Cele mai bizare tulburari delirante

  • 0
646x404

Cele mai bizare tulburari delirante

Category : Psihologie clinică

Prezenta unor convingeri fara un temei real, pe o perioada indelungata este semn al unei tulburari delirante. Ideile delirante tin de situatii care se pot intampla in viata reala – persecutie, gelozie, grandoare – numai ca respectivele convingeri n-au, de fapt, nicio legatura cu realitatea.

“Principala caracteristica a tulburarii delirante este prezenta unui delir nebizar, ce contine idei aparent plauzibile, dar neverosimile (ideea de a fi urmarit, otravit, infectat, de a avea o boala, de a fi iubit la distanta sau inselat de partener). Astfel de idei delirante dureaza o perioada de cel putin 6 luni si sunt bine sistematizate. Acest tablou clinic este completat de manifestari depresive”, explica, pentru „Adevarul”, psihologul Ionut Ghiugan.

Tuburarea deliranta, pe baza temei delirante predominante, poate fi de tip persecutor, de tip erotomaniac, de tip gelozie, de tip somatic sau mixt. In toate aceste tipuri, convingerile persoanei sunt fixe si de nestramutatat.

“In tulburarea deliranta de tip persecutie, tema centrala a delirului o constituie convingerea deliranta a persoanei ca este urmarita, spionata, supravegheata, inselata sau obstructionata, otravita sau drogata sau tratata cu rautate de catre ceilalti oameni. Micile umilinte sunt exagerate si devin nucleul central al sistemului delirant, fapt pentru care individul apeleaza deseori la tribunale, foruri guvernamentale si sociale pentru a remedia prin actiuni legale aceasta «injustete». Indivizii cu idei delirante de persecutie sunt adesea plini de resentimente si colerosi, si pot recurge adesea la violenta contra celor despre care cred ei ca i-au ofensat sau le-au lezat drepturile“, precizeaza specialistul.

Delirul de tip erotomaniac. Cand cel care sufera de aceasta tulburare are credinta ca o alta persoana, de obicei cu statut social superior, este indragostita de el, vorbim de tipul de tulburare erotomaniaca, in care pot aparea chiar tendinte de agresivitate, de obicei, fata de o a treia persoana, care se interpune in ”relatia de iubire”.

“In tulburarea deliranta de tip erotoman, tema centrala a delirului o constituie convingerea deliranta a persoanei ca aceasta este iubita de catre cineva bine cunoscut, inalt investit in plan social, politic sau cultural. Relatia poate ramane in plan spiritual sau individul poate desfasura actiuni de confirmare si obiectivare a ei, ajungandu-se astfel la posibile implicatii judiciare”, mai spune psihologul.

Tulburarea deliranta tip grandoare. Sunt si persoane care ajung sa creada ca sunt purtatoare ale unui mesaj divin, ca sunt autoare ale unor descoperiri importante ori ca au calitati uluitoare.

“In aceste cazuri, vorbim de tulburarea deliranta de tip de marire sau grandoare. Tema centrala a delirului o constituie convingerea deliranta ca persoana poseda o capacitate sau un talent extraordinar (dar nerecunoscut), ca detine paternitatea unor inventii sau descoperiri. Ideile delirante de grandoare pot avea si continut religios (de exemplu, persoana crede ca are un mesaj sau o misiune speciala de la divinitate)”, explica Ionut Ghiugan.

Idei delirante de infidelitate. Convingerile absolut nefondate ca partenerul nu este fidel pot fi semn al tulburarii delirante de tip gelozie.

“Pornind de la «indicii» aparente, intamplatoare, persoana dezvolta ideea deliranta ca este victima infidelitatii partenerului. Ideea deliranta este sustinuta de «probe», care sunt colectate si utilizate pentru a justifica delirul (de exemplu, neglijenta vestimentara sau pete pe cearceaf). Persoana cu acest tip de delir isi confrunta de regula partenerul si incearca sa intervina in presupusa infidelitate (restrange autonomia acesteia, il urmareste in secret si investigheaza presupusa infidelitate sau chiar se ajunge la atac fizic asupra partenerului de cuplu)”, mai spune renumitul psiholog.

Convingerea deliranta a persoanei ca emite un miros urat. Convingerile nefondate ale unor persoane ca ar fi fost fost infestate cu diversi paraziti, in special la nivelul pielii, sunt specifice unui alt tip de tulburare delirant.

“Tipul somatic este un subtip ce se aplica atunci cand tema centrala a delirului implica functii sau senzatii corporale (convingerea deliranta a persoanei ca ea emite un miros urat din piele, gura, rect sau vagin, ca este infestata cu insecte pe/sau sub tegumente, ca are paraziti interni, ca anumite parti ale corpului sunt diforme sau hidoase (contrar oricarei evidente), ori ca parti ale corpului nu functioneaza). Persoana are convingerea deliranta ca «modificarile» in plan somatic vor fi cu siguranta observate de ceilalti, iar in consecinta va fi rejectata sau eliminata din grup”, precizeaza specialistul.

Tulburarea deliranta poate semana cu hipocondria, de care este uneori dificil de diferentiat. “In hipocondrie, temerile in legatura cu faptul de a avea o maladie severa, ori cu preocuparea ca are deja una sunt sustinute cu mai putina intensitate decat in tulburarea deliranta (in hipocondrie, individul poate accepta ideea ca maladia temuta nu este prezenta)”, mai spune renumitul psiholog.

Cum se trateaza tulburarile delirante. O caracteristica comuna a persoanelor cu tulburare deliranta o constituie aparenta normalitate a comportamentului si aspectului exterior. Insa, atunci cand situatiile de viata sau contextele socio-profesionale sunt legate de ideile lor delirante, persoanele cu aceasta tulburare reactioneaza si trec la actiune in concordanta cu tematica acestora.

“In functie de continutul delirului, prezenta acestei tulburari poate avea consecinte extrem de serioase in planul relatilor interpersonale, dar si fata de propria persoana, prin prezenta unor impulsuri de sinucidere sau omucidere, sau alte modificari comportamentale extreme: de exemplu, refuzul de a manca, datorat unui delir de otravire a hranei. In toate aceste situatii, spitalizarea este absolut necesara”, explica Ionut Ghiugan.

Pacientii cu aceasta tulburare nu solicita ajutorul specializat decat in situatii foarte rare. In marea majoritate sunt adusi de familie sau prieteni pentru a solicita tratamentul. In general, cea mai afectata este functionarea sociala si viata de cuplu, iar cea mai putin afectata este functionarea intelectuala si profesionala.

“Interventia psihoterapeutica joaca un rol crucial in ameliorarea si depasirea acestei tulburari. Demersul terapeutic isi propune sa ajute pacientul sa inteleaga si sa asimileze intr-o maniera pozitiva experientele psihotice. Obiectivul principal este ameliorarea adaptarii sociale, in pofida delirului existent. Cat priveste tratamentul psihofarmacologic, pacientii cu aceasta tulburare, tind sa refuze medicamentatia, din cauza suspiciozitatii. Medicamentatia antipsihotica este folosita pentru tratamentul simptomelor psihotice. Decizia de intrerupere a tratamentului trebuie individualizata pe baza raspunsului pacientului la tratament, precum si a prezentei sau absentei efectelor secundare”, incheie specialistul.

Articol de Cristina Stancu

Citeste mai mult: www.adevarul.ro