Depresia la copii

  • 0
images57

Depresia la copii

Category : Psihologie clinică

Ce este depresia la copil? Depresia este o tulburare psihica caracterizata in general prin prezenta urmatoarelor simptome:
• dispozitie disforica (anxietate, tristete, iritabilitate)
• autodepreciere
• comportament agresiv (agitatie)
• tulburari de somn
• modificari ale performantelor scolare
• diminuarea socializarii
• modificarea atitudinii fata de scoala
• acuze somatice
• pierderea energiei obisnuite
• modificarea neobisnuita a apetitului si/sau pierdere in greutate.

Episodul depresiv la copil. In cele mai multe cazuri survine in cursul unui eveniment care are valoare de pierdere sau doliu (separarea parintilor, decesul unui membru al familiei, mutarea locuintei, etc.) Episodul depresiv se instaleaza progresiv, iar comportamentul copilului se modifica net in raport cu situatia anterioara:
• lentoarea psihomotorie si inhibitia motorie marcate de o anume incetineala
• o figura mai putin expresiva, mai putin surazator
• cel mai frecvent se constata o anume agitatie, mai ales cand i se cer copilului anumite sarcini sau momente de atentie
• momente de agitatie sunt frecvent intrerute de momente de inertie: copilul instalat pe canapea in fata televizorului, dar parand „absent”, aproape indifferent
• instabilitatea ia adesea forma furiei: „nu poti sa-i spui nimic”, „este suparacios, furios, in opozitie, refuza totul”, „zice intotdeauna nu,” „nu este niciodata de acord”
• lipsa de interes, care se traduce adesea prin intreruperea activitatilor ludice sau cultural („nu-l intereseaza nimic”, „nu poti niciodata sa-i faci pe plac”)
• pierderea stimei de sine ( „sunt nul”, „nu sunt bun de nimic”)
• devalorizarea ( idoielii in fata unei intrebari, a unei cereri : „nu stiu”, „nu reusesc”, „nu pot”.
• exprimarea constienta a sentimentului de culpabilitate („sunt rau”, „nu sunt dragut cu parintii mei”, „este greseala mea”)
• dificultatea de a gandi, de a fi atent la lucru si de a se concentra
• tulburari de apetit, mai frecvent comportament anorexic in mica copilarie si comportament de bulimie sau de rontait la copilul mare sau la preadolescent
• somnul este dificil, gasind adesea motive de a se opune culcarii, de refuz, care amplifica conflictul cu parintii; cosmarurile fac parte din componenta anxioasa la fel ca si fricile frecvente, mai ales cele de accidentare a parintilor
• durerile de burta si de cap destul de frecvente sunt la granita dintre problematica anxioasa si cea depresiva
• ideile de moarte sau de suicid (copilul declara „ca nu este iubit si ca va muri sau se va omori”).

In mod evident fiecare din aceste semne luate izolat nu sunt in mod necesar semnificative pentru episodul depresiv, dar asocierea lor (cinci pana la sase din aceste simptome), constanta lor in timp si modificarea comportamentala sunt semene caracteristice acestei tulburari. Nu este neobisnuit ca acest ansamblu simptomatic tipic sa fie complet ignorat (sau negat) de anturaj, de parintii insisi, iar copilul sa ramana astfel, saptamani intregi, in aceasta stare de suferinta depresiva.Aceasta necunoastere este grava deoarece, pe langa suferinta persistenta a copilului, simptomele pot sa determine o dezadaptare progresiva in special scolara, confirmand devalorizarea copilului („sunt nul”, „nu sunt bun de nimic”, „nu reusesc”) si accentuand adesea neintelegerea dintre parinte si copil. In plus aceste simptome se complica adesea cu manifestari supraadaugate cum ar fi: manifestarile anxioase, tulburarile de comportament, conduita delincventa (fuga, furt).

Tulburarea depresiva la copil
Pe langa episodul depresiv, unii copii prezinta o simptomatologie fie mai saraca, fie mai vaga, dar mai ales mai durabila in timp. Treptat manifestarile de agitatie, de instabilitate, de iritabilitate risca sa devina un factor stabil in modul de manifestare comportamental.

Care sunt simptomele?
• problemele scolare sunt principala complicatie a depresiei durabile. Esecul scolar, dezinteresul si dezinvestirea scolara sunt foarte frecvent intalnite.
• conduitele fobice si in special fobia scolara, pot ascunde o stare depresiva. Acesta frica se poate traduce prin teama de a se indeparta de caminul familial sau teama de abandon.
• la nivelul corpului sau al aspectului fizic, se observa uneori o atitudine permanenta de
• neglijenta, un aspect neingrijit, ca si cum copilul ar fi incapabil sa-si investeasca pozitiv corpul si aspectul sau. Copilul isi pierde neincetat obiectele personale (haine, chei, jucarii).
• sentimente de culpabilitate sau nevoia de pedeapsa. Anumite comportamente apar ca dovezi directe ale acestui simptom: raniri repetate, atitudini periculoase, pedepse neincetate la scoala, conduita directa autoagresiva.
• conduite de protest sau de revendicare fata de starea de suferinta. Conduite de opozitie, de suparare, coleroase sau chiar furie; manifestarile agresive (crize clastice, violenta fata de alti copii) si chiar autoagresivitate; tulburari de comportament, furturi, fugi, conduite delincvente, conduite toxicomanice.
• alte simptome clinice considerate relevante: enurezisul, eczema, astm, obezitatea sau anorexia.

Care sunt evenimentele sau situatiile care declanseaza depresia la copil?
• Existenta pierderii sau a separarii.
• Aceasta cauza este foarte frecventa daca nu chiar constanta in istoria copiilor depresivi sau deprimati. Evenimentul apare mai traumatic atunci cand copilul are o varsta critica (6 luni pana la 4-5 ani).
• Pierderea poate sa fie reala si sa aiba efecte durabile: decesul unuia sau ambilor parinti, al unui frate, al unui adult apropiat copilului (bunic, doica), separare brutala sau completa fie prin disparitia unei persoane apropiate (separare parentala, plecarea unui frate), fie prin indepartarea copilului insusi (spitalizare, plasare la doica etc.)
• Separarea poate sa fie temporara (boala, spitalizare scurta, absenta momentana a unuia dintre parinti), dar sa suscite o angoasa de abandon care sa persiste mult timp dupa reintoarcerea la situatia normala.
De asemenea, pierderea poate sa fie doar „interactiva”: parinte care nu mai este disponibil in plan psihic, acaparat de un conflict conjugal sau de un doliu.In alte situatii pierderea este aparent banala, cel putin din perspectiva adultului: moartea unui animal de casa (mai ales animalul care a fost prezent in casa de la nasterea copilului), o mutare a locuintei, pierderea sau plecarea unui prieten, etc.

Mediul familial

  • Antecedentele de depresie la parinti, mai ales la mama. Copilul se identifica cu parintele deprimat. Copilul traieste sentimentul ca mama este inaccesibila si indisponibila si ca el este incapabil sa o consoleze, sa o gratifice sau sa o satisfaca.
  • Carentele parentale, mai ales materne. Stimulare afectiva redusa sau absenta, verbala sau educativa. Devalorizare, agresivitate, ostilitate sau indiferenta totala fata de copil, putand sa mearga pana la respingere completa.
  • Abuzul. Copiii victime ale maltratarilor prezinta adesea trasaturi depresive sau o depresie veritabila.Ei se simt vinovati si cred ca daca parintii lor ii bat este pentru ca au facut prostii si sunt „rai”.

Tratament si recuperare. Abordarea terapeutica in cazul depresie la copil.
Programul terapeutic in cazul copilului depresiv este diferit in functie de specificul tulburarii (episod depresiv sau o boala depresiva) si in functie de capacitatea parintilor de a accepta ideea depresiei copilului lor.
Recunosterea depresiei si identificarea empatica cu suferinta copilului este esentiala.
Cand este vorba de un episod depresiv reactiv (doliu, mutare, alta pierdere etc.) simpla recunoastere a acestei depresii poate sa aiba o valoare terapeutica. Psihoterapeutul enunta diagnosticul si suferinta posibila a copilului, parintii sunt sensibili la aceasta si gasesc adesea ei insisi raspunsuri sub forma unei atentii mai bune, unei intelegeri a dificultatilor comportamentale sau scolare tranzitorii etc. In aceste cazuri enuntarea diagnosticului, consultatiile terapeutice si cateva reamenajari relationale fac ca simptomele sa scada in intensitate rapid si apoi sa dispara.
Atitudinea terapeutica este diferita cand copilul prezinta o tulburare depresiva cu simptome de lupta si de refuz al depresiei (instabilitate,furie, agresivitate, conduite deviante) si mai ales atunci cand dinamica relatiilor familiale este dominant de diferite forme de refuz: negare a suferintei copilului, a nevoilor sale, a conflictului evident. In aceste conditii nu trebuie sa ne asteptam la schimbari pozitive prin simplul fapt al enuntarii diagnosticului, ci este nevoie de o abordare terapeutica de durata si profunzime.

Tratamentul medicamentos
Antidepresivele. In folosirea acestor medicamente, regula actuala tinde sa rezerve prescrierea antidepresivelor la copil doar pentru formele clinice grave rezistente la tratamentele psiohoterapeutice si relationale.Totusi recurgerea la aceste tratamente nu trebuie sa fie neglijata in forme grave, utilizandu-se doze corecte si controlate.

Prevenirea o abordare esentiala. Prevenirea este in mod evident o abordare esentiala. La nivelul relatiei mama-copil este important prevenirea rupturii prin activitatea de consiliere psihologica, care sa arate rolul nefast al rupturilor, asupra echilibrului emotional si parcursului de dezvoltare al copilului.

Psiholog Ionut Ghiugan