Category Archives: Psihologie clinică

Cum ne transformă în claustrofobi traumele copilăriei

Claustrofobia nu este un moft, ci o tulburare chinuitoare care le dă celor cu o asemenea problemă stări de frică, leşin şi pierderea controlului. Teama iraţională de a rămâne blocaţi în spaţii strâmte are legătură cu experienţele copilăriei şi adolescenţei şi este declanşată de o serie de situaţii sau stimuli. Un lift aglomerat, o cameră fără ferestre, călătoria cu avionul ori metroul sau chiar o haină mai strânsă la gât sunt situaţii şi stimuli care pot declanşa claustrofobia.

“Claustrofobia se defineşte ca o tulburare anxioasă: persoanele care suferă de această tulburare prezintă o teamă iraţională de a rămâne blocaţi în spaţii mici sau închise. Oamenii care suferă de claustrofobie pot experimenta atât simptome fizice, cât şi simptome psihologice: anxietate şi panică, frisoane, dificultăţi de respiraţie, dureri în piept sau dureri de cap, ameţeli, senzaţie de leşin, teama de a-şi pierde controlul, sentimentul că spaţiul se îngustează tot mai mult”, explică, pentru Adevărul, psihologul Ionuţ Ghiugan.

Asocierea cu experienţe traumatizante mai vechi. Persoanele care suferă de claustrofobie asociază locurile înguste cu pericole iminente. Legăturile care se fac astfel sunt, de cele mai multe ori, consecinţe ale unui eveniment traumatic din copilărie. Spre exemplu, persoanele care în copilărie au stat, chiar şi pentru puţin timp, închise într-un dulap sau într-o cutie din care n-au mai putut ieşi, sau care, aflate într-o peşteră, n-au mai reuşit să găsească drumul înapoi, prezintă riscul de a dezvolta mai târziu claustrofobie. Iar exemplele nu sunt singulare. Tulburarea poate apărea oricând.

“Claustrofobia este, în general, rezultatul unei experienţe traumatice din trecutul persoanei (de obicei, din copilărie sau adolescenţă). Experienţele trăite au determinat asocierea unor spaţii închise sau mici cu sentimentul de panică şi de pericol iminent. De asemenea, comportamentul moştenit de la părinţi sau alte persoane semnificative reprezintă o cauză întâlnită în acest tip de fobie (de exemplu, o persoană claustrofobică are un copil, copilul observă comportamentul mamei şi dezvoltă aceeaşi frică)”, mai spune psihologul Ionuţ Ghiugan.

Claustrofobia duce la izolare şi depresie. Frica de spaţii înguste, teama de a nu avea scăpare din locuri strâmte provoacă, frecvent, atacuri de panică. Netratată, această tulburare poate duce la depresie.

“Claustrofobia poate avea efecte sociale şi psihologice intens negative, deoarece persoana evită o gama largă de situaţii în care ea crede că va experimenta un atac de panică, ceea ce duce la izolare şi depresie”, explică renumitul psiholog.

Cum se tratează această tulburare. Veştile bune vin tot de la psihologi: există soluţii pentru temerile distorsionate asociate cu frica, soluţii care pot diminua anxietatea.

“Primele simptome ale claustrofobiei se dezvoltă, de obicei, în timpul copilăriei sau în adolescenţă, iar în anumite cazuri acestea pot dispărea la vârsta adultă. În cazul în care aceste simptome nu dispar, tratamentul de specialitate este necesar, mai ales dacă simptomele interferează semnificativ cu viaţa de zi cu zi a persoanei. Psihoterapia este unul dintre cele mai eficiente tratamente în cazul claustrofobiei. În procesul terapeutic, clientul descrie situaţia care provoacă teamă sau frică. Împreună cu psihoterapeutul învaţă noi modalităţi adaptative de a interpreta stimulii fobici şi a gestiona situaţiile care generează anxietate şi determină comportamentul de evitare”, explică, pentru Adevărul, cunoscutul psiholog.

Psihoterapia îi ajută pe claustrofobi să evite gândurile anxiogene, să menţină sub control nivelul anxietăţii şi, în final, să se elibereze de această frică iraţională.

Aricol publicat în: www.adevarul.ro

PROGRAMĂRI:
► Telefon: 0722.509.692
► E-mail: ionutghiugan@gmail.com

@|2019 Expertiza Psihologică judiciară Ionuţ Ghiugan

Cum se manifesta agorafobia

Spatiile larg deschise sau nefamiliare, precum hipermarket-uri, stadioane, strazi aglomerate sau aeroporturi, sunt percepute de persoanele care sufera de agorafobie drept periculoase prin prisma faptului ca, in cazul unui atac de panica, nu vor gasi de aici nicio cale de scapare.

Agorafobia, termen care deriva din cuvintele grecesti agora – piata si phobia – frica, utilizat initial pentru a desemna o teama patologica de spatii deschise, se defineste prin frica de a fi singur in situatii si, mai ales, in locuri publice, din care persoana crede ca nu poate scapa usor sau in care nu se intrevede vreun ajutor disponibil in eventualitatea ca ar aparea un atac de panica.

O complicatie a atacurilor de panica

„In cazul persoanelor care prezinta aceasta tulburare, adevarata teama, cea esentiala, este legata de declansarea unui atac de panica“, explica, pentru Adevarul, psihologul Ionut Ghiugan. Cand urmeaza sa ajunga intr-un spatiu deschis, persoanele agorafobe tind sa anticipeze producerea unui atac de panica. Starea de frica ia amploare pe masura ce se apropie de locul respectiv si incep sa aiba senzatii de sufocare, ameteala, intunecarea vederii, palpitatii si anxietate. Atacul de panica ajunge sa se declanseze cu adevarat doar imaginand pericolul ce poate aparea in spatiile respective. Anticiparea acestor atacuri de panica creaza o dorinta puternica pentru agarofobi de a se intoarce acasa, acolo unde se simt in siguranta. „Frica repetarii unui nou atac de panica duce la evitarea sistematica a situatiilor in care ar putea reaparea, ceea ce nu rezolva problema ci, din contra, o mentine si o accentueaza”, mai spune psihologul Ionut Ghiugan.

Exista cazuri severe in care cei care prezinta astfel de tulburari ajung sa se izoleze in case, tocmai pentru a evita atacurile de panica, pentru a se tine departe de situatiile pe care care le considera periculoase si rusinoase.

Tulburarea este mai frecventa la femei

Debutul agorafobiei are loc la varste cuprinse intre 18 si 40 de ani si nu are legatura cu nivelul de educatie sau de inteligenta, iar tulburarea nu este legata de alte probleme psihiatrice sau psihologice. Studiile clinice indica o frecventa mai mare la femei.

Factorii care declanseaza agorafobia

De multe ori, primul atac de panica survine in conditii de stres. Dupa producerea acestuia, viitorul agarofob incepe sa asocieze producerea atacului de panica cu locul unde acesta s-a produs prima data (la metrou, stadion, supermarket, pe o strada aglomerata etc.) Anxietatea este, de asemenea, un factor declansator.

„Stresul fizic sau psihologic poate determina o stare de anxietate care, la randul ei, creste semnificativ vulnerabilitatea fata de tulburarea agorafoba”, mai arata psihologul Ionut Ghiugan.

Respiratia accelerata, raspunzatoare de unele simptome specifice atacului de panica, simptome care sunt interpretate gresit, se numara si ea printre factorii care pot declansa agorofobia. Gandurile nocive, evaluarea problemelor din perspective drastice, aspecte specifice anumitor structuri de personalitate, intra si ele in categoria acestor factori.

Ajutorul trebuie cautat la un psihoterapeut

Psihoterapeutul este cel care-l poate ajuta pe agorafob sa constientizeze ca simptomele sale nu sunt periculoase si ca la originea lor sta tocmai teama ca ele ar putea sa se manifeste. Printr-un program de expunere la situatiile anxiogene si desensibilizare, incet-incet pacientul va deveni capabil sa confrunte singur situatiile si locurile care anterior ii provocau panica, chiar daca pe parcursul psihoterapiei pot interveni momente de cadere, in care aparitia sporadica a unor alte atacuri de panica nu este exclusa.

Articol publicat în: www.adevarul.ro

Psiholog specialist Ionuţ Ghiugan

PROGRAMĂRI:
► Telefon: 0722.509.692
► E-mail: ionutghiugan@gmail.com

@|2019 Expertiza Psihologică judiciară Ionuţ Ghiugan

Informaţii utile:
→ Agorafobia şi tulburarea de panică  (click aici)
→ Anxietatea generalizată (click aici)
→ Fobia socială (click aici)
→ Teama de Avion – Aerofobia (click aici)
→ Dismorfobia – de ce anumite persoane devin ȋngrijorate excesiv de fizicul lor (click aici)
→ Agrafobia – Frica anormală de contacte sexuale (click aici)
→ Tulburarea de personalitate Evitantă (click aici)
→ Depresia, simptome şi tratament (click aici)
→ Stresul Posttraumatic. Cauze, tratament şi recuperare (click aici)
→ Pachet evaluare psihologică autocunoaştere şi dezvoltare personală (click aici)
→ Violența în familie. Efectele violenţei domestice asupra victimelor femei (click aici)
→ Boala maniaco-depresivă (click aici)
→ Cum prevenim şi tratăm surmenajul şi epuizarea (click aici)
→ Alienarea parentală (click aici)
→ Pachet evaluare abilităţi parentale şi stil parental (click aici)
→ Sindromul Stockholm ȋn violenţa domestică  (click aici)
→ Cum alegi cel mai potrivit psiholog (click aici)

Ipohondria. Cauze, simptome si tratament.

Ce este Ipohondria. Fiecare persoana se confrunta, la un moment dat in viata, cu anumite simptome fizice, care provoaca ingrijorare, teama si care pot determina persoana sa creada ca sufera de o anumita boala. Acest lucru nu inseamna ca persoana respectiva este ipohondra, dimpotriva, in acest context, teama, preocuparea este o reactie normala de aparare a organismului, care determina persoana sa afle cauza si eventual sa urmeze tratamentul necesar.

In situatia in care aceasta teama de boala dureaza mai mult de 6 luni, iar medicii pe care ii consultam si rezultatele medicale atesta absenta unei boli, putem vorbi despre ipohondrie, o tulbuare care netratata ne poate afecta serios viata si echilibrul interior. Ipohondria se defineste ca frica sau convingerea patologica de a suferi de o boala grava, cu toate ca o astfel de boala nu este prezenta. Ipohondria este termenul popular, termenul medical utilizat pentru aceasta tulburare este cel de hipocondrie. 

Cum se manifesta aceasta afectiune. Aceasta tulburare psihica pentru a fi confirmata trebuie sa includa urmatoarele manifestari:

• O preocupare deosebita fata de o boala fizica serioasa. Ipohondrii se tem de boli precum cancerul, tumori craniene, atacurile cerebrale sau chiar SIDA.
• O caracteristica importanta a acestei afectiuni este tendinta de a mearga la multi medici, in speranta de a gasi unul care sa confirme suferinta presupusa. Atitudinea nerealista fata de boala inchipuita si dorinta de a primi confirmarea, pot deteriora relatia medic/pacient.
• Chiar si dupa ce medicii si rezultatele analizelor confirma absenta bolii, ipohondrul tot nu e convins ca nu sufera de nicio boala. Dimpotriva, anxietatea lui creste si continua sa creada ca are ceva foarte grav. Rezultatele analizelor linistesc persoana numai pentru o perioda relativ scurta, dupa care simptomele incep sa revina cu intensitate.
• Persoana care sufera de aceasta tulburare traieste intr-o permanenta stare de anxietate si stres, iar aceasta suferinta sufleteasca afecteaza functionarea normala, viata de zi cu zi.

Pe cine afecteaza. Datele statistice arata ca aceasta tulburare afecteza, in egala masura, barbatii si femeile. Debutul poate sa apara la orice varsta, insa exista o crestere a manifestarii in jurul varstei de 30/40 ani pentru barbati si 40/50 ani pentru femei.

Cauzele acestei tulburari sunt de natura psihologica si se poate explica astfel:

• O anumita hipersensibilitate a persoanei fata de functionarea si senzatiile somatice (acestea sunt interpretate intr-o maniera eronata, ca semene ale unei disfunctii sau boli somatice). O toleranta scazuta pentru durere sau disconfort somatic.
• Prezenta unui  eveniment traumatizant in copilarie sau adolescenta, eveniment stresant care a provocat o suferinta semnificativa (despartirea, separarea, imbolnavirea unei persoane dragi, decesul unei persoane apropiate).
• Agresivitatea fata de alte persoane este intreptata impotriva sinelui, prin intermediul unei anumite parti a corpului. Organul afectat poate avea o semnificatie simbolica importanta.
• Nevoia de atentie. Persoanele ipohondre cauta sa atraga atentie familiei, prietenilor, medicilor, vor sa scape de responsabilitati si sa se simta in centrul atentiei. Ei au nevoie sa fie ascultati, compatimiti si intelesi. Uneori, ipohondria este motivata inconstient de obtinerea acestor avantaje.

Tratament si interventie

Persoanele cu ipohondrie au tendinta de a se adresa rapid serviciilor medicale. Cu toate acestea, ei nu sunt dornici de a consulta un psiholog sau un medic psihiatru, deoarece se tem ca acestia vor considera ca „simptomele sunt doar in capul lor”. Trebuie stiut insa ca tratamentul precoce este de un real ajutor si creste sansele pentru o vindecare rapida.

Din nefericire, persoanele ipohondre solicita tarziu ajutorul psihologic specializat, iar atunci cand o fac exista deja instalate diverse tipuri de complicatii, care ingreuneaza tratamentul si durata acestuia (depresie, anxietate sau tulburare de panica, simptome obsesiv-compulsive, dependenta de antialgice sau sedative, etc.). De asemenea, trebuie stiut ca teama sau convingerea patologica de a suferi de o boala somatica, poate apartine si altor tulburari psihice, cum ar fi schizofrenia sau  tulburarea de somatizare.

Psihoterapia

Avand la baza o cauza psihologica, tratamentul recomandat in cazul ipohondriei este interventia psihoterapeutica. Aceasta isi propune, utilizand tehnici si instrumente specifice sa produca constientizarea  situatie reale pe care o traieste persoana ipohondra si astfel sa modifice cadrul general in care este privita problema. Persoana invata sa isi conteste presupunerile patologice, sa-si exprime emotiile si in final sa-si schimbe comportamentul.

Hipnoterapia este o alta forma de tratament eficienta in cazul ipohondriei. Hipnoza in sine nu este curativa prin ea insasi, ci prin faptul ca stimuleza asociatii si modificari pozitive in plan cognitiv, afectiv si comportamental. Din acest motiv hipnoza poate fi utilizata cu succes in corectarea distorisunilor cognitive si in modificarea comportamentului. In interventia psihoterapeutica, hipnoza este utilizata pentru a genera si a intari anumite comportamente adaptative invatate si pentru a stabili noi asociatii in avantajul clientului. Hipnoza ca forma de comunicare sugestiva, poate oferi solutii, dar si contribuie, la construirea unor unor expectatii pozitive, in legatura cu posibilitatea schimbari.

 Interventia medicamentoasa. Atunci cand persoana apeleaza tarziu la ajutorul specializat este posibil ca diverse tulburari asociate ipohondriei, sa se manifeste intens (depresia, anxietatea) si in aceasta situatie tratamentul medicamentos prescris de medicul psihatru este necesar. Fara a reduce manifestarea acestor simptome, interventia psihologica este dificil de implementat.

Ipohondria, boala oamenilor sanatosi

Pe langa ajutorul specializat, persoanele care sufera de aceasta tulburare au nevoie si de compasiunea si sustinerea familiei, prietenilor apropiati. Este nevoie de rabdare si timp, pentru ca persoana sa invete sa constientizeze adevaratele problemele, sa-si asume responsabilitati  si in final sa adopte noi comportamente care sa-l ajute sa faca fata singur problemelor vietii.

Psiholog specialist Ionuţ Ghiugan

PROGRAMĂRI:

► Telefon: 0722.509.692
► E-mail: ionutghiugan@gmail.com

@|2019 Expertiza Psihologică judiciară Ionuţ Ghiugan

Informaţii utile:
→ Pachet evaluare psihologică autocunoaştere şi dezvoltare personală (click aici)
→ Schizofrenia (click aici)
→ Sindromul Münchausen: de ce unii oameni vor cu orice preţ să obţină statutul de pacienţi (click aici)
→ Procrastinarea, boala civilizaţiei moderne (click aici)
→ Prejudecăţi legate de hipnoză (click aici)
→ Cum alegi cel mai potrivit psiholog (click aici)
→ Cum ne putem vindeca mobilizând resurse interne ale organismului (click aici)
→ Cum să ne comportăm cu persoanele dificile (click aici)
→ Depresia, simptome si tratament (click aici)
→ Anxietatea (click aici)
→ Tulburarea de Personalitate Paranoidă (click aici)
→ Tulburarea delirantă (click aici)
→ Tulburarea de personalitate schizotipală (click aici)
→ De ce stigmatizează românii cu ȋndârjire bolnavii psihici (click aici)
→ Cum explică psihologii excentricitatea, credinţele ciudate şi percepţiile distorsionate (click aici)
→ Teste psihologice utilizate ȋn evaluarea adulţilor (click aici)

Cum apare masochismul, tulburarea care distruge vieti

Exista persoane care in mod deliberat, provoaca sau isi provoaca suferinta, care se plang continuu ca au parte doar de esecuri pe care insa se straduiesc sa le justifice permanent, pentru care suferinta poate deveni chiar o sursa de placere. Tulburarea de personalitate masochista ii face pe acesti oameni sa caute constant durerea si degradarea.

„In mod firesc oamenii au tendinta de a se pune intr-o lumina favorabila si de a avea o imagine de sine pozitiva atunci cand se raporteaza la diferite aspecte ale vietii. Exista, totusi persoane care in mod constant se autosaboteaza si se prezinta deliberat intr-o lumina negativa, a suferintei. Aceste persoane sunt numite masochiste sau personalitati autodistructive”, explica pentru „Adevarul“, psihologul Ionut Ghiugan.

Placere doar prin durere. Actiunile acestor oameni ii autolimiteaza si le autoingreuneaza viata, in conditiile in care adevaratul lor potential ar putea sa-i scoata din respectivele dificultati. Mobilul acestor demersuri vine din placerea de a provoca sau de a se plasa intr-o zona de suferinta.

“Putem identifica la nivel atitudinal si comportamental o serie de caracteristici definitorii pentru acest tip de personalitate. In mod consecvent aleg situatii sau relatii personale care duc la esec si dezamagire chiar si atunci cand exista alte optiuni mult mai benefice si valorizante. Evenimentele pozitive si realizarile sunt interpretate in sens negativ, reactionand prin sentimente de vinovatie si depresie. In contextul relatiilor interpersonale adopta deliberat sa se plaseze intr-o lumina negativa sau de inferioritate, atragand astfel respingerea si neacceptarea celorlalti. Evita si nu accepta relatiile benefice, oamenii care ii trateaza in mod constant pozitiv si ii pun in valoare. Nu sunt interesate de activitatiile importante pentru realizarea obiectivelor personale, desi capacitatea de performanta este demonstrata si poseda un nivel optim al abilitatilor sociale”, explica psihologul Ionut Ghiugan.

Masochismul apare in copilarie. Erijarea in victima a indivizilor cu o personalitate masochista este consecinta dezvoltarii lor ca personalitate. Atitudinile dominante ale unuia sau ambilor parintil, sentimentele puternice de vinovatie traite in copilarie le induc o pregnanta convingere ca nu merita sa li se intample lucruri bune si ajung sa traiasca placerea doar prin durere. Daca, spre exemplu, in copilarie, parintii i-au respins si nu le-au oferit iubire, ci respingere sau violenta, la maturitate aceste persoane vor cauta doar acele relatii in care vor fi atasate de partener dar in care vor fi respinse dupa tiparul creat la varste fragede.

“Comportamentul autodistructiv este invatat inca de la o varsta frageda. In relatie cu mediul de dezvoltare si evenimentele traite, persoana isi construieste o imagine de sine negativa, ulterior utilizand credinte irationale, pentru a mentine aceasta realitate interioara: sunt o persoana lipsita de valoare si nu merit iubirea celorlalti oameni. Prin victimizare si suferinta, persoana isi valideaza conceptia despre viata, oameni si relatiile cu acestia”, explica specialistul.

Indivizii cu o personalitate masochista ajung sa aibe relatii masochiste in care regula este sa ofere mult mai mult decat primesc. Fac pentru partenerii lor lucruri care presupun un sacrificiu de sine imens si ajutor atunci cand acesta li se ofera.

Cum se trateaza personalitatea masochista. Aceasta tulburare se amelioreaza prin tratamente care urmaresc reevaluarea parerii despre propria persoana.

“Tratamentul tulburarilor de personalitate este in general dificil. In astfel de cazuri este nevoie de o perioada lunga de timp, de motivatie si implicare din partea persoanei, iar schimbarile necesare sunt atat in plan cognitiv (restructurarea convingerilor personale negative) cat si comportamental (invatarea unui alt mod de comportament care sa valorizeze propria persoana). Asa cum este situatia si altor tulburari de personalitate, persoanele care sufera de aceasta tulburare, in general, nu solicita tratament pentru tulburare in sine. Mai degraba, solicita ajutor atunci cand problemele din viata lor devin coplesitoare, iar acestea nu mai sunt capabile sa le faca fata (depresie, anxietate accentuata, etc.)”, mai spune cunoscutul specialist.

Articol publicat în: www.adevarul.ro

PROGRAMĂRI:
► Telefon: 0722.509.692
► E-mail: ionutghiugan@gmail.com

@|2018 Expertiza Psihologică judiciară Ionuţ Ghiugan

Informaţii utile:
→ Pachet evaluare psihologică autocunoaştere şi dezvoltare personală (click aici)
→ De ce femeile abuzate se ataşează de partenerii agresivi, le caută scuze şi refuză să-i părăsească. Sindromul Stockholm ȋn violenţa domestică  (click aici)
→ Stresul Posttraumatic. Cauze, tratament şi recuperare (click aici)
→ Personalitatea sadică (click aici)
→ Tulburarea de Personalitate Dependentă (click aici)
→ Cum se manifestă personalitatea sadică (click aici)
→ Tulburarea de Personalitate Antisocială (click aici)
→ Depresia, simptome şi tratament (click aici)
→ De ce copilul abuzat devine ȋn cele mai multe cazuri un adult abuziv (click aici)
→ Violența în familie. Efectele violenţei domestice asupra victimelor femei (click aici)
→ Psihologia violului (click aici)
→ Tulburarea de Personalitate Paranoidă (click aici)
→ Alienarea parentală (click aici)

Tulburarea de Personalitate Dependenta

Exista persoane care au tendinta de a-si subestima propriile calitati si resurse si au dificultati majore in a-si sustine punct de vedere, propria opinie in fata celorlalti, desi exista un punct de vedere personal clar stabilit. Astfel de persoane au o autostima redusa, o imagine negativa a propriului Eu. Sunt persoane care manifesta  neincredere in fortele proprii, care simt  nevoia excesiva de ingrijire si ocrotire. Evita sa-si asume responsabilitati si sunt incapabile de a lua decizii in problemele curente ale vietii. Cauta in permanenta aprobarea si sprijinul celor din jur si au tendinta continua de a acorda altei persoane girul propriei responsabilitati. Astfel de trasaturi psihopatologice sunt caracteristice tulburarii de personalitate dependenta.

Tulburarea de personalitate dependenta, cunoscuta anterior ca tulburare de personalitate astenica este o tulburare care se caracterizeaza printr-o dependenta psihologica omniprezenta fata de alte persoane.

Tulburare de personalitate dependenta poate fi definita din urmatoarele perspective

► Autostima redusa prin subestimarea calitatilor si disponibilitatilor proprii. Neincrederea in proprile calitati se extinde si asupra proprilor opinii. In consecinta persoana nu le sustine, nu le argumenteaza si nici nu se comporta conform acestora.

► Nevoia de aprobare, acceptare si suport. Cu slaba incredere in sine si atostima redusa, personalitatea dependenta, traieste nevoia de a fi aprobata de ceilalti, mai ales in situatiile in care are intalneste o personalitate puternica, influenta. Mai mult, acesta cauta o continua aprobare si validare a persoanei investite, din punct de vedere afectiv, social sau profesional, iar cand aceasta aprobare lipseste persoana traieste o stare intensa de disconfort si se simte invalidata.

► Face sacrificii in vederea obtinerii suportului, aprobarii si ingrijirii. Persoana investita cu forta si putere nu numai ca este cautata, dar odata reperata este asaltata, pentru a obtine atentie, aprobarea si sprijin. Investeste timp, energie si resurse pentru a se pune deplin in slujba acestuia, ofera dovezi si fidelitatea absoluta.

► Evita asumarea responsabilitatilor si acorda persoanei investite girul proprilor  responsabilitati. Procedeaza astfel nu numai pentru a-si demonstra atasamentul fata de persoana investita, ci si pentru ca are nevoie ca ceilalti sa-si asume responsabilitatea pentru actiunile si deciziile sale. In cadrul profesional personalitatea dependenta, refuza promovarea, avansarea, sarcinile noi, incredintarea unei responsabilitati suplimentare. Motivul: aceste actiuni presupun initiativa, decizie, implicare, lucruri de care nu se simte in stare. Insa, la cererea, rugamintea sau ordinul celui care poarta responsabilitatea actiunii sau conducerea, aceste personalitati sunt buni executanti.

► Dificultati majore sau incapacitatea de a lua decizii in probleme curente. Aceasta caracteristica se manifesta atat in luarea deciziilor in problemele esentiale, dar si  in cazul celor curente, banale, de zi cu zi. Nu este vorba de teama de a gresi sau de prudenta excesiva, ca in situatia personalitatii obsesive, ci de o incapacitate deliberata, structurala.

► Reducerea sau anularea initiativelor. Intampina mari dificultai in initierea unor proiecte, in a avea initiative. Aceasta caracteristica nu este consecinta lipsei de energie sau slabei motivatii, ci pur si simplu izvoraste din neincrederea in fortele proprii si propria judecata.

► Nevoia de atasament si teama de abandon. Pe langa nevoia de ocrotire, persoana cu aceasta tulburare, dezvolta o puternica tendinta de atasament fata de persoana care-i accepta atasamentul. Atunci cand relatia de dependenta nu mai poate continua, din diverse motive, se reorienteaza rapid catre o persoana care poata sa-i satisfaca nevoia de ingrijire si ocrotire. Teama de abandon vine din convingerea ca nu poate sa aiba singur gija de el, sa  actioneze din propria intiativa. Aceasta frica intensa determina ca aceasta persoana sa fie foarte permisiva si toleranta fata de comportamentul inadecvat, agresiv, despotic al celui investit ca protector. Un partener agresiv, alcoolic sau infidel va fi tolerat de frica de a fi abandonat, iar persoana va fi prinsa in conflictul dintre concesia continua care trebuie sa o faca si resemnarea fatalista.

► Limitarea relatiilor sociale la cei fata de care sunt dependenti. Odata asigurata si protejata, persoana cu aceasta tulburare isi limiteaza restul relatiilor sociale si nu le mai considera necesare. Investitia afectiv-emotionala in relatia de dependenta este atat de mare incat nu mai exista disponibilitate pentru alte relatii.

► Tendinta de a interpreta orice contrariere sau dezaprobare ca expresie a neincrederii sau incapacitatii sale. In general, nu-si exprima opinia de teama de a pierde protectia protectorului.

Cauze si raspandire

Istoria aceste tulburari de personalitate este strans legata de abordarea psihodinamica. Psihanaliza stabilieste pentru prima data o legatura intre stadiul oral al dezvoltarii psihicului si personalitatea dependenta. Persoana cu aceasta tulburare a parcurs in mod distorsionat primii ani ai existentei, ramanand blocata in acest stadiu. Aceasta persoana cauta o mama in toate relatile obiectuale, are nevoie de sprijin si suport, ingrijire si afectiune. Astfel personalitatea cu aceasta tulburare este condamnata la inactivitate si pasivitate.

In prezent cei mai multi specialisti explica aceasta tulburare folosind un model biopsihosocial de cauzalitate. Astfel, cauzele sunt generate de factori  biologici si genetici (ereditatea), factori sociali (modul in care o persoana interactioneaza in procesul de dezvoltarea cu familia si ceilalti copii) si factori psihologici (personalitate si temperamentul individului modelate de mediul). Daca o persoana are aceasta tulburare de personalitate, cercetarile sugereaza ca exista un risc crescut pentru ca aceasta tulburare sa fie „transmisa” copiilor. De asemenea, prezenta unuei tulburari anxioase de separare la varsta copilariei sau o boala somatica indelungata pot fi factori favorizanti sau declansatori ai acestei tulburari. Personalitatea dependenta este mai des intalnita la femei, insa forma clinica a tulburarii are o repartizare egala pe sexe. Aceasta tulburare debuteaza la varsta adulta tanara, nefiind sinonima cu dependenta intalnita la multi copii, mai ales de varste mici.

Legaturi si asemanari

Tulburarea de personalitate dependenta si tulburarea de personalitate evitanta sunt in stransa legatura, deoarece ambele au aceeasi caracteristica de baza: prezenta emotiilor negative sub forma anxietatii. Diferenta este data de directia si forma de manifestare a anxietatii. Persoanele care sufera de tulburarea de personalitate evitanta dezvolta predominant anxietate sociala. Astfel, acestea sunt hipersensibile la respingerea si genereaza sentimente de jena si inferioritate, evitand relatiile. Persoanele cu tulburare de personalitate dependenta, dezvolta anxietate de separare care le face hipersensibile la separare sau pierderea relatiei investite emotional.

Tratament si interventie

Tratamentul tulburarilor de personalitate este in general dificil prin faptul ca este nevoie de o perioada  lunga de timp, de motivatie si implicare din partea clientului. Asa cum este situatia si altor tulburari de personalitate, persoanele care sufera de aceasta tulburarea, in general, nu solicita tratament pentru tulburare in sine. Mai degraba, solicita ajutor atunci cand problemele din viata lor devin coplesitoare, iar acestea nu mai sunt capabile sa le faca fata. Tulburarea de personalitate dependenta prezinta un risc crescut pentru depresie sau anxietate, abuz de alcool sau droguri, abuzul fizic, emotional sau sexual. In situatile in care trasaturile de personalitate dependente devin dezaptative si provoaca o deteriorare in planul vietii sociale sau profesionale tratamentul psihologic este necesar si poate amenliora semnificativ starea si echilibrul interior.

Psihoterapia este principala metoda de tratament. Scopul terapiei este de a ajuta persoana sa devina mai activa si independenta si sa invete sa construiasca  relatii sanatoase. Strategiile specifice pot include dezvoltarea increderii in sine si dezvoltarea de noi atitudini si perspective despre propria persoana si raportul cu alte persoane si experiente de viata. Medicamentele ar putea fi folosite pentru a trata persoanele cu tulburare de personalitate dependenta care sufera de depresie sau anxietate. Cu toate acestea, terapia cu medicamente trebuie sa fie monitorizata cu atentie, deoarece persoana ar putea deveni dependenta de acestea sau le pot administra abuziv.

Psiholog specialist Ionut Ghiugan

PROGRAMĂRI:
► Telefon: 0722.509.692
► E-mail: ionutghiugan@gmail.com

@|2018 Expertiza Psihologică judiciară Ionuţ Ghiugan

Informaţii utile:
→ Pachet evaluare psihologică autocunoaştere şi dezvoltare personală (click aici)
→ Teste psihologice utilizate ȋn evaluarea adulţilor (click aici)
→ Tulburarea de Personalitate Evitantă (click aici)
→ Tulburarea de Personalitate Histrionică (click aici)
→ Tulburarea de Personalitate Borderline (click aici)
→ Tulburarea de Personalitate Paranoidă (click aici)
→ Personalitatea sadică (click aici)
→ Tulburarea de Personalitate Antisocială (click aici)
→ Tulburarea de Personalitate schizotipală (click aici)
→ Alienarea parentală (click aici)

Tulburarea de Personalitate Histrionica

► Tulburarea de Personalitate Histrionica este caracterizata printr-un tipar comportamental stabil de cautare a atentiei si o afectivitate extrema. Persoana cu aceasta tulburare depune eforturi sustinute pentru a fi mereu in centrul atentiei indiferent de contextul social sau grupul de oameni cu care interactioneaza. Atunci cand acest lucru nu este posibil se simte inconfortabila, traieste emotii negative (suparare, furie sau tristete) si adopta comportamente menite sa atraga atentia: dramatizeaza, exagereaza propriile emotii, adopta o atitudine teatrala sau se angajeaza intr-un comportament seducator sexual sau provocator.

► Tulburarea de personalitate histrionica a fost cunoscuta anterior sub denumirea de personalitate isterica sau personalitate psiho-infantila.

► Personalitatea histrionica este relativ usor de recunoscut. Foloseste in mod constant aspectul fizic si vestimentatia pentru a atrage atentia celorlalti. Are un stil de exprimare plin de teatralitate si auto-dramatizare. Isi schimba perspectiva personala fiind sugestibila si usor de influentat de altii sau de circumstante. Apropie relatia intr-un timp foarte scurt si adopta un comportament seducator, provocator, aceasta atitudine fiind cel putin neadecvata in contextul respectiv de viata.

► Viata personala. Acest tip de personalitate stabileste si mentine cu dificultate relatii de prietenie datorita egocentrismului si lipsei de empatie pentru ceilalti, orgoliului personal si sentimentelor usor de ranit, precum si din nevoia continua de apreciere si atentie. Stilul interpersonal provocator sexual limiteaza relationarea mai ales cu persoanele de acelasi sex, deoarecea acest tip de comportament  este perceput de cealalta persoana ca un pericol si o amenintare pentru propria relatie de cuplu.

► Viata de cuplu. Datorita lipsei de implicare autentice persoanele cu tulburare de personalitate histrionica au  dificultati in atingerea intimitatii emotionale in relatiile romantice sau sexuale. In relatia de cuplu adopta de multe ori un rol ( de exemplu „victima” sau „printesa”) si afiseaza o anumita dependenta fata de partener, dar agenda profunda este aceea de a controla partenerul prin manipulare emotionala sau sexuala. Stabilitatea cuplului este in multe cazuri afectata, relatiile extraconjugale ducand la conflicte sau ruptura.

► Viata profesionala. Rutina, lipsa noutatii si a relationarii reprezinta pentru histrionici cadrul profesional cel mai inadecvat. Nevoia de atentie, intoleranta fata de frustrare, comportamentul seducator provoaca de multe ori inadaptare si conflicte la locul de munca. Din acesta perspectiva, personalitatile histrionice aleg profesii in care se pot exprima fara a avea un cadru strict, in care exista noutate si posibilitatea de a interactiona cu multi oameni.

Cauzele si raspandirea Tulburarii de Personalitate Histrionice

Ca si alte tulburari de personalitate, debutul acestei tulburari este situat la varsta adulta tanara, insa primele manifestari apar inca din adolescenta. Cei mai multi specialisti explica aceasta tulburare folosind un model bio-psiho-social de cauzalitate. Acest model sugereaza faptul ca un singur factor nu este responsabil pentru aparitia si dezvoltarea tulburarii de personalitate histrionice, ci interconectarea complexa a acestor trei factori.

→ Factorii biologici si genetici: daca o persoana are aceasta tulburare de personalitate  exista un risc pentru ca aceasta tulburare sa fie „transmisa” si la copii.

→ Factorii sociali: modul in care o persoana interactioneaza in dezvoltarea sa timpurie cu familia si prietenii, ori cu alti copii.

→ Factori psihologici: personalitatea si temperamenul individului modelate de mediul social si abilitatile invatate de adaptare si gestionarea stresului.

Raspandirea  tulburarii de personalitate histrionice este estimata a fi de aproximativ 2% – 3% din populatia generala si variaza intre 10% si 15% din populatia clinica cu tulburari de personalitate.

Legaturi si asemanari

Tulburarea de Personalitate Borderline prezinta elemente comune tulburarii histrionice (cautarea atentiei, comportamente manipulative, schimbarea rapida a emotiilor),  dar se distinge de aceasta prin autodistructivitate, intreruperi coleroase ale unor relatii stranse si sentimente cornice de insatisfactie profunda si de perturbare a identitatii.

Persoanele cu Tulburare de Personalitate Antisociala si tulburare de personalitate histrionica au in comun tendinta de a fi impulsivi, superficiali, imprudenti, seducatori si manipulativi, insa persoanele cu tulburare de personalitate histrionica tind a fi mai exagerate in emotiile lor si de regula nu se angajeaza in comportamente antisociale. Personalitatea histrionica este manipulativa pentru a obtine protectie, pe cand tulburarea de personalitate antisociala este manipulativa spre a obtine profit, putere ori alta gratificatie materiala.

Tulburarea de Personalitate Narcisistica. Desi tulburarea de personalitate narcisistica poate fi, de asemenea caracterizata prin nevoia de atentie din partea celorlalti, aceasta vrea de regula sa fie laudata pentru „superioritatea” ei si isi doreste un statut de “VIP”,  pe cand persoanele cu tulburare de personalitate histrionica doresc sa fie vazute ca fragile si dependente, pentru ca aceste comportamente le sunt utile pentru a atrage atentia.

Tulburarea de Personalitate Dependenta. In tulburarea de personalitate dependenta, persoana este excesiv de dependenta de altii pentru lauda si indrumare, nevoie de sprijin si teama de a fi abandonat sau parasit, dar lipsesc elementele emotionale exagerate, stridente ale tulburarii de personalitate histrionice.

Tratamentul Tulburarii de Personalitate Histrionica

Principalul mijloc de tratament pentru tulburare de personalitate histrionica este psihoterapia. Programul terapeutic este foarte similar cu cel al tulburarii de personalitate borderline si implica de obicei, o interventie pe termen lung cu un psihoterapeut care are experienta in tratarea acestui tip de tulburare de personalitate. Multe persoane cu tulburare de personalitate histrionica nu cauta tratament pentru tulburarea propriu-zisa, ci pentru efectele secundare pe care aceasta le produce in viata personala si profesionala. Persoanele cu aceasta tulburare de personalitate solicita ajutor terapeutic atunci cand trasaturile enuntate mai sus  perturba semnificativ echilibrul interior si capacitatea de adaptare, iar situatiile existente nu mai pot fi gestionate.

Interventia terapeutica poate fi dificila si datorita faptului ca aceasta tulburare de personalitate apare frecvent asociata si cu alte tulburari: Tulburarile de somatizare si de conversie, Tulburarile depresive  (tulburare depresiva majora, distimia),  dar mai ales cu Tulburarile legate de substante (alcool, droguri sau medicamente). De asemenea, aceasta tulburare prezinta un risc crescut pentru suicid, insa acest comportament audodistructiv nu reprezinta o pulsiune autentica, ci mai ales rezultatul nefericit a unei tentative de suicid demonstrativ reusite.

Principalele obiective urmarite in psihoterapia tulburarii de personalitate histrionice:

Tulburarea de personalitate histrionica nu afecteaza de obicei capacitatea persoanei de a functiona in mod adecvat profesional si social. Problemele cele mai importante apar in sfera personala, a vietii de relatie, acolo unde este necesara o implicare emotionala autentica si profunda. Personalitatea histrionica nu are constiinta clara a propriilor sale sentimente si din aceasta perspectiva un obiectiv important al terapiei este cel legat de clarificarea acestora si orientarea spre comportamente mature si adaptative. De asemenea, interventia terapeutica isi propune sa dezvolte noi mecanisme de reactie in situatii de frustrare, pierdere sau esec.

Psiholog specialist Ionut Ghiugan

PROGRAMĂRI:
► Telefon: 0722.509.692
► E-mail: ionutghiugan@gmail.com

@|2018 Expertiza Psihologică judiciară Ionuţ Ghiugan

Informaţii utile:
→ Pachet evaluare psihologică autocunoaştere şi dezvoltare personală (click aici)
→ Teste psihologice utilizate ȋn evaluarea adulţilor (click aici)
→ Tulburarea de Personalitate Borderline (click aici)
→ Tulburarea de Personalitate Paranoidă (click aici)
→ Personalitatea sadică (click aici)
→ Tulburarea de Personalitate Antisocială (click aici)
→ Tulburarea de Personalitate schizotipală (click aici)

Cum se manifestă personalitatea sadică. Caracteristicile psihopatologice ale acestui tip de comportament deviant

Oamenii care au tendinţe sadice consideră că toţi ceilalţi trebuie să fie sub controlul lor. Potrivit psihologilor, această tendinţă se manifestă indiferent dacă cealaltă persoană este partenerul de cuplu, propriul copil, colegul de serviciu sau un prieten apropiat. Din punct de vedere ştiinţific, sadismul este o boală care constă în fantasme şi comportamente marcate şi persistente, implicând căutarea şi obţinerea unei anumite satisfacţii prin activităţi care provoacă suferinţă fizică sau psihică: umilire sau chiar violenţă fizică. Potivit psihologilor, un exemplu de personalitate sadică se manifestă atunci când un soţ nu permite soţiei să părăsească domiciliul în afară serviciului decât în compania lui, un tata impune fiicei adolescente un program absurd sau limitativ pentru activităţile sociale sau de timp liber. Tot sadism este şi atunci când, la serviciu, un şef se transformă într-un tiran atunci când apreciază că subalternul nu-i respectă autoritatea sau că nu îndeplineşte sarcinile de muncă aşa cum consideră el că este bine.

”Personalitatea sadică se comportă că şi cum cuvântul lui este definitiv şi legea supremă care trebuie respectată. Tot ceea ce el speră să obţină este dominaţia necontestată într-o relaţie. Orice încercare de eliberare sau exprimare a propriei individualităţi este tratată într-o manieră rece, dură, iar persoană este umilită şi înjosita în mod intenţionat. Suferinţa semenilor îl face pe sadic să se simtă mulţumit, extrem de important şi valorizat”, spune psihologul Ionuţ Ghiugan.

Potrivit acestuia, personalitatea sadică prezintă o serie de manifestări psihologice şi psihopatologice care o definesc:

• Violenţă fizică sau cruzime în relaţiile interpersonale. Acest tip de comportament are la bază dorinţa de a domina partenerii, fără a exista intenţia de a obţine beneficii materiale. În situaţia în care victima se opune sau încearcă să riposteze, comportamentul violent este exacerbat. Personalitatea sadică, îşi orientează atenţia spre persoanele pe care le consideră slabe sau inferioare.
• Umilirea sau insultarea celorlalţi în public. Conduita sadică nu presupune întotdeauna utilizarea violenţei sau agresiunii fizice. Frecvent persoanele sadice adopta comportamente agresive în limite acceptate social. De exemplu, se bucură de situaţiile în care persoanele sunt umilite sau înjosite în public. Suferinţa semenilor provocă plăcere şi satisfacţie, prin trăirea sentimentului de putere şi control asupra celorlalţi.
• Lipsa sau dezvoltarea insuficientă a empatiei, milei, respectului şi savoarea încălcării normelor sau conduitelor morale. Din punct de vedere interpersonale, sadicii sunt personalităţi dure, reci, ostile, care consideră celalalte persoane a fi inferiori lor.
• Cinism şi gândire paranoică. Natura lor cognitivă este considerată rigidă şi predispusă la intoleranţă. Incapacitatea de a avea încredere în ceilalţi, lipsă de respect faţă de convenţiile sociale, aroganţa şi sentimentul exagerat al propriei valori, limitează relaţiile sociale şi poate conduce la relaţii conflictuale sau probleme cu legea.

”În vederea provocării suferinţei pot recurge la mijloace indirecte: manipularea, minciuna sau înşelăciunea. În multe situaţii personalitatea sadică, pentru a obţine controlul şi a domina relaţia interpersonală, îşi maschează adevăratele intenţii. Adevăratele scopuri pot fi ascunse în spatele unor comportamente aparent inofensive şi benefice: conştiinciozitate, grijă şi atenţie, preocupare şi interes”, mai afirmă Ionuţ Ghiugan.

Termenul sadism, pus în circulaţie de psihiatrul Richard von Krafft-Ebing în secolul al XIX-lea, îşi are originea în numele unui aristocrat francez, Marchizul de Sade, al cărui principiu în viaţă a fost satisfacerea propriei sale plăceri prin intermediul unei alte persoane, prin exercitarea violenţei.

Aricol publicat în: www.adevarul.ro

PROGRAMĂRI:
► Telefon: 0722.509.692
► E-mail: ionutghiugan@gmail.com

@|2017 Expertiza Psihologică judiciară Ionuţ Ghiugan

Informaţii utile:
→ Pachet evaluare psihologică autocunoaştere şi dezvoltare personală (click aici)
→ Personalitatea sadică (click aici)
→ De ce femeile abuzate se ataşează de partenerii agresivi, le caută scuze şi refuză să-i părăsească. Sindromul Stockholm ȋn violenţa domestică  (click aici)
→ Stresul Posttraumatic. Cauze, tratament şi recuperare (click aici)
→ Tulburarea de Personalitate Dependentă (click aici)
→ Tulburarea de Personalitate Antisocială (click aici)
→ Depresia, simptome şi tratament (click aici)
→ Violența în familie. Efectele violenţei domestice asupra victimelor femei (click aici)
→ Violenţa asupra copilului (click aici)
→ Psihologia violului (click aici)
→ Tulburarea de Personalitate Paranoidă (click aici)
→ Teste psihologice utilizate ȋn evaluarea adulţilor (click aici)
→ Sindromul Genovese (click aici)
→ De ce unii oameni nu pot trăi fără atenţia şi sprijinul unui partener (click aici)

Tulburarea de personalitate Evitanta (Anxioasa)

Tulburarea de personalitate evitanta se caracterizeaza prin inhibitie sociala si prezenta sentimentelor de insuficienta si hipersensibilitate la evaluare negativa, acest tipar manifestandu-se intr-o varietate de contexte.

In istoria de viata a acestei personalitati au existat situatii sau evenimente de relationare care au produs suferinta si durere. Personalitatea evitanta a invatat din aceste experiente negative ca cel mai bine este sa nege dorinta si sentimentele de afectiune si sa pastreze distanta interpersonala. Astfel, ea este perceputa de ceilalti ca insensibila si indiferenta, retrasa si inchisa in sine. Aceasta evaluare este de suprafata, pentru ca personalitatea evitanta este marcata puternic de dorinta de atasament si adeziune afectiva, insa prudenta excesiva, timiditatea si frica de respingere ii perturba semnificativ functionarea in sfera de relatii.

Trasaturi caracteristice ale tulburarii de personalitate evitanta

• Evitarea sociala. Personalitatea evitanta prezinta o serie de convingeri disfunctionale care interfereaza semnificativ cu functionarea in plan social (sunt necorespunzator, sunt anormal, nu pot fi iubit, sunt diferit de ceilalti, oamenilor nu le pasa de mine, oamenii ma resping). Pe baza acestor credinte, personalitatea evitanta se evalueaza in plan social ca fiind necorespunzatoare si lipsita de valoare, iar pe ceilalti ii considera critici si decisi sa o respinga. Astfel, ea evita constant toata situatiile sociale in care ceilalti ar putea sa descopere “adevarata” sa persoana.
• Teama de a fi respins. Persoanlitatea evitanta presupune ca in relatiile interpersonale oamenii vor reactiona in aceeasi maniera negativa, in care au reactionat persoane semnificative in trecut. Ea se teme in permanenta ca ceilalti vor descoperi lipsa de calitati si o vor respinge. Perspectiva respingerii este dureroasa si traita intens negativ deoarece persoana evitanta considera ca reactiile negative ale celorlalti sunt justificate. Nici macar interactiunile sociale pozitive nu vor oferi un refugiu in calea respingerii, deoarece si pentru aceasta situatie, exista o perceptie neadaptativa: “daca cineva tine la mine inseamna ca nu ma cunoaste; daca cineva ajunge sa ma cunoasca ma va respinge, mai bine ma retrag acum inainte de a ma cunoaste.”
• Autocritica. Personalitatea evitanta prezinta o serie de ganduri automate autocritice, atat in situatii sociale, cat si in situatiile in care anticipeaza intalniri sau interactiuni personale. Aceste ganduri negative (sunt neatragator, sunt plictisitor, sunt prost, sunt un ratat, sunt jalnic, nu-mi gasesc locul) provoaca anxietate si tristete, mentinand comportamantul de evitare si retragere. Acest sistem de evaluare bazat pe mentinerea unei imagini de sine negative este foarte rar evaluat sau pus sub semnul intrebarii, deoarece personalitatea evitanta considera aceste convingeri ca fiind corecte si conforme realitatii.
• Dificultati in a stabili noi relatii intepersonale. Personalitatea evitanta manifesta retinere in relatiile intime (din cauza fricii de a nu se face de ras ori de a fi ridiculizat) si este inhibata in situatii interpersonale noi (prezenta sentimentului de inadecvare). Tendinta de subevaluare (se vede pe sine ca inapt social, neatractiv personal ori inferior altora), continua ezitare si deficultatea de deliberare si decizie, determina restrangerea relatiilor interpersonale. Cand se implica totusi in relatie, activeaza un comportamant defensiv si lipsit de asertvitate pentru a evita confruntarile si a pastra relatia.
• Evaluarea gresita a reactiilor celorlalti. Personalitatea evitanta interpreteaza de multe ori gresit reactiile celorlalti. Astfel, reactiile pozitive sau neutre sunt evaluate ca fiind negative. Persoana evitanta se concentreaza asupra propriilor ganduri, sentimente negative si reactii fiziologice, mai mult decat asupra expresiilor faciale si gesturilor celor cu care interactioneaza. Pentru personalitatea evitanta este important ca nimeni sa nu aiba o parere negativa despre ea datorita convingerilor: “daca cineva ma critica, ma critica pe buna dreptate.” Din aceasta perspectiva, personalitatii evitante i se pare periculos sa se puna in situatii care implica evaluarea, deoarece aceasta le confirma convingerea ca sunt antipatici sau anormali. Acesteia ii lipseste o grila obiectiva pe baza careia sa analizeze reactia celorlalti in adevaratul sens si se bazeaza exclusiv pe propria perceptie neadecvata despre sine.
• Ignorarea informatiilor pozitive. Dovezile pozitive de acceptare si validare sunt primate cu neincredere de personalitatea evitanta. Ea considera ca persoana respectiva nu a avut toate informatiile si a judecat gresit sau pur si simplu a inselat-o, ascuzand informatii esentiale: “el crede ca sunt destept dar l-am fentat, daca persoana m-ar cunoaste cu adevarat nu m-ar placea; o sa se lamureasca el pana la urma, ca nu sunt chiar atat de draguta.”
• Invalidare profesionala. Frica de critica, dezaprobare sau rejectie, subevaluarea si capacitatea decizionala scazuta, determina in plan profesional ocuparea de functii inferioare nivelului de pregatire si calificare. Personalitatea evitanta conform trasaturilor care o definesc, alege un loc de munca cu o autoritate redusa si fara responsabilitati manageriale directe.
• Autoiluzionarea.Personalitatea evitanta se autoiluzioneaza in privinta viitorului. Crede ca intr-o zi va aparea in viata sa o persoana ca din senin sau o slujba perfecta, fara ca ei sa faca un efort in acest sens. Ea nu crede ca o sa-si atinga obiectivele prin eforturi proprii datorita convingerilor de tipul: “nu pot sa-mi fac viata mai buna prin eforturi proprii; lucrurile vor merge poate mai bine, dar nu prin eforturile mele.”

Legaturi si asemanari

1. Tulburarile anxioase.Tulburarile anxioase se manifesta printr-un tablou simptomatic mult mai amplu si de durata scurta, compartiv cu simptomele prezente in tulburarea de personalitate evitanta.
2. Fobia sociala ridica mari probleme de diferentiere. Fobia sociala se reduce insa la o serie de situatii si contexte clar definite (de exemplu, teama de a vorbi in public), in timp ce anxietatea sociala a personalitatii evitante este generalizata la toate situatiile sociale.
3. Tulburarea de panica si agorafobie. Persoanele care sufera de aceste tulburari de anxietate manifesta deseori un comportment social evitant, dar motivatia acestuia este complet diferita. Tendinta evitanta la persoanele care sufera de atac de panica si agorafobie este alimentata de frica intensa de a nu se declansa un nou atac de panica sau teama de a nu fi intr-un loc sigur sau departe de o persoana care ii poate “salva” in cazul declansari simptomelor. Tendinta evitanta a persoanlitatii evitante este alimentata de frica de critica sau de respingere sociala in cadrul relatiilor.Totodata, tulburarea de panica este precedata deseori de factori precipitanti din mediu, iar evolutia manifestarilor este fluctuanta in contrast cu stabilitatea trasaturilor clinice intalnite in tulburarea de personalitate evitanta.
4. Tulburarea de personalitate dependenta.Tulburarea de personalitate dependenta si tulburarea de personalitate evitanta sunt in stransa legatura si ridica serioase probleme de diferentiere. Ambele au aceeasi caracteristica de baza: imagini de sine similare (“sunt necorespunzator”) si prezenta emotiilor negative sub forma anxietatii. Diagnosticul diferentiat se realizeaza in functie de imaginea despre ceilalti si modul de manifestatere a anxietatii. Personalitatea dependenta ii considera pe ceilalti puternici si capabili sa-l ingrijeasca si cauta relatii apropiate in care sa se simta securizati, in timp ce personalitatea evitanta se teme sa stabileasca relatii apropiate pentru ca se simte vulnerabila si nesecurizata in acest context. Personalitatea dependenta este hipersensibila la separare sau pierderea relatiei investita emotional si dezvolta anxietate de separare. Personalitatea evitanta este hipersesnibila la respingere si genereaza sentimente de jena si inferioritate, care se manifesta prin anxietate sociala.
5. Tulburarea de personalitate schizoida. Aceasta personalitate prezinta un stil comportamental asemanator cu tulburarea evitanta de personalitate, ilustrat prin retragere, indepartare, insingurare si nonimplicare. Totusi, spre deosebire de persoanele schizoide care doresc izolarea, cei cu personalitatea evitanta doresc acceptarea din partea celorlalti si cauta relationarea prin care spera sa-si asigure securizarea. Personalitatea schizoida este indiferenta la critica sau la respingere din partea celorlalti.
6. Tulburarea de personalitate histrionica. Anxietatea provocata de despartire reprezinta o vulnerabilitate semnificativa a personalitatii histrionice, tulburarea de panica (cu sau fara agorafobie) fiind o problema des intalnita la aceasta peronalitate. Diferentierea in raport cu tulburarea de personalitate evitanta este semnificativa prin prezenta trasaturilor histrionice reprezentative: supraestimarea, iritabilitate, instabilitate, imprevizibilitate, nevoia excesiva de atentie si afectiune.
7. Tulburarea de personalitate paranoida. Tulburarea de personalitate paranoida prezinta ca trasatura comuna cu tulburarea evitanta, teama de a se confesa altora. Motivatia care sta in spatele acestei trasaturi este insa foarte diferita: teama de o situatie jenanta in tulburarea evitanta si convingerea asupra ostilitatii celorlalti in tulburarea paranoida.

Tratamentul tulburarii de personalitate evitanta
Psihoterapia reprezinta tratamentul esential si eficient al tulburarii de personalitate evitante. Interventia psihoterapeutica este axata pe atingerea urmatoarelor obiective: inlaturarea temerilor legate de respingere si a fobiei sociale, dezvoltarea abilitatilor de relationare si initiativelor sociale, antrenamentul autoafirmarii prin incurajarea exprimarii deschise a opinilor si propriilor emotii. Succesul acestui proces de schimbare depinde insa foarte mult de respectarea unor principii de interventie:

• Intr-o foarte mare masura, persoanele care solicita ajutorul de specialitate nu se adreseaza psihologului pentru tratamentul trasaturilor de personalitate, ci pentru efectele secundare (depresie, tulburari anxioase, abuz de substanta, tulburari de somn, afectiuni legate de stres, inclusiv tulburari psihofiziologice) care apar mai ales in situatii de viata stresante (despartiri, singuratate, schimbari semnificative in existenta, etc.) Din aceasta perspectiva evaluarea si diagnosticarea corecta reprezinta un pas esential pentru rezolvarea problemelor si imbunatatirea calitatii vietii personalitatii evitante.
• Realizarea unei “aliante terapeutice solide” reprezinta un alt element fundamental pentru succesul interventiei. Datorita fricii de respingere, de evaluare negativa si neincredere in noi relatii si actiuni, acest demers poate ridica serioase probleme.

Psiholog specialist Ionut Ghiugan

PROGRAMĂRI:
► Telefon: 0722.509.692
► E-mail: ionutghiugan@gmail.com

@|2017 Expertiza Psihologică judiciară Ionuţ Ghiugan

Informaţii utile:
→ Pachet evaluare psihologică autocunoaştere şi dezvoltare personală (click aici)
→ Teste psihologice utilizate ȋn evaluarea adulţilor (click aici)
→ Tulburarea de Personalitate Borderline (click aici)
→ Tulburarea de Personalitate Paranoidă (click aici)
→ Personalitatea sadică (click aici)
→ Tulburarea de Personalitate Antisocială (click aici)
→ Tulburarea de personalitate schizotipală (click aici)
→ Boala maniaco-depresivă (click aici)
→ Tulburarea Schizofreniformă (click aici)
→ Tulburarea delirantă (click aici)
→ Cele mai bizare tulburări delirante (click aici)