Author Archives: admin

  • 0

Cum ajung barbatii sa faca un obicei din cucerirea si abandonarea femeilor in cautarea „mamei perfecte“

Complexul Oedip, un concept celebru al doctrinei psihanalitice, este motivul pentru care baietii care-si idolatrizeaza mama ajung intai sa-si urasca tatal, iar apoi s-o caute pe mama in viitoarele partenere si explicatia pentru care fetitele spun ca vor sa se marite cu tata

 „Sigmund Freud, parintele psihanalizei a definit personalitatea ca un rezultat complex al interactiunii dintre biologie (instinct) si mediul de crestere si dezvoltare. Omul se formeaza parcurgand mai multe etape (stadii), fiecare stadiu al dezvoltarii fiind caracteristic unei varste si guvernat de catre o trebuinta specifica. Daca trebuintele copilului specifice unei etape de formare nu sunt satisfacute sau, din contra, sunt satisfacute in mod excesiv, dezvoltarea lui emotionala si psihosociala se opreste la acel nivel, iar copilul va deveni un adult insuficient adaptat si nevrotic. Conflictele interne care ne marcheaza copilaria sunt de natura sexuala, prin „sexual”, Freud intelegand orice activitate care produce placere si care, la copii, se manifesta neinhibat si natural: suptul, dorinta de a-si arata corpul sau de a vedea corpul altora, excretia si retentia anala, leganatul, muscatul, masturbarea.”, explica, pentru Adevarul, psihologul Ionut Ghiugan.

In Complexul Oedip, denumit dupa tragedia antica „Oedip Rege”, mama sau tatal ajung sa reprezinte pentru copilul de sex opus modelele de functionare psihosexuala. De intensitatea legaturii erotice inconstiente pe care fetita sau baiatul o au cu tata, respectiv mama, va depinde mai tarziu capacitatea copilului de a avea relatii de cuplu normale.

„Complexul Oedip este un concept central in doctrina psihanalitica si defineste legatura erotica inconstienta cu parintele de sex opus si rivalitatea fata de parintele de acelasi sex, legatura care se dezvolta in copilarie in jurul varstei de 4-7 ani. Adultul sanatos depaseste complexul Oedip prin identificarea cu parintele de acelasi sex, in timp ce un adult insuficient adaptat si nevrotic ramane blocat in aceasta etapa, traind sentimente de vinovatie si teama in cadrul unei stari nevrotice. Depasirea complexului Oedip reprezinta o etapa decisiva in care se pun bazele identitatii sexuale si se formeaza setul de atitudini si comportamente interpersonale care definesc feminitatea si masculinitatea”, mai spune renumitul psiholog.

Afectiunea speciala pentru parintele de sex opus devine periculoasa pentru copil de la un anumit nivel de intensitate in sus, cand copilul isi manifesta ura fata de un parinte, pe care l-ar dori inlaturat, si dragostea exagerata si nepotrivita pentru celalalt. Daca micutul nu este ajutat sa iasa din aceasta problema infantila, sentimentele ii vor sabota cu siguranta relatiile pe care baiatul sau fetita le va avea mai tarziu.

„Psihanaliza sustine ca rezolvarea ineficienta a conflictului face ca persoana sa ramana fixata la acest stadiu, iar ca adultul va avea tendinta spre narcisism, va cauta sa atraga atentia si ii va fi dificil sa stabileasca relatii interpersonale mature. Va cauta in permanenta atentia si confirmarea ca este atractiv fizic si sexual, iar daca nu va fi validat in relatie, va dezvolta sentimente de inferioritate si inadecvare. Ca barbat isi va manifesta ostentativ masculinitatea si va face un obicei din cucerirea si abandonarea femeilor plecand de la credinta ca niciuna nu merita mai mult, pentru ca nu se ridica la nivelul mamei lui “perfecte”. Ca femeie va deveni seducatoare si va afisa ostentativ feminitatea pentru a manipula si a cucerii atentie si afectiune. Deseori se va orienta spre barbati mult mai in varsta, pe care ii asociaza tatalui „interzis”, mai spune psihologul Ionut Ghiugan.

O gestionare corecta din partea parintilor a perioadei Complexului Oedip ii va feri pe copii de aceste viitoare consecinte dezastruoase si-i va ajuta sa se dezvolte normal din punct de vedere afectiv. Cum se face aceasta gestionare? Prezentandu-i celui mic, pe intelesul lui, diferenta dintre copii si adulti, diferenta dintre relatiile pe care ei le au cu mama si tata si cele pe care le vor avea cu viitorii lor parteneri.

Aricol publicat în: www.adevarul.ro

PROGRAMĂRI:
► Telefon: 0722.509.692
► E-mail: ionutghiugan@gmail.com

@|2016 Expertiza Psihologică judiciară Ionuţ Ghiugan

Informaţii utile:
→ Violenţa asupra copilului (click aici)
→ Sindromul Alienării Parentale (click aici)
→ Expertiza psihologică a copilului şi familiei ȋn procesul de stabilire a condiţiilor exercitării autorităţii părinteşti (click aici)
→ Cât de importantă este evaluarea psihologică a copiilor după divorţ (click aici)
→ Când devine toxică prietenia cu propriul copil (click aici)
→ Pachet evaluare abilităţi parentale şi stil parental (click aici)
→ Complexul Medeea sau cum ajunge un părinte să-şi ȋnverşuneze copilul ȋmpotriva celuilalt părinte (click aici)
→ Complexul Electra sau cum intră fetiţele ȋn competiţie cu mama lor pentru câştigarea atenţiei tatălui (click aici)
→ Cum alegi cel mai potrivit psiholog (click aici)
→ Cum îşi cresc părinţii din ziua de astăzi copiii – noile “pericole” în materie de educaţie (click aici)
→ Copiii care ȋşi rod unghiile ascund o teamă uriaşă (click aici)


  • 0

Efectele teribile pe care le are lipsa mamei din viata copilului

Incapacitate de a-si exprima emotiile, depresie, relatii sociale dezorganizate si o adaptare maladiva la cerintele sociale sunt doar cateva dintre problemele copiilor care cresc fara mama. Cel mai vizibil efect negativ al lipsei materne apare insa nu in primii ani ai despartirii, ci in perioada adolescentei.

“Legatura umana instictiva cea mai puternica si cea mai veche este aceea intre mama si copil. Aceasta legatura este programata biologic si declansata la nastere ca parte intrinseca a supravietuirii copilului. Relatia timpurie mama-copil reprezinta baza procesului de dezvoltare fizica si psihica a copilului dar si o rampa de lansare pentru urmatoarele achizitii la nivel intelectual, afectiv si social”, explica, pentru Adevarul, psihologul Ionut Ghiugan.

Afectiunea dintre copil si mama sa poate fi considerata o prelungire a conexiunii fiziologice dintre cei doi, existenta inca din fazele intrauterine.

“Interactiunea individului la nivelul relatiilor personale si sociale are la baza modelul de interactiune mama-copil format in relatia materna timpurie. Legatura biologica mama-copil se afla in centru dezvoltarii fizice si afective a copilului, dar si baza procesului prin care copilul invata sa se integreze si sa functioneze social”, mai spune cunoscutul psiholog.

Legatura afectiva a copilului mic fata de cea care i-a dat viata este foarte vizibila in primii de viata. Separarea bebelusului de mama, spre exemplu, provoaca din partea micutilur, reactii care, in cele mai grave situatii, pot ajunge pana la refuzul de a mai manca sau enuresis (urinatul in pat). Si copiii mai mari pot reactiona violent la despartirea de mama, chiar si cand este vorba doar despre o separare temporara.

“Absenta mamei in viata copilului sau lipsa legaturii normale mama-copil produce efecte diferite in functie mai multi factori contextuali: varsta copilului, istoricul anterior de dezvoltare, existenta unei relatii materne substitut capabile sa acopere nevoile de dezvltare ale copilului, prezenta unei relatii tata-copil apropiate si apte sa ofere copilului sprijinul necesar in dezvoltare si crestere”, mai spune psihologul Ionut Ghiugan.

Incapacitate de exprimare a emotiilor. Cei mai multi dintre copiii care cresc fara figura si dragostea materna risca sa ajunga, daca nu au niciun substitut pentru aceste lipsuri, adulti disfunctionali.

“Pe termen lung, efectele negative ale absentei materne in viata copilului sau lipsa legaturii normale mama-copil variaza de la o incapacitate de exprimare a emotiilor si afectelor, stare cronica de depresie, relatii sociale dezorganizate, un grad scazut de siguranta si interes in exploararea mediului, adaptare maladiva la cerintele sociale si profesionale ale vietii adult”, spune renumitul psiholog.

Incapacitatea de a ajunge la maturizare emotionala. Copilul este afectat nu doar in etapa pierderii mamei ci si mai tarziu, pentru ca lipsa mamei in copilarie creeaza deficiente emotionale si comportamentale care se vor vedea pe parcursul intregii vieti.

“Pierderea relatiei timpurie mama-copil si lipsa unei relatii materne substitut adecvata nevoilor copilului, reprezinta principalul obstacol in dezvoltarea viitoare a unui copil, cu efecte profunde si uneori insurmontabile. In acest context vorbim de un viitor adult lipsit de capacitatea de a ajunge la maturizare emotionala, lipsiti de afect, incapabil sa iubeasca sau sa aiba grija de altii, cu un tip de atasament nesecurizat sau dezorganizat”, precizeza Ionut Ghiugan.

Nu doar lipsa efectiva a mamei cauzeaza seria lunga de probleme amintite. Daca mama este prezenta fizic, insa nu poate oferi afectiunea de care copilul are nevoie, rezultatele pot fi aceleasi.

“Desi relatia mama-copil este o legatura care se formeaza si mentine instictiv, exista cateva situatii care dezorganizeaza profund impulsul matern biologic: o mama cu istoric de tulburare psihica (psihotica), influenta alcoolului sau drogurilor, legatura nesanatoasa a mamei cu propria sa mama in copilariei, mediu social ostil de dezvoltare, moartea sau pierderea propriei mame”, mai spune specialistul.

Adaptarea greoaie la cerintele academice. Paradoxal, nu copilaria este cea in care efectele lipsei mamei sunt cele mai puternice, ci adolescenta.

“Rezultatul negativ al lipsei materne poate fi observat inca de la varsta prescolara, dar efectul cel mai vizibil apare in perioada adolescentei. Adolescentul nu este capabil sa formeze legaturi personale si sociale adecvate si se adapteaza cu dificultate la cerintele academice specifice varstei”, incheie cunoscutul psiholog Ionut Ghiugan.

Aricol publicat în: www.adevarul.ro

PROGRAMĂRI:


► Telefon: 0722.509.692
► E-mail: ionutghiugan@gmail.com

@|2016 Expertiza Psihologică judiciară Ionuţ Ghiugan

Informaţii utile:


→ Pachet evaluare abilităţi parentale şi stil parental (click aici)
→ Cum ȋi afectează pe copii lipsa tatălui (click aici)
→ Alienarea parentală (click aici)
→ Cauzele Depresie (click aici)
→ Anxietatea generalizată (click aici)
→ Când devin copiii sfidători şi isterici şi cum trebuie să gestioneze părinţii crizele de nervi ale celor mici (click aici)
→ Semnele abuzului asupra copilului (click aici)
→ Expertiza psihologică a copilului şi familiei ȋn procesul de stabilire a condiţiilor exercitării autorităţii părinteşti (click aici)
→ „Uneori, oamenii nu vor să audă adevărul deoarece nu vor să le fie distruse iluziile“ (click aici)


  • 0

Copiii care isi rod unghiile ascund o teama uriasa. Adultii cu acest obicei au, in general, obsesia perfectionismului

Category : Psihologie clinică

Tulburarile repetitive concentrate pe corp, cum este rosul unghiilor, apar frecvent la persoanele axate pe excelenta. Cand vine vorba despre copii, insa, obiceiul este asociat unor conflicte semnificative in relatiile de familie sau a unor probleme de natura emotionala. Neinteles si netratat, acest comportament poate avea consecinte grave pentru viitorul adult.

“Rosul unghiilor este un comportament repetitiv care are ca rezultat distrugerea propriilor unghii si adesea a pielii din jurul unghiilor. Acest comportament este destul de comun mai ales la copii si adolescenti, dar in anumite situatii este mai mult decat un obicei prost. Atunci cand devine o activitate compulsiva ce conduce la autovatamare (sangerari, vanatai, infectii sau chiar daune permanente la degete), exista un semn serios de intrebare privind sanatatea mentala si functionarea psihologica a persoanei”, explica, pentru Adevarul, psihologul Ionut Ghiugan.

Milioane de oameni din intreaga lume au astfel de comportamente, care doar aparent sunt gesturi inofensive. Specialistii avertizeaza ca de foarte multe ori este vorba de afectiuni mentale periculoase care, fara un tratament de specialitate, pot atrage si alte probleme.

“In situatiile in care acest obicei devine o obsesie daunatoare prezenta frecvent in comportamentul persoanei, efectele negative se manifesta atat la nivelul sanatatii fizice, cat si la nivel psihologic si social (anxietate, rusine, respingerea si stimagtizarea la nivel social)”, mai spune psihologul.

Anxietate de separare. Un copil care isi roade unghiile ascunde probleme emotionale ale caror cauze pot fi gasite, cel mai adesea, in disfunctionalitatile din familie. Pedepsirea copiilor care au un astfel de comportament in ideea renuntarii la acest obicei periculos este cea mai proasta solutie. Micutii cu astfel de probleme trebuie mai intai intelesi, apoi ajutati.

“La copii si adolescenti, roaderea unghiilor apare frecvent asociata cu alte tulburari comportamentale si emotionale: tulburare de hiperactivitate si deficit de atentie, tulburari opozitionale, anxietate de separare si tulburarea obsesiv-compulsiva. In acest context, interventia psihoterapeutica este necesara atat pentru stoparea acestui comportament invalidant la nivel personal si social, cat si pentru tratamentul celorlalte tulburari conexe. Independent de tratamentul psihoterapeutic, un rol decisiv il joaca educatia parentala si sistemul relational familial, deoarece in multe situatii astfel de probleme ale copilului sunt consecinta directa a unui stil parental neeficient sau a unor conflicte semnificative in relatiile de familie.”, mai spune Ionut Ghiugan.

Cei axati pe performanta sunt mai vulnerabili. Specialistul spune ca la adulti acest comportament repetitiv este in multe situatii legat de o tulburare obsesiv-compulsiva sau de o structura de personalitate perfectionista.

“Oamenii care sunt axati pe performanta si excelenta sunt aparent mai vulnerabili la tulburari repetitive concentrate pe corp. Roaderea unghiilor joaca un rol de reglare emotionala si calmare in confruntarea cu situatii sau evenimente evaluate ca fiind incarcate de stres, frustrante, neconforme cu asteptarile. Din pacate, majoritatea celor care se confrunta cu aceasta compulsie nu accepta ca au o problema ce interfereaza negativ cu relatiile personale, socio-profesionale si echilibru psihologic si din acest motiv nu solicita ajutorul de specialitate”, mai spune Ionut Ghiugan.

Aricol publicat în: www.adevarul.ro

PROGRAMĂRI:
► Telefon: 0722.509.692
► E-mail: ionutghiugan@gmail.com

@|2018 Expertiza Psihologică judiciară Ionuţ Ghiugan

Informaţii utile:
→ Când are nevoie copilul de psiholog (click aici)
→ Pachet evaluare abilităţi parentale şi stil parental (click aici)
→ Depresia la copii (click aici)
→ Ce nu poţi să-i spui copilului ȋn timpul divorţului (click aici)
→ Violenţa asupra copilului (click aici)
→ Teste psihologice utilizate ȋn evaluarea copilului şi adolescentului (click aici)
→ Agresivitatea la copii (click aici)
→ Cum trebuie să gestioneze parinţii crizele de nervi ale celor mici (click aici)
→ De ce trebuie lăsaţi copiii să greşească (click aici)
→ Cele mai importante lecţii de viaţă pe care copilul trebuie să le ȋnveţe ȋn cei şapte ani de acasă (click aici)


  • 0

Sindromul Alice in Tara Minunilor – una dintre cele mai enigmatice tulburari neurologice

Denumit dupa celebrul volum al lui Lewis Carroll, sindromul „Alice in Tara Minunilor” are manifestari la fel de ciudate ca si personajul principal al cartii. Asa cum Alice devine in poveste ba foarte mica, ba uriasa, la fel si pacientul diagnosticat cu aceasta tulburare are halucinatii vizuale sau senzoriale care il fac sa simta ca intregul corp sau doar anumite parti ale acestuia au crescut ori s-au micsorat subit.

“Sindromul Alice in Tara Minunilor este o afectiune neuorologica destul de rara, care se manifesta prin perceperea distorsionata a propriului corp. Persoanele afectate au impresia ca anumite parti ale corpului sunt mai mari sau mai mici ca in realitate sau ca au forme ciudate”, explica, pentru Adevarul, psihologul Ionut Ghiugan.

Activitate anormala in cortexul vizual Straniul sindrom, care mai este cunoscut si ca „halucinatia liliputana”, dupa micile personaje ale unei unei alte scrieri de fictiune, “Calatoriile lui Gulliver” de Jonathan Swift, este legat de expunerea la anumiti virusi si droguri dar poate aparea si in contextul altor afectiuni.

“Aceasta tulburare perceptiva pare a fi provocata de infectii virale, epilepsie, migrene, tumori pe creier sau consumul de droguri psihoactive. Studiile au demonstrat ca pacientii prezinta o activitate anormala in cortexul vizual, responsabil de perceperea corecta a formei si marimii obiectelor”, mai spune psihologul.

Si nu doar propriul corp e distorsionat. Si obiectele din jur incep sa para, dintr-o data, mai mari sau mai mici decât in realitate. La fel distanta si spatiul, care si ele apar deformate.

“Persoanele afectate pot prezenta fie micropsie sau macropsie. Micropsia este o conditie vizuala anormala, care apare de obicei in contextul halucinatiei vizuale, in care persoana afectata vede obiectele ca fiind mai mici decât in realitate. Macropsia este o afectiune in care individul vede totul mai mare decât este de fapt”, mai spune Ionut Ghiugan.

Dezorientare severa. Aceste halucinatii sunt insotite frecvent de migrene. In plus, distorsionarea simtului timpului este un alt simptom care completeaza lista manifestarilor acestei stranii tulburari neurologice.

“Persoana afectata de acest sindrom poate pierde, de asemenea, sentimentul de timp, o problema similara cu lipsa perspectivei spatiale. Cu alte cuvinte, timpul pare sa treaca foarte incet. Lipsa de timp si spatiu conduce la dezorientare severa si sentimente intense de neadecvare”, explica renumitul psiholog.

Perceperea distorsionata a realitatii ii fac pe pacientii cu sindromul Alice in Tara minunilor sa aiba senzatia ca sunt foarte vulnerabili, expusi unor riscuri majore, mai ales ca in timpul manifestarii atacurilor acestei afectiuni, miscarile pe care cei in cauza le fac sunt adesea insotite, in mintea lor, de un sunet, ceea ce ii face pe pacienti sa aiba retineri in a se mai misca. De altfel, manifestarile paranoide legate sindromul Alice in Tara Minunilor pot crea un pericol real pentru acesti oameni. Din fericire, acest ciudat sindrom este rar. Din nefericire, tocmai faptul ca apare rar lasa fara raspuns multe intrebari legate de manifestarile sale enigmatice.

Aricol publicat în: www.adevarul.ro

PROGRAMĂRI:
► Telefon: 0722.509.692
► E-mail: ionutghiugan@gmail.com

@|2016 Expertiza Psihologică judiciară Ionuţ Ghiugan

Informaţii utile:
→ Violenţa asupra copilului (click aici)
→ Cât de importantă este evaluarea psihologică a copiilor după divorţ (click aici)
→ Când devine toxică prietenia cu propriul copil (click aici)
→ Pachet evaluare abilităţi parentale şi stil parental (click aici)
→ Complexul Medeea sau cum ajunge un părinte să-şi ȋnverşuneze copilul ȋmpotriva celuilalt părinte (click aici)
→ Cum alegi cel mai potrivit psiholog (click aici)
→ Cum îşi cresc părinţii din ziua de astăzi copiii – noile “pericole” în materie de educaţie (click aici)
→ Copiii care ȋşi rod unghiile ascund o teamă uriaşă (click aici)
→ Agresivitatea la copii (click aici)
→ Tulburarea de Personalitate Dependentă (click aici)
→ Schizofrenia  (click aici)


  • 0

Cum distruge lumea moderna una dintre cele mai frumoase legaturi sociale: „Se pierde cel mai solid argument de apartenenta la familie, valori si traditii“

Dincolo de nenumarate avantaje, schimbarile aduse de lumea moderna in care traim implica pierderi care cu greu pot fi suplinite de orice progres tehnologic, economic sau de orice alta natura. Printre aceste „victime colaterale” se numara distrugerea uneia dintre cele mai frumoase relatii pe care familia s-a bazat dintotdeauna. Realitatile lumii in care traim priveaza din ce in ce mai multi copii de experienta unei relatii cu adevarat semnificative pentru orice familie, cea dintre nepoti si bunicii lor, a punctat doctorul Gillian Lockwood, directorul unei clinici de feritilitate din Marea Britanie, in cadrul unei conferinte sustinute zilele trecute la Festivalul de Stiinta de la Cheltenham.

Cuplurile amana tot mai mult momentul venirii pe lume al unui copil, in dorinta de a avea o cariera si o situatie financiara stabile, obiective tot mai greu de atins si de mentinut in zilele noastre. Varsta medie de 30 de ani este cea la care femeile aleg din ce in ce mai des sa ramana insarcinate, iar tendinta este ca acest prag sa fie impins catre 35 sau chiar 40 de ani, situatie cu care se confrunta mare parte din tarile europene. Conform statisticilor, 40% din romancele din mediul urban care au pana in 30 de ani (29,5 ani pentru bucurestence) nu au inca un copil. La oras, varsta medie la care femeile devin mame a crescut cu zece ani fata de cea a parintilor lor. Daca in anii ’60, cele mai multe femei nasteau primul copil in jurul varstei de 20 de ani, date recente arata ca acest moment vine in prezent la 30 de ani sau chiar dupa aceasta varsta, conform datelor oferite de Institutul National de Statistica, in 2014. Odata cu inaintarea in varsta apar si dificultatile legate de conceperea unui copil, dar si un risc mai mare de probleme de sanatate pentru mama si copil. O femeie ajunge la apogeul fertilitatii intre varsta de 20 si 24 de ani. La femeile cu varsta cuprinsa intre 35 si 39 de ani, fertilitatea este la un sfert din capacitatea maxima, pentru ca in cazul celor cu varsta intre 40 si 45, sansa de a deveni insarcinata sa fie cu 95% mai mica decat a unei femei de 20-25 de ani.

Legatura bunici-copil, cel mai solid argument de apartenenta la familie, la valori si traditii. Vorbind despre pierderea acestei relatii, psihologul Ionut Ghiugan observa ca „includerea bunicilor in viata copilului reprezinta cel mai solid argument de apartenenta la familie, la valori si traditii, legatura bunici-copil reprezentand, de fapt, conectarea copilului la trecutul parintilor si la devenirea lor ca adulti”. Chiar daca la prima vedere nu pare atat de relevant, relatia copiilor cu bunicii poate aduce multe beneficii de ordin emotional si educativ pentru copil. Bineinteles, acest lucru este posibil atunci cand bunicii se bucura inca de o stare de sanatate buna si de energie pentru a se putea implica intr-o astfel de relatie solicitanta.

In acelasi timp, diferenta tot mai mare de varsta intre generatia parintilor si a copiilor poate accentua posibilele conflicte intre cele doua tabere. Iar nepotii se pot bucura de o relatie implinita, de pe urma careia pot primi lectii importante de viata, doar in conditiile in care exista o relatie armonioasa de familie intre parinti si bunici. De aceea, modul de a percepe autoritatea si regulile pe care copilul trebuie sa le respecte trebuie sa fie identice, subliniaza Ghiugan: „In lipsa unui acord, buncii se pot plasa intr-o relatie de conflict cu autoritatea parintilor, iar copilul va alege in mod sigur varianta care este cea mai comoda pentru el.”

Pe de alta parte, cuplurile nu se mai grabesc sa aduca pe lume un copil si pentru ca au devenit mai preocupate de faptul ca statutul de parinte implica limitarea libertatii personale, dar si cresterea responsabilitatilor in cuplu, doua motive importante care duc la amanarea unui astfel de pas important. Astfel, cuplurile realizeaza ca “aparitia unui copil le va ingradi activitatile pe care obisnuiau sa le faca inainte de venirea pe lume a bebelusului: iesirile in oras cu prietenii, vacantele si plecarile in concediu si, in general, timpul rezervat pentru activitatile comune de cuplu sau individuale”, dupa cum subliniaza psihoterapeutul.

La fel de important este ca aparitia copilului sporeste responsabilitatea fiecarui partener, apar noi activitati si nevoi legate de ingrijirea copilului, care sporesc presiunea in relatia de cuplu.

Prin aparitia copilului, relatia capata un nou sens, din perspectiva unui angajament pe viata in relatia de cuplu si statutului de parinte, ceea ce sporeste teama si nesiguranta. In general, aceasta modificare este privita diferit de cei doi parteneri. Femeia devenita mama, are nevoie de atentie, intelegere si ajutor din partea partenerului, de un mediu stabil emotional si securizat financiar pentru a-si creste copilul in bune conditii. Barbatul devenit tata trebuie sa raspunda acestor schimbari, sa tolereze aceasta presiune si sa depuna eforturi pentru a constientiza si accepta noua situatie, detaliaza psihologul. Dovada de imaturitate sau centrare excesiva asupra propriilor nevoi Nu in ultimul rand, psihologul atrage atentia ca, in multe situatii, refuzul de a avea copii poate fi privit ca o dovada de imaturitate sau centrare excesiva asupra propriilor nevoi. In conditiile in care momentul conceperii unui copil este evitat sistematic, desi exista toate conditiile necesare acestui pas, atunci putem vorbi de cauze de ordin emotional ce isi au originea in experientele noastre anterioare legate de modelul familial interiorizat, de educatia primita in mediul in care am crescut si ne-am dezvoltat, conchide psihologul Ionut Ghiugan.

Aricol publicat în: www.adevarul.ro

PROGRAMĂRI:
► Telefon: 0722.509.692
► E-mail: ionutghiugan@gmail.com

@|2016 Expertiza Psihologică judiciară Ionuţ Ghiugan

Informaţii utile:
→ Când devine toxică prietenia cu propriul copil (click aici)
→ Pachet evaluare abilităţi parentale şi stil parental (click aici)
→ Complexul Medeea sau cum ajunge un părinte să-şi ȋnverşuneze copilul ȋmpotriva celuilalt părinte (click aici)
→ Complexul Electra sau cum intră fetiţele ȋn competiţie cu mama lor pentru câştigarea atenţiei tatălui (click aici)
→ Cum alegi cel mai potrivit psiholog (click aici)
→ Cum îşi cresc părinţii din ziua de astăzi copiii – noile “pericole” în materie de educaţie (click aici)
→ Anxietatea (click aici)
→ Boala maniaco-depresivă (click aici)
→ Pachet evaluare psihologică autocunoaştere şi dezvoltare personală (click aici)


  • 0

Cum ii afecteaza pe copii lipsa tatalui. Un baietel are alte probleme decat o fetita crescuta fara figura paterna

Spre deosebire de copiii care au alaturi figura paterna, cei care nu au parte de prezenta si implicarea tatalui in dezvoltarea lor se adapteaza mai greoi social si academic. Influenta tatalui este diferita la baietei si fetite, iar absenta sa, spun psihologii, ii afecteaza intr-un fel pe unii si in altul pe ceilalti, atat in perioada de formare, cat si la maturitate.

“Cu certitudine, putem afirma ca dezvoltarea psihologica si sociala a viitorului adult depinde in mod semnificativ de relatia pe care copilul o are cu ambii parinti, dar si de relatia armonioasa dintre parinti. In functie de varsta si caracteristicile individuale ale copilului, absenta unui parinte sau conflictul intens mama-tata, poate influenta semnificativ modul in care copilul isi formeaza propria personalitate (stil de atasament, imagine de sine, etc.) si relatia cu mediul extern familiei (social, educational, profesional)”, explica, pentru „Adevarul“, psihologul Ionut Ghiugan.

Pentru copii este foarte important sa aiba o relatie echilibrata cu cei doi parinti, afectiunea tatalui fiind la fel de necesara si importanta ca cea a mamei.

“Implicarea tatalui in cresterea si educarea copilului reprezinta un factor cheie al unei maturizari afective si psiho-sociale. Copiii care au crescut in relatie cu tatal, intr-un mediu familial armonios, inregistreaza competente cognitive si sociale (capacitate de rezolvare a problemelor, incredere, autocontrol, empatie) mai ridicate, in comparatie cu copiii care au crescut in absenta relatiei cu tatal”, mai spune psihologul.

Stabilirea rolului legat de masculinitate si feminitate sunt afectate. Daca pentru parinti ruperea cuplului este dureroasa, pentru copii suferinta este inzecit mai mare, pentru ca dincolo de problemele la care asista in perioada divortului, apare un context nou si dureros – acela in care copilul va trebui traiasca fara un parinte, cel mai adesea, cand e vorba de incheierea unei casnicii, fara tata. Lipsa figurii paterne isi va pune definitiv amprenta pe dezvoltarea copilului, a carui traiectorie emotionala si adaptativa va fi cu totul alta decat daca ar fi avut si tatal aproape.

“Studiile care au avut ca obiect relatia tata-copil au ajuns la concluzia ca prezenta unui tata implicat emotional si protector in viata copilului este la fel de importanta ca si mama in dezvoltarea emotionala, sociala si academica a copilului. La polul opus, lipsa tatalui sau un tata indisponibil si neimplicat in viata familiei, afecteaza dezvoltarea copilului in ceea ce priveste stabilirea rolului legat de masculinitate si feminitate, abilitatile cognitive si motivatia”, spune specialistul.

Potrivit studiilor amintite, exista situatii in care absenta fizica si lipsa afectiunii tatalui sunt chiar mai greu de suportat decat atunci cand vine vorba de mama. Explicatia sta, pentru aceste situatii aparte, in faptul ca respingerea este mai dureros resimtita atunci cand vine din partea parintelui pe care copilul il considera mai puternic. Fetele care au tatal alaturi ajung sa ia, la maturitate, decizii mai bune privind relatiile cu barbatii Rolul tatalui in viata fetitelor si baieteilor trebuie privit diferit din perspectiva sanselor pe care copiii le au sa se adapteze in societate si sa dezvolte, mai tarziu, relatii functionale.

“Fetele si baietii care au parte de prezenta si implicarea tatalui in dezvoltarea lor sunt mai pregatiti sa se adapteze la nivel relational, social si academic. Exista, totusi, o diferenta in modul in care prezenta figurii paterne formeaza viitorul adult. Fetele, ca adulti, ajung sa ia decizii mai bune in legatura cu relatiile viitoare si, in final, sa dezvolte relatii de cuplu sigure si sanatoase, echilibrate si non-abuzive cu partenerii lor. Acest lucru este posibil pentru ca invata prin interiozarea unei imagini paterne pozitive cum ar trebui sa se comporte un barbat cu o femeie”, mai spune renumitul psiholog.

La fetite, efectele absentei tatalui se observa mai ales cand devin adolescente, pe fondul formarii cu dificultate a propriei identitati. O fetita care a crescut in absenta figurii paterne care sa-i permita testarea rolului de femeie, va cauta, aproape obsesiv, barbati care sa-i puna in valoare feminitatea. Un baietel care a crescut fara tata ar putea avea probleme de confirmare a masculinitatii La baieti insa, riscul este altul, de a deveni nesiguri, impulsivi si chiar agresivi.

“Pe de alta parte, baietii care nu sunt privati de implicarea tatalui in dezvoltarea lor reusesc sa dezvolte o relatie pozitiva cu autoritatea si inregistreaza o probabilitate mai mica de a dezvolta comportamente sociale neadaptative (agresivitate, violenta, comportamente antisociale). Acest lucru este posibil intrucat, avand exemplul pozitiv al tatalui, propria masculinitate este confirmata”, explica psihologul Ionut Ghiugan.

Aricol publicat în: www.adevarul.ro

PROGRAMĂRI:
► Telefon: 0722.509.692
► E-mail: ionutghiugan@gmail.com

@|2016 Expertiza Psihologică judiciară Ionuţ Ghiugan

Informaţii utile:
→ Pachet evaluare abilităţi parentale şi stil parental (click aici)
→ Efectele teribile pe care le are lipsa mamei din viaţa copilului (click aici)
→ Violenţa asupra copilului (click aici)
→ Când devin copiii sfidători şi isterici şi cum trebuie să gestioneze părinţii crizele de nervi ale celor mici (click aici)
→ Semnele abuzului asupra copilului (click aici)
→ Expertiza psihologică a copilului şi familiei ȋn procesul de stabilire a condiţiilor exercitării autorităţii părinteşti (click aici)


  • 0

De ce femeile abuzate se ataseaza de partenerii agresivi, le cauta scuze si refuza sa-i paraseasca. Sindromul Stockholm in violenta domestica

Exista femei victime ale violentei domestice care au facut o obisnuita in a gasi scuze barbatilor care le agreseza, pe care refuza sa-i paraseasca chiar si atunci cand au ocazia, in ciuda supliciilor la care sunt supuse. Mai mult decat atat, resping orice ajutor venit din partea rudelor, politiei sau instantelor, considerand ca actiunile partenerilor sunt perfect justificate. Psihologii numesc acesta atitudine „sindromul Stockholm“.

“Sindromul Stockholm descrie o reactie psihologica aparent anormala si de neinteles. Victima unei situatii de violenta sau abuz stabileste o legatura emotionala puternica cu agresorul, manifestand sentimente pozitive fata de acesta si mergand pana la situatia in care il apara si protejeaza pe cel care-i face rau, in relatia cu autoritatile sau cu alte persoane apropiate care vor sa intervina pentru a oferi sprijin si ajutor. Acest raspuns aparent atipic cuprinde o serie de reactii si comportamente ale victimei: sentimente pozitive fata de agresor si emotii negative fata de familie, prieteni sau autoritati care incearca sa o salveze sau sa o sprijine pentru a iesi din situatia de abuz, sustinerea motivelor si comportamentelor agresorului si incapacitatea de a se angaja in comportamente care au ca finalitate eliberarea din relatia de control si opresiune”, explica, pentru „Adevarul”, psihologul Ionut Ghiugan.

Etimologia acestui termen este legata de un caz real de jaf petrecut la o banca din Stockholm, in care mai multi angajati au fost tinuti ostateci pentru cateva zile, timp in care au ajuns sa se ataseze emotional de raufacatori, carora le-au luat apararea dupa eliberare. Sindromul este insa si mai prezent in violenta domestica, unde victimele ajung sa treaca de partea agresorilor, ca un mecanism defensiv de de supravietuire.

“Acest model de comportament adoptat in situatii extrem de violente (luare de ostatici, rapiri, etc.) sau in relatii interpersonale (in relatii de cuplu, in relatii de familie parinte-copil) are la baza activarea unor mecanisme adaptative care au ca scop supravietuirea individului”, mai spune renumitul psiholog.

Acceptarea violentei se exerseaza in copilarie. La intrebarea cum ajung aceste victime ale violentei domestice sa se identifice cu partenerii care le abuzeaza si le umilesc, raspunsul trebuie cautat in copilaria celei/celui care accepta si tace, la fel cum pornirile violente ale agresorului trebuie cautate tot in anii copilariei.

“Identificarea cu agresorul si perspectiva acestuia, colaborarea in mentinerea contextului traumatic reprezinta un tipar care are la baza atat activarea sistemului biologic de supravietuire, dar si comportamente invatate de individ in istoria lui de viata, in relatie cu principalele figuri de atasament (parintii). Atunci cand un copil se formeaza intr-un mediu lipsit de iubire si sprijin, in care se simte respins si neacceptat, iar principala «metoda educativa» este frica si violenta (fizica si psihica), pentru a supravietui acestui mediu toxic, copilul se adapteaza prin modul in care isi formeaza personalitatea si felul de a gandi. Astfel, copilul accepta si normalizeaza comportamentele abuzive ca facand parte din viata de relatie de zi cu zi si adopta comportamente conformiste si de colaborare cu agresorul parinte”, spune specialistul.

Experientele abuzive din anii copilariei isi pun amprenta asupra personalitatii viitorului adult care preia abuzurile ca forme de iubire si atasament.

“Adultii proveniti din acest mediu familial au o stima de sine scazuta, un sentiment de lipsa de valoare si dezvolta probleme emotionale. Ca adult, atunci cand intra intr-o relatie are aceleasi asteptari ca si in trecut fata de persoana investita emotional si adopta la nivel inconstient aceeasi atitudine si comportament pentru a “supravietui” noii relatii abuzive”, mai spune Ionut Ghiugan.

O fetita care a crescut in teroare psihologica va accepta astfel de atitudini.La fel se poate spune ca un baitel abuzat in copilarie va deveni, cel mai probabil, un partener agresiv. Rolurile nu sunt insa obligatoriu atribuite in acest fel sexelor.

“Majoritatea studiilor in domeniu sprijina ipoteza conform careia cei mai multi barbati agresori au fost supusi in mediul familial in care au crescut unui tratament dur, lipsit de caldura si empatie si multi dintre ei au fost abuzati fizic de proprii parinti. De asemenea, descoperim ca multe dintre femeile abuzate care sunt supuse violentei domestice provin din familii dezorganizate, in care au fost respinse si batute de parinti sau persoanele responsabile de ingrijirea lor. Aceste experiente abuzive timpurii au un rol semnificativ in formarea personalitatii viitorului adult, adult care integreaza in tiparul sau de atasament respingerea si violenta ca parte fireasca a relatiei de iubire si atasament”, explica psihologul.

Dependenta financiara de partenerul agresiv si copiii fac si ele greu de conceput iesirea din relatie, desi, spun psihologii, copiii ar trebui sa fie tocmai un argument in favoarea deciziei de a rupe o relatie bazata pe violenta, nu doar din cauza suferintelor asociate, ci si a riscului micutilor de a deveni, mai tarziu, victime sau agresori.

“In multe cazuri intalnite, femeia abuzata are o situatie de viata complexa si dificila. Factori contextuali precum casatoria si copiii minori in intretinere, dependenta economica fata de partenerul abuzator fac uneori imposibila luarea deciziei de a rupe relatia de abuz si control. In cazul in care victima decide sa puna capat relatiei nefericite, ea are nevoie de sprijin si ajutor din partea persoanelor apropiate, de incredere si implicare a autoritatiilor competente si specialistilor din diverse domenii (avocati, psihologi). Daca femeia abuzata nu este ajutata sa gaseaca resursele necesare pentru a intrerupe relatia cu agresorul, in cazul in care exista copii, aceasta realitate traumatica poate fi transferata mai departe trans-generational propriilor urmasi, acestia urmand sa se plaseze in viitor in rolul de victima sau agresor”, mai spune specialistul.

Din pacate, aceste semnale de alarma trase frecvent de psihologi raman adesea la nivel de teorie, pentru ca in tara noastra inca mai functioneaa mentalitati si metehne potrivit carora bataia e rupta din rai.

“In Romania zilelor noastre, astfel de situatii sunt des intalnite, iar indiferenta si pasivitatea la nivel personal si social contribuie in mod semnificativ la existenta si perpetuarea acestui fenomen extrem de grav pentru viitorul familiei si societatii in care traim”, incheie psihologul Ionut Ghiugan.

Aricol publicat în: www.adevarul.ro

PROGRAMĂRI:
► Telefon: 0722.509.692
► E-mail: ionutghiugan@gmail.com

@|2016 Expertiza Psihologică judiciară Ionuţ Ghiugan

Informaţii utile:
→  Violența în familie. Efectele violenţei domestice asupra victimelor femei (click aici)
→ Consecinţele abuzului din copilărie asupra dezvoltării emoţionale şi sociale a adultului (click aici)
→ Pachet evaluare abilităţi parentale şi stil parental (click aici)
→ Pachet evaluare psihologică autocunoaştere şi dezvoltare personală (click aici)
→ Expertiza psihologică ȋn cazurile de stres post-traumatic (click aici)
→ Personalitatea sadică (click aici)
Psihologia violului (click aici)


  • 0

Tulburarea Schizofreniforma

Category : Psihologie clinică

Tulburarea schizofreniforma este definita ca o tulburare cu simptome identice cu cele ale schizofreniei, cu exceptia faptului ca aceste simptome se remit in decurs de cel mult 6 luni, iar functionarea individului in plan personal si socio-profesional revine la normal. (Kaplan; 2001)

Criterii de diagnostic pentru tulburare schizoreniforma (DSM IV; 1994)
Criteriile A, D si E ale schizofreniei sunt indeplinite

  • CRITERIU A (idei delirante, halucinatii, limbaj dezorganizat, comportament catatonic, simptome negative: aplatizare afectiva, lipsa vointei, pulsiuni sau motivatii inadecvate);
  • CRITERIU D (excluderea simptomelor caracteristice tulburarii schizoafective – episoade depresive majore, maniacale sau mixtec,concomitent cu episodul psihotic);
  • CRITERIU E (excluderea oricaror tulburari legate de consumul de substante sau starea generala de sanatate);
  • Un episod al tulburarii dureaza cel putin o 1 luna, dar mai putin de 6 luni.

Evolutie si prognostic
Elementele prognostice favorabile pentru tulburarea schizofreniforma includ: absenta tocirii sau apalatizarii afectului, functionare anterioara profesionala si sociala buna, prezenta confuziei si dezorientarii in perioada culminanta a episodului psihotic, debutul simptomelor psihotice in deurs de cel mult 4 saptamani de la prima modificare observabila a comportamentului.

Diagnostic diferential

  • Schizofrenia. Durata simptomelor este mai mare de 6 luni, deteriorarea este mai severa si prognosticul mai putin favorabil.
  • Tulburari medicale si neurologice. Multe tulburari medicale sau neurologice pot prezenta simptome psihotice in aceasta categorie intrand: intoxicatia cu substante, infectiile SNC, tulburarile vasculare, crizele convulsive partial complexe si bolile degenerative.
  • Tulburarea psihotica scurta. Simptomele dureaza mai putin de 1 luna si se instaleaza dupa un stres psihosocial clar identificabil.
  • Tulburari ale dispozitiei. Tulburarea bipolara si tulburarea depresiva majora sunt tulburari in care sunt prezente elemente psihotice, insa ele se dezvolta in contextul tulburarii dispozitiei si nu persista.
  • Tulburarea schizoafectiva. Simptome asemanatoare schizofreniei, insa in decursul bolii pot aparea simptome depresive, maniacale sau mixte paralel cu episodul psihotic.
  • Tulburarea deliaranta. In tulburarea deliranta delirurile sunt sistematizate, nu sunt bizare si dureaza cel putin 6 luni in contextul unei personalitati intacte, cu o functionare relativ buna, cu absenta fenomenelor psihoproductive de tip halucinatoriu sau alte simptome ale schzofreniei.
  • Tulburarea de dezvoltare pervaziva. Desi comportamentul poate fi bizar si deteriorate nu exista deliruri, halucinatii sau certe tulburari formale de gandire.
  • Retardarea mintala. Retardarea mintala presupune tulburari ale intelectului, comportamentului si dispozitiei, insa aceasta tulburare nu implica simptome psihotice manifeste si presupune un nivel de functionare constant scazut, nu o deteriorare.
  • Tulburarile de personalitate. In general nu exista simptome psihotice, dar daca sunt prezente sunt tranzitorii si lipsite de importanta. Pentru diagnosticul diferential cele mai importante tulburari de personalitate sunt: schizotipala, schizoid, borderline si paranoide.

Tratamentul tulburarii schizofreniforme
Medicamentatie antipsihotica este esentiala pentru tratamentul simptomelor psihotice. Daca psihoza s-a rezolvat complet timp de 6 luni, se poate lua decizia de intrerupere a tratametului medicamentos, insa individualizat.
Psihoterapia joca un rol decisiv in ajutarea persoanei sa inteleaga si sa asimileze experientele psihotice prin care a trecut. De asemenea, sustinerea si suportul familiei reprezinta factori cheie care ajuta reinsertia in viata personala, sociala si profesionala.

Psiholog specialist Ionuţ Ghiugan

PROGRAMĂRI:
► Telefon: 0722.509.692
► E-mail: ionutghiugan@gmail.com

@|2018 Expertiza Psihologică judiciară Ionuţ Ghiugan

Informaţii utile:
→ Tulburarea delirantă (click aici)
→ Cele mai bizare tulburări delirante (click aici)
→ Tulburarea de personalitate schizotipală (click aici)
→ De ce stigmatizează românii cu ȋndârjire bolnavii psihici (click aici)
→ Cum explică psihologii excentricitatea, credinţele ciudate şi percepţiile distorsionate (click aici)
→ Pachet evaluare psihologică autocunoaştere şi dezvoltare personală (click aici)
→Teste psihologice utilizate ȋn evaluarea adulţilor (click aici)


  • 0

CLAUSTROFOBIA

Category : Psihologie clinică

Claustrofobia se defineste ca o tulburare anxioasa. Persoanele care sufera de aceasta tulburare prezinta o teama irationala de a ramane blocati in spatii mici sau inchise. Unul dintre efectele negative importante ale acesteia frici este atacul de panica. Claustofobia poate fi declansat de anumite situatii sau stimuli cum ar fi un lift aglomerat, o camera fara fereastra sau chiar atunci cand persoana poarta o haina mai stransa la gat.

Termeneul de claustrofobie provine de limba latina si descrie o persoana inchisa intr-un loc. Cuvantul grecesc “phobos” inseamna frica.

Cercetarile au aratat ca, la nivel mondial, aproximativ 6% din populatie sufera de claustrofobie, si in multe situatii persoana care sufera de aceasta fobie nu este tratata corespunzator. Aparitia si dezvoltarea claustrofobiei nu se datoreaza unei cauze anume, insa specialistii sustin ca un posibil motiv pentru aparitia tulburarii o poate reprezenta o trauma din copilarie.

Primele simptome ale claustrofobiei se dezvolta, de obicei, in timpul copilariei sau al adolescentei, iar in anumite cazuri acestea pot disparea la varsta adulta. In cazul în care aceste simptome nu dispar tratamentul de specialitate este necesar, mai ales daca simptomele interfereaza semnificativ cu viata de zi cu zi a persoanei.

Oamenii care sufera de Claustrofobie pot experimenta atat simptome fizice, cat si simptome psihologice


  • anxietate si panica
  • bufeuri
  • frisoane
  • dificultati de respiratie
  • dureri in piept sau dureri de cap
  • ameteli, senzatie de lesin
  • uscaciunea gurii
  • tema de a-și pierde controlul
  • groaza
  • sentimentul ca spatiul se ingusteaza tot mai mult.

Persoanele care sufera de claustrofobie sunt pe deplin constiente de efectele acestei tulburari, dar in absenta sfatului unui specialist evita spatiile inchise sau situatiile care le pot produce un atac de panica.

Tratamentul psihoterapeutic


Psihoterapia este unul dintre cele mai eficiente tratamente in cazul claustrofobiei. In procesul terapeutic clientul descrie situatia care provoaca teama sau frica. Impreuna cu terapeutul invata noi modalitati adaptative de a interpreta stmulii cu potential fobic si a gestiona situatiile care genereaza anxietate si determina comportamentul de evitare. Psihologul ii ajuta pe claustrofobi sa evite gandurile anxiogene, sa mentina sub control nivelul anxietatii si in final sa se elibereze de aceasta frica irationala.

Psiholog specialist Ionuţ Ghiugan

PROGRAMĂRI:
► Telefon: 0722.509.692
► E-mail: ionutghiugan@gmail.com

@|2018 Expertiza Psihologică judiciară Ionuţ Ghiugan

Informaţii utile:
→ Agorafobia şi tulburarea de panică  (click aici)
Anxietatea generalizată (click aici)
→ Fobia socială (click aici)
→ Teama de Avion – Aerofobia (click aici)
Dismorfobia – de ce anumite persoane devin ȋngrijorate excesiv de fizicul lor (click aici)
→ Agrafobia – Frica anormală de contacte sexuale (click aici)
→ Tulburarea de personalitate Evitantă (click aici)
→ Depresia, simptome şi tratament (click aici)
→ Tulburarea de Personalitate Histrionică (click aici)
→ Cum ne putem vindeca mobilizând resurse interne ale organismului. Efectul placebo (click aici)
→ Stresul Posttraumatic. Cauze, tratament şi recuperare (click aici)
→ Pachet evaluare psihologică autocunoaştere şi dezvoltare personală (click aici)


  • 0

De ce unii oameni nu pot trai fara atentia si sprijinul unui partener

Exista persoane care manifesta o nevoie bolnavicioasa de iubire si validare si o teama, pe masura, de abandon, ceea ce le face dependente de un partener fata de care dezvolta o puternica tendinta de atasament. In acest gen de iubire, atunci cand partenerul pleaca din relatie, persoana se reorienteaza rapid catre un inlocuitor. Cand vorbim de dependenta in iubire, vorbim despre persoane care “se hranesc” cu atentia acordata de partener, fara de care nu pot concepe o relatie. Acesti oameni au o nevoie continua de afectiune si validare din partea celuilat. Cel mai adesea, dependenta de partener, pe care-l asalteaza pentru a-i castiga afectiunea si pentru care este gata sa sacrifice totul, este stans legata de lipsa increderii de sine.

“Teama uriasa de abandon pe care o au aceste persoane vine din convingerea ca nu pot avea singure gija de ele, ca nu pot actiona din proprie intiativa”, explica pentru “Adevarul”, psihologul Ionut Ghiugan.

Din punct de vedere psihologic, se considera ca acesti oameni sufera de tulburare dependenta. Ei au nevoie permanenta de aprobare si validare din partea persoanei investite, din punct de vedere afectiv, iar cand aceasta aprobare dispare, persoana traieste o stare de nefericire si se simte invalidata.

“Cel investit cu forta si putere nu numai ca este cautat, dar odata ce a fost gasit este asaltata, pentru a obtine atentie, aprobare si sprijin. Persoana dependenta investeste energie, timp, dar si multe alte resurse pentru a se pune total in slujba partenerului caruia ii ofera dovezi de fidelitate incontestabile”, mai spune cunoscutul psiholog.

Mereu in cautarea suportului si afectiunii. Pentru obtinerea suportului si aprobarii de la potentialul partener pe care-l vede capabil sa-i ofere afectiune si de la care asteapta sa le incarce cu iubire, persoana dependenta este dispusa sa faca o serie de sacrificii. Daca il pierd insa, aplica acelasi algoritm pe urmatorul potential partener.

“Persoana cu aceasta tulburare nu este caracterizata doar de nevoia acerba de ocrotire, ci mai mult, dezvolta o puternica tendinta de atasament fata de persoana care-i accepta atasamentul, iar cand relatia de dependenta nu mai poate continua, din varii motive, cauta o alta persoana care poata sa-i satisfaca nevoia de afectiune. Frica uriasa ca ar putea fi abandonate face ca aceste persoane sa fie foarte permisive si tolerante chiar si cand partenerul manifesta un comportamentul dur, agresiv, tiranic, cand este alcoolic sau infidel. Din pacate, aceste persoane ajung sa fie prinse in conflictul dintre concesiile pe care trebuie sa le faca pentru a-si pastra partenerul si resemnarea fatalista”, mai spune Ionut Ghiugan.

Interesant este ca oamenii cu personalitate dependenta isi autoimpun limitarea relatiilor sociale la partenerii de care simt ca depind.

“Dupa ce obtin afectiunea si protectia celuilalt, persoana cu tulburare dependenta isi limiteaza restul relatiilor sociale pe care nu le mai considera necesare. Isi canalizeaza toate energiile afectiv-emotionale in relatia de dependenta incat nu mai exista resurse si disponibilitate pentru alte relatii”, mai spune renumitul psiholog.

Aceste persoane cauta o mama in toate relatiile. Nevoia de a gasi si de a avea alaturi parteri care sa le ofere suport, ingrijire si afectiune vine din anumite tare ale copilariei, spun specialistii.

“Cei care manifesta o tulburare de personalitate dependenta au parcurs in mod distorsionat primii ani ai existentei, si au ramas blocati in acel stadiu, ceea ce-i impinge sa caute o mama in toate relatiile. Iar daca o persoana are aceasta tulburare de personalitate, exista un risc crescut pentru ca aceasta tulburare sa fie <transmisa>, mai departe, copiilor, fiindca potrivit majoritatii specialistilor, cauzele acestei tulburari sunt generate de factori biologici si genetici (ereditatea), factori sociali si factori psihologici”, explica Ionut Ghiugan.

Terapiile in cazul acestor tulburari urmaresc dezvoltarea increderii in sine si pe schimbarea atitudinii persoanei respective in relatiile cu ceilalti. Prin psihoterapie, acesti oameni pot fi ajutati sa devina mai independente si sa dezvolte relatii sanatoase.

Citeste mai mult: www.adevarul.ro

PROGRAMĂRI:
► Telefon: 0722.509.692
► E-mail: ionutghiugan@gmail.com

@|2016 Expertiza Psihologică judiciară Ionuţ Ghiugan

Informaţii utile:
→ Cum apare masochismul (click aici)
→ De ce femeile abuzate se ataşează de partenerii agresivi, le caută scuze şi refuză să-i părăsească. Sindromul Stockholm ȋn violenţa domestică  (click aici)
→ Stresul Posttraumatic. Cauze, tratament şi recuperare (click aici)
→ Personalitatea sadică (click aici)
→ Tulburarea de Personalitate Dependentă (click aici)
→ Tulburarea de Personalitate Antisocială (click aici)
→ Depresia, simptome şi tratament (click aici)
→ De ce copilul abuzat devine ȋn cele mai multe cazuri un adult abuziv (click aici)
→ Violența în familie (click aici)
Psihologia violului (click aici)
→ Tulburarea de Personalitate Paranoidă (click aici)
→ Complexul Medeea sau cum ajunge un părinte să-şi ȋnverşuneze copilul ȋmpotriva celuilalt părinte (click aici)
→ Cum alegi cel mai potrivit psiholog (click aici)
→ Pachet evaluare psihologică autocunoaştere şi dezvoltare personală (click aici)