Category Archives: Psihologie judiciară

Hărțuirea sexuală la locul de muncă

Hărțuirea sexuală la locul de muncă este o realitate, agresorii pot utiliza cele mai subtile metode, iar victimele aleg să nu raporteze acest abuz, fie din rușine, fie de teama că nu vor fi crezute sau înțelese și astfel, își pot pierde locul de muncă.

Hărțuirea sexuală la locul de muncă constă în comportamente verbale și nonverbale, care sunt de natură sexuală, cu referire la genul masculin sau feminin al persoanei, ofensatoare, degradante sau dăunătoare.

De cele mai multe ori, agresorul face abuz de puterea oferită de funcție, de felul în care el interpretează această putere, pentru a obține beneficii de natură sexuală din partea persoanei pe care o vizează.

Deși probabilitatea ca femeile să fie victime ale hărțuirii sexuale este mai mare, bărbații nu sunt excluși.

Chiar dacă hărțuirea sexuală este o realitate, victimele femei reclamă acest fapt într-o proporție mică, raportat la numărul celor care au cunoștință cu privire la acest lucru, însă, numărul lor este mai mare comparativ cu numărul de victime bărbați.

Femeile tinere, absolvenții care intră în câmpul muncii, persoanele aflate la primul loc de muncă, persoanele care arată cât de mult își doresc promovarea în funcție, sau cât de dependente sunt de acel loc de muncă, sunt categorii de persoane definite de agresori ca fiind vulnerabile și se pot folosi de poziția dată de funcție pentru a abuza.

Victime ale hărțuirii sexuale pot fi și persoanele necăsătorite sau aflate în uniune consensuală, iar fenomenul este mai întâlnit în mediul urban decât în mediul rural unde vestea se poate duce repede și agresorul riscă să fie descoperit. Însă, mediul rural nu este exclus.

Agresorul doreşte confirmarea puterii personale

Profilul celui care hărțuiește sexual este definit prin tendința de a obține recunoaștere în acest aspect, fie că pornește din dorința de a-și demonstra că este capabil să obțină ceea ce își dorește, fie că agresorul are tulburări de comportament în urma trăirii unor experiențe marcante pentru el.

Bărbații sunt mai susceptibili de a hărțui sexual, femeile nefiind excluse.

Acest fapt se datorează nevoilor de ordin structural, educației cu privire la rolul bărbatului și la rolul femeii, dar și la particularități specifice fiecărui individ. Hărțuirea sexuală se poate naște în urma unei educații sexuale deficitare sau atunci când agresorul acceptă violența îndreptată asupra femeilor.

Hărțuitorul are tendința de a învinovăți victima pentru actele sale.

La baza comportamentului agresorului stau  credinţe iraţionale precum: ,,femeile sunt vinovate dacă sunt hărțuite, pentru că provoacă prin atitudine sau îmbrăcăminte”, ,,atunci când femeia spune NU, ea de fapt, spune POATE”, ,,persoanele care se consideră hărțuite, de fapt nu știu de glumă”.

Formele cele mai întâlnite ale hărțuirii sexuale sunt: hărțuirea prin raportare la gen, atenția sexuală nedorită și constrângerea sexuală.

Hărțuirea legată de gen implică comportamente verbale și non-verbale, care nu au ca scop cooperarea sexuală și transmit atitudini jignitoare, ostile, degradante legate de genul persoanei. Cu alte cuvinte, această formă de hărțuire sexuală constă în încercarea de a-l supune și domina pe celălalt pe baza presupunerilor legate de slăbiciunile persoanelor de sex feminin sau masculin. Exemple de astfel de comportamente includ remarci sexuale brute, afișarea sau distribuirea materialelor ofensatoare cu caracter sexual, comentarii sexiste și care discriminează.

Atenția sexuală nedorită constă în comportamente verbale și non-verbale, fiind incluse aici tentativele de a discuta despre sex, de a menține privirea într-un mod ostentatv asupra părților intime ale corpului victimei, cereri repetate de a obține întâlniri în afara locului de muncă, precum și atingerea victimei într-un mod în care aceasta să se simtă inconfortabil.

Constrângerea  sexuală vizează cererea directă de a obține favoruri sexuale în schimbul recunoașterii profesionale, fie că este vorba despre păstrarea locului de muncă, bonusuri, prime, avansări în funcție. Această formă de hărțuire sexuală este completată cu amenințări, directe sau subtile, care să inducă teama.

Chiar dacă cele trei forme de hărțuire sexuală sunt descrise separat, ele pot fi combinate.

Efectele hărțuirii sexuale sunt de natură psihologică, fizică și pot avea repercursiuni și asupra calității muncii și a imaginii companiei.

Din punct de vedere psihologic efectele pot fi: depresie, anxietate, șoc, stres, tulburări de alimentație, tulburări ale somnului, tulburări de concentrare, hipersensibilitate, rușine, neîncredere în capacitățile proprii. Dintre efectele fizice pot fi amintite: durerile de cap, amețeli, afecțiuni dermatologice, palpitații, probleme gastrointestinale, disfuncții sexuale, tulburări hormonale.

Hărțuirea sexuală generează insatisfacții, demotivare la locul de muncă, absenteism, schimbarea obiectivelor profesionale, erori profesionale, neîndeplinirea sarcinilor specifice postului. Acestea se pot extinde și, în cazul în care victima poate avea de exemplu în derulare proiecte cu clienții companiei, relațiile cu aceștia se pot degrada, implicit veniturile companiei scad, iar imaginea organizației ar putea fi afectată. La acestea se adaugă și eventualele procese în instanță, atunci când victima reclamă hărțuirea sexuală.

O modalitate de a preveni hărțuirea sexuală la locul de muncă este informarea angajaților cu privire la acest fenomen, astfel încât ei să îl poată reclama. Informațiile pot fi incluse în regulamentele interne ale organizației. Sunt și cazuri în  care cei care hărțuiesc sexual nu conștientizează că acționează în manieră nesănătoasă, întrucât, au recurs la acest comportament în mod repetat, astfel că pentru ei a devenit o normalitate. Mai mult decât atât, sunt victime care consideră că dacă ar raporta hărțuirea sexuală nu ar fi crezute în condițiile în care cei care hărțuiesc pot afișa în exterior imaginea specifică unui om serios și cu principii morale sănătoase.

A pune STOP unui astfel de comportament este o soluție esențială.

Solicitarea asistenței psihologice și apelarea la serviciile unui avocat sunt demersuri pe care le poate face  victima hărțuirii sexuale la locul de muncă. În Codul penal sunt prevăzute sancțiuni în caz de hărțuire sexuală la locul de muncă și un avocat poate îndruma victima în vederea înțelegerii corespunzătoare a legislației în acest sens. Mai mult decât atât, în cazul în care victima este sceptică în ceea ce privește felul în care poate demonstra sau dacă poate proba faptul că hărțuirea sexuală la locul de muncă este reală, un avocat poate interveni cu informații legate de ceea ce poate reprezenta dovada faptului în instanță. Mai mult decât atât, expertiza psihologică reprezintă o probă importantă în soluţionarea cazurilor de hărţuire sexuală.

Consilierea psihologică nu este de neglijat, având în vedere repercursiunile hărțuirii sexuale, în plan mental și în plan relațional. Psihologul acționează prin tehnici specifice în vederea restabilirii echilibrului emoțional și cognitiv al victimei hărțuirii sexuale la locul de muncă.

Psiholog Erna Constantin

De ce copilul abuzat devine in cele mai multe cazuri un adult abuziv

Abuzul asupra copilului, fie că vorbim de abuz fizic, emoţional sau sexual, are consecinţe fizice şi psihice negative asupra dezvoltării sale ulterioare. Specialiştii arată că, mai devreme sau mai târziu, el se va identifica cu abuzatorul şi va avea toate şansele să devină, la rândul său, agresor.

„Atunci când adultul a fost expus în copilărie unei forme de abuz (fizic, emoţional sau sexual), se pot produce restructurări semnificative în plan cognitiv, emoţional sau comportamental, cu impact negativ asupra capacităţii persoanei de răspuns adaptativ sau modului de reacţie în raport cu anumite situaţii relaţionale sau contexte emoţionale. În astfel de contexte, putem vorbi despre trauma psihologică, o reacţie de răspuns prin care copilul încearcă să integreze în experianţa să de viaţă o realitate intens traumatizantă şi să se adapteze la ea în vederea supravieţuirii fizice şi psihologice” explică, pentru „Adevăru“, psihologul Ionuţ Ghiugan.

Consecinţele asupra adultului care s-a confruntat cu abuzul în copilărie diferă de la o persoană la alta.

„Aceste consecinţe vor varia în mod considerabil, existând o serie de factori critici: vârstă şi stadiul de dezvoltare atunci când s-a produs abuzul, gravitatea abuzului, tipul de abuz, relaţia pe care copilul o are cu agresorul, măsurile luate pentru asigurare siguranţei copilului, sprijinul familiei, dacă copilul a primit ajutor psihoterapeutic pentru recupararea să, etc“, mai spune specialistul.

Abuzul produce dizabilităţi la nivel psihologic. Indiferent de tip, abuzul asupra copilului va avea drept primă consecinţă formarea unei concepţii negative despre ceea ce îl înconjoară. De aici apar anxietatea, atitudinea defensivă, labilitatea emoţională, problemele de comunicare şi stima de sine scăzută. Un copil abuzat se va confruntă, la maturitate, cu o serie de tulburări, în unele cazuri de o severitate extremă.

„Problemele de sănătate mintală sunt o consecinţă comună a abuzului asupra copiilor. Probleme de sănătate mintală asociate cu istorii trecute de abuz şi neglijare includ tulburări de personalitate, tulburare de stres post-traumatic, tulburări disociative, depresie, tulburări de anxietate şi psihoză. Pentru unii adulţi, efectele abuzului sunt cronice şi produc dizabilităţi la nivel psihologic şi social, alţi adulţi au rezultate mai puţin negative, efectele fiind limitate la anumite circumstanţe existenţiale”, mai spune psihologul.

Tocmai de aceea, copilul abuzat are nevoie de ajutor. Un ajutor care, dacă nu vine la timp,va lăsa loc transformării copilului din victimă, în agresor.

„Un copil traumatizat are nevoie să se vindece de experienţele sale traumatice pentru că există riscul de a integra consecinţele traumei în propria structuară caracterială şi de personalitate. În lipsa unor reajustări la nivel emoţional şi comportamental, copilul traumatizat va continuă să pună în scenă propriile experienţe, acţionând inadecvat împotriva altor copii şi în relaţie cu solicitările mediului extern. Trauma trăită de copil va produce efecte şi în viaţă adultă din cel puţin două perspective: din perspectiva victimei şi din cea a agresorului”, explică specialistul.

Poziţia iniţială: de victimă. Din perspectiva victimei efectele cele mai periculoase sunt cele auto distructive. De obicei, victimele îşi formează credinţa iraţională potrivit căreia au o vină şi merită să fie abuzaţi.

„În prima situaţie, adultul a interiorizat abuzul şi a integrat în structura sa de personalitate un model de comportament relaţional în care ocupă poziţia iniţială de victimă. Adultul va internaliza sentimentele trăite şi le va exprimă mai ales în comportamente auto-distructive. Acest mecanism de victimizare este posibil datorită modificărilor produse de trauma la nivel cognitiv şi afectiv: respect de sine diminuat, imagine de sine negativă, atribuirea evenimentelor negative exclusiv factorilor interni stabili (propriul caracter, personalitatea etc.), pasivitate, perturbarea intimităţii şi tiparului de ataşament, sentimente de vinovăţie, ruşine sau stigmatizare, interpretarea greşită a stimulilor interpersonali (anumite comportamente relaţionale sunt percepute eronat, ca dovadă a ameninţării sau pericolului sau ca semne ale iubirii şi siguranţei)”, arată cunoscutul psiholog.

Tiparul de coportament abuziv este copiat de victimă. Din perspectiva agresorului lucrurile stau altfel. Aproape fiecare abuzator are în spate o experienţă traumatizantă, un abuz la care a fost supus în copilărie, copilul abuzat ajungând să se identifice, în timp, cu agresorul.

„În a două situaţie, adultul exteriorizează abuzul prin identificarea la nivel de structură de personalitate cu identitatea abuzatorului şi copierea tiparului de comportament abuziv. Adultul va transfera experienţa traumatică în plan extern, în relaţia iniţială de formare a identităţii abuzive (relaţia adult-copil) sau la nivelul tuturor relaţiilor interpersonale. Mecanismele psihologice care întreţin acest comportament au în spate identificarea cu emoţiile şi comportamentul abuzatorului: neîncredere şi sentimente de insecuritate în relaţia cu celălalt, negarea defensivă a emoţiilor şi comportamentelor dezadaptative, agresivitatea şi violenţa relaţională, tendinţa accentuată spre control şi dominare, lipsa de empatie şi asertivitate etc.”, încheie psihologul Ionuţ Ghiugan.

Aricol publicat în: www.adevarul.ro

PROGRAMĂRI:
► Telefon: 0722.509.692
► E-mail: ionutghiugan@gmail.com

@|2017 Expertiza Psihologică judiciară Ionuţ Ghiugan

Informaţii utile:
→ Violenţa asupra copilului (click aici)
→ Violența în familie. Efectele violenţei domestice asupra victimelor femei (click aici)
→ Expertiza psihologică a copilului şi familiei ȋn procesul de stabilire a condiţiilor exercitării autorităţii părinteşti (click aici)
→ Evaluarea psihologică a copilului după divorț/separarea părinților (click aici)
→ Efectele teribile pe care le are lipsa mamei din viaţa copilului (click aici)
→ Cum ȋi afectează pe copii lipsa tatălui (click aici)
→ Complexul Medeea sau cum ajunge un părinte să-şi ȋnverşuneze copilul ȋmpotriva celuilalt părinte (click aici)
→ Semnele abuzului asupra copilului (click aici)
→ Pachet evaluare abilităţi parentale şi stil parental (click aici)
→ Expertiza psihologică ȋn cazurile de stres post-traumatic (click aici)
→ Teste psihologice utilizate ȋn evaluarea copilului şi adolescentului (click aici)
→ Cauzele Depresie (click aici)
→ Anxietatea generalizată (click aici)

Psihologia violului. Actul sexual violent este un instrument de satisfacere a nevoii de a domina

Fie ca vorbim despre „gentleman-ul” violator, violatorul exploziv ori violatorul sadic, intotdeauna in spatele acestei forme de violenta sta o nevoie puternica de control si mai putin una de a face sex. Furia si dorinta de a domina printr-un astfel de act au in spate un trecut plin de resentimente fata de sexul opus, in care, de multe ori apare si experienta propriilor abuzuri la care violatorul a fost supus in copilarie.

„Exista in literatura de specialitate mai multe modele propuse pentru a clasifica violenta ca forma suprema de agresivitate antisociala, plecand de la modul in care aceasta se exprima in comportament: violenta prin atac, planificata si cu finalitate anticipata si violenta impulsiva, reactiva, defensiva ca urmare a unei stimulari din mediu exterior. Violul nu este legat in primul rand de sex. Violul este o forma de violenta si o expresie a furiei si nevoii de control si dominare”, explica pentru “Adevarul”, psihologul Ionut Ghiugan.

Actul sexual nu este, in cazul violului, un scop, ci un instrument de satisfacere a nevoii de a domina.

“Sexul este doar arma care produce agresiunea folosit in mod distructiv pentru a exprima in sfera relatiei propriile nevoi si trebuinte instictive. In cazul agresorilor sexuali nu exista un singur profil care sa explice comportamentul violent si motivatia care sta in spatele acestuia. Vor exista diferente semnificative legate de motive, caracteristici psiho-individuale si tehnici prin care violenta sexuala este pusa in act. Atacatorii sexuali pot prezenta caracteristici de la unul sau mai multe profiluri”, spune specialistul.

Exista patru tipologii principale ale violatorului. Gradul de agresivitate a violatorului difera de la o tipologie la alta.

„Gentleman-ul” violator se considera un ratat.In prima dintre tipologii intra acei indivizi cu stima scazuta fata de propria persoana, care prin viol castiga puterea necesara pentru a compensa o imagine de sine negativa, o inaptitudine sau disfunctie prezenta in plan sexual si social.

„<Gentleman-ul> violator este cel mai putin violent si este cunoscut sub numele de „gentleman” violator. Este un individ singuratic si se considera un ratat. Acest tip de violator crede ca victima „se bucura”de viol. El poate fi politicos si „atent” cu victima. Poate afisa o arma doar pentru a obtine cooperare din partea acesteia. Intentia lui este in general de a nu-i face rau, desi in cazul „refuzului” poate deveni violent. Ataca victima când este singura, de obicei in casa acesteia. Acest violator incearca sa-si creasca stima de sine prin controlul agresiv in plan sexual a unei alte persoane”, explica renumitul psiholog.

Exploatatorul – genul macho man. O tipologie cu un plus de violenta fata de precedenta categorie este cea a individului care-si supune victima la perversiuni din nevoia de a-si confirma barbatia, care, fara un astfel de act, ridica semne de incertitudine pentru propria persoana.

“In categoria <exploatatorilor> intra agresorii sexuali care prin viol isi valideaza masculinitatea. Adopta un comportamet agresiv, dar non-letal si singura lor indoiala este legata de propria masculinitate. Acest individ transporta victimele intr-o locatie de asalt si adopta comportamente sexuale perverse ce lasa victima intens traumatizata emotional. Solicita victimei sa fie total supusa si cooperanta, iar in caz de refuz, foloseste pumnii ca arma preferata. De obicei, este atletic, practica exercitii fizice si-i place imaginea de macho man (haine cu stil, masini ostentative, etc.)”, mai spune renumitul psiholog.

Violatorul exploziv – un trecut plin de resentimente. Cea de-a treia tipologie include indivizii cu un nivel ridicat de agresivitate fizica si sexuala.

“Violatorul exploziv proiecteaza asupra femeilor toata ura si mania traita ca urmare a unor experiente anterioare, in care s-a simtit ranit si nedreptatit de o femeie. Prin viol el vrea sa pedepseasca femeia, sa o raneasca, sa o degradeze. Trecutul poate include abuzul fizic si emotional din partea unuia sau ambilor parinti. Relatiile cu femeile semnificative din viata sa au fost sarace afectiv sau nehranitoare si au creat un trecut plin de resentimente si emotii ostile fata de sexul opus”, mai spune specialistul.

Psihologul precizeaza ca in acest caz, violul apare, de obicei, dupa un eveniment negativ care implica relatia cu o femeie din viata sa. Atacul este foarte brusc, neplanificat si intens.

“Victima sufera numeroase leziuni fizice si genitale, si va ramane intens traumatizata fizic si emotional. Acest individ prin comportamentul sau agresiv-exploziv este extrem de periculos si imprevizibil”, mai spune specialistul.

Violatorul sadic tortureaza victima zile intregi, chiar saptamani. Cea mai periculoasa dintre tipologii, violatorul sadic, nu da, practic, nicio sansa victimei. La randul lui, o fosta victima a unor abuzuri comise asupra sa in perioada copilariei, violatorul sadic savureaza chinul victimei, careia ii prelungeste pe cat posibil agonia.

“Violatorul sadic adopta un comportament agresiv-sadic si letal. Intentia lui este de a degrada, tortura si ucide victima, fiind singurul mod prin care poate obtine satisfactia sexuala. Provoaca in mod constant si repetat durere si suferinta victimei pentru a crea frica si teroare, aceste emotii fiind singurele care pot sa-i produca placerea. In trecutul sau se poate regasi faptul ca a fost crescut de un singur parinte si un istoric de abuz fizic si deviatie sexuala. Acest tip de copil prezinta adesea tendinte agresive si sexuale anormale timpuriu”, explica Ionut Ghiugan

Victima e norocoasa daca scapa cu viata. Specialistul spune ca violatorul din aceasta tipologie are capacitatea de organizare si planificare a agresiunii.

“Atacurile sale sunt gandite si premeditate. El va duce de obicei victima intr-o zona retrasa pentru a avea un control complet. El poate mentine victima legata timp de zile sau saptamani, timp in care o tortureaza si violeaza repetat. El va spune victimei ce intentioneaza sa faca pentru a creste frica si suferinta acesteia. Victima violatorului sadic va fi norocoasa sa scape cu viata din aceasta experienta terifianta.”, incheie renumitul psiholog.

Aricol publicat în: www.adevarul.ro

PROGRAMĂRI:
► Telefon: 0722.509.692
► E-mail: ionutghiugan@gmail.com

@|2016 Expertiza Psihologică judiciară Ionuţ Ghiugan

Informaţii utile:
→ Violența în familie. Efectele violenţei domestice asupra victimelor femei (click aici)
→ Violenţa asupra copilului (click aici)
→ Pachet evaluare psihologică autocunoaştere şi dezvoltare personală (click aici)
→ De ce femeile abuzate se ataşează de partenerii agresivi, le caută scuze şi refuză să-i părăsească. Sindromul Stockholm ȋn violenţa domestică  (click aici)
→ Stresul Posttraumatic. Cauze, tratament şi recuperare (click aici)
→ Tulburarea delirantă (click aici)
→ Tulburarea de Personalitate Paranoidă (click aici)
→ Personalitatea sadică (click aici)
→ Cum se manifestă personalitatea sadică (click aici)
→ Tulburarea de Personalitate Antisocială (click aici)
→ Depresia, simptome şi tratament (click aici)
→ De ce copilul abuzat devine ȋn cele mai multe cazuri un adult abuziv (click aici)
→ Instabilitatea emoţională (click aici)

Efectele teribile pe care le are lipsa mamei din viata copilului

Incapacitate de a-si exprima emotiile, depresie, relatii sociale dezorganizate si o adaptare maladiva la cerintele sociale sunt doar cateva dintre problemele copiilor care cresc fara mama. Cel mai vizibil efect negativ al lipsei materne apare insa nu in primii ani ai despartirii, ci in perioada adolescentei.

“Legatura umana instictiva cea mai puternica si cea mai veche este aceea intre mama si copil. Aceasta legatura este programata biologic si declansata la nastere ca parte intrinseca a supravietuirii copilului. Relatia timpurie mama-copil reprezinta baza procesului de dezvoltare fizica si psihica a copilului dar si o rampa de lansare pentru urmatoarele achizitii la nivel intelectual, afectiv si social”, explica, pentru Adevarul, psihologul Ionut Ghiugan.

Afectiunea dintre copil si mama sa poate fi considerata o prelungire a conexiunii fiziologice dintre cei doi, existenta inca din fazele intrauterine.

“Interactiunea individului la nivelul relatiilor personale si sociale are la baza modelul de interactiune mama-copil format in relatia materna timpurie. Legatura biologica mama-copil se afla in centru dezvoltarii fizice si afective a copilului, dar si baza procesului prin care copilul invata sa se integreze si sa functioneze social”, mai spune cunoscutul psiholog.

Legatura afectiva a copilului mic fata de cea care i-a dat viata este foarte vizibila in primii de viata. Separarea bebelusului de mama, spre exemplu, provoaca din partea micutilur, reactii care, in cele mai grave situatii, pot ajunge pana la refuzul de a mai manca sau enuresis (urinatul in pat). Si copiii mai mari pot reactiona violent la despartirea de mama, chiar si cand este vorba doar despre o separare temporara.

“Absenta mamei in viata copilului sau lipsa legaturii normale mama-copil produce efecte diferite in functie mai multi factori contextuali: varsta copilului, istoricul anterior de dezvoltare, existenta unei relatii materne substitut capabile sa acopere nevoile de dezvltare ale copilului, prezenta unei relatii tata-copil apropiate si apte sa ofere copilului sprijinul necesar in dezvoltare si crestere”, mai spune psihologul Ionut Ghiugan.

Incapacitate de exprimare a emotiilor. Cei mai multi dintre copiii care cresc fara figura si dragostea materna risca sa ajunga, daca nu au niciun substitut pentru aceste lipsuri, adulti disfunctionali.

“Pe termen lung, efectele negative ale absentei materne in viata copilului sau lipsa legaturii normale mama-copil variaza de la o incapacitate de exprimare a emotiilor si afectelor, stare cronica de depresie, relatii sociale dezorganizate, un grad scazut de siguranta si interes in exploararea mediului, adaptare maladiva la cerintele sociale si profesionale ale vietii adult”, spune renumitul psiholog.

Incapacitatea de a ajunge la maturizare emotionala. Copilul este afectat nu doar in etapa pierderii mamei ci si mai tarziu, pentru ca lipsa mamei in copilarie creeaza deficiente emotionale si comportamentale care se vor vedea pe parcursul intregii vieti.

“Pierderea relatiei timpurie mama-copil si lipsa unei relatii materne substitut adecvata nevoilor copilului, reprezinta principalul obstacol in dezvoltarea viitoare a unui copil, cu efecte profunde si uneori insurmontabile. In acest context vorbim de un viitor adult lipsit de capacitatea de a ajunge la maturizare emotionala, lipsiti de afect, incapabil sa iubeasca sau sa aiba grija de altii, cu un tip de atasament nesecurizat sau dezorganizat”, precizeza Ionut Ghiugan.

Nu doar lipsa efectiva a mamei cauzeaza seria lunga de probleme amintite. Daca mama este prezenta fizic, insa nu poate oferi afectiunea de care copilul are nevoie, rezultatele pot fi aceleasi.

“Desi relatia mama-copil este o legatura care se formeaza si mentine instictiv, exista cateva situatii care dezorganizeaza profund impulsul matern biologic: o mama cu istoric de tulburare psihica (psihotica), influenta alcoolului sau drogurilor, legatura nesanatoasa a mamei cu propria sa mama in copilariei, mediu social ostil de dezvoltare, moartea sau pierderea propriei mame”, mai spune specialistul.

Adaptarea greoaie la cerintele academice. Paradoxal, nu copilaria este cea in care efectele lipsei mamei sunt cele mai puternice, ci adolescenta.

“Rezultatul negativ al lipsei materne poate fi observat inca de la varsta prescolara, dar efectul cel mai vizibil apare in perioada adolescentei. Adolescentul nu este capabil sa formeze legaturi personale si sociale adecvate si se adapteaza cu dificultate la cerintele academice specifice varstei”, incheie cunoscutul psiholog Ionut Ghiugan.

Aricol publicat în: www.adevarul.ro

PROGRAMĂRI:

► Telefon: 0722.509.692
► E-mail: ionutghiugan@gmail.com

@|2016 Expertiza Psihologică judiciară Ionuţ Ghiugan

Informaţii utile:

→ Pachet evaluare abilităţi parentale şi stil parental (click aici)
→ Cum ȋi afectează pe copii lipsa tatălui (click aici)
→ Alienarea parentală (click aici)
→ Cauzele Depresie (click aici)
→ Anxietatea generalizată (click aici)
→ Când devin copiii sfidători şi isterici şi cum trebuie să gestioneze părinţii crizele de nervi ale celor mici (click aici)
→ Semnele abuzului asupra copilului (click aici)
→ Expertiza psihologică a copilului şi familiei ȋn procesul de stabilire a condiţiilor exercitării autorităţii părinteşti (click aici)
→ „Uneori, oamenii nu vor să audă adevărul deoarece nu vor să le fie distruse iluziile“ (click aici)

Cum ii afecteaza pe copii lipsa tatalui. Un baietel are alte probleme decat o fetita crescuta fara figura paterna

Spre deosebire de copiii care au alaturi figura paterna, cei care nu au parte de prezenta si implicarea tatalui in dezvoltarea lor se adapteaza mai greoi social si academic. Influenta tatalui este diferita la baietei si fetite, iar absenta sa, spun psihologii, ii afecteaza intr-un fel pe unii si in altul pe ceilalti, atat in perioada de formare, cat si la maturitate.

“Cu certitudine, putem afirma ca dezvoltarea psihologica si sociala a viitorului adult depinde in mod semnificativ de relatia pe care copilul o are cu ambii parinti, dar si de relatia armonioasa dintre parinti. In functie de varsta si caracteristicile individuale ale copilului, absenta unui parinte sau conflictul intens mama-tata, poate influenta semnificativ modul in care copilul isi formeaza propria personalitate (stil de atasament, imagine de sine, etc.) si relatia cu mediul extern familiei (social, educational, profesional)”, explica, pentru „Adevarul“, psihologul Ionut Ghiugan.

Pentru copii este foarte important sa aiba o relatie echilibrata cu cei doi parinti, afectiunea tatalui fiind la fel de necesara si importanta ca cea a mamei.

“Implicarea tatalui in cresterea si educarea copilului reprezinta un factor cheie al unei maturizari afective si psiho-sociale. Copiii care au crescut in relatie cu tatal, intr-un mediu familial armonios, inregistreaza competente cognitive si sociale (capacitate de rezolvare a problemelor, incredere, autocontrol, empatie) mai ridicate, in comparatie cu copiii care au crescut in absenta relatiei cu tatal”, mai spune psihologul.

Stabilirea rolului legat de masculinitate si feminitate sunt afectate. Daca pentru parinti ruperea cuplului este dureroasa, pentru copii suferinta este inzecit mai mare, pentru ca dincolo de problemele la care asista in perioada divortului, apare un context nou si dureros – acela in care copilul va trebui traiasca fara un parinte, cel mai adesea, cand e vorba de incheierea unei casnicii, fara tata. Lipsa figurii paterne isi va pune definitiv amprenta pe dezvoltarea copilului, a carui traiectorie emotionala si adaptativa va fi cu totul alta decat daca ar fi avut si tatal aproape.

“Studiile care au avut ca obiect relatia tata-copil au ajuns la concluzia ca prezenta unui tata implicat emotional si protector in viata copilului este la fel de importanta ca si mama in dezvoltarea emotionala, sociala si academica a copilului. La polul opus, lipsa tatalui sau un tata indisponibil si neimplicat in viata familiei, afecteaza dezvoltarea copilului in ceea ce priveste stabilirea rolului legat de masculinitate si feminitate, abilitatile cognitive si motivatia”, spune specialistul.

Potrivit studiilor amintite, exista situatii in care absenta fizica si lipsa afectiunii tatalui sunt chiar mai greu de suportat decat atunci cand vine vorba de mama. Explicatia sta, pentru aceste situatii aparte, in faptul ca respingerea este mai dureros resimtita atunci cand vine din partea parintelui pe care copilul il considera mai puternic. Fetele care au tatal alaturi ajung sa ia, la maturitate, decizii mai bune privind relatiile cu barbatii Rolul tatalui in viata fetitelor si baieteilor trebuie privit diferit din perspectiva sanselor pe care copiii le au sa se adapteze in societate si sa dezvolte, mai tarziu, relatii functionale.

“Fetele si baietii care au parte de prezenta si implicarea tatalui in dezvoltarea lor sunt mai pregatiti sa se adapteze la nivel relational, social si academic. Exista, totusi, o diferenta in modul in care prezenta figurii paterne formeaza viitorul adult. Fetele, ca adulti, ajung sa ia decizii mai bune in legatura cu relatiile viitoare si, in final, sa dezvolte relatii de cuplu sigure si sanatoase, echilibrate si non-abuzive cu partenerii lor. Acest lucru este posibil pentru ca invata prin interiozarea unei imagini paterne pozitive cum ar trebui sa se comporte un barbat cu o femeie”, mai spune renumitul psiholog.

La fetite, efectele absentei tatalui se observa mai ales cand devin adolescente, pe fondul formarii cu dificultate a propriei identitati. O fetita care a crescut in absenta figurii paterne care sa-i permita testarea rolului de femeie, va cauta, aproape obsesiv, barbati care sa-i puna in valoare feminitatea. Un baietel care a crescut fara tata ar putea avea probleme de confirmare a masculinitatii La baieti insa, riscul este altul, de a deveni nesiguri, impulsivi si chiar agresivi.

“Pe de alta parte, baietii care nu sunt privati de implicarea tatalui in dezvoltarea lor reusesc sa dezvolte o relatie pozitiva cu autoritatea si inregistreaza o probabilitate mai mica de a dezvolta comportamente sociale neadaptative (agresivitate, violenta, comportamente antisociale). Acest lucru este posibil intrucat, avand exemplul pozitiv al tatalui, propria masculinitate este confirmata”, explica psihologul Ionut Ghiugan.

Aricol publicat în: www.adevarul.ro

PROGRAMĂRI:
► Telefon: 0722.509.692
► E-mail: ionutghiugan@gmail.com

@|2016 Expertiza Psihologică judiciară Ionuţ Ghiugan

Informaţii utile:
→ Pachet evaluare abilităţi parentale şi stil parental (click aici)
→ Efectele teribile pe care le are lipsa mamei din viaţa copilului (click aici)
→ Violenţa asupra copilului (click aici)
→ Când devin copiii sfidători şi isterici şi cum trebuie să gestioneze părinţii crizele de nervi ale celor mici (click aici)
→ Semnele abuzului asupra copilului (click aici)
→ Expertiza psihologică a copilului şi familiei ȋn procesul de stabilire a condiţiilor exercitării autorităţii părinteşti (click aici)

De ce femeile abuzate se ataseaza de partenerii agresivi, le cauta scuze si refuza sa-i paraseasca. Sindromul Stockholm in violenta domestica

Exista femei victime ale violentei domestice care au facut o obisnuita in a gasi scuze barbatilor care le agreseza, pe care refuza sa-i paraseasca chiar si atunci cand au ocazia, in ciuda supliciilor la care sunt supuse. Mai mult decat atat, resping orice ajutor venit din partea rudelor, politiei sau instantelor, considerand ca actiunile partenerilor sunt perfect justificate. Psihologii numesc acesta atitudine „sindromul Stockholm“.

“Sindromul Stockholm descrie o reactie psihologica aparent anormala si de neinteles. Victima unei situatii de violenta sau abuz stabileste o legatura emotionala puternica cu agresorul, manifestand sentimente pozitive fata de acesta si mergand pana la situatia in care il apara si protejeaza pe cel care-i face rau, in relatia cu autoritatile sau cu alte persoane apropiate care vor sa intervina pentru a oferi sprijin si ajutor. Acest raspuns aparent atipic cuprinde o serie de reactii si comportamente ale victimei: sentimente pozitive fata de agresor si emotii negative fata de familie, prieteni sau autoritati care incearca sa o salveze sau sa o sprijine pentru a iesi din situatia de abuz, sustinerea motivelor si comportamentelor agresorului si incapacitatea de a se angaja in comportamente care au ca finalitate eliberarea din relatia de control si opresiune”, explica, pentru „Adevarul”, psihologul Ionut Ghiugan.

Etimologia acestui termen este legata de un caz real de jaf petrecut la o banca din Stockholm, in care mai multi angajati au fost tinuti ostateci pentru cateva zile, timp in care au ajuns sa se ataseze emotional de raufacatori, carora le-au luat apararea dupa eliberare. Sindromul este insa si mai prezent in violenta domestica, unde victimele ajung sa treaca de partea agresorilor, ca un mecanism defensiv de de supravietuire.

“Acest model de comportament adoptat in situatii extrem de violente (luare de ostatici, rapiri, etc.) sau in relatii interpersonale (in relatii de cuplu, in relatii de familie parinte-copil) are la baza activarea unor mecanisme adaptative care au ca scop supravietuirea individului”, mai spune renumitul psiholog.

Acceptarea violentei se exerseaza in copilarie. La intrebarea cum ajung aceste victime ale violentei domestice sa se identifice cu partenerii care le abuzeaza si le umilesc, raspunsul trebuie cautat in copilaria celei/celui care accepta si tace, la fel cum pornirile violente ale agresorului trebuie cautate tot in anii copilariei.

“Identificarea cu agresorul si perspectiva acestuia, colaborarea in mentinerea contextului traumatic reprezinta un tipar care are la baza atat activarea sistemului biologic de supravietuire, dar si comportamente invatate de individ in istoria lui de viata, in relatie cu principalele figuri de atasament (parintii). Atunci cand un copil se formeaza intr-un mediu lipsit de iubire si sprijin, in care se simte respins si neacceptat, iar principala «metoda educativa» este frica si violenta (fizica si psihica), pentru a supravietui acestui mediu toxic, copilul se adapteaza prin modul in care isi formeaza personalitatea si felul de a gandi. Astfel, copilul accepta si normalizeaza comportamentele abuzive ca facand parte din viata de relatie de zi cu zi si adopta comportamente conformiste si de colaborare cu agresorul parinte”, spune specialistul.

Experientele abuzive din anii copilariei isi pun amprenta asupra personalitatii viitorului adult care preia abuzurile ca forme de iubire si atasament.

“Adultii proveniti din acest mediu familial au o stima de sine scazuta, un sentiment de lipsa de valoare si dezvolta probleme emotionale. Ca adult, atunci cand intra intr-o relatie are aceleasi asteptari ca si in trecut fata de persoana investita emotional si adopta la nivel inconstient aceeasi atitudine si comportament pentru a “supravietui” noii relatii abuzive”, mai spune Ionut Ghiugan.

O fetita care a crescut in teroare psihologica va accepta astfel de atitudini.La fel se poate spune ca un baitel abuzat in copilarie va deveni, cel mai probabil, un partener agresiv. Rolurile nu sunt insa obligatoriu atribuite in acest fel sexelor.

“Majoritatea studiilor in domeniu sprijina ipoteza conform careia cei mai multi barbati agresori au fost supusi in mediul familial in care au crescut unui tratament dur, lipsit de caldura si empatie si multi dintre ei au fost abuzati fizic de proprii parinti. De asemenea, descoperim ca multe dintre femeile abuzate care sunt supuse violentei domestice provin din familii dezorganizate, in care au fost respinse si batute de parinti sau persoanele responsabile de ingrijirea lor. Aceste experiente abuzive timpurii au un rol semnificativ in formarea personalitatii viitorului adult, adult care integreaza in tiparul sau de atasament respingerea si violenta ca parte fireasca a relatiei de iubire si atasament”, explica psihologul.

Dependenta financiara de partenerul agresiv si copiii fac si ele greu de conceput iesirea din relatie, desi, spun psihologii, copiii ar trebui sa fie tocmai un argument in favoarea deciziei de a rupe o relatie bazata pe violenta, nu doar din cauza suferintelor asociate, ci si a riscului micutilor de a deveni, mai tarziu, victime sau agresori.

“In multe cazuri intalnite, femeia abuzata are o situatie de viata complexa si dificila. Factori contextuali precum casatoria si copiii minori in intretinere, dependenta economica fata de partenerul abuzator fac uneori imposibila luarea deciziei de a rupe relatia de abuz si control. In cazul in care victima decide sa puna capat relatiei nefericite, ea are nevoie de sprijin si ajutor din partea persoanelor apropiate, de incredere si implicare a autoritatiilor competente si specialistilor din diverse domenii (avocati, psihologi). Daca femeia abuzata nu este ajutata sa gaseaca resursele necesare pentru a intrerupe relatia cu agresorul, in cazul in care exista copii, aceasta realitate traumatica poate fi transferata mai departe trans-generational propriilor urmasi, acestia urmand sa se plaseze in viitor in rolul de victima sau agresor”, mai spune specialistul.

Din pacate, aceste semnale de alarma trase frecvent de psihologi raman adesea la nivel de teorie, pentru ca in tara noastra inca mai functioneaa mentalitati si metehne potrivit carora bataia e rupta din rai.

“In Romania zilelor noastre, astfel de situatii sunt des intalnite, iar indiferenta si pasivitatea la nivel personal si social contribuie in mod semnificativ la existenta si perpetuarea acestui fenomen extrem de grav pentru viitorul familiei si societatii in care traim”, incheie psihologul Ionut Ghiugan.

Aricol publicat în: www.adevarul.ro

PROGRAMĂRI:
► Telefon: 0722.509.692
► E-mail: ionutghiugan@gmail.com

@|2016 Expertiza Psihologică judiciară Ionuţ Ghiugan

Informaţii utile:
→  Violența în familie. Efectele violenţei domestice asupra victimelor femei (click aici)
→ Consecinţele abuzului din copilărie asupra dezvoltării emoţionale şi sociale a adultului (click aici)
→ Pachet evaluare abilităţi parentale şi stil parental (click aici)
→ Pachet evaluare psihologică autocunoaştere şi dezvoltare personală (click aici)
→ Expertiza psihologică ȋn cazurile de stres post-traumatic (click aici)
→ Personalitatea sadică (click aici)
→ Psihologia violului (click aici)

Stresul Posttraumatic – Cauze, tratament si recuperare

Ce este Stresul Posttraumatic. Stresul posttraumatic reprezinta o reactie frecvent intalnita in urma unor situatii sau evenimente extrem de stresante sau traumatice. Atunci cand suntem expusi unui emotii intense, violente cand traim o situatie extrem de stresanta sau traumatica capacitatea de adaptare si raspuns a persoanei se modifica si se pot produce restructurari in plan cognitiv, emotional sau comportamental. Aceste modificari interne au consecinte negative, iar daca se mentin in timp afecteaza intreaga personalitate a individului.

Care sunt  evenimentele sau situatiile care declanseaza Stresul Posttraumatic. Exista o serie de evenimente sau situatii care pot declansa asemenea reactii. Printre acestea cele mai frecvente sunt: situatii in care viata persoanei este pusa in pericol (accidente de masina, dezastre naturale, inundatii, cutremure, etc.), abuzul fizic sau sexual, situatii in care persoana este victima unui viol sau unui atac armat, cand este martora sau asista la moartea altei persoane.

Care sunt simptomele Stresului Posttraumatic. Persoanele diagnosticate cu aceasta tulburare se confrunta cu trei grupe mari de reactii:

• Retrairea evenimentului traumatic. In aceasta categorie sunt incluse amintirile incontrolabile, intruzive, cosmarurile si flashbackuri. Persoana care experimenteaza aceste trairi se simte de parca ar retrai evenimentul traumatic. Amintirile sunt deseori activate de sunete, imagini care ii reamintesc persoanei de eveniment.
• Evitarea. Deoarece reamintirea evenimentului traumatic este extrem de dureroasa, persoanele diagnosticate cu stres posttraumatic incearca sa nu se mai gandeasca la eveniment. Aceste persoane se retrag, evita contactul cu locurile, persoanele si obiectele care le-ar putea reaminti de evenimentul traumatizant. Deseori se simt „anesteziate” din punct de vedere emotional sau detasate de ceilalti. Unele persoane incep sa consume alcool sau droguri ca sa reduca suferinta interioara resimtita.
• Semnele stresului fizic. Printre semnele stresului fizic se numara: problemele de somn, iritabilitatea si furia, dificultati de concentrare, sentimentul de tensiune si hipervigilenta.

Cum se instaleaza si cum se dezvolta Stresului Posttraumatic.

In urma confruntarii cu evenimente traumatice, amintirile evenimentului se pot asocia cu  ceea ce a vazut, a mirosit, a auzit sau a simtit persoana in acele momente. Mai tarziu, imagini, sunete, mirosuri sau emotii similare pot activa amintirile traumatice si emotii coplesitoare.

Un alt motiv pentru care aceste emotii negative persista, se datoreaza faptului ca persoanele traumatizate trebuie sa isi explice ceea ce s-a intamplat, sa ii gaseasca un sens, acelor evenimente. Confruntarea cu evenimente traumatice adesea determina persoana sa puna sub semnul intrebarii convingerile sale anterioare. De exemplu, persoana incepe sa se indoiasca de convingerea sa conform careia lumea este un loc sigur sau ca nimic rau nu i se va intampla.

Pentru a-i gasi un sens acceptabil, aceste persoane trebuie sa se gandeasca la ceea ce li s-a intamplat si la implicatiile evenimentului. Insa, pe masura ce se gandesc la eveniment, isi vor reaminti si ceea ce li s-a intamplat si vor retrai starile afective aferente. In consecinta, aceste persoane vor incerca sa nu se mai gandeasca la eveniment. Ca urmare, in loc sa reuseasca sa inteleaga ceea ce li s-a intamplat si sa ajunga la o stare emotionala stabila, aceste persoane ajung sa penduleze in continuare intre reamintirea evenimentului si incercarea de a-l uita.

Multe persoane resimt simptomele specifice stresului postraumatic la scurt timp dupa confruntarea cu evenimentul traumatic. La aproximativ jumatate dintre aceste persoane, simptomele se remit de la sine in aproximativ 3 luni. La altii, simptomele pot persista timp de mai multi ani. Alte persoane vor resimti simptomatologia doar dupa mai multi ani de la confruntarea cu evenimentul traumatic.

Tratament si recuperare

Psihoterapia stresului posttraumatic. In cadrul programului terapeutic trebuie parcurse trei etape esentiale.

In primul rand, psihoterapeutul va ajuta sa gestionati emotiile si tensiunea resimtita in momentele in care va reamintiti evenimentul traumatizant. In cadrul acestei etape, veti invata tehnici de relaxare corporala si detasare de suferinta.

In a doua etapa, terapeutul va ajuta sa va confruntati cu amintirile dumneavoastra. Cu cat veti reusi sa faceti aceste exercitii mai des, cu atat va veti putea confrunta mai usor cu aceste amintiri si veti reusi sa ii gasiti evenimentului un sens prin care sa va puteti impaca cu ceea ce s-a intamplat.

In a treia etapa, veti invata sa gestionati eficient problemele de viata si sa va schimbati perspectiva asupra evenimentului trait.

Tratamentului medicamentos. Pentru tratarea eficienta a acestei tulburari tratamentul medicamentos in sine nu este suficient, insa unele persoane pot beneficia de combinarea tratamentului medicamentos cu cel psihoterapeutic.

Psiholog specialist Ionut Ghiugan

PROGRAMĂRI:
► Telefon: 0722.509.692
► E-mail: ionutghiugan@gmail.com

@|2016 Expertiza Psihologică judiciară Ionuţ Ghiugan

Informaţii utile:
→ Expertiza psihologică a copilului şi familiei ȋn procesul de stabilire a condiţiilor exercitării autorităţii părinteşti (click aici)
→ Psihologia violului. Actul sexual violent este un instrument de satisfacere a nevoii de a domina (click aici)
→ De ce femeile abuzate se ataşează de partenerii agresivi, le caută scuze şi refuză să-i părăsească. Sindromul Stockholm ȋn violenţa domestică (click aici)
→ De ce posesivitatea şi controlul sunt forme de abuz ȋntr-o relaţie (click aici)
→ Pachet evaluare psihologică autocunoaştere şi dezvoltare personală (click aici)
→ Tulburarea de Personalitate Antisocială (click aici)
→ Depresia, simptome şi tratament (click aici)
→ Anxietatea generalizată (click aici)

Ce nu poti sa-i spui copilului in timpul divortului. Psiholog: „Are nevoie de adevar sa depaseasca pierderea familiei“

Copiii sunt foarte atenti si sensibili la toate schimbarile care apar in familie, iar divortul, considerat a fi, pentru parteneri, a doua trauma ca intensitate dupa deces, este resimtit de cei mici nu doar ca pierderea unui parinte, ci si ca un conglomerat de sentimete de tristete, vina, ura si dezamagire.

Divortul parintilor ii face pe copii sa-si puna o serie de intrebari legate de motivele separarii acestora. Multe dintre ele au legatura cu propria persoana: “Oare cu ce am gresit”, “Eu sunt de vina ca mami si tati nu se mai iubesc”, “Eu sunt cauza pentru care tata (sau, dupa caz, mama) a plecat”, “Oare ma urasc”. Rostite sau nu in fata parintilor, aceste intrebari ii macina enorm pe copii, motiv pentru care problema despartirii trebuie tratata cu tact in fata lor, astfel incat, in primul rand, sa nu se simta vinovati. In al doilea rand, adevarul este foarte important in discutiile pe care parintii le au cu cei mici in contextul unui divort, insa maniera in care li se infatiseaza realitatea trebuie adaptata varstei si nivelului de intelegere al copiilor.

“Copilul are nevoie de adevar pentru a putea depasi pierderea familiei. Chiar si la varste mici, copiii observa situatia tensionata din interiorul familiei si intelege ceea ce se intampla intre parinti. Ascunderea realitatii creeaza furie si confuzie in mintea copilului si nu-l ajuta sa se adapteze la noul context al separarii dintre parinti”, explica, pentru Adevarul, psihologul Ionut Ghiugan.

Din pacate, pentru ca divortul vine la pachet cu impartirea bunurilor materiale dobandite de-a lungul casniciei si cu disputatea custodiei copiilor, de multe ori, pentru obtinerea unor castiguri pe cele doua planuri, copilul este intors impotriva celuilalt parinte, printr-o campanie sustinuta de denigrare, plina de minciuna si venin: “Tata (sau mama, dupa caz) e rau/”, “Nu te mai iubeste”, “Ne uraste“, “Are pe altcineva”, “Nu-i pasa de tine / de noi”.

O separare prost gestionata duce la sentimente de vinovatie, teama si inadecvare pentru copil. Toate aceste lucruri servite copilului in scopul manipularii lui in directia deteriorarii relatiei cu celalalt parinte sunt, de fapt, o forma de abuz din partea parintelui calomniator, iar toate aceste informatii aruncate copilului se vor intoarce impotriva minorului, reducandu-i sansele de a deveni un adult functional, de a stabili, pe viitor, relatii de iubire mature si echilibrate.

“Exista situatii in care un parinte este dominat de emotii negative si resentimente fata de fostul partener si, constient sau nu, comunica sistematic copilului o imagine distorsionata asupra motivelor si cauzelor care au produs divortul. Facand acest lucru parintele proiecteaza conflictul la nivelul interior al copilului sub forma sentimentelor de vinovatie, teama si inadecavare. Indoctrinarea copilului prin prezentarea celuilalt parinte ca pe un dusman (asa-zisa “spalare a creierul”), pentru a-i sugera ostilitatea sau inferioritatea acestuia este o forma de abuz care dauneaza grav copilului”, mai spune Ionut Ghiugan.

Incertitudine privind viitorul. Sunt si situatii in care ambii parinti spun, in fata copilului, lucruri urate unul la adresa celuilalt (“E un bou/ E o vaca”, “E un nenorocit/ E o nemernica”, ceea ce este si mai devastator pentru cel mic.

“Motivul pentru care divortul este foarte traumatizant pentru copil este determinat de schimbarea majora din viata lor si incertitudine privind viitorul. Copilul nu se va putea echilibra emotional in relatia cu parntii, atat timp cat acestia vor continua sa se acuze reciproc, sa-si arunce cuvinte, urate si sa mentina o stare conflictuala si incalcata de stres.”, mai spune cunoscutul psiholog.

De multe ori, cand in razboiul murdar dintre cei doi parinti, copilul se pozitioneaza de partea unuia dintre cei doi – mama sau tata – parintele care pierde afectiunea, in loc sa lupte pentru a o recastiga, da dovada de imaturitate si irespinsabilitate fata de copil spunandu-i vorbe grele: “L-ai ales pe el pentru ca are mai multi bani”, “Esti la fel ca taica-tu/maica-ta” , etc.

“In timpul divortului, una dintre greseliele majore ale parintilor in relatia cu copiii lor este ca reactioneaza preponderent din postura de partener respins, ranit sau inselat si mai putin din rolul de parinte, uitand sa fie atenti la drama copilului care sufera, la randul lui. Cuvintele urate adresate reciproc, denigrarea partenerului in fata copilului, politele platite celuilat si, in general, proasta relatie a parintilor in timpul divortului si dupa separare afecteaza copilul intr-o masura mai mare decat o face despartirea propriu-zisa”, mai spune specialistul.

Aricol publicat în: www.adevarul.ro

@|2016 Expertiza Psihologică judiciară Ionuţ Ghiugan

PROGRAMĂRI:
► Telefon: 0722.509.692
► E-mail: ionutghiugan@gmail.com

Informaţii utile:
→ Pachet evaluare abilităţi parentale şi stil parental (click aici)
→ Expertiza psihologică a copilului şi familiei ȋn procesul de stabilire a condiţiilor exercitării autorităţii părinteşti (click aici)
→ Alienarea parentală (click aici)
→ Complexul Medeea sau cum ajunge un părinte să-şi ȋnverşuneze copilul ȋmpotriva celuilalt părinte (click aici)
→ Când devine toxică prietenia cu propriul copil (click aici)
→ Semnele abuzului asupra copilului (click aici)
→ Violenţa asupra copilului (click aici)
→ Sindromul Alienarii Parentale (click aici)
→ Teste psihologice utilizate ȋn evaluarea copilului şi adolescentului (click aici)
→ Depresia la copii (click aici)
→ Agresivitatea la copii (click aici)
→ Cât de importantă este evaluarea psihologică a copiilor după divorţ (click aici)
→ Cele mai importante lecţii de viaţă pe care copilul trebuie să le ȋnveţe ȋn cei şapte ani de acasă (click aici)

Semnele abuzului asupra copilului

Abuzul fizic asupra copilului

Orice adult crede ca-si poate exercita liber dreptul de a-l pedepsi pe copil, mai ales cand este vorba despre propriul copil. Pedeapsa fizica este folosita din pacate, ca un instrument educational si astfel de situatii sunt des intalnite in viata de zi cu zi. Pedeapsa fizica pune in pericol integritatea fizica a copilului si provoaca suferinta si durere, iar pe termen lung are consecinte negative majore in dezvoltarea cognitiva, emotionala si sociala a copilului. Pedeapsa fizica minora desi nu pericliteaza fizic copilul, prin repetare sau folosita impropriu, in neconcordanta cu faptele comise, poate conduce la traume psihice care vor influenta negativ viata viitorului adult.

In masura in care lovirea produce vatamare, risc substantial pentru sanatate/integritate corporala, pedeapsa grava devine abuz fizic. La fel poate fi considerata exploatarea prin munca a copilului, cat si asistarea acestuia la scenele de violenta dintre parinti.

Consecinte ale abuzului fizic:
In plan emotional
• Sentimentele de inferioritate care persista si la varsta adulta.
• Comunicarea dificila, marcata de violenta.
• Identificare cu un model parental agresiv, pentru ca violenta a fost perceputa de copil ca un semn al interesului parintelui fata de el.

In plan social
• Copilul victima nu recunoaste, uneori, maltratarea si nu o denunta. Poate refuza chiar si separarea de parintele agresor.
• Ca adult va adopta atitudini masochiste (cauta sa-si provoace propria suferinta).

In plan comportamental in functie de etapele dezvoltarii
0 – 3 ani
• esecuri
• lipsa abilitatilor limbajului
• dezvoltare motorie lenta
• furie excesiva
• cosmaruri, tremur nocturn
• balans al capului
• teama exagerata de separare
4 – 8 ani
• verbalizarea fricii si a maniei
• agresivitate
• plictiseala, depresie, comportament suicidar
• fuga de acasa
• absenteism scolar
• neliniste excesiva
• somnambulism, cosmaruri, insomnii, teama de a merge la culcare
• lipsa motivatiei
• intarzieri in dezvoltarea limbajului
• intarzieri in dezvoltarea motorie
• sadic cu animalele
9 – 13 ani
• agresivitate
• raneste / omoara animalele
• depresie, sentiment de neputinta, tentative suicidare
• poate sa inceapa consumul de substante (droguri, alcool)
• lipsa relatiilor de egalitate pozitive
• implicare in gasti
• izolare autoimpusa
• absenteism scolar
• minciuni
• comportament antisocial
• identificare puternica cu rolurile de sex

Abuzul emotional

Este un comportament comis intentionat, de un adult lipsit de caldura afectiva, care jigneste, batjocoreste, ironizeaza, devalorizeaza, nedreptateste sau umileste verbal copilul, in momente semnificative sau repetat, afectandu-i, in acest fel, dezvoltarea si echilibrul emotional.

Abuzul emotional reprezinta
• respingerea copilului fie prin intruziunea emotionala, fie prin ignorarea emotiilor pozitive sau negative
• “calirea” prin reguli stricte, fara drept de negociere
• infricosarea copilului prin izolare, inchizandu-l in spatii intunecoase, facandu-l sa astepte cu incordare, dezamagindu-l, mintindu-l, blamandu-l
• amenintarea cu abandonul
• abordarea copilului cu atitudini inconsecvente pentru acelasi tip de greseli
• comunicare intr-o maniera neclara, ambivalenta, prea incarcata sau insensibila
• atitudinea autoritara, dominatoare
• ingrijirea si controlul excesiv sau discontinuu, care sufoca independenta copilului
• supunerea la practici bizare – magice sau pseudoreligioase.

Semnele abuzului emotional
Trairi emotionale:
• stima redusa de sine,timiditate, sentimente de vinovatie, interiorizare, neincredere, ostilitate, nefericire, anxietate, dezvoltarea unui nucleu de manifestari nevrotice, depresive sau obsesive, tendinte autoagresive sau heteroagresive.
Comportament social:
• conduce la esec permanent (care-i confirma copilului incapacitateasi sentimentul de nonvaloare)
• manifestari agresive, iritabile, atitudini masochiste, inhibitie sociala, dificultati de adaptare (refuzul gradinitei sau fobie scolara) si dificultati de comunicare.
• copilul abuzat emotional nu stie sa se joace, sa se exprime prin joc.

Consecinte ale abuzului emotional
In plan emotional:
• intarzie dezvoltarea sentimentului de sine, a maturizarii emotionale si a capacitatii empatice.
In plan social:
• fuga de acasa, acte antisociale, dificultati de adaptare durabile repetate intr-un mediu nou (familie adoptiva, gradinita, scoala)
• lipsa de initiativa, de creativitate, de autonomie, anxietate de separare sau de anticipare inclusiv la varsta adulta

Abuzul sexual

Efectele abuzului sexual asupra copilului sunt particulare, simptomele depinzand:
• de varsta copilului (cu cat copilul este mai mic ca varsta cronologica cu atat faptele sunt considerate mai grave).
• de gradul de apropiere relationala fata de agresor (fapta este mai grava cu cat relatia dintre agresor si victima este mai stransa).
• de forta agresorului (fapta este mai grava cu cat forta utilizata este mai mare).
• de locul de desfasurare a evenimentului
• de frecventa situatiilor abuzive
• tipul actului sexual la care a recurs agresorul (gravitatea faptelor fiind mai mare daca a avut loc penetrarea copilului).

Semne fizice ale abuzului sexual:
• tulburarile digestive, de somn
• agravarea unor boli cu componenta psihica (astmul)
• tulburarile de instinct alimentar
• simptomele vagi, nespecifice, cum sunt cefaleea si durerile abdominale

Semnele psihologice ale abuzului sexual:
Trairi emotionale
• culpabilitate, responsabilitate tensionata de pastrare a secretului
• frica, pedeapsa
• degradarea imaginii de sine
• sentiment de murdarire corporala
• teama de deteriorarea sexuala si a reproducerii
• ostilitate, furie, depresie, tendinte suicidare.

Manifestari comportamentale:
• regresie
• ostilitate sau agresiune fata de alte persoane
• pierderea deprinderilor sociale
• letargie, nepasare fata de sine
• postura corpului exprimand coplesire, greutate
• tendinta de confesare (la fete) sau ascunderea cu obstinatie a secretului dureros
• atitudine protectoare fata de parinti

Sentimente identificate la copiii abuzati sexual
Frica
• de agresor
• de a cauza probleme
• de a pierde afectiunea adultilor
• de a fi exclusi din familie
• de a fi „diferiti”
Furie
• fata de agresor
• fata de adultii care nu i-au protejat
• fata de ei insisi (se simt vinovati)
Izolare
• pentru ca „ceva este in neregula cu mine”
• deoarece se simt singuri in experienta traita
• deoarece nu pot vorbi despre abuz
Tristete
• in legatura cu ceva care li s-a luat
• in legatura ca au pierdut o parte din ei
• deoarece cresc prea repede
• deoarece au fost tradati de cineva in care au avut incredere
Vinovatie
• pentru ca nu pot opri abuzul
• deoarece cred ca „au consimtit abuzul”
• pentru ca marturisesc abuzul – daca spun ca au fost abuzati
• pentru ca au pastrat secretul – daca spun ca nu au fost abuzati
Rusine
• in legatura cu implicarea lor intr-o astfel de experienta
• in legatura cu faptul ca corpul lor a raspuns abuzului
Confuzie
• pentru ca ei pot iubi in continuare agresorul.
• pentru ca sentimentele lor se schimba mereu.

Psiholog specialist Ionuţ Ghiugan

@|2016 Expertiza Psihologică judiciară Ionuţ Ghiugan

PROGRAMĂRI:
► Telefon: 0722.509.692
► E-mail: ionutghiugan@gmail.com

Informaţii utile:
→ Pachet evaluare abilităţi parentale şi stil parental (click aici)
→ Alienarea parentală (click aici)
→ Depresia la copii (click aici)
→ Ce nu poţi să-i spui copilului ȋn timpul divorţului (click aici)
→ Violenţa asupra copilului (click aici)
→ Teste psihologice utilizate ȋn evaluarea copilului şi adolescentului (click aici)
→ Agresivitatea la copii (click aici)
→ Copiii care ȋşi rod unghiile ascund o teamă uriaşă (click aici)
→ Cele mai importante lecţii de viaţă pe care copilul trebuie să le ȋnveţe ȋn cei şapte ani de acasă (click aici)
→ Violența în familie (click aici)
→ De ce copilul abuzat devine ȋn cele mai multe cazuri un adult abuziv  (click aici)
→ Efectele teribile pe care le are lipsa mamei din viaţa copilului (click aici)
→ Expertiza psihologică a copilului şi familiei ȋn procesul de stabilire a condiţiilor exercitării autorităţii părinteşti (click aici)

Tulburarea de Personalitate Paranoida

Exista persoane suspicioase care au tendinta constanta de a pune sub semnul intrebarii intentiile si actiunile celorlalti. Astfel de oameni au indoieli nejustificate cu privire la loialitatea sau credibilitatea prietenilor, colegilor de munca sau partenerilor de afaceri. Sunt preocupati de fidelitatea sotiei/sotului sau partenerului sexual si cauta constant dovezi care sa confirme aceste scenarii. Modul particular in care interpreteaza comportamentul celorlalti sau realitatea, intoleranta fata de frustrare sau critica determina aceasta personalitate sa reactioneaze furios, sa poarte ranchiuna in mod constant, sa insulte sau sa trateaza cu dispret chiar si persoanele apropiate. Aceste trasaturi psihologice sunt caracteristice tulburarii de personalitate paranoida.

Scurt istoric. Termenul de paranoia apare folosit inca din atichitatea (gr.para=alaturi, nous=minte, ratiune) pentru a desemna o boala mintala severa. Aceasta acceptiune a fost pastrata pana in 1912 cand Kraepelin, delimiteaza paranoia (boala pihica majora carcaterizata clinic prin delir cronic sistematizat) de personalitata paranoida, care este o faza premorbida a psihozei paranoide.

Tulburarea de personalitate paranoida se caracterizeaza prin triada comportamentala ilustrata de: suspiciozitate, neincredere si interpretativitate.

• Suspiciozitate exagerata fata de persoanele din grupul familial sau profesional, referitoare la intentile reale ale acestora. Astfel, comportamentele, actiunile sau atitudinile celor din jur sunt percepute si interpretate in mod distorsionat, ca fiind bazate pe interese ascunse, lipsite de autenticitate sau rau voitoare.
• Neincrederea generalizata in raport cu evenimente, fapte sau intentii manifestate de ceilalti. Persoana este rezervata, are tendinta de a pune sub semnul intrebarii motivatia acestora si manifesta tendinta constanta de a verifica autenticitatea faptelor relatate. O astfel de atitudine este perceputa ca jignitoare, ofensatoare de catre cei din jur si in multe situatii naste relatii de opozitie si conflict, afectand increderea celor cu care interactioneaza in plan social.
• Interpretativitate. In spatele celor relatate de ceilalti, personalitatea paranoida vede interese ascunse, actiuni menite sa-i lezeze statutul sau social sau profesional. In fata acestor “actiuni ostile” reactioneaza disproportionat si surprizator pentru cei din jur, care nu inteleg motivatia care sta in spatele acestor comportamente.

Pe langa aceste elemente cheie care particularizeza modul de gandire si comportament, tulburarea de personalitate paranoida prezinta si alte trasaturi psihologice importante:

• Tendinta spre putere, succes si valorizare. Persoana cu aceasta tulburare este perceputa ca un individ care stie ce vrea, foarte motivat spre reusita si succes. Acest aspect este in mod obisnuit pozitiv si de dorit in functionarea noastra, dar in cazul de fata ceea ce face ca aceasta caracteristica sa devina nociva este fanatismul si lipsa de scrupule pe care personalitaea paranoica o manifesta pentru a-si atinge obiectivele personale. Avand ca tinta puterea si ascensiunea, este dispus sa adopte orice mijloc pentru a realiza acest obiectiv, iar persoanele care ii stau in cale devin tinte si sunt inlaturate.
• Dificultati de relationare si de integrare in grupul familial si socio-profesional. Trasaturile psihologice enumerate mai sus cantaresc greu atunci cand vine vorba de relationare si adaptare la grup. Tendinta spre putere, suspiciozitatea si neincrederea sunt aspecte care in general sunt privite negativ, iar grupul manifesta o atitudine de respingere si evitare. Din pacate, astfel de comportamente ale celorlalti nu fac decat sa intareasca cercul vicios al respingerii, personalitatea paranoica privind astfel reactiile celor din jur ca o “dovada” de necontestat a faptului ca ceilalti comploteaza impotriva lui si au o agenda ascunsa. Apare astfel asa numita “auto-profetie” numita de psihologi determinismul reciproc. Ca reactie de raspuns persoanlitatea paranoida se izoleaza si mai mult, iar aceasta retragere sociala perturba un lucru esential: feed-back-ul social. In lipsa experientei de relationare, propriile viziuni sunt consolidate in detrimentul comportamentele pro sociale.

Debutul. Tulburarea de personalitate paranoica se poate evidentia inca din copilarie si adolescenta prin manifestari legate de singuratate si izolare, relatii afective superficiale cu familia, anxietate sociala, rezultate scolare slabe, hipersensibilitate. Acesti copii si adolescenti pot parea „ciudati” sau excentrici si atrag atentia celor din jur prin acest comportament.

Cauzele. Cauza exacta a tulburarii de personalitate paranoida nu este clar cunoscuta, dar se presupune ca exista o combinatie de factori biologici, psihologici si sociali care stau la baza acestei tulburari. Faptul ca tulburarea de personalitate paranoida este mai frecventa la persoanele care au rude apropiate cu schizofrenie, sugereaza o legatura genetica intre cele doua afectiuni. Experientele din copilarie, inclusiv traumele fizice sau emotionale pot reprezenta cauze cu rol important in dezvoltarea acestei afectiuni.

Legaturi si asemanari
→ Tulburarea de personalitate schizoida este caracterizata prin retragere sociala. Cu toate acestea, persoanele cu aceasta tulburare sunt indiferente fata de ceilalti oameni, nedorind contact interpersonal, mai degraba decat sa fie suspicioase sau ostile, ca in situatia tulburarii de personalitate paranoida.
→ Tulburarea de personalitate schizotipala. Aceasta afectiune se caracterizeaza printr-un grad de suspiciune fata de alte persoane, dar implica, de asemenea ciudatenii distincte, bizarerii comportametale si in sfera gandirii, cu totul diferite de cele observate la tulburarea de personalitate paranoida.
→ Tulburarea de personalitate evitanta. Ca si tulburare de personalitate paranoida, tulburarea de personalitate evitanta este caracterizata de un grad de neincredere in alte persoane si de retragere sociala , diferenta fiind insa ca persoana evitanta este mult mai putin orientata pentru a vedea rea-vointa la alte persoane. Problema lor este ca le lipseste increderea si credinta ca se vor descurca in mod inadecvat in situatii sociale.
→ Tulburarea de personalitate narcisica. Tulburarea de personalitate narcisica este caracterizata de un sentiment exagerat de valorizare a propriei persoane si grandoare. In general, exista o preocupare pentru situatiile in care este valorizata si manifesta o nevoia de lauda, dar nu manifesta suspiciune privind intentile altora.
→ Tulburare de personalitate antisociala. Caracteristica cheie a tulburarii de personalitate antisociala este incalcarea repetata a drepturilor altora. Persoanele cu tulburare de personalitate paranoica pot face rau altora, dar ca rezultat a ceea ce ei considera razbunare sau un atac preventiv de aparare.
→ Tulburarea de personalitate borderline. Persoanele cu tulburare de personalitate borderline pot dezvolta idei paranoice in situatii de stres intens si furie, dar spre deosebire de tulburarea de personalitate paranoida, acestea nu sunt caracteristici de durata.

Psihoterapia. In general, personalitatea paranoida nu solicita sprijin si nu apeleaza la ajutorul unui psiholog, din simplu motiv ca nu constientizeaza natura problemelor sale. Din perspectiva ei, conflictul este in exterior, “ceilalti oameni” sunt sursa tuturor problemelor, iar pentru a depasi orice impas, solutia este legata de schimbarea acestora. In multe cazuri aceasta personalitate vine “adusa” de partenerul de cuplu sau familie care se afla la limita suportabilitatii privind comportamentele si reactiile acesteia. In situatia tulburarii de personalitate paranoida, psihoterapia este un proces de lunga durata.

Principalul obstacol este legat de dificultatea stabilirii unei relatii terapeutice pozitive, bazata pe incredere si comunicarea deschisa. Plecand de la trasaturile clinice descrise mai sus, aceasta personalitate manifesta neincredere, suspiciune si interpreteaza ca ostile comportamentele si actiunile specialistului.

Obiectivele terapeutice sunt menite sa ajute clientul in urmatoarele directii, pentru a realiza schimbarea in bine:
– Sa recunoasca si sa accepte propriile sentimente de vulnerabilitate
– Sa dezvolte o noua perspectiva asupra relatiilor interumane, bazata pe incredere si sprijin reciproc
– Sa comunice conflictele, sa le verbalizeze si sa nu mai urmeze stategii comportamentale contraproductive (ostilitate, intimidare, etc.)

Psiholog specialist Ionut Ghiugan

PROGRAMĂRI:

► Telefon: 0722.509.692
► E-mail: ionutghiugan@gmail.com

@|2016 Expertiza Psihologică judiciară Ionuţ Ghiugan

Informaţii utile:

→ Pachet evaluare psihologică autocunoaştere şi dezvoltare personală (click aici)
→ Tulburarea delirantă (click aici)
→ Tulburarea de Personalitate Borderline (click aici)
→ Personalitatea sadică (click aici)
→ Cum se manifestă personalitatea sadică (click aici)
→ Tulburarea de Personalitate Antisocială (click aici)
→ Tulburarea de personalitate schizotipală (click aici)
→ Tulburarea de personalitate Evitantă  (click aici)
→ Boala maniaco-depresivă: de unde vine alternanţa stărilor depresive cu cele de exaltare şi cum se explică tendinţele suicidale ale celor cu tulburare bipolară (click aici)