Category Archives: Psihologie generală

  • 0

Cine se teme de Frica?

Ce sunt fricile

Frica este una dintre emoţiile de bază ale omului. Este o reacţie sănătoasă, adaptativă, declanşată de percepţia unei ameninţări sau a unui pericol faţă de securitatea fizică a unei persoane. Este o reacţie naturală, de protecţie şi ne ajută să recunoaştem şi să răspundem la situaţiile periculoase şi ameninţătoare. Frica este o reacţie ȋn lanţ care produce efecte fizilogice şi psihologice intense şi este declanşată de un stimul posibil ameninţător. Stimulul ar putea fi un păianjen, un câine care latră, o scară de bloc neluminată, separarea de grupul social, o sală plină de oameni care aşteaptă discursul tău sau un zgomot puternic ȋn uşă.

De unde provin ele

Fricile pot avea mai multe cauze.  Cele mai importante cauze pot fi grupate ȋn trei mai categorii:

  • Moştenirea biologică. Oamenii dezvoltă frici legate de anumite obiecte, animale sau situaţii care, ȋn timpuri străvechi, au fost primejdioase. De exemplu, insectele, soarecii, şerpii, ȋnălţimile, străinii, apa sau spaţiile deschise puteau fi periculoase pentru strămoşii noştri. Ȋn istoria speciei, aceste frici erau foarte utile şi aveau valoare adaptativă ridicată. Indivizii echipaţi cu asemenea frici erau mai bine pregătiţi să evite contaminarea, ȋnţepăturile otrăvitoare, căderile de pe stanci, să fie ucişi sau să se ȋnece.
  • Procesele de ȋnvăţare. Personalitatea noastră, credinţele şi propriile valori sunt formate ȋntr-un context social ȋn care ȋnvăţarea joacă un rol determinant. O experienţă intensă de frică, teama şi disconfort este asociata cu un obiect sau situaţie specifică. De exemplu, individul este muşcat de câine şi ulterior dezvoltă o fobie de câini. Ȋn alte situaţii, individul observă o persoană semnificativă care reacţionează prin frică intensă ȋntr-un anumit context si prin ȋnvăţare fixează această frică. De exemplu, unui membru al familiei ȋi este frică de spaţii ȋnchise şi copilul ȋnvaţă prin modelare această frică
  • Modelele de prelucrare a informaţiilor şi distorsiunile cognitive. Multe frici se pot baza pe informaţii incorecte, pe o tendinţă de a prezice rezultatele cele mai negative/catastrofale şi convingerea că teama, frica resimţită nu poate fi controlată.

Care sunt cele mai întâlnite frici

Cele mai des ȋntâlnite frici sunt cele legate de anumite animale (păianjeni, şerpi sau şobolani) sau situaţii specifice (frica de moarte, de durere, de spaţii ȋnchise sau ȋnălţime, teama de respingere,  de eşec sau teama de a vorbi ȋn public).

Care sunt factorii care menţin frica

Frica este menţinută printr-o serie de mecanisme psihologice, dintre care cel mai important este tocmai evitarea obiectului sau situaţiei care produce teama. Atunci cand evitam stimulul ameninţător, nu avem şansa de a afla ȋn mod real, dacă putem sau nu face faţă acelei situaţii. O alta modalitate importantă prin care se menţine frica este angajarea ȋn „comportamente de siguranţă”. Acestea sunt comportamente pe care persoana le pune ȋn practică pentru a se proteja de ameninţare, dar care ȋn mod paradoxal nu fac decât să ȋntărească mecanisme psihologice ale frici. De exemplu, ȋn situaţiile care vă produc teamă, cereţi permanent suport şi asigurări persoanelor apropiate sau familiei. Dacă doriţi să depaşiţi fricile,  va trebui să vă expuneţi treptat la situaţiile de care vă este teamă, să le confruntaţi şi să nu puneţi sub semnul ȋntrebări capacitatea dumneavoastră de a depaşi aceste obstacole. Atunci când frica ȋşi pierde obiectul, ȋn mod sigur va fi parte din trecutul dumneavoastră.

Frică, fobie sau anxietate. Când frica nu este sănătoasă.

Ȋn unele situaţii frica care ne protejează şi ne apără, evoluează ȋn anxietate sau fobie, emoţii nesănătoase şi cu potenţial patologic. Frica poate fi dezadaptativă atunci când apare ȋntr-o situaţie inofensivă sau neutră, care este interpretată greşit ca fiind un pericol sau o ameninţare potenţială. Teama se manifestă astfel prin anxietate, panică sau teroare şi modifică comportamentul individului ȋntr-o direcţie nedorită. Aceste răspunsuri emoţionale copleşesc individul, determinându-l să facă alegeri iraţionale. Când ne temem de ceva, care nu ne poate afecta de fapt sau când teama devine excesivă şi scapă de sub control atunci este afectată funcţionarea normală de zi cu zi şi frica este nesănătoasă.

Frica şi anxietatea sunt emoţii diferite ce trebuie foarte clar diferenţiate. Ȋn literature de specialitate cele două emoţii sunt definite astfel:

  1. Frica este o emoţie primitivă automată de alarmare, ca reacţie a unei ameninţări iminente sau a unui pericol pentru siguranţa şi securitatea unui individ.
  2. Anxietatea este un sistem complex de reacţii (cognitive, afective, fiziologice şi comportamentale), care este activat atunci când evenimentele sau circumsţantele anticipate sunt considerate deosebit de periculoase, imprevizibile sau incontrolabile şi ameninţă interesele vitale ale unui individ.

Caracteristicile generale ale anxietăţii pot fi astfel descrise:

  • Simptome fiziologice: creşterea ritmului cardiac, palpitaţi; dificultăţi de respiraţie, respiraţie rapidă; durere sau apăsare ȋn piept; senzaţie de sufocare; senzaţie de ameţeală, de vid mental; transpiraţie, bufeuri, frisoane; greaţă, tulburări gastrice, diaree; tremurături, agitaţie; furnicături sau amorţeală ȋn braţe, picioare; slabiciune, pierderea echilibrului, leşin; muşchi ȋncordaţi, rigiditate; gură uscată.
  • Simptome cognitive: frica de a pierde controluI, de a nu putea face faţă; teama de vătămare corporală sau de moarte; teama “de a nu ȋnnebuni”; teama de evaluări negative din partea celorlalţi; gânduri, imagini sau amintiri infricoşătoare; senzaţia de irealitate sau de detaşare; concentrare scăzută, confuzie, limitarea atenţei, hipervigilenţă pentru stimuli ameninţători; memorie slabă; dificultăţi ȋn gândirea raţională, pierderea obiectivităţi.
  • Simptome comportamentale: evitarea semnelor sau a situaţiilor ameninţătoare; evadarea, fuga; căutarea siguranţei, a protecţei; nelinişte, agitaţie; hiperventilaţie; senzaţia de ȋngheţare, ȋnţepenire; dificultăţi de vorbire.
  • Simptome afective: nervos, tensionat, ȋncordat; ȋnspăimântat, temător, ȋngrozit; iritat, instabil, agitat; nerăbdător, frustrat.

Cele opt “frici nesănătoase” ale omului

  1. Anxietatea generalizată. Se traduce printr-o nelinişte cronică, griji fără motiv, tensiune musculară, hiper-reactivitate şi vigilenţă excesivă. Stimulul ameninţător este legat de evenimente stresante de viaţă sau alte necazuri personale, iar evaluarea pe care persoana o face este legată de frica de posibile consecinţe negative sau ameninţătoare pentru viaţă sa.
  2. Atacurile de panică. Sunt crize intense de anxietate ȋnsoţite de senzaţii fizice extrem de neplăcute, senzaţii ce sunt interpretate drept semen ale unei crize cardiace sau ale morţii iminente. Stimulul ameninţător este legat de senzaţiile fizice, corporale, iar evaluarea pe care persoana o face este legată de frica de moarte (atac de cord), frica de pierderea controlului (a ȋnnebuni), frica de pierderea conştienţei (leşin) sau frica de a avea alte atacuri de panică. Atacurile de panică pentru a fi considerate patologice trebuie să se repete timp de o lună şi să fie urmate de frica permanentă legată de posibiltatea apariţiei unui noi crize. Atacurile de panică sunt foarte frecvente ȋn forma lor izolată şi afectează ȋn jur de 30% din totalul populaţiei.
  3. Agorafobia. Această frică patologică se traduce prin evitarea progresivă a unui număr din ce ȋn ce mai mare de situaţii atunci când persoana se află ȋn afara domiciliului. Agorafobia poate fi ȋnsoţită de atacuri de panică. Ȋn acest context persoana trăieşte frica de reluare a unei crize de anxietate ȋn situaţii ȋn care s-ar afla departe de orice ajutor. Această formă patologică de frică poate conduce la retragere din viaţa socială şi profesională, alcoolism, conflicte conjugale şi, mai ales, depresie.
  4. Fobia socială. Această fobie se traduce prin incapacitatea persoanei de a avea relaţii sociale satisfăcătoare, din cauza anxietăţii şi fricii de a fi evaluat negativ de către ceilalţi ȋn situaţii sociale, publice. Fobia socială se poate limita la două sau trei situaţii sociale sau se poate generaliza pentru numeroase contexte sociale, afectând semnificativ calitatea vieţii.
  5. Fobiile simple. Sunt frici limitate, care nu au un fundament obiectiv. Ȋn general ele vizează diverse animale, dar se pot prezenta şi sub forma fricii de sânge şi răni, fricii de a conduce un automobile, de a te afla ȋntr-un loc ȋnchis, de furtună etc. Aceste fobii limitează sfera vieţii de relaţie şi pot provoca suferinţă.
  6. Obsesii compulsive. Persoana care se confruntă cu acesta formă patologică de anxietate se luptă ȋmpotriva imaginilor mentale neplăcute. Stimulul ameninţător este legat de gânduri intruzive, imagini sau impulsuri inacceptabile, iar evaluarea pe care persoana o face este legată de frica de a pierde controlul mental sau comportamental, de a fi responsabil ȋntr-un fel de consecintele negative asupra propriei persoane sau a altora. Teama este de regulă reprezentată de murdărie, contaminare, senzaţia de a fi direct sau indirect responsabil de moartea altor persoane sau de alte catastrofe. Pentru a neutraliza anxietatea persoana recurge la diferite ritualuri (compulsii), cel mai adesea fără efect. Nefericirea şi degradarea vieţii zilnice fac diferenţa dintre obsesia normală şi cea patologică. Se consideră că pentru a fi patologice obsesiile si compulsile trebuie să depăşeste cel puţin o oră pe zi.
  7. Stresul post-traumatic. Unele persoane care experimentează evenimente traumatice (expunerea la război ȋn calitate de combatant sau civil, agresiune fizică, violenţă sexuală, accidentele grave produse de autovehicule etc.) continuă şi după terminarea evenimentului să retrăiască experienţele suferite care le-au ameninţiat viaţa, reacţionând ȋn minte şi la nivel de corpul ca şi cum evenimentul nu s-a ȋncheiat. Individul care se confruntă cu acesta formă patologică de anxietate se luptă cu amintiri, senzaţii, stimuli externi asociaţi cu experienţe traumatizante, iar funcţionarea sa adaptativă este semnificativ afectată.

Factori genetici

Exista numeroase dovezi ale faptului că anxietatea este ereditară. Se moşteneşte o vulnerabilitate generală pentru dezvoltarea unei tulburări de anxietate. Această vulnerabilitate nespecifică la anxietate poate fi neuroticismul, anxietatea ridicată ca trăsătură, afectivitatea negativă. Indivizii vulnerabili manifestă o reacţie emoţonală mai puternică faţă de situaţii potrivnice sau stresante.

Factorii de mediu şi factorii cognitivi interacţonează, cu aceasta predispoziţe genetică, pentru a determina tipul specific de tulburare de anxietate pentru fiecare individ.

Frica poate avea un impact negativ asupra vieţii

Anxietatea excesivă sub toate formele ei produce efecte negative asupra vieţii persoanei, din cel puţin următoarele perspective:

  • Gândire disfuncţională ȋn contexte specifice. Anxietatea are la bază o presupunere falsă, eronată despre caracterul periculos al unei sitiuaţii. Situaţiile neutre sau cu nivel scăut de ameninţare sunt percepute ca o ameninţare reală şi reacţia de răspuns este puternic dezadaptativă (frică exesivă, panică etc.). Astfel persoana pierde evaluarea obiectivă asupra realităţii reacţionând anormal ȋn context de viaţă neameninţătoare. De exemplu, o persoană cu fobie specifică de animale, suferă un adevărat atac de panică la vederea unui pudel pitic inofensiv, ţinut de stăpân ȋn lesă.
  • Fucţionare deteriorată. Anxietatea prin faptul că perturbă răspunsul adaptativ şi eficient ȋn faţă unor posibile ameninţări diminuează capacitatea unei persoane de a duce o viaţă productivă şi satisfăcătoare.
  • Evitarea unor situaţii de viaţă afectează viaţa socială a persoanei şi relaţiile cu ceilalţi. Anxietatea este provocată de o gamă largă de stimuli sau de situaţii de o intensitate relativ redusă, pe care un individ care nu se teme le-ar percepe ca situaţii inofensive. Ȋn acest context persoana anxioasă depune eforturi excesive pentru a evita stimuli percepuţi ca ameninţări, chiar dacă aceste comportamente ȋi afectează viaţa socială şi relaţiile cu ceilalţi.

Când avem nevoie de ajutor specializat

Atunci când fricile sunt persistente şi se asociază cu nivele ridicate de anxietate şi disconfort, când persoana ȋn cauză, deşi este conştientă de faptul că fricile pe care le trăieşte sunt excesive şi ireale, evită sau doreşte să evite anumite situaţii, este necesar ajutorul unui specialist ȋn sănătate mintală.

Se recomandă ca un primul demers, evaluarea medicală pentru a se elimina posibile cauze medicale asociate. De asemenea, persoanele care suferă de anxietate sau fobie pot beneficia de un ajutor important ȋn urma tratamentului medicamentos. Acesta poate să le reducă nivelul de anxietate şi teamă. Rolul tratamentului medicamentos este reducerea rapidă a nivelului anxietăţii. Tratamentul medicamentos poate fi o parte esenţială a intervenţiei, paralel cu învăţarea în cadrul psihoterapiei a unui mod eficient şi constant de a gestiona anxietatea.

Psihoterapia

Psihoterapia este o modalitate de tratament ce utilizează teorii şi mijloace ştiinţifice pentru reducerea sau eliminarea unor simptome (stări anormale resimţite de o persoană care pot indica prezenţa unei boli), afecţiuni mentale sau comportamente disfuncţionale. Deşi toţi oamenii au probleme, la psihoterapeut se prezintă doar cei care nu şi le rezolvă într-un timp rezonabil. Oamenii au resursele necesare rezolvării problemelor lor, dar există cel puţin o perspectivă care blochează utilizarea acestor resurse ȋntr-o manieră eficientă: oamenii nu formulează corect problema şi ȋn consecinţă devin prizonierii unei singure imagini privind soluţia. Din această perspectivă, sarcina psihoterapeutului este de a crea un cadru care să-l stimuleze pe client să dezvolte formulări alternative, fie în raport cu problema, fie în raport cu soluţia şi să utilizeze mai eficient resursele de care dispune. O abordare eficientă ȋn cazul anxietăţii şi fobilor are la bază următorul proces terapeutic, validat din punct de vedere ştiinţific:

  • Formarea şi ȋntărirea convingerii clientului că este capabil să facă faţă unei stări de anxietate puternice, demonstându-i-se faptul că poate deţine controlul cognitiv şi comportamnetal asupra stărilor sale.
  • Tehnici de relaxare musculară şi tehnici de control al respiraţiei.
  • Tehnici pentru dezvoltarea abilităţii de a recunoaşte şi reduce a simptomelor anxietăţii în momentul în care acestea apar.
  • Clientul este ajutat să ȋnţeleagă că modul în care gândeşte poate determina şi modul în care resimte teama.
  • Expunerea treptată la situaţiile percepute ca ameninţătoare şi formarea unor mecanisme adaptative de reacţie.

Ȋn lumea de azi, mai mult decât oricând, evenimentele dezastruoase provocate de catastrofe naturale sau de actele de violenţă ( de exemplu, teorismul) au creat un climat social de frică şi anxietate ȋn multe ţări din lume.

Prin intermediul canalelor de comunicare media aceste evenimente se propagă ȋn viaţa fiecărui individ, creând un nivel crescut de insecuritate. De asemnea, un factor important al vieţii de azi, care era mult mai puţin conştientizat de generaţiile trecute este legat de stresul cotidian şi nivelul crescut al solicitărilor. Acest factor contribuie substanţial la declanşarea şi menţinerea stărilor de anxietate. Putem afirma că anxistatea este o trăsătură definitorie a societăţii contemporane şi modul cum afectează indivizii reprezintă una din problemele cele mai importante cu care se confruntă sistemul de sănătate mintală.

Netratată, o anumită frică poate duce la depresie

Anxietatea clincă este ȋnsoţită ȋn multe situaţii de alte tulburări psihice. Relaţia cea mai frecventă este ȋntre anxietate şi depresie. Studiile de specialitate au indicat faptul că fobia simplă, tulburarea obsesiv-compulsivă, agorafobia şi atacurile de panică au fost asociate cu un risc crescut pentru depresie majoră, 12 luni mai târziu. Depresia clinică care ȋnsoţeşte o tulburare de anxietate este asociată cu un parcurs mai persistent al tulburării, cu o severitate mai mare a simptomelor, cu o limitare sau cu o incapacitate funcţonală mai mare. Ȋn plus, anxietatea care este ȋnsoţită de o depresie comorbidă determină un răspuns mai slab la tratament, o rată crescută de recidivă şi solicit mai mult serviciile medicale, decât ȋn situaţia in care anxietatea se prezintă ca singura afecţiune.

Consumul de substanţe

Tulburările legate de consumul de substanţe, ȋn special de consumul de alcool sunt des asociate cu tulburărilor de anxietate. Prezenta unei tulburări de anxietate (ȋn afara fobiei simple) dublează riscul pentru dependenţa de alcool sau de droguri, deoarece anxietatea precedă ȋn mod frecvent tulburarea legata de consumul de alcool şi droguri. Indivizii care suferă de anxietate sunt mai predispuşi să consume alcool şi droguri.

Ȋn activitatea de cabinet cele mai frecvente solicitări sunt legate ȋntr-o formă sau alta de o suferinţă de tip anxios. Că vorbim de o fobie simplă sau o tulburare de panică, o fobie socială sau o anxietate grefată pe un eveniment psihotraumatizant, toate aceste suferinţe au la bază frica ȋn forma ei patologică. Din nefericire, persoanele solicită ajutor după ce afecţiunea se cronicizează şi apar déjà modificări ȋn funcţionarea personală şi socială. Foarte puţine persoane solicită psihoterapie pentru prevenirea unor astfel de afecţiuni. Deşi conştientizează că au un mod problematic de a percepe realitatea şi a reacţiona, nu solictă ajutorul ȋnainte ca afecţiunea să producă o suferinţă semnificativă. Prin educaţie, oamenii pot fi ajutaţi să ȋnţeleagă că cea mai eficientă formă de “tratament” mai ales ȋn cazul afecţiunilor cu o component psihologică este prevenţia. Corectarea tiparelor negative de gândire, modificarea credinţelor limitative şi dezvoltarea abilităţilor de a rezolva problemele existenţei sunt procese esenţiale pentru a putea face faţă eficient provocărilor existenţei.

Psiholog specialist Ionuţ Ghiugan
Psiholog clinician
Psihoterapeut

PROGRAMĂRI:
► Telefon: 0722.509.692
► E-mail: ionutghiugan@gmail.com
@|2020 Expertiza Psihologică judiciară Ionuţ Ghiugan

Imagine de Nino Carè de la Pixabay


  • 0

Cum alegem partenerul de cuplu

Ce face ca doi oameni să se aleagă unul pe celălat, dintre alţi candidați disponibili, pentru a forma o relaţie de cuplu? Mai multe teorii au ghidat gândirea științifică pe această temă, ȋnsă nu toate au fost validate de cercetările ȋn domeniu.

Teoria psihanalitică a selecției partenerilor

Teoria psihanalitică consideră că alegem parteneri romantici care se aseamănă cu părinţii noştri.  Sigmund Freud a descris teoria conform căreia copiii dezvoltă o atracție față de părintele de sex opus, în timp ce se confruntă cu părintele de același sex pentru a proteja relația (complexul Oedip). S-a crezut că această atracție sexuală interzisă s-a tradus în căutarea calităților unui partener care reflectă calitățile părintelui de sex opus. De exemplu, primul „iubit” al unui băiat este mama lui, iar atunci când va creşte şi va decide să aleagă un partener romantic, amintirea mamei va crea dorința de a găsi pe cineva la fel ca ea.

Teoria ataşamentului

Din punct de vedere evolutiv, sistemul de ataşament este conceput pentru a promova supraviețuirea prin menținerea proximității între părinți și copii. Din punct de vedere psihologic, apropierea reduce frica, anxietatea și alte forme de suferință aferente, permițând indivizilor să se angajeze în alte sarcini de viață. Pe măsură ce oamenii se dezvoltă, acumulează o experienţă mentală a succesului lor în obținerea apropierii şi a confortului ȋn relaţie cu figurile de atașament, începând cu părinții și continuând cu prietenii apropiați și partenerii romantici.

Există patru stiluri de atașament ȋntr-o relaţie:

  1. Stil de ataşament sigur (dragoste stabilă). Persoana este confortabilă cu apropierea și intimitatea emoțională în relații; este capabilă să stabilească limite sănătoase, adecvate și rezonabile atunci când este necesar; tinde să aibă o percepție favorabilă a relațiilor și a interacțiunilor personale; este mai probabil să facă faţă cu bine dificultăților interpersonale.
  2. Stil de atașament anxietate-preocupare (dragoste instabilă). Persoana cu acest stil de ataşament este ȋnclinată să se simtă mai puțin sigură în privința relațiilor; manifestă ȋn relaţie, posesivitate, gelozie, control, schimbări de dispoziție, obsesivitate; necesită mângâiere, afectivitate și validare constantă pentru a se simți în siguranță și acceptată.
  3. Stil de atașament evitare-respingere (dragoste absentă și/sau îndepărtată). Persoana este autosuficientă, independentă comportamental și emoțional; evită intimitatea adevărată; doreşte libertatea fizică și emoțională; prioritățile din viață înlocuiesc adesea relațiile interpersonale; poate avea probleme de angajament ȋntr-o relaţie.
  4. Stil de atașament evitare-teamă (frică de dragoste și/sau dragoste dureroasă). Persoana cu acest stil de ataşament a trăit experienţe de viaţă dureroase (abandon sau abuz); doreşte intimitatea, dar rezistă simultan; ȋn situaţii de iubire se teme de anihilare, fizică și/sau emoțională; trăieşte multe conflicte interioare; se simte mai puțin sigură în privința relațiilor; poate avea probleme de angajament ȋntr-o relaţie.

Teoria ataşamentului susţine următoarele ipoteze: Un model de atașament stabil/securizat în atașamentele timpurii ale copilăriei, continuă să funcționeze ca model de lucru pentru relațiile de la vârsta adultă. Stilul de atașament determină modul ȋn care o persoană ȋşi selectează partenerul, dar şi modul ȋn care relaţia se va dezvolta ȋn timp sau se va termina. Indivizii preferă partenerii cu un stil de atașament similar sau un stil de atașament complementar.

Teoria sociobiologică

Teoria sociobiologică este concentrată exclusiv pe urmași. Această teorie susține că tendințele comportamentale, caracteristicile fizice și caracteristicile personalității care ne promovează șansele de a supraviețui și reproducere devin dezirabile pentru noi. În acest sens, bărbații caută femei tinere, sănătoase și atractive, care vor produce copii sănătoși și vor avea grijă de ei. De asemenea, ei caută femei conservatoare sexual, pentru a atenua riscul creșterii urmașilor unui alt bărbat. Pe de altă parte, femeile caută bărbați puternici sănătoși, care să o protejeze pe ea și pe copil și bărbați ambițioși cu statut social și economic ridicat. Statutul social și economic reprezintă capacitatea unui bărbat de a investi resurse într-un copil. Sociobiologia spune că bărbații sunt atrași de femeile frumoase mai tinere (față simetrică, șolduri largi, trăsături asociate cu tinereţea etc.), iar femeile sunt atrase de bărbați cu bani, statut și aspect masculin (umeri largi, maxilar puternic, voce profundă).

Teoria rolului social

Teoria rolului social susține că procesele sociale, mai degrabă decât cele biologice dictează alegerile noastre. Conform acestui argument, regulile de selecție a partenerului sunt dictate de rolurile pe care femeile și bărbații le ocupă în societate. Femeile sunt atrase de bărbați cu putere și bani, deoarece societatea limitează accesul acestora la poziţii de putere şi capacitate de a câștiga bani. De asemenea, această teorie arată faptul că dacă rolurile şi normele sociale se schimbă, atunci preferinţele oamenilor în căutarea unui partener se vor schimba ȋn aceeaşi măsură. Dacă mâine, majoritatea pozițiilor de putere și bani se vor adresa femeilor, atunci statutul și bogăția unui bărbat vor conta mult mai puțin pentru femei, în timp ce frumusețea şi tinerețea masculină pot deveni mai importante.

Studiile realizate până ȋn prezent au identificat destul de clar aspectele generale care ne atrag şi care declanşează procesul de alegere a unui partener de cuplu. Acestea sunt:

  • Atracție fizică

Oamenii sunt puternic influențați, cel puțin în întâlnirile inițiale, de atractivitatea fizică a unui posibil partener. Persoanele atractive fizic sunt, de asemenea, văzute ca având o varietate de caracteristici pozitive. De exemplu, oamenii mai atrăgători sunt văzuți ca fiind mai sociabili, altruiști și inteligenți decât omologii lor mai puțin atractivi. Tipare similare au fost găsite în raport cu contextele online. Persoanle considerate mai atractive pe baza fotografiilor lor de pe site-ul de întâlniri online sunt, de asemenea, apreciate ca având profiluri mai pozitive în ceea ce privește conținutul textului. Persoanele atractive au, de asemenea, mai multe opțiuni de parteneri de sex şi au mai multe șanse să li se ofere locuri de muncă. Există des ȋntâlnită convingerea că atractivitatea externă semnifică calități interne pozitive. Atractivitatea fizică pare a fi un avantaj important ȋn viață. În special în întâlnirile inițiale, oamenii sunt puternic influențați de atractivitatea fizică a celeilalte persoane.

  • Asemănare

Atractivitatea fizică deşi este o variabilă importantă, este doar o primă etapă ȋn dezvoltarea unei relaţii apropiate cu o altă persoană. Pentru a dezvolta o relaţie mai stânsă, vom începe să comunicăm, să ne împărtășim valorile, convingerile și interesele noastre și să începem să stabilim dacă suntem compatibili. Compatibilitatea creşte plăcerea şi stimulează continuarea comunicării. Relațiile sunt mai susceptibile să se dezvolte și să fie menținute în măsura în care partenerii împărtășesc caracteristici comune: vârsta, educația, rasa, religia, nivelul de inteligență și statutul socio-economic, valori și credințe. Asemănarea duce la atracție din mai multe motive. Un motiv ar fi că similitudinea face lucrurile mai ușoare. Ne este mai ușor să comunicăm cu o persoană care vorbește pe „limba noastră” şi ne împărtășește valorile şi credinţele. Un alt mare beneficiu de a împărtăși credințele și valorile este acela de a putea face o predicţie privind comportamentul şi atitudinile celuilalt. Ne este mai uşor să avem ȋncredere ȋn cineva care reacţionează asemănător la evenimente viitoare. Al treilea motiv este că iubind pe cineva asemănător nouă, ne simţim validaţi şi confirmaţi din punct de vedere psihologic. Asemănare este fără îndoială cea mai puternică variabilă care guvernează procesul de alegere a unui partener de cuplu. Avem tendința să ne placă oamenii care ne împărtășesc valorile și credințele noastre, atât pentru că similitudinea face lucrurile mai ușoare, cât și pentru că similitudinea consolidează valorile și credințele noastre.

  • Personalitate și caracter

Cercetările asupra factorilor de personalitate implicaţi ȋn alegerea unui partener au identificat doi factori de personalitate care sunt considerați de dorit: competența și căldura. Oamenii competenți, adică inteligenți și pricepuți social sunt considerați mai atractivi. Oamenii amabili cu o personalitate caldă sunt, de asemenea, mai atractivi. Cald și înțelept este o pereche câștigătoare în procesul de selecţie şi alegere a unui partener. De asemena, există mai multe caracteristici ale personalității care indică o atractivitate mai scăzută și chiar o probabilitate mai mare de rupere a relaţiei. Caracteristicile nedorite ale personalității în relații sunt: Agreabilitate scăzută (un partener care găsește întotdeauna ceva de argumentat, ȋncăpăţânat, orgolios şi competitiv); Controlul slab al impulsurilor (un partener care are probleme legate de controlul furiei și este predispus la agresiune și violență); Hipersensibilitate (un partener care se simte uşor rănit, chiar ȋn privinţa unor aspecte minore, pe care le exagerează ȋn direcţia negativă; hipersensibilitatea duce la o lipsă de comunicare și la izolare); Nevoia de control excesiv (un partener nesigur care tinde să fie gelos şi controlează excesiv); Narcisism (un partener concentrat doar pe sine şi nevoile sale, care nu investeşte ȋn relaţie); Abuzul de substanțe (orice tip de abuz de substanțe, alcool, droguri va conduce mai devreme sau mai târziu la probleme severe ȋn relaţia de cuplu).

  • Expunerea și proximitatea

Oamenii tind să se familiarizeze mai bine și să se îndrăgostească unul de celălalt atunci când situația socială îi aduce în contact repetat. Cu cât petrecem mai mult timp cu cineva, cu atât sunt mai mari șansele ca persoana respectivă să ne placă. Simplul efect de expunere se referă la tendința noastră de a prefera stimuli pe care i-am văzut frecvent. Expunerea simplă poate avea o bază evolutivă. Avem o frică inițială față de necunoscut, dar pe măsură ce lucrurile devin mai familiare, acestea produc sentimente mai pozitive și situaţia pare mai sigură. Atunci când stimulii sunt oameni, poate exista un efect suplimentar: oamenii cunoscuți sunt mai degrabă văzuți ca făcând parte din grupul nostru identitar (avem aceeaşi cultură, sistem de valori etc.), iar acest lucru ne poate determina să ne placă și mai mult.  De asemenea, cei mai mulți dintre oameni aleg un partener de relaţie care locuieşte aproape, pentru că distanţa fizică poate fi un obstacol important atunci când avem nevoie de contact fizic şi timp petrecut ȋmpreună. Relațiile la distanţa sunt mai greu de hrănit și supraviețuiesc mult mai rar. Expunerea și proximitatea sunt motivele pentru care multe persoane stabilesc relaţii la locul de muncă sau la şcoală. Ȋn multe situaţii, contactul fizic zilnic transformă persoanele străine ȋn prieteni sau parteneri de cuplu.

Ce ne motivează să intrăm ȋntr-o relaţie romantică nu corespunde ȋntotdeauna cu alegerea unui partener de lungă durată.

Ȋnțelegem destul de bine mecanismele generale pe care oamenii le folosesc pentru a identifica un posibil partener: aspectul fizic, asemănarea, personalitatea și proximitatea. În schimb, nu există încă un răspuns clar legat de „selecția finală”: cum alegem dintr-un grup de candidaţi potriviţi, doar unul, pentru a forma o relaţie de lungă durată.

Când vine vorba de “selecţia finală” teoria ȋn multe cazuri este confirmată parţial, existând şi alţi factori care ne motivează alegerea.

De exemplu, cercetările ȋn domeniu au arătat că, ȋn general, femeile acordă mai multă importanță statutului socio-economic decât iubirii romantice. De asemenea, femeile preferă stabilitatea emoțională decât aspectul atractiv fizic și preferă un partener inteligent. Statutul, stabilitatea emoțională și inteligența sunt caracteristici mai puțin importante pentru bărbați atunci când caută un partener pe termen lung. Bărbații subliniază valoarea frumuseții externe, tinerețea, sănătatea fizică și dorința pentru copii. În plus, studiile indică faptul că femeile sunt mai selective și mai exigente decât bărbații atunci când aleg un partener de viață. Un motiv este acela că femeile au mai multe de pierdut dacă fac o alegere proastă. Femeile sunt mai vulnerabile și, prin urmare, trebuie să fie mai prudente. Un alt motiv al selectivității feminine este faptul că aducerea pe lume a unui copil este o problemă mult mai solicitantă și cu implicaţii profunde pentru o femeie decât pentru un bărbat.

Selecţia finală a unui partener de cuplu, se dovedeşte ȋn multe cazuri un proces subiectiv care nu respectă ȋn mod necesar teoria ştiinţifică, logica raţiunii, tiparele evolutive, presiunea socio-culturală sau chiar voinţa persoanei.

Chiar dacă ne dorim ca ȋn dragoste să putem alege conştient şi raţional, așa cum spunea filozoful Blaise Pascal, inima are motive pe care rațiunea nu le înțelege.

Psiholog specialist Ionuţ Ghiugan
Psiholog clinician
Psihoterapeut

PROGRAMĂRI:
► Telefon: 0722.509.692
► E-mail: ionutghiugan@gmail.com

@|2020 Expertiza Psihologică judiciară Ionuţ Ghiugan

Photo by 7 SeTh on Unsplash


  • 0

FOTO Selfie, „oglinda“ crăpată a generaţiei crescute în faţa televizorului şi calculatorului

Popularitatea pozelor de tip selfie în rândul utilizatorilor de reţele sociale poate lua forme obsesive. Este şi cazul puştiului american care a încercat să se sinucidă pentru că nu reuşea să obţină selfiul perfect, o formă de narcisism digital ce poate duce la tulburări mintale.

Psihologul Ionuţ Ghiugan consideră selfie o formă de narcisism digital care ascunde dorinţa de a fi validaţi de ceilalţi şi de a ne menţine o imagine de sine pozitivă. Pe de altă parte, psihoterapeutul este de părere că în ultimii 20 de ani, cultura modernă, prin intermediul factorilor care o întreţin şi o promovează, ca mass-media şi internetul, a reuşit cu succes să reinventeze într-o anumită măsură nevoile şi trebuinţele noastre, precum şi modul în care ne adaptăm acestora. Valorile pervertite ale narcisiştilor digitali.

„Într-o societate globalizată, bazată pe consum şi uniformitate, piramida trebuinţelor umane a fost simplificată. Aspectul fizic si puterea de cumpărare devin valori absolute ale succesului şi perfomanţei individului. În acest nou mediu cultural, preocuparea pentru aspectul fizic se transformă într-un comportament constant şi foarte important. Noua filozofie de viaţă a generaţilor «crescute şi educate în spatele unui ecran» se bazează pe raţionamente simpliste de genul: dacă am un corp perfect, voi fi adimirat şi apreciat; dacă am suficiente resurse financiare, pot să cumpar orice; dacă arăt bine şi am bani, voi avea succes în viaţă“, spune psihologul.

Astfel, nevoile şi trebuinţele noastre normale şi definitorii – nevoia de comunicare şi apartenenţa la grup, nevoia de a ne exprima personalitatea, propriile nevoi şi dorinţe – sunt filtrate în prezent printr-un nou sistem normativ şi valoric care are în slujba sa un adevărat “arsenal tehnologic”, observă Ionuţ Ghiugan.

De aceea, noul tip de interacţiune socială online, impersonală, lipsită de intimitate şi interacţiune directă, încurajează şi menţine un comportament de tip narcisist orientat excesiv spre aspectele de ordin fizic. În opinia psihologului, pozele de tip “selfie” nu reprezintă doar o modă sau un trend, ci o metodă neautentică de a ne ancora la valorile şi cerinţele mediului în care trăim.

“Dacă nu reuşim să construim relaţii interumane funcţionale din care să primim afecţiune şi iubire, ne întoarcem într-un mod regresiv asupra propriei persoane ca obiect şi mijloc pentru a ne satisface nevoile şi trebuinţele. Narcisismul digital transpune într-o forma tehnologizată dorinţa noastră de a fi validaţi de ceilalţi şi de a menţine o imagine de sine pozitivă”, adaugă specialistul. “Sindromul urâţeniei” Pe de altă parte, persoanele care dezvoltă o adevărată dependenţă şi obsesie pentru autoportretul digital, au în spate un istoric încărcat de probleme psihologice legate de stima de sine sau, mai grav, tulburări psihice, subliniază Ghiugan. Relaţia interumană mediată de tehnologie şi ridicarea aspectului fizic la nivel de valoare absolută ne influenţează în mod diferit pe fiecare, în funcţie de nivelul de maturitate emoţională, intelectuală şi de vulnerabilităţile psihologice care există în orice individ.

Tulburarea disformică a corpului (numită popular şi „sindromul urâţeniei“- n.r.), diagnosticul pus tânărului american Danny Bowman, care ajunsese să-şi facă 200 de selfie-uri pe zi, se referă la preocuparea exagerată pentru un defect presupus sau exacerbat legat de aspectul fizic, „tulburare care se corelează cel mai bine cu comportamentul de tip selfie dus la extreme şi generalizat“, mai explică psihologul.

Însă nu este singura tulburare care este vulnerabilă la acest comportament, avertizează Ghiugan. Danny Bowman, băiatul care a încercat să se sinucidă pentru că nu era mulţumit de felul în care arăta în sutele de selfie-uri pe care le făcea într-o singură zi. Personalităţile de tip borderline sau narcisist, prin imaginea de sine nevalidată sau în continuă nevoie de confirmare, se regăsesc în rândul celor care folosesc autoporteretul digital pentru a-şi menţine în mod neautentic echilibrul interior. Cu toţii căutăm aprobarea şi relaţia cu celălalt, însă conectarea şi validarea socială nu poate fi benefică pentru fiinţa umană decât în relaţii directe interumane, bazate pe intimitate, emoţii şi sentimente profunde, precum iubire, empatie, respect etc., conchide psihoterapeutul.

Danny Bowman, în vârstă de 19 ani, este primul caz semnalat de persoană „dependentă de selfie“. Acesta a povestit în mai multe emisiuni de televiziune difuzate în SUA că pierdea şi câte zece ore pe zi cu iPhone-ul în mână. Căutam constant să fac selfie-ul perfect şi când mi-am dat seama că nu pot am vrut să mor. Mi-am pierdut prietenii, şcoala, sănătatea şi aproape şi viaţa, s-a confesat băiatul. Problemele adolescentului s-au agravat începând cu anul 2011, la scurt timp după ce a fost refuzat la o selecţie organizată de o agenţie de fotomodele. Deprimat şi convins că aspectul său fizic lasă de dorit, Danny a început să-şi facă sute de selfiuri pe zi, dar nemulţumirea constantă l-a determinat recurgă la un gest extrem: a luat un pumn de medicamente.

Articol publicat în: www.adevarul.ro

PROGRAMĂRI:
► Telefon: 0722.509.692
► E-mail: ionutghiugan@gmail.com

@|2019 Expertiza Psihologică judiciară Ionuţ Ghiugan


  • 0

Fericirea ȋn funcţie de IQ

Se spune că eşti cu atât mai nefericit cu cât ai un IQ mai mare. Teoria, doar parţial valabilă, este explicată şi de faptul că această categorie de persoane s-a specializat mai mult pe dezvoltarea inteligenţei generale şi performanţei profesionale decât pe antrenarea inteligenţei emoţionale. Mitul potrivit căruia ignoranţa ar fi cea mai sigură cale către fericire şi reversul acestuia, potrivit căruia un IQ-ul ridicat te poate face mai degrabă nefericit decât fericit, au în spate unele explicaţii psihologice.

„Doar dezvoltarea aptitudinilor intelectuale nu reprezintă o premisă a fericirii viitorului adult. Un coeficient ridicat al inteligenţei este un predictor al performanţei academice şi profesionale. Inteligenţa generală se defineşte prin capacitatea persoanei de a înţelege corect şi rapid un anumit context de viaţă, de a sesiza ceea ce este esenţial, de a rezolva situaţii sau probleme noi, pe baza experienţei acumulate anterior. Inteligenţa generală este dublu condiţionată, atât de zestrea ereditară dar şi de formarea educaţională în prima parte a vieţii. Copilul poate achiziţiona aptitudini în patru direcţii importante ale dezvoltării: aptitudini fizice, intelectuale, emoţionale (psihologice) şi sociale. Doar dezvoltarea aptitudinilor intelectuale nu reprezintă o premisă a fericirii viitorului adult. Este important să cunoaştem faptul că un copil inteligent cu un IQ mult peste medie întâmpină dificultăţi în relaţionarea socială şi în multe cazuri este izolat de ceilalţi copii şi etichetat ca un “ciudat” sau tocilar. Dacă acesta nu reuşeşte să dezvolte în paralel aptitudini sociale şi psihologice (modul în care îşi identifică emoţiile şi le exprimă, etc.), progresul acestuia va fi limitat doar la nivel academic“, explică, pentru „Adevărul“, psihologul Ionuţ Ghiugan.

Fericirea – o funcţie ce ţine de calitatea relaţiilor pe care le stabilim. Inteligenţa generală, fără o inteligenţă emoţională, fără capacitatea de a recunoaşte sentimentele noastre şi ale altora, ne poate condamnă la nefericire.

„Inteligenţa generală ridicată nu este un predictor al fericirii. Oamenii inteligenţi sunt statistic mult mai susceptibili de a fi deprimaţi. În principal acest aspect este explicat de faptul că această categorie de persoane s-au specializat doar în dezvoltarea inteligenţei generale şi performanţei academice, în detrimentul antrenării inteligenţei emoţionale şi abilităţilor sociale“, explică Ionuţ Ghiugan.

Inteligenţa emoţională este absolut necesară pentru a atinge fericirea, pentru că ne ajută să ne găsim echilibrul, să învăţăm să ne simţim bine, să-i înţelegem pe ceilalţi şi să ne facem înţeleşi.

„Dezvoltarea aptitudinilor psihologice şi sociale reprezintă un predictor al fericirii. Fericirea este evaluată la nivel subiectiv ca o funcţie ce ţine de calitatea relaţiilor pe care le stabilim“, mai spune renumitul psiholog care arată că relaţiile pozitive, armonioase cu ceilalţi oameni, menţin echilibrul interior şi starea pozitivă a persoanei. „De asemenea, dezvoltarea emoţională şi socială contribuie semnificativ la creşterea capacităţii persoanei de a face faţă situaţiilor de risc sau stres intens, mai ales pe perioade lungi de timp“, mai spune Ionuţ Ghiugan.

Articol publicat în: www.adevarul.ro

PROGRAMĂRI:
► Telefon: 0722.509.692
► E-mail: ionutghiugan@gmail.com

@|2019 Expertiza Psihologică judiciară Ionuţ Ghiugan


  • 0

Cum sa nu „innebunim” dupa o dragoste pe care am pierdut-o

Despartirile de dupa o relatie semnificativa vin, de fiecare data, cu riscul de a lasa cel putin unul dintre parteneri blocat in relatia trecuta sau de a aduce cu el in urmatoarea relatie toate frustrarile acumulate in relatia esuata. Pentru a ne putea continua viata dupa o dragoste pe care am pierdut-o este important sa tinem cont de cateva sfaturi.

“Cand cineva pierde relatia de cuplu in care a investit timp, sentimente si idealuri, apar emotii si trairi contradictorii, negative. Intensitatea acestor trairi depinde semnificativ de o serie de factori si caracteristici personale (etapa de varsta, tipul de atasament al persoanei, resursele personale, motivatia si modul de intrerupere a relatiei, experientele anterioare legate de astfel de situatii etc.”, explica, pentru Adevarul, psihologul Ionut Ghiugan.

Constientizarea faptului ca despartirea este definitiva, exprimarea emotiilor si sentimentelor legate de fostul partener, adaptarea la noua conjunctura si acceptarea situatiei sunt conditii esentiale pentru a nu ramane cu cicatrici severe dupa o despartire si pentru a nu ne sabota potentialele viitoare relatii.

“Pentru a depasi aceasta situatie traita intens emotional, primul pas este ca persoana sa-si actualizeze pierderea, adica sa constientizeze faptul ca separarea este definitiva. Negarea rupturii nu face decat sa evite impactul emotional al pierderii relatiei si sa blocheze procesul <vindecarii>”, spune specialistul.

Exprimarea sentimentelor. Amanarea exprimarii emotiilor fata de fostul partener, o atitudine frecvent intalnita in cazul despartirilor, nu face decat sa intarzie vindecarea, spun psihologii.

“In a doua etapa, persoana trebuie sa-si identifice si sa-si exprime emotiile si sentimentele legate de fostul partener si relatia cu acesta. Dintre trairile cele mai problematice care pot bloca persoana intr-o relatie pierduta sunt: frica si neajutorarea, furia si vina”, spune psihologul.

Incheierea sanatoasa a relatiei este foarte importanta pentru echilibrul nostru psihic, mai ales daca vrem sa ne dam sansa unei noi relatii functionale.

“Recunoasterea sentimentelor pozitive fata de fostul partener si relatia cu acesta, reprezinta o parte necesara pentru a incheia in mod sanatos o relatie terminata”, explica renumitul psiholog.

Acomodarea cu noua situatie. Sfarsitul unei relatii inseamna, automat si intrarea intr-o noua conjunctura, diferita, din multe puncte de vedere, de cea in care partenerii se obisnuisera atunci cand functionau in cuplu.

“In multe situatii, persoana s-a dezobisnuit sa ia decizii singura sau sa rezolve problemele existentiale din perspectiva individuala. Pierderea relatiei inseamna din aceasta perspectiva ca persoana sa-si asume si rolurile si obligatiile care anterior erau in seama fostului partener de cuplu”, mai spune specialistul.

Acceptarea situatiei. Ultima etapa a unei iesiri sanatoase din cuplu – acceptarea situatiei – este, de fapt, testul care ne arata si cat de matur privim despartirea.

“Acceptarea situatiei este etapa finala a procesului de separare, prin care persoana accepta pierderea intr-o maniera adaptativa si matura fiind pregatita sa dezvolte noi relatii interpersonale in viitor”, mai spune Ionut Ghiugan.

Despartirile ne pot face sa ne pierdem increderea in propria persoana, ne pot taia cheful de viata, ne pot incarca de tristete si ne pot impinge chiar in depresie. Fara intelegerea propriilor noastre sentimente, a cauzelor care au facut ca relatia sa esueze si fara parcurgerea etapelor firesti ale pierderii, riscam sa ramanem captivi intr-un carusel al urii, vinei si intrebarilor apasatoare.

“Daca nu trecem prin aceste etape firesti ale travaliului legat de pierdere, putem risca sa ramanem blocati in relatia trecuta sau sa aducem in viitorea relatie toate trairile nerezolvate anterior. Ranile emotionale neintelese sau nevidecate corespunzator, devin bagaje invizibile care sunt aduse in relatia urmatoare, iar un nou inceput inseamna de fapt o continuare a unei situatii trecute”, mai spune psihologul Ionut Ghiugan.

Articol publicat în: www.adevarul.ro

PROGRAMĂRI:
► Telefon: 0722.509.692
► E-mail: ionutghiugan@gmail.com

@|2019 Expertiza Psihologică judiciară Ionuţ Ghiugan

Informaţii utile:
→ De ce femeile abuzate se ataşează de partenerii agresivi, le caută scuze şi refuză să-i părăsească. Sindromul Stockholm ȋn violenţa domestică  (click aici)
→ Personalitatea sadică (click aici)
→ Tulburarea de Personalitate Dependentă (click aici)
→ Depresia, simptome şi tratament (click aici)
→ Violența în familie (click aici)
Psihologia violului (click aici)
→ Tulburarea de Personalitate Paranoidă (click aici)
→ Cum alegi cel mai potrivit psiholog (click aici)
→ Pachet evaluare psihologică autocunoaştere şi dezvoltare personală (click aici)
→ Agorafobia şi tulburarea de panică  (click aici)
→ Procrastinarea, boala civilizaţiei moderne (click aici)
→ Prejudecăţi legate de hipnoză (click aici)
→ Ipohondria. Cauze, simptome şi tratament (click aici)
→ Schizofrenia (click aici)


  • 0

De ce se tem copiii de intuneric

Monstrii care apar in camera dupa stingerea luminii sau umbrele de pe pereti interpretate drept personaje infioratoare sunt normale in dezvoltarea unui copil. Teama copilului se naste din imaginatia lui, iar cea mai eficienta metoda de a o combate este utilizarea gandirii magice specifica varstei. In dezvoltarea emotionala a copilului exista perioade de varsta in care frica si anxietatea sunt prezente in mod natural.

Normalitatea fricilor. Perioada cuprinsa intre 2 si 6 ani se caracterizeaza printr-o nevoie crescuta de explorare a mediului, dezvoltare a autonomiei si autocontrolului, iar in acest context isi fac aparitia o serie de frici specifice varstei: frica de intuneric, frica de animale, frica de creaturi imaginare, frica de a pierde o persoana draga.

“Aceste frici devin problematice si trebuie tratate de un specialist, atunci cand copilul continua sa mentina aceste mecanisme neadaptative dupa o anumita varsta sau cand sunt prezente in agenda emotionala a adultului”, explica, pentru Adevarul, psihologul Ionut Ghiugan

De unde vine frica de intuneric la copii. Teama de intuneric este frecventa la copiii prescolari ca rezultat al dezvoltarii normale, insa atunci cand se manifesta intens si interfereaza negativ cu activitatile zilnice ale copilului sau cand se manifesta la varste inaintate, trebuie sa-i acordam o atentie mai mare. In primul rand, trebuie avuti in vedere factorii care intretin si mentin frica de intuneric.

“Televiziunea reprezinta o sursa importanta care creaza si alimenteaza aceasta frica. Expunerea la imagini intens negative (stiri violente, personaje din desene animate, monstri, fantome si vrajitoare etc.) dezvolta si fixeaza frica de intuneric. Imaginatia copilului este activata, iar gandirea magica specifica varstei leaga aceste personaje de existenta cotidiana a copilului. Lipsa luminii din camera activeaza in plan mental imaginile si situatiile negative, iar frica pe care o traieste copilul este asociata cu intunericul”, mai spune psihologul Ionut Ghiugan. De asemenea, situatii de stres in viata copilului (tensiuni in familie, separarea parintilor, nasterea unui frate, schimbari frecvente ale domiciliului etc.) cresc semnificativ vulnerabilitatea copilului fata de anxietate si frica.

Modelele parintilor contribuie si ele la dezvoltarea si mentinerea fricilor

“Comportamentul observant la parinti este invatat si repetat de copil. Un parinte anxios si temator va transmite aceasta nesiguranta propriului copil, care va fixa mult mai usor fricile in tiparul sau de comportament. Stiluri educative negative sunt si ele factori care intretin aceste temeri. Atunci cand folosim frica ca metoda de educatie si normare a comportamentului copilului (daca nu esti cuminte te mananca bau-bau-ul, daca nu stai langa mine cand iesim afara te fura hotii, etc.), crestem sansele ca acesta sa devina sensibil la anxitate si frica”, mai spune cunoscutul psiholog.

Frica de intuneric la adulti are la baza nevoi nesatisfacute. Parcurgerea cu succes a etapelor de dezvoltare ale copilariei se vede in maturizarea emotionala a adultului, la fel cu se vad si neajunsurile acestui proces.

“Atunci cand nevoile emotionale din copilarie nu sunt satisfacute (un mediu de crestere nesecurizat sau dezorganizat) sau au existat in trecut evenimente cu potential traumatic (separarea parintilor, decesul unei persoane apropiate, violenta in familie, abuz, etc.), adultul are tendinta sa reactioneze regresiv (frica si anxietate) in fata provocarilor vietii”, mai spune Ionut Ghiugan.

Cum putem ajuta copilul. In astfel de situatii, majoritatea parintilor fie nu iau in serios frica de intuneric a copilului, fie utilizeaza gandirea rationala specifica adultului, spunandu-i copilului ca nu exista niciun motiv pentru care sa-i fie frica. Explicatiile rationale nu dau rezultate.

“Lipsa de atentie fata de aceasta problema invalideaza copilul, iar explicatiile rationale nu au efectul dorit, deoarece in perioada de varsta 2-6 ani, copilul functioneaza la nivel de gandire magica. Ambele modalitati de interventie sunt ineficiente si nu ajuta copilul sa depaseasca frica si sa-si formeze mecanisme adaptative”, mai spune Ionut Ghiugan

Personajele imaginare pot da mana de ajutor

“Frica copilui fata de intuneric se naste din imaginatia lui, iar cea mai eficienta metoda de a o combate este utilizarea gandirii magice specifica varstei. Recrutarea unor personaje magice sau eroi preferati ai copilului, care sa-l protejeze atunci cand camera este intunecata, vraji de protectie sau ritualuri de culcare anti-frica, sunt cateva exemple de modalitati de interventie usor accesibile parintilor, care ajuta copilul sa depaseasca aceasta frica”, mai spune psihologul Ionut Ghiugan.

Articol publicat în: www.adevarul.ro

 Psiholog specialist Ionuţ Ghiugan

PROGRAMĂRI:
► Telefon: 0722.509.692
► E-mail: ionutghiugan@gmail.com

@|2019 Expertiza Psihologică judiciară Ionuţ Ghiugan

Informaţii utile:
→ Când are nevoie copilul de psiholog (click aici)
→ Depresia la copii (click aici)
→ Agresivitatea la copii (click aici)
→ Ce nu poţi să-i spui copilului ȋn timpul divorţului (click aici)
→ Violenţa asupra copilului (click aici)
→ Teste psihologice utilizate ȋn evaluarea copilului şi adolescentului (click aici)
→ Cum trebuie să gestioneze parinţii crizele de nervi ale celor mici (click aici)
→ De ce trebuie lăsaţi copiii să greşească (click aici)
→ Cele mai importante lecţii de viaţă pe care copilul trebuie să le ȋnveţe ȋn cei şapte ani de acasă (click aici)
→ Alienarea parentală (click aici)
→ Pachet evaluare abilităţi parentale şi stil parental (click aici)
→ Capcanele copilăriei (click aici)
→ De ce mint copiii (click aici)
→ Violenţa ȋn familie (click aici)


  • 0

Cosmarul injectiilor: tripanofobia, frica de ace

Mai frecventa la copii, dar prezenta si la adulti, frica extrema de ace si de injectii este o fobie pe care psihologii o explica din mai multe perspective. Lasata netratata, se poate agrava in timp si poate cauza dificultati in viata personala. Acul si seringa le declanseaza copiilor crize greu de stapanit. Intra panica, tipa, plang si se agata cu disperare de orice pretext pentru a evita intepatura. Dar nu doar copii manifesta o frica extrema de ace si injectii. Tripanofobia este o fobie intalnita si in randul adultilor.

Aceasta frica poate fi inteleasa si explicata din mai multe perspective

“O practica educativa neadecvata fixeaza frica si anxietatea, induce credinta ca injectia face parte dintr-un proces dureros si dezagreabil. In multe situatii, frica este utilizata de persoanele implicate in cresterea copilului ca metoda de educatie si normare a comportamentului (daca nu esti cuminte, te ducem la doctor si-ti face injectie, daca nu-ti iei bluza pe tine, racesti si vine doctorul sa-ti faca injectii)”, explica, pentru Adevarul, psihologul Ionut Ghiugan.

Exista si situatii in care injectia este asociata de copil sau de adult cu urmarea unui tratament medical care implica suferinta fizica si emotionala.

“Frica reprezinta cel mai performant mecanism de aparare, iar atunci când se instaleaza intr-o forma intensa, persoana asociaza evenimentul evaluat ca periculos cu toate elemetele prezente in acel context (oameni, locuri, obiecte, cuvinte, imagini)”, mai spune psihologul.

Aceeasi fobie poate fi si rezultatul unui proces evolutiv al speciei, transmis la nivel genetic

“Frica de obiecte ascutite (ace, lame de cutit, etc.) are un caracter adaptativ si tine de supravietuire, prin aceasta reactie emotionala intensa evitandu-se pericolul de accidentare sau ranire. Ranile provocate de obiecte ascutite au fost intodeauna evaluate de oameni ca fiind foarte periculoase, pierderea de sange fiind o cauza importanta a decesului in lunga istorie evolutiva a speciei umane”, mai spune psihologul Ionut Ghiugan.

Cum convingem, totusi, copilul sa faca injectia. Este bine ca micutul care trebuie sa suporte intepatura sa fie pregatit dinainte pentru injectie. Parintii sau apropiatii ii pot spune la ce ar trebui sa se astepte.

”Copilul nu trebuie mintit in legatura cu ceea ce va simti. Ii putem spune ca doare, dar foarte putin, si ca trece repede. Este normal sa fie speriat si sa planga, dar daca este incurajat sa fie calm, poate accepta mai usor intepatura. De asemenea, este important ca parintii sa-si pastreze calmul in fata copilului, astfel incat micutul sa nu preia din anxietatea parintelui si sa se sperie si mai tare. In cazul fobiei manifestate de adulti, in functie de intensitatea fricii, ar putea fi nevoie de ajutorul unui psiholog, pentru ca, lasata netratata, aceasta fobie se poate agrava in timp si poate cauza dificultati in viata de zi cu zi“, mai spune Ionut Ghiugan.

Articol publicat în: www.advarul.ro

Psiholog specialist Ionuţ Ghiugan

PROGRAMĂRI:
► Telefon: 0722.509.692
► E-mail: ionutghiugan@gmail.com

@|2019 Expertiza Psihologică judiciară Ionuţ Ghiugan

Informaţii utile:
→ Claustrofobia (click aici)
→ Depresia la copii (click aici)
→ Agorafobia şi tulburarea de panică  (click aici)
→ Fobia socială (click aici)
→ Teama de avion Aerofobia (click aici)
→ Anxietatea (click aici)
→ Dismorfobia (click aici)
→ Agrafobia – Frica anormală de contacte sexuale (click aici)
→ Tulburarea de personalitate Evitantă (click aici)
→ Depresia, simptome şi tratament (click aici)
→ Stresul Posttraumatic. Cauze, tratament şi recuperare (click aici)
→ Pachet evaluare psihologică autocunoaştere şi dezvoltare personală (click aici)
→ Cum alegi cel mai potrivit psiholog (click aici)
→ Prejudecăţi legate de hipnoză (click aici)
→ Alienarea parentală (click aici)
→ Schizofrenia (click aici)


  • 0

Cum facem diferenta intre psiholog si psihiatru

Cand apelam la psiholog si cand este nevoie sa cerem ajutorul psihiatrului. Este intrebarea pe care multa lume si-o pune atunci cand simte ca ar avea nevoie de sprijin pentru depasirea unor suferinte emotionale. Psihologul este un specialist in comunicare si comportament uman in timp ce psihiatrul este un medic specializat in tratamentul tulburarilor psihice.

Cand avem nevoie de psiholog si cand trebuie sa intervina psihiatrul. Cel mai simplu raspuns la intrebarea ce alegem este ca, in situatiile in care persoana suferinda este mai degraba nefunctionala, are nevoie de ajutorul unui psihiatru, care sa-i prescrie un tratament medicamentos pentru diminuarea simptomelor pana la disparitia acestora. Daca persoana este functionala, atunci suferindul are nevoie de serviciile unui psiholog – specialistul care-l va ajuta sa inteleaga de unde au aparut problemele si cum poate scapa de ele.

“Cele doua profesii au un obiectiv comun, legat de mentinerea sanatatii mintale si echilibrului psihic al populatiei. Formarea, metodele si tehnicile de tratament sunt diferite pentru fiecare profesie, precum si situatiile in care acestia pot sa intervina. Psihiatrul este un medic specializat in tratamentul tulburarilor psihice prin intermediul medicamentelor care actioneaza asupra psihicului. Acesta intervine atunci cand persoana percepe deformat realitatea, experimenteaza halucinatii auditive sau vizuale, are convingeri sau comportamente bizare, idei delirante, atunci cand functionarea proceselor cognitive este modificata patologic, cand persoana traieste intens stari de anxietate sau depresie. Psihologul este un specialist in comunicare si comportament uman – un absolvent al facultatii de Psihologie, care ulterior si-a obtinut atestatul de libera practica intr-o specialitate a psihologiei aplicate (psihologie clinica si psihoterapie, psihologie educationala, psihologia muncii si organizationala). Acesta evalueaza functionarea persoanei in plan cognitiv, afectiv sau comportamantal prin intermediul tehnicilor si metodelor specific psihologiei (observatia, interviul clinic, testul psihometric, etc.)”, explica, pentru „Adevarul“, psihologul Ionut Ghiugan.

Ce-i face diferiti pe cei doi specialisti este ca psihologul actioneaza asupra cauzelor problemelor pacientului, in timp ce psihiatrul intervine asupra simptomelor.

„Confuzia de rol dintre cele doua profesii este mentinuta in principal de lipsa de educatie a populatiei privind sanatatea mintala”

Prin consiliere psihologica sau psihoterapie, psihologul il ajuta pe individ sa-si imbunatateasca relatia cu el insusi si cu ceilalti, sa-si optimizeze performanta si randamentul, sa depaseasca situatiile de criza ale existentei, sa se dezvolte si maturizeze emotional. Nefiind medic, psihologul nu poate prescrie medicamente si nu pune un diagnostic medical, sarcina lui fiind sa identifice anumite probleme in functionarea persoanei si sa intervina pentru imbunatatirea performantelor individuale sau pentru depasirea unor momente de impas sau criza. Psihiatrul insa, il trateaza medicamentos.

“Confuzia de rol dintre cele doua profesii este mentinuta in principal de lipsa de educatie a populatiei privind sanatatea mintala si regulile generale de igiena psihica. Pe acest fond de lipsa de informatie, diferite credinte irationale sau mistice sunt mentinute si promovate in randul populatiei, iar tratamentele «alternative» pentru problemele de natura psihica sau psihologica sunt considerate in mod fals solutii adecvate. De exemplu, este inacceptabil pentru anul 2015 sa continuam sa tratam depresia prin tratamente energetice, divine sau printr-o infuzie de plante. Astfel de abordari nu fac decat sa mentina problema, pana in situatia in care aceasta nu mai poate fi controlata si tratata decat la nivel medical si institutionalizat”, mai spune psihologul Ionut Ghiugan.

Sunt situatii in care, suferindul poate avea nevoie si de psiholog si de psihiatru. Pacientul care beneficiaza de ajutorul unui psihiatru poate avea nevoie, ulterior tratamentului, dupa ce redevine cat de cat functional, si de ajutorul unui psiholog, pentru ca medicamentele nu pot schimba ce se intampla in mintea suferindului, iar daca acesta nu intelege de unde au aparut simptomele ce le intretine si cum scapa de ele, ar putea sa ajunga din nou la psihiatru. Practic, sunt situatii in care, suferindul poate avea nevoie si de psiholog si de psihiatru.

Important este sa ceara ajutor

“Atunci cand se modifica o constanta psiho-somatica sau apar dificultati in functionarea profesionala sau sociala (durere sau disconfort, scaderea capacitatii de concentrare sau de efort, oboseala persistenta, lipsa interesului sau placerii pentru activitati obisnuite, cotidiene, dificultati legate de somn sau emotii negative intense, etc.) pasul obligatoriu este sa apelam la ajutor de specialitate. Ignorarea problemelor de natura psihologica sau tratamentul neadecvat, creste riscul ca acestea sa se cronicizeze sau sa se transforme sub forma unor tulburari psihice foarte serioase, care vor afecta semnificativ functionarea persoanei si capacitatea de adaptare”, explica renumitul psiholog.

Citeste mai mult: www.adevarul.ro

PROGRAMĂRI:
► Telefon: 0722.509.692
► E-mail: ionutghiugan@gmail.com

@|2019 Expertiza Psihologică judiciară Ionuţ Ghiugan

Informaţii utile:
→ Pachet evaluare psihologică autocunoaştere şi dezvoltare personală (click aici)
→ Depresia, simptome si tratament (click aici)
→ Anxietatea (click aici)
→ Cum alegi cel mai potrivit psiholog (click aici)
→ Ipohondria. Cauze, simptome şi tratament (click aici)
→ Tulburarea de personalitate evitantă (click aici)
→ Tulburarea de personalitate antisocială (click aici)
→ Prejudecăţi legate de hipnoză (click aici)
→ De ce dragostea nu este sinonimă cu pasiunea (click aici)
→ De ce ne ȋndrăgostim online de străini (click aici)
→ „Uneori, oamenii nu vor să audă adevărul deoarece nu vor să le fie distruse iluziile“ (click aici)
→ Alienarea parentală (click aici)
→ Legătura între stilul parental pe care-l aplici şi dezvoltarea emoţională a copilului tău (click aici)
→ Divorţul şi efectele lui (click aici)
→ Capcanele copilăriei: cum sunt pregătite, de la vârste fragede, viitoarele paciente ale chirurgilor esteticieni (click aici)
→ Psihologia violului (click aici)


  • 0

De ce dragostea nu e sinonima cu pasiunea. Cand stim ca iubim cu adevarat si care sunt indiciile ca avem de-a face doar cu o pasiune trecatoare

Chiar daca au cateva puncte comune, dragostea adevarata si pasiunea nu sunt unul si acelasi lucru. Incadrarea corecta intr-una sau alta dintre cele doua emotii se face in functie de atitudinea fata de intimitate si sex, capacitatea de a comunica dorintele si nevoile, dar si de modul in care sunt gestionate conflictele si asteptarile fata de partenerul de relatie.

“Cand vorbim despre dragoste si pasiune, intampinam in mod firesc dificultati de a defini cei doi termeni in plan emotional si comportamental. La nivel subiectiv, fiecare persoana are propria definitie si grila de evaluare, plecand de la o dubla conditionare: influenta culturala a mediului social si cea a mediului de crestere si formare (familia in care a crescut, relatiile dintre parinti, experientele personale traite, etc.)”, explica, pentru Adevarul, psihologul Ionut Ghiugan.

Pasiunea si dragostea se simt aproximativ la fel pentru ca intensitatea starilor poate fi perceputa la fel de mare in ambele cazuri. Asta pentru ca pasiunea poate fi usor confundata cu dragostea. Realitatea este ca pasiunea poate fi prezenta si in absenta dragostei adevarate. Este, mai ales, cazul barbatilor care simt atractii sexuale puternice pentru femei pe care nici macar nu le cunosc, insa, la fel de bine, acest lucru poate fi valabil si in cazul femeilor. Pasiunea se bazeaza pe instinct, in timp ce dragostea adevarata se defineste in functie de mult mai multe criterii, iar cele mai importante dintre acestea sunt compatibilitatea si angajamentul.

“Intr-o prima perspectiva cultural-sociala, cele doua sentimente sunt unite si definite comun. Dragostea si pasiunea sunt legate fundamental si insotesc relatia de cuplu pe termen nedefinit, indiferent de situatia existentiala sau de timpul petrecut in comun. Plecand de la acest mit cultural, dragostea adevarata, multe persoane intampina dificultati serioase in a se implica efectiv intr-o relatie de lunga durata. Utilizarea acestui concept comun, dragoste si pasiune, aduce beneficii importante in definirea si mentinerea sistemului de valori traditionale, privind familia si relatia de cuplu. La nivel practic, existential, definirea dragostei adevarate ca pasiune intensa, pe termen nedefinit, naste confuzie si indecizie privind propria agenda emotionala”, mai spune psihologul.

Pasiunea nu este suficienta. Dragostea implica mecanisme psihologice complexe, in timp ce pasiunea se rezuma la cele instictiv-biologice. Timpul este, de obicei, cel care iti arata daca traiesti o pasiune sau o dragoste adevarata, pentru ca relatiile construite doar pe atractie sexuala sunt sortite esecului. Pasiunea nu dureza la nesfarsit, chiar daca ambii partenerii care traiesc emotia sunt convinsi ca ea le este data pentru totdeauna.

“Din perspectiva psihologica, cele doua concepte sunt definite individualizat, plecand de la procesele psihice implicate si comportamentele asociate fiecarui termen. Dragostea pasionala implica mecanisme instictiv-biologice, declansand preponderent emotii intense si comportamente sexuale (dorinta, excitatie, atractie sexuala, etc.). Dragostea definita ca un sentiment de afectiune implica preponderent mecanisme psihologice complexe si este declansata de nevoia de intimitate si angajament fata de o persoana. Diferentele apar mai ales in cazul dragostei, ca sentiment de afectiune, pentru ca la baza acestei emotii se afla stilul de atasament al fiecarui individ. Stilul de atasament reprezinta maniera in care oamenii percep si raspund la intimitate in relatii si angajament (stil securizat, anxios, evitant, perturbat sau lipsa atasamentului)”, explica Ionut Ghiugan.

Masura in care te intereseaza ce gandeste celalalt, ce nevoi, valori si conceptii are si care sunt lucrurile pe care le ai in comun cu partenerul relatiei este un indicator in stabilirea corecta a sentimentului de pasiune sau de dragoste.

“La nivel practic, pentru ca cei doi parteneri de cuplu sa-si defineasca corect cele doua concepte este necesar sa abordeze urmatoarele aspecte: modul in care comunica, atitudinea fata de intimitate si sex, capacitatea de a comunica dorintele si nevoile lor, modul in care gestioneaza conflictele si asteptarile fata de partenerul de relatie”, mai spune specialistul.

Articol publicat în: www.adevarul.ro

Psiholog specialist Ionuţ Ghiugan

PROGRAMĂRI:
► Telefon: 0722.509.692
► E-mail: ionutghiugan@gmail.com

@|2019 Expertiza Psihologică judiciară Ionuţ Ghiugan

Informaţii utile:
→ Pachet evaluare psihologică autocunoaştere şi dezvoltare personală (click aici)
→ Pachet evaluare abilităţi parentale şi stil parental (click aici)
→ Agorafobia şi tulburarea de panică  (click aici)
→ Teama de Avion – Aerofobia (click aici)
→ Alienarea parentală (click aici)
→ Agresivitatea la copii (click aici)
→ Tulburarea de Personalitate Evitantă  (click aici)
→ Tulburarea de Personalitate Paranoidă (click aici)
→ De ce femeile abuzate se ataşează de partenerii agresivi, le caută scuze şi refuză să-i părăsească. Sindromul Stockholm ȋn violenţa domestică  (click aici)
→ Stresul Posttraumatic. Cauze, tratament şi recuperare (click aici)
→ Personalitatea sadică (click aici)
→ Depresia, simptome şi tratament (click aici)
→ Violența în familie (click aici)
→ Cum alegi cel mai potrivit psiholog (click aici)


  • 0

Cum prevenim si tratam surmenajul si epuizarea. Cand trebuie sa mergem la psiholog

Oboseala este un fenomen fiziologic firesc in perioade aglomerate, ce ar trebui sa dispara dupa ce ne alocam un timp anume pentru odihna. Cand efortul fizic sau psihic este excesiv si prelungit, iar odihna este insuficienta sau prost organizata, putem intra in surmenaj, o stare de oboseala extrema caracterizata prin somnolenta, dureri de cap, nervozitate, scadere a posibilitatii de concentrare. De la surmanaj la epuizare nu e decat un pas.

In situatii de supra-solicitare sau situatii intense emotional, organismul activeaza mecanisme de protectie si aparare pentru a depasi situatia limita.

“Stresul poate fi cauzat de orice element din mediul inconjurator cu care interactionam, caruia nu reusim sa-i facem fata sau care pune presiune constant in viata noastra. Pentru perioade lungi de timp, stresul determina oboseala accetuata, scade semnificativ capacitatea de adaptare a persoanei si motivatia de implicare si orientare in alte activitati”, explica, pentru Adevarul, psihologul Ionut Ghiugan.

Surmenajul apare cand efortul nu este dozat dupa un program echilibrat. Munca nechibzuita ne impinge intr-un cerc vicios. Permanenta excitare psihica, teama si nelinistea care vin la pachet duc la tulburari de somn, tulburari de ritm cardiac si sensibilitate exagerata. Lipsa de dinamism ne lasa si fara chef de munca si fara chef de distractie. Surmenajul slabeste rezistenta organismului si predispune la aparitia unor boli.

Cum prevenim surmenajul. Oboseala cronica poate fi insa prevenita prin organizarea echilibrata a activitatii, alternand timpul de lucru cu cel de repaos, munca intelectuala cu cea fizica, repartizand activitatile mai grele dimineata si alegand pentru desfasurarea celor mai intense eforturi zilele de la mijlocul saptamanii – cea de-a treia sau a patra zi de dupa zilele libere. O dieta potrivita ajuta si ea la prevenirea surmenajului. Alimentele bogate in crom, fier, magneziu, potasiu si in vitaminele B, C si E, precum si cele bogate in fibre ajuta la sustinerea efortului fizic si intelectual. In schimb trebuie limitate cofeina si alcoolul.

Cand si cui trebuie sa cerem ajutor. Chiar daca nu trece la fel de usor ca oboseala, surmenajul cauzat de munca excesiva, de supra-solicitare are nevoie tot de odihna. De multe ori insa, aceasta nu este un remediu suficient. Cand de vina sunt si situatiile intense emotionale, sau de alta natura, trebuie sa cerem ajutor de specialitate.

“Pentru a depasi astfel de situatii este important sa identificam corect sursa problemei si comportamentul care o mentine. Daca este o cauza de natura somatica, persoana trebuie sa apeleze la medic. In situatia in care sunt prezenti factori psiho-emotionali, persoana are nevoie de indrumarea unui psiholog specializat in consiliere psihologica si psihoterapie. Indiferent de sursa acestor stari, persoana nu trebuie sa adopte un comportament pasiv sau de evitare, ci este necesar sa caute ajutor pentru a dezvolta stategii rezolutive”, spune psihologul Ionut Ghiugan.

Articol publicat în: www.adevarul.ro

PROGRAMĂRI:
► Telefon: 0722.509.692
► E-mail: ionutghiugan@gmail.com

@|2019 Expertiza Psihologică judiciară Ionuţ Ghiugan

Informaţii utile:
→ Pachet evaluare psihologică autocunoaştere şi dezvoltare personală (click aici)
→ Depresia, simptome si tratament (click aici)
→ Anxietatea (click aici)
→ Tulburarea de Personalitate Dependentă (click aici)
→ Cum apare masochismul (click aici)
→ Cum se pot schimba oamenii agresivi sau cei pasivi (click aici)
→ Expertiza psihologică ȋn cazurile de stres post-traumatic (click aici)
→ Alienarea parentală (click aici)
→ Pachet evaluare abilităţi parentale şi stil parental (click aici)
→ De ce femeile abuzate se ataşează de partenerii agresivi, le caută scuze şi refuză să-i părăsească. Sindromul Stockholm ȋn violenţa domestică  (click aici)
→ Tulburarea de Personalitate Paranoidă (click aici)
→ Cum alegi cel mai potrivit psiholog (click aici)