Cum apare masochismul, tulburarea care distruge vieti

  • 0

Cum apare masochismul, tulburarea care distruge vieti

Category : Psihologie clinică

Exista persoane care in mod deliberat, provoaca sau isi provoaca suferinta, care se plang continuu ca au parte doar de esecuri pe care insa se straduiesc sa le justifice permanent, pentru care suferinta poate deveni chiar o sursa de placere. Tulburarea de personalitate masochista ii face pe acesti oameni sa caute constant durerea si degradarea.

„In mod firesc oamenii au tendinta de a se pune intr-o lumina favorabila si de a avea o imagine de sine pozitiva atunci cand se raporteaza la diferite aspecte ale vietii. Exista, totusi persoane care in mod constant se autosaboteaza si se prezinta deliberat intr-o lumina negativa, a suferintei. Aceste persoane sunt numite masochiste sau personalitati autodistructive”, explica pentru „Adevarul“, psihologul Ionut Ghiugan.

Placere doar prin durere. Actiunile acestor oameni ii autolimiteaza si le autoingreuneaza viata, in conditiile in care adevaratul lor potential ar putea sa-i scoata din respectivele dificultati. Mobilul acestor demersuri vine din placerea de a provoca sau de a se plasa intr-o zona de suferinta.

“Putem identifica la nivel atitudinal si comportamental o serie de caracteristici definitorii pentru acest tip de personalitate. In mod consecvent aleg situatii sau relatii personale care duc la esec si dezamagire chiar si atunci cand exista alte optiuni mult mai benefice si valorizante. Evenimentele pozitive si realizarile sunt interpretate in sens negativ, reactionand prin sentimente de vinovatie si depresie. In contextul relatiilor interpersonale adopta deliberat sa se plaseze intr-o lumina negativa sau de inferioritate, atragand astfel respingerea si neacceptarea celorlalti. Evita si nu accepta relatiile benefice, oamenii care ii trateaza in mod constant pozitiv si ii pun in valoare. Nu sunt interesate de activitatiile importante pentru realizarea obiectivelor personale, desi capacitatea de performanta este demonstrata si poseda un nivel optim al abilitatilor sociale”, explica psihologul Ionut Ghiugan.

Masochismul apare in copilarie. Erijarea in victima a indivizilor cu o personalitate masochista este consecinta dezvoltarii lor ca personalitate. Atitudinile dominante ale unuia sau ambilor parintil, sentimentele puternice de vinovatie traite in copilarie le induc o pregnanta convingere ca nu merita sa li se intample lucruri bune si ajung sa traiasca placerea doar prin durere. Daca, spre exemplu, in copilarie, parintii i-au respins si nu le-au oferit iubire, ci respingere sau violenta, la maturitate aceste persoane vor cauta doar acele relatii in care vor fi atasate de partener dar in care vor fi respinse dupa tiparul creat la varste fragede.

“Comportamentul autodistructiv este invatat inca de la o varsta frageda. In relatie cu mediul de dezvoltare si evenimentele traite, persoana isi construieste o imagine de sine negativa, ulterior utilizand credinte irationale, pentru a mentine aceasta realitate interioara: sunt o persoana lipsita de valoare si nu merit iubirea celorlalti oameni. Prin victimizare si suferinta, persoana isi valideaza conceptia despre viata, oameni si relatiile cu acestia”, explica specialistul.

Indivizii cu o personalitate masochista ajung sa aibe relatii masochiste in care regula este sa ofere mult mai mult decat primesc. Fac pentru partenerii lor lucruri care presupun un sacrificiu de sine imens si ajutor atunci cand acesta li se ofera.

Cum se trateaza personalitatea masochista. Aceasta tulburare se amelioreaza prin tratamente care urmaresc reevaluarea parerii despre propria persoana.

“Tratamentul tulburarilor de personalitate este in general dificil. In astfel de cazuri este nevoie de o perioada lunga de timp, de motivatie si implicare din partea persoanei, iar schimbarile necesare sunt atat in plan cognitiv (restructurarea convingerilor personale negative) cat si comportamental (invatarea unui alt mod de comportament care sa valorizeze propria persoana). Asa cum este situatia si altor tulburari de personalitate, persoanele care sufera de aceasta tulburare, in general, nu solicita tratament pentru tulburare in sine. Mai degraba, solicita ajutor atunci cand problemele din viata lor devin coplesitoare, iar acestea nu mai sunt capabile sa le faca fata (depresie, anxietate accentuata, etc.)”, mai spune cunoscutul specialist.

Articol publicat în: www.adevarul.ro

PROGRAMĂRI:
► Telefon: 0722.509.692
► E-mail: ionutghiugan@gmail.com

@|2018 Expertiza Psihologică judiciară Ionuţ Ghiugan

Informaţii utile:
→ Pachet evaluare psihologică autocunoaştere şi dezvoltare personală (click aici)
→ De ce femeile abuzate se ataşează de partenerii agresivi, le caută scuze şi refuză să-i părăsească. Sindromul Stockholm ȋn violenţa domestică  (click aici)
→ Stresul Posttraumatic. Cauze, tratament şi recuperare (click aici)
→ Personalitatea sadică (click aici)
→ Tulburarea de Personalitate Dependentă (click aici)
→ Cum se manifestă personalitatea sadică (click aici)
→ Tulburarea de Personalitate Antisocială (click aici)
→ Depresia, simptome şi tratament (click aici)
→ De ce copilul abuzat devine ȋn cele mai multe cazuri un adult abuziv (click aici)
→ Violența în familie. Efectele violenţei domestice asupra victimelor femei (click aici)
Psihologia violului (click aici)
→ Tulburarea de Personalitate Paranoidă (click aici)
→ Alienarea parentală (click aici)