Author Archives: admin

Depresia, simptome si tratament

Ar fi absolut neobisnuit ca cineva sa spuna ca nu a fost niciodata trist sau ca nu a avut momente in care si-a pierdut energia si interesul pentru anumite activitati ale vietii cotidiene. Fluctuatiile in starea afectiva sunt fenomene normale ale vietii noastre psihice, care ne ajuta sa realizam ca ceva lipseste din viata noastra si ca ar trebui sa schimbam unele lucruri, sa luam anumite decizii importante. Depresia este insa o tulburare mult mai severa decat asemenea modificari normale in starile afective.

Depresia este considerata cea mai intalnita tulburare psihica in cultura occidentala, incidenta acesteia aflandu-se in crestere, conform datelor furnizate de Organizatia Mondiala a Sanatatii. Datele sustin faptul ca depresia reprezinta o cauza majora a suferintelor si dizabilitatilor umane. Costurile tulburarii depresive sunt foarte ridicate in plan social, depresia contribuind la destramarea multor familii, la scaderea pana la anulare a randamentului profesional, la suferinta psihica si fizica si la pierderea de vieti omenesti din cauza suicidului.

Depresia prezinta o rata inalta a comorbiditatii, ea coexistand adesea impreuna cu alte tulburari medicale sau psihologice, cum ar fi: anxietatea, abuzul de substante, tulburari ale conduitei alimentare, tulburari ale personalitatii sau boli somatice.

Depresia face parte din categoria tulburarilor afective, iar aceste tulburari au ca element predominant o perturbare de dispozitie. In functie de modul de manifestare si intensitatea simptomelor depresia este clasificata in mai multe categorii:

Depresia majora este o tulburare prezenta in fiecare zi, in cea mai mare parte a zilei, cel putin doua saptamani. Manifestarea simptomelor este diferita, pot exista tulburari in reglarile somatice, comportamentale, cognitive sau emotionale, iar prezenta simptomelor genereaza disfunctionalitati psihosociale semnificative:

• Intr-o astfel de stare, dispozitia este descrisa adesea ca fiind trista, disperata, sau lipsita de chef. Persoanele care se afla in aceasta stare declara ca nu mai traiesc sentimente si emotii (sentiment de “gol interior”) sau traiesc foarte intens emotii negative (“durere sufleteasa”).
• Pierderea interesului sau placerii este aproape intotdeauna prezenta intr-un grad mai mult sau mai putin intens. Persoanele in cauza relateaza ca sunt mai putin atrase de pasiunile detinute, membrii familiei observa adesea retragerea sociala sau neglijarea activitatilor placute.
• De regula, apetitul este redus, unele persoane ajungand sa se forteze pentru a manca, sau pot ajunge in extrema cealalta in care sa doreasca intr-un mod compulsiv anumite alimente, ca de exemplu: dulciurile. Atunci cand modificarile de apetit sunt severe, poate fi observata fie o pierdere a greutatii, fie luarea in greutate.
• De asemenea, atunci cand vorbim despre depresia majora, persoanele in cauza se confrunta si cu perturbari ale somnului, cea mai comuna fiind insomnia. Mai rar, oamenii pot prezenta hipersomnie, sub forma unor episoade prelungite de somn noaptea sau a unei cresteri a duratei somnului in timpul zilei.
• Sentimente de culpabilitate si de devalorizare. Pot cuprinde evaluari negative nerealiste ale unor preocupari legate de valoarea sau vinovatia personala sau in meditatii pe seama unor esecuri minore din trecut. Subiectii interpreteaza gresit (negativ) orice eveniment, punandu-l pe seama defectelor personale care nu sunt intotdeauna reale; sunt exagerat de responsabili si se culpabilizeaza pentru orice se intampla. Se autoblameaza pentru existenta bolii, pentru esecul intervenit in domeniile social, personal sau/si profesional.
• Slabirea abilitatii de gandire, concentrare sau decizie si dificultati de atentie. Performanta intelectuala este cea mai afectata de acest simptom, persoana neputand functiona adecvat in plan profesional sau academic. Varstnicii sunt cel mai adesea afectati de dificultati de memorie.
• Ganduri despre moarte, ideatie suicidara, tentative de sinucidere. Asemenea ganduri pornesc de la credinta ca celorlalti le-ar fi mai bine daca subiectul in cauza ar fi mort, ajungandu-se la planuri de suicid sau chiar la tentative. Motivatia suicidului poate include dorinta individului de a renunta, de a se da batut in fata obstacolelor percepute ca insuportabile sau de a pune capat unei dureri emotionale intense perceputa ca fiind fara iesire.

Tulburarea Distimica se distinge prin dispozitia depresiva cronica, in cea mai mare parte a zilei, mai multe zile da decat nu, timp de cel putin 2 ani de zile. Persoanele care sufera de o astfel de tulburarea, isi descriu starea ca fiind tristi sau abatuti. Diagnosticul de tulburare distimica se poate stabili doar daca nu a fost prezent un episod depresiv major in perioada primilor doi ani ai tulburarii, iar tulburarile nu intrunesc criterii pentru tulburarea depresiva majora cronica sau in remisie. De asemenea, nu trebuie sa fi existat vreodata episod maniacal, episod mixt sau hipomaniacal, nici criteriile pentru tulburarea ciclotimica. Se poate vorbi de tulburare distimica doar daca ea nu apare exclusiv in cursul tulburarilor psihotice cronice (schizofrenie). Tulburarea distimica se poate asocia cu unele tulburari cronice cum ar fi dependenta de substante.

Tulburarea depresiva nespecifica. Tulburarea depresiva nespecifica include tulburarile cu aspect depresiv care nu intrunesc criteriile pentru tulburarea depresiva majora, tulburarea distimica, tulburarea de adaptare cu dispozitie depresiva, tulburare depresiva mixta (anxietate si depresie). Aceasta tulburarea depresiva cuprinde:

• tulburarea disforica premenstruala caracterizata de simptome precum: dispozitie depresiva pronuntata, anxietate, labilitate afectiva evidenta, diminuarea interesului in activitati. Apar in saptamana de incheiere a perioadei si dispar in cateva zile dupa instalarea menstruatiei. Simptomele trebuie sa fie destul de severe pentru a interfera semnificativ cu munca, scoala sau activitatile obisnuite si pentru a fi in intregime absente, timp de cel putin o saptamana dupa menstruatie;
• tulburarea depresiva minora cuprinde episoade de cel putin doua saptamani cu simptome depresive;
• tulburarea depresiva recurenta scurta cuprinde episoadele ce tin de la doua zile la doua saptamani, cel putin o data intr-o luna dintr-un an (neasociate cu ciclul menstrual);
• tulburarea depresiva postpsihotica in schizofrenie cuprinde episodul depresiv major care apare in timpul fazei reziduale a schizofreniei;
• situatiile in care psihologul clinician ajunge la concluzia ca tulburarea depresiva exista, dar nu se poate determina daca este primara sau se datoreaza conditiilor generale medicale sau este indusa prin consumul de substante.

Evolutie

Depresia Majora poate incepe la orice varsta, cu o medie de debut situata in jurul varstei de 20 ani. Aceste episoade urmeaza in general unui factor de stres major, cum ar fi pierderea unei persoane dragi sau divortul. Starile depresive majore se pot rezolva complet in aproape doua treimi din cazuri, sau partial sau deloc in aproximativ o treime din cazuri, intrucat starea depresiva poate fi asociata unei tulburari psihice profunde ( o tulburare de personalitate,  schizofrenia, etc.)

In ceea ce priveste Tulburarea Distimica aceasta are un debut precoce, fie in copilarie si adolescenta, fie de timpuriu in viata adulta, iar evolutia este cronica.

Metode de tratament si interventie

Primul pas este evaluarea, atat din punct de vedere medical, cat si psihologic. In functie de simptomele manifestate, de intensitatea, frecventa sau particularitatile individuale ale persoanei in cauza, se ia decizia continuarii tratamentului in urmatoarele directii: tratament medicamentos sau interventie psihoterapeutica. De obicei aceste doua abordari trebuie combinate, intrucat impreuna, conduc la cele mai bune rezultate.

Pe plan somatic, o modalitate de vindecare este tratamentul medicamentos bazat pe antidepresive. In trecut, electrosocul reprezenta instrumentul de baza, insa acum el este utilizat doar pentru cazuri de depresie deosebit de grave, rezistente la antidepresori. Medicamentele folosite sunt impartite in doua mari grupe: inhibitorii monoaminooxidazei si derivatii triciclici. Inhibitorii monoaminooxidazei (IMAO) sunt eficienti, dar prezinta si dezavantaje: sunt dificil de administrat, necesitand o supraveghere deosebita si asocierea lor cu alte medicamente poate fi extrem de periculoasa. Derivatii triciclici sunt pe baza de imipramina utilizata pentru prima data de R. Kuhn in 1957. Clomipramina si amitriptilina, care pot fi administrate pe cale intravenoasa la inceputul tratamentului au inaugurat o lunga serie de medicamente antidepresive care actioneaza in general prin inhibarea recaptarii neuromediatorilor intrasinaptici si fac sa vireze dispozitia depresiva dupa 12-15 zile de tratament. Activitatea lor paralizeaza net nervul vag si antreneaza fenomene secundare, uneori dezagreabile: uscaciunea gurii, midriaza, cu dificultatea acomodarii vizuale, riscuri de crestere a tensiunii intraoculare sau provocarea unei retentii vezicale; tahicardie si tulburari tensionale in primele zile de prescriptie. Provoaca o dezinhibare adesea mai precoce decat modificarea starii timice, ceea ce poate facilita o trecere la actul suicidar. Din aceste motive este necesar ca asemenea tratamente sa se faca sub supravegherea constanta a anturajului si, in cazurile grave, cu risc de suicid, in mediul spitalicesc.  Cand bolnavul este anxios si siucidar, este necesar sa se asocieze medicamente sedative si anxiolitice (levopromazina sau benzodiazepine), suspectand totusi riscuri de dependenta.

Tratamentul psihoterapeutic prezinta la randul sau o serie de avantaje si dezavantaje. Avantajele se refera la faptul ca psihoterpia ajuta la formarea unor abilitati si deprinderi de viata, la dezvoltarea personala si are o rata scazuta a recaderilor (Seligman, 1990; Yapko, 1999). Dezavantajul utilizarii tehnicilor de psihoterapie se refera la rolul important jucat de experienta si abilitatile terapeutului, la intervalul relativ lung in care apar remisiunea simptomelor mai ales a celor neurovegetative (tulburari de somn,  tulburari ale conduitei alimentare, cresteri sau scaderi in greutate), precum si efectele psihologice secundare ce ar putea deriva in urma expunerii la o anumita conceptie teoretica sau filozofica a terapeutului (Mondimore, 1993; Thase si Howland, 1995).

Studiile realizate (Agentia Americana pentru calitatea Asistentei Medicale si Cercetare) au condus la o serie de concluzii referitoare la rolul psihoterapiei in tratamentul depresiei ( Yapko, 2006):

• Psihoterapiile care s-au dovedit mai eficiente pe baza unor date empirice in tratamentul depresiilor sunt cele cognitive, comportamentale si interpersonale. Acestea pot fi folosite separat sau in combinatie, in functie de simptomatologia clientului, si nu de orientarea terapeutului.
• Psihoterapia trebuie sa reprezinte un demers activ de colaborare intre client si terapeut, demers care sa presupuna aspecte psihoeducationale de dezvoltare a unor deprinderi si abilitati de a face fata vietii, sarcini pentru acasa si sa utilizeze relatia psihoterapeutica pentru a scoate la lumina noi idei cu caracter constructiv si explora noi perspective.
• Psihoterapia nu se rezuma doar la solutionarea problemei prezente, ci si asupra formarii la client a unor abilitati si deprinederi generale de rezolvare de probleme care sa permita reducerea simptomelor si prevenirea reaparitiei acestora.

Psiholog specialist Ionuţ Ghiugan

PROGRAMĂRI:
► Telefon: 0722.509.692
► E-mail: ionutghiugan@gmail.com

@|2018 Expertiza Psihologică judiciară Ionuţ Ghiugan

Informaţii utile:
→ Boala maniaco-depresivă (click aici)
→ Cauzele Depresie (click aici)
→ Depresia la copii (click aici)
→ Anxietatea (click aici)
→ Agorafobia şi tulburarea de panică  (click aici)
→ Tulburarea de Personalitate Paranoidă (click aici)
→ Stresul Posttraumatic. Cauze, tratament şi recuperare (click aici)
→ Pachet evaluare psihologică autocunoaştere şi dezvoltare personală (click aici)
→ Prejudecăţi legate de hipnoză (click aici)
→ Schizofrenia (click aici)
→ Cum apare masochismul, tulburarea care distruge vieti. „Comportamentul autodistructiv este invatat de la varste fragede“ (click aici)
→ Violența în familie (click aici)

Cum explica psihologii excentricitatea, credintele ciudate si perceptiile distorsionate

Fanteziile si preocuparile bizare, dificultatile in stabilirea de relatii sociale, orientarea preponderenta catre activitati solitare, anxietatea sociala si neadaptarea la scoala sunt semne care indica un viitor adult irational, excentric si cu o capacitate redusa de raspuns la situatii emotionale intense, pe scurt, o personalitate schizotipala.

“Cei care se inscriu in aceasta tulburare de personalitate sunt prin excelenta persoane introverte care traiesc intr-o lume interioara, detasati de exterior si de lumea reala”, explica, pentru “Adevarul”, psihologul Ionut Ghiugan.

Cei care sufera de tulburarea de personalitate schizotipala – problema ce tine de spectrul schizofreniei – simt nevoia de a se izola din punct de vedere social, au comportament straniu si convingeri ciudate.

“Tulburarea de personalitate schizotipala are ca trasaturi esentiale: o serie de excentricitati in comportament si in modul de prezentare (comportamentul expresiv si aspectul vestimentar prezinta un aspect particular si nu rareori bizar); rezonanta afectiva redusa (capacitatea redusa de raspuns la situatii emotionale intense, stresante, la frustrare sau situatii psihotraumatizante); telationare slaba in plan social (sociofobie si absenta prietenilor sau persoanelor apropiate cu care sa stabileasca relatii si legaturi apropiate); convingerea sau ideatia dominanta ca poseda insusiri sau capacitati rare, particulare (clarviziune, capacitatea de premonitie, telepatie sau superstitie; la copii si adolescenti, fantezii si preocupari bizare); suspiciunea exagerata sau distorsiunile cognitive (convingerea ca se vorbeste despre ei sau ceilalti oameni ii doresc raul)”, spune Ionut Ghiugan.

Psihologul aminteste in lista de trasaturi specifice acestei tulburari si o anxietate sociala excesiva, “care nu scade o data cu familiarizarea, fiind asociata mai curand cu temeri paranoide, decât cu judecati negative despre sine”.

Functionarea personalitatii schizotipale. Persoanele cu astfel de tulburari au o stima de sine redusa, se simt mult mai bine departe de ceilalti, au un grad mare de incapacitate in a dezvolta relatii apropiate si perceptii distorsionate fata de exterior, ceea ce le provoaca suferinte.

“Prezenta in sine a acestei tulburari de personalitate nu presupune obligatoriu o invalidare functionala semnificativa, insa complicatiile care sunt asociate cu aceasta (suicid, episoadele psihotice scurte, depresia, tulburarea deliranta, tulburarea schizofreniforma si chiar schizofrenia) pot sa determine disfunctii semnificative in viata profesionala si sociofamiliala. In profesii care presupun munca in echipa sau interactiunea cu ceilalti, personalitatea schizotipala functioneaza foarte dificil, in principal datorita irationalitatii sale (excentricitate, credinte ciudate, perceptii distorsionate)”, explica specialistul.

Simptomele personalitatii schizotipale debuteaza de cele mai multe ori in copilarie sau adolescenta, tulburarea fiind considerata a se dezvolta ca urmare a unor experientele negative suferite in aceasta perioada, in multe cazuri fiind vorba de umilinte repetate.

“In istoricul de dezvoltare a acestor personalitati, apar experiente timpurii de intimidare, respingere sau abuz. Aceste episoade de persecutie dezvolta credinte neobisnuite si dezaptative: gândire magica, suspiciune exagerata, idei de referinta sau halucinatii. Pentru a compensa aceste credinte (sunt diferit, sunt rau sau anormal), personalitatea schizotipala in formare, adopta comportamente si strategii de tipul: vigilenta exagerata si refuzul de a avea incredere in oameni”, explica renumitul psiholog.

Cum se trateaza aceasta tulburare. Tulburarea de personalitate schizotipala este considerata afectiune cronica. Nu se vindeca prin tratament medicamentos, desi anumite medicamente pot ajuta la ameliorarea simptomelor, dar raspunde bine la psihoterapie.

“In abordarea psihoterapeutica a tulburarii de personalitate schizotipala, o atentie deosebita trebuie acordata formarii aliantei terapeutice si mentinerii acesteia pe intreg parcursul interventiei. Neincrederea, teama de a fi judecat sau ridiculizat sunt obstacole reale ce pot influenta negativ sau intrerupe procesul terapeutic si obtinerea unor rezultate pozitive. Rabdarea, grija si discretia sunt elemente cardinale ale relatiei psihoterapeut – client”, mai spune specialistul.

Ce face psihoterapia

“Psihoterapia personalitatii schizotiplale este centrata pe atingerea urmatoarelor obiective: reducerea anxietatii (anxietatea sociala nu provine dintr-o teama de evaluare sau o imagine de sine negativa, ci este rezultatul suspiciunii excesive si paranoiei); modificarea convingerilor paranoide, pentru ca prezenta acestor convingeri disfunctionale (sunt diferit, sunt rau sau anormal) mineaza relatiile interpersonale si-l impiedica pe individ sa experimenteze comportamente adaptative in contexte sociale; rezolvarea problemelor legate de stigmatizare”, mai spune psihologul, care precizeaza ca dupa depasirea problemelor legate de anxietatea sociala si convingerile paranoide, terapia se orienteaza spre formarea unei imagini de sine pozitive si neutralizarea credintelor negative legate de sine.

Aricol publicat în: www.adevarul.ro

PROGRAMĂRI:
► Telefon: 0722.509.692
► E-mail: ionutghiugan@gmail.com

@|2016 Expertiza Psihologică judiciară Ionuţ Ghiugan

Informaţii utile:
→ Tulburarea delirantă (click aici)
→ Tulburarea de Personalitate schizotipală (click aici)
→ Cele mai bizare tulburări delirante (click aici)
→ Tulburarea de Personalitate Paranoidă (click aici)
→ Pachet evaluare psihologică autocunoaştere şi dezvoltare personală (click aici)
→ Cum să ne comportăm cu persoanele dificile (click aici)
→ Cum se manifestă personalitatea sadică (click aici)
→ Personalitatea multiplă, un diagnostic controversat pentru o tulburare ale cărei cauze trebuie căutate ȋn traumele copilăriei (click aici)
→ Agorafobia şi tulburarea de panică  (click aici)
→ Depresia, simptome şi tratament (click aici)
→ De ce stigmatizează românii cu ȋndârjire bolnavii psihic (click aici)

Tulburarea de personalitate schizotipala

Cei care se inscriu in aceasta tulburare de personalitate sunt prin excelenta persoane introverte care traiesc intr-o lume interioara, detasati de exterior si de lumea reala. Lipsa prietenilor, suspiciunea exagerata sau distorsiunile cognitive (convingerea ca se vorbeste despre ei sau ceilalti oameni ii doresc raul), anxietatea si disconfortul semnificativ in situatii sociale, comportamentul ciudat sau bizar, sunt simptome vizibile si caracterisitice ale tulburarii de personalitate schizotipale.

Trasaturi esentiale ale tulburarii de personalitate schizotipale (George Ionescu; 1997)

• Excentricitati in comportament si in modul de prezentare (comportamentul expresiv ca si aspectul vestimentar prezinta un aspect particular si nu rareori bizar);
• Rezonanta afectiva redusa (capacitatea redusa de raspuns la situatii emotionale intense, stresante, la frustrare sau situatii psihotraumatizante);
• Relationare slaba in plan social (sociofobie si absenta prietenilor sau persoanelor apropiate cu care sa stabileasca relatii si legaturi apropiate);
• Convingerea sau ideatia dominanta ca poseda insusiri sau capacitati rare, particulare (clarviziune, capacitatea de premonitie, telepatie sau superstitie; la copii si adolescenti, fantezii si preocupari bizare);
• Experiente perceptive insolite, incluzand iluzii corporale;
• Gandire si limbaj bizar (limbaj vag, circumstantial, metaforic, supraelaborat sau stereotip);
• Suspiciozitate sau ideatie paranoica;
• Anxietate sociala excesiva, care nu scade o data cu familiarizarea, fiind asociata mai curand cu temeri paranoide, decat cu judecati negative despre sine;
• Episoade psihotice tranzitorii, de foarte scurta durata, minute sau ore (iluzii, halucinatii predominant auditive, idei prevalente sau delirante).

Functionarea personalitatii schizotipale in plan personal si socio-profesional

Prezenta in sine a acestei tulburari de personalitate nu presupune obligatoriu o invalidare functionala semnificativa, insa complicatiile care sunt asociate cu aceasta (suicid, episoadele psihotice scurte, depresia, tulburarea deliranta, tulburarea schizofreniforma si chiar schizofrenia) pot sa determine disfunctii semnificative in viata profesionala si sociofamiliala.In profesii care presupun munca in echipa sau interactiunea cu ceilalti, personalitatea schizotipala functioneaza foarte dificil, in principal datorita irationalitatii sale (excentricitate, credinte ciudate, perceptii distorsionate).

Tulburarea de personalitate schizotipala poate fi evidentiata inca din copilarie sau adolescenta

In istoricul de dezvoltare a acestor personalitati, apar experiente tipurii de intimidare, respingere sau abuz. Aceste episoade de persecutie dezvolta credinte neobisnuite si dezaptative: gandire magica, suspiciune exagerata, idei de referinta sau halucinatii. Pentru a compensa aceste credite („sunt diferit”, „sunt rau sau anormal”) personalitatea schizotipala in formare, adopta comportamente si strategii de tipul: vigilenta exagerata si refuzul de a avea incredere in oameni.

Legaturi si asemanari

Schizofrenia. Se considera ca personalitatea schizotipala constituie personalitatea “premorbida” a schizofreniei. Multi bolnavi considerati a fi suferit de schizofrenie aveau de fapt o tulburare schizotipala a personalitatii, manifestarile lor clinice nefiind de fapt decat exacerbari ale personalitatii schizotipale (Kaplan, 1994). In cazul schizofreniei manifestarile psihotice sunt de amploare si persitente, spre deosebire de episoadele psihotice din tulburarea schizotipala, care sunt rare si de scurta durata.

Tulburarea deliranta se distinge de tulburarea schizotipala prin existenta unei ideatii delirante de obicei sistematizata si axata pe o tema pe care persoana o sustine si o argumenteaza cu o forta persuasiva.

Depresia majora. Anularea interesului si a placerii, elemente definitorii ale depresiei se manifesta diferit in tulburarea schizotipala. Introversia, distantarea de lume si viata a schizotipalului nu poate fi confundata cu amploarea si intensitatea episoadelor caracteristice depresiei. Depresia majora cu manifestari psihotice se caracterizeaza prin ideatie deliranta relativ persistenta, dar nu prezinta caracterul extravagant sau ciudat intalnit in tulbularea schizotipala.

Tulburarea de personalitate schizoida. Exista o serie de asemanari intre cele doua tulburari, ambele caracterizandu-se prin evitarea relatiilor interpersonale, dar personalitatea schizoipala prezinta si simptome psihotice si caracteristici de comportament pronuntate (ciudatenii, excentricitate, caracter bizar).

Tulburarea evitanta a personalitatii. Slaba relationale si dificultatile interpersonale sunt elementele comune ale acestor doua tulburari. Personalitatea schizotipala prin modul sau de structurare nu simte nevoia de apropiere fata de ceilalti, in timp ce evitantul isi doreste acest lucru, insa teama obsesionala de a fi inadecvat sau respins il opreste sa initieze legaturi interpersonale.

Tulburarea paranoida a personalitatii. Suspiciozitatea si neincrederea sunt trasaturi comune pentru cele doua structuri de personalitate, care determina distantare si rezerva in relatie cu ceilalti. Personalitatea paranoida, ajunge la acest tip de comportament in urma convingerii sale privind superioritatea sa si desconsiderarea celorlati oameni. Personalitatiile paranoide sunt persoane care “stiu ce vor” fiind orientate catre succes si autoafirmare, in tip ce schizotipalul este orientat catre o lume interioara a fanteziilor nerealiste, fiind caracterizat ca individ ce “nu stie ce vrea” sau care “nu stie pe ce lume traieste”.

Tulburarea borderline a personalitatii. Izolarea sociala este elementul comun. Pentru schizotipal aceasta trasatura este insa primara si formeaza nucleul personalitatii sale, in timp ce pentru borderline aceasta manifestare este doar o consecinta episodica a esecului inregistrat in relatia cu ceilalti oameni.

Tulburarea de personalitate narcisistica. Indivizii cu aceasta tulburare pot prezenta suspiciozitate sau izolare sociala, dar aceste caracteristici deriva in primul rand din teama de a nu fi relevate in relatiile cu ceilalti oameni imperfectiunile sau deficientele sale.

Tratamentul tulburarii de personalitate schizotipale. In abordarea psihoterapeutica a tulburarii de personalitate schizotipala, o atentie deosebita trebuie acordata formarii aliantei terapeutice si mentinerii acesteia pe intreg parcursul interventei. Neincrederea, teama de a fi judecat sau ridiculizat sunt obstacole reale ce pot influenta negativ sau intrerupe procesul terapeutic si obtinerea unor rezultate pozitive. Rabdarea, grija si discretia sunt elemente cardinale ale relatiei psihoterapeut – client.

Psihoterapia personalitatii schizotiplale (Aaron T.Beck; 2011) este centrata pe atingerea urmatoarelor obiective:

• Reducerea anxietatii. Anxietatea sociala nu provine dintr-o teama de evaluare sau o imagine de sine negativa, ci este rezultatul suspiciunii excesive si paranoiei.
• Modificarea convingerilor paranoide. Prezenta acestor convingeri disfunctionale (“ceilalti oameni sunt fiinte periculoase si nedemne de incredere”) mineaza relatiile interpersonale si-l impiedica pe individ sa experimenteze comportamente adaptative in contexte sociale.
• Rezolvarea problemelor legate de stigmatizare. Dupa depasirea problemelor legate de anxietatea sociala si convingerile paranoide, terapia se orienteaza spre formarea unei imagini de sine pozitive si neutralizarea credintelor negative legate de sine (“sunt diferit”; “sunt o persoana anormala”)

Psiholog Ionut Ghiugan

Schizofrenia, cauze si tratament

Aceasta tulburare este caracterizata prin manifestari psihopatologice majore, ilustrate in plan clinic prin tulburari de comunicare, comportament, cognitive, de dispozitie si vointa. Schizofrenia este considerata cea mai severa, dramatica si de neinteles boala psihica. Aceasta boala corespunde cel mai bine notiunii empirice de “nebunie”.

Manifestarile clinice caracteristice acestei boli psihice ( DSM-IV; 1994)

1. Simptome psihotice

Ideatie deliranta. Ideea deliranta este o idee iesita din cadrul normal al gandirii, rupta de realitate. Cele mai des intalnite sunt:

• Idei delirante de referinta (pacientul considera ca anumite gesturi, atitudini, comentarii de la Tv, pasaje din reviste sau ziare, se refera la el sau ii sunt adresate)
• Idei delirante de persecutie (pacientul se considera observant, urmarit, spionat, ridiculiazat, ofensat de persoane, grupuri, organizatii sau institutii)
• Idei delirante de control (pacientul este convins ca propriile actiuni sau comportamente sunt dirijate nu de sine, ci de o forta straina lui)
• Idei delirante de “insertie a gandului” (convingerea deliranta a pacientului conform careia ideile altor persoane au fost inserate/introduse in propriul psihism)
• Idei delirante de “extractie a gandului” (proprile idei i-au fost scoase, extrase de o forta exterioara)

Manifestari halucinatorii. Halucinatiile sunt perceptii fara obiect, fara corespondent in realitate. Acestea sunt mai ales auditive, bolnavii aud voci, dialoguri, primesc ordine imperative. Halucinatiile pot aparea si in sfera olfactiva (mirosuri urate) sau corporala (senzatii dureroase sau de modificare a unor organe). Halucinatiile vizuale sunt mult mai rare.

2. Simptome ale dezorganizarii gandirii si comportamentului

Dezorganizarea gandirii. Incoerenta ideo-verbala, argumentatia lipsita de logica. Gandirea pierde orice legatura, apar confuzii de idei, bolnavul „vorbeste alaturi” sau se blocheaza complet.

Dezorganizarea comportamentului.  Acte sau actiuni lipsite de scop, manifestari dezordonate, imprevizibile sau stari de agitatie psihomotorie. Tipica este starea de catatonie caracterizata prin negativism, imobilitate corporala, stereotipii gestuale sau verbale, automatisme, mutism.

3.Tulburari afective

Pacientul pierde contactul emotional cu alte persoane, devine obtuz, reactiile afective sunt neadecvate (rade la auzirea unei vesti triste), uneori se constata o ambivalenta afectiva (expresia concomitenta a unor emotii contrare). Aplatizarea afectiva (diminuarea semnificativa a capacitatii de a reactiona afectiv la stimulii ambiantei.

4. Tulburari ale vointei si ale comportamentului social

Lipsa de initiativa, de interese si de energie (abulie), bolnavul isi neglijeaza ingrijirea corporala, decade din punct de vedere social.

5. Alterari ale personalitatii

Senzatia de influenta a personalitatii sau gandirii prin forte exterioare (de exemplu prin hipnoza, unde radio), depersonalizare, derealizare. Pacientul traieste o viata dubla, in lumea reala si in lumea reprezentarilor delirante. Intr-o forma extrema, bolnavul se incapsuleaza in el insusi si traieste numai intr-o lume interioara fara contact cu mediul exterior (autism).

Cauzele si factorii care influenteaza aparitia schizofreniei. Schizofrenia nu are o singura cauza, aparitia ei se datoreaza interactiunii factorilor biologici, psihologici si culturali cu o anumita vulnerabilitate genetic.

Factori genetici: In familiile bolnavilor de schizofrenie exista o probabilitate mai mare de imbolnavire decat la restul populatiei.

Factori pre- si perinatali: O cauza a vulnerabilitatii ar putea fi reprezentata de o suferinta intrauterina a fatului sau a copilului nou nascut, care ar provoca o disfunctie minimala a creierului. Un rol in aparitia acestei boli, ar putea fi jucat si  de infectii virale ale mamei sau ale nou-nascutului, dar o etiologie virala certa nu a putut fi totusi demonstrata.

Factori psiho-sociali: O serie de conditii psiho-sociale au fost incriminate drept factori declansatori ai schizofreniei, opiniile sunt insa controversate. Factorii psiho-sociali influenteaza mai degraba evolutia bolii si nu aparitia ei. In acelasi sens este luat in considerare rolul conflictelor, al suprasolicitarilor psihice sau al starilor de tensiune emotionala.Teoria psihanalitica presupune ca regresiunea la o treapta inferioara de dezvoltare ar constitui un mecanism dinamic important in aparitia psihozelor schizofrenice.

Frecventa Schizofreniei. Frecventa psihozelor schizofrenice este 0,5 – 1% din populatia generala, cu o rata a incidentei anuale de cca. 0,05 %. Probabilitatea ca o persoana sa se imbolnaveasca de schizofrenie in cursul vietii este in medie de cca. 1 %. Mai mult de jumatate din imbolnaviri se produc intre pubertate si varsta de 30 de ani. Sub termenul de schizofrenii tardive se grupeaza acele cazuri cu un debut dupa varsta de 40 de ani.

Forme clinice ale Schizofreniei. Dupa grupul de simptome si asocierea lor, se deosebesc mai multe forme clinice ale schizofreniei:

Schzofrenia paranoida dominata de starile delirante (de persecutie, referinta sau de misiune speciala) si de halucinatii (auditive predominante, dar si olfactivo-gustative, tactile sau vizuale). Aceasta forma este cea mai usoara sub aspectul severitatii. Debutul are loc mai tarziu decat la celelate forme clinice (dupa 30 de ani). Evolutia este continua si indelungata, iar invalidarea socio-profesionala si sociala mai redusa.

Schizofrenia hebefrenica este cea mai severa forma, cu un grad ridicat de invalidare socio-profesionala si sociala. Aceasta forma este dominata de comportamente dezorganizate, incoerenta ideo-verbala, dispozitie expansiv-bizara, grimase, bizarerii, excentricitati comportamentale. Debutul este precoce, in adolescenta sau la adultul tanar. Evolutia este continua, cu remisiuni slab semnificative.

Schizofrenia catatonica este caracterizata prin doua tipuri de manifestari clinice: simptome ale activitatii psihomotorii (rigiditate, flexibilitate ceroasa, instabilitate motorie sau agitatie, negativism verbal sau alimentar) si simptome ale comportamentului expresiv (posturi particulare, insolite, incomode sau bizare, automatisme, sterotipii motorii, grimase).

Schizofrenia reziduala apare in decursul evolutiei, uneori sub efectul tratamentului. Caracteristica este modificarea personalitatii cu reducerea initiativei, saracie afectiva si declin social.

Schizofrenia simpla este o forma saraca in simptome pozitive (idei delirante si halucinatii) cu tendinta spre forma reziduala.

Tratament. Tratamentul multidimensional reuneste mijloacele medicamentoase, psiho- si socioterapeutice.

Tratamentul medicamentos. Medicamentele psihofarmacologice folosite apartin clasei de neuroleptice, compusi cu actiune anti-dopaminergica. Medicamentele se administreaza atat in faza acuta, cat si sub forma de „depozit” pentru prevenirea recidivelor. Efectele secundare nedorite trebuie cunoscute, pentru a putea fi evitate sau tinute sub control. In ultimii ani au aparut neurolepticele de noua generatie sau neuroleptice „atipice” care au o serie de avantaje (efecte secundare mai reduse, influenteaza si simptomele negative).

Psihoterapia. In centrul mijloacelor folosite sta terapia suportiva a pacientului, dar si a membrilor de familie, pentru a se putea obtine o cooperare necesara in tot decursul tratamentului medicamentos.

Socioterapia. Masuri la locul de munca si in familie, terapie ocupationala, masuri de reabilitate.

Psiholog specialist Ionuţ Ghiugan

PROGRAMĂRI:
► Telefon: 0722.509.692
► E-mail: ionutghiugan@gmail.com

@|2018 Expertiza Psihologică judiciară Ionuţ Ghiugan

Informaţii utile:
→ Tulburarea Schizofreniformă (click aici)
→ Tulburarea delirantă (click aici)
→ Cele mai bizare tulburări delirante (click aici)
→ Tulburarea de personalitate schizotipală (click aici)
→ Tulburarea de Personalitate Borderline (click aici)
→ Boala maniaco-depresivă (click aici)
→ De ce stigmatizează românii cu ȋndârjire bolnavii psihici (click aici)
→ Cum să ne comportăm cu persoanele dificile (click aici)
→ Cum explică psihologii excentricitatea, credinţele ciudate şi percepţiile distorsionate (click aici)
→ Pachet evaluare psihologică autocunoaştere şi dezvoltare personală (click aici)
→Teste psihologice utilizate ȋn evaluarea adulţilor (click aici)

Teama de Avion – Aerofobia. Cauze, simptome si tratament

Calatoria cu avionul este printre cele mai sigure mijloace de transport

Avionul este proiectat, construit si testat pentru a zbura la inalte standarde de siguranta. Totusi cand vine vorba de statistici, mai mult de 20% dintre noi declara ca au o anumita forma de teama sau fobie legata de zborul cu avionul. Expertii spun ca femeile sunt mai afectate de aceasta problema decat barbatii. Conform cifrelor oferite de companiile aeriene, cel putin 20% dintre pasageri recurg la calmante.

Ce este aerofobia

Frica de zbor sau teama de avion este la fel ca toate celelalte temeri si fobii, un raspuns invatat la o situatie particulara. Undeva in experientele noastre anterioare, unii dintre noi au dezvoltat un model de gandire, care asociaza zborurile cu ceva infricosator sau periculos. Astfel de persoane, construiesc si pun in miscare scenarii catastrofale, care nu fac altceva decat sa mentina si sa intensifice teama si sentimentul lipsei de control.

Teama de avion este o tulburare complexa care poate fi adesea insotita de:
→ acrofobie (frica de locuri inalte);
→ claustrofobie (teama de spatii inchise);
→ agorafobie (frica de aglomeratie);
→ anxietate, ce poate ajunge uneori pana la adevarate atacuri de panica.

Simptomele acestei afectiuni apar la nivel fizic (palpitatii, stari de greata, ameteli, transpiratie in exces, senzatii de sufocare) si la nivel emotional (stare permanenta de iritare si tensiune psihica, sentimentul de pericol, panica, frica de propriile reactii).

Care sunt cauzele care generaza acasta forma de fobie

Ca orice fobie, teama de zbor, are unele cauze care vin din trecut. De exemplu, sentimentul de teama poate fi explicat, de o experienta traumatizanta traita in timpul unei calatorii din trecut, frica dezvoltandu-se plecand de la acel eveniment. In alte situatii insa, frica de zbor este o frica secundara si exista alte fobii primare, teama de inaltimi, claustrofobie sau o anxietate intensa, declansata de unele schimbari majore din viata persoanei respective. Indiferent de cauzele care au provocat aceasta teama specifica, trebuie sa stiti ca exista solutii pentru aceasta problemea.

Eficienta psihoterapiei in tratarea Aerofobie

Frica de avion beneficiaza in prezent de terapii moderne, fiind o fobie careia i se acorda o atentie deosebita din cauza consecintelor sale negative (poate afecta cariera unui om de afaceri sau relatiile de familie si de cuplu). Senzatie de teama este modul organismului de a spune ca acesta percepe o amenintare pentru siguranta dumneavoastra. Frica este un mecanism de protectie, pregatindu-ne pentru un raspuns comportamental, la o situatie de pericol.

Psihoterapia ne va ajuta sa intelegem ca reactiile psihofizilogice sunt raspuns la modul in care interpretam si evaluam situatia respectiva si nu o amenintare, un pericol real. Atunci cand teama va ramane fara obiect, sentimentul de frica nu va mai exista si vom putea avea control constient asupra propriilor reactii si ganduri.

Hipnoterapia are rezultate excelente si a dovedit eficienta in tratarea cu succes a acestei fobii. Acest tip de interventie terapeutica, te va invata tehnici de relaxare eficiente, care vor fi foarte utile in reducere nivelului de anxietate si stres. Cu ajutorul hipnozei si autohipnozei se va realiza expunerea in planul imaginatiei, la situatiile si factorii care declanseaza si mentin aceasta frica, iar in final, persoana va fi capabila sa gestioneze aceste temeri cu calm si incredere, va trai un sentiment de control asupra situatiei pe care o traieste.

Atunci cand zburam cu avionul, nu trebuie sa uitam, ca cel mai sigur loc pe care putem sa-l ocupam in aceasta calatorie, esta acela in care ne simtim relaxati si calmi, pregatiti pentru o experienta placuta.

Psiholog specialist Ionuţ Ghiugan

PROGRAMĂRI:
► Telefon: 0722.509.692
► E-mail: ionutghiugan@gmail.com

@|2016 Expertiza Psihologică judiciară Ionuţ Ghiugan

Informaţii utile:
→ Claustrofobia (click aici)
→ Agorafobia şi tulburarea de panică  (click aici)
→ Fobia socială (click aici)
→ Dismorfobia – de ce anumite persoane devin ȋngrijorate excesiv de fizicul lor (click aici)
→ Agrafobia – Frica anormală de contacte sexuale (click aici)
→ Tulburarea de personalitate Evitantă (click aici)
→ Depresia, simptome şi tratament (click aici)
→ Tulburarea de Personalitate Histrionică (click aici)
→ Cum ne putem vindeca mobilizând resurse interne ale organismului. Efectul placebo (click aici)
→ Stresul Posttraumatic. Cauze, tratament şi recuperare (click aici)
→ Pachet evaluare psihologică autocunoaştere şi dezvoltare personală (click aici)
→ Cum alegi cel mai potrivit psiholog (click aici)
→ Prejudecăţi legate de hipnoză (click aici)

Cand devin copiii sfidatori si isterici si cum trebuie sa gestioneze parintii crizele de nervi ale celor mici

Copiii cu tulburarea de opozitie au dificultati in a respecta regulile, plang sau urla cand nu primesc ceea ce cer, ii enerveaza pe ceilalti, de multe ori chiar intentionat, sunt agresivi si nu-si asuma propriile greseli, invinovatindu-i pe ceilalti si, in consecinta, se afla intr-un continuu conflict cu cei din jur. Desi foarte la indemana, pedepsirea sau retragerea afectiunii fata de acesti copii nu este o solutie, spun psihologii.

“Tulburarea de tip opozitie-sfidare face parte din categoria tulburarilor de comportament disruptiv, tulburari care debuteaza in perioada copilariei si adolescentei. Un copil cu o astfel de problema afiseaza constant un model de comportament necooperant, sfidator si ostil fata de autoritate (parinti, profesori, etc.) comportament ce afecteaza semnificativ functionarea acestuia in plan academic, social si familial”, explica, pentru Adevarul, psihologul Ionut Ghiugan.

Copiii cu astfel de tulburari au frecvent crize de furie, au o toleranta scazuta la frustrare, sunt incapatanati, vesnic nemultumiti de ceea ce li se ofera si pusi mereu pe hata.

“Acest comportament de tip furios si provocator se manifesta pe o durata de cel putin 6 luni in interactiunile sociale ale copilului cu mai multe persoane si este definit prin cateva caracteristici. Copilul este adesea suparat si iritabil. Isi pierde cumpatul, este sensibil la frustrare si plin de resentimente. Este argumentativ, comenteaza si critica decizia autoritatii. Sustine adesea lipsa de valoare sau inutilitatea regulior si normelor, le sfideaza in mod deschis si refuza in mod activ sa le urmeze. Ii acuza pe ceilalti pentru greselile sau comportamentul sau neadecvat. In mod constant ii deranjeaza pe ceilalti si este razbunator si plin de ura atunci cand comportamentul sau este corectat adaptativ”, mai spune renumitul psiholog.

La varste mici, aceste comportamente sunt, in general, firesti, considerate ca apartinand crizei de opozitie fiziologice. Desi adultii percep aceste crize ca fiind strategii manipulatoare ale copilulului de a-si atinge scopurile, ele n-ar trebui privite in felul acesta, spun specialistii, ci, mai degraba, ar trebui considerate drept manifestarea unor nevoi de descoperire si afirmare ale copilului.

“Comportamentul de opozitie reprezinta o reactie normala a copilului atunci cand se manifesta ocazional, in anumite etape ale dezvoltarii. Copiii, in perioada prescolara (3-5 ani), prezinta comportamente de opozitie fara insa ca aceste manifestari problematice sa caracterizeze tiparul de relatie copil-adult: crize de furie intense, comportamete agresive (tipa, plange nervos, loveste, arunca cu obiecte, etc) sau provocatoare (refuz direct: nu, nu fac, nu vreau). Copiii la aceste varste, in mod firesc, au dificultati in a-si exprima emotiile si sentimentele pentru ca nu au invatat inca sa identifice corect starile afective si sa le stapaneasca. De asemenea, la varsta adolescentei, comportamentul necooperant si provocator este frecvent intalnit fiind o expresie a nevoii de afirmare a identitatii si propriei personalitati, specifica stadiului de dezvoltare”, mai spune Ionut Ghiugan.

Cauzele tulburarii de opozitie. Predispozitia pentru tulburarea de opozitie se mosteneste, spun specialistii. Apoi, factorii sociali (precum saracia, problemele familiale, etc.) au si ei un rol in aparitia acestor tulburari.

“O familie disfunctionala, un parinte cu istoric de boli mintale sau abuz de substante, un stil parental neadaptativ (pedeapsa fizica, critica, disciplina inconsecventa, lipsa monitorizarii parentale) sunt factori importanti care pot conduce la aparitia acestui comportament de opozitie si, mai taraziu, la comportamente antisociale. De asemenea, instabilitatea familiei, separarea parintilor sau divortul pot contribui semnificativ la dezvoltarea comportamentului de opozitie si sfidare”.

Cum se poate interveni in astfel de situatii. O atitudine critica, fara afectivitate, dura, iritata si intoleranta din partea parintilor in fata unui astfel de comportament al copilului nu va face decat sa acutizeze manifestarile de opozitie. Pe de alta parte, nici o permisivitate exagerata sau o lipsa de autoritate din partea parintilor nu sunt solutii pentru copiii cu astfel de tulburari. Si, atunci, cum trebuie abordata de parinti tulburarea copilului?

“Pentru a gestiona eficient un astfel de comportament problema, parintii au nevoie de ajutor din partea unui psiholog specialist. In multe situatii, reactiile copilului sunt interpretate si tratate neadecvat de catre parinti. Copilul primeste etichete negative (copil rau, obraznic, neascultator), este criticat sau pedepsit sever sau ii este retrasa afectiunea pentru o anumita perioada de timp. Toate aceste reactii nu rezolva problema ci amplifica manifestarile prin validarea unei imagine de sine negative a copilului. Lipsa de autoritate sau permisivitatea exagerata nu invalideaza direct copilul, dar recunoaste ca normal un comportament neadaptativ ce poate fi astfel adoptat ca model de copil”, mai spune specialistul.

Atunci cand parintii se simt depasiti de aceste comportamente ale copilului, cea mai buna solutie devine consultarea unui specialist.

“Psihoeducatia parintilor si psihoterapia de familie ajuta parintii si copilul sa invete sa gestioneze adecvat si flexibil comportamentul problema, sa imbunatateasca comunicarea si intelegerea reciproca”, mai spune psihologul Ionut Ghiugan.

Citeste mai mult: www.adevarul.ro

PROGRAMĂRI:
► Telefon: 0722.509.692
► E-mail: ionutghiugan@gmail.com

@|2016 Expertiza Psihologică judiciară Ionuţ Ghiugan

Informaţii utile:
→ Depresia la copii (click aici)
→ Agresivitatea la copii (click aici)
→ De ce trebuie lăsaţi copiii să greşească (click aici)
→ Cele mai importante lecţii de viaţă pe care copilul trebuie să le ȋnveţe ȋn cei şapte ani de acasă (click aici)
→ Violenţa asupra copilului (click aici)
→ Pachet evaluare abilităţi parentale şi stil parental (click aici)
→ Expertiza psihologică a copilului şi familiei ȋn procesul de stabilire a condiţiilor exercitării autorităţii părinteşti (click aici)
→ Sindromul Alienării Parentale (click aici)
→ Cum alegi cel mai potrivit psiholog (click aici)
→ Cum ȋi afectează pe copii lipsa tatălui (click aici)
→ Copiii care ȋşi rod unghiile ascund o teamă uriaşă (click aici)

Depresia la copii

Depresia este o tulburare psihica caracterizata in general prin prezenta urmatoarelor simptome:
• dispozitie disforica (anxietate, tristete, iritabilitate)
• autodepreciere
• comportament agresiv (agitatie)
• tulburari de somn
• modificari ale performantelor scolare
• diminuarea socializarii
• modificarea atitudinii fata de scoala
• acuze somatice
• pierderea energiei obisnuite
• modificarea neobisnuita a apetitului si/sau pierdere in greutate.

Episodul depresiv la copil

In cele mai multe cazuri survine in cursul unui eveniment care are valoare de pierdere sau doliu (separarea parintilor, decesul unui membru al familiei, mutarea locuintei, etc.) Episodul depresiv se instaleaza progresiv, iar comportamentul copilului se modifica net in raport cu situatia anterioara:
→ lentoarea psihomotorie si inhibitie motorie;
→ o figura mai putin expresiva, mai putin surazator;
→ cel mai frecvent se constata o anume agitatie, mai ales cand i se cer copilului anumite sarcini sau momente de atentie;
→ momente de agitatie sunt frecvent intrerute de momente de inertie: copilul instalat pe canapea in fata televizorului, dar parand „absent”, aproape indiferent;
→ instabilitatea ia adesea forma furiei: „nu poti sa-i spui nimic”, „este suparacios, furios, in opozitie, refuza totul”, „zice intotdeauna nu,” „nu este niciodata de acord”;
→ lipsa de interes, care se traduce adesea prin intreruperea activitatilor ludice sau culturale („nu-l intereseaza nimic”, „nu poti niciodata sa-i faci pe plac”);
→ pierderea stimei de sine ( „sunt nul”, „nu sunt bun de nimic”);
→ devalorizarea ( idoielii in fata unei intrebari, a unei cereri : „nu stiu”, „nu reusesc”, „nu pot”);
→ exprimarea constienta a sentimentului de culpabilitate („sunt rau”, „nu sunt dragut cu parintii mei”, „este greseala mea”);
→ dificultatea de a gandi, de a fi atent la lucru si de a se concentra;
→ tulburari de apetit, mai frecvent comportament anorexic in mica copilarie si comportament de bulimie sau de rontait la copilul mare sau la preadolescent;
→ somnul este dificil, gasind adesea motive de a se opune culcarii, de refuz, care amplifica conflictul cu parintii; cosmarurile fac parte din componenta anxioasa la fel ca si fricile frecvente, mai ales cele de accidentare a parintilor;
→ durerile de burta si de cap destul de frecvente;
→ ideile de moarte sau de suicid (copilul declara „ca nu este iubit si ca va muri sau se va omori”).

In mod evident fiecare din aceste semne luate izolat nu sunt in mod necesar semnificative pentru episodul depresiv, dar asocierea lor (cinci pana la sase din aceste simptome), constanta lor in timp si modificarea comportamentala sunt semene caracteristice acestei tulburari.

→ Nu este neobisnuit ca acest ansamblu simptomatic tipic sa fie complet ignorat (sau negat) de parinti, iar copilul sa ramana astfel, saptamani intregi, in aceasta stare de suferinta depresiva. Aceasta necunoastere este grava deoarece, pe langa suferinta persistenta a copilului, simptomele pot sa determine o dezadaptare progresiva in special scolara, confirmand devalorizarea copilului („sunt nul”, „nu sunt bun de nimic”, „nu reusesc”) si accentuand adesea neintelegerea dintre parinte si copil. In plus aceste simptome se complica adesea cu manifestari supraadaugate cum ar fi: manifestarile anxioase, tulburarile de comportament, conduita delincventa (fuga, furt).

Tulburarea depresiva la copil

Pe langa episodul depresiv, unii copii prezinta o simptomatologie fie mai saraca, fie mai vaga, dar mai ales mai durabila in timp. Treptat manifestarile de agitatie, de instabilitate, de iritabilitate risca sa devina un factor stabil in modul de manifestare comportamental.

Care sunt simptomele?
• Problemele scolare sunt principala complicatie a depresiei durabile. Esecul scolar, dezinteresul si dezinvestirea scolara sunt foarte frecvent intalnite.
• Conduitele fobice si in special fobia scolara, pot ascunde o stare depresiva. Acesta frica se poate traduce prin teama de a se indeparta de caminul familial sau teama de abandon.
• La nivelul corpului sau al aspectului fizic, se observa uneori o atitudine permanenta de neglijenta, un aspect neingrijit, ca si cum copilul ar fi incapabil sa-si investeasca pozitiv corpul si aspectul sau. Copilul isi pierde neincetat obiectele personale (haine, chei, jucarii).
• Sentimente de culpabilitate sau nevoia de pedeapsa. Anumite comportamente apar ca dovezi directe ale acestui simptom: raniri repetate, atitudini periculoase, pedepse neincetate la scoala, conduita directa autoagresiva.
• Conduite de protest sau de revendicare fata de starea de suferinta. Conduite de opozitie, de suparare, coleroase sau chiar furie; manifestarile agresive (crize clastice, violenta fata de alti copii) si chiar autoagresivitate; tulburari de comportament, furturi, fugi, conduite delincvente, conduite toxicomanice.
• Alte simptome clinice considerate relevante: enurezisul, eczema, astm, obezitatea sau anorexia.

Care sunt evenimentele sau situatiile care declanseaza depresia la copil?
► Existenta pierderii sau a separarii. Aceasta cauza este foarte frecventa daca nu chiar constanta in istoria copiilor depresivi sau deprimati. Evenimentul apare mai traumatic atunci cand copilul are o varsta critica (6 luni pana la 4-5 ani).

Pierderea poate sa fie reala si sa aiba efecte durabile: decesul unuia sau ambilor parinti, al unui frate, al unui adult apropiat copilului (bunic, bona), separare brutala sau completa fie prin disparitia unei persoane apropiate (separare parentala, plecarea unui frate), fie prin indepartarea copilului insusi (spitalizare, plasare la doica etc.)

Separarea poate sa fie temporara (boala, spitalizare scurta, absenta momentana a unuia dintre parinti), dar sa suscite o angoasa de abandon care sa persiste mult timp dupa reintoarcerea la situatia normala.

De asemenea, pierderea poate sa fie doar „interactiva”: parinte care nu mai este disponibil in plan psihic, acaparat de un conflict conjugal sau de un doliu. In alte situatii pierderea este aparent banala, cel putin din perspectiva adultului: moartea unui animal de casa (mai ales animalul care a fost prezent in casa de la nasterea copilului), o mutare a locuintei, pierderea sau plecarea unui prieten, etc.

► Mediul familial

• Antecedentele de depresie la parinti, mai ales la mama. Copilul se identifica cu parintele deprimat. Copilul traieste sentimentul ca mama este inaccesibila si indisponibila si ca el este incapabil sa o consoleze, sa o gratifice sau sa o satisfaca.
• Carentele parentale, mai ales materne. Stimulare afectiva redusa sau absenta, verbala sau educativa. Devalorizare, agresivitate, ostilitate sau indiferenta totala fata de copil, putand sa mearga pana la respingere completa.
• Abuzul. Copiii victime ale maltratarilor prezinta adesea trasaturi depresive sau o depresie veritabila.

Tratament si recuperare. Abordarea terapeutica in cazul depresie la copil.

Programul terapeutic in cazul copilului depresiv este diferit in functie de specificul tulburarii (episod depresiv sau o boala depresiva) si in functie de capacitatea parintilor de a accepta ideea depresiei copilului lor.

Recunosterea depresiei si identificarea empatica cu suferinta copilului este esentiala.
Cand este vorba de un episod depresiv reactiv (doliu, mutare, alta pierdere etc.) simpla recunoastere a acestei depresii poate sa aiba o valoare terapeutica. Psihoterapeutul enunta diagnosticul si suferinta posibila a copilului, parintii sunt sensibili la aceasta si gasesc adesea ei insisi raspunsuri sub forma unei atentii mai bune, unei intelegeri a dificultatilor comportamentale sau scolare tranzitorii etc. In aceste cazuri enuntarea diagnosticului, consultatiile terapeutice si cateva reamenajari relationale fac ca simptomele sa scada in intensitate rapid si apoi sa dispara.

Atitudinea terapeutica este diferita cand copilul prezinta o tulburare depresiva cu simptome de lupta si de refuz al depresiei (instabilitate, furie, agresivitate, conduite deviante) si mai ales atunci cand dinamica relatiilor familiale este dominant de diferite forme de refuz: negare a suferintei copilului, a nevoilor sale, a conflictului evident. In aceste conditii nu trebuie sa ne asteptam la schimbari pozitive prin simplul fapt al enuntarii diagnosticului, ci este nevoie de o abordare terapeutica de durata si profunzime.

Tratamentul medicamentos

Antidepresivele. In folosirea acestor medicamente, regula actuala tinde sa rezerve prescrierea antidepresivelor la copil doar pentru formele clinice grave rezistente la tratamentele psiohoterapeutice si relationale. Totusi recurgerea la aceste tratamente nu trebuie sa fie neglijata in forme grave, utilizandu-se doze corecte si controlate.

Prevenirea o abordare esentiala. Prevenirea este in mod evident o abordare esentiala. La nivelul relatiei mama-copil este important prevenirea rupturii prin activitatea de consiliere psihologica, care sa arate rolul nefast al rupturilor, asupra echilibrului emotional si parcursului de dezvoltare al copilului.

Psiholog specialist Ionut Ghiugan

@|2016 Expertiza Psihologică judiciară Ionuţ Ghiugan

PROGRAMĂRI:
► Telefon: 0722.509.692
► E-mail: ionutghiugan@gmail.com

Informaţii utile:
→ Pachet evaluare abilităţi parentale şi stil parental (click aici)
→ Ce nu poţi să-i spui copilului ȋn timpul divorţului (click aici)
→ Semnele abuzului asupra copilului (click aici)
→ Violenţa asupra copilului (click aici)
→ Teste psihologice utilizate ȋn evaluarea copilului şi adolescentului (click aici)
→ Agresivitatea la copii (click aici)
→ Cum trebuie să gestioneze parinţii crizele de nervi ale celor mici (click aici)
→ De ce trebuie lăsaţi copiii să greşească (click aici)
→ Copiii care ȋşi rod unghiile ascund o teamă uriaşă (click aici)
→ Când are nevoie copilul de psiholog (click aici)
→ Cele mai importante lecţii de viaţă pe care copilul trebuie să le ȋnveţe ȋn cei şapte ani de acasă (click aici)
→ Complexul Electra sau cum intră fetiţele ȋn competiţie cu mama lor pentru câştigarea atenţiei tatălui (click aici)
→ Complexul Medeea sau cum ajunge un părinte să-şi ȋnverşuneze copilul ȋmpotriva celuilalt părinte (click aici)

Tulburarea deliranta

Principala caracteristica a tulburarii delirante este prezenta unui delir nebizar, ce contine idei aparent plauzibile, dar neverosimile (ideea de a fi urmarit, otravit, infectat, de a avea o boala, de a fi iubit la distanta sau inselat de partener). Astfel de idei delirante dureaza o perioada de cel putin 6 luni si sunt bine sistematizate. Acest tablou clinic este completat de manifestari depresive.

Tuburarea deliranta, pe baza temei delirante predominante, se clasifica in urmatoarele subtipuri:

• Tip persecutie. Tema centrala a delirului o constituie convingerea deliranta a persoanei ca este urmarita, spionata, supravegheata, inselata sau obstructionata, otravita sau drogata sau tratata cu rautate de catre ceilalti oameni. Micile umilinte sunt exagerate si devin nucleul central al sistemului delirant, fapt pentru care individul apeleaza deseori la tribunale, foruri guvernamentale si sociale pentru a remedia prin actiuni legale aceasta “injustete”. Indivizii cu idei delirante de persecutie sunt adesea plini de resentimente si colerosi, si pot recurge adesea la violenta contra celor care cred ei ca i-au ofensat sau le-au lezat drepturile.
• Tip erotoman. Tema centrala a delirului o constituie convingerea deliranta a persoanei ca aceasta este iubita de catre cineva bine cunoscut, inalt investit in plan social, politic sau cultural. Relatia poate ramane in plan spiritual sau individul poate desfasura actiuni de confirmare si obiectivare a ei, ajungandu-se astfel la posibile implicatii judiciare.
• Tip de marire sau grandoare. Tema centrala a delirului o constituie convingerea deliranta ca persoana poseda o capacitate sau un talent extraodinar (dar nerecunoscut), ca detine paternitatea unor inventii sau descoperiri. Ideile delirante de grandoare pot avea si continut religios (de exemplu, persoana crede ca are un mesaj sau o misiune speciala de la divinitate).
• Tip gelozie. Pornind de la “indicii” aparente, intamplatoare, persoana dezvolta ideea deliranta ca este victima infidelitatii partenerului. Ideea deliranta este sustinuta de “probe” care sunt colectate si utilizate pentru a justifica delirul (de exemplu, neglijenta vestimentara sau pete pe cearceaf). Persoana cu acest tip de delir isi confrunta de regula partenerul si incearca sa intervina in presupusa infidelitate (restrange autonomia acesteia, il urmareste in secret si investigheaza presupusa infidelitate sau chiar se ajunge la atac fizic asupra partenerului de cuplu).
• Tipul somatic. Acest subtip se aplica atunci cand tema centrala a delirului implica functii sau senzatii corporale (convingerea deliranta a persoanei ca ea emite un miros urat din piele, gura, rect sau vagin, ca este infestata cu insecte pe/sau sub tegumente, ca are paraziti interni, ca anumite parti ale corpului sunt diforme sau hidoase (contrar oricarei evidente), ori ca parti ale corpului nu functioneaza). Persoana are convingerea deliranta ca “modificari” in plan somatic vor fi cu siguranta observate de ceilalti, iar in consecinta va fi rejectata sau eliminata din grup.

Legaturi si asemanari:

• Tulburarea psihotica datorita unei conditii medicale genereale. Multe boli medicale si neurologice pot imita o tulburare deliranta: hipotiroidismul si hipertiroidismul, boala Parkinson, scleroza multipla, maladia Alzheimer, tumorile si traumatismele ganglionilor bazali.
• Tulburare psihotica indusa de o substanta, datorata in special stimulentelor, cum ar fi amfetaminele sau cocaina poate fi identica in manifestarea simptomelor cu tulburarea deliranta. Analiza atenta a tabloului de manifestare si a relatiei dintre consumul de substanta si convingerile delirante diferentiaza si ofera identitate celor doua tulburari.
• Schizofrenia si tulburarea schizofreniforma poate fi distinsa de tulburarea deliranta prin absenta simptome caracteristice ale fazei active a schizofreniei (halucinatii auditive sau vizuale proeminente, idei delirante bizare, limbaj dezorganizat, comportament flagrant dezorganizat sau catatonic, simptome negative). In comparatie cu schizofrenia, tulburarea deliranta produce de regula mai putina deteriorare in functionarea profesionala sau sociala.
• In tulburarea de personalitate paranoida lipsesc delirurile clare sau persistente, desi pot exista idei prevalente la granita cu delirul. Persoanele cu tulburare de personalitate paranoida sunt predispuse la tulburare deliranta.
• Tulburarea depresiva majora. Persoanele cu aceasta tulburare pot avea deliruri paranoide secundare tulburarii depresive majore, dar simptomele dispozitionale si caracteristicile asociate ocupa o pozitie importanta in tabloul clinic.
• Tulburarea bipolara I. Persoanele maniacale pot prezenta deliruri grandioase sau paranoide, dar aceste manifestari sunt secundare tulburarii dispozitionale primare, evidentiate prin caracteristici specifice.
• Hipocondria poate fi dificil de diferentiat de tulburarea deliranta. In hipocondrie temerile in legatura cu faptul de a avea o maladie severa, ori cu preocuparea ca are deja una sunt sustinute cu mai putina intensitate decat in tulburarea deliranta (in hipocondrie individul poate accepta ideea ca maladia temuta nu este prezenta).

Tratamentul tulburarii delirante

• O caracteristica comuna a persoanelor cu tulburare deliranta o constituie aparenta normalitatea a comportamentului si aspectului exterior. Insa, atunci cand situatiile de viata sau contextele socio-profesionale sunt legate de ideile lor deliarnate, persoanele cu aceasta tulburare reactioneaza si trec la actiune in concordanta cu tematica acestora. In functie de continutul delirului, prezenta acestei tulburari poate avea consecinte extrem de serioase in planul relatilor interpersonale, dar si fata de propria persoana, prin prezenta unor impulsuri de sinucidere sau omucidere, sau alte modificari comportamentale extreme: (de exemplu, refuzul de a manca, datorat unui delir de otravire a hranei). In toate aceste situatii spitalizarea este absolut necesara.
• Pacientii cu aceasta tulburare nu solicita ajutorul specializat decat in situatii foarte rare. In marea majoritate sunt adusi de familie sau prieteni pentru a solicita tratamentul. In general, cea mai afectata este functionarea sociala si viata de cuplu, iar cea mai putin afectata este functionarea intelectuala si profesionala.
  Interventia psihoterapeutica joaca un rol crucial in ameliorarea si depasirea acestei tulburari. Demersul terapeutic isi propune sa ajute pacientul sa inteleaga si sa asimileze intr-o maniera pozitiva experientele psihotice. Obiectivul principal este ameliorarea adaptarii sociale, in pofida delirului existent.
• Tratamentul psihofarmacologic. Pacientii cu aceasta tulburare, tind sa refuze medicamentatia, din cauza suspiciozitatii. Medicamentatia antipsihotica este folosita pentru tratamentul simptomelor psihotice. Decizia de intrerupere a tratamentului trebuie individualizata pe baza raspunsului pacientului la tratament, precum si a prezentei sau absentei efectelor secundare.

Psiholog specialist Ionut Ghiugan

PROGRAMĂRI:

► Telefon: 0722.509.692
► E-mail: ionutghiugan@gmail.com

@|2018 Expertiza Psihologică judiciară Ionuţ Ghiugan

Informaţii utile:

→ Pachet evaluare psihologică autocunoaştere şi dezvoltare personală (click aici)
→ Teste psihologice utilizate ȋn evaluarea adulţilor (click aici)
→ Tulburarea de Personalitate Borderline (click aici)
→ Personalitatea sadică (click aici)
→ Cum se manifestă personalitatea sadică (click aici)
→ Tulburarea de Personalitate Antisocială (click aici)
→ Tulburarea de personalitate schizotipală (click aici)
→ Tulburarea de personalitate Evitantă  (click aici)
→ Boala maniaco-depresivă: de unde vine alternanţa stărilor depresive cu cele de exaltare şi cum se explică tendinţele suicidale ale celor cu tulburare bipolară (click aici)