Category Archives: Psihologie clinică

Sindromul Genovese. De ce, atunci cand suntem in multime, asteptam ca altii sa dea primii o mana de ajutor unei persoane aflate in pericol

Desi pare paradoxal, statisticile demonstreaza ca sansele ca o persoana sa intervina pentru salvarea unui om care ar avea nevoie de ajutor urgent sunt mai mici daca in jur se afla si altii care ar putea salva victima, decat daca acea persoana ar fi singurul potential salvator. Este vorba de asa-zisul „efect de spectator“, un fenoment controversat cunoscut si sub denumirea de Sindromul Genovese.

„Exista o serie de situatii de urgenta care afecteaza considerabil tiparul obisnuit de raspuns al martorilor: situatiile de urgenta care implica pericol de vatamare sau daune pentru martor, situatiile de urgenta neobisnuite si rare si situatiile de urgenta care necesita o actiune prompta, imediata”, explica, pentru Adevarul, psihologul Ionut Ghiugan.

Sunt conjuncturi in care oamenii dau dovada de lipsa crasa de reactie cand cineva este intr-o situatie de urgenta, daca la eveniment sunt si alte persoane care ar putea sa intervina in favoarea victimei.

„Grupurile mari au tendinta sa nu actioneze in ajutorul victimei” . Acest comportament a fost definit ca „Sindromul Genovese“, dupa numele victimei unei agresiuni petrecute in 1994, in New York, cand tanara Kitty Genovese a fost atacata pe strada, in timp ce se indrepta spre casa, de un neconoscut, care a injunghiat-o de mai multe ori. O scena teribila, pe care au vazut-o sau au auzit-o din casele lor nu mai putin de 38 de martori. Niciunul dintre ei insa nu a intervenit in timpul celor aproape 40 de minute cat a durat atacul si nimeni nu a sunat la Politie. Insusi criminalul, ajuns in fata magistratilor, a marturisit ca nimeni nu parea sa vrea sa-l impiedice sa-si comita fapta.

„Astfel, in situatii de urgenta oamenii reactioneaza mai prompt in conditiile in care exista un numar mai mic de martori la eveniment, iar grupurile mari au tendinta sa nu actioneze in ajutorul victimei, intr-un mod aparent paradoxal. Lipsa de reactie fata de nevoia victimei de ajutor nu este rezultantul apatiei, indiferentei, lipsei educatiei civice, ci tendintei de conformism social care determina un raspuns aparent atipic si ilogic: daca ceilalti nu intervin, eu de ce sa fac asta”, mai spune psihologul.

Una dintre explicatiile acestei indiferente este ca fiecare dintre cei care ar putea da o mana de ajutor este mai degraba atent la comportamentul celor aflati in aceeasi situatie cu el, persoane care, practic, ar putea interveni si spera ca „altcineva”, care este mai abilitat sa intervina, sa o si faca.

„Responsabilitatea individuala este diluata de grup”. Intrebarea fireasca este de ce in cazul Genovese oamenii, care in particular sunt capabili de empatie, putandu-se identifica cu suferintele si nevoile altora, isi inhiba comportamentul de ajutorare doar pentru ca sunt si altii care, teoretic, si l-ar putea manifesta la acel moment.

„Experimentele din psihologia sociala, organizate in urma unor cazuri reale, au demonstrat faptul ca oamenii reactioneaza diferit in situatia in care un alt om este intr-o situatie periculoasa sau de urgenta. Exista un criteriu individual axat pe caracteristicile personale, experienta interioara legata de astfel de situatii, etc, dar, mai important, exista un criteriu legat de psihologia multimilor si modul in care responsabilitatea individuala este diluata de grup”, mai spune Ionut Ghiugan.

Lipsa de reactie la nevoia unei persoane aflate in situatie de urgenta si rezumarea la postura de spectator poate fi catalogata drept un comportament antisocial.

Aricol publicat în: www.adevarul.ro

PROGRAMĂRI:
► Telefon: 0722.509.692
► E-mail: ionutghiugan@gmail.com

@|2016 Expertiza Psihologică judiciară Ionuţ Ghiugan

Informaţii utile:
→ Violența în familie. Efectele violenţei domestice asupra victimelor femei (click aici)
→ Pachet evaluare psihologică autocunoaştere şi dezvoltare personală (click aici)
→ De ce femeile abuzate se ataşează de partenerii agresivi, le caută scuze şi refuză să-i părăsească. Sindromul Stockholm ȋn violenţa domestică  (click aici)
→ Stresul Posttraumatic. Cauze, tratament şi recuperare (click aici)
→ Tulburarea de Personalitate Paranoida (click aici)
→ Tulburarea de Personalitate Antisocială (click aici)
→ Consecinţele abuzului din copilărie asupra dezvoltării emoţionale şi sociale a adultului (click aici)
→ Depresia, simptome şi tratament (click aici)
→ Instabilitatea emoţională (click aici)
→ Sindromul Münchausen: de ce unii oameni vor cu orice preţ să obţină statutul de pacienţi (click aici)
→ Tulburarea de Personalitate Dependentă (click aici)

Copiii care isi rod unghiile ascund o teama uriasa. Adultii cu acest obicei au, in general, obsesia perfectionismului

Tulburarile repetitive concentrate pe corp, cum este rosul unghiilor, apar frecvent la persoanele axate pe excelenta. Cand vine vorba despre copii, insa, obiceiul este asociat unor conflicte semnificative in relatiile de familie sau a unor probleme de natura emotionala. Neinteles si netratat, acest comportament poate avea consecinte grave pentru viitorul adult.

“Rosul unghiilor este un comportament repetitiv care are ca rezultat distrugerea propriilor unghii si adesea a pielii din jurul unghiilor. Acest comportament este destul de comun mai ales la copii si adolescenti, dar in anumite situatii este mai mult decat un obicei prost. Atunci cand devine o activitate compulsiva ce conduce la autovatamare (sangerari, vanatai, infectii sau chiar daune permanente la degete), exista un semn serios de intrebare privind sanatatea mentala si functionarea psihologica a persoanei”, explica, pentru Adevarul, psihologul Ionut Ghiugan.

Milioane de oameni din intreaga lume au astfel de comportamente, care doar aparent sunt gesturi inofensive. Specialistii avertizeaza ca de foarte multe ori este vorba de afectiuni mentale periculoase care, fara un tratament de specialitate, pot atrage si alte probleme.

“In situatiile in care acest obicei devine o obsesie daunatoare prezenta frecvent in comportamentul persoanei, efectele negative se manifesta atat la nivelul sanatatii fizice, cat si la nivel psihologic si social (anxietate, rusine, respingerea si stimagtizarea la nivel social)”, mai spune psihologul.

Anxietate de separare. Un copil care isi roade unghiile ascunde probleme emotionale ale caror cauze pot fi gasite, cel mai adesea, in disfunctionalitatile din familie. Pedepsirea copiilor care au un astfel de comportament in ideea renuntarii la acest obicei periculos este cea mai proasta solutie. Micutii cu astfel de probleme trebuie mai intai intelesi, apoi ajutati.

“La copii si adolescenti, roaderea unghiilor apare frecvent asociata cu alte tulburari comportamentale si emotionale: tulburare de hiperactivitate si deficit de atentie, tulburari opozitionale, anxietate de separare si tulburarea obsesiv-compulsiva. In acest context, interventia psihoterapeutica este necesara atat pentru stoparea acestui comportament invalidant la nivel personal si social, cat si pentru tratamentul celorlalte tulburari conexe. Independent de tratamentul psihoterapeutic, un rol decisiv il joaca educatia parentala si sistemul relational familial, deoarece in multe situatii astfel de probleme ale copilului sunt consecinta directa a unui stil parental neeficient sau a unor conflicte semnificative in relatiile de familie.”, mai spune Ionut Ghiugan.

Cei axati pe performanta sunt mai vulnerabili. Specialistul spune ca la adulti acest comportament repetitiv este in multe situatii legat de o tulburare obsesiv-compulsiva sau de o structura de personalitate perfectionista.

“Oamenii care sunt axati pe performanta si excelenta sunt aparent mai vulnerabili la tulburari repetitive concentrate pe corp. Roaderea unghiilor joaca un rol de reglare emotionala si calmare in confruntarea cu situatii sau evenimente evaluate ca fiind incarcate de stres, frustrante, neconforme cu asteptarile. Din pacate, majoritatea celor care se confrunta cu aceasta compulsie nu accepta ca au o problema ce interfereaza negativ cu relatiile personale, socio-profesionale si echilibru psihologic si din acest motiv nu solicita ajutorul de specialitate”, mai spune Ionut Ghiugan.

Aricol publicat în: www.adevarul.ro

PROGRAMĂRI:
► Telefon: 0722.509.692
► E-mail: ionutghiugan@gmail.com

@|2018 Expertiza Psihologică judiciară Ionuţ Ghiugan

Informaţii utile:
→ Când are nevoie copilul de psiholog (click aici)
→ Pachet evaluare abilităţi parentale şi stil parental (click aici)
→ Depresia la copii (click aici)
→ Ce nu poţi să-i spui copilului ȋn timpul divorţului (click aici)
→ Violenţa asupra copilului (click aici)
→ Teste psihologice utilizate ȋn evaluarea copilului şi adolescentului (click aici)
→ Agresivitatea la copii (click aici)
→ Cum trebuie să gestioneze parinţii crizele de nervi ale celor mici (click aici)
→ De ce trebuie lăsaţi copiii să greşească (click aici)
→ Cele mai importante lecţii de viaţă pe care copilul trebuie să le ȋnveţe ȋn cei şapte ani de acasă (click aici)

Tulburarea Schizofreniforma

Tulburarea schizofreniforma este definita ca o tulburare cu simptome identice cu cele ale schizofreniei, cu exceptia faptului ca aceste simptome se remit in decurs de cel mult 6 luni, iar functionarea individului in plan personal si socio-profesional revine la normal. (Kaplan; 2001)

Criterii de diagnostic pentru tulburare schizoreniforma (DSM IV; 1994)
Criteriile A, D si E ale schizofreniei sunt indeplinite

• CRITERIU A (idei delirante, halucinatii, limbaj dezorganizat, comportament catatonic, simptome negative: aplatizare afectiva, lipsa vointei, pulsiuni sau motivatii inadecvate);
• CRITERIU D (excluderea simptomelor caracteristice tulburarii schizoafective – episoade depresive majore, maniacale sau mixtec,concomitent cu episodul psihotic);
• CRITERIU E (excluderea oricaror tulburari legate de consumul de substante sau starea generala de sanatate);
• Un episod al tulburarii dureaza cel putin o 1 luna, dar mai putin de 6 luni.

Evolutie si prognostic
Elementele prognostice favorabile pentru tulburarea schizofreniforma includ: absenta tocirii sau apalatizarii afectului, functionare anterioara profesionala si sociala buna, prezenta confuziei si dezorientarii in perioada culminanta a episodului psihotic, debutul simptomelor psihotice in deurs de cel mult 4 saptamani de la prima modificare observabila a comportamentului.

Diagnostic diferential

• Schizofrenia. Durata simptomelor este mai mare de 6 luni, deteriorarea este mai severa si prognosticul mai putin favorabil.
• Tulburari medicale si neurologice. Multe tulburari medicale sau neurologice pot prezenta simptome psihotice in aceasta categorie intrand: intoxicatia cu substante, infectiile SNC, tulburarile vasculare, crizele convulsive partial complexe si bolile degenerative.
• Tulburarea psihotica scurta. Simptomele dureaza mai putin de 1 luna si se instaleaza dupa un stres psihosocial clar identificabil.
• Tulburari ale dispozitiei. Tulburarea bipolara si tulburarea depresiva majora sunt tulburari in care sunt prezente elemente psihotice, insa ele se dezvolta in contextul tulburarii dispozitiei si nu persista.
• Tulburarea schizoafectiva. Simptome asemanatoare schizofreniei, insa in decursul bolii pot aparea simptome depresive, maniacale sau mixte paralel cu episodul psihotic.
• Tulburarea deliaranta. In tulburarea deliranta delirurile sunt sistematizate, nu sunt bizare si dureaza cel putin 6 luni in contextul unei personalitati intacte, cu o functionare relativ buna, cu absenta fenomenelor psihoproductive de tip halucinatoriu sau alte simptome ale schzofreniei.
• Tulburarea de dezvoltare pervaziva. Desi comportamentul poate fi bizar si deteriorate nu exista deliruri, halucinatii sau certe tulburari formale de gandire.
• Retardarea mintala. Retardarea mintala presupune tulburari ale intelectului, comportamentului si dispozitiei, insa aceasta tulburare nu implica simptome psihotice manifeste si presupune un nivel de functionare constant scazut, nu o deteriorare.
• Tulburarile de personalitate. In general nu exista simptome psihotice, dar daca sunt prezente sunt tranzitorii si lipsite de importanta. Pentru diagnosticul diferential cele mai importante tulburari de personalitate sunt: schizotipala, schizoid, borderline si paranoide.

Tratamentul tulburarii schizofreniforme
Medicamentatie antipsihotica este esentiala pentru tratamentul simptomelor psihotice. Daca psihoza s-a rezolvat complet timp de 6 luni, se poate lua decizia de intrerupere a tratametului medicamentos, insa individualizat.
Psihoterapia joca un rol decisiv in ajutarea persoanei sa inteleaga si sa asimileze experientele psihotice prin care a trecut. De asemenea, sustinerea si suportul familiei reprezinta factori cheie care ajuta reinsertia in viata personala, sociala si profesionala.

Psiholog specialist Ionuţ Ghiugan

PROGRAMĂRI:
► Telefon: 0722.509.692
► E-mail: ionutghiugan@gmail.com

@|2018 Expertiza Psihologică judiciară Ionuţ Ghiugan

Informaţii utile:
→ Tulburarea delirantă (click aici)
→ Cele mai bizare tulburări delirante (click aici)
→ Tulburarea de personalitate schizotipală (click aici)
→ De ce stigmatizează românii cu ȋndârjire bolnavii psihici (click aici)
→ Cum explică psihologii excentricitatea, credinţele ciudate şi percepţiile distorsionate (click aici)
→ Pachet evaluare psihologică autocunoaştere şi dezvoltare personală (click aici)
→Teste psihologice utilizate ȋn evaluarea adulţilor (click aici)

CLAUSTROFOBIA

Claustrofobia se defineste ca o tulburare anxioasa. Persoanele care sufera de aceasta tulburare prezinta o teama irationala de a ramane blocati in spatii mici sau inchise. Unul dintre efectele negative importante ale acesteia frici este atacul de panica. Claustofobia poate fi declansat de anumite situatii sau stimuli cum ar fi un lift aglomerat, o camera fara fereastra sau chiar atunci cand persoana poarta o haina mai stransa la gat.

Termeneul de claustrofobie provine de limba latina si descrie o persoana inchisa intr-un loc. Cuvantul grecesc “phobos” inseamna frica.

Cercetarile au aratat ca, la nivel mondial, aproximativ 6% din populatie sufera de claustrofobie, si in multe situatii persoana care sufera de aceasta fobie nu este tratata corespunzator. Aparitia si dezvoltarea claustrofobiei nu se datoreaza unei cauze anume, insa specialistii sustin ca un posibil motiv pentru aparitia tulburarii o poate reprezenta o trauma din copilarie.

Primele simptome ale claustrofobiei se dezvolta, de obicei, in timpul copilariei sau al adolescentei, iar in anumite cazuri acestea pot disparea la varsta adulta. In cazul în care aceste simptome nu dispar tratamentul de specialitate este necesar, mai ales daca simptomele interfereaza semnificativ cu viata de zi cu zi a persoanei.

Oamenii care sufera de Claustrofobie pot experimenta atat simptome fizice, cat si simptome psihologice

• anxietate si panica
• bufeuri
• frisoane
• dificultati de respiratie
• dureri in piept sau dureri de cap
• ameteli, senzatie de lesin
• uscaciunea gurii
• tema de a-și pierde controlul
• groaza
• sentimentul ca spatiul se ingusteaza tot mai mult.

Persoanele care sufera de claustrofobie sunt pe deplin constiente de efectele acestei tulburari, dar in absenta sfatului unui specialist evita spatiile inchise sau situatiile care le pot produce un atac de panica.

Tratamentul psihoterapeutic

Psihoterapia este unul dintre cele mai eficiente tratamente in cazul claustrofobiei. In procesul terapeutic clientul descrie situatia care provoaca teama sau frica. Impreuna cu terapeutul invata noi modalitati adaptative de a interpreta stmulii cu potential fobic si a gestiona situatiile care genereaza anxietate si determina comportamentul de evitare. Psihologul ii ajuta pe claustrofobi sa evite gandurile anxiogene, sa mentina sub control nivelul anxietatii si in final sa se elibereze de aceasta frica irationala.

Psiholog specialist Ionuţ Ghiugan

PROGRAMĂRI:
► Telefon: 0722.509.692
► E-mail: ionutghiugan@gmail.com

@|2018 Expertiza Psihologică judiciară Ionuţ Ghiugan

Informaţii utile:
→ Agorafobia şi tulburarea de panică  (click aici)
→ Anxietatea generalizată (click aici)
→ Fobia socială (click aici)
→ Teama de Avion – Aerofobia (click aici)
→ Dismorfobia – de ce anumite persoane devin ȋngrijorate excesiv de fizicul lor (click aici)
→ Agrafobia – Frica anormală de contacte sexuale (click aici)
→ Tulburarea de personalitate Evitantă (click aici)
→ Depresia, simptome şi tratament (click aici)
→ Tulburarea de Personalitate Histrionică (click aici)
→ Cum ne putem vindeca mobilizând resurse interne ale organismului. Efectul placebo (click aici)
→ Stresul Posttraumatic. Cauze, tratament şi recuperare (click aici)
→ Pachet evaluare psihologică autocunoaştere şi dezvoltare personală (click aici)

Cele mai bizare tulburari delirante

Prezenta unor convingeri fara un temei real, pe o perioada indelungata este semn al unei tulburari delirante. Ideile delirante tin de situatii care se pot intampla in viata reala – persecutie, gelozie, grandoare – numai ca respectivele convingeri n-au, de fapt, nicio legatura cu realitatea.

“Principala caracteristica a tulburarii delirante este prezenta unui delir nebizar, ce contine idei aparent plauzibile, dar neverosimile (ideea de a fi urmarit, otravit, infectat, de a avea o boala, de a fi iubit la distanta sau inselat de partener). Astfel de idei delirante dureaza o perioada de cel putin 6 luni si sunt bine sistematizate. Acest tablou clinic este completat de manifestari depresive”, explica, pentru „Adevarul”, psihologul Ionut Ghiugan.

Tuburarea deliranta, pe baza temei delirante predominante, poate fi de tip persecutor, de tip erotomaniac, de tip gelozie, de tip somatic sau mixt. In toate aceste tipuri, convingerile persoanei sunt fixe si de nestramutatat.

“In tulburarea deliranta de tip persecutie, tema centrala a delirului o constituie convingerea deliranta a persoanei ca este urmarita, spionata, supravegheata, inselata sau obstructionata, otravita sau drogata sau tratata cu rautate de catre ceilalti oameni. Micile umilinte sunt exagerate si devin nucleul central al sistemului delirant, fapt pentru care individul apeleaza deseori la tribunale, foruri guvernamentale si sociale pentru a remedia prin actiuni legale aceasta «injustete». Indivizii cu idei delirante de persecutie sunt adesea plini de resentimente si colerosi, si pot recurge adesea la violenta contra celor despre care cred ei ca i-au ofensat sau le-au lezat drepturile“, precizeaza specialistul.

Delirul de tip erotomaniac. Cand cel care sufera de aceasta tulburare are credinta ca o alta persoana, de obicei cu statut social superior, este indragostita de el, vorbim de tipul de tulburare erotomaniaca, in care pot aparea chiar tendinte de agresivitate, de obicei, fata de o a treia persoana, care se interpune in ”relatia de iubire”.

“In tulburarea deliranta de tip erotoman, tema centrala a delirului o constituie convingerea deliranta a persoanei ca aceasta este iubita de catre cineva bine cunoscut, inalt investit in plan social, politic sau cultural. Relatia poate ramane in plan spiritual sau individul poate desfasura actiuni de confirmare si obiectivare a ei, ajungandu-se astfel la posibile implicatii judiciare”, mai spune psihologul.

Tulburarea deliranta tip grandoare. Sunt si persoane care ajung sa creada ca sunt purtatoare ale unui mesaj divin, ca sunt autoare ale unor descoperiri importante ori ca au calitati uluitoare.

“In aceste cazuri, vorbim de tulburarea deliranta de tip de marire sau grandoare. Tema centrala a delirului o constituie convingerea deliranta ca persoana poseda o capacitate sau un talent extraordinar (dar nerecunoscut), ca detine paternitatea unor inventii sau descoperiri. Ideile delirante de grandoare pot avea si continut religios (de exemplu, persoana crede ca are un mesaj sau o misiune speciala de la divinitate)”, explica Ionut Ghiugan.

Idei delirante de infidelitate. Convingerile absolut nefondate ca partenerul nu este fidel pot fi semn al tulburarii delirante de tip gelozie.

“Pornind de la «indicii» aparente, intamplatoare, persoana dezvolta ideea deliranta ca este victima infidelitatii partenerului. Ideea deliranta este sustinuta de «probe», care sunt colectate si utilizate pentru a justifica delirul (de exemplu, neglijenta vestimentara sau pete pe cearceaf). Persoana cu acest tip de delir isi confrunta de regula partenerul si incearca sa intervina in presupusa infidelitate (restrange autonomia acesteia, il urmareste in secret si investigheaza presupusa infidelitate sau chiar se ajunge la atac fizic asupra partenerului de cuplu)”, mai spune renumitul psiholog.

Convingerea deliranta a persoanei ca emite un miros urat. Convingerile nefondate ale unor persoane ca ar fi fost fost infestate cu diversi paraziti, in special la nivelul pielii, sunt specifice unui alt tip de tulburare delirant.

“Tipul somatic este un subtip ce se aplica atunci cand tema centrala a delirului implica functii sau senzatii corporale (convingerea deliranta a persoanei ca ea emite un miros urat din piele, gura, rect sau vagin, ca este infestata cu insecte pe/sau sub tegumente, ca are paraziti interni, ca anumite parti ale corpului sunt diforme sau hidoase (contrar oricarei evidente), ori ca parti ale corpului nu functioneaza). Persoana are convingerea deliranta ca «modificarile» in plan somatic vor fi cu siguranta observate de ceilalti, iar in consecinta va fi rejectata sau eliminata din grup”, precizeaza specialistul.

Tulburarea deliranta poate semana cu hipocondria, de care este uneori dificil de diferentiat. “In hipocondrie, temerile in legatura cu faptul de a avea o maladie severa, ori cu preocuparea ca are deja una sunt sustinute cu mai putina intensitate decat in tulburarea deliranta (in hipocondrie, individul poate accepta ideea ca maladia temuta nu este prezenta)”, mai spune renumitul psiholog.

Cum se trateaza tulburarile delirante. O caracteristica comuna a persoanelor cu tulburare deliranta o constituie aparenta normalitate a comportamentului si aspectului exterior. Insa, atunci cand situatiile de viata sau contextele socio-profesionale sunt legate de ideile lor delirante, persoanele cu aceasta tulburare reactioneaza si trec la actiune in concordanta cu tematica acestora.

“In functie de continutul delirului, prezenta acestei tulburari poate avea consecinte extrem de serioase in planul relatilor interpersonale, dar si fata de propria persoana, prin prezenta unor impulsuri de sinucidere sau omucidere, sau alte modificari comportamentale extreme: de exemplu, refuzul de a manca, datorat unui delir de otravire a hranei. In toate aceste situatii, spitalizarea este absolut necesara”, explica Ionut Ghiugan.

Pacientii cu aceasta tulburare nu solicita ajutorul specializat decat in situatii foarte rare. In marea majoritate sunt adusi de familie sau prieteni pentru a solicita tratamentul. In general, cea mai afectata este functionarea sociala si viata de cuplu, iar cea mai putin afectata este functionarea intelectuala si profesionala.

“Interventia psihoterapeutica joaca un rol crucial in ameliorarea si depasirea acestei tulburari. Demersul terapeutic isi propune sa ajute pacientul sa inteleaga si sa asimileze intr-o maniera pozitiva experientele psihotice. Obiectivul principal este ameliorarea adaptarii sociale, in pofida delirului existent. Cat priveste tratamentul psihofarmacologic, pacientii cu aceasta tulburare, tind sa refuze medicamentatia, din cauza suspiciozitatii. Medicamentatia antipsihotica este folosita pentru tratamentul simptomelor psihotice. Decizia de intrerupere a tratamentului trebuie individualizata pe baza raspunsului pacientului la tratament, precum si a prezentei sau absentei efectelor secundare”, incheie specialistul.

Aricol publicat în: www.adevarul.ro

Psiholog specialist Ionuţ Ghiugan

PROGRAMĂRI:
► Telefon: 0722.509.692
► E-mail: ionutghiugan@gmail.com

@|2018 Expertiza Psihologică judiciară Ionuţ Ghiugan

Informaţii utile:
→ Schizofrenia (click aici)
→ Tulburarea Schizofreniformă (click aici)
→ Tulburarea delirantă (click aici)
→ Tulburarea de personalitate schizotipală (click aici)
→ Tulburarea de Personalitate Borderline (click aici)
→ Boala maniaco-depresivă (click aici)
→ De ce stigmatizează românii cu ȋndârjire bolnavii psihici (click aici)
→ Cum să ne comportăm cu persoanele dificile (click aici)
→ Cum explică psihologii excentricitatea, credinţele ciudate şi percepţiile distorsionate (click aici)
→ Pachet evaluare psihologică autocunoaştere şi dezvoltare personală (click aici)
→Teste psihologice utilizate ȋn evaluarea adulţilor (click aici)

Cauzele Depresie – O imagine de sine negativa ne condamna la depresie

Nicio alta problema de natura psihologica nu aduce omului mai multa suferinta ca depresia. Tulburarea depresiva, ale carei cauze trebuie cautate in ambianta primilor ani de viata, in conflictele si pierderile din relatiile interpersonale si nu numai, duce frecvent la destramarea multor familii, la scaderea pana la anulare a randamentului profesional, la chinuri psihice si fizice si, uneori, la moarte din cauza suicidului.

“Ar fi absolut neobisnuit ca cineva sa spuna ca nu a fost niciodata trist sau ca nu a avut momente in care si-a pierdut energia si interesul pentru anumite activitati ale vietii cotidiene. Fluctuatiile in starea afectiva sunt fenomene normale ale vietii noastre psihice, care ne ajuta sa realizam ca ceva lipseste din viata noastra si ca ar trebui sa schimbam unele lucruri, sa luam anumite decizii importante. Depresia este insa o tulburare mult mai severa decat asemenea modificari normale in starile afective”, explica, pentru “Adevarul”, psihologul Ionut Ghiugan.

Cine sufera de depresie. Specialistii au inclus depresia in categoria tulburarilor afective, tulburari ce au ca element predominant o perturbare de dispozitie.

“Depresia nu este o tulburare emotionala care afecteaza persoanele <nebune>, <slabe> sau <dezechilibrate>. Depresia este un fenomen foarte des intalnit si, alaturi de anxietate (tulburare care apare mai des decat depresia), reprezinta tulburarea emotionala cea mai frecventa. Toti oamenii pot traversa momente dificile in viata atunci cand se confrunta cu un eveniment stresant major, cand pierd ceva important in viata lor, cand traverseaza perioade de inactivitate sau izolare sociala. In astfel de situatii, persoana traieste emotii negative (tristete, frica, furie), are dificultati in a se bucura de momentele obisnuite ale existentei, interesul pentru exterior se reduce si apar dificultati majore in a lua decizii si a depasi situatii problema”, mai spune specialistul.

Femeile sunt educate de la varste fragede spre a deveni neajutorate si dependente. Depresia afecteaza intr-o masura mai mare femeile. Potrivit statisticilor referitoare la aceasta tulburare, un sfert din populatia feminina a lumii si doar cca. 12% din cea masculina se confrunta, de-a lungul vietii, cu un episod depresiv major.

“Sansele recaderii intr-un al doilea episod depresiv sunt ridicate. In general, femeile sunt mai vulnerabile in fata acestei tulburari emotionale pentru ca sunt mai predispuse sa-si recunoasca deschis sentimentele negative, in timp ce barbatii poarta o masca sau isi ascund depresia in spatele altor probleme (de ex. abuzul de alcool si droguri). In plus, femeile sunt educate de la varste fragede spre a deveni neajutorate si dependente, iar reusitele lor sunt deseori neluate in seama si insuficient valorizate. Depresia este o tulburare emotionala care ne poate afecta pe toti atunci cand traversam momente intense de stres, cand mentinem relatii interpersonale care ne invalideaza propria imagine de sine, cand ne lipsesc abilitatile personale sau nu folosim adecvat mecanismele de aparare si adaptare.”, mai spune Ionut Ghiugan.

Care sunt cauzele depresiei. Ambianta din primii ani de viata conteaza intr-o proportie covarsitoare. Tulburarea depresiva este rezultatul interactiunii unor factori biologici, psihologici sociali si nu numai. Practic, nu exista un singur factor care declanseaza depresia.

“Depresia este determinata de mai multi factori: biochimici, interpersonali, comportamentali si cognitivi. Exista situatii cand simptomele sunt declansate si mentinute de prezenta unui singur factor sau in alte cazuri de combinarea acestora. Factorii biochimici pot include predispozitia genetica a familiei sau biochimia actuala a creierului. Majoritatea studiilor familiale au aratat ca parintii, fratii si copiii persoanelor diagnosticate cu depresie severa, au un risc mai ridicat cu 10-15 % de a dezvolta o tulburare afectiva, in comparatie cu populatia generala unde riscul este de 1-2%”, explica renumitul psiholog.

Moartea in copilarie a mamei, a tatalui sau a unui frate, mai ales cand decesul a survenit inaintea implinirii varstei de 11 ani de catre copil, divortul parintilor si abandonul fac parte din evenimente negative stresante cel mai frecvent asociate depresiei.

“Ambianta din primii ani de viata este foarte importanta. Exista studii care arata faptul ca privarea in copilarie de afectiunea materna, prin separarea sau pierderea mamei, predispune la tulburari depresive in viata adulta. Unele persoane depresive isi amintesc despre parintii lor ca ar fi fost mai nepasatori sau hiperprotectori”, explica Ionut Ghiugan.

De asemenea, un copil abuzat fizic sau sexual in copilarie risca, intr-o masura foarte mare, sa devina un adult depresiv. In categoria evenimentelor de viata stresante pe fondul carora se poate instala depresia sunt si tensiunile din relatiile cu ceilalti.

“Conflictele si pierderile din relatiile interpersonale determina un nivel ridicat de stres si pot fi, de asemenea, factori cauzatori ai depresiei. Vorbim de conflicte interpersonale intense (in colectivul de munca, familie, relatia de cuplu, etc.), pierderi semnificative (pierderea locului de munca, a prietenilor, despartirea de partenerul de cuplu, etc.), pierderea unei persoane dragi (tristetea, sentimentul de gol, niveluri scazute de energie) si pierderea interesului sunt reactii normale in conditii de doliu. De asemenea, furia si anxietatea pot fi o parte normala a procesului de doliu. Depresia difera de procesul de doliu prin faptul ca dureaza mai mult si poate include auto-critica, disperarea si lipsa sperantei)”, explica specialistul.

Inactivitatea poate declansa si mentine depresia. Tulburarea depresiva poate fi, de asemenea, cauzata de anumiti factori comportamentali ce determina scaderea numarului de evenimente pozitive/placute ale existentei.

“In aceasta categorie intra diminuarea comportamentelor recompensatorii. Retragerea din activitati stimulative si recompensante, cum ar fi munca eficienta/productiva, interactiunile sociale pozitive, activitate fizica sau recreere si inlocuirea acestora cu activitati pasive si nerecompensatorii (de exemplu, statul in pat, uitatul la televizor, concentrarea mentala intensa asupra problemelor, nevoia de a se plange familiei sau prietenilor, etc.) determina inactivitate, retragere si izolare, factori importanti in declansarea si mentinerea depresiei”, precizeaza specialistul.

Utilizarea auto-pedepsei mentine o imagine de sine negativa si contribuie semnificativ la adancirea problemelor. Tot in categoria factorilor comportamentali responsabili de scaderea numarului de evenimente pozitive intra si lipsa autorecompensei.

“Multe persoane depresive se considera lipsite de valoare si in consecinta considera ca nu ar trebui sa-si fac niciodata complimente sau sa se recompenseze prin comportamente pozitive (de ex., rareori reusesc sa isi faca complimente, ezita sa cheltuiasca bani pentru propria lor persoana, renunta la proprile hobby-uri si interese). Utilizarea auto-pedepsei mentine o imagine de sine negativa si contribuie semnificativ la adancirea problemelor”, precizeza renumitul psiholog.

Deficientele legate de abilitatile sociale sau de rezolvare de probleme sunt de asemenea factori comportamentali ce duc la depresie prin acelasi algoritm.

“Persoanele depresive pot avea probleme de asertivitate, in mentinerea relatiilor de prietenie, in rezolvarea problemelor cu partenerul de cuplu, cu familia, cu prietenii sau colegii de serviciu. Deoarece acestor persoane le lipsesc aceste abilitati, fie nu le folosesc, ele au mai multe conflicte interpersonale si mai putine oportunitati de a efectua comportamente recompensatorii”, explica Ionut Ghiugan.

Tot in categoria factorilor comportamentali ce duc la tulburari depresive, psihologii amintesc si situatii de pedeapsa continua.

“In multe cazuri, persoanele depresive mentin relatii interpersonale cu persoane care le critica sau le ranesc in diverse forme. In aceste situatii, nu numai ca nu primesc recompense dar, mai mult, sunt invalidate si respinse de catre ceilalti. Se formeaza astfel un context de neajutorare si lipsa de solutii pozitive”, precizeaza Ionut Ghiugan.

O imagine de sine negativa ne condamna la depresie. Cauzele tulburarii depresive nu se rezuma la cele enumerate. Factorii cognitivi, spre exemplu, reprezentati de diverse stiluri de gandire distorsionate si dezadaptative, duc de multe ori, la depresie.

“Factori cognitivi pot determina ganduri automate disfunctionale. Acestea apar spontan si reflecta perceptii distorsionate despre propria persoana sau contextul de viata al acesteia. Aceste ganduri difunctionale sunt asociate cu emotii sau sentimente negative cum ar fi tristetea, anxietatea, furia si disperarea. Cateva exemple de ganduri negative: <sunt un ratat> / <voi fi respins> / <nu suport sa imi fie teama> / <nu reusesc sa fac nimic > / <nimic nu imi face placere> / <nmic nu mai ma poate ajuta>”, mai spune psihologul.

Specialistul aminteste aici si de imaginea de sine negativa: “Persoanele depresive deseori se concentreaza pe neajunsurile lor, exagerandu-le, totodata reducand importanta trasaturilor pozitive pe care le au. De exemplu, asemenea persoane pot crede ca sunt imposibil de iubit, sunt rele, urate, proaste sau slabe”.

In plan social, costurile tulburarii depresive sunt imense. In cultura occidentala, depresia este considerata cea mai intalnita tulburare psihica, incidenta acesteia aflandu-se in crestere, conform statisticilor Organizatiei Mondiale a Sanatatii. “Datele sustin faptul ca depresia reprezinta o cauza majora a suferintelor si dizabilitatilor umane. Costurile tulburarii depresive sunt foarte ridicate in plan social, depresia contribuind la destramarea multor familii, la scaderea pana la anulare a randamentului profesional, la suferinta psihica si fizica si la pierderea de vieti omenesti din cauza suicidului”, spune renumitul psiholog.

Persoanele ce sufera de depresie traiesc intens manifestarile specifice acestei tulburari grele, ceea ce conduce la o deteriorare semnificativa a functionarii sale sociale, profesionale, familiale si nu numai.

“Depresia prezinta o rata inalta a comorbiditatii, ea coexistand adesea impreuna cu alte tulburari medicale sau psihologice, cum ar fi: anxietatea, abuzul de substante, tulburari ale conduitei alimentare, tulburari ale personalitatii sau boli somatice”, arata Ionut Ghiugan.

Cum se trateaza aceasta tulburare. Evaluarea, atat din punct de vedere medical, cat si psihologic, este primul pas in ameliorarea suferintelor asociate acestei tulburari.

“In functie de simptomele manifestate, de intensitatea, frecventa sau particularitatile individuale ale persoanei in cauza, se ia decizia continuarii tratamentului in urmatoarele directii: tratament medicamentos sau interventie psihoterapeutica. De obicei, aceste doua abordari trebuie combinate, intrucat impreuna, conduc la cele mai bune rezultate. Pe plan somatic, o modalitate de vindecare este tratamentul medicamentos bazat pe antidepresive”, mai spune Ionut Ghiugan.

Psihoterapia poate da sau nu rezultate, insa abilitatile psihoterapeutului sunt decisive. “Tratamentul psihoterapeutic prezinta la randul sau o serie de avantaje si dezavantaje. Avantajele se refera la faptul ca psihoterpia ajuta la formarea unor abilitati si deprinderi de viata, la dezvoltarea personal, si are o rata scazuta a recaderilor. Dezavantajul utilizarii tehnicilor de psihoterapie se refera la rolul important jucat de experienta si abilitatile terapeutului, la intervalul relativ lung in care apar remisiunea simptomelor, mai ales a celor neurovegetative (tulburari de somn, tulburari ale conduitei alimentare, cresteri sau scaderi in greutate), precum si efectele psihologice secundare ce ar putea deriva in urma expunerii la o anumita conceptie teoretica sau filozofica a terapeutului”, incheie Ionut Ghiugan, care precizeaza, totodata, ca psihoterapia nu se rezuma la solutionarea problemei prezente, ci implica si formarea, la client, a unor abilitati si deprinderi generale de rezolvare de problemelor care sa permita reducerea simptomelor si prevenirea reaparitiei acestora.

Aricol publicat în: www.adevarul.ro

Psiholog specialist Ionuţ Ghiugan

PROGRAMĂRI:
► Telefon: 0722.509.692
► E-mail: ionutghiugan@gmail.com

@|2018 Expertiza Psihologică judiciară Ionuţ Ghiugan

Informaţii utile:

→ Anxietatea (click aici)
→ Boala maniaco-depresivă (click aici)
→ Pachet evaluare psihologică autocunoaştere şi dezvoltare personală (click aici)
→Teste psihologice utilizate ȋn evaluarea adulţilor (click aici)
→ Depresia la copii (click aici)
→ Tulburarea de personalitate Evitantă (click aici)
→ Cum ne putem vindeca mobilizând resurse interne ale organismului (click aici)
→ Stresul Posttraumatic (click aici)
→ Prejudecăţi legate de hipnoză (click aici)
→ Cum îşi cresc părinţii din ziua de astăzi copiii – noile “pericole” în materie de educaţie (click aici)

Agorafobia si Tulburarea de panica – Cauze, simptome si tratament

Ce este Agorafobia? Agorafobia este considerata ca fiind cea mai raspandita si mai invalidanta fobie. Ea este definita ca teama de locuri publice sau spatii deschise: teama de a intra in magazine mari, de a merge pe strada, teama de a calatori singur cu mijloacele de transport in comun. Studiile recente au demonstrat insa, ca in cazul persoanelor agorafobice aceste temeri situationale nu sunt cele esentiale, fiind secundare. Adevarata teama este cea legata de faptul ca persoanei ii este frica ca se va declansa un atac de panica.

Un atac de panica se caracterizeaza prin urmatoarele simptome

• anxietate,
• senzatie de slabiciune,
• ameteala,
• palpitatii,
• senzatia ca se inmoaie picioarele,
• senzatia de sufocare,
• intunecarea vederii,
• dureri musculare,
• senzatia ca pamantul fuge de sub picioare,
• sentimentul de izolare si irealitate, precum si
• dorinia imperioasa de a ajunge acasa, unde persoana se simte in sigurania.

→ Un atac de panica se poate produce in orice situatie de viata, insa in cazul agorafobiei persoana incepe sa asocieze producerea atacului de panica cu locul unde acesta s-a produs prima data (metrou, sala de concert, strada aglomerata etc.). → Din acest motiv, acesta incepe sa anticipeze producerea atacului, fapt ce ii creaza o puternica stare de tensiune in momentul in care se apropie de locul respectiv si datorita acestei stari de supraincordare, atacul de panica se declanseaza cu adevarat. → Rezultatul este acela ca subiectul incepe sa evite sistematic toate aceste situatii, de frica repetarii unui nou atac de panica fapt care nu rezolva problema ci o accentueaza si mentine.

Cum se manifesta

Un exemplu caracteristic pentru aceasta tulburare ar putea fi foarte bine descris de urmatorul caz clinic: “Sunt in metrou dimineata si merg spre locul de munca. In aceasta perioada a zilei metroul este foarte aglomerat si dintr-o data simt ca nu mai am aer si ca imi pierd echilibrul. Incerc sa-mi mentin echilibrul, dar ma simt din ce in ce mai ametita, parca imi fuge pamantul de sub picioare. Mi se intuneca privirea, mi se inmoaie genunchii si tot corpul imi tremura. Sunt cuprinsa de o panica tot mai puternica si inima imi bate tot mai tare. Simt nevoia sa ma asez undeva sa astept ca metroul sa opreasca pentru a iesi cat mai repede la suprafata.”

Pe cine afecteaza aceasta tulburare

Agorafobia debuteaza, de regula la adultii tineri Intre 18 si 35 de ani, indiferent de nivelul de inteligenta, educatie, profesie sau nivel socio-economic. Agorafobia nu este legata de alte probleme psihiatrice sau psihologice, in sensul ca subiectul poate fi perfect normal, cu exceptia agorafobiei. Nu exista nici diferente de gen in aparitia agorafobiei cu toate ca studiile clinice au aratat ca aceasta tulburare prezinta un caracter mai persistent la femei.

Care sunt factorii declansatori

→ Stresul. Pentru multi agorafobici primul atac de panica survine intr-o perioada in care sunt prezente evenimente stresante recente: stres psihologic (certuri cu partenerul de cuplu, decesul unei persoane apropiate, pierderea serviciului, probleme financiare); stres fizic (boala, interventie chirurgicala, nastere, abuz de alcool sau medicamente, lipsa somnului);
→ Anxietatea. Expunerea la stres fizic sau psihologic poate declansa in multe situatii un raspuns de tip anxios, iar anxietatea asociata creste semnificativ vulnerabilitatea persoanei in fata acestei tulburari.
→ Hiperventilatia sau respiratia accelerata. Respiratia accelerata reprezinta o componeta importanta, care declanseaza si mentine o parte din simptomele specifice atacului de panica: ameteala, senzatii de furnicaturi la mani sau picoare, palpitatii, dureri in piept, etc. Aceste simptome sunt intrerpretate eronat de client, ca semn a unei probleme medicale grave sau pierderii echilibrului psihologic. Simptome sunt declansate de reducerea dioxidului de carbon din sange ca urmare a respiratiei excesive.
→ Carcateristicile personalitatii. Personalitatea reprezinta structura stabila care asigura adaptarea persoanei la factorii externi de mediu. In situatii de stres intens sau sau contexte noi de viata, nu toata lumea reactioneaza la fel. Unii oameni supraevalueaza problemele si le privesc dintr-o perspective mult mai drastica, decat sunt ele in realitate. O astfel de abordare specifica anumitor structuri de personalitate antreneaza mecanisme cognitive neadaptative (ganduri nocive de ingrijorare) care au ca rezultat cresterea anxietatii si nesigurantei.

Tratament si interventia psihoterapeutica

Prin intermediul tehnicilor specifice psihoterapiei, subiectul va constientiza faptul ca simptomele sale nu sunt periculoase, iar la originea lor sta frica si mecanismele care o intretin (anxietatea anticipatorie, evitarea, comportamentele de suport, etc.) Impreuna cu psihoterapeutul subiectul va parcurge un program de expunere la situatiile anxiogene si desensibilizare, iar treptat va fi capabil sa confrunte singura contextele de viata care anterior ii provocau panica si frica. Pe parcursul psihoterapiei clientul trebuie sa se astepte la faptul ca pot interveni efecte secundare sau momente de cadere. Astfel, chiar dupa unele experiente incununate de succes, pot sa apara momente de depresie sau de lipsa de energie, iar atacurile de panica mai pot aparea episodic. Aceste momente de recadere se produc mai ales cand subiectul este obosit, stresat din alte motive decat cele legate de anxietatile si trairile sale, sau nu se simte bine sub aspect fizic.

Psiholog specialist Ionuţ Ghiugan

PROGRAMĂRI:
► Telefon: 0722.509.692
► E-mail: ionutghiugan@gmail.com

@|2018 Expertiza Psihologică judiciară Ionuţ Ghiugan

Informaţii utile:
→ Claustrofobia  (click aici)
→ Anxietatea generalizată (click aici)
→ Fobia socială (click aici)
→ Teama de Avion – Aerofobia (click aici)
→ Dismorfobia – de ce anumite persoane devin ȋngrijorate excesiv de fizicul lor (click aici)
→ Agrafobia – Frica anormală de contacte sexuale (click aici)
→ Tulburarea de personalitate Evitantă (click aici)
→ Depresia, simptome şi tratament (click aici)
→ Tulburarea de Personalitate Histrionică (click aici)
→ Cum ne putem vindeca mobilizând resurse interne ale organismului. Efectul placebo (click aici)
→ Stresul Posttraumatic. Cauze, tratament şi recuperare (click aici)
→ Pachet evaluare psihologică autocunoaştere şi dezvoltare personală (click aici)

Anxietatea generalizata

Ce este Anxietatea generalizata? Cu totii suntem din cand in cand ingrijorati de anumite aspecte ale existentei cotidiene. De cele mai multe ori este suficient sa avem un somn linistit sau moment de relaxare alaturi de cei dragi, pentru ca aceste temeri si ingrijorari sa dispara sau sa nu ne mai preocupe atat de intens. In anumite cazuri insa, aceste ingrijorari devin excesive si nejustificate si interfereaza negativ cu activitatea de zi cu zi.

Persoanelor cu Anxietate generalizata experimenteaza simptome fizice si psihologice care le impiedica sa isi traiasca viata in limitele normale. Asemenea simptome includ: stari de neliniste, oboseala, dificultati de concentrare, iritabilitate, tensiune musculara si/sau insomnie. In plus, aceste persoane se ingrijoreaza pentru o serie de evenimente cum ar fi starea de sanatate, probleme financiare, respingere si performanta si isi controleaza cu dificultate aceste ingrijorari. Multe persoane cu anxietate generalizata, considera ca ingrijorarea lor nu mai este „controlabila” si din acest motiv cred se vor imbolnavi sau vor innebuni.

Simptome pentru anxietatea generalizata

• Stare de teama in legatura cu posibilitatea aparitiei unui eveniment neplacut pentru sine sau pentru alte persoane semnificative;
• Neliniste psihomotorie care duce la restrangerea activitatilor obisnuite;
• Activitatea crescuta a sistemul nervos vegetativ: transpiratii, senzatii de cald/rece, gura uscata, diaree, mictiuni frecvente;
• Senzatia de sufocare;
• Stare de oboseala, slabiciune;
• Permanenta atentie la riscuri, vigilenta fata de tot ce ar putea lua o turnura neplacuta, pentru a controla chiar situatii cu un risc redus;
• O tensiune musculara: zvacnituri, contractii dureroase (spate, umeri, maxilare) ce dau adesea senzatia de oboseala;
• Hipervigilenta: senzatia de a fi permanent la panda, intr-o continua activare, dificultati de concentrare, perturbari ale somnului, iritabilitate.

Cine are Anxietate generalizata? Aproximativ 7% din populatie sufera de anxietate generalizata. Femeile dezvolta aceasta tulburare cu o probabilitate de doua ori mai mare decat barbatii. Aceasta tulburare are o latura cronica, cele mai multe persoane admitand ca au fost toata viata lor persoane ingrijorate.

Care sunt cauzele Anxietatii? Anxietatea este o teama difuza fara obiect bine precizat, adesea insotita de acuze somatoforme: presiune toracica, tahicardie, transpiratie, tendininta imperioasa de a urina, etc. Factorii care declanseaza Anxietatea:

1. Ereditatea. Numeroase studii au aratat ca aproximativ 30% dintre cazurile diagnosticate cu tulburari anxioase sunt mostenite. Exista anumite trasaturi transmise ereditar, care ii determina pe unii din noi sa dezvolte aceasta tulburare, cum ar fi: nivel general de nervozitate, depresie, inabilitatea de a tolera frustrarea si sentimentul de inhibare.
   2. Conflictelor inconstiente, neadecvat rezolvate, datand din prima copilarie. Pentru psihanalisti anxietatea excesiva, numita de ei “anxietate nevrotica” este simptomul rezultat in urma refularii impulsurilor inacceptabile. In acest caz, anxietatea se datoreaza reprimarii ostilitatii copilului, care nu-si poate exprima agresivitatea atat timp cat este neajutorat si izolata intr-o lume dusmanoasa.
   3. Mediul. Studiile au aratat ca persoanele care sufera de tulburari anxioase, raporteaza mai multe evenimente de viata stresante recente sau care vin din trecut (despartiri, decese, conflicte cu altii, mutatul, schimbarea profesiei, sarcini suplimentare, schimbari de rol).

Reactia la anxietate intensa variaza in functie de varsta persoanei:

a) La copii apar mai multe tulburari in sfera conduitei:

• Onicofagie
• Enurezis
• Suptul degetului
• Tulburari de comportament

b) La adolescenti anxietatea se manifesta prin:

• Lipsa increderii in sine
• Sentimentul de inadecvare
• Timiditate
• Tendinta spre retragere si izolare
• Inclinatia spre masturbare

c) La adultii tineri anxietatea este asociata frecvent cu:

• Aspiratii excesiv de inalte, scopuri imposibil de atins
• Scaderea autostimei si retragerea in sine
• Vulnerabilitate crescuta la factorii stresori din mediu
• Reactii de tip depresiv

d) La varstnici anxietatea este frecvent asociata cu:

• Nemultumire si suparare refulata
• Teama de a fi abandonati si de a ramane singuri

Majoritatea persoanelor cu Anxietate generalizata prezinta o serie de probleme aditionale cum ar fi: fobii, depresie, sindromul colonului iritabil si probleme de relatie. O parte dintre persoanele cu anxietate generalizata spun ca evita alte persoane de frica respingerii sau ca devin excesiv de dependente de altii, tocmai datorita lipsei lor de incredere.

Eficienta psihoterapiei in tratarea Anxietatii generalizate. Persoanele cu Anxietate generalizata par sa fie ingrijorate datorita faptului ca, de cele mai multe ori, li se vor intampla lucruri rele, evenimente „cumplite”, chiar si in cazurile in care aceasta probabilitate este foarte redusa sau chiar inexistenta. Multe persoane care se ingrijoreaza constant sunt convinse ca ingrijorarea lor excesiva le ajuta sa nu fie surprinse de niciun eveniment negativ sau ca ingrijorarea le va ajuta sa se pregateasca pentru cele mai nefericite rezultate posibile. In realitate credinta ca aceasta ingrijorare v-ar putea ajuta si proteja, nu face altceva decat sa produca multe emotii negative si sa va mentina blocati intr-un conflict interior.

Anxietatea normala are o functie adaptativa, deoarece ne protejeaza in situatiile amenintatoare. Atunci insa, cand vorbim de anxietatea patologica, aceasta nu are niciun fel de functie pozitiva ea generand incapacitate persoanei de a functiona adecvat in conditii de stres. Datele de cercetare au evidentiat faptul ca aproximativ 10% din populatie a suferit de o tulburare anxioasa.

Tratamentul tulburarilor anxioase implica psihoterapie, tratament farmacologic sau combinarea ambelor metode. Unele studii au dovedit faptul ca psihoterapia este mai eficienta in tratarea acestei tulburari, decat tratamentul medicamentos. Aproximativ 50% dintre persoanele cu Anxietate generalizata prezinta imbunatatiri semnificative in functionare dupa interventia psihoterapeutica.

Obiectivele principale ale psihoterapiei in tratarea Anxietatii generalizate. Expunerea in plan imaginar sau real la situatiile anxiogene, in vederea deconditionarii, obisnuirii sau desensibilizarii. Reevaluarea cognitiva a situatiilor pentru a modifica modul de percepere a amenintarii. Clientul va invata sa identifice si sa combata gandurile negative automate si convingerile disfunctionale si sa le substituie cu unele cu un caracter mai realist. Formarea si dezvoltarea unor strategii adaptative pentru a face fata stresului.

Utilitatea Hipnozei in terapia Anxietatii. Hipnoza si-a dovedit utilitatea in terapia Anxietatii pentru obtinerea unei relaxari profunde si rapide, ce poate fi aplicata in situatiile anxiogene, pentru modificarea manierei de percepere a amenintarii, precum si pentru cresterea increderii clientului ca va putea face fata cu bine situatiei respective. Hipnoza faciliteaza foarte mult demersul desensibilizarii, pentru ca trairile specifice transei hipnotice au un caracter foarte apropiat de realitate, clientii confruntandu-se cu situatiile anxiogene ca si cum ar fi in realitate. De asemenea, hipnoza va contribui la cresterea motivatiei si a expectatiilor pozitive legate de intreg procesul terapeutic.

Rolul tratamentului medicamentos in cazul Anxietatii generalizate este reducerea rapida a nivelului anxietatii. Tratamentul medicamentos poate fi o parte esentiala a interventiei, paralel insa, cu invatarea in cadrul psihoterapiei a modului in care puteti sa va rezolvati problemele cat mai eficient. Tratamentul medicamentos poate sa reduca nivelul de anxietate si teama dar nu va poate oferi raspunsuri la intrebarile si situatiile de viata importante cu care va confruntati.

Psiholog specialist Ionuţ Ghiugan

PROGRAMĂRI:
► Telefon: 0722.509.692
► E-mail: ionutghiugan@gmail.com

@|2018 Expertiza Psihologică judiciară Ionuţ Ghiugan

Informaţii utile:
→ Claustrofobia (click aici)
→ Agorafobia şi tulburarea de panică  (click aici)
→ Fobia socială (click aici)
→ Teama de Avion – Aerofobia (click aici)
→ Dismorfobia – de ce anumite persoane devin ȋngrijorate excesiv de fizicul lor (click aici)
→ Agrafobia – Frica anormală de contacte sexuale (click aici)
→ Tulburarea de personalitate Evitantă (click aici)
→ Depresia, simptome şi tratament (click aici)
→ Tulburarea de Personalitate Histrionică (click aici)
→ Cum ne putem vindeca mobilizând resurse interne ale organismului. Efectul placebo (click aici)
→ Stresul Posttraumatic. Cauze, tratament şi recuperare (click aici)
→ Pachet evaluare psihologică autocunoaştere şi dezvoltare personală (click aici)
→ Teste psihologice utilizate ȋn evaluarea adulţilor (click aici)

Fobia sociala

Ce este fobia sociala

Fobia sociala reprezinta teama resimtita intr-una sau mai multe situatii sociale.
De exemplu: sustinerea unui discurs in fata unui public, intalnirea unor persoane noi, participarea la petreceri, stabilirea unei intalniri, consumul de alimente si bauturi in public, folosirea toaletelor publice, cererea de informatii de la autoritati, discutiile in contradictoriu cu altii. Persoanelor cu fobie sociala le este teama sa nu actioneze in asa fel incat altii sa aiba o impresie negativa despre ei. Deseori se tem ca ceilalti vor observa semne ale anxietatilor lor, de exemplu ca rosesc, ca le temura mainile sau ca transpira. Persoanele cu fobie sociala de cele mai multe ori evita situatiile care le produc disconfort. In cazurile in care nu le pot evita, resimt teama si jena marcata. Uneori, aceste persoane pot avea si atacuri de panica.

Fobia sociala este o forma severa de timiditate, care poate impiedica functionarea optima a persoanei. Uneori, aceste probleme sunt minore, de exemplu in cazurile in care persoana are dificultati sa raspunda la scoala. Insa exista si cazuri in care problema se agraveaza. Majoritatea persoanelor cu fobie sociala au putini prieteni, se simt singure si au probleme in atingerea scopurilor propuse (scoala sau serviciu).

Cine are fobie sociala

Fobia sociala este o tulburare foarte des intalnita. Una din opt persoane sufera la un moment dat in viata de fobie sociala. Mult mai multe persoane au nivel ridicate de timiditate, care insa nu reprezinta inca fobie sociala. Fobia sociala este de doua ori mai frecventa in cazul femeilor decat al barbatilor. In schimb, barbatii sunt mai dispusi sa ceara ajutor in rezolvarea acestor probleme decat femeile. De obicei, fobia sociala se instaleaza in adolescenta timpurie, dar sunt cazuri in are se instaleaza si mai tarziu. In cazul in care persoana nu cere ajutor, problemele legate de fobia sociala se pot agrava si persista pentru perioade lungi de timp.

Cauzele fobiei sociale

Nu se cunosc exact cauzele fobiei sociale, insa au fost deja identificati factorii care contribuie la instalarea acestei tulburari:

• Factorii genetici. S-a observat ca persoanele cu fobie sociala de obicei au mai multe rude timide sau chiar diagnosticate cu fobie sociala.
• Experiente anterioare de viata. Multe persoane cu fobie sociala isi aduc aminte de situatii in care au fost umilite sau puse in situatii jenante. Asemenea experiente le-au determinat sa le fie teama de posibile intamplari similare. In scurt timp, incep sa evite aceste situatii sociale, ceea ce, ulterior, le va induce frica din ce in ce mai intensa.
• Stil negativ de gandire. Majoritatea persoanelor cu fobie sociala au ganduri negative automatizate deja, in legatura cu ceea ce urmeaza sa se intample in situatii sociale. Cele mai frecvente astfel de ganduri sunt: „Nu voi reusi sa gasesc o tema de conversatie, sau sa sustin o conversatie pe o tema interesanta”, „Ma voi face de rusine”, „Se va vedea ca imi este teama”,  “ Voi fi criricat si respins de ceilalti”. De asemenea, aceste persoane isi stabilesc standarde foarte ridicate, greu de atins, cum ar fi „Niciodata nu ar trebui sa imi fie frica”, „Trebuie sa fiu superba si inteligenta, ca sa fiu placuta de ceilalti” sau „Toata lumea trebuie sa fie de acord cu mine”.
• Deseori, au o imagine negativa de sine, considerandu-se „plicticosi”, „ciudati” sau „total diferiti de ceilalti”.
• Lipsa abilitatilor sociale. Unele persoane cu fobie sociala nu au avut ocazia sa dobandeasca abilitatile sociale. Aceste neajunsuri le pot crea probleme in anumite situatii sociale. In alte cazuri insa, unii au abilitatile sociale necesare, insa devin tematori in momentul in care trebuie sa le foloseasca.

Cum actioneaza psihoterapia asupra fobiei sociale

Psihoterapia va ajuta:

• Sa identificati conflictele de natura profunda, inconstienta.
• Sa va controlati teama si sa depasiti trairile afective asociate cu aceasta proplema: culpabilitatea, furia, resentimentele sau depresia. Prezenta acestor emotii negative, nu face altceva decat sa intareasca si sa confirme existenta fobiei sociale, prin reactii de evitare, fuga sau chiar reactii agresive.
• Sa constintizati gandurile negative care va induc teama si sa gasiti alternative.
• Terapeutul va invata cum sa identificati aceste ganduri negative si cum sa le transformati in ganduri pozitive. De asemenea, va va ajuta sa gestionati cu succes situatiile de care anterior v-a fost teama. Astfel, veti putea observa ca temerile dumneavoastra de obicei nu se adeveresc si, ca urmare, veti incepe sa va temeti din ce in ce mai putin de aceste situatii.
• Sa dobanditi abilitatile sociale de care aveti nevoie si modalitatile prin care va puteti relaxa, ceea ce va poate ajuta in dezvoltarea increderii in proprile forte si  in abilitatile dumneavoastra de a depasi aceste obstacole.

Cat dureaza psihoterapia in cazul fobiei sociale

In cazul persoanelor cu simptomatologie moderata de fobie sociala, 20 de sedinte sunt suficiente. Persoanele care se tem de doar o singura situatie sociala, cum ar fi sustinerea unui discurs in fata unui public, pot avea nevoie de un numar mai redus de sedinte. Persoanele cu simptomatologie severa vor avea nevoie de mai multe sedinte.

Ce trebuie sa faceti dumneavoastra, daca exista astfel de probleme

Multe persoane sunt tematoare si ezita sa ceara sfatul si ajutorul psihologului si se intreaba daca terapia va avea vreun efect. Tot ceea ce trebuie sa faceti este sa incercati sa va implicati serios in aceasta interventie. Psihoterapeutul va acorda suportul necesar, sa invatati lucruri prin care va puteti ameliora starea si depasi problemele. Exercitiile de la inceput vor fi simple, dar pe parcurs si pe masura ce dobanditi mai multe abilitati, ele vor deveni din ce in ce mai complexe. Cu cat veti reusi sa exersati mai mult, cu atat mai bune vor fi si efectele interventiei.

Tratamentului medicamentos

Mai multe tipuri de medicamente s-au dovedit a avea efecte benefice in tratarea fobiei sociale. Medicul specialist va pot indica tratamentul medicamentos cel mai potrivit cazului dumneavoastra. Una dintre problemele tratamentului medicamentos este reprezentata de faptul ca simptomele se vor manifesta din nou daca tratamentul este intrerupt. Din acest motiv, este foarte important sa optati pentru un pachet combinat de interventie, care sa includa obligatoriu si psihoterapia.

Psiholog specialist Ionuţ Ghiugan

PROGRAMĂRI:
► Telefon: 0722.509.692
► E-mail: ionutghiugan@gmail.com

@|2018 Expertiza Psihologică judiciară Ionuţ Ghiugan

Informaţii utile:
→ Claustrofobia (click aici)
→Anxietatea (click aici)
→ Agorafobia şi tulburarea de panică  (click aici)
→ Teama de Avion – Aerofobia (click aici)
→ Dismorfobia – de ce anumite persoane devin ȋngrijorate excesiv de fizicul lor (click aici)
→ Agrafobia – Frica anormală de contacte sexuale (click aici)
→ Tulburarea de personalitate Evitantă (click aici)
→ Depresia, simptome şi tratament (click aici)
→ Tulburarea de Personalitate Histrionică (click aici)
→ Stresul Posttraumatic. Cauze, tratament şi recuperare (click aici)
→ Pachet evaluare psihologică autocunoaştere şi dezvoltare personală (click aici)
→ Teste psihologice utilizate ȋn evaluarea adulţilor (click aici)
→ Prejudecăţi legate de hipnoză (click aici)

Boala maniaco-depresiva: de unde vine alternanta starilor depresive cu cele de exaltare si cum se explica tendintele suicidale ale celor cu tulburare bipolar

Psihoza maniaco-depresiva este tulburarea mintala care modifica anormal dispozitia afectiva, energia si abilitatea de functionare a unei persoane. Starile proaste sunt urmate de perioade de exaltare, cei cu o astfel de tulburare, usor de recunoscut, fiind, alternativ, maniaci si depresivi.

“Tulburarea bipolara este termenul medical utilizat in prezent pentru a descrie manifestarile clinice cunoscute anterior sub denumirea de psihoza maniaco-depresiva. Tulburarea bipolara face parte din categoria tulburarilor afective majore cu impact semnificativ asupra functionarii persoanei in plan personal, social si profesional. Acest diagnostic medical este definit prin prezenta alternativa a doua tipuri de simptome: episoade depresive si episoade maniacale sau hipomaniacale”, explica, pentru Adevarul, psihologul Ionut Ghiugan.

Originea bolilor maniace-depresive nu este cunoscuta cu exactitate, insa potrivit anumitor studii, ipoteza unor origini genetice castiga tot mai mult teren. Boala debuteaza cel mai frecvent intre 25 si 45 de ani dar sunt si cazuri in care s-au constatat debuturi inaintea varstei de 20 de ani sau la varste cu mult peste intervalul amintit.

Sentimente de vinovatie, inutilitate, neajutorare versus exaltare patologica. Tulburarea este identificabila prin observarea alternarii acceselor de depresie cu accese maniacale.

“Simptomele depresive ce insotesc tulburarea bipolara sunt identice cu cele observate in tulburarea depresiva majora si includ: stare depresiva si scaderea semnificativa a interesului si placerii pentru toate activitatile cotidiene, scaderea apetitului alimentar sau supra-alimentarea, dificultati de concentrare si luare a deciziilor, oboseala si lipsa energiei, sentimente de vinovatie, inutilitate, neajutorare, insomnie, sentimente de “gol interior”, neliniste, iritabilitate, ganduri legate de moarte sau de suicid, tentative de suicid”, mai spune Ionut Ghiugan.

In psihiatrie, notiunea de maniac are alte conotatii decat in limbajul curent, cand este atribuita, de multe ori prin ridiculizare, unor persoane scrupuloase si dependente de obisnuinte marunte. Bolnavul care sufera de tulburare bipolara ajunge la manii de genul exaltarilor bolnave, devine mult prea familiar cu cei din jur si uita de regulile sociale, ceea ce-l face, in ochii celorlalti, ciudat si periculos.

“Simptomele maniacale ce insotesc tulburarea bipolara includ: hiperactivitate, gandire expansiva, vorbit excesiv, pierderea atentiei si trecerea de la o idee la alta, grandomanie, comportamente inadecvate social, cresterea activitatii sexuale, profesionale sau casnice, nevoia scazuta de somn datorita nivelului ridicat de energie”, arata psihologul.

Efecte devastatoare. Hiperactivitatea, diminuarea duratei somnului si pierderea apetitului duc la scaderi in greutate, oboseala si diminuarea performantelor personale, iar crizele afective prin care trece persoana cu o astfel de tulburare duc la deterioararea relatiilor familiale, de prietenie si profesionale, bolnavul putand ajunge chiar la sinucidere.

“Tulburarea bipolara este o afectiune grava. In formele severe, prezenta episoadelor maniacale (insomnie, hiperactivitate, comportamente inadecvate social, halucinatii, iluzii de gradoare sau furie paranoica) in alternanta cu episoadele depresive (pierderea placerii si interesului, slabirea abilitatii de gandire, ganduri despre moarte si ideatie suicidara) au un efect devastator asupra functionarii persoanei in plan social si profesional”, mai spune specialistul.

Episoadele maniaco-depresive pot avea loc o data la un an sau o data la peste 15 ani. Numarul acceselor depresive si maniacale este greu de prevazut, pentru ca difera de la o persoana la alta, in functie de evolutia naturala a bolii, varsta, personalitatea si evenimentele din viata persoanei. Indiferent de intervalul la care apar, trebuie cerut sfatul unui specialist.

“Persoanele cu episoade maniacale severe necesita in cele mai multe cazuri spitalizarea pentru a preveni comportamentele periculoase (conduita sexuala de risc, cheltuieli exagerate, condusul masinii cu viteza excesiva, schimbari in cariera pe baza unei idei de moment, afaceri periculoase, etc.) De asemenea, cei care sufera de episoade depresive severe au nevoie de ajutor medical specializat pentru ideatia suicidara sau simptomele psihotice (delir, halucinatii, gandire dezorganizata). Aproximativ 90% din persoanele cu tulburare bipolara I (forma cea mai grava a tulburarii bipolare) au cel putin o spitalizare de psihiatrie. Doi din trei vor avea doua sau mai multe spitalizari in timpul vietii lor”, explica Ionut Ghiugan.

Supravegherea regulata si o buna colaborare intre pacient si medic pot da rezultate bune in cazul persoanelor care sufera de tulburare bipolara.

“Psihoterapia, alaturi de abordarea farmacologica reprezinta un tratament eficient pentru persoanele care traiesc cu tulburare bipolara. Sedintele de psihoterapie ajuta pacientul sa identifice manifestarile emotionale si comportamentale specifice tulburarii si sa invete sa schimbe gandurile si comportamentele neadaptative. Psihoeducatia reprezinta un instrument eficient de prevenire pentru ca persoana sa poata anticipa in timp util episoadele acute de modificare a dispozitiei si sa solicite tratament medical”, incheie renumitul psiholog.

Aricol publicat în: www.adevarul.ro

Psiholog specialist Ionuţ Ghiugan

PROGRAMĂRI:
► Telefon: 0722.509.692
► E-mail: ionutghiugan@gmail.com

@|2018 Expertiza Psihologică judiciară Ionuţ Ghiugan

Informaţii utile:
→ Anxietatea (click aici)
→ Agorafobia şi tulburarea de panică  (click aici)
→ Depresia, simptome şi tratament (click aici)
→ Tulburarea de Personalitate Borderline (click aici)
→ De ce stigmatizează românii cu ȋndârjire bolnavii psihici (click aici)
→ Tulburarea delirantă (click aici)
→ Tulburarea de Personalitate Paranoidă (click aici)
→ Stresul Posttraumatic. Cauze, tratament şi recuperare (click aici)
→ Pachet evaluare psihologică autocunoaştere şi dezvoltare personală (click aici)
→ Prejudecăţi legate de hipnoză (click aici)
→ Pachet evaluare abilităţi parentale şi stil parental (click aici)
→ Schizofrenia (click aici)