Psiholog specialist Ionuţ Ghiugan

PROGRAMĂRI:
► Telefon: 0722.509.692
► E-mail: ionutghiugan@gmail.com

@|2019 Expertiza Psihologică judiciară Ionuţ Ghiugan

Informaţii utile:
→ Claustrofobia (click aici)
→ Depresia la copii (click aici)
→ Agorafobia şi tulburarea de panică  (click aici)
→ Fobia socială (click aici)
→ Teama de avion – Aerofobia (click aici)
→ Anxietatea (click aici)
→ Dismorfobia (click aici)
→ Agrafobia – Frica anormală de contacte sexuale (click aici)
→ Tulburarea de personalitate Evitantă (click aici)
→ Depresia, simptome şi tratament (click aici)
→ Stresul Posttraumatic. Cauze, tratament şi recuperare (click aici)
→ Pachet evaluare psihologică autocunoaştere şi dezvoltare personală (click aici)
→ Cum alegi cel mai potrivit psiholog (click aici)
→ Prejudecăţi legate de hipnoză (click aici)
→ Alienarea parentală (click aici)
→ Schizofrenia (click aici)

Cum facem diferenta intre psiholog si psihiatru

Cand apelam la psiholog si cand este nevoie sa cerem ajutorul psihiatrului. Este intrebarea pe care multa lume si-o pune atunci cand simte ca ar avea nevoie de sprijin pentru depasirea unor suferinte emotionale. Psihologul este un specialist in comunicare si comportament uman in timp ce psihiatrul este un medic specializat in tratamentul tulburarilor psihice.

Cand avem nevoie de psiholog si cand trebuie sa intervina psihiatrul. Cel mai simplu raspuns la intrebarea ce alegem este ca, in situatiile in care persoana suferinda este mai degraba nefunctionala, are nevoie de ajutorul unui psihiatru, care sa-i prescrie un tratament medicamentos pentru diminuarea simptomelor pana la disparitia acestora. Daca persoana este functionala, atunci suferindul are nevoie de serviciile unui psiholog – specialistul care-l va ajuta sa inteleaga de unde au aparut problemele si cum poate scapa de ele.

“Cele doua profesii au un obiectiv comun, legat de mentinerea sanatatii mintale si echilibrului psihic al populatiei. Formarea, metodele si tehnicile de tratament sunt diferite pentru fiecare profesie, precum si situatiile in care acestia pot sa intervina. Psihiatrul este un medic specializat in tratamentul tulburarilor psihice prin intermediul medicamentelor care actioneaza asupra psihicului. Acesta intervine atunci cand persoana percepe deformat realitatea, experimenteaza halucinatii auditive sau vizuale, are convingeri sau comportamente bizare, idei delirante, atunci cand functionarea proceselor cognitive este modificata patologic, cand persoana traieste intens stari de anxietate sau depresie. Psihologul este un specialist in comunicare si comportament uman – un absolvent al facultatii de Psihologie, care ulterior si-a obtinut atestatul de libera practica intr-o specialitate a psihologiei aplicate (psihologie clinica si psihoterapie, psihologie educationala, psihologia muncii si organizationala). Acesta evalueaza functionarea persoanei in plan cognitiv, afectiv sau comportamantal prin intermediul tehnicilor si metodelor specific psihologiei (observatia, interviul clinic, testul psihometric, etc.)”, explica, pentru „Adevarul“, psihologul Ionut Ghiugan.

Ce-i face diferiti pe cei doi specialisti este ca psihologul actioneaza asupra cauzelor problemelor pacientului, in timp ce psihiatrul intervine asupra simptomelor.

„Confuzia de rol dintre cele doua profesii este mentinuta in principal de lipsa de educatie a populatiei privind sanatatea mintala”

Prin consiliere psihologica sau psihoterapie, psihologul il ajuta pe individ sa-si imbunatateasca relatia cu el insusi si cu ceilalti, sa-si optimizeze performanta si randamentul, sa depaseasca situatiile de criza ale existentei, sa se dezvolte si maturizeze emotional. Nefiind medic, psihologul nu poate prescrie medicamente si nu pune un diagnostic medical, sarcina lui fiind sa identifice anumite probleme in functionarea persoanei si sa intervina pentru imbunatatirea performantelor individuale sau pentru depasirea unor momente de impas sau criza. Psihiatrul insa, il trateaza medicamentos.

“Confuzia de rol dintre cele doua profesii este mentinuta in principal de lipsa de educatie a populatiei privind sanatatea mintala si regulile generale de igiena psihica. Pe acest fond de lipsa de informatie, diferite credinte irationale sau mistice sunt mentinute si promovate in randul populatiei, iar tratamentele «alternative» pentru problemele de natura psihica sau psihologica sunt considerate in mod fals solutii adecvate. De exemplu, este inacceptabil pentru anul 2015 sa continuam sa tratam depresia prin tratamente energetice, divine sau printr-o infuzie de plante. Astfel de abordari nu fac decat sa mentina problema, pana in situatia in care aceasta nu mai poate fi controlata si tratata decat la nivel medical si institutionalizat”, mai spune psihologul Ionut Ghiugan.

Sunt situatii in care, suferindul poate avea nevoie si de psiholog si de psihiatru. Pacientul care beneficiaza de ajutorul unui psihiatru poate avea nevoie, ulterior tratamentului, dupa ce redevine cat de cat functional, si de ajutorul unui psiholog, pentru ca medicamentele nu pot schimba ce se intampla in mintea suferindului, iar daca acesta nu intelege de unde au aparut simptomele ce le intretine si cum scapa de ele, ar putea sa ajunga din nou la psihiatru. Practic, sunt situatii in care, suferindul poate avea nevoie si de psiholog si de psihiatru.

Important este sa ceara ajutor

“Atunci cand se modifica o constanta psiho-somatica sau apar dificultati in functionarea profesionala sau sociala (durere sau disconfort, scaderea capacitatii de concentrare sau de efort, oboseala persistenta, lipsa interesului sau placerii pentru activitati obisnuite, cotidiene, dificultati legate de somn sau emotii negative intense, etc.) pasul obligatoriu este sa apelam la ajutor de specialitate. Ignorarea problemelor de natura psihologica sau tratamentul neadecvat, creste riscul ca acestea sa se cronicizeze sau sa se transforme sub forma unor tulburari psihice foarte serioase, care vor afecta semnificativ functionarea persoanei si capacitatea de adaptare”, explica renumitul psiholog.

Citeste mai mult: www.adevarul.ro

PROGRAMĂRI:
► Telefon: 0722.509.692
► E-mail: ionutghiugan@gmail.com

@|2019 Expertiza Psihologică judiciară Ionuţ Ghiugan

Informaţii utile:
→ Pachet evaluare psihologică autocunoaştere şi dezvoltare personală (click aici)
→ Depresia, simptome si tratament (click aici)
→ Anxietatea (click aici)
→ Cum alegi cel mai potrivit psiholog (click aici)
→ Ipohondria. Cauze, simptome şi tratament (click aici)
→ Tulburarea de personalitate evitantă (click aici)
→ Tulburarea de personalitate antisocială (click aici)
→ Prejudecăţi legate de hipnoză (click aici)
→ De ce dragostea nu este sinonimă cu pasiunea (click aici)
→ De ce ne ȋndrăgostim online de străini (click aici)
→ „Uneori, oamenii nu vor să audă adevărul deoarece nu vor să le fie distruse iluziile“ (click aici)
→ Alienarea parentală (click aici)
→ Legătura între stilul parental pe care-l aplici şi dezvoltarea emoţională a copilului tău (click aici)
→ Divorţul şi efectele lui (click aici)
→ Capcanele copilăriei: cum sunt pregătite, de la vârste fragede, viitoarele paciente ale chirurgilor esteticieni (click aici)
→ Psihologia violului (click aici)

De ce dragostea nu e sinonima cu pasiunea. Cand stim ca iubim cu adevarat si care sunt indiciile ca avem de-a face doar cu o pasiune trecatoare

Chiar daca au cateva puncte comune, dragostea adevarata si pasiunea nu sunt unul si acelasi lucru. Incadrarea corecta intr-una sau alta dintre cele doua emotii se face in functie de atitudinea fata de intimitate si sex, capacitatea de a comunica dorintele si nevoile, dar si de modul in care sunt gestionate conflictele si asteptarile fata de partenerul de relatie.

“Cand vorbim despre dragoste si pasiune, intampinam in mod firesc dificultati de a defini cei doi termeni in plan emotional si comportamental. La nivel subiectiv, fiecare persoana are propria definitie si grila de evaluare, plecand de la o dubla conditionare: influenta culturala a mediului social si cea a mediului de crestere si formare (familia in care a crescut, relatiile dintre parinti, experientele personale traite, etc.)”, explica, pentru Adevarul, psihologul Ionut Ghiugan.

Pasiunea si dragostea se simt aproximativ la fel pentru ca intensitatea starilor poate fi perceputa la fel de mare in ambele cazuri. Asta pentru ca pasiunea poate fi usor confundata cu dragostea. Realitatea este ca pasiunea poate fi prezenta si in absenta dragostei adevarate. Este, mai ales, cazul barbatilor care simt atractii sexuale puternice pentru femei pe care nici macar nu le cunosc, insa, la fel de bine, acest lucru poate fi valabil si in cazul femeilor. Pasiunea se bazeaza pe instinct, in timp ce dragostea adevarata se defineste in functie de mult mai multe criterii, iar cele mai importante dintre acestea sunt compatibilitatea si angajamentul.

“Intr-o prima perspectiva cultural-sociala, cele doua sentimente sunt unite si definite comun. Dragostea si pasiunea sunt legate fundamental si insotesc relatia de cuplu pe termen nedefinit, indiferent de situatia existentiala sau de timpul petrecut in comun. Plecand de la acest mit cultural, dragostea adevarata, multe persoane intampina dificultati serioase in a se implica efectiv intr-o relatie de lunga durata. Utilizarea acestui concept comun, dragoste si pasiune, aduce beneficii importante in definirea si mentinerea sistemului de valori traditionale, privind familia si relatia de cuplu. La nivel practic, existential, definirea dragostei adevarate ca pasiune intensa, pe termen nedefinit, naste confuzie si indecizie privind propria agenda emotionala”, mai spune psihologul.

Pasiunea nu este suficienta. Dragostea implica mecanisme psihologice complexe, in timp ce pasiunea se rezuma la cele instictiv-biologice. Timpul este, de obicei, cel care iti arata daca traiesti o pasiune sau o dragoste adevarata, pentru ca relatiile construite doar pe atractie sexuala sunt sortite esecului. Pasiunea nu dureza la nesfarsit, chiar daca ambii partenerii care traiesc emotia sunt convinsi ca ea le este data pentru totdeauna.

“Din perspectiva psihologica, cele doua concepte sunt definite individualizat, plecand de la procesele psihice implicate si comportamentele asociate fiecarui termen. Dragostea pasionala implica mecanisme instictiv-biologice, declansand preponderent emotii intense si comportamente sexuale (dorinta, excitatie, atractie sexuala, etc.). Dragostea definita ca un sentiment de afectiune implica preponderent mecanisme psihologice complexe si este declansata de nevoia de intimitate si angajament fata de o persoana. Diferentele apar mai ales in cazul dragostei, ca sentiment de afectiune, pentru ca la baza acestei emotii se afla stilul de atasament al fiecarui individ. Stilul de atasament reprezinta maniera in care oamenii percep si raspund la intimitate in relatii si angajament (stil securizat, anxios, evitant, perturbat sau lipsa atasamentului)”, explica Ionut Ghiugan.

Masura in care te intereseaza ce gandeste celalalt, ce nevoi, valori si conceptii are si care sunt lucrurile pe care le ai in comun cu partenerul relatiei este un indicator in stabilirea corecta a sentimentului de pasiune sau de dragoste.

“La nivel practic, pentru ca cei doi parteneri de cuplu sa-si defineasca corect cele doua concepte este necesar sa abordeze urmatoarele aspecte: modul in care comunica, atitudinea fata de intimitate si sex, capacitatea de a comunica dorintele si nevoile lor, modul in care gestioneaza conflictele si asteptarile fata de partenerul de relatie”, mai spune specialistul.

Articol publicat în: www.adevarul.ro

Psiholog specialist Ionuţ Ghiugan

PROGRAMĂRI:
► Telefon: 0722.509.692
► E-mail: ionutghiugan@gmail.com

@|2019 Expertiza Psihologică judiciară Ionuţ Ghiugan

Informaţii utile:
→ Pachet evaluare psihologică autocunoaştere şi dezvoltare personală (click aici)
→ Pachet evaluare abilităţi parentale şi stil parental (click aici)
→ Agorafobia şi tulburarea de panică  (click aici)
→ Teama de Avion – Aerofobia (click aici)
→ Alienarea parentală (click aici)
→ Agresivitatea la copii (click aici)
→ Tulburarea de Personalitate Evitantă  (click aici)
→ Tulburarea de Personalitate Paranoidă (click aici)
→ De ce femeile abuzate se ataşează de partenerii agresivi, le caută scuze şi refuză să-i părăsească. Sindromul Stockholm ȋn violenţa domestică  (click aici)
→ Stresul Posttraumatic. Cauze, tratament şi recuperare (click aici)
→ Personalitatea sadică (click aici)
→ Depresia, simptome şi tratament (click aici)
→ Violența în familie (click aici)
→ Cum alegi cel mai potrivit psiholog (click aici)

Cum prevenim si tratam surmenajul si epuizarea. Cand trebuie sa mergem la psiholog

Oboseala este un fenomen fiziologic firesc in perioade aglomerate, ce ar trebui sa dispara dupa ce ne alocam un timp anume pentru odihna. Cand efortul fizic sau psihic este excesiv si prelungit, iar odihna este insuficienta sau prost organizata, putem intra in surmenaj, o stare de oboseala extrema caracterizata prin somnolenta, dureri de cap, nervozitate, scadere a posibilitatii de concentrare. De la surmanaj la epuizare nu e decat un pas.

In situatii de supra-solicitare sau situatii intense emotional, organismul activeaza mecanisme de protectie si aparare pentru a depasi situatia limita.

“Stresul poate fi cauzat de orice element din mediul inconjurator cu care interactionam, caruia nu reusim sa-i facem fata sau care pune presiune constant in viata noastra. Pentru perioade lungi de timp, stresul determina oboseala accetuata, scade semnificativ capacitatea de adaptare a persoanei si motivatia de implicare si orientare in alte activitati”, explica, pentru Adevarul, psihologul Ionut Ghiugan.

Surmenajul apare cand efortul nu este dozat dupa un program echilibrat. Munca nechibzuita ne impinge intr-un cerc vicios. Permanenta excitare psihica, teama si nelinistea care vin la pachet duc la tulburari de somn, tulburari de ritm cardiac si sensibilitate exagerata. Lipsa de dinamism ne lasa si fara chef de munca si fara chef de distractie. Surmenajul slabeste rezistenta organismului si predispune la aparitia unor boli.

Cum prevenim surmenajul. Oboseala cronica poate fi insa prevenita prin organizarea echilibrata a activitatii, alternand timpul de lucru cu cel de repaos, munca intelectuala cu cea fizica, repartizand activitatile mai grele dimineata si alegand pentru desfasurarea celor mai intense eforturi zilele de la mijlocul saptamanii – cea de-a treia sau a patra zi de dupa zilele libere. O dieta potrivita ajuta si ea la prevenirea surmenajului. Alimentele bogate in crom, fier, magneziu, potasiu si in vitaminele B, C si E, precum si cele bogate in fibre ajuta la sustinerea efortului fizic si intelectual. In schimb trebuie limitate cofeina si alcoolul.

Cand si cui trebuie sa cerem ajutor. Chiar daca nu trece la fel de usor ca oboseala, surmenajul cauzat de munca excesiva, de supra-solicitare are nevoie tot de odihna. De multe ori insa, aceasta nu este un remediu suficient. Cand de vina sunt si situatiile intense emotionale, sau de alta natura, trebuie sa cerem ajutor de specialitate.

“Pentru a depasi astfel de situatii este important sa identificam corect sursa problemei si comportamentul care o mentine. Daca este o cauza de natura somatica, persoana trebuie sa apeleze la medic. In situatia in care sunt prezenti factori psiho-emotionali, persoana are nevoie de indrumarea unui psiholog specializat in consiliere psihologica si psihoterapie. Indiferent de sursa acestor stari, persoana nu trebuie sa adopte un comportament pasiv sau de evitare, ci este necesar sa caute ajutor pentru a dezvolta stategii rezolutive”, spune psihologul Ionut Ghiugan.

Articol publicat în: www.adevarul.ro

PROGRAMĂRI:
► Telefon: 0722.509.692
► E-mail: ionutghiugan@gmail.com

@|2019 Expertiza Psihologică judiciară Ionuţ Ghiugan

Informaţii utile:
→ Pachet evaluare psihologică autocunoaştere şi dezvoltare personală (click aici)
→ Depresia, simptome si tratament (click aici)
→ Anxietatea (click aici)
→ Tulburarea de Personalitate Dependentă (click aici)
→ Cum apare masochismul (click aici)
→ Cum se pot schimba oamenii agresivi sau cei pasivi (click aici)
→ Expertiza psihologică ȋn cazurile de stres post-traumatic (click aici)
→ Alienarea parentală (click aici)
→ Pachet evaluare abilităţi parentale şi stil parental (click aici)
→ De ce femeile abuzate se ataşează de partenerii agresivi, le caută scuze şi refuză să-i părăsească. Sindromul Stockholm ȋn violenţa domestică  (click aici)
→ Tulburarea de Personalitate Paranoidă (click aici)
→ Cum alegi cel mai potrivit psiholog (click aici)

Iertarea nu ne mai schimba trecutul, dar ne va influenta viitorul

Se spune ca nimic nu e mai dulce ca razbunarea. Un adevar valabil doar pentru cine n-a inteles cat de eliberatoare este iertarea. Psihologii spun ca adoptarea unei conduite pozitive, atunci cand suntem raniti, inselati sau jigniti, ne aduce, intr-un final, mai multe beneficii decat satisfactia de moment pe care o avem atunci cand ne razbunam. Cand cineva ne loveste, mai ales in orgoliu, instinctul ne dicteaza un raspuns natural negativ.

“Exista culturi in care oamenii tind sa se razbune preponderent cand este vorba de fapte ce i-au ranit pe cei apropiati. In altele, razbunarea ia nastere, in general, din furie. Sunt si culturi in care razbunarea este dictata indeosebi de rusine. In unele cazuri, un astfel de raspuns aduce linistea, insa in cele mai multe, nu, ci, din contra, vine cu un pachet intreg de emotii negative, care ajung sa le depaseasca pe cele dinaintea razbunarii”, explica, pentru Adevarul, psihologul Ionut Ghiugan.

Dificultatea de a trece cu vederea faptele care ne-au ranit, mai ales cand este vorba despre actiuni intentionate ce au avut consecinte adanci asupra noastra nu este usor de depasit. Dar odata sucombata aceasta problema, am putea avea mult de castigat, arata studiile. Asta pentru ca iertarea este eliberatoare.

“Iertarea este o conduita destul de complexa. A ierta inseamna a veni cu un raspuns mai degraba pozitiv decat negativ fata de atitudinea celui care ne-a ranit, iar raspunsul nu insemna doar fapte, ci si ganduri. Ea poate fi o predispozitie de personalitate ori doar dictata de mentalitatea structurii sociale din care facem parte”, mai spune specialistul. Spre exemplu, in mediul rural mai ales, infidelitatea barbatului este adesea iertata, pe cand cea a femeii, foarte rar. In mediul urban, lucrurile stau putin altfel, fiindca raspunsul negativ al partenerei atunci cand este inselata tinde sa devina mai frecvent decat iertarea.

„Iertarea spirtuala se bazeaza pe utilizarea gandirii irationale”. Totodata, ne este mai usor sau mai greu sa iertam, in functie de atitudinea celui care ne-a ofensat. Daca aceasta este una de remuscare, parca putem sa ne retinem pornirile razbunatoare si sa adoptam un raspuns pozitiv. Iar daca aceasta atitudine este insotita si de scuze, lucrurile se simplifica si mai mult. Adevarata provocare este atunci cand nu avem parte nici de una, nici de alta.

“Cand vorbim despre iertare, inevitabil asociem acest termen cu dimensiunea religioasa/spirituala transmisa cultural si social in mediul de crestere si educatie. Aceasta abordare presupune inlocuirea sentimentelor negative de ura si razbunare cu sentimente de iubire si acceptare fata de o alta persoana care ne-a creeat un prejudiciu la nivel psihologic sau social, in mod direct sau indirect. Solutia iertarii spirituale presupune ca persoana sa schimbe fundamental perspectiva fata de agresor si situatia traumatica. Sa transforme complet si integral evaluarea sa initiala, astfel raul produs si asociat agresorului devenind o stare de bine si acceptare pentru individ. In multe situatii, aceasta perspectiva reprezinta o solutie alternativa mult mai indicata pentru sanatatea fizica si psihologica a persoanei, comparativ cu abordarea bazata pe resentimente, ura si vinovatie. Totusi, iertarea spirtuala se bazeaza pe utilizarea gandirii irationale si reprezinta o solutie adaptativa incompleta”, mai spune psihologul.

Iertarea matura. Este important de stiut ca a raspunde unei fapte reprobabile cu aceeasi moneda, pe principiul “ochi pentru ochi, dinte pentru dinte” este, cel mai adesea, distructiv. “Anihilarea” acestei porniri este optiunea care ne da cele mai mari sanse sa mai avem relatii normale cu cei care ne-au ranit.

„Din perspectiva psihologica, vorbim despre iertarea matura, adaptativa pentru individ in contextul sau de viata, o viziune realista bazata pe gandire rationala si critica. Iertarea matura presupune integrarea completa a obiectului furiei pastrand atat aspectele bune cat si pe cele rele. Aceasta perspectiva ofera persoanei sansa adaptativa de a invata din situatia negativa prin care a trecut, pentru ca in situatii similare viitoare sa poata reactiona adecvat si eficient. Iertarea matura nu presupune doar o inlocuire de emotii (emotiile negative schimbate cu emotii pozitive) ci un proces intentionat si voluntar ce implica emotii superioare (emaptie), restructurari cognitive complexe si adoptare unor comportamente prosociale” explica psihologul Ionut Ghiugan.

Dar nu trebuie neaparat sa optam pentru o iertare oarba, ci, de preferat, pentru una ce vine pe fondul clarificarii problemei si explicarii celuilalt ca faptele sale ne-au ofensat.

„Iertarea matura aduce o serie de beneficii importante in planul functionarii echilibrate si performante. Ajuta la vindecarea ranilor psihologice din trecut prin schimbarea perspectivei asupra contextului, agresorului si propriei persoane. Imbunatateste sanatatea fizica si psihologica, starea de confort psihic si rezistenta la noi situatii asemanatoare. Atunci cand relatia conflictuala este semnificativa pentru individ, ajuta la reconciliere si promoveaza un stil de gandire sanatos si adaptativ”, incheie specialistul.

Articol publicat în: www.adevarul.ro

PROGRAMĂRI:

► Telefon: 0722.509.692
► E-mail: ionutghiugan@gmail.com

@|2019 Expertiza Psihologică judiciară Ionuţ Ghiugan

Informaţii utile:
→ Pachet evaluare psihologică autocunoaştere şi dezvoltare personală (click aici)
→ Prejudecăţi legate de hipnoză (click aici)
→ Cum alegi cel mai potrivit psiholog (click aici)
→ Depresia, simptome si tratament (click aici)
→ Psihologia violului (click aici)
→ Agorafobia şi tulburarea de panică  (click aici)
→ Tulburarea de personalitate Evitantă (click aici)
→ Procrastinarea, boala civilizaţiei moderne (click aici)
→ Sindromul Münchausen (click aici)
→ Sindromul Genovese (click aici)

Capcanele copilariei: cum sunt pregatite, de la varste fragede, viitoarele paciente ale chirurgilor esteticieni

Lumea copilariei e plina de pericole si de daruri otravite frumos impachetate, pe care parintii sunt inclinati sa le considere momente de rasfat nevinovat pentru micutele lor.

Stereotipurile de care abunda povestile cu printese si printi calare pe cai albi sunt exploatate la maximum de industria dedicata copiilor, iar adultii sunt primii care se lasa ademeniti de aparentele finaluri fericite promise de cei care cauta profitul cu orice pret. Nu mai departe de sfasitul saptamanii trecute, Apple iTunes a retras peste noapte o aplicatie dedicata fetitelor, dupa ce a primit peste 4.000 de reactii negative din partea parintilor, si nu numai, la scurt timp dupa ce jocul a fost lansat. Aplicatia intitulata “Chirurgie plastica & Doctori esteticieni & Spitalul de Chirurgie plastica pentru Barbie” le invata pe copile ce presupune liposuctia si le incuraja sa o aplice unei “fete ghinioniste, atat de grasa incat nicio dieta nu o mai poate ajuta”. Mai departe, fetitele intrau in pielea chirurgilor plasticieni, nu inainte de a li se explica faptul ca, in clinica virtuala, pacienta poate beneficia de o liposuctie care o va face supla si frumoasa, dupa ce i se vor face mici taieturi in zonele cu probleme pentru a extrage surplusul de grasime.

Nu este singura aplicatie de acest gen disponibila pe iTunes, iar criticile adultilor care au aflat despre aceste jocuri dedicate fetitelor sunt extrem de dure. Multi considera ca aceasta este, de fapt, o modalitate de a pregati de la varste fragede pacientele de maine, tinere dornice de corecturi estetice, care vor face coada la cabinetele chirurgilor plasticieni.

In lipsa unui sistem de valori autentic, a unor repere interne solide, viitoarea adolescenta si femeie va prelua si consuma necritic mesajele din exterior si tendintele de moment ale societatii, iar acestea, dupa cum ne invata realitatea, pun foarte mult accentul pe latura fizica si obiectuala a realitatii, explica psihologul Ionut Ghiugan.

„Astfel de persoane vor cauta fericirea in exterior, intr-o relatie de dependenta cu lumea obiectelor si a vestimentatiei, si vor fi tot timpul in cautarea unor modele pe care sa le copieze. Din punct de vedere al vietii de relatie, acest tip de persoane nu vor reusi sa se implice autentic intr-o relatie, fiind centrate in mod egocentric si narcisist pe propria persoana si pe propriile nevoi. Mentinerea acestui comportament produce fixarea pe propriul fizic ca resursa principala a succesului si reusitei personale, iar in timp, pe masura ce calitatile fizice sunt estompate, eul persoanei  va trai intens anxietatea si insatisfactia unei vieti lipsite de sens”, in opinia specialistului.

Eroinele Disney, modele negative

Psihologul Ionut Ghiugan subliniaza ca imaginea de printesa este adanc inradacinata in mintea copiilor, aceasta “fiind parte din universul primilor ani ai vietii, un rol important in formarea acesteia avand expunerea copiilor la desene animate si povesti, in care aceste personaje ocupa un rol central”. In anumite perioade ale dezvoltarii, identificarea cu astfel de personaje este absolut normala, considera psihoterapeutul, tocmai pentru ca fac parte dintr-o etapa importanta a formarii identitatii feminine.

„Faptul ca micutele vor dori hainele si pantofii cu toc ai mamei nu trebuie sa ne ingrijoreze, fiind comportamente normale legate de stabilirea propriei identitati in raport cu ambii parinti. Ce trebuie sa ne ingrijoreze este mentinerea nevoii de atentie, de admiratie si centrarea pe eul fizic in urmatoarele etape ale dezvoltarii, aceasta fixare avand ca rezultat structurarea unei anumite personalitati”, atrage atentia Ionut Ghiugan.

Reabilitarea printesei

La randul sau, psihologul american Jennifer L. Hardstein explica in cartea „Reabilitarea Printesei: Un ghid pentru a creste fetite puternice si independente, care isi pot crea propria lor poveste cu final fericit”, de ce povestile cu printese si feti-frumosi pot influenta negativ evolutia fetitelor. Specialistul spune ca superficialitatea copiilor din ziua de azi nu este determinata doar de ceea ce invata de la televizor, din ziare sau din ce descopera pe internet, ci lucrurile incep sa se strice inca din momentul in care parintii le citesc povestile cu care au crescut la randul lor, in care eroinele de basm, de la Alba ca Zapada pana la Cenusareasa sau Frumoasa din Padurea Adormita promoveaza, ce-i drept, intr-un mod minunat, conceptia ca daca o fata arata bine si are haine frumoase va fi suficient pentru a gasi dragostea perfecta, dar si ca va fi iubita de toata lumea. Hardstein mai spune ca de la varsta de doi ani, moment in care fetitele incep sa-si doreasca sa se costumeze in eroine de poveste, micutele incep sa-si contureze un set de valori bazat pe idei nerealiste, care le poate afecta stima de sine atunci cand vor creste, fenomen botezat de psihologul american „sindromul printesei”.

Fara papusi Barbie si zeci de haine roz

Din moment ce parintii sunt primii care modeleaza felul de a gandi al copilului, de a simti si de a-si exprima nevoile si emotiile, psihologul Ionut Ghiugan atrage atentia ca adultii sunt datori „sa cenzureze sau sa permita prezenta unui anumit tip de comportament“. De asemenea, parintii valideaza, cel mai adesea fara sa realizeze, un comportament de tip consumerist al copilului, prin lipsa de reactie sau, dimpotriva, prin incurajarea acestuia si, indirect, prin propriul lui comportament bazat pe  caracteristici de consum.

“Copiii copiaza nevoile si atitudinele parintelui fara critica, deoarece nu au format un sistem propriu de referinta. Prin repetitie si imitare, normele sunt interiorizate si, mai tarziu, vor fi asumate ca fiind proprii de viitorul adult”, considera Ghiugan.

Un parinte trebuie sa fie receptiv la nevoile emotionale ale copilului si sa construiasca pentru acesta un mediu de formare potrivit  cu etapa sa de varsta si dezvoltare, conform psihologului.  Inca de la inceput este important ca adultul sa fie atent si responsabil cu privire la alegerea jucariilor si hainelor pe care copilul le doreste, la desenele animate si povestile pe care acesta le urmareste sau pe care i le citeste. Astfel, parintele va forma un consumator educat, care va sti sa filtreze mesajele transmise de societate si media prin propriul sistem de gandire. Este foarte important sa incurajam copilul sa vorbeasca despre ceea ce vede si simte, sa invete sa puna intrebari si sa valideze lucrurile pozitve si valoroase, punand astfel bazele unei imagine de sine autentice si reale.

Articol publicat în: www.adevarul.ro

PROGRAMĂRI:
► Telefon: 0722.509.692
► E-mail: ionutghiugan@gmail.com

@|2019 Expertiza Psihologică judiciară Ionuţ Ghiugan

Informaţii utile:
→ De ce este mai avantajat ȋn viaţă copilul care ȋşi dezvoltă inteligenţa emoţională (click aici)
→ Violenţa asupra copilului (click aici)
→ Expertiza psihologică a copilului şi familiei ȋn procesul de stabilire a condiţiilor exercitării autorităţii părinteşti (click aici)
→ Evaluarea psihologică a copilului după divorț/separarea părinților (click aici)
→ Cum ȋi afectează pe copii lipsa tatălui (click aici)
→ Complexul Medeea sau cum ajunge un părinte să-şi ȋnverşuneze copilul ȋmpotriva celuilalt părinte (click aici)
→ Semnele abuzului asupra copilului (click aici)
→ Pachet evaluare abilităţi parentale şi stil parental (click aici)
→ Teste psihologice utilizate ȋn evaluarea copilului şi adolescentului (click aici)
→ Cauzele Depresie (click aici)
→ Cum alegi cel mai potrivit psiholog (click aici)
→ Copiii care ȋşi rod unghiile ascund o teamă uriaşă (click aici)
→ Alienarea parentală (click aici)