Category Archives: Psihologie generală

De ce trebuie lasati copiii sa greseasca

Cel mai bine inveti din propriile greseli. Este un slogan despre care psihologii spun ca se aplica si in cazul copiilor, insa nu chiar in orice context. Cand si cat pot fi lasati copiii sa greseasca si cum le corectam comportamentul?Sunt intrebari pe care orice parinte tentat sa pedepseasca ar trebui sa si le puna. Asta pentru ca pedeapsa, mai ales cea fizica, nu aduce copilului niciun beneficiu.

“Mediul de crestere si educare isi pune influenta decisiv asupra dezvoltarii psihologice si sociale a copilului putand maximiza sau minimaliza potentialul genetic mostenit din familie. Parintii joaca un rol decisiv in asigurarea unui mediu securizant de crestere si dezvoltare dar si de modelare a comportamentelor innascute in vederea achizitionarii optime a abilitatilor de relationare necesare integrarii in mediul social si academic. Normele de comportament, regulie de relationare, sistemul de valori si credinte sunt invatate de copil pe parcursul primilor ani de viata in relatia directa cu parintii si familia extinsa”, explica, pentru Adevarul, psihologul Ionut Ghiugan.

Specialistul avertizeaza ca trebuie sa tinem cont de faptul ca acest proces complex de invatare si modelare comportamentala, absolut necesar integrarii copilului in societate, este unul de durata si solicitant pentru parinti si copil.

“In lipsa unui sistem coerent de control si recompensare, de pedepsire a comportamentului inadecvat si adaptat nevoilor copilului, integrarea acestuia in relatiile cu ceilalti si societate poate fi dificila si problematica”, mai spune specialistul.

Pedepsele pot avea consecinte negative in formarea si dezvoltarea personalitatii copilului. Pedepsele pot limita greselile, dar in cele mai multe cazuri nu reusesc sa imprime copilului dorinta de a face lucrurile mai bine. In general, copilul nu invata nimic din ele, nu devine nici mai prudent si nici mai corect. Cel mic poate ajunge sa asculte de frica, dar nu va deveni niciodata mai responsabil prin aceasta metoda.

“Pedepsele aplicate copilului ca parte a sistemului de educatie au un singur scop: sa responsabilizeze copilul privind consecintele directe sau indirecte ale propriului comportament. Pedepsele nu au ca si scop producerea durerii, suferinta emotionala sau fizica, invalidarea sau respingerea copilului. Aceasta maniera de corectie este inadecvata si neeficienta, iar atunci cand este folosita ca principal stil parental de disciplinare, naste consecinte negative in formarea si dezvoltarea personalitatii copilului”’, explica renumitul psiholog.

Specialistul arata ca exista cel putin trei tipare de comportamente ale copilului ce necesita un raspuns educativ din partea parintelui.

Unul dintre ele se refera la comportamentele “gresite” ale copilulul ca urmare a lipsei de informatie adecvata sau lipsei de experiente practice.“In acest caz sarcina parintelui este de a transmite copilului informatia necesara si a-i arata, practic, prin exemplu direct, maniera de rezolvare <corecta> a situatiei problematice”, spune Ionut Ghiugan.

Stoparea comportamentului problema. Un alt tipar se refera la comportamentele “gresite” ale copilului ca urmare a invatarii unor strategii de rezolvare neeficiente sau neadecvate.

“In acest caz, sarcina parintelui este de a transmite copilului rezolvarea corecta a situatiei si de a-l incuraja constant sa adopte o noua stategie. De asemenea, parintele trebuie sa identifice in propriul comportament sau in relatiile copilului cu ceilalti, contextul in care copilul a invatat comportamentul neadecvat, pentru a putea limita sau stopa comportamentul problema”, mai spune psihologul.

Cel de-al treilea tipar la care face referire specialistul este legat de comportamentele “gresite” ale copilului ce pun in pericol viata acestuia sau au consecinte grave privind sanatatea fizica si psihica a copilului.

“In acest caz, parintele trebuie sa raspunda prompt in vederea stoparii comportamentului periculos. Ulterior, parintele trebuie sa evalueze contextul care a generat posibilul pericol si sa adopte masuri de modificare a mediului existential pentru a limita accesul copilului sau masuri de control si monitorizare pentru a evita o viitoare expunere”, mai spune Ionut Ghiugan.

„Copiii pot sa nu invete nimic din greseli sau sa invete lucruri neadaptative”. Specialistul spune ca cea mai buna solutie este ca micutul sa fie lasat sa experimenteze si sa inteleaga consecintele comportamentului sau. Cu o conditie: aceasta experimentare sa nu-i puna securitatea in pericol.

„Copiii trebuie lasati sa greseasca pentru a avea ocazia sa invete din propriile greseli, exceptie facand comportamentele <gresite> ale copilului ce pun in pericol viata acestuia. Ce trebuie sa cunoasca parintii este faptul ca in functie de varsta, copiii pot sa nu invete nimic din greseli sau sa invete lucruri neadaptative, iar in acest context interventia adecvata a parintelui este esentiala. Parintele trebuie sa pedepseasca comportamentul neadecvat al copilului, nu copilul ca persoana. Atunci cand nu tinem cont de acest lucru, copilul va intelege ca el este problema si va dezvolta o imagine de sine negativa, inadecvata sau lipsita de eficienta si performanta. Daca parintii nu se implica in acest proces de educare si nu-si asuma responsabilitatea disciplinarii inca din primii ani de viata, atunci copilul va fi <pedepsit> de catre ceilalti si societate prin respingere si invalidare”, mai spune cunoscutul psiholog.

Experimentarea sentimentului de vinovatie pentru greselile facute este utila copilului pentru ca ulterior il va ajuta sa se autocontroleze in fata unei posibile fapte urate.

„Pentru un parinte poate fi dificil sa accepte faptul ca propriul copil greseste, dar este foarte important sa intelegem ca prin greseli, copiii invata lectii importante de viata si castiga incredere si autonomie. O parte importanta a succesului ca viitor adult este legata de dezvoltarea inteligentei emotionale, iar acest lucru inseamna ca am invatat de la parintii nostrii ce trebuie sa facem dupa ce gresim”, incheie psihologul Ionut Ghiugan.

Citeste mai mult: www.adevarul.ro

PROGRAMĂRI:
► Telefon: 0722.509.692
► E-mail: ionutghiugan@gmail.com

@|2016 Expertiza Psihologică judiciară Ionuţ Ghiugan

Informaţii utile:
→ Când are nevoie copilul de psiholog (click aici)
→ Pachet evaluare abilităţi parentale şi stil parental (click aici)
→ Depresia la copii (click aici)
→ Ce nu poţi să-i spui copilului ȋn timpul divorţului (click aici)
→ Violenţa asupra copilului (click aici)
→ Teste psihologice utilizate ȋn evaluarea copilului şi adolescentului (click aici)
→ Agresivitatea la copii (click aici)
→ Cum trebuie să gestioneze parinţii crizele de nervi ale celor mici (click aici)
→ Complexul Medeea sau cum ajunge un părinte să-şi ȋnverşuneze copilul ȋmpotriva celuilalt părinte (click aici)
→ Cum să ne comportăm cu persoanele dificile (click aici)
→ Cum se manifestă personalitatea sadică (click aici)
→ Fobia socială (click aici)
→ Cum alegi cel mai potrivit psiholog (click aici)
→ Prejudecăţi legate de hipnoză (click aici)

Complexul Electra sau cum intra fetitele in competitie cu mama lor pentru castigarea atentiei tatalui

Similara Complexului Oedip la baieti, competitia de natura psihosexuala a unui copil (fata, in general) cu mama pentru posesia tatalui, cunoscuta ca si Complexul Electra, poate fi normala pana la un anumit punct. Depasirea acestui complex este esentiala, altfel fetele se vor transforma in adolescente nesigure si, mai apoi, in femei imature, cu o nevoie exacerbata de a primi atentie din partea partenerului.

„Sigmund Freud crede ca personalitatea noastra si modul in care ne raportam la viata de relatie ca adulti se formeaza in prima parte a copilariei. In functie de modul in care copilul in relatie cu ambii parinti este ajutat sa depaseasca anumite etape «conflictuale» ale dezvoltarii sale, el va reusi sa se formeze armonios si echilibrat”, explica, pentru Adevarul, psihologul Ionut Ghiugan.

Complexul Electra a primit aceasta denumire dupa personajul mitologic de origine greaca Electra, care a pus la cale, impreuna cu fratele ei, Orestes, o razbunare impotriva mamei lor, Clytemnestra, si a tatalui lor vitreg, Aegisthus, pentru asasinarea tatalui lor biologic, Agamemnon.

„In psihanaliza neo-freudiana, complexul Electra desemneaza un concept teoretic specific dezvoltarii psiho infantile in procesul de formare a identitatii feminine. In aceasta etapa, fata traieste un conflict intern intens determinat de prezenta sentimentelor ostile, de concurenta si furie fata de mama, in raport cu atentia si afectiunea pentru tata”, mai spune renumitul psiholog.

Complexul Electra este o competitie psihosexuala intre fiice si mame pe care cele din urma au datoria sa o corecteze pentru a le acorda celor dinai sansa la o dezvoltare normala.

„Depasirea acestui complex joaca un rol cheie in maturizarea psihosexuala a viitorului adult si formarea sentimentului propriei identitati feminine. Atunci cand complexul Electra este depasit, fata se identifica cu propria mama, interiorizand carcateristicile si calitatile acesteia ca parte a propriei identitati, asumandu-si feminitatea si rolurile specifice acesteia”, explica Ionut Ghiugan.

Nedepasirea acestei etape creaza probleme majore fetelor in procesul lor de transformare in femei, mai ales in ceea ce priveste viitoarele relatii, din postura de partenere.

„Fetele care raman fixate in acest stadiu se dezvolta ca adulti nesiguri si imaturi care adopta comportamente neadaptative, centrate pe o nevoie pemanenta de atentie si afectiune din partea partenerului”, incheie cunoscutul specialist in psihologie, Ionut Ghiugan.

Citeste mai mult: www.adevarul.ro

PROGRAMĂRI:
► Telefon: 0722.509.692
► E-mail: ionutghiugan@gmail.com

@|2016 Expertiza Psihologică judiciară Ionuţ Ghiugan

Informaţii utile:
→ Violenţa asupra copilului (click aici)
→ Alienarea parentală (click aici)
→ Expertiza psihologică a copilului şi familiei ȋn procesul de stabilire a condiţiilor exercitării autorităţii părinteşti (click aici)
→ De ce copilul abuzat devine ȋn cele mai multe cazuri un adult abuziv  (click aici)
→ Cât de importantă este evaluarea psihologică a copiilor după divorţ (click aici)
→ Când devine toxică prietenia cu propriul copil (click aici)
→ Depresia la copii (click aici)
→ Pachet evaluare abilităţi parentale şi stil parental (click aici)
→ Expertiza psihologică ȋn cazurile de stres post-traumatic (click aici)
→ Cum să ne comportăm cu persoanele dificile (click aici)
→ Complexul Medeea sau cum ajunge un părinte să-şi ȋnverşuneze copilul ȋmpotriva celuilalt părinte (click aici)
→ Cum alegi cel mai potrivit psiholog (click aici)
→ Teama de Avion – Aerofobia (click aici)
→ Agorafobia şi tulburarea de panică  (click aici)

Cum ajung barbatii sa faca un obicei din cucerirea si abandonarea femeilor in cautarea „mamei perfecte“

Complexul Oedip, un concept celebru al doctrinei psihanalitice, este motivul pentru care baietii care-si idolatrizeaza mama ajung intai sa-si urasca tatal, iar apoi s-o caute pe mama in viitoarele partenere si explicatia pentru care fetitele spun ca vor sa se marite cu tata

 „Sigmund Freud, parintele psihanalizei a definit personalitatea ca un rezultat complex al interactiunii dintre biologie (instinct) si mediul de crestere si dezvoltare. Omul se formeaza parcurgand mai multe etape (stadii), fiecare stadiu al dezvoltarii fiind caracteristic unei varste si guvernat de catre o trebuinta specifica. Daca trebuintele copilului specifice unei etape de formare nu sunt satisfacute sau, din contra, sunt satisfacute in mod excesiv, dezvoltarea lui emotionala si psihosociala se opreste la acel nivel, iar copilul va deveni un adult insuficient adaptat si nevrotic. Conflictele interne care ne marcheaza copilaria sunt de natura sexuala, prin „sexual”, Freud intelegand orice activitate care produce placere si care, la copii, se manifesta neinhibat si natural: suptul, dorinta de a-si arata corpul sau de a vedea corpul altora, excretia si retentia anala, leganatul, muscatul, masturbarea.”, explica, pentru Adevarul, psihologul Ionut Ghiugan.

In Complexul Oedip, denumit dupa tragedia antica „Oedip Rege”, mama sau tatal ajung sa reprezinte pentru copilul de sex opus modelele de functionare psihosexuala. De intensitatea legaturii erotice inconstiente pe care fetita sau baiatul o au cu tata, respectiv mama, va depinde mai tarziu capacitatea copilului de a avea relatii de cuplu normale.

„Complexul Oedip este un concept central in doctrina psihanalitica si defineste legatura erotica inconstienta cu parintele de sex opus si rivalitatea fata de parintele de acelasi sex, legatura care se dezvolta in copilarie in jurul varstei de 4-7 ani. Adultul sanatos depaseste complexul Oedip prin identificarea cu parintele de acelasi sex, in timp ce un adult insuficient adaptat si nevrotic ramane blocat in aceasta etapa, traind sentimente de vinovatie si teama in cadrul unei stari nevrotice. Depasirea complexului Oedip reprezinta o etapa decisiva in care se pun bazele identitatii sexuale si se formeaza setul de atitudini si comportamente interpersonale care definesc feminitatea si masculinitatea”, mai spune renumitul psiholog.

Afectiunea speciala pentru parintele de sex opus devine periculoasa pentru copil de la un anumit nivel de intensitate in sus, cand copilul isi manifesta ura fata de un parinte, pe care l-ar dori inlaturat, si dragostea exagerata si nepotrivita pentru celalalt. Daca micutul nu este ajutat sa iasa din aceasta problema infantila, sentimentele ii vor sabota cu siguranta relatiile pe care baiatul sau fetita le va avea mai tarziu.

„Psihanaliza sustine ca rezolvarea ineficienta a conflictului face ca persoana sa ramana fixata la acest stadiu, iar ca adultul va avea tendinta spre narcisism, va cauta sa atraga atentia si ii va fi dificil sa stabileasca relatii interpersonale mature. Va cauta in permanenta atentia si confirmarea ca este atractiv fizic si sexual, iar daca nu va fi validat in relatie, va dezvolta sentimente de inferioritate si inadecvare. Ca barbat isi va manifesta ostentativ masculinitatea si va face un obicei din cucerirea si abandonarea femeilor plecand de la credinta ca niciuna nu merita mai mult, pentru ca nu se ridica la nivelul mamei lui “perfecte”. Ca femeie va deveni seducatoare si va afisa ostentativ feminitatea pentru a manipula si a cucerii atentie si afectiune. Deseori se va orienta spre barbati mult mai in varsta, pe care ii asociaza tatalui „interzis”, mai spune psihologul Ionut Ghiugan.

O gestionare corecta din partea parintilor a perioadei Complexului Oedip ii va feri pe copii de aceste viitoare consecinte dezastruoase si-i va ajuta sa se dezvolte normal din punct de vedere afectiv. Cum se face aceasta gestionare? Prezentandu-i celui mic, pe intelesul lui, diferenta dintre copii si adulti, diferenta dintre relatiile pe care ei le au cu mama si tata si cele pe care le vor avea cu viitorii lor parteneri.

Aricol publicat în: www.adevarul.ro

PROGRAMĂRI:
► Telefon: 0722.509.692
► E-mail: ionutghiugan@gmail.com

@|2016 Expertiza Psihologică judiciară Ionuţ Ghiugan

Informaţii utile:
→ Violenţa asupra copilului (click aici)
→ Sindromul Alienării Parentale (click aici)
→ Expertiza psihologică a copilului şi familiei ȋn procesul de stabilire a condiţiilor exercitării autorităţii părinteşti (click aici)
→ Cât de importantă este evaluarea psihologică a copiilor după divorţ (click aici)
→ Când devine toxică prietenia cu propriul copil (click aici)
→ Pachet evaluare abilităţi parentale şi stil parental (click aici)
→ Complexul Medeea sau cum ajunge un părinte să-şi ȋnverşuneze copilul ȋmpotriva celuilalt părinte (click aici)
→ Complexul Electra sau cum intră fetiţele ȋn competiţie cu mama lor pentru câştigarea atenţiei tatălui (click aici)
→ Cum alegi cel mai potrivit psiholog (click aici)
→ Cum îşi cresc părinţii din ziua de astăzi copiii – noile “pericole” în materie de educaţie (click aici)
→ Copiii care ȋşi rod unghiile ascund o teamă uriaşă (click aici)

Sindromul Alice in Tara Minunilor – una dintre cele mai enigmatice tulburari neurologice

Denumit dupa celebrul volum al lui Lewis Carroll, sindromul „Alice in Tara Minunilor” are manifestari la fel de ciudate ca si personajul principal al cartii. Asa cum Alice devine in poveste ba foarte mica, ba uriasa, la fel si pacientul diagnosticat cu aceasta tulburare are halucinatii vizuale sau senzoriale care il fac sa simta ca intregul corp sau doar anumite parti ale acestuia au crescut ori s-au micsorat subit.

“Sindromul Alice in Tara Minunilor este o afectiune neuorologica destul de rara, care se manifesta prin perceperea distorsionata a propriului corp. Persoanele afectate au impresia ca anumite parti ale corpului sunt mai mari sau mai mici ca in realitate sau ca au forme ciudate”, explica, pentru Adevarul, psihologul Ionut Ghiugan.

Activitate anormala in cortexul vizual Straniul sindrom, care mai este cunoscut si ca „halucinatia liliputana”, dupa micile personaje ale unei unei alte scrieri de fictiune, “Calatoriile lui Gulliver” de Jonathan Swift, este legat de expunerea la anumiti virusi si droguri dar poate aparea si in contextul altor afectiuni.

“Aceasta tulburare perceptiva pare a fi provocata de infectii virale, epilepsie, migrene, tumori pe creier sau consumul de droguri psihoactive. Studiile au demonstrat ca pacientii prezinta o activitate anormala in cortexul vizual, responsabil de perceperea corecta a formei si marimii obiectelor”, mai spune psihologul.

Si nu doar propriul corp e distorsionat. Si obiectele din jur incep sa para, dintr-o data, mai mari sau mai mici decât in realitate. La fel distanta si spatiul, care si ele apar deformate.

“Persoanele afectate pot prezenta fie micropsie sau macropsie. Micropsia este o conditie vizuala anormala, care apare de obicei in contextul halucinatiei vizuale, in care persoana afectata vede obiectele ca fiind mai mici decât in realitate. Macropsia este o afectiune in care individul vede totul mai mare decât este de fapt”, mai spune Ionut Ghiugan.

Dezorientare severa. Aceste halucinatii sunt insotite frecvent de migrene. In plus, distorsionarea simtului timpului este un alt simptom care completeaza lista manifestarilor acestei stranii tulburari neurologice.

“Persoana afectata de acest sindrom poate pierde, de asemenea, sentimentul de timp, o problema similara cu lipsa perspectivei spatiale. Cu alte cuvinte, timpul pare sa treaca foarte incet. Lipsa de timp si spatiu conduce la dezorientare severa si sentimente intense de neadecvare”, explica renumitul psiholog.

Perceperea distorsionata a realitatii ii fac pe pacientii cu sindromul Alice in Tara minunilor sa aiba senzatia ca sunt foarte vulnerabili, expusi unor riscuri majore, mai ales ca in timpul manifestarii atacurilor acestei afectiuni, miscarile pe care cei in cauza le fac sunt adesea insotite, in mintea lor, de un sunet, ceea ce ii face pe pacienti sa aiba retineri in a se mai misca. De altfel, manifestarile paranoide legate sindromul Alice in Tara Minunilor pot crea un pericol real pentru acesti oameni. Din fericire, acest ciudat sindrom este rar. Din nefericire, tocmai faptul ca apare rar lasa fara raspuns multe intrebari legate de manifestarile sale enigmatice.

Aricol publicat în: www.adevarul.ro

PROGRAMĂRI:
► Telefon: 0722.509.692
► E-mail: ionutghiugan@gmail.com

@|2016 Expertiza Psihologică judiciară Ionuţ Ghiugan

Informaţii utile:
→ Violenţa asupra copilului (click aici)
→ Cât de importantă este evaluarea psihologică a copiilor după divorţ (click aici)
→ Când devine toxică prietenia cu propriul copil (click aici)
→ Pachet evaluare abilităţi parentale şi stil parental (click aici)
→ Complexul Medeea sau cum ajunge un părinte să-şi ȋnverşuneze copilul ȋmpotriva celuilalt părinte (click aici)
→ Cum alegi cel mai potrivit psiholog (click aici)
→ Cum îşi cresc părinţii din ziua de astăzi copiii – noile “pericole” în materie de educaţie (click aici)
→ Copiii care ȋşi rod unghiile ascund o teamă uriaşă (click aici)
→ Agresivitatea la copii (click aici)
→ Tulburarea de Personalitate Dependentă (click aici)
→ Schizofrenia  (click aici)

Cum distruge lumea moderna una dintre cele mai frumoase legaturi sociale: „Se pierde cel mai solid argument de apartenenta la familie, valori si traditii“

Dincolo de nenumarate avantaje, schimbarile aduse de lumea moderna in care traim implica pierderi care cu greu pot fi suplinite de orice progres tehnologic, economic sau de orice alta natura. Printre aceste „victime colaterale” se numara distrugerea uneia dintre cele mai frumoase relatii pe care familia s-a bazat dintotdeauna. Realitatile lumii in care traim priveaza din ce in ce mai multi copii de experienta unei relatii cu adevarat semnificative pentru orice familie, cea dintre nepoti si bunicii lor, a punctat doctorul Gillian Lockwood, directorul unei clinici de feritilitate din Marea Britanie, in cadrul unei conferinte sustinute zilele trecute la Festivalul de Stiinta de la Cheltenham.

Cuplurile amana tot mai mult momentul venirii pe lume al unui copil, in dorinta de a avea o cariera si o situatie financiara stabile, obiective tot mai greu de atins si de mentinut in zilele noastre. Varsta medie de 30 de ani este cea la care femeile aleg din ce in ce mai des sa ramana insarcinate, iar tendinta este ca acest prag sa fie impins catre 35 sau chiar 40 de ani, situatie cu care se confrunta mare parte din tarile europene. Conform statisticilor, 40% din romancele din mediul urban care au pana in 30 de ani (29,5 ani pentru bucurestence) nu au inca un copil. La oras, varsta medie la care femeile devin mame a crescut cu zece ani fata de cea a parintilor lor. Daca in anii ’60, cele mai multe femei nasteau primul copil in jurul varstei de 20 de ani, date recente arata ca acest moment vine in prezent la 30 de ani sau chiar dupa aceasta varsta, conform datelor oferite de Institutul National de Statistica, in 2014. Odata cu inaintarea in varsta apar si dificultatile legate de conceperea unui copil, dar si un risc mai mare de probleme de sanatate pentru mama si copil. O femeie ajunge la apogeul fertilitatii intre varsta de 20 si 24 de ani. La femeile cu varsta cuprinsa intre 35 si 39 de ani, fertilitatea este la un sfert din capacitatea maxima, pentru ca in cazul celor cu varsta intre 40 si 45, sansa de a deveni insarcinata sa fie cu 95% mai mica decat a unei femei de 20-25 de ani.

Legatura bunici-copil, cel mai solid argument de apartenenta la familie, la valori si traditii. Vorbind despre pierderea acestei relatii, psihologul Ionut Ghiugan observa ca „includerea bunicilor in viata copilului reprezinta cel mai solid argument de apartenenta la familie, la valori si traditii, legatura bunici-copil reprezentand, de fapt, conectarea copilului la trecutul parintilor si la devenirea lor ca adulti”. Chiar daca la prima vedere nu pare atat de relevant, relatia copiilor cu bunicii poate aduce multe beneficii de ordin emotional si educativ pentru copil. Bineinteles, acest lucru este posibil atunci cand bunicii se bucura inca de o stare de sanatate buna si de energie pentru a se putea implica intr-o astfel de relatie solicitanta.

In acelasi timp, diferenta tot mai mare de varsta intre generatia parintilor si a copiilor poate accentua posibilele conflicte intre cele doua tabere. Iar nepotii se pot bucura de o relatie implinita, de pe urma careia pot primi lectii importante de viata, doar in conditiile in care exista o relatie armonioasa de familie intre parinti si bunici. De aceea, modul de a percepe autoritatea si regulile pe care copilul trebuie sa le respecte trebuie sa fie identice, subliniaza Ghiugan: „In lipsa unui acord, buncii se pot plasa intr-o relatie de conflict cu autoritatea parintilor, iar copilul va alege in mod sigur varianta care este cea mai comoda pentru el.”

Pe de alta parte, cuplurile nu se mai grabesc sa aduca pe lume un copil si pentru ca au devenit mai preocupate de faptul ca statutul de parinte implica limitarea libertatii personale, dar si cresterea responsabilitatilor in cuplu, doua motive importante care duc la amanarea unui astfel de pas important. Astfel, cuplurile realizeaza ca “aparitia unui copil le va ingradi activitatile pe care obisnuiau sa le faca inainte de venirea pe lume a bebelusului: iesirile in oras cu prietenii, vacantele si plecarile in concediu si, in general, timpul rezervat pentru activitatile comune de cuplu sau individuale”, dupa cum subliniaza psihoterapeutul.

La fel de important este ca aparitia copilului sporeste responsabilitatea fiecarui partener, apar noi activitati si nevoi legate de ingrijirea copilului, care sporesc presiunea in relatia de cuplu.

Prin aparitia copilului, relatia capata un nou sens, din perspectiva unui angajament pe viata in relatia de cuplu si statutului de parinte, ceea ce sporeste teama si nesiguranta. In general, aceasta modificare este privita diferit de cei doi parteneri. Femeia devenita mama, are nevoie de atentie, intelegere si ajutor din partea partenerului, de un mediu stabil emotional si securizat financiar pentru a-si creste copilul in bune conditii. Barbatul devenit tata trebuie sa raspunda acestor schimbari, sa tolereze aceasta presiune si sa depuna eforturi pentru a constientiza si accepta noua situatie, detaliaza psihologul. Dovada de imaturitate sau centrare excesiva asupra propriilor nevoi Nu in ultimul rand, psihologul atrage atentia ca, in multe situatii, refuzul de a avea copii poate fi privit ca o dovada de imaturitate sau centrare excesiva asupra propriilor nevoi. In conditiile in care momentul conceperii unui copil este evitat sistematic, desi exista toate conditiile necesare acestui pas, atunci putem vorbi de cauze de ordin emotional ce isi au originea in experientele noastre anterioare legate de modelul familial interiorizat, de educatia primita in mediul in care am crescut si ne-am dezvoltat, conchide psihologul Ionut Ghiugan.

Aricol publicat în: www.adevarul.ro

PROGRAMĂRI:
► Telefon: 0722.509.692
► E-mail: ionutghiugan@gmail.com

@|2016 Expertiza Psihologică judiciară Ionuţ Ghiugan

Informaţii utile:
→ Când devine toxică prietenia cu propriul copil (click aici)
→ Pachet evaluare abilităţi parentale şi stil parental (click aici)
→ Complexul Medeea sau cum ajunge un părinte să-şi ȋnverşuneze copilul ȋmpotriva celuilalt părinte (click aici)
→ Complexul Electra sau cum intră fetiţele ȋn competiţie cu mama lor pentru câştigarea atenţiei tatălui (click aici)
→ Cum alegi cel mai potrivit psiholog (click aici)
→ Cum îşi cresc părinţii din ziua de astăzi copiii – noile “pericole” în materie de educaţie (click aici)
→ Anxietatea (click aici)
→ Boala maniaco-depresivă (click aici)
→ Pachet evaluare psihologică autocunoaştere şi dezvoltare personală (click aici)

De ce unii oameni nu pot trai fara atentia si sprijinul unui partener

Exista persoane care manifesta o nevoie bolnavicioasa de iubire si validare si o teama, pe masura, de abandon, ceea ce le face dependente de un partener fata de care dezvolta o puternica tendinta de atasament. In acest gen de iubire, atunci cand partenerul pleaca din relatie, persoana se reorienteaza rapid catre un inlocuitor. Cand vorbim de dependenta in iubire, vorbim despre persoane care “se hranesc” cu atentia acordata de partener, fara de care nu pot concepe o relatie. Acesti oameni au o nevoie continua de afectiune si validare din partea celuilat. Cel mai adesea, dependenta de partener, pe care-l asalteaza pentru a-i castiga afectiunea si pentru care este gata sa sacrifice totul, este stans legata de lipsa increderii de sine.

“Teama uriasa de abandon pe care o au aceste persoane vine din convingerea ca nu pot avea singure gija de ele, ca nu pot actiona din proprie intiativa”, explica pentru “Adevarul”, psihologul Ionut Ghiugan.

Din punct de vedere psihologic, se considera ca acesti oameni sufera de tulburare dependenta. Ei au nevoie permanenta de aprobare si validare din partea persoanei investite, din punct de vedere afectiv, iar cand aceasta aprobare dispare, persoana traieste o stare de nefericire si se simte invalidata.

“Cel investit cu forta si putere nu numai ca este cautat, dar odata ce a fost gasit este asaltata, pentru a obtine atentie, aprobare si sprijin. Persoana dependenta investeste energie, timp, dar si multe alte resurse pentru a se pune total in slujba partenerului caruia ii ofera dovezi de fidelitate incontestabile”, mai spune cunoscutul psiholog.

Mereu in cautarea suportului si afectiunii. Pentru obtinerea suportului si aprobarii de la potentialul partener pe care-l vede capabil sa-i ofere afectiune si de la care asteapta sa le incarce cu iubire, persoana dependenta este dispusa sa faca o serie de sacrificii. Daca il pierd insa, aplica acelasi algoritm pe urmatorul potential partener.

“Persoana cu aceasta tulburare nu este caracterizata doar de nevoia acerba de ocrotire, ci mai mult, dezvolta o puternica tendinta de atasament fata de persoana care-i accepta atasamentul, iar cand relatia de dependenta nu mai poate continua, din varii motive, cauta o alta persoana care poata sa-i satisfaca nevoia de afectiune. Frica uriasa ca ar putea fi abandonate face ca aceste persoane sa fie foarte permisive si tolerante chiar si cand partenerul manifesta un comportamentul dur, agresiv, tiranic, cand este alcoolic sau infidel. Din pacate, aceste persoane ajung sa fie prinse in conflictul dintre concesiile pe care trebuie sa le faca pentru a-si pastra partenerul si resemnarea fatalista”, mai spune Ionut Ghiugan.

Interesant este ca oamenii cu personalitate dependenta isi autoimpun limitarea relatiilor sociale la partenerii de care simt ca depind.

“Dupa ce obtin afectiunea si protectia celuilalt, persoana cu tulburare dependenta isi limiteaza restul relatiilor sociale pe care nu le mai considera necesare. Isi canalizeaza toate energiile afectiv-emotionale in relatia de dependenta incat nu mai exista resurse si disponibilitate pentru alte relatii”, mai spune renumitul psiholog.

Aceste persoane cauta o mama in toate relatiile. Nevoia de a gasi si de a avea alaturi parteri care sa le ofere suport, ingrijire si afectiune vine din anumite tare ale copilariei, spun specialistii.

“Cei care manifesta o tulburare de personalitate dependenta au parcurs in mod distorsionat primii ani ai existentei, si au ramas blocati in acel stadiu, ceea ce-i impinge sa caute o mama in toate relatiile. Iar daca o persoana are aceasta tulburare de personalitate, exista un risc crescut pentru ca aceasta tulburare sa fie <transmisa>, mai departe, copiilor, fiindca potrivit majoritatii specialistilor, cauzele acestei tulburari sunt generate de factori biologici si genetici (ereditatea), factori sociali si factori psihologici”, explica Ionut Ghiugan.

Terapiile in cazul acestor tulburari urmaresc dezvoltarea increderii in sine si pe schimbarea atitudinii persoanei respective in relatiile cu ceilalti. Prin psihoterapie, acesti oameni pot fi ajutati sa devina mai independente si sa dezvolte relatii sanatoase.

Citeste mai mult: www.adevarul.ro

PROGRAMĂRI:
► Telefon: 0722.509.692
► E-mail: ionutghiugan@gmail.com

@|2016 Expertiza Psihologică judiciară Ionuţ Ghiugan

Informaţii utile:
→ Cum apare masochismul (click aici)
→ De ce femeile abuzate se ataşează de partenerii agresivi, le caută scuze şi refuză să-i părăsească. Sindromul Stockholm ȋn violenţa domestică  (click aici)
→ Stresul Posttraumatic. Cauze, tratament şi recuperare (click aici)
→ Personalitatea sadică (click aici)
→ Tulburarea de Personalitate Dependentă (click aici)
→ Tulburarea de Personalitate Antisocială (click aici)
→ Depresia, simptome şi tratament (click aici)
→ De ce copilul abuzat devine ȋn cele mai multe cazuri un adult abuziv (click aici)
→ Violența în familie (click aici)
→ Psihologia violului (click aici)
→ Tulburarea de Personalitate Paranoidă (click aici)
→ Complexul Medeea sau cum ajunge un părinte să-şi ȋnverşuneze copilul ȋmpotriva celuilalt părinte (click aici)
→ Cum alegi cel mai potrivit psiholog (click aici)
→ Pachet evaluare psihologică autocunoaştere şi dezvoltare personală (click aici)

De ce stigmatizeaza romanii cu indarjire bolnavii psihic: „Societatea trateaza problematica cu multa indiferenta“

E greu de gasit o alta boala decat cea psihica, de care sa fie legate atat de multe prejudecati. Stigmatizarea persoanelor cu tulburari psihice, punerea prea repede a etichetei de “nebun” in cazul celor despre care aflam ca au nevoie de ajutorul unui psiholog sau psihiatru sunt doar dovezi de intelegere gresita a problemelor acestor oameni. Credintele si atitudinile discriminatorii fata de persoanele cu probleme psihice sunt intretinute de mai multi factori.

“Lipsa de educatie medicala si psihologica a populatiei este sursa principala care genereaza aceasta atitudine de invalidare si discriminare a bolnavilor psihici”, explica, pentru Adevarul, psihologul Ionut Ghiugan.

Mersul la psiholog, chiar si pentru o stare depresiva sau anxioasa, este inca vazut de multi ca un lucru rusinos, ceea ce-i face pe cei care poate ar avea nevoie de ajutor sa aiba dificultati in recunoasterea problemei si solicitarea unui ajutor. Iar dintre cei care o fac, doar o parte au curajul sa afirme public ca au ajuns la psiholog sau, si mai “grav”, la psihiatru.

“Pe fondul lipsei de constientizare si asumare a unor realitati obiective privind boala psihica, se nasc trei atitudini principale in raport cu aceasta suferinta. Prima se refera la excluderea din viata sociala a bolnavilor psihici, perceputi ca fiind extrem de violenti si periculosi pentru societate. De aici, impulsul de a-i si trata diferentiat”, arata psihologul.

Rezervele pe care le avem cu privire la acceptarea persoanelor care sufera de o boli psihice in viata sociala pleaca de la felul in care percepem acesti oameni.

“Multa lume crede ca boala psihica ar fi netratabila si ar genera un handicap ireversibil. Boala mintala este privita de societate ca un proces continuu de destructurare si deterioarare, iar solutiile de tratament – inefeciente sau lipsite de efect. O a treia atitudine pleaca de la ideea ca persoanele cu boli psihice ar fi iresponsabile si lipsite de discernamant si in consecinta n-ar mai fi capabile sa functioneze profesional, social sau familial”, spune Ionut Ghiugan.

Toate aceste atitudini reprezinta bariere puse in calea unei vieti mai bune pentru foarte multi oameni care sufera de probleme psihice.

“In afara problemelor sociale si a celor care vin din propria boala, persoanele diagnosticate cu tulburari psihice se confrunta in mod real si cu propria stigmatizare traind sentimente de vina, rusine sau inadecvare. In aceste conditii, singura stategie pe care o pot adopta este sa ascunda boala fata de ceilalti oameni si sa refuze constient sau nu, diagnosticul primit”, explica specialistul.

Daca pe seama unor pacienti diagnosticati cu diverse forme de cancer sau cu alte boli grave, aproape niciodata nu se fac glume, ridiculizarea persoanelor cu afectiuni psihice este, dintotdeauna, aproape o regula. Atitudinile gresite fata de aceste persoane, proasta intelegere a problemelor lor, perpetueaza stigmatizarea in cazul deficientelor de sanatate mintala.

“Aceste atitudini si credinte irationale se regasesc in mod direct in comportamentul societatii romanesti. Societatea, prin factorii de decizie, trateaza problematica bolii psihice cu multa retinere sau chiar indiferenta, refuza sa acorde sprijin si sa dezvolte programe de educatie sau preventie, evita sa abordeze aceste subiecte public, decat in situatii extreme si cu inalt impact emotional (sinucideri, omoruri, violuri, accidente, etc.)”, mai spune cunoscutul psiholog.

Aricol publicat în: www.adevarul.ro

PROGRAMĂRI:
► Telefon: 0722.509.692
► E-mail: ionutghiugan@gmail.com

@|2016 Expertiza Psihologică judiciară Ionuţ Ghiugan

Informaţii utile:
→ Schizofrenia (click aici)
→ Tulburarea Schizofreniformă (click aici)
→ Tulburarea delirantă (click aici)
→ Cele mai bizare tulburări delirante (click aici)
→ Tulburarea de personalitate schizotipală (click aici)
→ Tulburarea de Personalitate Borderline (click aici)
→ Boala maniaco-depresivă (click aici)
→ Cum să ne comportăm cu persoanele dificile (click aici)
→ Cum explică psihologii excentricitatea, credinţele ciudate şi percepţiile distorsionate (click aici)
→ Cum se manifestă personalitatea sadică (click aici)
→ Pachet evaluare psihologică autocunoaştere şi dezvoltare personală (click aici)

Cum sa ne comportam cu persoanele dificile

Ce este o persoana dificila

Poate cu toti ne-am pus o astfel de intrebare, atunci cand in experientele noastre de viata, am intalnit oameni cu care am stabilit greu o relatie, o comunicare eficienta. Sub numele de persoana dificila se ascund diverse tipologii:
→ oameni care iau orice remarca a ta ca un repros, ca un motiv de confruntare si conflict sau care incearca prin orice metoda sa profite de pe urma muncii si implicari tale;
→ oamenii care sunt in permanenta intr-o stare de neliniste si aparare, ca si cum un pericol ar pandi la tot pasul;
→ oameni care te coplesesc cu pesimismul lor si dispozitia negativa, care vad numai probleme si esecuri.

Exista un set de reguli precise, scrise si nescrise, privin comportamentul si atitudinea noastra in societate si in relatiile interumane: spune multumesc, te rog, respecta randul cand astepti, nu ridica tonul cand vorbesti cu cineva, nu te folosi de slabiciunea unei persoane, pentru a obtine ce doresti etc. Persoanele dificile ignora toate aceste reguli si conventii sociale. Considera ca pentru ei, exista alt standard, alte valori. Se considera speciali si astfel ei sunt in afara acestor norme si reguli sociale.

Iata cateva sfaturi care va ajuta sa stabiliti o legatura mai eficienta cu persoanele dificile, sa evitati conflictele si situatiile tensionate

1. Asculta si lasa cealalta parte sa se exprime mai mult. Rezista tentatiei de a judeca si a trage concluzii. Pune intrebari deschise si perminte acesteia sa raspunda. Fi interesat, aprobator si pastreaz contactul vizual.
2. Trateaza-le normal, firesc. Nu le evita si nu iti schimba comportamentul. Schimbare de comportament va fi interpretata ca o dovada a faptului ca tu ai gresit sau ai comis o eroare sau esti o persoana care o privesti cu ostilitate sau neincredere.
3. Atunci cand interactionezi cu o persoana dificila, evita sfera emotionala, afectiva. Ramai in cadrul rational, concret si discuta comportamente si fapte precise.
4. Discuta despre problema sau comportamentul inacceptabil, nu despre persoana din spatele acestui comportament. Nu fa referiri, trimiteri la personalitate sa sau alte trasaturi personale, inadecvate.
5. Construieste un cadru relational bazat pe incredere si securitate. Oamenii care se comporta dificil, au o imagine de sine negativa, pe care o proiecteaza pe cei din jurul sau. Ajuta-l si ofera-i suportul tau. Intelege teama cu care se confrunta.
6. Fi constient de limbajul non-verbal si de mesajul pe care tu il transmiti. Limbajul corpului, tonul vocii., poate transmite un mesaj opus, contradictoriu, in raport cu mesajul transmis verbal.

Persoanele dificile isi doresc afectiunea si aporbarea celorlalti, dar in experientele lor de viata, in relatia cu persoanele semnificative din trecutul lor, nu au invatat un mod adecvat de a-si exprima sentimentele si emotiile. Reactiile lor reflecata o anumita realitate interioara, o imagine negativa de sine, iar aceasta constructie personala, este proiectata in exterior. Pentru a intelege persoanele care au un comportament dificil si a stabili cu ele o relatie onesta, trebuie in primul rand, sa ne asumam noi un comportament asertiv si sa ne controlam propriile reactii, sentimente si emotii.

Psiholog specialist Ionuţ Ghiugan

PROGRAMĂRI:
► Telefon: 0722.509.692
► E-mail: ionutghiugan@gmail.com

@|2016 Expertiza Psihologică judiciară Ionuţ Ghiugan

Informaţii utile:
→ Pachet evaluare psihologică autocunoaştere şi dezvoltare personală (click aici)
→ De ce unii oameni nu pot trăi fără atenţia şi sprijinul unui partener (click aici)
→ Cele mai importante lecţii de viaţă pe care copilul trebuie să le ȋnveţe ȋn cei şapte ani de acasă (click aici)
→ Depresia, simptome si tratament (click aici)
→ Violența în familie (click aici)
→ Pachet evaluare abilităţi parentale şi stil parental (click aici)
→ Tulburarea de personalitate antisocială (click aici)
→ De ce femeile abuzate se ataşează de partenerii agresivi, le caută scuze şi refuză să-i părăsească (click aici)
→ Expertiza psihologică ȋn cazurile de stres post-traumatic (click aici)
→ Cum alegi cel mai potrivit psiholog (click aici)
→ Prejudecăţi legate de hipnoză (click aici)
→ „Uneori, oamenii nu vor să audă adevărul deoarece nu vor să le fie distruse iluziile“ (click aici)
→ Alienarea parentală (click aici)

De ce posesivitatea si controlul sunt forme de abuz intr-o relatie si cat de greu este sa strigi dupa ajutor – explicatia psihologului

Chiar daca, de multe ori, poate fi legata de iubire, posesivitatea nu este decat un instrument de control asupra partenerului care, in cele din urma, ajunge sa traiasca sentimente de frica in locul celor de dragoste. Cand isi da seama ca, de fapt, este abuzat, partenerul controlat intampina dificultati serioase in a se elibera de influenta partenerului posesiv.

“Posesivitatea insoteste in mod natural sentimentul de iubire si reprezinta un barometru important privind evaluarea relatiei din perspectiva apartenentei si implicarii emotionale. Din pacate nu toti oamenii au aceeasi perspectiva asupra acestui aspect important al relatiei de cuplu. Exista situatii cand partenerul nu este evaluat ca o persoana independenta si autonoma ci ca o posesie, ca un obiect ce trebuie controlat si stapanit. Pe baza acestei atitudini egocentrice, persoana adopta comportamente lipsite de respect si empatie pentru identitatea si perspectiva personala a celuilalt”, explica, pentru Adevarul, psihologul Ionut Ghiugan.

Posesivitatea naste probleme majore in viata de cuplu. Posesivitatea vine din nevoia de a proteja relatia dar nu prin consolidare, ci prin constrangere si limitare a partenerului in viata sociala. Chiar daca seamana oarecum cu gelozia, este mai mult decat atat, pentru ca, spre deosebire de aceasta din urma, care se declanseaza in prezenta unei a treia persoane, evaluata ca o amenintare la adresa relatiei, posesivitatea n-are devoie decat de ideea ca cineva ar putea ameninta relatia, nu si de existenta propriu-zisa a unei alte persoane.

“Gandirea posesiva, care naste probleme majore in viata cuplului, are la baza nevoia de control absolut si pleaca de la lipsa de interes pentru nevoile si aspiratiile celuilalt. Este o gandire “rece”, de tip obiectual care promoveaza o atitudine “dezumanizata” fata de partenerul de cuplu. O astfel de persoana ii vede pe ceilalti ca un mijloc de a obtine ceea ce isi doreste fara sa considere ca pot exista diferente de perspectiva, iar partenerul are propriile drepturi si interese”, mai spune cunoscutul psiholog.

Intr-o relatie exista nevoia fireasca de certitudine, de siguranta, insa atunci cand aceasta nevoie se transforma intr-una de control fata de celalalt, ia forma unui abuz.

Pentru a nu pierde controlul, abuzatorul merge pana la presiune si santaj. Cand partenerul trece la verificarea amanuntelor vietii personale ale celuilalt, cand ajunge sa ia decizii si in numele acestuia din urma si sa puna interdictii celui controlat, relatia pe care cel abuzat o presupunea a fi una iubire se dovedeste a fi plina de frustrari. Iar in momentul in care cel controlat va incerca sa atraga atentia partenerului asupra acestui abuz exercitat prin posesivitate, ar putea avea parte de surprize si mai dureroase.

“Atunci cand partenerul isi declara independenta sau adopta comportamente autonome, persoana posesiva reactioneaza intens negativ, utilizand o paleta larga de strategii agresive: comportamente abuzive si manipulatoare, amenintari verbale, violenta fizica, campanii de denigrare. Daca persoana nu revine in sfera de influenta, partenerul posesiv-egocentric va escalada conflictul utilizand toate mjloacele pe care le are la dispozitie. Pentru a nu pierde controlul asupra partenerului razvratit, in multe cazuri se ajunge la comportamente extrem de grave: utilizarea propriilor copii ca mijloc de presiune si santaj, utilizarea puterii financiare sau influentei pentru a pedepsi si descuraja”, mai spune specialistul.

Autovictimizarea mentine abuzul. Partenerul care vrea control asupra celuilalt se concentreaza mai degraba pe ceea ce face si spune celalalt, decat pe propriile sale actiuni. O parte din “vina” acestei forme de abuz apartine insa si partenerului controlat care, la inceputul relatiei confunda posesivitatea cu iubirea.

“Relatia cu un astfel de partener este o relatie intr-un singur sens, care naste foarte multe tensiuni si conflicte. Prevenirea unor astfel de relatii de exploatare este uneori dificila, pentru ca, initial, individul nu constientizeaza sensul negativ al relatiei, evaluand nevoia de control ca un semn firesc al iubirii si interesului. De asemenea, pesoanele posesive aleg parteneri vulnerabili privind stima de sine, autonomia si capacitatea decizionala. Cand relatia devine vizibil abuziva, partenerul exploatat intampina dificultati serioase in a se elibera de influenta toxica a relatiei de subjugare, mentinand abuzul prin autovictimizare”, incheie psihologul Ionut Ghiugan.

Aricol publicat în: www.adevarul.ro

PROGRAMĂRI:
► Telefon: 0722.509.692
► E-mail: ionutghiugan@gmail.com

@|2016 Expertiza Psihologică judiciară Ionuţ Ghiugan

Informaţii utile:
→ Violența în familie. Efectele violenţei domestice asupra victimelor femei (click aici)
→ Pachet evaluare psihologică autocunoaştere şi dezvoltare personală (click aici)
→ De ce femeile abuzate se ataşează de partenerii agresivi, le caută scuze şi refuză să-i părăsească. Sindromul Stockholm ȋn violenţa domestică  (click aici)
→ Stresul Posttraumatic. Cauze, tratament şi recuperare (click aici)
→ Tulburarea de Personalitate Paranoidă (click aici)
→ Tulburarea de Personalitate Antisocială (click aici)
→ Depresia, simptome şi tratament (click aici)
→ Sindromul Münchausen: de ce unii oameni vor cu orice preţ să obţină statutul de pacienţi (click aici)
→ Tulburarea de Personalitate Dependentă (click aici)
→ Tulburarea de Personalitate Histrionică (click aici)

De ce apare si cum se manifesta penterafobia sau frica de soacra

O serie de superstitii populare leaga anumite obiceiuri sau conjuncturi de viitoarea relatie cu soacra. Se spune, de exemplu, ca daca alegi sa mananci coltul painii, soacra te va iubi! Desi hilare, aceste mituri ascund o mare teama, frica de mama partenerului de viata, cunoscuta ca penterafobie. Specialistii explica de ce soacra trezeste aceasta fobie.

Casatoria aduce cu sine schimbari in plan personal si social, schimbari care impun reajustari importante din punct de vedere emotional, comportamental si atitudinal din partea ambilor parteneri: noi obligatii si responsabilitati legate de viata de familie si cuplu, redefinirea independentei si a libertatii personale, rolul de parinte si cresterea unui copil etc. Pe langa aceste noi responsabilitati, partenerii, pentru a cladi un viitor comun, trebuie sa invete sa gestioneze adecvat si relatiile cu familia extinsa, relatia cu socrii avand un loc special.

De unde apar conflictele?

“In mod natural exista cateva teme principale care au un potential conflictual in acest nou context relational si care genereaza teama si frica in relatia socrii-nora/ginere. Aceste teme se nasc din istoria de viata a fiecarei familii, dar sunt transmise si socio-cultural din generatie in generatie. Tema alegerii potrivite este una dintre ele. Parintii, atunci cand evalueaza alegerea partenerului pentru propriul copil, iau in calcul si alte criterii decat iubirea declarata. Varsta viitorului partener, daca acesta a mai fost casatorit, daca are copii din alta casatorie, profilul social si economic, profilul educatonal si cultural, profilul familial al viitorului partener. Plecand de la aceste asteptari si credinte personale, parintii vor dezvolta o relatie pozitiva cu nora sau ginerele si familia acestuia sau se vor naste tensiuni si conflicte ce vor mina relatia personala socrii-partener, dar si relatia de cuplu in interiorul ei”, explica, pentru Adevarul, psihologul Ionut Ghiugan.

Si nu doar punerea sub lupa a profilului social, educational, financiar al nurorii sau ginerelui e generatoare de dispute cu soacra. Potentialul conflictual rezida in mult mai multe atitudini. Tema controlului. De unde vine frica de a fi controlat/controlata? “Parintii doresc in mod firesc sa mentina relatia cu propriul copil la acelasi nivel ca inainte de casatorie, insa acest lucru nu este posibil fara a interveni in viata noii familii. In anumite situatii, parintii folosesc relatia afectiva pentru a mentine prezenta lor in viata copilului, punand in pericol autonomia si independenta tinerei familii”, mai spune cunoscutul psiholog.

Frica de… soacra experta. Soacra le stie pe toate! Din dorinta de veni cu sfaturi pretioase pentru partenerii de viata al propriilor copii, socrii pot genera tensiuni nu doar cu acestia, ci si in proaspatul cuplu. De aici, tendinta de a dezvolta o teama fata de socri.

“O tema cu mare potential conflictual este cea a parintelui expert. Inca de la inceputul casatoriei exista tendinta ca parintii sa monitorizeze atent modul in care nora sau ginerele se implica in viata de familie privind activitatile administrative, grija si preocuparea fata de propriul copil, asumarea responsabilitatilor si implicarea, abilitatile parentale etc. Toate aceste situatii pot genera conflicte si animozitati, care in timp se pot transforma in temeri sau frici pentru partenerul evaluat negativ”, arata Ionut Ghiugan.

Evitarea nu rezolva problema, ci o agraveaza, spun psihologii. Discutiile pe marginea problemelor care genereaza animozitati sunt mai benefice decat evitarea reciproca. “Plecand de la aceste situatii cu potential conflictual, unele persoane dezvolta teama si anxietate intense in relatia cu socrii. O alta caracteristica estentala a oricarei fobii este evitarea situatei care provoaca temeri si disconfort psihic, acest comportament neadaptativ insa nu rezolva problema ci o mentine si dezvolta”, mai spune renumitul psiholog Ionut Ghiugan.

Citeste mai mult: www.adevarul.ro

PROGRAMĂRI:
► Telefon: 0722.509.692
► E-mail: ionutghiugan@gmail.com

@|2015 Expertiza Psihologică judiciară Ionuţ Ghiugan

Informaţii utile:
→ Claustrofobia (click aici)
→Anxietatea (click aici)
→ Fobia socială (click aici)
→ Agorafobia şi tulburarea de panică  (click aici)
→ Teama de Avion – Aerofobia (click aici)
→ Dismorfobia – de ce anumite persoane devin ȋngrijorate excesiv de fizicul lor (click aici)
→ Agrafobia – Frica anormală de contacte sexuale (click aici)
→ Tulburarea de personalitate Evitantă (click aici)
→ Depresia, simptome şi tratament (click aici)
→ Tulburarea de Personalitate Histrionică (click aici)
→ Pachet evaluare psihologică autocunoaştere şi dezvoltare personală (click aici)
→ Prejudecăţi legate de hipnoză (click aici)