Category Archives: Psihologie clinică

  • 0
646x404

Cum se manifestă personalitatea sadică. Caracteristicile psihopatologice ale acestui tip de comportament deviant

Category : Psihologie clinică

Oamenii care au tendinţe sadice consideră că toţi ceilalţi trebuie să fie sub controlul lor. Potrivit psihologilor, această tendinţă se manifestă indiferent dacă cealaltă persoană este partenerul de cuplu, propriul copil, colegul de serviciu sau un prieten apropiat. Din punct de vedere ştiinţific, sadismul este o boală care constă în fantasme şi comportamente marcate şi persistente, implicând căutarea şi obţinerea unei anumite satisfacţii prin activităţi care provoacă suferinţă fizică sau psihică: umilire sau chiar violenţă fizică. Potivit psihologilor, un exemplu de personalitate sadică se manifestă atunci când un soţ nu permite soţiei să părăsească domiciliul în afară serviciului decât în compania lui, un tata impune fiicei adolescente un program absurd sau limitativ pentru activităţile sociale sau de timp liber. Tot sadism este şi atunci când, la serviciu, un şef se transformă într-un tiran atunci când apreciază că subalternul nu-i respectă autoritatea sau că nu îndeplineşte sarcinile de muncă aşa cum consideră el că este bine.

”Personalitatea sadică se comportă că şi cum cuvântul lui este definitiv şi legea supremă care trebuie respectată. Tot ceea ce el speră să obţină este dominaţia necontestată într-o relaţie. Orice încercare de eliberare sau exprimare a propriei individualităţi este tratată într-o manieră rece, dură, iar persoană este umilită şi înjosita în mod intenţionat. Suferinţa semenilor îl face pe sadic să se simtă mulţumit, extrem de important şi valorizat”, spune psihologul Ionuţ Ghiugan.

Potrivit acestuia, personalitatea sadică prezintă o serie de manifestări psihologice şi psihopatologice care o definesc:

  • Violenţă fizică sau cruzime în relaţiile interpersonale. Acest tip de comportament are la bază dorinţa de a domina partenerii, fără a exista intenţia de a obţine beneficii materiale. În situaţia în care victima se opune sau încearcă să riposteze, comportamentul violent este exacerbat. Personalitatea sadică, îşi orientează atenţia spre persoanele pe care le consideră slabe sau inferioare.
  • Umilirea sau insultarea celorlalţi în public. Conduita sadică nu presupune întotdeauna utilizarea violenţei sau agresiunii fizice. Frecvent persoanele sadice adopta comportamente agresive în limite acceptate social. De exemplu, se bucură de situaţiile în care persoanele sunt umilite sau înjosite în public. Suferinţa semenilor provocă plăcere şi satisfacţie, prin trăirea sentimentului de putere şi control asupra celorlalţi.
  • Lipsa sau dezvoltarea insuficientă a empatiei, milei, respectului şi savoarea încălcării normelor sau conduitelor morale. Din punct de vedere interpersonale, sadicii sunt personalităţi dure, reci, ostile, care consideră celalalte persoane a fi inferiori lor.
  • Cinism şi gândire paranoică. Natura lor cognitivă este considerată rigidă şi predispusă la intoleranţă. Incapacitatea de a avea încredere în ceilalţi, lipsă de respect faţă de convenţiile sociale, aroganţa şi sentimentul exagerat al propriei valori, limitează relaţiile sociale şi poate conduce la relaţii conflictuale sau probleme cu legea.

”În vederea provocării suferinţei pot recurge la mijloace indirecte: manipularea, minciuna sau înşelăciunea. În multe situaţii personalitatea sadică, pentru a obţine controlul şi a domina relaţia interpersonală, îşi maschează adevăratele intenţii. Adevăratele scopuri pot fi ascunse în spatele unor comportamente aparent inofensive şi benefice: conştiinciozitate, grijă şi atenţie, preocupare şi interes”, mai afirmă Ionuţ Ghiugan.

Termenul sadism, pus în circulaţie de psihiatrul Richard von Krafft-Ebing în secolul al XIX-lea, îşi are originea în numele unui aristocrat francez, Marchizul de Sade, al cărui principiu în viaţă a fost satisfacerea propriei sale plăceri prin intermediul unei alte persoane, prin exercitarea violenţei.

Aricol publicat în: www.adevarul.ro


  • 0
Tulburarea-de-personalitate-evitanta-520x245

Tulburarea de personalitate Evitanta (Anxioasa)

Category : Psihologie clinică

Tulburarea de personalitate evitanta se caracterizeaza prin inhibitie sociala si prezenta sentimentelor de insuficienta si hipersensibilitate la evaluare negativa, acest tipar manifestandu-se intr-o varietate de contexte.

In istoria de viata a acestei personalitati au existat situatii sau evenimente de relationare care au produs suferinta si durere. Personalitatea evitanta a invatat din aceste experiente negative ca cel mai bine este sa nege dorinta si sentimentele de afectiune si sa pastreze distanta interpersonala. Astfel, ea este perceputa de ceilalti ca insensibila si indiferenta, retrasa si inchisa in sine. Aceasta evaluare este de suprafata, pentru ca personalitatea evitanta este marcata puternic de dorinta de atasament si adeziune afectiva, insa prudenta excesiva, timiditatea si frica de respingere ii perturba semnificativ functionarea in sfera de relatii.

Trasaturi caracteristice ale tulburarii de personalitate evitanta

  • Evitarea sociala. Personalitatea evitanta prezinta o serie de convingeri disfunctionale care interfereaza semnificativ cu functionarea in plan social (sunt necorespunzator, sunt anormal, nu pot fi iubit, sunt diferit de ceilalti, oamenilor nu le pasa de mine, oamenii ma resping). Pe baza acestor credinte, personalitatea evitanta se evalueaza in plan social ca fiind necorespunzatoare si lipsita de valoare, iar pe ceilalti ii considera critici si decisi sa o respinga. Astfel, ea evita constant toata situatiile sociale in care ceilalti ar putea sa descopere “adevarata” sa persoana.
  • Teama de a fi respins. Persoanlitatea evitanta presupune ca in relatiile interpersonale oamenii vor reactiona in aceeasi maniera negativa, in care au reactionat persoane semnificative in trecut. Ea se teme in permanenta ca ceilalti vor descoperi lipsa de calitati si o vor respinge. Perspectiva respingerii este dureroasa si traita intens negativ deoarece persoana evitanta considera ca reactiile negative ale celorlalti sunt justificate. Nici macar interactiunile sociale pozitive nu vor oferi un refugiu in calea respingerii, deoarece si pentru aceasta situatie, exista o perceptie neadaptativa: “daca cineva tine la mine inseamna ca nu ma cunoaste; daca cineva ajunge sa ma cunoasca ma va respinge, mai bine ma retrag acum inainte de a ma cunoaste.”
  • Autocritica. Personalitatea evitanta prezinta o serie de ganduri automate autocritice, atat in situatii sociale, cat si in situatiile in care anticipeaza intalniri sau interactiuni personale. Aceste ganduri negative (sunt neatragator, sunt plictisitor, sunt prost, sunt un ratat, sunt jalnic, nu-mi gasesc locul) provoaca anxietate si tristete, mentinand comportamantul de evitare si retragere. Acest sistem de evaluare bazat pe mentinerea unei imagini de sine negative este foarte rar evaluat sau pus sub semnul intrebarii, deoarece personalitatea evitanta considera aceste convingeri ca fiind corecte si conforme realitatii.
  • Dificultati in a stabili noi relatii intepersonale. Personalitatea evitanta manifesta retinere in relatiile intime (din cauza fricii de a nu se face de ras ori de a fi ridiculizat) si este inhibata in situatii interpersonale noi (prezenta sentimentului de inadecvare). Tendinta de subevaluare (se vede pe sine ca inapt social, neatractiv personal ori inferior altora), continua ezitare si deficultatea de deliberare si decizie, determina restrangerea relatiilor interpersonale. Cand se implica totusi in relatie, activeaza un comportamant defensiv si lipsit de asertvitate pentru a evita confruntarile si a pastra relatia.
  • Evaluarea gresita a reactiilor celorlalti. Personalitatea evitanta interpreteaza de multe ori gresit reactiile celorlalti. Astfel, reactiile pozitive sau neutre sunt evaluate ca fiind negative. Persoana evitanta se concentreaza asupra propriilor ganduri, sentimente negative si reactii fiziologice, mai mult decat asupra expresiilor faciale si gesturilor celor cu care interactioneaza. Pentru personalitatea evitanta este important ca nimeni sa nu aiba o parere negativa despre ea datorita convingerilor: “daca cineva ma critica, ma critica pe buna dreptate.” Din aceasta perspectiva, personalitatii evitante i se pare periculos sa se puna in situatii care implica evaluarea, deoarece aceasta le confirma convingerea ca sunt antipatici sau anormali. Acesteia ii lipseste o grila obiectiva pe baza careia sa analizeze reactia celorlalti in adevaratul sens si se bazeaza exclusiv pe propria perceptie neadecvata despre sine.
  • Ignorarea informatiilor pozitive. Dovezile pozitive de acceptare si validare sunt primate cu neincredere de personalitatea evitanta. Ea considera ca persoana respectiva nu a avut toate informatiile si a judecat gresit sau pur si simplu a inselat-o, ascuzand informatii esentiale: “el crede ca sunt destept dar l-am fentat, daca persoana m-ar cunoaste cu adevarat nu m-ar placea; o sa se lamureasca el pana la urma, ca nu sunt chiar atat de draguta.”
  • Invalidare profesionala. Frica de critica, dezaprobare sau rejectie, subevaluarea si capacitatea decizionala scazuta, determina in plan profesional ocuparea de functii inferioare nivelului de pregatire si calificare. Personalitatea evitanta conform trasaturilor care o definesc, alege un loc de munca cu o autoritate redusa si fara responsabilitati manageriale directe.
  • Autoiluzionarea.Personalitatea evitanta se autoiluzioneaza in privinta viitorului. Crede ca intr-o zi va aparea in viata sa o persoana ca din senin sau o slujba perfecta, fara ca ei sa faca un efort in acest sens. Ea nu crede ca o sa-si atinga obiectivele prin eforturi proprii datorita convingerilor de tipul: “nu pot sa-mi fac viata mai buna prin eforturi proprii; lucrurile vor merge poate mai bine, dar nu prin eforturile mele.”

Legaturi si asemanari

  1. Tulburarile anxioase.Tulburarile anxioase se manifesta printr-un tablou simptomatic mult mai amplu si de durata scurta, compartiv cu simptomele prezente in tulburarea de personalitate evitanta.
  2. Fobia sociala ridica mari probleme de diferentiere. Fobia sociala se reduce insa la o serie de situatii si contexte clar definite (de exemplu, teama de a vorbi in public), in timp ce anxietatea sociala a personalitatii evitante este generalizata la toate situatiile sociale.
  3. Tulburarea de panica si agorafobie. Persoanele care sufera de aceste tulburari de anxietate manifesta deseori un comportment social evitant, dar motivatia acestuia este complet diferita. Tendinta evitanta la persoanele care sufera de atac de panica si agorafobie este alimentata de frica intensa de a nu se declansa un nou atac de panica sau teama de a nu fi intr-un loc sigur sau departe de o persoana care ii poate “salva” in cazul declansari simptomelor. Tendinta evitanta a persoanlitatii evitante este alimentata de frica de critica sau de respingere sociala in cadrul relatiilor.Totodata, tulburarea de panica este precedata deseori de factori precipitanti din mediu, iar evolutia manifestarilor este fluctuanta in contrast cu stabilitatea trasaturilor clinice intalnite in tulburarea de personalitate evitanta.
  4. Tulburarea de personalitate dependenta.Tulburarea de personalitate dependenta si tulburarea de personalitate evitanta sunt in stransa legatura si ridica serioase probleme de diferentiere. Ambele au aceeasi caracteristica de baza: imagini de sine similare (“sunt necorespunzator”) si prezenta emotiilor negative sub forma anxietatii. Diagnosticul diferentiat se realizeaza in functie de imaginea despre ceilalti si modul de manifestatere a anxietatii. Personalitatea dependenta ii considera pe ceilalti puternici si capabili sa-l ingrijeasca si cauta relatii apropiate in care sa se simta securizati, in timp ce personalitatea evitanta se teme sa stabileasca relatii apropiate pentru ca se simte vulnerabila si nesecurizata in acest context. Personalitatea dependenta este hipersensibila la separare sau pierderea relatiei investita emotional si dezvolta anxietate de separare. Personalitatea evitanta este hipersesnibila la respingere si genereaza sentimente de jena si inferioritate, care se manifesta prin anxietate sociala.
  5. Tulburarea de personalitate schizoida. Aceasta personalitate prezinta un stil comportamental asemanator cu tulburarea evitanta de personalitate, ilustrat prin retragere, indepartare, insingurare si nonimplicare. Totusi, spre deosebire de persoanele schizoide care doresc izolarea, cei cu personalitatea evitanta doresc acceptarea din partea celorlalti si cauta relationarea prin care spera sa-si asigure securizarea. Personalitatea schizoida este indiferenta la critica sau la respingere din partea celorlalti.
  6. Tulburarea de personalitate histrionica. Anxietatea provocata de despartire reprezinta o vulnerabilitate semnificativa a personalitatii histrionice, tulburarea de panica (cu sau fara agorafobie) fiind o problema des intalnita la aceasta peronalitate. Diferentierea in raport cu tulburarea de personalitate evitanta este semnificativa prin prezenta trasaturilor histrionice reprezentative: supraestimarea, iritabilitate, instabilitate, imprevizibilitate, nevoia excesiva de atentie si afectiune.
  7. Tulburarea de personalitate paranoida. Tulburarea de personalitate paranoida prezinta ca trasatura comuna cu tulburarea evitanta, teama de a se confesa altora. Motivatia care sta in spatele acestei trasaturi este insa foarte diferita: teama de o situatie jenanta in tulburarea evitanta si convingerea asupra ostilitatii celorlalti in tulburarea paranoida.

Tratamentul tulburarii de personalitate evitanta
Psihoterapia reprezinta tratamentul esential si eficient al tulburarii de personalitate evitante. Interventia psihoterapeutica este axata pe atingerea urmatoarelor obiective: inlaturarea temerilor legate de respingere si a fobiei sociale, dezvoltarea abilitatilor de relationare si initiativelor sociale, antrenamentul autoafirmarii prin incurajarea exprimarii deschise a opinilor si propriilor emotii. Succesul acestui proces de schimbare depinde insa foarte mult de respectarea unor principii de interventie:

  • Intr-o foarte mare masura, persoanele care solicita ajutorul de specialitate nu se adreseaza psihologului pentru tratamentul trasaturilor de personalitate, ci pentru efectele secundare (depresie, tulburari anxioase, abuz de substanta, tulburari de somn, afectiuni legate de stres, inclusiv tulburari psihofiziologice) care apar mai ales in situatii de viata stresante (despartiri, singuratate, schimbari semnificative in existenta, etc.) Din aceasta perspectiva evaluarea si diagnosticarea corecta reprezinta un pas esential pentru rezolvarea problemelor si imbunatatirea calitatii vietii personalitatii evitante.
  • Realizarea unei “aliante terapeutice solide” reprezinta un alt element fundamental pentru succesul interventiei. Datorita fricii de respingere, de evaluare negativa si neincredere in noi relatii si actiuni, acest demers poate ridica serioase probleme.

Psiholog Ionut Ghiugan


  • 0
646x404

Sindromul Alice in Tara Minunilor – una dintre cele mai enigmatice tulburari neurologice

Category : Psihologie clinică

Denumit dupa celebrul volum al lui Lewis Carroll, sindromul „Alice in Tara Minunilor” are manifestari la fel de ciudate ca si personajul principal al cartii. Asa cum Alice devine in poveste ba foarte mica, ba uriasa, la fel si pacientul diagnosticat cu aceasta tulburare are halucinatii vizuale sau senzoriale care il fac sa simta ca intregul corp sau doar anumite parti ale acestuia au crescut ori s-au micsorat subit.

“Sindromul Alice in Tara Minunilor este o afectiune neuorologica destul de rara, care se manifesta prin perceperea distorsionata a propriului corp. Persoanele afectate au impresia ca anumite parti ale corpului sunt mai mari sau mai mici ca in realitate sau ca au forme ciudate”, explica, pentru Adevarul, psihologul Ionut Ghiugan.

Activitate anormala in cortexul vizual Straniul sindrom, care mai este cunoscut si ca „halucinatia liliputana”, dupa micile personaje ale unei unei alte scrieri de fictiune, “Calatoriile lui Gulliver” de Jonathan Swift, este legat de expunerea la anumiti virusi si droguri dar poate aparea si in contextul altor afectiuni.

“Aceasta tulburare perceptiva pare a fi provocata de infectii virale, epilepsie, migrene, tumori pe creier sau consumul de droguri psihoactive. Studiile au demonstrat ca pacientii prezinta o activitate anormala in cortexul vizual, responsabil de perceperea corecta a formei si marimii obiectelor”, mai spune psihologul.

Si nu doar propriul corp e distorsionat. Si obiectele din jur incep sa para, dintr-o data, mai mari sau mai mici decât in realitate. La fel distanta si spatiul, care si ele apar deformate.

“Persoanele afectate pot prezenta fie micropsie sau macropsie. Micropsia este o conditie vizuala anormala, care apare de obicei in contextul halucinatiei vizuale, in care persoana afectata vede obiectele ca fiind mai mici decât in realitate. Macropsia este o afectiune in care individul vede totul mai mare decât este de fapt”, mai spune Ionut Ghiugan.

Dezorientare severa. Aceste halucinatii sunt insotite frecvent de migrene. In plus, distorsionarea simtului timpului este un alt simptom care completeaza lista manifestarilor acestei stranii tulburari neurologice.

“Persoana afectata de acest sindrom poate pierde, de asemenea, sentimentul de timp, o problema similara cu lipsa perspectivei spatiale. Cu alte cuvinte, timpul pare sa treaca foarte incet. Lipsa de timp si spatiu conduce la dezorientare severa si sentimente intense de neadecvare”, explica renumitul psiholog.

Perceperea distorsionata a realitatii ii fac pe pacientii cu sindromul Alice in Tara minunilor sa aiba senzatia ca sunt foarte vulnerabili, expusi unor riscuri majore, mai ales ca in timpul manifestarii atacurilor acestei afectiuni, miscarile pe care cei in cauza le fac sunt adesea insotite, in mintea lor, de un sunet, ceea ce ii face pe pacienti sa aiba retineri in a se mai misca. De altfel, manifestarile paranoide legate sindromul Alice in Tara Minunilor pot crea un pericol real pentru acesti oameni. Din fericire, acest ciudat sindrom este rar. Din nefericire, tocmai faptul ca apare rar lasa fara raspuns multe intrebari legate de manifestarile sale enigmatice.

Articol de Cristina Stancu
Citeste mai mult: www.adevarul.ro


  • 0
Tulburarea schizofreniforma

Tulburarea Schizofreniforma

Category : Psihologie clinică

Tulburarea schizofreniforma este definita ca o tulburare cu simptome identice cu cele ale schizofreniei, cu exceptia faptului ca aceste simptome se remit in decurs de cel mult 6 luni, iar functionarea individului in plan personal si socio-profesional revine la normal. (Kaplan; 2001)

Criterii de diagnostic pentru tulburare schizoreniforma (DSM IV; 1994)
Criteriile A, D si E ale schizofreniei sunt indeplinite

  • CRITERIU A (idei delirante, halucinatii, limbaj dezorganizat, comportament catatonic, simptome negative: aplatizare afectiva, lipsa vointei, pulsiuni sau motivatii inadecvate);
  • CRITERIU D (excluderea simptomelor caracteristice tulburarii schizoafective – episoade depresive majore, maniacale sau mixtec,concomitent cu episodul psihotic);
  • CRITERIU E (excluderea oricaror tulburari legate de consumul de substante sau starea generala de sanatate);
  • Un episod al tulburarii dureaza cel putin o 1 luna, dar mai putin de 6 luni.

Evolutie si prognostic
Elementele prognostice favorabile pentru tulburarea schizofreniforma includ: absenta tocirii sau apalatizarii afectului, functionare anterioara profesionala si sociala buna, prezenta confuziei si dezorientarii in perioada culminanta a episodului psihotic, debutul simptomelor psihotice in deurs de cel mult 4 saptamani de la prima modificare observabila a comportamentului.

Diagnostic diferential

  • Schizofrenia. Durata simptomelor este mai mare de 6 luni, deteriorarea este mai severa si prognosticul mai putin favorabil.
  • Tulburari medicale si neurologice. Multe tulburari medicale sau neurologice pot prezenta simptome psihotice in aceasta categorie intrand: intoxicatia cu substante, infectiile SNC, tulburarile vasculare, crizele convulsive partial complexe si bolile degenerative.
  • Tulburarea psihotica scurta. Simptomele dureaza mai putin de 1 luna si se instaleaza dupa un stres psihosocial clar identificabil.
  • Tulburari ale dispozitiei. Tulburarea bipolara si tulburarea depresiva majora sunt tulburari in care sunt prezente elemente psihotice, insa ele se dezvolta in contextul tulburarii dispozitiei si nu persista.
  • Tulburarea schizoafectiva. Simptome asemanatoare schizofreniei, insa in decursul bolii pot aparea simptome depresive, maniacale sau mixte paralel cu episodul psihotic.
  • Tulburarea deliaranta. In tulburarea deliranta delirurile sunt sistematizate, nu sunt bizare si dureaza cel putin 6 luni in contextul unei personalitati intacte, cu o functionare relativ buna, cu absenta fenomenelor psihoproductive de tip halucinatoriu sau alte simptome ale schzofreniei.
  • Tulburarea de dezvoltare pervaziva. Desi comportamentul poate fi bizar si deteriorate nu exista deliruri, halucinatii sau certe tulburari formale de gandire.
  • Retardarea mintala. Retardarea mintala presupune tulburari ale intelectului, comportamentului si dispozitiei, insa aceasta tulburare nu implica simptome psihotice manifeste si presupune un nivel de functionare constant scazut, nu o deteriorare.
  • Tulburarile de personalitate. In general nu exista simptome psihotice, dar daca sunt prezente sunt tranzitorii si lipsite de importanta. Pentru diagnosticul diferential cele mai importante tulburari de personalitate sunt: schizotipala, schizoid, borderline si paranoide.

Tratamentul tulburarii schizofreniforme
Medicamentatie antipsihotica este esentiala pentru tratamentul simptomelor psihotice. Daca psihoza s-a rezolvat complet timp de 6 luni, se poate lua decizia de intrerupere a tratametului medicamentos, insa individualizat.
Psihoterapia joca un rol decisiv in ajutarea persoanei sa inteleaga si sa asimileze experientele psihotice prin care a trecut. De asemenea, sustinerea si suportul familiei reprezinta factori cheie care ajuta reinsertia in viata personala, sociala si profesionala.

Psiholog Ionut Ghiugan


  • 0
claustrofobia

CLAUSTROFOBIA

Category : Psihologie clinică

Claustrofobia se defineste ca o tulburare anxioasa. Persoanele care sufera de aceasta tulburare prezinta o teama irationala de a ramane blocati in spatii mici sau inchise. Unul dintre efectele negative importante ale acesteia frici este atacul de panica. Claustofobia poate fi declansat de anumite situatii sau stimuli cum ar fi un lift aglomerat, o camera fara fereastra sau chiar atunci cand persoana poarta o haina mai stransa la gat.

Termeneul de claustrofobie provine de limba latina si descrie o persoana inchisa intr-un loc. Cuvantul grecesc “phobos” inseamna frica.

Cercetarile au aratat ca, la nivel mondial, aproximativ 6% din populatie sufera de claustrofobie, si in multe situatii persoana care sufera de aceasta fobie nu este tratata corespunzator. Aparitia si dezvoltarea claustrofobiei nu se datoreaza unei cauze anume, insa specialistii sustin ca un posibil motiv pentru aparitia tulburarii o poate reprezenta o trauma din copilarie.

Primele simptome ale claustrofobiei se dezvolta, de obicei, in timpul copilariei sau al adolescentei, iar in anumite cazuri acestea pot disparea la varsta adulta. In cazul în care aceste simptome nu dispar tratamentul de specialitate este necesar, mai ales daca simptomele interfereaza semnificativ cu viata de zi cu zi a persoanei.

Oamenii care sufera de claustrofobie pot experimenta atat simptome fizice, cat si simptome psihologice

  • anxietate si panica
  • bufeuri
  • frisoane
  • dificultati de respiratie
  • dureri in piept sau dureri de cap
  • ameteli, senzatie de lesin
  • uscaciunea gurii
  • tema de a-și pierde controlul
  • groaza
  • sentimentul ca spatiul se ingusteaza tot mai mult.

Persoanele care sufera de claustrofobie sunt pe deplin constiente de efectele acestei tulburari, dar in absenta sfatului unui specialist evita spatiile inchise sau situatiile care le pot produce un atac de panica.

Tratamentul psihoterapeutic
Psihoterapia este unul dintre cele mai eficiente tratamente in cazul claustrofobiei. In procesul terapeutic clientul descrie situatia care provoaca teama sau frica. Impreuna cu terapeutul invata noi modalitati adaptative de a interpreta stmulii cu potential fobic si a gestiona situatiile care genereaza anxietate si determina comportamentul de evitare. Psihologul ii ajuta pe claustrofobi sa evite gandurile anxiogene, sa mentina sub control nivelul anxietatii si in final sa se elibereze de aceasta frica irationala.

Psiholog Ionut Ghiugan


  • 0
646x404

Cele mai bizare tulburari delirante

Category : Psihologie clinică

Prezenta unor convingeri fara un temei real, pe o perioada indelungata este semn al unei tulburari delirante. Ideile delirante tin de situatii care se pot intampla in viata reala – persecutie, gelozie, grandoare – numai ca respectivele convingeri n-au, de fapt, nicio legatura cu realitatea.

“Principala caracteristica a tulburarii delirante este prezenta unui delir nebizar, ce contine idei aparent plauzibile, dar neverosimile (ideea de a fi urmarit, otravit, infectat, de a avea o boala, de a fi iubit la distanta sau inselat de partener). Astfel de idei delirante dureaza o perioada de cel putin 6 luni si sunt bine sistematizate. Acest tablou clinic este completat de manifestari depresive”, explica, pentru „Adevarul”, psihologul Ionut Ghiugan.

Tuburarea deliranta, pe baza temei delirante predominante, poate fi de tip persecutor, de tip erotomaniac, de tip gelozie, de tip somatic sau mixt. In toate aceste tipuri, convingerile persoanei sunt fixe si de nestramutatat.

“In tulburarea deliranta de tip persecutie, tema centrala a delirului o constituie convingerea deliranta a persoanei ca este urmarita, spionata, supravegheata, inselata sau obstructionata, otravita sau drogata sau tratata cu rautate de catre ceilalti oameni. Micile umilinte sunt exagerate si devin nucleul central al sistemului delirant, fapt pentru care individul apeleaza deseori la tribunale, foruri guvernamentale si sociale pentru a remedia prin actiuni legale aceasta «injustete». Indivizii cu idei delirante de persecutie sunt adesea plini de resentimente si colerosi, si pot recurge adesea la violenta contra celor despre care cred ei ca i-au ofensat sau le-au lezat drepturile“, precizeaza specialistul.

Delirul de tip erotomaniac. Cand cel care sufera de aceasta tulburare are credinta ca o alta persoana, de obicei cu statut social superior, este indragostita de el, vorbim de tipul de tulburare erotomaniaca, in care pot aparea chiar tendinte de agresivitate, de obicei, fata de o a treia persoana, care se interpune in ”relatia de iubire”.

“In tulburarea deliranta de tip erotoman, tema centrala a delirului o constituie convingerea deliranta a persoanei ca aceasta este iubita de catre cineva bine cunoscut, inalt investit in plan social, politic sau cultural. Relatia poate ramane in plan spiritual sau individul poate desfasura actiuni de confirmare si obiectivare a ei, ajungandu-se astfel la posibile implicatii judiciare”, mai spune psihologul.

Tulburarea deliranta tip grandoare. Sunt si persoane care ajung sa creada ca sunt purtatoare ale unui mesaj divin, ca sunt autoare ale unor descoperiri importante ori ca au calitati uluitoare.

“In aceste cazuri, vorbim de tulburarea deliranta de tip de marire sau grandoare. Tema centrala a delirului o constituie convingerea deliranta ca persoana poseda o capacitate sau un talent extraordinar (dar nerecunoscut), ca detine paternitatea unor inventii sau descoperiri. Ideile delirante de grandoare pot avea si continut religios (de exemplu, persoana crede ca are un mesaj sau o misiune speciala de la divinitate)”, explica Ionut Ghiugan.

Idei delirante de infidelitate. Convingerile absolut nefondate ca partenerul nu este fidel pot fi semn al tulburarii delirante de tip gelozie.

“Pornind de la «indicii» aparente, intamplatoare, persoana dezvolta ideea deliranta ca este victima infidelitatii partenerului. Ideea deliranta este sustinuta de «probe», care sunt colectate si utilizate pentru a justifica delirul (de exemplu, neglijenta vestimentara sau pete pe cearceaf). Persoana cu acest tip de delir isi confrunta de regula partenerul si incearca sa intervina in presupusa infidelitate (restrange autonomia acesteia, il urmareste in secret si investigheaza presupusa infidelitate sau chiar se ajunge la atac fizic asupra partenerului de cuplu)”, mai spune renumitul psiholog.

Convingerea deliranta a persoanei ca emite un miros urat. Convingerile nefondate ale unor persoane ca ar fi fost fost infestate cu diversi paraziti, in special la nivelul pielii, sunt specifice unui alt tip de tulburare delirant.

“Tipul somatic este un subtip ce se aplica atunci cand tema centrala a delirului implica functii sau senzatii corporale (convingerea deliranta a persoanei ca ea emite un miros urat din piele, gura, rect sau vagin, ca este infestata cu insecte pe/sau sub tegumente, ca are paraziti interni, ca anumite parti ale corpului sunt diforme sau hidoase (contrar oricarei evidente), ori ca parti ale corpului nu functioneaza). Persoana are convingerea deliranta ca «modificarile» in plan somatic vor fi cu siguranta observate de ceilalti, iar in consecinta va fi rejectata sau eliminata din grup”, precizeaza specialistul.

Tulburarea deliranta poate semana cu hipocondria, de care este uneori dificil de diferentiat. “In hipocondrie, temerile in legatura cu faptul de a avea o maladie severa, ori cu preocuparea ca are deja una sunt sustinute cu mai putina intensitate decat in tulburarea deliranta (in hipocondrie, individul poate accepta ideea ca maladia temuta nu este prezenta)”, mai spune renumitul psiholog.

Cum se trateaza tulburarile delirante. O caracteristica comuna a persoanelor cu tulburare deliranta o constituie aparenta normalitate a comportamentului si aspectului exterior. Insa, atunci cand situatiile de viata sau contextele socio-profesionale sunt legate de ideile lor delirante, persoanele cu aceasta tulburare reactioneaza si trec la actiune in concordanta cu tematica acestora.

“In functie de continutul delirului, prezenta acestei tulburari poate avea consecinte extrem de serioase in planul relatilor interpersonale, dar si fata de propria persoana, prin prezenta unor impulsuri de sinucidere sau omucidere, sau alte modificari comportamentale extreme: de exemplu, refuzul de a manca, datorat unui delir de otravire a hranei. In toate aceste situatii, spitalizarea este absolut necesara”, explica Ionut Ghiugan.

Pacientii cu aceasta tulburare nu solicita ajutorul specializat decat in situatii foarte rare. In marea majoritate sunt adusi de familie sau prieteni pentru a solicita tratamentul. In general, cea mai afectata este functionarea sociala si viata de cuplu, iar cea mai putin afectata este functionarea intelectuala si profesionala.

“Interventia psihoterapeutica joaca un rol crucial in ameliorarea si depasirea acestei tulburari. Demersul terapeutic isi propune sa ajute pacientul sa inteleaga si sa asimileze intr-o maniera pozitiva experientele psihotice. Obiectivul principal este ameliorarea adaptarii sociale, in pofida delirului existent. Cat priveste tratamentul psihofarmacologic, pacientii cu aceasta tulburare, tind sa refuze medicamentatia, din cauza suspiciozitatii. Medicamentatia antipsihotica este folosita pentru tratamentul simptomelor psihotice. Decizia de intrerupere a tratamentului trebuie individualizata pe baza raspunsului pacientului la tratament, precum si a prezentei sau absentei efectelor secundare”, incheie specialistul.

Articol de Cristina Stancu

Citeste mai mult: www.adevarul.ro


  • 0
646x404

Cauzele Depresie – O imagine de sine negativa ne condamna la depresie

Category : Psihologie clinică

Nicio alta problema de natura psihologica nu aduce omului mai multa suferinta ca depresia. Tulburarea depresiva, ale carei cauze trebuie cautate in ambianta primilor ani de viata, in conflictele si pierderile din relatiile interpersonale si nu numai, duce frecvent la destramarea multor familii, la scaderea pana la anulare a randamentului profesional, la chinuri psihice si fizice si, uneori, la moarte din cauza suicidului.

“Ar fi absolut neobisnuit ca cineva sa spuna ca nu a fost niciodata trist sau ca nu a avut momente in care si-a pierdut energia si interesul pentru anumite activitati ale vietii cotidiene. Fluctuatiile in starea afectiva sunt fenomene normale ale vietii noastre psihice, care ne ajuta sa realizam ca ceva lipseste din viata noastra si ca ar trebui sa schimbam unele lucruri, sa luam anumite decizii importante. Depresia este insa o tulburare mult mai severa decat asemenea modificari normale in starile afective”, explica, pentru “Adevarul”, psihologul Ionut Ghiugan.

Cine sufera de depresie. Specialistii au inclus depresia in categoria tulburarilor afective, tulburari ce au ca element predominant o perturbare de dispozitie.

“Depresia nu este o tulburare emotionala care afecteaza persoanele <nebune>, <slabe> sau <dezechilibrate>. Depresia este un fenomen foarte des intalnit si, alaturi de anxietate (tulburare care apare mai des decat depresia), reprezinta tulburarea emotionala cea mai frecventa. Toti oamenii pot traversa momente dificile in viata atunci cand se confrunta cu un eveniment stresant major, cand pierd ceva important in viata lor, cand traverseaza perioade de inactivitate sau izolare sociala. In astfel de situatii, persoana traieste emotii negative (tristete, frica, furie), are dificultati in a se bucura de momentele obisnuite ale existentei, interesul pentru exterior se reduce si apar dificultati majore in a lua decizii si a depasi situatii problema”, mai spune specialistul.

Femeile sunt educate de la varste fragede spre a deveni neajutorate si dependente. Depresia afecteaza intr-o masura mai mare femeile. Potrivit statisticilor referitoare la aceasta tulburare, un sfert din populatia feminina a lumii si doar cca. 12% din cea masculina se confrunta, de-a lungul vietii, cu un episod depresiv major.

“Sansele recaderii intr-un al doilea episod depresiv sunt ridicate. In general, femeile sunt mai vulnerabile in fata acestei tulburari emotionale pentru ca sunt mai predispuse sa-si recunoasca deschis sentimentele negative, in timp ce barbatii poarta o masca sau isi ascund depresia in spatele altor probleme (de ex. abuzul de alcool si droguri). In plus, femeile sunt educate de la varste fragede spre a deveni neajutorate si dependente, iar reusitele lor sunt deseori neluate in seama si insuficient valorizate. Depresia este o tulburare emotionala care ne poate afecta pe toti atunci cand traversam momente intense de stres, cand mentinem relatii interpersonale care ne invalideaza propria imagine de sine, cand ne lipsesc abilitatile personale sau nu folosim adecvat mecanismele de aparare si adaptare.”, mai spune Ionut Ghiugan.

Care sunt cauzele depresiei. Ambianta din primii ani de viata conteaza intr-o proportie covarsitoare. Tulburarea depresiva este rezultatul interactiunii unor factori biologici, psihologici sociali si nu numai. Practic, nu exista un singur factor care declanseaza depresia.

“Depresia este determinata de mai multi factori: biochimici, interpersonali, comportamentali si cognitivi. Exista situatii cand simptomele sunt declansate si mentinute de prezenta unui singur factor sau in alte cazuri de combinarea acestora. Factorii biochimici pot include predispozitia genetica a familiei sau biochimia actuala a creierului. Majoritatea studiilor familiale au aratat ca parintii, fratii si copiii persoanelor diagnosticate cu depresie severa, au un risc mai ridicat cu 10-15 % de a dezvolta o tulburare afectiva, in comparatie cu populatia generala unde riscul este de 1-2%”, explica renumitul psiholog.

Moartea in copilarie a mamei, a tatalui sau a unui frate, mai ales cand decesul a survenit inaintea implinirii varstei de 11 ani de catre copil, divortul parintilor si abandonul fac parte din evenimente negative stresante cel mai frecvent asociate depresiei.

“Ambianta din primii ani de viata este foarte importanta. Exista studii care arata faptul ca privarea in copilarie de afectiunea materna, prin separarea sau pierderea mamei, predispune la tulburari depresive in viata adulta. Unele persoane depresive isi amintesc despre parintii lor ca ar fi fost mai nepasatori sau hiperprotectori”, explica Ionut Ghiugan.

De asemenea, un copil abuzat fizic sau sexual in copilarie risca, intr-o masura foarte mare, sa devina un adult depresiv. In categoria evenimentelor de viata stresante pe fondul carora se poate instala depresia sunt si tensiunile din relatiile cu ceilalti.

“Conflictele si pierderile din relatiile interpersonale determina un nivel ridicat de stres si pot fi, de asemenea, factori cauzatori ai depresiei. Vorbim de conflicte interpersonale intense (in colectivul de munca, familie, relatia de cuplu, etc.), pierderi semnificative (pierderea locului de munca, a prietenilor, despartirea de partenerul de cuplu, etc.), pierderea unei persoane dragi (tristetea, sentimentul de gol, niveluri scazute de energie) si pierderea interesului sunt reactii normale in conditii de doliu. De asemenea, furia si anxietatea pot fi o parte normala a procesului de doliu. Depresia difera de procesul de doliu prin faptul ca dureaza mai mult si poate include auto-critica, disperarea si lipsa sperantei)”, explica specialistul.

Inactivitatea poate declansa si mentine depresia. Tulburarea depresiva poate fi, de asemenea, cauzata de anumiti factori comportamentali ce determina scaderea numarului de evenimente pozitive/placute ale existentei.

“In aceasta categorie intra diminuarea comportamentelor recompensatorii. Retragerea din activitati stimulative si recompensante, cum ar fi munca eficienta/productiva, interactiunile sociale pozitive, activitate fizica sau recreere si inlocuirea acestora cu activitati pasive si nerecompensatorii (de exemplu, statul in pat, uitatul la televizor, concentrarea mentala intensa asupra problemelor, nevoia de a se plange familiei sau prietenilor, etc.) determina inactivitate, retragere si izolare, factori importanti in declansarea si mentinerea depresiei”, precizeaza specialistul.

Utilizarea auto-pedepsei mentine o imagine de sine negativa si contribuie semnificativ la adancirea problemelor. Tot in categoria factorilor comportamentali responsabili de scaderea numarului de evenimente pozitive intra si lipsa autorecompensei.

“Multe persoane depresive se considera lipsite de valoare si in consecinta considera ca nu ar trebui sa-si fac niciodata complimente sau sa se recompenseze prin comportamente pozitive (de ex., rareori reusesc sa isi faca complimente, ezita sa cheltuiasca bani pentru propria lor persoana, renunta la proprile hobby-uri si interese). Utilizarea auto-pedepsei mentine o imagine de sine negativa si contribuie semnificativ la adancirea problemelor”, precizeza renumitul psiholog.

Deficientele legate de abilitatile sociale sau de rezolvare de probleme sunt de asemenea factori comportamentali ce duc la depresie prin acelasi algoritm.

“Persoanele depresive pot avea probleme de asertivitate, in mentinerea relatiilor de prietenie, in rezolvarea problemelor cu partenerul de cuplu, cu familia, cu prietenii sau colegii de serviciu. Deoarece acestor persoane le lipsesc aceste abilitati, fie nu le folosesc, ele au mai multe conflicte interpersonale si mai putine oportunitati de a efectua comportamente recompensatorii”, explica Ionut Ghiugan.

Tot in categoria factorilor comportamentali ce duc la tulburari depresive, psihologii amintesc si situatii de pedeapsa continua.

“In multe cazuri, persoanele depresive mentin relatii interpersonale cu persoane care le critica sau le ranesc in diverse forme. In aceste situatii, nu numai ca nu primesc recompense dar, mai mult, sunt invalidate si respinse de catre ceilalti. Se formeaza astfel un context de neajutorare si lipsa de solutii pozitive”, precizeaza Ionut Ghiugan.

O imagine de sine negativa ne condamna la depresie. Cauzele tulburarii depresive nu se rezuma la cele enumerate. Factorii cognitivi, spre exemplu, reprezentati de diverse stiluri de gandire distorsionate si dezadaptative, duc de multe ori, la depresie.

“Factori cognitivi pot determina ganduri automate disfunctionale. Acestea apar spontan si reflecta perceptii distorsionate despre propria persoana sau contextul de viata al acesteia. Aceste ganduri difunctionale sunt asociate cu emotii sau sentimente negative cum ar fi tristetea, anxietatea, furia si disperarea. Cateva exemple de ganduri negative: <sunt un ratat> / <voi fi respins> / <nu suport sa imi fie teama> / <nu reusesc sa fac nimic > / <nimic nu imi face placere> / <nmic nu mai ma poate ajuta>”, mai spune psihologul.

Specialistul aminteste aici si de imaginea de sine negativa: “Persoanele depresive deseori se concentreaza pe neajunsurile lor, exagerandu-le, totodata reducand importanta trasaturilor pozitive pe care le au. De exemplu, asemenea persoane pot crede ca sunt imposibil de iubit, sunt rele, urate, proaste sau slabe”.

In plan social, costurile tulburarii depresive sunt imense. In cultura occidentala, depresia este considerata cea mai intalnita tulburare psihica, incidenta acesteia aflandu-se in crestere, conform statisticilor Organizatiei Mondiale a Sanatatii. “Datele sustin faptul ca depresia reprezinta o cauza majora a suferintelor si dizabilitatilor umane. Costurile tulburarii depresive sunt foarte ridicate in plan social, depresia contribuind la destramarea multor familii, la scaderea pana la anulare a randamentului profesional, la suferinta psihica si fizica si la pierderea de vieti omenesti din cauza suicidului”, spune renumitul psiholog.

Persoanele ce sufera de depresie traiesc intens manifestarile specifice acestei tulburari grele, ceea ce conduce la o deteriorare semnificativa a functionarii sale sociale, profesionale, familiale si nu numai.

“Depresia prezinta o rata inalta a comorbiditatii, ea coexistand adesea impreuna cu alte tulburari medicale sau psihologice, cum ar fi: anxietatea, abuzul de substante, tulburari ale conduitei alimentare, tulburari ale personalitatii sau boli somatice”, arata Ionut Ghiugan.

Cum se trateaza aceasta tulburare. Evaluarea, atat din punct de vedere medical, cat si psihologic, este primul pas in ameliorarea suferintelor asociate acestei tulburari.

“In functie de simptomele manifestate, de intensitatea, frecventa sau particularitatile individuale ale persoanei in cauza, se ia decizia continuarii tratamentului in urmatoarele directii: tratament medicamentos sau interventie psihoterapeutica. De obicei, aceste doua abordari trebuie combinate, intrucat impreuna, conduc la cele mai bune rezultate. Pe plan somatic, o modalitate de vindecare este tratamentul medicamentos bazat pe antidepresive”, mai spune Ionut Ghiugan.

Psihoterapia poate da sau nu rezultate, insa abilitatile psihoterapeutului sunt decisive. “Tratamentul psihoterapeutic prezinta la randul sau o serie de avantaje si dezavantaje. Avantajele se refera la faptul ca psihoterpia ajuta la formarea unor abilitati si deprinderi de viata, la dezvoltarea personal, si are o rata scazuta a recaderilor. Dezavantajul utilizarii tehnicilor de psihoterapie se refera la rolul important jucat de experienta si abilitatile terapeutului, la intervalul relativ lung in care apar remisiunea simptomelor, mai ales a celor neurovegetative (tulburari de somn, tulburari ale conduitei alimentare, cresteri sau scaderi in greutate), precum si efectele psihologice secundare ce ar putea deriva in urma expunerii la o anumita conceptie teoretica sau filozofica a terapeutului”, incheie Ionut Ghiugan, care precizeaza, totodata, ca psihoterapia nu se rezuma la solutionarea problemei prezente, ci implica si formarea, la client, a unor abilitati si deprinderi generale de rezolvare de problemelor care sa permita reducerea simptomelor si prevenirea reaparitiei acestora.

Articol de Cristina Stancu

Citeste mai mult: www.adevarul.ro


  • 0
Agorafobia (2)

Agorafobia si Tulburarea de panica – Cauze, simptome si tratament

Category : Psihologie clinică

Ce este Agorafobia? Agorafobia este considerata ca fiind cea mai raspandita si mai invalidanta fobie. Ea este definite ca teama de locuri publice sau spatii deschise: teama de a intra in magazine mari, de a merge pe strada, teama de a calatori singur cu mijloacele de transport in comun. Studiile recente au demonstrat insa, ca in cazul persoanelor agorafobice aceste temeri situationale nu sunt cele esentiale, fiind secundare. Adevarata teama este cea legata de faptul ca persoanei ii este frica ca se va declansa un atac de panica.

Un atac de panica se caracterizeaza prin urmatoarele simptome: anxietate, senzatie de slabiciune, ameteala, palpitatii, senzatia ca se inmoaie picioarele, senzatia de sufocare, intunecarea vederii, dureri musculare, senzatia ca pamantul fuge de sub picioare, sentimentul de izolare si irealitate, precum si dorinia imperioasa de a ajunge acasa, unde persoana se simte in sigurania. Un atac de panica se poate produce in orice situatie de viata, insa in cazul agorafobiei persoana incepe sa asocieze producerea atacului de panica cu locul unde acesta s-a produs prima data (metrou, sala de concert, strada aglomerata etc.). Din acest motiv, acesta incepe sa anticipeze producerea atacului, fapt ce ii creaza o puternica stare de tensiune in momentul in care se apropie de locul respectiv si datorita acestei stari de supraincordare, atacul de panica se declanseaza cu adevarat. Rezultatul este acela ca subiectul incepe sa evite sistematic toate aceste situatii, de frica repetarii unui nou atac de panica fapt care nu rezolva problema ci o accentueaza si mentine.

Cum se manifesta? Un exemplu caracteristic pentru aceasta tulburare ar putea fi foarte bine descris de urmatorul caz clinic: “Sunt in metrou dimineata si merg spre locul de munca. In aceasta perioada a zilei metroul este foarte aglomerat si dintr-o data simt ca nu mai am aer si ca imi pierd echilibrul. Incerc sa-mi mentin echilibrul, dar ma simt din ce in ce mai ametita, parca imi fuge pamantul de sub picioare. Mi se intuneca privirea, mi se inmoaie genunchii si tot corpul imi tremura. Sunt cuprinsa de o panica tot mai puternica si inima imi bate tot mai tare. Simt nevoia sa ma asez undeva sa astept ca metroul sa opreasca pentru a iesi cat mai repede la suprafata.”

Pe cine afecteaza aceasta tulburare? Agorafobia debuteaza, de regula la adultii tineri Intre 18 si 35 de ani, indiferent de nivelul de inteligenta, educatie, profesie sau nivel socio-economic. Agorafobia nu este legata de alte probleme psihiatrice sau psihologice, in sensul ca subiectul poate fi perfect normal, cu exceptia agorafobiei. Nu exista nici diferente de gen in aparitia agorafobiei cu toate ca studiile clinice au aratat ca aceasta tulburare prezinta un caracter mai persistent la femei.

Care sunt factorii declansatori?

Stresul. Pentru multi agorafobici primul atac de panica survine intr-o perioada in care sunt prezente evenimente psihotraumatizante recente:
– stres psihologic: certuri cu partenerul de cuplu, decesul unei persoane apropiate, pierderea serviciului, probleme financiare;
– stres fizic: boala, interventie chirurgicala, nastere, abuz de alcool sau medicamente, lipsa somnului;
Anxietatea. Expunerea la stres fizic sau psihologic poate declansa in multe situatii un raspuns de tip anxios, iar anxietatea asociata creste semnificativ vulnerabilitatea persoanei in fata acestei tulburari.
Hiperventilatia sau respiratia accelerata. Respiratia accelerata reprezinta o componeta importanta, care declanseaza si mentine o parte din simptomele specifice atacului de panica: ameteala, senzatii de furnicaturi la mani sau picoare, palpitatii, dureri in piept, etc. Aceste simptome sunt intrerpretate eronat de client, ca semn a unei probleme medicale grave sau pierderii echilibrului psihologic. Simptome sunt declansate de reducerea dioxidului de carbon din sange ca urmare a respiratiei excesive.
Carcateristicile personalitatii. Personalitatea reprezinta structura stabila care asigura adaptarea persoanei la factorii externi de mediu. In situatii de stres intens sau sau contexte noi de viata, nu toata lumea reactioneaza la fel. Unii oameni supraevalueaza problemele si le privesc dintr-o perspective mult mai drastica, decat sunt ele in realitate. O astfel de abordare specifica anumitor structuri de personalitate antreneaza mecanisme cognitive neadaptative (ganduri nocive de ingrijorare) care au ca rezultat cresterea anxietatii si nesigurantei.

Tratament si interventia psihoterapeutica. Prin intermediul tehnicilor specifice psihoterapiei, subiectul va constientiza faptul ca simptomele sale nu sunt periculoase, iar la originea lor sta frica si mecanismele care o intretin (anxietatea anticipatorie, evitarea, comportamentele de suport, etc.) Impreuna cu psihoterapeutul subiectul va parcurge un program de expunere la situatiile anxiogene si desensibilizare, iar treptat va fi capabil sa confrunte singura contextele de viata care anterior ii provocau panica si frica. Pe parcursul psihoterapiei clientul trebuie sa se astepte la faptul ca pot interveni efecte secundare sau momente de cadere. Astfel, chiar dupa unele experiente incununate de succes, pot sa apara momente de depresie sau de lipsa de energie, iar atacurile de panica mai pot aparea episodic. Aceste momente de recadere se produc mai ales cand subiectul este obosit, stresat din alte motive decat cele legate de anxietatile si trairile sale, sau nu se simte bine sub aspect fizic.

Psiholog Ionut Ghiugan


  • 0
anxiety

Anxietatea generalizata

Category : Psihologie clinică

Ce este Anxietatea generalizata? Cu totii suntem din cand in cand ingrijorati de anumite aspecte ale existentei cotidiene. De cele mai multe ori este suficient sa avem un somn linistit sau moment de relaxare alaturi de cei dragi, pentru ca aceste temeri si ingrijorari sa dispara sau sa nu ne mai preocupe atat de intens. In anumite cazuri insa, aceste ingrijorari devin excesive si nejustificate si interfereaza negative cu activitatea de zi cu zi.

Persoanelor cu Anxietate generalizata experimenteaza simptome fizice si psihologice care le impiedica sa isi traiasca viata in limitele normale. Asemenea simptome includ: stari de neliniste, oboseala, dificultati de concentrare, iritabilitate, tensiune musculara si/sau insomnie. In plus, aceste persoane se ingrijoreaza pentru o serie de evenimente cum ar fi starea de sanatate, probleme financiare, respingere si performanta si isi controleaza cu dificultate aceste ingrijorari. Multe persoane cu anxietate generalizata, considera ca ingrijorarea lor nu mai este „controlabila” si din acest motiv cred se vor imbolnavi sau vor innebuni.

Simptome pentru anxietatea generalizata:

  • Stare de teama in legatura cu posibilitatea aparitiei unui eveniment neplacut pentru sine sau pentru alte persoane semnificative;
  • Neliniste psihomotorie care duce la restrangerea activitatilor obisnuite;
  • Activitatea crescuta a sistemul nervos vegetativ: transpiratii, senzatii de cald/rece, gura uscata, diaree, mictiuni frecvente;
  • Senzatia de sufocare;
  • Stare de oboseala, slabiciune;
  • Permanenta atentie la riscuri, vigilenta fata de tot ce ar putea lua o turnura neplacuta, pentru a controla chiar situatii cu un risc redus;
  • O tensiune musculara: zvacnituri, contractii dureroase (spate, umeri, maxilare) ce dau adesea senzatia de oboseala;
  • Hipervigilenta: senzatia de a fi permanent la panda, intr-o continua activare, dificultati de concentrare, perturbari ale somnului, iritabilitate.

Cine are Anxietate generalizata? Aproximativ 7% din populatie sufera de Anxietate generalizata. Femeile dezvolta aceasta tulburare cu o probabilitate de doua ori mai mare decat barbatii. Aceasta tulburare are o latura cronica, cele mai multe persoane admitand ca au fost toata viata lor persoane ingrijorate.

Care sunt cauzele Anxietatii? Anxietatea este o teama difuza fara obiect bine precizat, adesea insotita de acuze somatoforme: presiune toracica, tahicardie, transpiratie, tendininta imperioasa de a urina, etc. Factorii care declanseaza Anxietatea:

  1. Ereditatea. Numeroase studii au aratat ca aproximativ 30% dintre cazurile diagnosticate cu tulburari anxioase sunt mostenite. Exista anumite trasaturi transmise ereditar, care ii determina pe unii din noi sa dezvolte aceasta tulburare, cum ar fi: nivel general de nervozitate, depresie, inabilitatea de a tolera frustrarea si sentimentul de inhibare.
    2. Conflictelor inconstiente, neadecvat rezolvate, datand din prima copilarie. Pentru psihanalisti anxietatea excesiva, numita de ei “anxietate nevrotica” este simptomul rezultat in urma refularii impulsurilor inacceptabile. In acest caz, anxietatea se datoreaza reprimarii ostilitatii copilului, care nu-si poate exprima agresivitatea atat timp cat este neajutorat si izolata intr-o lume dusmanoasa.
    3. Mediul. Studiile au aratat ca persoanele care sufera de tulburari anxioase, raporteaza mai multe evenimente de viata stresante recente sau care vin din trecut (despartiri, decese, conflicte cu altii, mutatul, schimbarea profesiei, sarcini suplimentare, schimbari de rol).

Reactia la anxietate intensa variaza in functie de varsta persoanei:

a) La copii apar mai multe tulburari in sfera conduitei:

  • Onicofagie
  • Enurezis
  • Suptul degetului
  • Tulburari de comportament

b) La adolescenti anxietatea se manifesta prin:

  • Lipsa increderii in sine
  • Sentimentul de inadecvare
  • Timiditate
  • Tendinta spre retragere si izolare
  • Inclinatia spre masturbare

c) La adultii tineri anxietatea este asociata frecvent cu:

  • Aspiratii excesiv de inalte, scopuri imposibil de atins
  • Scaderea autostimei si retragerea in sine
  • Vulnerabilitate crescuta la factorii stresori din mediu
  • Reactii de tip depresiv

d) La varstnici anxietatea este frecvent asociata cu:

  • Nemultumire si suparare refulata
  • Teama de a fi abandonati si de a ramane singuri

Majoritatea persoanelor cu Anxietate generalizata prezinta o serie de probleme aditionale cum ar fi: fobii, depresie, sindromul colonului iritabil si probleme de relatie. O parte dintre persoanele cu Anxietate generalizata spun ca evita alte persoane de frica respingerii sau ca devin excesiv de dependente de altii, tocmai datorita lipsei lor de incredere.

Eficienta Psihoterapiei in tratarea Anxietatii generalizate. Persoanele cu Anxietate generalizata par sa fie ingrijorate datorita faptului ca, de cele mai multe ori, li se vor intampla lucruri rele, evenimente „cumplite”, chiar si in cazurile in care aceasta probabilitate este foarte redusa sau chiar inexistenta. Multe persoane care se ingrijoreaza constant sunt convinse ca ingrijorarea lor excesiva le ajuta sa nu fie surprinse de niciun eveniment negativ sau ca ingrijorarea le va ajuta sa se pregateasca pentru cele mai nefericite rezultate posibile. In realitate credinta ca aceasta ingrijorare v-ar putea ajuta si proteja, nu face altceva decat sa produca multe emotii negative si sa va mentina blocati intr-un conflict interior.

Anxietatea normala are o functie adaptativa, deoarece ne protejeaza in situatiile amenintatoare. Atunci insa, cand vorbim de anxietatea patologica, aceasta nu are niciun fel de functie pozitiva ea generand incapacitate persoanei de a functiona adecvat in conditii de stres. Datele de cercetare au evidentiat faptul ca aproximativ 10% din populatie a suferit de o tulburare anxioasa.

Tratamentul tulburarilor anxioase implica psihoterapie, tratament farmacologic sau combinarea ambelor metode. Unele studii au dovedit faptul ca psihoterapia este mai eficienta in tratarea acestei tulburari, decat tratamentul medicamentos. Aproximativ 50% dintre persoanele cu Anxietate generalizata prezinta imbunatatiri semnificative in functionare dupa interventia psihoterapeutica.

Obiectivele principale ale Psihoterapiei in tratarea Anxietatii generalizate. Expunerea in plan imaginar sau real la situatiile anxiogene, in vederea deconditionarii, obisnuirii sau desensibilizarii. Reevaluarea cognitiva a situatiilor pentru a modifica modul de percepere a amenintarii. Clientul va invata sa identifice si sa combata gandurile negative automate si convingerile disfunctionale si sa le substituie cu unele cu un caracter mai realist. Formarea si dezvoltarea unor strategii adaptative pentru a face fata stresului.

Utilitatea Hipnozei in terapia Anxietatii. Hipnoza si-a dovedit utilitatea in terapia Anxietatii pentru obtinerea unei relaxari profunde si rapide, ce poate fi aplicata in situatiile anxiogene, pentru modificarea manierei de percepere a amenintarii, precum si pentru cresterea increderii clientului ca va putea face fata cu bine situatiei respective. Hipnoza faciliteaza foarte mult demersul desensibilizarii, pentru ca trairile specifice transei hipnotice au un caracter foarte apropiat de realitate, clientii confruntandu-se cu situatiile anxiogene ca si cum ar fi in realitate. De asemenea, hipnoza va contribui la cresterea motivatiei si a expectatiilor pozitive legate de intreg procesul terapeutic.

Rolul tratamentului medicamentos in cazul Anxietatii generalizate este reducerea rapida a nivelului anxietatii. Tratamentul medicamentos poate fi o parte esentiala a interventiei, paralel insa, cu invatarea in cadrul psihoterapiei a modului in care puteti sa va rezolvati problemele cat mai eficient. Tratamentul medicamentos poate sa reduca nivelul de anxietate si teama dar nu va poate oferi raspunsuri la intrebarile si situatiile de viata importante cu care va confruntati.

Psiholog Ionut Ghiugan


  • 0
Fobia sociala

Fobia sociala

Category : Psihologie clinică

Ce este fobia sociala? Fobia sociala reprezinta teama resimtita intr-una sau mai multe situatii sociale.
De exemplu: sustinerea unui discurs in fata unui public, intalnirea unor persoane noi, participarea la petreceri, stabilirea unei intalniri, consumul de alimente si bauturi in public, folosirea toaletelor publice, cererea de informatii de la autoritati, discutiile in contradictoriu cu altii. Persoanelor cu fobie sociala le este teama sa nu actioneze in asa fel incat altii sa aiba o impresie negativa despre ei. Deseori se tem ca ceilalti vor observa semne ale anxietatilor lor, de exemplu ca rosesc, ca le temura mainile sau ca transpira. Persoanele cu fobie sociala de cele mai multe ori evita situatiile care le produc disconfort. In cazurile in care nu le pot evita, resimt teama si jena marcata. Uneori, aceste persoane pot avea si atacuri de panica.
Fobia sociala este o forma severa de timiditate, care poate impiedica functionarea optima a persoanei. Uneori, aceste probleme sunt minore, de exemplu in cazurile in care persoana este incapabila sa raspunda in clasa. Insa exista si cazuri in care problema se agraveaza. Majoritatea persoanelor cu fobie sociala au putini prieteni, se simt singuri si au probleme in atingerea scopurilor propuse (scoala sau serviciu).

Cine are fobie sociala? Fobia sociala este o tulburare foarte des intalnita. Una din opt persoane sufera la un moment dat in viata de fobie sociala. Mult mai multe persoane au nivel ridicate de timiditate, care insa nu reprezinta inca fobie sociala. Fobia sociala este de doua ori mai frecventa in cazul femeilor decat al barbatilor. In schimb, barbatii sunt mai dispusi sa ceara ajutor in rezolvarea acestor probleme decat femeile. De obicei, fobia sociala se instaleaza in adolescenta timpurie, dar sunt cazuri in are se instaleaza si mai tarziu. In cazul in care persoana nu cere ajutor, problemele legate de fobia sociala se pot agrava si persista pentru perioade lungi de timp.

Cauzele fobiei sociale. Deocamdata nu se cunosc exact cauzele fobiei sociale, insa au fost deja identificati factorii care contribuie la instalarea acestei tulburari:

  • Factorii genetici. S-a observat ca persoanele cu fobie sociala de obicei au mai multe rude timide sau chiar diagnosticate cu fobie sociala.
  • Experiente anterioare de viata. Multe persoane cu fobie sociala isi aduc aminte de situatii in care au fost umilite sau puse in situatii jenante. Asemenea experiente le-au determinat sa le fie teama de posibile intamplari similare. In scurt timp, incep sa evite aceste situatii sociale, ceea ce, ulterior, le va induce frica din ce in ce mai intensa.
  • Stil negativ de gandire. Majoritatea persoanelor cu fobie sociala au ganduri negative automatizate deja, in legatura cu ceea ce urmeaza sa se intample in situatii sociale. Cele mai frecvente astfel de ganduri sunt: „Nu voi reusi sa gasesc o tema de conversatie, sau sa sustin o conversatie pe o tema interesanta”, „Ma voi face de rusine”, „Se va vedea ca imi este teama”,  “ Voi fi criricat si respins de ceilalti”. De asemenea, aceste persoane isi stabilesc standarde foarte ridicate, greu de atins, cum ar fi „Niciodata nu ar trebui sa imi fie frica”, „Trebuie sa fiu superba si inteligenta, ca sa fiu placuta de ceilalti” sau „Toata lumea trebuie sa fie de acord cu mine”.
  • Deseori, au o imagine negativa de sine, considerandu-se „plicticosi”, „ciudati” sau „total diferiti de ceilalti”.
  • Lipsa abilitatilor sociale. Unele persoane cu fobie sociala nu au avut ocazia sa dobandeasca abilitatile sociale. Aceste neajunsuri le pot crea probleme in anumite situatii sociale. In alte cazuri insa, unii au abilitatile sociale necesare, insa devin tematori in momentul in care trebuie sa le foloseasca.

Cum actioneaza psihoterapia asupra fobiei sociale? Psihoterapia va ajuta:

  • Sa identificati conflictele de natura profunda, inconstienta.
  • Sa va controlati teama si sa depasiti trairile afective asociate cu aceasta proplema: culpabilitatea, furia, resentimentele sau depresia. Prezenta acestor emotii negative, nu face altceva decat sa intareasca si sa confirme existenta fobiei sociale, prin reactii de evitare, fuga sau chiar reactii agresive.
  • Sa constintizati gandurile negative care va induc teama si sa gasiti alternative.
  • Terapeutul va invata cum sa identificati aceste ganduri negative si cum sa le transformati in ganduri pozitive. De asemenea, va va ajuta sa gestionati cu succes situatiile de care anterior v-a fost teama. Astfel, veti putea observa ca temerile dumneavoastra de obicei nu se adeveresc si, ca urmare, veti incepe sa va temeti din ce in ce mai putin de aceste situatii.
  • Sa dobanditi abilitatile sociale de care aveti nevoie si modalitatile prin care va puteti relaxa, ceea ce va poate ajuta in dezvoltarea increderii in proprile forte si  in abilitatile dumneavoastra de a depasi aceste obstacole.

Cat dureaza psihoterapia in cazul fobiei sociale? In cazul persoanelor cu simptomatologie moderata de fobie sociala, 20 de sedinte sunt suficiente. Persoanele care se tem de doar o singura situatie sociala, cum ar fi sustinerea unui discurs in fata unui public, pot avea nevoie de un numar mai redus de sedinte. Persoanele cu simptomatologie severa vor avea nevoie de mai multe sedinte.

Ce trebuie sa faceti dumneavoastra, daca exista astfel de probleme? Multe persoane sunt tematoare si ezita sa ceara sfatul si ajutorul psihologului si se intreaba daca terapia va avea vreun efect. Tot ceea ce trebuie sa faceti este sa incercati sa va implicati serios in aceasta interventie. Psihoterapeutul va acorda suportul necesar, sa invatati lucruri prin care va puteti ameliora starea si depasi problemele. Exercitiile de la inceput vor fi simple, dar pe parcurs si pe masura ce dobanditi mai multe abilitati, ele vor deveni din ce in ce mai complexe. Cu cat veti reusi sa exersati mai mult, cu atat mai bune vor fi si efectele interventiei.

Tratamentului medicamentos. Mai multe tipuri de medicamente s-au dovedit a avea efecte benefice in tratarea fobiei sociale. Medicul specialist va pot indica tratamentul medicamentos cel mai potrivit cazului dumneavoastra. Una dintre problemele tratamentului medicamentos este reprezentata de faptul ca simptomele se vor manifesta din nou daca tratamentul este intrerupt. Din acest motiv, este foarte important sa optati pentru un pachet combinat de interventie, care sa includa obligatoriu si psihoterapia.

Psiholog Ionut Ghiugan