Cum evaluează psihologii exercitarea autorității părintești („custodia copilului”)? Criterii utilizate în evaluările psihologice

Cum evaluează psihologii exercitarea autorității părintești („custodia copilului”)? Criterii utilizate în evaluările psihologice

Introducere

În limbajul curent este utilizat frecvent termenul „custodia copilului”, însă legislația română reglementează, în principal, exercitarea autorității părintești, stabilirea locuinței copilului și modalitatea de menținere a relațiilor personale dintre copil și fiecare părinte.

În cauzele de familie, psihologul nu stabilește și nu decide tipul de custodie. Rolul său este acela de a realiza o evaluare obiectivă și fundamentată științific a funcționării psihologice a părinților, a relației copil–părinte și a abilităților parentale, oferind instanței informații relevante pentru soluționarea cauzei.

Evaluarea psihologică urmărește identificarea factorilor care pot influența dezvoltarea copilului și are permanent ca reper interesul superior al copilului, principiu fundamental consacrat de legislația română și de documentele internaționale privind drepturile copilului.

---

Care este rolul psihologului în cauzele privind autoritatea părintească?

Psihologul realizează o evaluare clinică și psihologică complexă, utilizând metode și instrumente validate științific, în vederea analizării funcționării familiale și a relațiilor dintre copil și părinți.

Scopul evaluării nu este identificarea „părintelui perfect”, ci analiza resurselor și vulnerabilităților fiecărui părinte și a modului în care acestea influențează dezvoltarea copilului.

Concluziile psihologului reprezintă un mijloc de probă care sprijină instanța în înțelegerea situației familiale, fără a substitui atribuțiile acesteia.

---

Ce analizează psihologul în evaluările privind autoritatea părintească?

Evaluarea psihologică este întotdeauna individualizată și adaptată particularităților fiecărei familii. Printre principalele aspecte analizate se numără:

1. Relația copil–părinte

Se evaluează:

• calitatea relației afective;
• istoricul implicării parentale;
• disponibilitatea emoțională;
• securitatea relației de atașament;
• continuitatea relației în timp.

Nu este suficientă existența unei relații apropiate; este analizată și capacitatea acesteia de a susține dezvoltarea armonioasă a copilului.

2. Abilitățile parentale

Psihologul analizează competențele parentale relevante pentru îngrijirea și educarea copilului, precum:

• capacitatea de răspuns la nevoile copilului;
• empatia;
• comunicarea;
• stabilirea limitelor;
• disponibilitatea afectivă;
• asumarea responsabilităților parentale;
• adaptarea stilului parental la vârsta și nevoile copilului.

3. Funcționarea psihologică a părinților

Evaluarea poate include analiza:

• echilibrului emoțional;
• mecanismelor de adaptare;
• reglării emoționale;
• capacității de luare a deciziilor;
• eventualelor dificultăți psihologice sau psihiatrice.

Existența unui diagnostic psihiatric nu conduce automat la limitarea autorității părintești.

Psihologul analizează impactul funcțional al simptomelor asupra exercitării rolului parental și asupra dezvoltării copilului.

4. Capacitatea de cooperare dintre părinți

Literatura de specialitate arată că dezvoltarea copilului este favorizată atunci când părinții reușesc să colaboreze în exercitarea rolului parental, chiar dacă relația de cuplu s-a încheiat.

Se analizează:

• comunicarea;
• flexibilitatea;
• capacitatea de rezolvare a conflictelor;
• respectarea rolului celuilalt părinte;
• disponibilitatea de a susține relația copilului cu ambii părinți.

5. Nivelul conflictului parental

Nu orice conflict parental afectează dezvoltarea copilului în aceeași măsură.

Psihologul analizează:

• intensitatea conflictului;
• frecvența acestuia;
• durata;
• implicarea copilului în conflict;
• expunerea copilului la violență verbală sau fizică;
• efectele conflictului asupra funcționării emoționale a copilului.

6. Factori de risc pentru dezvoltarea copilului

Pot fi analizați factori precum:

• violența domestică;
• abuzul fizic;
• abuzul psihologic;
• abuzul sexual;
• neglijarea;
• consumul problematic de alcool sau droguri;
• comportamente care afectează siguranța copilului.

Evaluarea are întotdeauna caracter individual și nu se bazează pe existența izolată a unui singur factor.

---

În ce situații poate fi necesară exercitarea exclusivă a autorității părintești?

Pot exista situații în care exercitarea exclusivă a autorității părintești este analizată de instanță, atunci când aceasta apreciază că măsura este necesară pentru protejarea interesului superior al copilului.

Exemplele pot include:

• violență asupra copilului;
• violență domestică;
• abuz sau neglijare severă;
• imposibilitatea obiectivă de exercitare a rolului parental;
• consum problematic de alcool sau droguri cu impact asupra îngrijirii copilului;
• tulburări psihice severe care afectează în mod concret funcționarea parentală.

Aceste situații sunt analizate individual și în raport cu ansamblul probelor administrate în cauză.

---

Când este favorizată exercitarea în comun a autorității părintești?

În lipsa unor motive care să impună o altă soluție, legislația română consacră, ca regulă generală, exercitarea în comun a autorității părintești.

Din perspectivă psihologică, aceasta este favorizată atunci când există:

• relații de atașament securizante cu ambii părinți;
• implicare constantă în viața copilului;
• disponibilitate de cooperare;
• comunicare funcțională;
• capacitatea părinților de a separa conflictul conjugal de rolul parental;
• respect reciproc privind rolul fiecărui părinte.

---

Ce NU reprezintă criterii suficiente pentru formularea unei concluzii psihologice?

O evaluare psihologică profesionistă nu poate fi fundamentată exclusiv pe:

• veniturile mai mari ale unui părinte;
• nivelul studiilor;
• existența unei noi relații;
• opiniile exprimate de rude sau prieteni;
• un diagnostic psihiatric analizat izolat;
• preferințele adulților implicați.

Concluziile psihologice trebuie să rezulte din integrarea tuturor informațiilor obținute prin interviu clinic, observație, evaluare psihologică și analiza documentelor relevante.

---

Rolul psihologului și rolul instanței

Este importantă delimitarea atribuțiilor profesionale.

Psihologul

• realizează evaluarea psihologică;
• analizează relațiile familiale;
• evaluează abilitățile parentale;
• identifică resurse și vulnerabilități;
• formulează concluzii fundamentate științific.

Instanța

• administrează întregul probatoriu;
• apreciază toate probele din dosar;
• stabilește modalitatea de exercitare a autorității părintești;
• pronunță hotărârea definitivă.

---

Concluzii

Evaluarea psihologică în cauzele privind exercitarea autorității părintești are ca obiectiv identificarea factorilor psihologici relevanți pentru dezvoltarea copilului și pentru exercitarea responsabilităților parentale.

Concluziile psihologului trebuie să fie fundamentate pe metode și instrumente validate științific, pe analiza integrată a tuturor informațiilor relevante și pe respectarea principiului interesului superior al copilului.

---

Cadru normativ

Evaluările psihologice privind exercitarea autorității părintești se desfășoară în contextul următoarelor repere normative:

• Convenția Organizației Națiunilor Unite privind drepturile copilului, în special art. 3 și art. 12;
• Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată;
• Codul civil, dispozițiile privind autoritatea părintească, locuința copilului și relațiile personale;
• Codul de procedură civilă, referitor la administrarea probelor și ascultarea minorului.

---

Repere științifice

Prezentul articol este fundamentat pe literatura de specialitate din domeniul psihologiei dezvoltării, psihologiei judiciare și evaluării relațiilor familiale, având ca principale repere:

• American Psychological Association (APA) – Guidelines for Child Custody Evaluations in Family Law Proceedings (2010);
• Association of Family and Conciliation Courts (AFCC) – Model Standards of Practice for Child Custody Evaluation;
• John Bowlby – teoria atașamentului;
• Mary Ainsworth – cercetările privind atașamentul;
• Michael E. Lamb – rolul ambilor părinți în dezvoltarea copilului;
• Joan B. Kelly și Robert E. Emery – impactul divorțului și al conflictului parental asupra dezvoltării copilului.

---

Bibliografie selectivă

American Psychological Association. (2010). Guidelines for Child Custody Evaluations in Family Law Proceedings. American Psychologist, 65(9), 863–867.

Association of Family and Conciliation Courts. (2006). Model Standards of Practice for Child Custody Evaluation. Madison, WI: AFCC.

Ainsworth, M. D. S., Blehar, M. C., Waters, E., & Wall, S. (1978). Patterns of Attachment. Lawrence Erlbaum Associates.

Bowlby, J. (1982). Attachment and Loss. Vol. 1: Attachment (2nd ed.). Basic Books.

Emery, R. E. (2004). The Truth About Children and Divorce. Penguin Books.

Kelly, J. B. (2007). Children’s living arrangements following separation and divorce: Insights from empirical and clinical research. Family Process, 46(1), 35–52.

Lamb, M. E. (Ed.). (2012). The Role of the Father in Child Development (5th ed.). Wiley.

---

© 2026 Ionuț Ghiugan – Expertiză Psihologică Judiciară. Toate drepturile rezervate. Conținutul acestui site, integral sau parțial, nu poate fi reprodus, distribuit, publicat sau utilizat fără acordul prealabil scris al autorului.