Tulburarea deliranta

Tulburarea deliranta

Principala caracteristica a tulburarii delirante este prezenta unui delir nebizar, ce contine idei aparent plauzibile, dar neverosimile (ideea de a fi urmarit, otravit, infectat, de a avea o boala, de a fi iubit la distanta sau inselat de partener). Astfel de idei delirante dureaza o perioada de cel putin 6 luni si sunt bine sistematizate. Acest tablou clinic este completat de manifestari depresive.

Tuburarea deliranta, pe baza temei delirante predominante, se clasifica in urmatoarele subtipuri:

• Tip persecutie. Tema centrala a delirului o constituie convingerea deliranta a persoanei ca este urmarita, spionata, supravegheata, inselata sau obstructionata, otravita sau drogata sau tratata cu rautate de catre ceilalti oameni. Micile umilinte sunt exagerate si devin nucleul central al sistemului delirant, fapt pentru care individul apeleaza deseori la tribunale, foruri guvernamentale si sociale pentru a remedia prin actiuni legale aceasta “injustete”. Indivizii cu idei delirante de persecutie sunt adesea plini de resentimente si colerosi, si pot recurge adesea la violenta contra celor care cred ei ca i-au ofensat sau le-au lezat drepturile.
• Tip erotoman. Tema centrala a delirului o constituie convingerea deliranta a persoanei ca aceasta este iubita de catre cineva bine cunoscut, inalt investit in plan social, politic sau cultural. Relatia poate ramane in plan spiritual sau individul poate desfasura actiuni de confirmare si obiectivare a ei, ajungandu-se astfel la posibile implicatii judiciare.
• Tip de marire sau grandoare. Tema centrala a delirului o constituie convingerea deliranta ca persoana poseda o capacitate sau un talent extraodinar (dar nerecunoscut), ca detine paternitatea unor inventii sau descoperiri. Ideile delirante de grandoare pot avea si continut religios (de exemplu, persoana crede ca are un mesaj sau o misiune speciala de la divinitate).
• Tip gelozie. Pornind de la “indicii” aparente, intamplatoare, persoana dezvolta ideea deliranta ca este victima infidelitatii partenerului. Ideea deliranta este sustinuta de “probe” care sunt colectate si utilizate pentru a justifica delirul (de exemplu, neglijenta vestimentara sau pete pe cearceaf). Persoana cu acest tip de delir isi confrunta de regula partenerul si incearca sa intervina in presupusa infidelitate (restrange autonomia acesteia, il urmareste in secret si investigheaza presupusa infidelitate sau chiar se ajunge la atac fizic asupra partenerului de cuplu).
• Tipul somatic. Acest subtip se aplica atunci cand tema centrala a delirului implica functii sau senzatii corporale (convingerea deliranta a persoanei ca ea emite un miros urat din piele, gura, rect sau vagin, ca este infestata cu insecte pe/sau sub tegumente, ca are paraziti interni, ca anumite parti ale corpului sunt diforme sau hidoase (contrar oricarei evidente), ori ca parti ale corpului nu functioneaza). Persoana are convingerea deliranta ca “modificari” in plan somatic vor fi cu siguranta observate de ceilalti, iar in consecinta va fi rejectata sau eliminata din grup.

Legaturi si asemanari:

• Tulburarea psihotica datorita unei conditii medicale genereale. Multe boli medicale si neurologice pot imita o tulburare deliranta: hipotiroidismul si hipertiroidismul, boala Parkinson, scleroza multipla, maladia Alzheimer, tumorile si traumatismele ganglionilor bazali.
• Tulburare psihotica indusa de o substanta, datorata in special stimulentelor, cum ar fi amfetaminele sau cocaina poate fi identica in manifestarea simptomelor cu tulburarea deliranta. Analiza atenta a tabloului de manifestare si a relatiei dintre consumul de substanta si convingerile delirante diferentiaza si ofera identitate celor doua tulburari.
• Schizofrenia si tulburarea schizofreniforma poate fi distinsa de tulburarea deliranta prin absenta simptome caracteristice ale fazei active a schizofreniei (halucinatii auditive sau vizuale proeminente, idei delirante bizare, limbaj dezorganizat, comportament flagrant dezorganizat sau catatonic, simptome negative). In comparatie cu schizofrenia, tulburarea deliranta produce de regula mai putina deteriorare in functionarea profesionala sau sociala.
• In tulburarea de personalitate paranoida lipsesc delirurile clare sau persistente, desi pot exista idei prevalente la granita cu delirul. Persoanele cu tulburare de personalitate paranoida sunt predispuse la tulburare deliranta.
• Tulburarea depresiva majora. Persoanele cu aceasta tulburare pot avea deliruri paranoide secundare tulburarii depresive majore, dar simptomele dispozitionale si caracteristicile asociate ocupa o pozitie importanta in tabloul clinic.
• Tulburarea bipolara I. Persoanele maniacale pot prezenta deliruri grandioase sau paranoide, dar aceste manifestari sunt secundare tulburarii dispozitionale primare, evidentiate prin caracteristici specifice.
• Hipocondria poate fi dificil de diferentiat de tulburarea deliranta. In hipocondrie temerile in legatura cu faptul de a avea o maladie severa, ori cu preocuparea ca are deja una sunt sustinute cu mai putina intensitate decat in tulburarea deliranta (in hipocondrie individul poate accepta ideea ca maladia temuta nu este prezenta).

Tratamentul tulburarii delirante

• O caracteristica comuna a persoanelor cu tulburare deliranta o constituie aparenta normalitatea a comportamentului si aspectului exterior. Insa, atunci cand situatiile de viata sau contextele socio-profesionale sunt legate de ideile lor deliarnate, persoanele cu aceasta tulburare reactioneaza si trec la actiune in concordanta cu tematica acestora. In functie de continutul delirului, prezenta acestei tulburari poate avea consecinte extrem de serioase in planul relatilor interpersonale, dar si fata de propria persoana, prin prezenta unor impulsuri de sinucidere sau omucidere, sau alte modificari comportamentale extreme: (de exemplu, refuzul de a manca, datorat unui delir de otravire a hranei). In toate aceste situatii spitalizarea este absolut necesara.
• Pacientii cu aceasta tulburare nu solicita ajutorul specializat decat in situatii foarte rare. In marea majoritate sunt adusi de familie sau prieteni pentru a solicita tratamentul. In general, cea mai afectata este functionarea sociala si viata de cuplu, iar cea mai putin afectata este functionarea intelectuala si profesionala.
  Interventia psihoterapeutica joaca un rol crucial in ameliorarea si depasirea acestei tulburari. Demersul terapeutic isi propune sa ajute pacientul sa inteleaga si sa asimileze intr-o maniera pozitiva experientele psihotice. Obiectivul principal este ameliorarea adaptarii sociale, in pofida delirului existent.
• Tratamentul psihofarmacologic. Pacientii cu aceasta tulburare, tind sa refuze medicamentatia, din cauza suspiciozitatii. Medicamentatia antipsihotica este folosita pentru tratamentul simptomelor psihotice. Decizia de intrerupere a tratamentului trebuie individualizata pe baza raspunsului pacientului la tratament, precum si a prezentei sau absentei efectelor secundare.

Psiholog specialist Ionut Ghiugan

PROGRAMĂRI:

► Telefon: 0722.509.692
► E-mail: ionutghiugan@gmail.com

@|2018 Expertiza Psihologică judiciară Ionuţ Ghiugan

Informaţii utile:

→ Pachet evaluare psihologică autocunoaştere şi dezvoltare personală (click aici)
→ Teste psihologice utilizate ȋn evaluarea adulţilor (click aici)
→ Tulburarea de Personalitate Borderline (click aici)
→ Personalitatea sadică (click aici)
→ Cum se manifestă personalitatea sadică (click aici)
→ Tulburarea de Personalitate Antisocială (click aici)
→ Tulburarea de personalitate schizotipală (click aici)
→ Tulburarea de personalitate Evitantă  (click aici)
→ Boala maniaco-depresivă: de unde vine alternanţa stărilor depresive cu cele de exaltare şi cum se explică tendinţele suicidale ale celor cu tulburare bipolară (click aici)