Category Archives: Psihologie judiciară

Consecintele abuzului din copilarie asupra dezvoltarii emotionale si sociale a adultului

Atunci cand adultul a fost expus in copilarie unei forme de abuz (fizic, emotional sau sexual), capacitatea de adaptare si raspuns a persoanei se modifica si se pot produce restructurari in plan cognitiv, emotional sau comportamental. In astfel de situatii, putem vorbi de trauma psihologica, care produce consecinte negative grave, afectand capacitatea persoanei de raspuns sau modul de reactie in raport cu anumite situatii relationale sau contexte emotionale.
Consecintele in plan cognitiv – distorsiuni si deformari cognitive

• atribuirea evenimentelor negative exclusiv factorilor interni stabili (propriul caracter, personalitatea etc.);
• hipervigilenta la pericole din mediul inconjurator, indiferent daca aceasta perceptie este obiectiva sau nu;
• preocuparea pentru control si credinta ca pana si cea mai mica pierdere poate duce la pericol sau catastrofa;
• interpretarea gresita a stimulilor obiectivi neutri sau pozitivi interpersonali ca dovada a amenintarii sau pericolului;
• dificultati de relationare si perturbarea intimitatii

Consecintele in planul relatiilor interpersonale

•  victimizarea; neincrederea in ceilalti, frica fata de cei mai puternici, ingrijorare in privinta abandonului, constientizarea nedreptatii si a tratamentului injust, respect de sine diminuat;
• raspunsuri neadaptative (initial aceste reactii au fost utile pentru a face fata abuzului): evitarea celorlalti, pasivitate, sexualizare, caracter recalcitrant sau depresie;
• pierderea increderii; probabil unul dintre cele mai dureroase si tulburatoare aspecte ale abuzului copilului este impactul asupra capacitatii persoanei adulte de a avea incredere; in cazul persoanelor abuzate sever in copilarie, se instaleaza puternice mecanisme defensive si un sentiment de insecuritate in relatia cu celalalt;
• teama de intimitate; majoritatea abuzurilor asupra copiilor apar in contextul relatiilor si intimitatilor apropiate; din aceasta perspectiva este firesc ca adultii care au suferit un abuz in copilarie sa se teama, sa se fereasca sau sa manifeste ambivalente fata de apropierea interpersonala; persoanele abuzate sexual, de exemplu, au adesea dificultati la stabilirea si mentinerea relatiilor intime;
• sexualitatea modificata; experienta clinica sugereaza ca adolescentii si adultii care au fost abuzati in copilarie vor avea foarte probabil probleme in viata sexuala:

1. disfunctii sexuale, raportate la teama de vulnerabilitate si revictimizare;
2. neincredere generala in partenerii sexuali, manifestata atat de barbati cat si de femei;
3. tendinta, in pofida fricii si suspiciunii, de a depinde de sau de a idealiza pe cei cu care persoana abuzata are relatii sentimentale;
4. preocupare spre ganduri sexuale si tendinta de a sexualiza relatii care in mod normal nu s-ar dori sexuale’
5. experienta de relatii multiple, superficiale si scurte care se incheie odata cu aparitia intimitatii reale.

Comportamentul agresiv

• in acest context, comportamentul agresiv al adultului reprezinta o exteriorizare a traumei copilului cauzata de abuz si depresie, precum si probabil a efectelor copierii comportamentului parintelui abuziv;
• comportamentul agresiv este rezultatul identificarii cu un model parental agresiv; violenta a fost perceputa de copil ca un semn al interesului parintelui fata de el.

Psiholog specialist Ionuţ Ghiugan

PROGRAMĂRI:
► Telefon: 0722.509.692
► E-mail: ionutghiugan@gmail.com

@|2016 Expertiza Psihologică judiciară Ionuţ Ghiugan

Informaţii utile:
→ Violenţa asupra copilului (click aici)
→ Psihologia violului (click aici)
→ De ce femeile abuzate se ataşează de partenerii agresivi, le caută scuze şi refuză să-i părăsească. Sindromul Stockholm ȋn violenţa domestică  (click aici)
→ Stresul Posttraumatic. Cauze, tratament şi recuperare (click aici)
→ Personalitatea sadică (click aici)
→ De ce posesivitatea şi controlul sunt forme de abuz ȋntr-o relaţie (click aici)
→ Semnele abuzului asupra copilului (click aici)
→ Pachet evaluare abilităţi parentale şi stil parental (click aici)
→ Expertiza psihologică ȋn cazurile de stres post-traumatic (click aici)
→ Cauzele Depresie. O imagine de sine negativa ne condamna la depresie (click aici)
→ Anxietatea generalizată (click aici)
→ Sindromul Münchausen sau bolnavii ȋnchipuiţi (click aici)
→ Cum să ne comportăm cu persoanele dificile (click aici)
→ Cum alegi cel mai potrivit psiholog (click aici)

Complexul Medeea sau cum ajunge un parinte sa-si inversuneze copilul impotriva celuilalt parinte. Copilul este principala victima

Inversunarea copilului de catre un parinte impotriva celuilalt parinte este una dintre formele cele mai nocive de abuz emotional asupra copilului. Campaniile de denigrare si atacurile emotionale la adresa celuilalt parinte compromit intr-o mare masura dezvoltarea copilului si capacitatea viitorului adult de a stabili relatii de iubire functionale.

“Complexul Medea reprezinta o subcategorie a sindromului alienarii parentale. Alienarea parentala este recunoscuta in prezent si in Romania ca o forma grava de abuz emotional asupra copilului. In situatiile de separare sau divort, parintele alienator manipuleaza psihologic si emotional propriul copil pentru ca acesta sa-si modifice atitudinea si sentimentele fata de celalalt parinte intr-un sens extrem de negativ. In urma acestui proces de indoctrinare, copilul incepe sa manifeste ostilitate, lipsa de respect si o teama nejustificata fata de parintele respins, refuza comunicarea si legatura cu acesta.”, explica, pentru Adevarul, psihologul Ionut Ghiugan.

Ideile induse copilului il fac pe acesta sa simta ostilitate pentru celalalt parinte, ostilitate pe care insa copilul n-o poate explica decat prin motive minore si aproape ilogice.

“Copilul sutine ca refuzul de a-si vedea parintele ii apartine in totalitate si ca este alegerea sa, ca urmare a comportamentului abuziv a parintelui respins. Motivele enuntate de copil sunt, in multe situatii, superficiale, incongruente si incomplet formulate”, mai spune psihologul.

Complexul Medea sau cum ajunge mama alienatoare sa distruga relatia tata-fiica. Actiunile de denigrare ale unui parinte la adresa celuilalt parinte, mai frecvente la mame decat la tati, apar, de obicei, in contextul neintelegerilor privind custodia copilului. Inversunarea copilului impotriva celuilalt parinte se face printr-o manipulare a copilului, care ajunge sa creada ca celalalt parinte ii este dusman.

“In practica s-a observant o frecventa mai ridicata a fenomenului de alienare in randul mamelor, acest lucru fiind explicat atat de legatura puternica emotionala care se stabileste instictiv intre mama si copil, cat si datorita modului diferit in care cei doi parinti sunt afectati de separare (ruptura familiei afecteaza mai profund si pe termen lung mama la nivel relational, social si economic)”, explica Ionut Ghiugan.

Segmentul cel mai vulnerabil este 8-15, varsta la care copilul poate fi manipulat cel mai usor in directia respingerii celuilalt parinte. Pentru a-si reduce suferinta si pentru a-si gasi un oarecare echilibru, copilul se va simti obligat sa aleaga intre cei doi parinti, iar balanta va inclina in favoarea parintelui denigrator, considerat de copil parintele “cel bun”. Cand alienarea este definitiva, copilul devine credincios parintelui (mamei, in cazul complexului Medeea) care a pornit campania de denigrare si ajunge sa piarda aproape irecuperabil relatia cu celalalt parinte.

“Complexul Medea defineste actiunile mamei alienatoare care distruge relatia tata-fiica ireversibil si cu efecte profunde pentru viitorul copilului alienat. Mama, ranita de separarea de tata si din dorinta de razbunare, se intoarece impotriva acestuia, manipuland relatia tata-fata intr-un mod abuziv. Mama alienatoare face presiuni in mod direct sau indirect pentru ca fata sa participle activ la campania de denigrare a tatalui, recompensand copilul atunci cand acesta coopereaza si adopta pozitia mamei fata de tata. Daca refuza implicarea, mama ameninta copilul cu retragerea afectiuni si posibilitatea abandonului matern”, explica renumitul psiholog.

Actiunile mamei denigratoare (ale parintelui obsedat, in general) se repercuteaza asupra copilului in drumul sau spre maturitate, pentru ca el va deveni un adult incapabil sa stabileasca relatii functionale cu un potential partener de viata.

“Singura speranta pentru copil este identificarea timpurie a simptomelor si adoptarea unor masuri psihologice. Cand o mama deterioreaza relatia tata-fata, compromite semnificativ capacitatea copilului de a stabili in viitor ca adult relatii de iubire mature si echilibrate. In cazurile severe de alienare parentala, ostilitatea copilului fata de tata poate atinge niveluri paranoice (idei de persecutie, acuze de abuz sexual) si anxietate extrema (temeri ca va fi ucis de parintele respins)”, arata specialistul.

Suportul psihologic pentru un copil astfel abuzat este esential pentru recuperarea sa.

“Singura speranta pentru copilul aflat in aceasta situatie este identificarea timpurie a simptomelor si adoptarea unor masuri psihologice si educative care sa restabileasca imaginea pozitiva a copilului in relatie cu ambii parinti”, mai spune Ionut Ghiugan.

Aricol publicat în: www.adevarul.ro

PROGRAMĂRI:
► Telefon: 0722.509.692
► E-mail: ionutghiugan@gmail.com

@|2016 Expertiza Psihologică judiciară Ionuţ Ghiugan

Informaţii utile:
→ Violenţa asupra copilului (click aici)
→ Alienarea parentală (click aici)
→ Sindromul Alienării Parentale (click aici)
→ Semnele abuzului asupra copilului (click aici)
→ Expertiza psihologică a copilului şi familiei ȋn procesul de stabilire a condiţiilor exercitării autorităţii părinteşti (click aici)
→ Violența în familie (click aici)
→ De ce copilul abuzat devine ȋn cele mai multe cazuri un adult abuziv  (click aici)
→ Cât de importantă este evaluarea psihologică a copiilor după divorţ (click aici)
→ Când devine toxică prietenia cu propriul copil (click aici)
→ De ce copilul abuzat devine ȋn cele mai multe cazuri un adult abuziv (click aici)
→ Teste psihologice utilizate ȋn evaluarea copilului şi adolescentului (click aici)
→ Depresia la copii (click aici)
→ Pachet evaluare abilităţi parentale şi stil parental (click aici)
→ Expertiza psihologică ȋn cazurile de stres post-traumatic (click aici)
→ Cum să ne comportăm cu persoanele dificile (click aici)

Cand devine toxica prietenia cu propriul copil. Greseala pe care o fac adultii, care duce la inversarea rolurilor parinte-copil

Prietenia cu propriul copil este, de multe ori, prost inteleasa, iar cea mai frecventa greseala a adultului, intr-o astfel de relatie, este ca nu-si mai asuma rolul normativ de disciplinare, iar copilul ajunge, astfel, sa aiba dificultati in relatiile personale viitoare si in raport cu autoritatea reprezentata la nivel social.

“Relatia parinte-copil are la baza o legatura emotionala puternica, in mare parte transmisa biologic, dar si construita in urma interactiunii directe. Parintele joaca un rol decisiv in formarea emotionala a viitorului adult, oferind afectiune si raspunzand nevoilor de dezvoltare ale acestuia. Datorita lipsei timpului si implicarii intense in viata profesionala, multi parintii incearca sa reechilibreze situatia si considera ca aspectul afectiv al relatiei cu propriul copilul este cel mai important. Astfel, se manifesta tendinta de a pune accentul pe aspectele emotionale ale relatiei, neglijand sau minimalizand rolul functional al parintelui. Acest rol presupune nu doar hranirea adecvata a copilului, schimbarea scutecelor sau asigurarea unui mediu securizat, ci si transmiterea unor coordonate importante legate de dimensiunea sociala a existentei umane: reguli, norme, relatia cu autoritatea, relatia cu ceilalti oameni etc”, explica, pentru ”Adevarul”, psihologul Ionut Ghiugan.

Cand rolurile sunt confuze sau inversate, apar problemele. Prietenia cu propriul copil ii poate fi acestuia din urma benefica doar daca parintele stabileste clar limitele pana la care merge relatia de prietenie, fara a lasa loc interpretarilor.

“In mod natural, copilul va incerca sa testeze limitele relatiei parinte-copil, dorind sa obtina maximul de automie si independenta. Acest lucru, la inceput, nu pare nociv si incurajeaza relatia emotionala, dar, in timp, se produc modificari de rol si se schimba sensul relatiei: relatie de subordonare a parintelui fata de copil. Atunci cand rolurile sunt confuze sau inversate, suntem deja intr-o situatie problematica. Copilul nu are dezvoltarea emotionala si cognitiva pentru a integra autonom reperele normative si etice ale relatiei cu mediul social, extern familiei”, mai spune renumitul psiholog.

Pentru a nu deveni periculoasa viitorului adult, prietenia cu propriul copil trebuie construita cu stabilirea foarte clara a regulilor de functionare a relatiei care, nicidecum, nu poate implica egalitate ca intr-o prietenie obisnuita.

“Parintele are responsabilitatea de a forma deprinderile sociale si valorice care il ajuta pe copil sa se adapteze la cerintele societatii. Copilul are nevoie in viata de un parinte, de un model in plan emotional si functional, care sa-l pregateasca pentru viata si incercarile acesteia. Parintele trebuie sa acorde sansa copilului sa invete sa-si construiasca singur relatii de prietenie cu cei de varsta sa, altfel va ramane prizonierul unei relatii imature si dependente cu propriul parinte”, mai spune Ionut Ghiugan.

Mentine un echilibru intre prietenie si responsabilitatea de a fi parinte! Riscul ca rolul mamei si tatalui in formarea si educarea copilului sa fie afectat de “prietenia” cu fiul/fiica este considerabil daca adultii nu reusesc sa pastreze un echilibru intre prietenia cu copilul sau si responsabilitatea de a fi parintii lui.

“Copilul crescut de un parinte – prieten care nu-si asuma rolul normativ si de disciplinare, intampina dificultati in relatiile personale viitoare si in raport cu autoritatea reprezentata la nivel social”, explica specialistul.

Aricol publicat în: www.adevarul.ro

@|2016 Expertiza Psihologică judiciară Ionuţ Ghiugan

PROGRAMĂRI:
► Telefon: 0722.509.692
► E-mail: ionutghiugan@gmail.com

Informaţii utile:
→ Pachet evaluare abilităţi parentale şi stil parental (click aici)
→ Expertiza psihologică a copilului şi familiei ȋn procesul de stabilire a condiţiilor exercitării autorităţii părinteşti (click aici)
→ Alienarea parentală (click aici)
→ Ce nu poţi să-i spui copilului ȋn timpul divorţului (click aici)
→ Complexul Medeea sau cum ajunge un părinte să-şi ȋnverşuneze copilul ȋmpotriva celuilalt părinte (click aici)
→ Semnele abuzului asupra copilului (click aici)
→ Violenţa asupra copilului (click aici)
→ De ce copilul abuzat devine ȋn cele mai multe cazuri un adult abuziv (click aici)
→ Teste psihologice utilizate ȋn evaluarea copilului şi adolescentului (click aici)
→ Depresia la copii (click aici)
→ Agresivitatea la copii (click aici)

Sindromul Alienarii Parentale

Copilul dezvolta in mod natural emotii pozitive si afectiune fata de parintii sai. Sentimentul de ura sau respingere nu reprezinta consecinta unei predispozitii innascuta, ci rezultatul unor actiuni ale parintilor in contextul relatiei parinte-parinte si parinte-copil. Copilul va respinge si se va instraina fata de un parinte din motive reale (istoric de abuz, neglijenta, stiluri parentale disfunctionale, etc) sau din cauza unor idei irationale si sentimente negative fata de acesta.

Sindromul alienarii parentale se defineste ca „o tulburare care apare in contextul disputelor legate de stabilirea conditiilor exercitarii autoritatii parintesti. Manifestarea sa fundamentala este campania de denigrare fata de celalalt parinte, campanie care nu este justificata. Ea rezulta din combinarea programarii (spalarea creierului) indoctrinarilor parintelui si propriile contributii ale copilului de calomniere a parintelui tinta.” (Richard Gardner, 1998);

Alienarea parentala este o forma grava de abuz emotional, prin care copilul este privat de relatia pozitiva cu unul din parinti. “Concret, prin ganduri, actiuni si maniere verbale sau nonverbale copilului i se induc anumite idei, cu scopul de a-l face sa creada ca celalat parinte este dusman. Parintele obsedat cu alienarea va incerca sa duca o adevarata campanie de distrugere a relatiei copilului cu celalalt parinte.” (Darnall, 1997b);

Richard Gardner (2002a) identifica pentru copiii alienati urmatoarele simptome:

• copilul neaga orice experienta pozitiva din trecut si respinge orice contact cu parintele;
• copilul ajunge sa simta ostilitate pentru unul dintre parinti din motive total superficiale;
• copilul ajunge sa creada ca decizia de a respinge pe unul dintre parinti ii apartine;
• copilul va acorda un suport constant parintelui alienat in cazul conflictelor dintre tata si mama;
• copilul nu se va simti vinovat de modul in care se poarta cu parintele pe care il respinge;
• prezenta de scenarii imprumutate sau chiar a utilizarii de cuvinte si expresii adoptate de la parintele sau;
• furia si ura pe care o resimte pentru unul dintre parinti se transfera catre partea acestuia din familie.

Caracteristici care definesc comportamenul parintelui alienator
Parintele alienator se simte furios si tradat de celalalt parinte si traieste fata de acesta un sentiment profund de ura. Este obsedat de distrugerea relatiei copilului cu celalalt parinte si actioneaza constant pentru a bloca accesul celuilalt parinte la copil

Comportamentul parintelui alienator

• blocheaza sau saboteaza legatura dintre copil si parintele tinta (cereri in instanta pentru limitarea accesului parintelui tinta; plangeri la politie impotriva celuilalt; nerespectarea hotararilor judecatoresti; distrugerea darurilor si scrisorilor trimise de parintele tinta; interzicerea in locuinta copilului a oricaror referinte la parintele tinta; sunatul copilului la telefon in exces atunci cand acesta viziteaza parintele tinta; tragerea de timp atunci cand copilul trebuie predat celuilalt parinte si respectiv fortarea minorului sa se intoarca inainte de finalizarea vizitei, etc.)
• vorbeste de rau parintele tinta in prezenta copilului;
• furnizeaza copilului informatii inadecvate pentru nivelul sau de intelegere referitoare la parintele tinta;
• prezinta incorect sau neadecvat personalitatea si actiunile parintelui tinta sugerand ca acesta reprezinta un risc pentru securitatea copilului;
• manipuleaza copilului pentru a-l respinge pe celalalt parinte (retragerea afectiunii alienatorului fata de copil sau inducerea sentimentului de vina in mintea copilului pentru faptul ca s-a simtit bine in compania parintelui tinta ori pentru ca si-a exprimat atasamentul pentru acesta, etc.);
• submineaza relatia copilului cu parintele respins (parintele alienator cere copilului sa spioneze sau sa pastreze secrete fata de parintele tinta; il fortea pe copilul sa aleaga intre cei doi parinti; il interogheaza pe copil dupa ce se intoarce din vizita la parintele tinta, cerand informatii detaliate despre cum s-a petrecut vizita, etc.);
• submineaza rolul parintelui respins (parintele alienator refuza sa furnizeze parintelui tinta informatii referitoare la copil (medicale, educationale etc.); nu informeaza parintele respins cu privire la evenimentele importante din viata copilului (premii sau medalii, serbari, sedinte cu parintii, etc.).

Tipuri de alienare parentala

1. Usoara. Copilul tinde sa coopereze pe perioada legaturilor personale cu parintele tinta, dar sunt prezente critici si nemultumiti la adresa acestuia;
2. Moderata. Copilul este nemultumit, lipsit de respect si critica orice actiune a parintelui tinta;
3. Severa. Ostilitatea copilului poate atinge niveluri paranoice si duce la alienarea completa.

Consecintele alienarii parentale asupra copilului. Daca alienarea copilului este continua, dupa ani de zile de alienare copilul poate prezenta:

• stima de sine scazuta din cauza credintei acestuia ca este iubit doar de un parinte;
• depresie si comportamente autodistructive din cauza sentimentului de pierdere pe care copilul il experimenteaza constant;
• izolare si retragerea sociala, scaderea performantei academice, comportament ostil sau exploziv;
• interiorizarea unor trasaturi de caracter dezaptative in plan social si relational (minciuna, maipularea, nevoia excesiva de control, etc);
• copilul va ajunge in timp sa vada realitatea in mod distorsionat, iar actiunile parintelui alienator il vor afecta pe parcursul intregii vieti, reprezentand un risc crescut pentru a dezvolta tulburari psihice si inadaptare in relatii si socio-profesional.

Masuri ce se impun atunci cand sunt semnalate simptomele alienarii parentale

1. Solicitarea expertizei psihologice pentru a identifica prezenta sau absenta acestui fenomen precum si a gradului de severitate. Identificarea din timp a simptomelor alienarii parentale si aplicare de masuri imediate reprezinta modalitatea cea mai eficienta de a limita si depasi acesta forma grava de abuz emotional. Daca sindromul alienarii parentale nu este identificat in timp si nu sunt luate masurile legale si psiho-educationale, indepartarea fata de parintele alienat va fi definitiva si ireversibila iar interventiile ulterioare vor fi limitate in eficienta.
2. Interventia specialistilor, inclusiv a instantelor de judecata pentru reabilitatrea parinelui alienator si a coplului alienat:

• consiliere psihologica pentru copilul victima a alienarii parentale este absolut necesara pentru sprijinirea unei dezvoltari echilibrate psiho-emotionale si reconstructia unei imagini de sine functionale in raport cu ambii parinti;
• consiliera psihologica a parintelui alienator pentru a constientiza efectele negative pentru copil a comportamentului alienator;
• consiliere psihologica pentru parinti, pentru redimensionarea surselor conflictuale si constientizarea consecintelor grave si ireversibile pe care conflictul familial continuat l-ar putea produce asupra dezvoltarii psiho-emotionale a copilului.

Psiholog specialist Ionuţ Ghiugan

PROGRAMĂRI:
► Telefon: 0722.509.692
► E-mail: ionutghiugan@gmail.com

@|2015 Expertiza Psihologică judiciară Ionuţ Ghiugan

Informaţii utile:
→ Violenţa asupra copilului (click aici)
→ Alienarea parentală (click aici)
→ Violența în familie (click aici)
→ Pachet evaluare abilităţi parentale şi stil parental (click aici)
→ Expertiza psihologică a copilului şi familiei ȋn procesul de stabilire a condiţiilor exercitării autorităţii părinteşti (click aici)
→ Semnele abuzului asupra copilului (click aici)
→ Consecinţele abuzului din copilărie asupra dezvoltării emoţionale şi sociale a adultului (click aici)
→ Teste psihologice utilizate ȋn evaluarea copilului şi adolescentului (click aici)
→ Pachet evaluare psihologică autocunoaştere şi dezvoltare personală (click aici)

Expertiza psihologica a copilului si familiei in procesul de stabilire a conditiilor exercitarii autoritatii parintesti

Un copil nu se poate dezvolta si forma armonios decat in relatie cu proprii parinti. El face parte fundamental din aceasta relatie, iar separarea sau divortul aduce modificari semnificative, in multe cazuri copilul pierzand ceva esential imposibil de regasit ulterior. Dupa separare sau divort relatia copilului cu parintii poate lua diferite forme, iar in functie de directia urmata, copilul va reusi sa depaseasca cu bine acest moment incarcat emotional sau va ramane prins in conflict. Daca parintii sunt persoane mature si au suficiente resurse interioare, ei reusesc sa depaseasca perioada tensionata a separarii si nu transfera conflictul din cuplu in relatia parinte – parinte.

Copilul este afectat in mod diferit de separarea parintilor in functie de anumiti factori de risc personali si de contextul familial inainte si dupa separare. Un factor major de risc este mentinerea conflictului parental si crearea de aliante pe care unul dintre parinte le face cu copilul impotriva celuilalt parinte. Atunci cand este prins intr-un conflict parental intens sau este folosit ca instrument sau mijloc de pedeapsa impotriva celuilalt parinte sau pentru a obtine de la acesta beneficii materiale sau emotioale, copilul nu reuseste in mod natural sa dezvolte stategii adaptative si poate prezenta probleme psihologice majore (depresie, anxietate, comportament opozant, agresiv, nivel scazut al competentelor sociale si academice).

Relatia pozitiva a copilului cu ambii parinti este situatia ideala pentru copil  intrucat  ofera acestuia suportul emotional necesar adaptarii si dezvoltarii armonioase. Comunicarea in noua configuratie familiala este pastrata si fiecare dintre parinti mentin o imagine pozitiva a parintelui opus in ochii copilului. Aceasta situatie este usor de recunoscut, copilul avand activitati cu ambii parinti, petrecand timp cu acestia si avand o relatie apropiata cu acestia.

Pentru a stabili care este interesul superior al copilului, instanta ia in considerare o serie de factori extrem de importanti ce pot fi evidentiati de expertiza psihologica:

• stadiului dezvoltarii psiho-emotionale al minorului si nevoile specifice ale acestuia necesare pentru o dezvoltare echilibrata;
• relatiei mama-copil si abilitatile parentale ale mamei;
• relatiei tata-copil si abilitatile parentale ale tatalui;
• legaturile afective existente intre parinte si copil si stilul de atasament;
• capacitatea si disponibilitatea parintelui de a oferi copilului afectiune;
• starea de sanatate psihica a parintelui si/sau eventualul abuz de alcool sau de substante;
• dorinta si capacitatea parintelui de a incuraja si facilita o stransa si continua relatie a copilului cu celalalt parinte;
• situatiile de abuz, neglijare, exploatare si potentialele situatii de risc care pot interveni in viitor;
• violenta in familie, indiferent daca violenta a fost indreptata impotriva copilului sau acesta doar a asistat la violenta;
• daca parintii sunt blocati intr-un comportament de alienare (spalare a creierului) cu copilul lor.

Expertiza psihologica in cazurile de stabilire a exercitarii autoritatii parintesti trebuie sa respecte o serie de reguli apte sa confere raportului de expertiza psihologica credibilitate si obiectivitate:

• rolul psihologului expert este sa asiste instanta de judecata, avand ca unic obiectiv interesul superior al copilului;
• psihologul expert este impartial si evita preferintele personale sau favorizarea uneia din parti;
• opiniile de specialitate formulate in raportul de expertiza sunt bazate pe observatiile directe ale psihologului expert si interpretarea rezultatelor tehnicilor si metodelor utilizate in evaluare; raportul de expertiza trebuie sa evite generalizarea rezultatelor obtinute si sa specifice limitele concluziilor sale.

Psiholog specialist Ionuţ Ghiugan
► Telefon: 0722.509.692
► E-mail: ionutghiugan@gmail.com

@|2014 Expertiza Psihologică judiciară Ionuţ Ghiugan

Informaţii utile:

→ Pachet evaluare psihologică autocunoaştere şi dezvoltare personală (click aici)
→ Pachet evaluare abilităţi parentale şi stil parental (click aici)
→ Evaluarea psihologică a copilului după divorț/separarea părinților (click aici)
→ Alienarea parentală (click aici)
→ Violenţa asupra copilului (click aici)
→ Sindromul Alienarii Parentale (click aici)
→ Efectele teribile pe care le are lipsa mamei din viaţa copilului (click aici)
→ Cum ȋi afectează pe copii lipsa tatălui (click aici)
→ Expertiza psihologică ȋn cazurile de stres post-traumatic (click aici)
→ Complexul Electra sau cum intră fetiţele ȋn competiţie cu mama lor pentru câştigarea atenţiei tatălui (click aici)
→ Complexul Medeea sau cum ajunge un părinte să-şi ȋnverşuneze copilul ȋmpotriva celuilalt părinte (click aici)

Expertiza psihologica in cazurile de stres post-traumatic

Trauma psihologica este un tip de deteriorare a psihicului care se produce ca urmare a unui traumatism psihic. Traumatismul psihic este rezultatul transmiterii unui soc psihic, exercitat de agenti exterori psihici care actioneaza asupra psihismului si provoaca tulburari psihice. Exista doua categorii majore de situatii sau evenimente extrem de stresante si/sau traumatice care tulbura psihismul si functionarea acestuia:

• situatiile sau evenimente care implica amenintarea cu moartea sau alterarea integritatii fizice sau psihice (persoana sufera un accident de masina, este victima unui viol sau a unui atac fizic, este abuzata verbal, fizic sau sexual, este martora la moartea unei alte persoane, se confrunta cu dezastre naturale, etc.);
• evenimente care implica prezenta unor situatii de viata extrem de stresante, care afecteaza profund sentimentul de securitate si il face pe individ sa se simta neputincios si vulnerabil (hartuirea, amenintarea, discriminarea la ocuparea si/sau la locul de munca etc.)

Caracterul traumatic al situatiei depinde foarte mult de violenta agresiunii, dar si de starea psihismului celui care este supus acestui soc. Din acest punct de vedere, un eveniment nu este niciodata inevitabil traumatic, ci doar prin raportarea la potentialul traumatogen al situatiei si personalitatea celui care trebuie sa-i faca fata (prezenta unor anumiti factori de personalitate cresc semnificativ vulnerabilitatea persoanei: imaturitate, instabilitate emotionala, impulsivitatea, rezistenta scazuta la frustrare, etc.)

Trauma psihologica odata instalata si fixata in matricea psiho-emotionala a persoanei, produce consecinte extrem de grave, pe termen mediu si lung prin alterarea sau diminuarea semnificativa a functionarii in plan personal, social si profesional. Persoana afectata se confrunta cu trei mari grupe de reactii:

1. Retrairea evenimentului traumatic. In aceasta categorie sunt incluse amintirile incontrolabile, intruzive, cosmarurile si flashback-urile prin care persoana se simte de parca ar retrai evenimentul traumatic. Amintirile sunt deseori activate de sunete, imagini care ii reamintesc persoanei de evenimentul traumatizant;
2. Evitarea. Deoarece reamintirea evenimentului traumatic este extrem de dureroasa, persoana face eforturi disperate pentru a evita gandurile, sentimentele, sau activitati legate de trauma. Deseori persoana se simte „anesteziata” din punct de vedere emotional sau detasata de ceilalti. Unele persoane incep sa consume alcool sau droguri pentru a reduce suferinta resimtita;
3. Semnele stresului fizic. Printre semnele stresului fizic se numara: problemele de somn, iritabilitatea si furia, dificultati de concentrare, sentimentul de tensiune, hipervigilenta.

Daca aceste manifestari dureaza mai putin de o luna, vorbim de o situatie de stres acut. In cazul in care aceste simptome dureaza mai mult de o luna, se ia in consideratie prezenta tulburarii de stres post-traumatic.

In cazurile legate de problematica traumei, expertiza psihologica isi propune sa atinga urmatoarele obiective:

1. Evaluarea profilului de personalitate a persoanei implicate in eveniment sau situatie traumatica si identificarea absentei sau prezentei simptomatologiei specifice sindromului de stres post-traumatic;
2. Identificarea factorilor psiho-traumatizanti cu impact major asupra starii psihologice a persoanei si stabilirea modului in care acesti factori pot provoca disfunctionalitati psiho-comportamentale in viata personala, sociala si in plan profesional.
3. Recomandari necesare pentru atenuarea simptomatologiei disfunctionale si integrarea corecta si adaptativa a evenimentului traumatizant in istoria de viata a persoanei.

Psiholog specialist Ionuţ Ghiugan

PROGRAMĂRI:
► Telefon: 0722.509.692
► E-mail: ionutghiugan@gmail.com

@|2014 Expertiza Psihologică judiciară Ionuţ Ghiugan

Informaţii utile:
→ Stresul Posttraumatic – Cauze, tratament şi recuperare (click aici)
→ Expertiza psihologică a copilului şi familiei ȋn procesul de stabilire a condiţiilor exercitării autorităţii părinteşti (click aici)
→ Violenţa asupra copilului (click aici)
→ Alienarea parentală (click aici)
→ Psihologia violului. Actul sexual violent este un instrument de satisfacere a nevoii de a domina (click aici)
→ Sindromul Genovese. De ce, atunci când suntem ȋn mulţime, aşteptăm ca alţii să dea primii o mână de ajutor unei persoane aflate ȋn pericol (click aici)
→ De ce femeile abuzate se ataşează de partenerii agresivi, le caută scuze şi refuză să-i părăsească. Sindromul Stockholm ȋn violenţa domestică (click aici)
→ De ce posesivitatea şi controlul sunt forme de abuz ȋntr-o relaţie (click aici)
→ Consecinţele abuzului din copilărie asupra dezvoltării emoţionale şi sociale a adultului (click aici)
→ Pachet evaluare abilităţi parentale şi stil parental (click aici)