Category Archives: Psihologie clinică

  • 0
646x404

Cum se manifesta agorafobia

Category : Psihologie clinică

Spatiile larg deschise sau nefamiliare, precum hipermarket-uri, stadioane, strazi aglomerate sau aeroporturi, sunt percepute de persoanele care sufera de agorafobie drept periculoase prin prisma faptului ca, in cazul unui atac de panica, nu vor gasi de aici nicio cale de scapare.

Agorafobia, termen care deriva din cuvintele grecesti agora – piata si phobia – frica, utilizat initial pentru a desemna o teama patologica de spatii deschise, se defineste prin frica de a fi singur in situatii si, mai ales, in locuri publice, din care persoana crede ca nu poate scapa usor sau in care nu se intrevede vreun ajutor disponibil in eventualitatea ca ar aparea un atac de panica.

O complicatie a atacurilor de panica

„In cazul persoanelor care prezinta aceasta tulburare, adevarata teama, cea esentiala, este legata de declansarea unui atac de panica“, explica, pentru Adevarul, psihologul Ionut Ghiugan. Cand urmeaza sa ajunga intr-un spatiu deschis, persoanele agorafobe tind sa anticipeze producerea unui atac de panica. Starea de frica ia amploare pe masura ce se apropie de locul respectiv si incep sa aiba senzatii de sufocare, ameteala, intunecarea vederii, palpitatii si anxietate. Atacul de panica ajunge sa se declanseze cu adevarat doar imaginand pericolul ce poate aparea in spatiile respective. Anticiparea acestor atacuri de panica creaza o dorinta puternica pentru agarofobi de a se intoarce acasa, acolo unde se simt in siguranta. „Frica repetarii unui nou atac de panica duce la evitarea sistematica a situatiilor in care ar putea reaparea, ceea ce nu rezolva problema ci, din contra, o mentine si o accentueaza”, mai spune psihologul Ionut Ghiugan.

Exista cazuri severe in care cei care prezinta astfel de tulburari ajung sa se izoleze in case, tocmai pentru a evita atacurile de panica, pentru a se tine departe de situatiile pe care care le considera periculoase si rusinoase.

Tulburarea este mai frecventa la femei

Debutul agorafobiei are loc la varste cuprinse intre 18 si 40 de ani si nu are legatura cu nivelul de educatie sau de inteligenta, iar tulburarea nu este legata de alte probleme psihiatrice sau psihologice. Studiile clinice indica o frecventa mai mare la femei.

Factorii care declanseaza agorafobia

De multe ori, primul atac de panica survine in conditii de stres. Dupa producerea acestuia, viitorul agarofob incepe sa asocieze producerea atacului de panica cu locul unde acesta s-a produs prima data (la metrou, stadion, supermarket, pe o strada aglomerata etc.) Anxietatea este, de asemenea, un factor declansator.

„Stresul fizic sau psihologic poate determina o stare de anxietate care, la randul ei, creste semnificativ vulnerabilitatea fata de tulburarea agorafoba”, mai arata psihologul Ionut Ghiugan.

Respiratia accelerata, raspunzatoare de unele simptome specifice atacului de panica, simptome care sunt interpretate gresit, se numara si ea printre factorii care pot declansa agorofobia. Gandurile nocive, evaluarea problemelor din perspective drastice, aspecte specifice anumitor structuri de personalitate, intra si ele in categoria acestor factori.

Ajutorul trebuie cautat la un psihoterapeut

Psihoterapeutul este cel care-l poate ajuta pe agorafob sa constientizeze ca simptomele sale nu sunt periculoase si ca la originea lor sta tocmai teama ca ele ar putea sa se manifeste. Printr-un program de expunere la situatiile anxiogene si desensibilizare, incet-incet pacientul va deveni capabil sa confrunte singur situatiile si locurile care anterior ii provocau panica, chiar daca pe parcursul psihoterapiei pot interveni momente de cadere, in care aparitia sporadica a unor alte atacuri de panica nu este exclusa.

Articol publicat în: www.adevarul.ro

Psiholog specialist Ionuţ Ghiugan

PROGRAMĂRI:
► Telefon: 0722.509.692
► E-mail: ionutghiugan@gmail.com

@|2019 Expertiza Psihologică judiciară Ionuţ Ghiugan

Informaţii utile:
→ Agorafobia şi tulburarea de panică  (click aici)
Anxietatea generalizată (click aici)
→ Fobia socială (click aici)
→ Teama de Avion – Aerofobia (click aici)
Dismorfobia – de ce anumite persoane devin ȋngrijorate excesiv de fizicul lor (click aici)
→ Agrafobia – Frica anormală de contacte sexuale (click aici)
→ Tulburarea de personalitate Evitantă (click aici)
→ Depresia, simptome şi tratament (click aici)
→ Stresul Posttraumatic. Cauze, tratament şi recuperare (click aici)
→ Pachet evaluare psihologică autocunoaştere şi dezvoltare personală (click aici)
→ Violența în familie. Efectele violenţei domestice asupra victimelor femei (click aici)
→ Boala maniaco-depresivă (click aici)
→ Cum prevenim şi tratăm surmenajul şi epuizarea (click aici)
→ Alienarea parentală (click aici)
→ Pachet evaluare abilităţi parentale şi stil parental (click aici)
→ Sindromul Stockholm ȋn violenţa domestică  (click aici)
→ Cum alegi cel mai potrivit psiholog (click aici)


  • 0
57 Lapsiholog.com

Ipohondria. Cauze, simptome si tratament.

Category : Psihologie clinică

Ce este Ipohondria. Fiecare persoana se confrunta, la un moment dat in viata, cu anumite simptome fizice, care provoaca ingrijorare, teama si care pot determina persoana sa creada ca sufera de o anumita boala. Acest lucru nu inseamna ca persoana respectiva este ipohondra, dimpotriva, in acest context, teama, preocuparea este o reactie normala de aparare a organismului, care determina persoana sa afle cauza si eventual sa urmeze tratamentul necesar.

In situatia in care aceasta teama de boala dureaza mai mult de 6 luni, iar medicii pe care ii consultam si rezultatele medicale atesta absenta unei boli, putem vorbi despre ipohondrie, o tulbuare care netratata ne poate afecta serios viata si echilibrul interior. Ipohondria se defineste ca frica sau convingerea patologica de a suferi de o boala grava, cu toate ca o astfel de boala nu este prezenta. Ipohondria este termenul popular, termenul medical utilizat pentru aceasta tulburare este cel de hipocondrie. 

Cum se manifesta aceasta afectiune. Aceasta tulburare psihica pentru a fi confirmata trebuie sa includa urmatoarele manifestari:

  • O preocupare deosebita fata de o boala fizica serioasa. Ipohondrii se tem de boli precum cancerul, tumori craniene, atacurile cerebrale sau chiar SIDA.
  • O caracteristica importanta a acestei afectiuni este tendinta de a mearga la multi medici, in speranta de a gasi unul care sa confirme suferinta presupusa. Atitudinea nerealista fata de boala inchipuita si dorinta de a primi confirmarea, pot deteriora relatia medic/pacient.
  • Chiar si dupa ce medicii si rezultatele analizelor confirma absenta bolii, ipohondrul tot nu e convins ca nu sufera de nicio boala. Dimpotriva, anxietatea lui creste si continua sa creada ca are ceva foarte grav. Rezultatele analizelor linistesc persoana numai pentru o perioda relativ scurta, dupa care simptomele incep sa revina cu intensitate.
  • Persoana care sufera de aceasta tulburare traieste intr-o permanenta stare de anxietate si stres, iar aceasta suferinta sufleteasca afecteaza functionarea normala, viata de zi cu zi.

Pe cine afecteaza. Datele statistice arata ca aceasta tulburare afecteza, in egala masura, barbatii si femeile. Debutul poate sa apara la orice varsta, insa exista o crestere a manifestarii in jurul varstei de 30/40 ani pentru barbati si 40/50 ani pentru femei.

Cauzele acestei tulburari sunt de natura psihologica si se poate explica astfel:

  • O anumita hipersensibilitate a persoanei fata de functionarea si senzatiile somatice (acestea sunt interpretate intr-o maniera eronata, ca semene ale unei disfunctii sau boli somatice). O toleranta scazuta pentru durere sau disconfort somatic.
  • Prezenta unui  eveniment traumatizant in copilarie sau adolescenta, eveniment stresant care a provocat o suferinta semnificativa (despartirea, separarea, imbolnavirea unei persoane dragi, decesul unei persoane apropiate).
  • Agresivitatea fata de alte persoane este intreptata impotriva sinelui, prin intermediul unei anumite parti a corpului. Organul afectat poate avea o semnificatie simbolica importanta.
  • Nevoia de atentie. Persoanele ipohondre cauta sa atraga atentie familiei, prietenilor, medicilor, vor sa scape de responsabilitati si sa se simta in centrul atentiei. Ei au nevoie sa fie ascultati, compatimiti si intelesi. Uneori, ipohondria este motivata inconstient de obtinerea acestor avantaje.

Tratament si interventie


Persoanele cu ipohondrie au tendinta de a se adresa rapid serviciilor medicale. Cu toate acestea, ei nu sunt dornici de a consulta un psiholog sau un medic psihiatru, deoarece se tem ca acestia vor considera ca „simptomele sunt doar in capul lor”. Trebuie stiut insa ca tratamentul precoce este de un real ajutor si creste sansele pentru o vindecare rapida.

Din nefericire, persoanele ipohondre solicita tarziu ajutorul psihologic specializat, iar atunci cand o fac exista deja instalate diverse tipuri de complicatii, care ingreuneaza tratamentul si durata acestuia (depresie, anxietate sau tulburare de panica, simptome obsesiv-compulsive, dependenta de antialgice sau sedative, etc.). De asemenea, trebuie stiut ca teama sau convingerea patologica de a suferi de o boala somatica, poate apartine si altor tulburari psihice, cum ar fi schizofrenia sau  tulburarea de somatizare.

Psihoterapia


Avand la baza o cauza psihologica, tratamentul recomandat in cazul ipohondriei este interventia psihoterapeutica. Aceasta isi propune, utilizand tehnici si instrumente specifice sa produca constientizarea  situatie reale pe care o traieste persoana ipohondra si astfel sa modifice cadrul general in care este privita problema. Persoana invata sa isi conteste presupunerile patologice, sa-si exprime emotiile si in final sa-si schimbe comportamentul.

Hipnoterapia este o alta forma de tratament eficienta in cazul ipohondriei. Hipnoza in sine nu este curativa prin ea insasi, ci prin faptul ca stimuleza asociatii si modificari pozitive in plan cognitiv, afectiv si comportamental. Din acest motiv hipnoza poate fi utilizata cu succes in corectarea distorisunilor cognitive si in modificarea comportamentului. In interventia psihoterapeutica, hipnoza este utilizata pentru a genera si a intari anumite comportamente adaptative invatate si pentru a stabili noi asociatii in avantajul clientului. Hipnoza ca forma de comunicare sugestiva, poate oferi solutii, dar si contribuie, la construirea unor unor expectatii pozitive, in legatura cu posibilitatea schimbari.

 Interventia medicamentoasa. Atunci cand persoana apeleaza tarziu la ajutorul specializat este posibil ca diverse tulburari asociate ipohondriei, sa se manifeste intens (depresia, anxietatea) si in aceasta situatie tratamentul medicamentos prescris de medicul psihatru este necesar. Fara a reduce manifestarea acestor simptome, interventia psihologica este dificil de implementat.

Ipohondria, boala oamenilor sanatosi


Pe langa ajutorul specializat, persoanele care sufera de aceasta tulburare au nevoie si de compasiunea si sustinerea familiei, prietenilor apropiati. Este nevoie de rabdare si timp, pentru ca persoana sa invete sa constientizeze adevaratele problemele, sa-si asume responsabilitati  si in final sa adopte noi comportamente care sa-l ajute sa faca fata singur problemelor vietii.

Psiholog specialist Ionuţ Ghiugan

PROGRAMĂRI:

► Telefon: 0722.509.692
► E-mail: ionutghiugan@gmail.com

@|2019 Expertiza Psihologică judiciară Ionuţ Ghiugan

Informaţii utile:
→ Pachet evaluare psihologică autocunoaştere şi dezvoltare personală (click aici)
→ Schizofrenia (click aici)
→ Sindromul Münchausen: de ce unii oameni vor cu orice preţ să obţină statutul de pacienţi (click aici)
→ Procrastinarea, boala civilizaţiei moderne (click aici)
→ Prejudecăţi legate de hipnoză (click aici)
→ Cum alegi cel mai potrivit psiholog (click aici)
→ Cum ne putem vindeca mobilizând resurse interne ale organismului (click aici)
→ Cum să ne comportăm cu persoanele dificile (click aici)
→ Depresia, simptome si tratament (click aici)
→ Anxietatea (click aici)
→ Tulburarea de Personalitate Paranoidă (click aici)
→ Tulburarea delirantă (click aici)
→ Tulburarea de personalitate schizotipală (click aici)
→ De ce stigmatizează românii cu ȋndârjire bolnavii psihici (click aici)
→ Cum explică psihologii excentricitatea, credinţele ciudate şi percepţiile distorsionate (click aici)
→ Teste psihologice utilizate ȋn evaluarea adulţilor (click aici)


  • 0
Personalitatea dependeta

Tulburarea de Personalitate Dependenta

Category : Psihologie clinică

Exista persoane care au tendinta de a-si subestima propriile calitati si resurse si au dificultati majore in a-si sustine punct de vedere, propria opinie in fata celorlalti, desi exista un punct de vedere personal clar stabilit. Astfel de persoane au o autostima redusa, o imagine negativa a propriului Eu. Sunt persoane care manifesta  neincredere in fortele proprii, care simt  nevoia excesiva de ingrijire si ocrotire. Evita sa-si asume responsabilitati si sunt incapabile de a lua decizii in problemele curente ale vietii. Cauta in permanenta aprobarea si sprijinul celor din jur si au tendinta continua de a acorda altei persoane girul propriei responsabilitati. Astfel de trasaturi psihopatologice sunt caracteristice tulburarii de personalitate dependenta.

Tulburarea de personalitate dependenta, cunoscuta anterior ca tulburare de personalitate astenica este o tulburare care se caracterizeaza printr-o dependenta psihologica omniprezenta fata de alte persoane.

Tulburare de personalitate dependenta poate fi definita din urmatoarele perspective


Autostima redusa prin subestimarea calitatilor si disponibilitatilor proprii. Neincrederea in proprile calitati se extinde si asupra proprilor opinii. In consecinta persoana nu le sustine, nu le argumenteaza si nici nu se comporta conform acestora.

Nevoia de aprobare, acceptare si suport. Cu slaba incredere in sine si atostima redusa, personalitatea dependenta, traieste nevoia de a fi aprobata de ceilalti, mai ales in situatiile in care are intalneste o personalitate puternica, influenta. Mai mult, acesta cauta o continua aprobare si validare a persoanei investite, din punct de vedere afectiv, social sau profesional, iar cand aceasta aprobare lipseste persoana traieste o stare intensa de disconfort si se simte invalidata.

Face sacrificii in vederea obtinerii suportului, aprobarii si ingrijirii. Persoana investita cu forta si putere nu numai ca este cautata, dar odata reperata este asaltata, pentru a obtine atentie, aprobarea si sprijin. Investeste timp, energie si resurse pentru a se pune deplin in slujba acestuia, ofera dovezi si fidelitatea absoluta.

Evita asumarea responsabilitatilor si acorda persoanei investite girul proprilor  responsabilitati. Procedeaza astfel nu numai pentru a-si demonstra atasamentul fata de persoana investita, ci si pentru ca are nevoie ca ceilalti sa-si asume responsabilitatea pentru actiunile si deciziile sale. In cadrul profesional personalitatea dependenta, refuza promovarea, avansarea, sarcinile noi, incredintarea unei responsabilitati suplimentare. Motivul: aceste actiuni presupun initiativa, decizie, implicare, lucruri de care nu se simte in stare. Insa, la cererea, rugamintea sau ordinul celui care poarta responsabilitatea actiunii sau conducerea, aceste personalitati sunt buni executanti.

Dificultati majore sau incapacitatea de a lua decizii in probleme curente. Aceasta caracteristica se manifesta atat in luarea deciziilor in problemele esentiale, dar si  in cazul celor curente, banale, de zi cu zi. Nu este vorba de teama de a gresi sau de prudenta excesiva, ca in situatia personalitatii obsesive, ci de o incapacitate deliberata, structurala.

Reducerea sau anularea initiativelor. Intampina mari dificultai in initierea unor proiecte, in a avea initiative. Aceasta caracteristica nu este consecinta lipsei de energie sau slabei motivatii, ci pur si simplu izvoraste din neincrederea in fortele proprii si propria judecata.

Nevoia de atasament si teama de abandon. Pe langa nevoia de ocrotire, persoana cu aceasta tulburare, dezvolta o puternica tendinta de atasament fata de persoana care-i accepta atasamentul. Atunci cand relatia de dependenta nu mai poate continua, din diverse motive, se reorienteaza rapid catre o persoana care poata sa-i satisfaca nevoia de ingrijire si ocrotire. Teama de abandon vine din convingerea ca nu poate sa aiba singur gija de el, sa  actioneze din propria intiativa. Aceasta frica intensa determina ca aceasta persoana sa fie foarte permisiva si toleranta fata de comportamentul inadecvat, agresiv, despotic al celui investit ca protector. Un partener agresiv, alcoolic sau infidel va fi tolerat de frica de a fi abandonat, iar persoana va fi prinsa in conflictul dintre concesia continua care trebuie sa o faca si resemnarea fatalista.

Limitarea relatiilor sociale la cei fata de care sunt dependenti. Odata asigurata si protejata, persoana cu aceasta tulburare isi limiteaza restul relatiilor sociale si nu le mai considera necesare. Investitia afectiv-emotionala in relatia de dependenta este atat de mare incat nu mai exista disponibilitate pentru alte relatii.

Tendinta de a interpreta orice contrariere sau dezaprobare ca expresie a neincrederii sau incapacitatii sale. In general, nu-si exprima opinia de teama de a pierde protectia protectorului.

Cauze si raspandire


Istoria aceste tulburari de personalitate este strans legata de abordarea psihodinamica. Psihanaliza stabilieste pentru prima data o legatura intre stadiul oral al dezvoltarii psihicului si personalitatea dependenta. Persoana cu aceasta tulburare a parcurs in mod distorsionat primii ani ai existentei, ramanand blocata in acest stadiu. Aceasta persoana cauta o mama in toate relatile obiectuale, are nevoie de sprijin si suport, ingrijire si afectiune. Astfel personalitatea cu aceasta tulburare este condamnata la inactivitate si pasivitate.

In prezent cei mai multi specialisti explica aceasta tulburare folosind un model biopsihosocial de cauzalitate. Astfel, cauzele sunt generate de factori  biologici si genetici (ereditatea), factori sociali (modul in care o persoana interactioneaza in procesul de dezvoltarea cu familia si ceilalti copii) si factori psihologici (personalitate si temperamentul individului modelate de mediul). Daca o persoana are aceasta tulburare de personalitate, cercetarile sugereaza ca exista un risc crescut pentru ca aceasta tulburare sa fie „transmisa” copiilor. De asemenea, prezenta unuei tulburari anxioase de separare la varsta copilariei sau o boala somatica indelungata pot fi factori favorizanti sau declansatori ai acestei tulburari. Personalitatea dependenta este mai des intalnita la femei, insa forma clinica a tulburarii are o repartizare egala pe sexe. Aceasta tulburare debuteaza la varsta adulta tanara, nefiind sinonima cu dependenta intalnita la multi copii, mai ales de varste mici.

Legaturi si asemanari


Tulburarea de personalitate dependenta si tulburarea de personalitate evitanta sunt in stransa legatura, deoarece ambele au aceeasi caracteristica de baza: prezenta emotiilor negative sub forma anxietatii. Diferenta este data de directia si forma de manifestare a anxietatii. Persoanele care sufera de tulburarea de personalitate evitanta dezvolta predominant anxietate sociala. Astfel, acestea sunt hipersensibile la respingerea si genereaza sentimente de jena si inferioritate, evitand relatiile. Persoanele cu tulburare de personalitate dependenta, dezvolta anxietate de separare care le face hipersensibile la separare sau pierderea relatiei investite emotional.

Tratament si interventie


Tratamentul tulburarilor de personalitate este in general dificil prin faptul ca este nevoie de o perioada  lunga de timp, de motivatie si implicare din partea clientului. Asa cum este situatia si altor tulburari de personalitate, persoanele care sufera de aceasta tulburarea, in general, nu solicita tratament pentru tulburare in sine. Mai degraba, solicita ajutor atunci cand problemele din viata lor devin coplesitoare, iar acestea nu mai sunt capabile sa le faca fata. Tulburarea de personalitate dependenta prezinta un risc crescut pentru depresie sau anxietate, abuz de alcool sau droguri, abuzul fizic, emotional sau sexual. In situatile in care trasaturile de personalitate dependente devin dezaptative si provoaca o deteriorare in planul vietii sociale sau profesionale tratamentul psihologic este necesar si poate amenliora semnificativ starea si echilibrul interior.

Psihoterapia este principala metoda de tratament. Scopul terapiei este de a ajuta persoana sa devina mai activa si independenta si sa invete sa construiasca  relatii sanatoase. Strategiile specifice pot include dezvoltarea increderii in sine si dezvoltarea de noi atitudini si perspective despre propria persoana si raportul cu alte persoane si experiente de viata. Medicamentele ar putea fi folosite pentru a trata persoanele cu tulburare de personalitate dependenta care sufera de depresie sau anxietate. Cu toate acestea, terapia cu medicamente trebuie sa fie monitorizata cu atentie, deoarece persoana ar putea deveni dependenta de acestea sau le pot administra abuziv.

Psiholog specialist Ionut Ghiugan

PROGRAMĂRI:
► Telefon: 0722.509.692
► E-mail: ionutghiugan@gmail.com

@|2018 Expertiza Psihologică judiciară Ionuţ Ghiugan

Informaţii utile:
→ Pachet evaluare psihologică autocunoaştere şi dezvoltare personală (click aici)
→ Teste psihologice utilizate ȋn evaluarea adulţilor (click aici)
→ Tulburarea de Personalitate Evitantă (click aici)
→ Tulburarea de Personalitate Histrionică (click aici)
→ Tulburarea de Personalitate Borderline (click aici)
→ Tulburarea de Personalitate Paranoidă (click aici)
→ Personalitatea sadică (click aici)
→ Tulburarea de Personalitate Antisocială (click aici)
→ Tulburarea de Personalitate schizotipală (click aici)
→ Alienarea parentală (click aici)


  • 0
Personalitatea Histrionica

Tulburarea de Personalitate Histrionica

Category : Psihologie clinică

Tulburarea de Personalitate Histrionica este caracterizata printr-un tipar comportamental stabil de cautare a atentiei si o afectivitate extrema. Persoana cu aceasta tulburare depune eforturi sustinute pentru a fi mereu in centrul atentiei indiferent de contextul social sau grupul de oameni cu care interactioneaza. Atunci cand acest lucru nu este posibil se simte inconfortabila, traieste emotii negative (suparare, furie sau tristete) si adopta comportamente menite sa atraga atentia: dramatizeaza, exagereaza propriile emotii, adopta o atitudine teatrala sau se angajeaza intr-un comportament seducator sexual sau provocator.

Tulburarea de personalitate histrionica a fost cunoscuta anterior sub denumirea de personalitate isterica sau personalitate psiho-infantila.

Personalitatea histrionica este relativ usor de recunoscut. Foloseste in mod constant aspectul fizic si vestimentatia pentru a atrage atentia celorlalti. Are un stil de exprimare plin de teatralitate si auto-dramatizare. Isi schimba perspectiva personala fiind sugestibila si usor de influentat de altii sau de circumstante. Apropie relatia intr-un timp foarte scurt si adopta un comportament seducator, provocator, aceasta atitudine fiind cel putin neadecvata in contextul respectiv de viata.

Viata personala. Acest tip de personalitate stabileste si mentine cu dificultate relatii de prietenie datorita egocentrismului si lipsei de empatie pentru ceilalti, orgoliului personal si sentimentelor usor de ranit, precum si din nevoia continua de apreciere si atentie. Stilul interpersonal provocator sexual limiteaza relationarea mai ales cu persoanele de acelasi sex, deoarecea acest tip de comportament  este perceput de cealalta persoana ca un pericol si o amenintare pentru propria relatie de cuplu.

Viata de cuplu. Datorita lipsei de implicare autentice persoanele cu tulburare de personalitate histrionica au  dificultati in atingerea intimitatii emotionale in relatiile romantice sau sexuale. In relatia de cuplu adopta de multe ori un rol ( de exemplu „victima” sau „printesa”) si afiseaza o anumita dependenta fata de partener, dar agenda profunda este aceea de a controla partenerul prin manipulare emotionala sau sexuala. Stabilitatea cuplului este in multe cazuri afectata, relatiile extraconjugale ducand la conflicte sau ruptura.

Viata profesionala. Rutina, lipsa noutatii si a relationarii reprezinta pentru histrionici cadrul profesional cel mai inadecvat. Nevoia de atentie, intoleranta fata de frustrare, comportamentul seducator provoaca de multe ori inadaptare si conflicte la locul de munca. Din acesta perspectiva, personalitatile histrionice aleg profesii in care se pot exprima fara a avea un cadru strict, in care exista noutate si posibilitatea de a interactiona cu multi oameni.

Cauzele si raspandirea Tulburarii de Personalitate Histrionice


Ca si alte tulburari de personalitate, debutul acestei tulburari este situat la varsta adulta tanara, insa primele manifestari apar inca din adolescenta. Cei mai multi specialisti explica aceasta tulburare folosind un model bio-psiho-social de cauzalitate. Acest model sugereaza faptul ca un singur factor nu este responsabil pentru aparitia si dezvoltarea tulburarii de personalitate histrionice, ci interconectarea complexa a acestor trei factori.

Factorii biologici si genetici: daca o persoana are aceasta tulburare de personalitate  exista un risc pentru ca aceasta tulburare sa fie „transmisa” si la copii.

Factorii sociali: modul in care o persoana interactioneaza in dezvoltarea sa timpurie cu familia si prietenii, ori cu alti copii.

Factori psihologici: personalitatea si temperamenul individului modelate de mediul social si abilitatile invatate de adaptare si gestionarea stresului.

Raspandirea  tulburarii de personalitate histrionice este estimata a fi de aproximativ 2% – 3% din populatia generala si variaza intre 10% si 15% din populatia clinica cu tulburari de personalitate.

Legaturi si asemanari


Tulburarea de Personalitate Borderline prezinta elemente comune tulburarii histrionice (cautarea atentiei, comportamente manipulative, schimbarea rapida a emotiilor),  dar se distinge de aceasta prin autodistructivitate, intreruperi coleroase ale unor relatii stranse si sentimente cornice de insatisfactie profunda si de perturbare a identitatii.

Persoanele cu Tulburare de Personalitate Antisociala si tulburare de personalitate histrionica au in comun tendinta de a fi impulsivi, superficiali, imprudenti, seducatori si manipulativi, insa persoanele cu tulburare de personalitate histrionica tind a fi mai exagerate in emotiile lor si de regula nu se angajeaza in comportamente antisociale. Personalitatea histrionica este manipulativa pentru a obtine protectie, pe cand tulburarea de personalitate antisociala este manipulativa spre a obtine profit, putere ori alta gratificatie materiala.

Tulburarea de Personalitate Narcisistica. Desi tulburarea de personalitate narcisistica poate fi, de asemenea caracterizata prin nevoia de atentie din partea celorlalti, aceasta vrea de regula sa fie laudata pentru „superioritatea” ei si isi doreste un statut de “VIP”,  pe cand persoanele cu tulburare de personalitate histrionica doresc sa fie vazute ca fragile si dependente, pentru ca aceste comportamente le sunt utile pentru a atrage atentia.

Tulburarea de Personalitate Dependenta. In tulburarea de personalitate dependenta, persoana este excesiv de dependenta de altii pentru lauda si indrumare, nevoie de sprijin si teama de a fi abandonat sau parasit, dar lipsesc elementele emotionale exagerate, stridente ale tulburarii de personalitate histrionice.

Tratamentul Tulburarii de Personalitate Histrionica


Principalul mijloc de tratament pentru tulburare de personalitate histrionica este psihoterapia. Programul terapeutic este foarte similar cu cel al tulburarii de personalitate borderline si implica de obicei, o interventie pe termen lung cu un psihoterapeut care are experienta in tratarea acestui tip de tulburare de personalitate. Multe persoane cu tulburare de personalitate histrionica nu cauta tratament pentru tulburarea propriu-zisa, ci pentru efectele secundare pe care aceasta le produce in viata personala si profesionala. Persoanele cu aceasta tulburare de personalitate solicita ajutor terapeutic atunci cand trasaturile enuntate mai sus  perturba semnificativ echilibrul interior si capacitatea de adaptare, iar situatiile existente nu mai pot fi gestionate.

Interventia terapeutica poate fi dificila si datorita faptului ca aceasta tulburare de personalitate apare frecvent asociata si cu alte tulburari: Tulburarile de somatizare si de conversie, Tulburarile depresive  (tulburare depresiva majora, distimia),  dar mai ales cu Tulburarile legate de substante (alcool, droguri sau medicamente). De asemenea, aceasta tulburare prezinta un risc crescut pentru suicid, insa acest comportament audodistructiv nu reprezinta o pulsiune autentica, ci mai ales rezultatul nefericit a unei tentative de suicid demonstrativ reusite.

Principalele obiective urmarite in psihoterapia tulburarii de personalitate histrionice:

Tulburarea de personalitate histrionica nu afecteaza de obicei capacitatea persoanei de a functiona in mod adecvat profesional si social. Problemele cele mai importante apar in sfera personala, a vietii de relatie, acolo unde este necesara o implicare emotionala autentica si profunda. Personalitatea histrionica nu are constiinta clara a propriilor sale sentimente si din aceasta perspectiva un obiectiv important al terapiei este cel legat de clarificarea acestora si orientarea spre comportamente mature si adaptative. De asemenea, interventia terapeutica isi propune sa dezvolte noi mecanisme de reactie in situatii de frustrare, pierdere sau esec.

Psiholog specialist Ionut Ghiugan

PROGRAMĂRI:
► Telefon: 0722.509.692
► E-mail: ionutghiugan@gmail.com

@|2018 Expertiza Psihologică judiciară Ionuţ Ghiugan

Informaţii utile:
→ Pachet evaluare psihologică autocunoaştere şi dezvoltare personală (click aici)
→ Teste psihologice utilizate ȋn evaluarea adulţilor (click aici)
→ Tulburarea de Personalitate Borderline (click aici)
→ Tulburarea de Personalitate Paranoidă (click aici)
→ Personalitatea sadică (click aici)
→ Tulburarea de Personalitate Antisocială (click aici)
→ Tulburarea de Personalitate schizotipală (click aici)


  • 0
Tulburarea-de-personalitate-evitanta-520x245

Tulburarea de personalitate Evitanta (Anxioasa)

Category : Psihologie clinică

Tulburarea de personalitate evitanta se caracterizeaza prin inhibitie sociala si prezenta sentimentelor de insuficienta si hipersensibilitate la evaluare negativa, acest tipar manifestandu-se intr-o varietate de contexte.

In istoria de viata a acestei personalitati au existat situatii sau evenimente de relationare care au produs suferinta si durere. Personalitatea evitanta a invatat din aceste experiente negative ca cel mai bine este sa nege dorinta si sentimentele de afectiune si sa pastreze distanta interpersonala. Astfel, ea este perceputa de ceilalti ca insensibila si indiferenta, retrasa si inchisa in sine. Aceasta evaluare este de suprafata, pentru ca personalitatea evitanta este marcata puternic de dorinta de atasament si adeziune afectiva, insa prudenta excesiva, timiditatea si frica de respingere ii perturba semnificativ functionarea in sfera de relatii.

Trasaturi caracteristice ale tulburarii de personalitate evitanta

  • Evitarea sociala. Personalitatea evitanta prezinta o serie de convingeri disfunctionale care interfereaza semnificativ cu functionarea in plan social (sunt necorespunzator, sunt anormal, nu pot fi iubit, sunt diferit de ceilalti, oamenilor nu le pasa de mine, oamenii ma resping). Pe baza acestor credinte, personalitatea evitanta se evalueaza in plan social ca fiind necorespunzatoare si lipsita de valoare, iar pe ceilalti ii considera critici si decisi sa o respinga. Astfel, ea evita constant toata situatiile sociale in care ceilalti ar putea sa descopere “adevarata” sa persoana.
  • Teama de a fi respins. Persoanlitatea evitanta presupune ca in relatiile interpersonale oamenii vor reactiona in aceeasi maniera negativa, in care au reactionat persoane semnificative in trecut. Ea se teme in permanenta ca ceilalti vor descoperi lipsa de calitati si o vor respinge. Perspectiva respingerii este dureroasa si traita intens negativ deoarece persoana evitanta considera ca reactiile negative ale celorlalti sunt justificate. Nici macar interactiunile sociale pozitive nu vor oferi un refugiu in calea respingerii, deoarece si pentru aceasta situatie, exista o perceptie neadaptativa: “daca cineva tine la mine inseamna ca nu ma cunoaste; daca cineva ajunge sa ma cunoasca ma va respinge, mai bine ma retrag acum inainte de a ma cunoaste.”
  • Autocritica. Personalitatea evitanta prezinta o serie de ganduri automate autocritice, atat in situatii sociale, cat si in situatiile in care anticipeaza intalniri sau interactiuni personale. Aceste ganduri negative (sunt neatragator, sunt plictisitor, sunt prost, sunt un ratat, sunt jalnic, nu-mi gasesc locul) provoaca anxietate si tristete, mentinand comportamantul de evitare si retragere. Acest sistem de evaluare bazat pe mentinerea unei imagini de sine negative este foarte rar evaluat sau pus sub semnul intrebarii, deoarece personalitatea evitanta considera aceste convingeri ca fiind corecte si conforme realitatii.
  • Dificultati in a stabili noi relatii intepersonale. Personalitatea evitanta manifesta retinere in relatiile intime (din cauza fricii de a nu se face de ras ori de a fi ridiculizat) si este inhibata in situatii interpersonale noi (prezenta sentimentului de inadecvare). Tendinta de subevaluare (se vede pe sine ca inapt social, neatractiv personal ori inferior altora), continua ezitare si deficultatea de deliberare si decizie, determina restrangerea relatiilor interpersonale. Cand se implica totusi in relatie, activeaza un comportamant defensiv si lipsit de asertvitate pentru a evita confruntarile si a pastra relatia.
  • Evaluarea gresita a reactiilor celorlalti. Personalitatea evitanta interpreteaza de multe ori gresit reactiile celorlalti. Astfel, reactiile pozitive sau neutre sunt evaluate ca fiind negative. Persoana evitanta se concentreaza asupra propriilor ganduri, sentimente negative si reactii fiziologice, mai mult decat asupra expresiilor faciale si gesturilor celor cu care interactioneaza. Pentru personalitatea evitanta este important ca nimeni sa nu aiba o parere negativa despre ea datorita convingerilor: “daca cineva ma critica, ma critica pe buna dreptate.” Din aceasta perspectiva, personalitatii evitante i se pare periculos sa se puna in situatii care implica evaluarea, deoarece aceasta le confirma convingerea ca sunt antipatici sau anormali. Acesteia ii lipseste o grila obiectiva pe baza careia sa analizeze reactia celorlalti in adevaratul sens si se bazeaza exclusiv pe propria perceptie neadecvata despre sine.
  • Ignorarea informatiilor pozitive. Dovezile pozitive de acceptare si validare sunt primate cu neincredere de personalitatea evitanta. Ea considera ca persoana respectiva nu a avut toate informatiile si a judecat gresit sau pur si simplu a inselat-o, ascuzand informatii esentiale: “el crede ca sunt destept dar l-am fentat, daca persoana m-ar cunoaste cu adevarat nu m-ar placea; o sa se lamureasca el pana la urma, ca nu sunt chiar atat de draguta.”
  • Invalidare profesionala. Frica de critica, dezaprobare sau rejectie, subevaluarea si capacitatea decizionala scazuta, determina in plan profesional ocuparea de functii inferioare nivelului de pregatire si calificare. Personalitatea evitanta conform trasaturilor care o definesc, alege un loc de munca cu o autoritate redusa si fara responsabilitati manageriale directe.
  • Autoiluzionarea.Personalitatea evitanta se autoiluzioneaza in privinta viitorului. Crede ca intr-o zi va aparea in viata sa o persoana ca din senin sau o slujba perfecta, fara ca ei sa faca un efort in acest sens. Ea nu crede ca o sa-si atinga obiectivele prin eforturi proprii datorita convingerilor de tipul: “nu pot sa-mi fac viata mai buna prin eforturi proprii; lucrurile vor merge poate mai bine, dar nu prin eforturile mele.”

Legaturi si asemanari

  1. Tulburarile anxioase.Tulburarile anxioase se manifesta printr-un tablou simptomatic mult mai amplu si de durata scurta, compartiv cu simptomele prezente in tulburarea de personalitate evitanta.
  2. Fobia sociala ridica mari probleme de diferentiere. Fobia sociala se reduce insa la o serie de situatii si contexte clar definite (de exemplu, teama de a vorbi in public), in timp ce anxietatea sociala a personalitatii evitante este generalizata la toate situatiile sociale.
  3. Tulburarea de panica si agorafobie. Persoanele care sufera de aceste tulburari de anxietate manifesta deseori un comportment social evitant, dar motivatia acestuia este complet diferita. Tendinta evitanta la persoanele care sufera de atac de panica si agorafobie este alimentata de frica intensa de a nu se declansa un nou atac de panica sau teama de a nu fi intr-un loc sigur sau departe de o persoana care ii poate “salva” in cazul declansari simptomelor. Tendinta evitanta a persoanlitatii evitante este alimentata de frica de critica sau de respingere sociala in cadrul relatiilor.Totodata, tulburarea de panica este precedata deseori de factori precipitanti din mediu, iar evolutia manifestarilor este fluctuanta in contrast cu stabilitatea trasaturilor clinice intalnite in tulburarea de personalitate evitanta.
  4. Tulburarea de personalitate dependenta.Tulburarea de personalitate dependenta si tulburarea de personalitate evitanta sunt in stransa legatura si ridica serioase probleme de diferentiere. Ambele au aceeasi caracteristica de baza: imagini de sine similare (“sunt necorespunzator”) si prezenta emotiilor negative sub forma anxietatii. Diagnosticul diferentiat se realizeaza in functie de imaginea despre ceilalti si modul de manifestatere a anxietatii. Personalitatea dependenta ii considera pe ceilalti puternici si capabili sa-l ingrijeasca si cauta relatii apropiate in care sa se simta securizati, in timp ce personalitatea evitanta se teme sa stabileasca relatii apropiate pentru ca se simte vulnerabila si nesecurizata in acest context. Personalitatea dependenta este hipersensibila la separare sau pierderea relatiei investita emotional si dezvolta anxietate de separare. Personalitatea evitanta este hipersesnibila la respingere si genereaza sentimente de jena si inferioritate, care se manifesta prin anxietate sociala.
  5. Tulburarea de personalitate schizoida. Aceasta personalitate prezinta un stil comportamental asemanator cu tulburarea evitanta de personalitate, ilustrat prin retragere, indepartare, insingurare si nonimplicare. Totusi, spre deosebire de persoanele schizoide care doresc izolarea, cei cu personalitatea evitanta doresc acceptarea din partea celorlalti si cauta relationarea prin care spera sa-si asigure securizarea. Personalitatea schizoida este indiferenta la critica sau la respingere din partea celorlalti.
  6. Tulburarea de personalitate histrionica. Anxietatea provocata de despartire reprezinta o vulnerabilitate semnificativa a personalitatii histrionice, tulburarea de panica (cu sau fara agorafobie) fiind o problema des intalnita la aceasta peronalitate. Diferentierea in raport cu tulburarea de personalitate evitanta este semnificativa prin prezenta trasaturilor histrionice reprezentative: supraestimarea, iritabilitate, instabilitate, imprevizibilitate, nevoia excesiva de atentie si afectiune.
  7. Tulburarea de personalitate paranoida. Tulburarea de personalitate paranoida prezinta ca trasatura comuna cu tulburarea evitanta, teama de a se confesa altora. Motivatia care sta in spatele acestei trasaturi este insa foarte diferita: teama de o situatie jenanta in tulburarea evitanta si convingerea asupra ostilitatii celorlalti in tulburarea paranoida.

Tratamentul tulburarii de personalitate evitanta
Psihoterapia reprezinta tratamentul esential si eficient al tulburarii de personalitate evitante. Interventia psihoterapeutica este axata pe atingerea urmatoarelor obiective: inlaturarea temerilor legate de respingere si a fobiei sociale, dezvoltarea abilitatilor de relationare si initiativelor sociale, antrenamentul autoafirmarii prin incurajarea exprimarii deschise a opinilor si propriilor emotii. Succesul acestui proces de schimbare depinde insa foarte mult de respectarea unor principii de interventie:

  • Intr-o foarte mare masura, persoanele care solicita ajutorul de specialitate nu se adreseaza psihologului pentru tratamentul trasaturilor de personalitate, ci pentru efectele secundare (depresie, tulburari anxioase, abuz de substanta, tulburari de somn, afectiuni legate de stres, inclusiv tulburari psihofiziologice) care apar mai ales in situatii de viata stresante (despartiri, singuratate, schimbari semnificative in existenta, etc.) Din aceasta perspectiva evaluarea si diagnosticarea corecta reprezinta un pas esential pentru rezolvarea problemelor si imbunatatirea calitatii vietii personalitatii evitante.
  • Realizarea unei “aliante terapeutice solide” reprezinta un alt element fundamental pentru succesul interventiei. Datorita fricii de respingere, de evaluare negativa si neincredere in noi relatii si actiuni, acest demers poate ridica serioase probleme.

Psiholog specialist Ionut Ghiugan

PROGRAMĂRI:
► Telefon: 0722.509.692
► E-mail: ionutghiugan@gmail.com

@|2017 Expertiza Psihologică judiciară Ionuţ Ghiugan

Informaţii utile:
→ Pachet evaluare psihologică autocunoaştere şi dezvoltare personală (click aici)
→ Teste psihologice utilizate ȋn evaluarea adulţilor (click aici)
→ Tulburarea de Personalitate Borderline (click aici)
→ Tulburarea de Personalitate Paranoidă (click aici)
→ Personalitatea sadică (click aici)
→ Tulburarea de Personalitate Antisocială (click aici)
→ Tulburarea de personalitate schizotipală (click aici)
→ Boala maniaco-depresivă (click aici)
→ Tulburarea Schizofreniformă (click aici)
→ Tulburarea delirantă (click aici)
→ Cele mai bizare tulburări delirante (click aici)


  • 0
646x404

Copiii care isi rod unghiile ascund o teama uriasa. Adultii cu acest obicei au, in general, obsesia perfectionismului

Category : Psihologie clinică

Tulburarile repetitive concentrate pe corp, cum este rosul unghiilor, apar frecvent la persoanele axate pe excelenta. Cand vine vorba despre copii, insa, obiceiul este asociat unor conflicte semnificative in relatiile de familie sau a unor probleme de natura emotionala. Neinteles si netratat, acest comportament poate avea consecinte grave pentru viitorul adult.

“Rosul unghiilor este un comportament repetitiv care are ca rezultat distrugerea propriilor unghii si adesea a pielii din jurul unghiilor. Acest comportament este destul de comun mai ales la copii si adolescenti, dar in anumite situatii este mai mult decat un obicei prost. Atunci cand devine o activitate compulsiva ce conduce la autovatamare (sangerari, vanatai, infectii sau chiar daune permanente la degete), exista un semn serios de intrebare privind sanatatea mentala si functionarea psihologica a persoanei”, explica, pentru Adevarul, psihologul Ionut Ghiugan.

Milioane de oameni din intreaga lume au astfel de comportamente, care doar aparent sunt gesturi inofensive. Specialistii avertizeaza ca de foarte multe ori este vorba de afectiuni mentale periculoase care, fara un tratament de specialitate, pot atrage si alte probleme.

“In situatiile in care acest obicei devine o obsesie daunatoare prezenta frecvent in comportamentul persoanei, efectele negative se manifesta atat la nivelul sanatatii fizice, cat si la nivel psihologic si social (anxietate, rusine, respingerea si stimagtizarea la nivel social)”, mai spune psihologul.

Anxietate de separare. Un copil care isi roade unghiile ascunde probleme emotionale ale caror cauze pot fi gasite, cel mai adesea, in disfunctionalitatile din familie. Pedepsirea copiilor care au un astfel de comportament in ideea renuntarii la acest obicei periculos este cea mai proasta solutie. Micutii cu astfel de probleme trebuie mai intai intelesi, apoi ajutati.

“La copii si adolescenti, roaderea unghiilor apare frecvent asociata cu alte tulburari comportamentale si emotionale: tulburare de hiperactivitate si deficit de atentie, tulburari opozitionale, anxietate de separare si tulburarea obsesiv-compulsiva. In acest context, interventia psihoterapeutica este necesara atat pentru stoparea acestui comportament invalidant la nivel personal si social, cat si pentru tratamentul celorlalte tulburari conexe. Independent de tratamentul psihoterapeutic, un rol decisiv il joaca educatia parentala si sistemul relational familial, deoarece in multe situatii astfel de probleme ale copilului sunt consecinta directa a unui stil parental neeficient sau a unor conflicte semnificative in relatiile de familie.”, mai spune Ionut Ghiugan.

Cei axati pe performanta sunt mai vulnerabili. Specialistul spune ca la adulti acest comportament repetitiv este in multe situatii legat de o tulburare obsesiv-compulsiva sau de o structura de personalitate perfectionista.

“Oamenii care sunt axati pe performanta si excelenta sunt aparent mai vulnerabili la tulburari repetitive concentrate pe corp. Roaderea unghiilor joaca un rol de reglare emotionala si calmare in confruntarea cu situatii sau evenimente evaluate ca fiind incarcate de stres, frustrante, neconforme cu asteptarile. Din pacate, majoritatea celor care se confrunta cu aceasta compulsie nu accepta ca au o problema ce interfereaza negativ cu relatiile personale, socio-profesionale si echilibru psihologic si din acest motiv nu solicita ajutorul de specialitate”, mai spune Ionut Ghiugan.

Aricol publicat în: www.adevarul.ro

PROGRAMĂRI:
► Telefon: 0722.509.692
► E-mail: ionutghiugan@gmail.com

@|2018 Expertiza Psihologică judiciară Ionuţ Ghiugan

Informaţii utile:
→ Când are nevoie copilul de psiholog (click aici)
→ Pachet evaluare abilităţi parentale şi stil parental (click aici)
→ Depresia la copii (click aici)
→ Ce nu poţi să-i spui copilului ȋn timpul divorţului (click aici)
→ Violenţa asupra copilului (click aici)
→ Teste psihologice utilizate ȋn evaluarea copilului şi adolescentului (click aici)
→ Agresivitatea la copii (click aici)
→ Cum trebuie să gestioneze parinţii crizele de nervi ale celor mici (click aici)
→ De ce trebuie lăsaţi copiii să greşească (click aici)
→ Cele mai importante lecţii de viaţă pe care copilul trebuie să le ȋnveţe ȋn cei şapte ani de acasă (click aici)


  • 0
Tulburarea schizofreniforma

Tulburarea Schizofreniforma

Category : Psihologie clinică

Tulburarea schizofreniforma este definita ca o tulburare cu simptome identice cu cele ale schizofreniei, cu exceptia faptului ca aceste simptome se remit in decurs de cel mult 6 luni, iar functionarea individului in plan personal si socio-profesional revine la normal. (Kaplan; 2001)

Criterii de diagnostic pentru tulburare schizoreniforma (DSM IV; 1994)
Criteriile A, D si E ale schizofreniei sunt indeplinite

  • CRITERIU A (idei delirante, halucinatii, limbaj dezorganizat, comportament catatonic, simptome negative: aplatizare afectiva, lipsa vointei, pulsiuni sau motivatii inadecvate);
  • CRITERIU D (excluderea simptomelor caracteristice tulburarii schizoafective – episoade depresive majore, maniacale sau mixtec,concomitent cu episodul psihotic);
  • CRITERIU E (excluderea oricaror tulburari legate de consumul de substante sau starea generala de sanatate);
  • Un episod al tulburarii dureaza cel putin o 1 luna, dar mai putin de 6 luni.

Evolutie si prognostic
Elementele prognostice favorabile pentru tulburarea schizofreniforma includ: absenta tocirii sau apalatizarii afectului, functionare anterioara profesionala si sociala buna, prezenta confuziei si dezorientarii in perioada culminanta a episodului psihotic, debutul simptomelor psihotice in deurs de cel mult 4 saptamani de la prima modificare observabila a comportamentului.

Diagnostic diferential

  • Schizofrenia. Durata simptomelor este mai mare de 6 luni, deteriorarea este mai severa si prognosticul mai putin favorabil.
  • Tulburari medicale si neurologice. Multe tulburari medicale sau neurologice pot prezenta simptome psihotice in aceasta categorie intrand: intoxicatia cu substante, infectiile SNC, tulburarile vasculare, crizele convulsive partial complexe si bolile degenerative.
  • Tulburarea psihotica scurta. Simptomele dureaza mai putin de 1 luna si se instaleaza dupa un stres psihosocial clar identificabil.
  • Tulburari ale dispozitiei. Tulburarea bipolara si tulburarea depresiva majora sunt tulburari in care sunt prezente elemente psihotice, insa ele se dezvolta in contextul tulburarii dispozitiei si nu persista.
  • Tulburarea schizoafectiva. Simptome asemanatoare schizofreniei, insa in decursul bolii pot aparea simptome depresive, maniacale sau mixte paralel cu episodul psihotic.
  • Tulburarea deliaranta. In tulburarea deliranta delirurile sunt sistematizate, nu sunt bizare si dureaza cel putin 6 luni in contextul unei personalitati intacte, cu o functionare relativ buna, cu absenta fenomenelor psihoproductive de tip halucinatoriu sau alte simptome ale schzofreniei.
  • Tulburarea de dezvoltare pervaziva. Desi comportamentul poate fi bizar si deteriorate nu exista deliruri, halucinatii sau certe tulburari formale de gandire.
  • Retardarea mintala. Retardarea mintala presupune tulburari ale intelectului, comportamentului si dispozitiei, insa aceasta tulburare nu implica simptome psihotice manifeste si presupune un nivel de functionare constant scazut, nu o deteriorare.
  • Tulburarile de personalitate. In general nu exista simptome psihotice, dar daca sunt prezente sunt tranzitorii si lipsite de importanta. Pentru diagnosticul diferential cele mai importante tulburari de personalitate sunt: schizotipala, schizoid, borderline si paranoide.

Tratamentul tulburarii schizofreniforme
Medicamentatie antipsihotica este esentiala pentru tratamentul simptomelor psihotice. Daca psihoza s-a rezolvat complet timp de 6 luni, se poate lua decizia de intrerupere a tratametului medicamentos, insa individualizat.
Psihoterapia joca un rol decisiv in ajutarea persoanei sa inteleaga si sa asimileze experientele psihotice prin care a trecut. De asemenea, sustinerea si suportul familiei reprezinta factori cheie care ajuta reinsertia in viata personala, sociala si profesionala.

Psiholog specialist Ionuţ Ghiugan

PROGRAMĂRI:
► Telefon: 0722.509.692
► E-mail: ionutghiugan@gmail.com

@|2018 Expertiza Psihologică judiciară Ionuţ Ghiugan

Informaţii utile:
→ Tulburarea delirantă (click aici)
→ Cele mai bizare tulburări delirante (click aici)
→ Tulburarea de personalitate schizotipală (click aici)
→ De ce stigmatizează românii cu ȋndârjire bolnavii psihici (click aici)
→ Cum explică psihologii excentricitatea, credinţele ciudate şi percepţiile distorsionate (click aici)
→ Pachet evaluare psihologică autocunoaştere şi dezvoltare personală (click aici)
→Teste psihologice utilizate ȋn evaluarea adulţilor (click aici)


  • 0
claustrofobia

CLAUSTROFOBIA

Category : Psihologie clinică

Claustrofobia se defineste ca o tulburare anxioasa. Persoanele care sufera de aceasta tulburare prezinta o teama irationala de a ramane blocati in spatii mici sau inchise. Unul dintre efectele negative importante ale acesteia frici este atacul de panica. Claustofobia poate fi declansat de anumite situatii sau stimuli cum ar fi un lift aglomerat, o camera fara fereastra sau chiar atunci cand persoana poarta o haina mai stransa la gat.

Termeneul de claustrofobie provine de limba latina si descrie o persoana inchisa intr-un loc. Cuvantul grecesc “phobos” inseamna frica.

Cercetarile au aratat ca, la nivel mondial, aproximativ 6% din populatie sufera de claustrofobie, si in multe situatii persoana care sufera de aceasta fobie nu este tratata corespunzator. Aparitia si dezvoltarea claustrofobiei nu se datoreaza unei cauze anume, insa specialistii sustin ca un posibil motiv pentru aparitia tulburarii o poate reprezenta o trauma din copilarie.

Primele simptome ale claustrofobiei se dezvolta, de obicei, in timpul copilariei sau al adolescentei, iar in anumite cazuri acestea pot disparea la varsta adulta. In cazul în care aceste simptome nu dispar tratamentul de specialitate este necesar, mai ales daca simptomele interfereaza semnificativ cu viata de zi cu zi a persoanei.

Oamenii care sufera de Claustrofobie pot experimenta atat simptome fizice, cat si simptome psihologice


  • anxietate si panica
  • bufeuri
  • frisoane
  • dificultati de respiratie
  • dureri in piept sau dureri de cap
  • ameteli, senzatie de lesin
  • uscaciunea gurii
  • tema de a-și pierde controlul
  • groaza
  • sentimentul ca spatiul se ingusteaza tot mai mult.

Persoanele care sufera de claustrofobie sunt pe deplin constiente de efectele acestei tulburari, dar in absenta sfatului unui specialist evita spatiile inchise sau situatiile care le pot produce un atac de panica.

Tratamentul psihoterapeutic


Psihoterapia este unul dintre cele mai eficiente tratamente in cazul claustrofobiei. In procesul terapeutic clientul descrie situatia care provoaca teama sau frica. Impreuna cu terapeutul invata noi modalitati adaptative de a interpreta stmulii cu potential fobic si a gestiona situatiile care genereaza anxietate si determina comportamentul de evitare. Psihologul ii ajuta pe claustrofobi sa evite gandurile anxiogene, sa mentina sub control nivelul anxietatii si in final sa se elibereze de aceasta frica irationala.

Psiholog specialist Ionuţ Ghiugan

PROGRAMĂRI:
► Telefon: 0722.509.692
► E-mail: ionutghiugan@gmail.com

@|2018 Expertiza Psihologică judiciară Ionuţ Ghiugan

Informaţii utile:
→ Agorafobia şi tulburarea de panică  (click aici)
Anxietatea generalizată (click aici)
→ Fobia socială (click aici)
→ Teama de Avion – Aerofobia (click aici)
Dismorfobia – de ce anumite persoane devin ȋngrijorate excesiv de fizicul lor (click aici)
→ Agrafobia – Frica anormală de contacte sexuale (click aici)
→ Tulburarea de personalitate Evitantă (click aici)
→ Depresia, simptome şi tratament (click aici)
→ Tulburarea de Personalitate Histrionică (click aici)
→ Cum ne putem vindeca mobilizând resurse interne ale organismului. Efectul placebo (click aici)
→ Stresul Posttraumatic. Cauze, tratament şi recuperare (click aici)
→ Pachet evaluare psihologică autocunoaştere şi dezvoltare personală (click aici)


  • 0
646x404

Cele mai bizare tulburari delirante

Category : Psihologie clinică

Prezenta unor convingeri fara un temei real, pe o perioada indelungata este semn al unei tulburari delirante. Ideile delirante tin de situatii care se pot intampla in viata reala – persecutie, gelozie, grandoare – numai ca respectivele convingeri n-au, de fapt, nicio legatura cu realitatea.

“Principala caracteristica a tulburarii delirante este prezenta unui delir nebizar, ce contine idei aparent plauzibile, dar neverosimile (ideea de a fi urmarit, otravit, infectat, de a avea o boala, de a fi iubit la distanta sau inselat de partener). Astfel de idei delirante dureaza o perioada de cel putin 6 luni si sunt bine sistematizate. Acest tablou clinic este completat de manifestari depresive”, explica, pentru „Adevarul”, psihologul Ionut Ghiugan.

Tuburarea deliranta, pe baza temei delirante predominante, poate fi de tip persecutor, de tip erotomaniac, de tip gelozie, de tip somatic sau mixt. In toate aceste tipuri, convingerile persoanei sunt fixe si de nestramutatat.

“In tulburarea deliranta de tip persecutie, tema centrala a delirului o constituie convingerea deliranta a persoanei ca este urmarita, spionata, supravegheata, inselata sau obstructionata, otravita sau drogata sau tratata cu rautate de catre ceilalti oameni. Micile umilinte sunt exagerate si devin nucleul central al sistemului delirant, fapt pentru care individul apeleaza deseori la tribunale, foruri guvernamentale si sociale pentru a remedia prin actiuni legale aceasta «injustete». Indivizii cu idei delirante de persecutie sunt adesea plini de resentimente si colerosi, si pot recurge adesea la violenta contra celor despre care cred ei ca i-au ofensat sau le-au lezat drepturile“, precizeaza specialistul.

Delirul de tip erotomaniac. Cand cel care sufera de aceasta tulburare are credinta ca o alta persoana, de obicei cu statut social superior, este indragostita de el, vorbim de tipul de tulburare erotomaniaca, in care pot aparea chiar tendinte de agresivitate, de obicei, fata de o a treia persoana, care se interpune in ”relatia de iubire”.

“In tulburarea deliranta de tip erotoman, tema centrala a delirului o constituie convingerea deliranta a persoanei ca aceasta este iubita de catre cineva bine cunoscut, inalt investit in plan social, politic sau cultural. Relatia poate ramane in plan spiritual sau individul poate desfasura actiuni de confirmare si obiectivare a ei, ajungandu-se astfel la posibile implicatii judiciare”, mai spune psihologul.

Tulburarea deliranta tip grandoare. Sunt si persoane care ajung sa creada ca sunt purtatoare ale unui mesaj divin, ca sunt autoare ale unor descoperiri importante ori ca au calitati uluitoare.

“In aceste cazuri, vorbim de tulburarea deliranta de tip de marire sau grandoare. Tema centrala a delirului o constituie convingerea deliranta ca persoana poseda o capacitate sau un talent extraordinar (dar nerecunoscut), ca detine paternitatea unor inventii sau descoperiri. Ideile delirante de grandoare pot avea si continut religios (de exemplu, persoana crede ca are un mesaj sau o misiune speciala de la divinitate)”, explica Ionut Ghiugan.

Idei delirante de infidelitate. Convingerile absolut nefondate ca partenerul nu este fidel pot fi semn al tulburarii delirante de tip gelozie.

“Pornind de la «indicii» aparente, intamplatoare, persoana dezvolta ideea deliranta ca este victima infidelitatii partenerului. Ideea deliranta este sustinuta de «probe», care sunt colectate si utilizate pentru a justifica delirul (de exemplu, neglijenta vestimentara sau pete pe cearceaf). Persoana cu acest tip de delir isi confrunta de regula partenerul si incearca sa intervina in presupusa infidelitate (restrange autonomia acesteia, il urmareste in secret si investigheaza presupusa infidelitate sau chiar se ajunge la atac fizic asupra partenerului de cuplu)”, mai spune renumitul psiholog.

Convingerea deliranta a persoanei ca emite un miros urat. Convingerile nefondate ale unor persoane ca ar fi fost fost infestate cu diversi paraziti, in special la nivelul pielii, sunt specifice unui alt tip de tulburare delirant.

“Tipul somatic este un subtip ce se aplica atunci cand tema centrala a delirului implica functii sau senzatii corporale (convingerea deliranta a persoanei ca ea emite un miros urat din piele, gura, rect sau vagin, ca este infestata cu insecte pe/sau sub tegumente, ca are paraziti interni, ca anumite parti ale corpului sunt diforme sau hidoase (contrar oricarei evidente), ori ca parti ale corpului nu functioneaza). Persoana are convingerea deliranta ca «modificarile» in plan somatic vor fi cu siguranta observate de ceilalti, iar in consecinta va fi rejectata sau eliminata din grup”, precizeaza specialistul.

Tulburarea deliranta poate semana cu hipocondria, de care este uneori dificil de diferentiat. “In hipocondrie, temerile in legatura cu faptul de a avea o maladie severa, ori cu preocuparea ca are deja una sunt sustinute cu mai putina intensitate decat in tulburarea deliranta (in hipocondrie, individul poate accepta ideea ca maladia temuta nu este prezenta)”, mai spune renumitul psiholog.

Cum se trateaza tulburarile delirante. O caracteristica comuna a persoanelor cu tulburare deliranta o constituie aparenta normalitate a comportamentului si aspectului exterior. Insa, atunci cand situatiile de viata sau contextele socio-profesionale sunt legate de ideile lor delirante, persoanele cu aceasta tulburare reactioneaza si trec la actiune in concordanta cu tematica acestora.

“In functie de continutul delirului, prezenta acestei tulburari poate avea consecinte extrem de serioase in planul relatilor interpersonale, dar si fata de propria persoana, prin prezenta unor impulsuri de sinucidere sau omucidere, sau alte modificari comportamentale extreme: de exemplu, refuzul de a manca, datorat unui delir de otravire a hranei. In toate aceste situatii, spitalizarea este absolut necesara”, explica Ionut Ghiugan.

Pacientii cu aceasta tulburare nu solicita ajutorul specializat decat in situatii foarte rare. In marea majoritate sunt adusi de familie sau prieteni pentru a solicita tratamentul. In general, cea mai afectata este functionarea sociala si viata de cuplu, iar cea mai putin afectata este functionarea intelectuala si profesionala.

“Interventia psihoterapeutica joaca un rol crucial in ameliorarea si depasirea acestei tulburari. Demersul terapeutic isi propune sa ajute pacientul sa inteleaga si sa asimileze intr-o maniera pozitiva experientele psihotice. Obiectivul principal este ameliorarea adaptarii sociale, in pofida delirului existent. Cat priveste tratamentul psihofarmacologic, pacientii cu aceasta tulburare, tind sa refuze medicamentatia, din cauza suspiciozitatii. Medicamentatia antipsihotica este folosita pentru tratamentul simptomelor psihotice. Decizia de intrerupere a tratamentului trebuie individualizata pe baza raspunsului pacientului la tratament, precum si a prezentei sau absentei efectelor secundare”, incheie specialistul.

Aricol publicat în: www.adevarul.ro

Psiholog specialist Ionuţ Ghiugan

PROGRAMĂRI:
► Telefon: 0722.509.692
► E-mail: ionutghiugan@gmail.com

@|2018 Expertiza Psihologică judiciară Ionuţ Ghiugan

Informaţii utile:
→ Schizofrenia (click aici)
→ Tulburarea Schizofreniformă (click aici)
→ Tulburarea delirantă (click aici)
→ Tulburarea de personalitate schizotipală (click aici)
→ Tulburarea de Personalitate Borderline (click aici)
→ Boala maniaco-depresivă (click aici)
→ De ce stigmatizează românii cu ȋndârjire bolnavii psihici (click aici)
→ Cum să ne comportăm cu persoanele dificile (click aici)
→ Cum explică psihologii excentricitatea, credinţele ciudate şi percepţiile distorsionate (click aici)
→ Pachet evaluare psihologică autocunoaştere şi dezvoltare personală (click aici)
→Teste psihologice utilizate ȋn evaluarea adulţilor (click aici)


  • 0
646x404

Cauzele Depresie – O imagine de sine negativa ne condamna la depresie

Category : Psihologie clinică

Nicio alta problema de natura psihologica nu aduce omului mai multa suferinta ca depresia. Tulburarea depresiva, ale carei cauze trebuie cautate in ambianta primilor ani de viata, in conflictele si pierderile din relatiile interpersonale si nu numai, duce frecvent la destramarea multor familii, la scaderea pana la anulare a randamentului profesional, la chinuri psihice si fizice si, uneori, la moarte din cauza suicidului.

“Ar fi absolut neobisnuit ca cineva sa spuna ca nu a fost niciodata trist sau ca nu a avut momente in care si-a pierdut energia si interesul pentru anumite activitati ale vietii cotidiene. Fluctuatiile in starea afectiva sunt fenomene normale ale vietii noastre psihice, care ne ajuta sa realizam ca ceva lipseste din viata noastra si ca ar trebui sa schimbam unele lucruri, sa luam anumite decizii importante. Depresia este insa o tulburare mult mai severa decat asemenea modificari normale in starile afective”, explica, pentru “Adevarul”, psihologul Ionut Ghiugan.

Cine sufera de depresie. Specialistii au inclus depresia in categoria tulburarilor afective, tulburari ce au ca element predominant o perturbare de dispozitie.

“Depresia nu este o tulburare emotionala care afecteaza persoanele <nebune>, <slabe> sau <dezechilibrate>. Depresia este un fenomen foarte des intalnit si, alaturi de anxietate (tulburare care apare mai des decat depresia), reprezinta tulburarea emotionala cea mai frecventa. Toti oamenii pot traversa momente dificile in viata atunci cand se confrunta cu un eveniment stresant major, cand pierd ceva important in viata lor, cand traverseaza perioade de inactivitate sau izolare sociala. In astfel de situatii, persoana traieste emotii negative (tristete, frica, furie), are dificultati in a se bucura de momentele obisnuite ale existentei, interesul pentru exterior se reduce si apar dificultati majore in a lua decizii si a depasi situatii problema”, mai spune specialistul.

Femeile sunt educate de la varste fragede spre a deveni neajutorate si dependente. Depresia afecteaza intr-o masura mai mare femeile. Potrivit statisticilor referitoare la aceasta tulburare, un sfert din populatia feminina a lumii si doar cca. 12% din cea masculina se confrunta, de-a lungul vietii, cu un episod depresiv major.

“Sansele recaderii intr-un al doilea episod depresiv sunt ridicate. In general, femeile sunt mai vulnerabile in fata acestei tulburari emotionale pentru ca sunt mai predispuse sa-si recunoasca deschis sentimentele negative, in timp ce barbatii poarta o masca sau isi ascund depresia in spatele altor probleme (de ex. abuzul de alcool si droguri). In plus, femeile sunt educate de la varste fragede spre a deveni neajutorate si dependente, iar reusitele lor sunt deseori neluate in seama si insuficient valorizate. Depresia este o tulburare emotionala care ne poate afecta pe toti atunci cand traversam momente intense de stres, cand mentinem relatii interpersonale care ne invalideaza propria imagine de sine, cand ne lipsesc abilitatile personale sau nu folosim adecvat mecanismele de aparare si adaptare.”, mai spune Ionut Ghiugan.

Care sunt cauzele depresiei. Ambianta din primii ani de viata conteaza intr-o proportie covarsitoare. Tulburarea depresiva este rezultatul interactiunii unor factori biologici, psihologici sociali si nu numai. Practic, nu exista un singur factor care declanseaza depresia.

“Depresia este determinata de mai multi factori: biochimici, interpersonali, comportamentali si cognitivi. Exista situatii cand simptomele sunt declansate si mentinute de prezenta unui singur factor sau in alte cazuri de combinarea acestora. Factorii biochimici pot include predispozitia genetica a familiei sau biochimia actuala a creierului. Majoritatea studiilor familiale au aratat ca parintii, fratii si copiii persoanelor diagnosticate cu depresie severa, au un risc mai ridicat cu 10-15 % de a dezvolta o tulburare afectiva, in comparatie cu populatia generala unde riscul este de 1-2%”, explica renumitul psiholog.

Moartea in copilarie a mamei, a tatalui sau a unui frate, mai ales cand decesul a survenit inaintea implinirii varstei de 11 ani de catre copil, divortul parintilor si abandonul fac parte din evenimente negative stresante cel mai frecvent asociate depresiei.

“Ambianta din primii ani de viata este foarte importanta. Exista studii care arata faptul ca privarea in copilarie de afectiunea materna, prin separarea sau pierderea mamei, predispune la tulburari depresive in viata adulta. Unele persoane depresive isi amintesc despre parintii lor ca ar fi fost mai nepasatori sau hiperprotectori”, explica Ionut Ghiugan.

De asemenea, un copil abuzat fizic sau sexual in copilarie risca, intr-o masura foarte mare, sa devina un adult depresiv. In categoria evenimentelor de viata stresante pe fondul carora se poate instala depresia sunt si tensiunile din relatiile cu ceilalti.

“Conflictele si pierderile din relatiile interpersonale determina un nivel ridicat de stres si pot fi, de asemenea, factori cauzatori ai depresiei. Vorbim de conflicte interpersonale intense (in colectivul de munca, familie, relatia de cuplu, etc.), pierderi semnificative (pierderea locului de munca, a prietenilor, despartirea de partenerul de cuplu, etc.), pierderea unei persoane dragi (tristetea, sentimentul de gol, niveluri scazute de energie) si pierderea interesului sunt reactii normale in conditii de doliu. De asemenea, furia si anxietatea pot fi o parte normala a procesului de doliu. Depresia difera de procesul de doliu prin faptul ca dureaza mai mult si poate include auto-critica, disperarea si lipsa sperantei)”, explica specialistul.

Inactivitatea poate declansa si mentine depresia. Tulburarea depresiva poate fi, de asemenea, cauzata de anumiti factori comportamentali ce determina scaderea numarului de evenimente pozitive/placute ale existentei.

“In aceasta categorie intra diminuarea comportamentelor recompensatorii. Retragerea din activitati stimulative si recompensante, cum ar fi munca eficienta/productiva, interactiunile sociale pozitive, activitate fizica sau recreere si inlocuirea acestora cu activitati pasive si nerecompensatorii (de exemplu, statul in pat, uitatul la televizor, concentrarea mentala intensa asupra problemelor, nevoia de a se plange familiei sau prietenilor, etc.) determina inactivitate, retragere si izolare, factori importanti in declansarea si mentinerea depresiei”, precizeaza specialistul.

Utilizarea auto-pedepsei mentine o imagine de sine negativa si contribuie semnificativ la adancirea problemelor. Tot in categoria factorilor comportamentali responsabili de scaderea numarului de evenimente pozitive intra si lipsa autorecompensei.

“Multe persoane depresive se considera lipsite de valoare si in consecinta considera ca nu ar trebui sa-si fac niciodata complimente sau sa se recompenseze prin comportamente pozitive (de ex., rareori reusesc sa isi faca complimente, ezita sa cheltuiasca bani pentru propria lor persoana, renunta la proprile hobby-uri si interese). Utilizarea auto-pedepsei mentine o imagine de sine negativa si contribuie semnificativ la adancirea problemelor”, precizeza renumitul psiholog.

Deficientele legate de abilitatile sociale sau de rezolvare de probleme sunt de asemenea factori comportamentali ce duc la depresie prin acelasi algoritm.

“Persoanele depresive pot avea probleme de asertivitate, in mentinerea relatiilor de prietenie, in rezolvarea problemelor cu partenerul de cuplu, cu familia, cu prietenii sau colegii de serviciu. Deoarece acestor persoane le lipsesc aceste abilitati, fie nu le folosesc, ele au mai multe conflicte interpersonale si mai putine oportunitati de a efectua comportamente recompensatorii”, explica Ionut Ghiugan.

Tot in categoria factorilor comportamentali ce duc la tulburari depresive, psihologii amintesc si situatii de pedeapsa continua.

“In multe cazuri, persoanele depresive mentin relatii interpersonale cu persoane care le critica sau le ranesc in diverse forme. In aceste situatii, nu numai ca nu primesc recompense dar, mai mult, sunt invalidate si respinse de catre ceilalti. Se formeaza astfel un context de neajutorare si lipsa de solutii pozitive”, precizeaza Ionut Ghiugan.

O imagine de sine negativa ne condamna la depresie. Cauzele tulburarii depresive nu se rezuma la cele enumerate. Factorii cognitivi, spre exemplu, reprezentati de diverse stiluri de gandire distorsionate si dezadaptative, duc de multe ori, la depresie.

“Factori cognitivi pot determina ganduri automate disfunctionale. Acestea apar spontan si reflecta perceptii distorsionate despre propria persoana sau contextul de viata al acesteia. Aceste ganduri difunctionale sunt asociate cu emotii sau sentimente negative cum ar fi tristetea, anxietatea, furia si disperarea. Cateva exemple de ganduri negative: <sunt un ratat> / <voi fi respins> / <nu suport sa imi fie teama> / <nu reusesc sa fac nimic > / <nimic nu imi face placere> / <nmic nu mai ma poate ajuta>”, mai spune psihologul.

Specialistul aminteste aici si de imaginea de sine negativa: “Persoanele depresive deseori se concentreaza pe neajunsurile lor, exagerandu-le, totodata reducand importanta trasaturilor pozitive pe care le au. De exemplu, asemenea persoane pot crede ca sunt imposibil de iubit, sunt rele, urate, proaste sau slabe”.

In plan social, costurile tulburarii depresive sunt imense. In cultura occidentala, depresia este considerata cea mai intalnita tulburare psihica, incidenta acesteia aflandu-se in crestere, conform statisticilor Organizatiei Mondiale a Sanatatii. “Datele sustin faptul ca depresia reprezinta o cauza majora a suferintelor si dizabilitatilor umane. Costurile tulburarii depresive sunt foarte ridicate in plan social, depresia contribuind la destramarea multor familii, la scaderea pana la anulare a randamentului profesional, la suferinta psihica si fizica si la pierderea de vieti omenesti din cauza suicidului”, spune renumitul psiholog.

Persoanele ce sufera de depresie traiesc intens manifestarile specifice acestei tulburari grele, ceea ce conduce la o deteriorare semnificativa a functionarii sale sociale, profesionale, familiale si nu numai.

“Depresia prezinta o rata inalta a comorbiditatii, ea coexistand adesea impreuna cu alte tulburari medicale sau psihologice, cum ar fi: anxietatea, abuzul de substante, tulburari ale conduitei alimentare, tulburari ale personalitatii sau boli somatice”, arata Ionut Ghiugan.

Cum se trateaza aceasta tulburare. Evaluarea, atat din punct de vedere medical, cat si psihologic, este primul pas in ameliorarea suferintelor asociate acestei tulburari.

“In functie de simptomele manifestate, de intensitatea, frecventa sau particularitatile individuale ale persoanei in cauza, se ia decizia continuarii tratamentului in urmatoarele directii: tratament medicamentos sau interventie psihoterapeutica. De obicei, aceste doua abordari trebuie combinate, intrucat impreuna, conduc la cele mai bune rezultate. Pe plan somatic, o modalitate de vindecare este tratamentul medicamentos bazat pe antidepresive”, mai spune Ionut Ghiugan.

Psihoterapia poate da sau nu rezultate, insa abilitatile psihoterapeutului sunt decisive. “Tratamentul psihoterapeutic prezinta la randul sau o serie de avantaje si dezavantaje. Avantajele se refera la faptul ca psihoterpia ajuta la formarea unor abilitati si deprinderi de viata, la dezvoltarea personal, si are o rata scazuta a recaderilor. Dezavantajul utilizarii tehnicilor de psihoterapie se refera la rolul important jucat de experienta si abilitatile terapeutului, la intervalul relativ lung in care apar remisiunea simptomelor, mai ales a celor neurovegetative (tulburari de somn, tulburari ale conduitei alimentare, cresteri sau scaderi in greutate), precum si efectele psihologice secundare ce ar putea deriva in urma expunerii la o anumita conceptie teoretica sau filozofica a terapeutului”, incheie Ionut Ghiugan, care precizeaza, totodata, ca psihoterapia nu se rezuma la solutionarea problemei prezente, ci implica si formarea, la client, a unor abilitati si deprinderi generale de rezolvare de problemelor care sa permita reducerea simptomelor si prevenirea reaparitiei acestora.

Aricol publicat în: www.adevarul.ro

Psiholog specialist Ionuţ Ghiugan

PROGRAMĂRI:
► Telefon: 0722.509.692
► E-mail: ionutghiugan@gmail.com

@|2018 Expertiza Psihologică judiciară Ionuţ Ghiugan

Informaţii utile:

→ Anxietatea (click aici)
→ Boala maniaco-depresivă (click aici)
→ Pachet evaluare psihologică autocunoaştere şi dezvoltare personală (click aici)
→Teste psihologice utilizate ȋn evaluarea adulţilor (click aici)
→ Depresia la copii (click aici)
→ Tulburarea de personalitate Evitantă (click aici)
→ Cum ne putem vindeca mobilizând resurse interne ale organismului (click aici)
→ Stresul Posttraumatic (click aici)
Prejudecăţi legate de hipnoză (click aici)
Cum îşi cresc părinţii din ziua de astăzi copiii – noile “pericole” în materie de educaţie (click aici)