Cand devine toxica prietenia cu propriul copil. Greseala pe care o fac adultii, care duce la inversarea rolurilor parinte-copil

  • 0
646x4041

Cand devine toxica prietenia cu propriul copil. Greseala pe care o fac adultii, care duce la inversarea rolurilor parinte-copil

Prietenia cu propriul copil este, de multe ori, prost inteleasa, iar cea mai frecventa greseala a adultului, intr-o astfel de relatie, este ca nu-si mai asuma rolul normativ de disciplinare, iar copilul ajunge, astfel, sa aiba dificultati in relatiile personale viitoare si in raport cu autoritatea reprezentata la nivel social.

“Relatia parinte-copil are la baza o legatura emotionala puternica, in mare parte transmisa biologic, dar si construita in urma interactiunii directe. Parintele joaca un rol decisiv in formarea emotionala a viitorului adult, oferind afectiune si raspunzand nevoilor de dezvoltare ale acestuia. Datorita lipsei timpului si implicarii intense in viata profesionala, multi parintii incearca sa reechilibreze situatia si considera ca aspectul afectiv al relatiei cu propriul copilul este cel mai important. Astfel, se manifesta tendinta de a pune accentul pe aspectele emotionale ale relatiei, neglijand sau minimalizand rolul functional al parintelui. Acest rol presupune nu doar hranirea adecvata a copilului, schimbarea scutecelor sau asigurarea unui mediu securizat, ci si transmiterea unor coordonate importante legate de dimensiunea sociala a existentei umane: reguli, norme, relatia cu autoritatea, relatia cu ceilalti oameni etc”, explica, pentru ”Adevarul”, psihologul Ionut Ghiugan.

Cand rolurile sunt confuze sau inversate, apar problemele. Prietenia cu propriul copil ii poate fi acestuia din urma benefica doar daca parintele stabileste clar limitele pana la care merge relatia de prietenie, fara a lasa loc interpretarilor.

“In mod natural, copilul va incerca sa testeze limitele relatiei parinte-copil, dorind sa obtina maximul de automie si independenta. Acest lucru, la inceput, nu pare nociv si incurajeaza relatia emotionala, dar, in timp, se produc modificari de rol si se schimba sensul relatiei: relatie de subordonare a parintelui fata de copil. Atunci cand rolurile sunt confuze sau inversate, suntem deja intr-o situatie problematica. Copilul nu are dezvoltarea emotionala si cognitiva pentru a integra autonom reperele normative si etice ale relatiei cu mediul social, extern familiei”, mai spune renumitul psiholog.

Pentru a nu deveni periculoasa viitorului adult, prietenia cu propriul copil trebuie construita cu stabilirea foarte clara a regulilor de functionare a relatiei care, nicidecum, nu poate implica egalitate ca intr-o prietenie obisnuita.

“Parintele are responsabilitatea de a forma deprinderile sociale si valorice care il ajuta pe copil sa se adapteze la cerintele societatii. Copilul are nevoie in viata de un parinte, de un model in plan emotional si functional, care sa-l pregateasca pentru viata si incercarile acesteia. Parintele trebuie sa acorde sansa copilului sa invete sa-si construiasca singur relatii de prietenie cu cei de varsta sa, altfel va ramane prizonierul unei relatii imature si dependente cu propriul parinte”, mai spune Ionut Ghiugan.

Mentine un echilibru intre prietenie si responsabilitatea de a fi parinte! Riscul ca rolul mamei si tatalui in formarea si educarea copilului sa fie afectat de “prietenia” cu fiul/fiica este considerabil daca adultii nu reusesc sa pastreze un echilibru intre prietenia cu copilul sau si responsabilitatea de a fi parintii lui.

“Copilul crescut de un parinte – prieten care nu-si asuma rolul normativ si de disciplinare, intampina dificultati in relatiile personale viitoare si in raport cu autoritatea reprezentata la nivel social”, explica specialistul.

Aricol publicat în: www.adevarul.ro