Author Archives: Ionut Ghiugan

  • 0
646x404

Cum sa nu „innebunim” dupa o dragoste pe care am pierdut-o

Despartirile de dupa o relatie semnificativa vin, de fiecare data, cu riscul de a lasa cel putin unul dintre parteneri blocat in relatia trecuta sau de a aduce cu el in urmatoarea relatie toate frustrarile acumulate in relatia esuata. Pentru a ne putea continua viata dupa o dragoste pe care am pierdut-o este important sa tinem cont de cateva sfaturi.

“Cand cineva pierde relatia de cuplu in care a investit timp, sentimente si idealuri, apar emotii si trairi contradictorii, negative. Intensitatea acestor trairi depinde semnificativ de o serie de factori si caracteristici personale (etapa de varsta, tipul de atasament al persoanei, resursele personale, motivatia si modul de intrerupere a relatiei, experientele anterioare legate de astfel de situatii etc.”, explica, pentru Adevarul, psihologul Ionut Ghiugan.

Constientizarea faptului ca despartirea este definitiva, exprimarea emotiilor si sentimentelor legate de fostul partener, adaptarea la noua conjunctura si acceptarea situatiei sunt conditii esentiale pentru a nu ramane cu cicatrici severe dupa o despartire si pentru a nu ne sabota potentialele viitoare relatii.

“Pentru a depasi aceasta situatie traita intens emotional, primul pas este ca persoana sa-si actualizeze pierderea, adica sa constientizeze faptul ca separarea este definitiva. Negarea rupturii nu face decat sa evite impactul emotional al pierderii relatiei si sa blocheze procesul <vindecarii>”, spune specialistul.

Exprimarea sentimentelor. Amanarea exprimarii emotiilor fata de fostul partener, o atitudine frecvent intalnita in cazul despartirilor, nu face decat sa intarzie vindecarea, spun psihologii.

“In a doua etapa, persoana trebuie sa-si identifice si sa-si exprime emotiile si sentimentele legate de fostul partener si relatia cu acesta. Dintre trairile cele mai problematice care pot bloca persoana intr-o relatie pierduta sunt: frica si neajutorarea, furia si vina”, spune psihologul.

Incheierea sanatoasa a relatiei este foarte importanta pentru echilibrul nostru psihic, mai ales daca vrem sa ne dam sansa unei noi relatii functionale.

“Recunoasterea sentimentelor pozitive fata de fostul partener si relatia cu acesta, reprezinta o parte necesara pentru a incheia in mod sanatos o relatie terminata”, explica renumitul psiholog.

Acomodarea cu noua situatie. Sfarsitul unei relatii inseamna, automat si intrarea intr-o noua conjunctura, diferita, din multe puncte de vedere, de cea in care partenerii se obisnuisera atunci cand functionau in cuplu.

“In multe situatii, persoana s-a dezobisnuit sa ia decizii singura sau sa rezolve problemele existentiale din perspectiva individuala. Pierderea relatiei inseamna din aceasta perspectiva ca persoana sa-si asume si rolurile si obligatiile care anterior erau in seama fostului partener de cuplu”, mai spune specialistul.

Acceptarea situatiei. Ultima etapa a unei iesiri sanatoase din cuplu – acceptarea situatiei – este, de fapt, testul care ne arata si cat de matur privim despartirea.

“Acceptarea situatiei este etapa finala a procesului de separare, prin care persoana accepta pierderea intr-o maniera adaptativa si matura fiind pregatita sa dezvolte noi relatii interpersonale in viitor”, mai spune Ionut Ghiugan.

Despartirile ne pot face sa ne pierdem increderea in propria persoana, ne pot taia cheful de viata, ne pot incarca de tristete si ne pot impinge chiar in depresie. Fara intelegerea propriilor noastre sentimente, a cauzelor care au facut ca relatia sa esueze si fara parcurgerea etapelor firesti ale pierderii, riscam sa ramanem captivi intr-un carusel al urii, vinei si intrebarilor apasatoare.

“Daca nu trecem prin aceste etape firesti ale travaliului legat de pierdere, putem risca sa ramanem blocati in relatia trecuta sau sa aducem in viitorea relatie toate trairile nerezolvate anterior. Ranile emotionale neintelese sau nevidecate corespunzator, devin bagaje invizibile care sunt aduse in relatia urmatoare, iar un nou inceput inseamna de fapt o continuare a unei situatii trecute”, mai spune psihologul Ionut Ghiugan.

Articol publicat în: www.adevarul.ro

PROGRAMĂRI:
► Telefon: 0722.509.692
► E-mail: ionutghiugan@gmail.com

@|2019 Expertiza Psihologică judiciară Ionuţ Ghiugan

Informaţii utile:
→ De ce femeile abuzate se ataşează de partenerii agresivi, le caută scuze şi refuză să-i părăsească. Sindromul Stockholm ȋn violenţa domestică  (click aici)
→ Personalitatea sadică (click aici)
→ Tulburarea de Personalitate Dependentă (click aici)
→ Depresia, simptome şi tratament (click aici)
→ Violența în familie (click aici)
Psihologia violului (click aici)
→ Tulburarea de Personalitate Paranoidă (click aici)
→ Cum alegi cel mai potrivit psiholog (click aici)
→ Pachet evaluare psihologică autocunoaştere şi dezvoltare personală (click aici)
→ Agorafobia şi tulburarea de panică  (click aici)
→ Procrastinarea, boala civilizaţiei moderne (click aici)
→ Prejudecăţi legate de hipnoză (click aici)
→ Ipohondria. Cauze, simptome şi tratament (click aici)
→ Schizofrenia (click aici)


  • 0
646x404

De ce se tem copiii de intuneric

Monstrii care apar in camera dupa stingerea luminii sau umbrele de pe pereti interpretate drept personaje infioratoare sunt normale in dezvoltarea unui copil. Teama copilului se naste din imaginatia lui, iar cea mai eficienta metoda de a o combate este utilizarea gandirii magice specifica varstei. In dezvoltarea emotionala a copilului exista perioade de varsta in care frica si anxietatea sunt prezente in mod natural.

Normalitatea fricilor. Perioada cuprinsa intre 2 si 6 ani se caracterizeaza printr-o nevoie crescuta de explorare a mediului, dezvoltare a autonomiei si autocontrolului, iar in acest context isi fac aparitia o serie de frici specifice varstei: frica de intuneric, frica de animale, frica de creaturi imaginare, frica de a pierde o persoana draga.

“Aceste frici devin problematice si trebuie tratate de un specialist, atunci cand copilul continua sa mentina aceste mecanisme neadaptative dupa o anumita varsta sau cand sunt prezente in agenda emotionala a adultului”, explica, pentru Adevarul, psihologul Ionut Ghiugan

De unde vine frica de intuneric la copii. Teama de intuneric este frecventa la copiii prescolari ca rezultat al dezvoltarii normale, insa atunci cand se manifesta intens si interfereaza negativ cu activitatile zilnice ale copilului sau cand se manifesta la varste inaintate, trebuie sa-i acordam o atentie mai mare. In primul rand, trebuie avuti in vedere factorii care intretin si mentin frica de intuneric.

“Televiziunea reprezinta o sursa importanta care creaza si alimenteaza aceasta frica. Expunerea la imagini intens negative (stiri violente, personaje din desene animate, monstri, fantome si vrajitoare etc.) dezvolta si fixeaza frica de intuneric. Imaginatia copilului este activata, iar gandirea magica specifica varstei leaga aceste personaje de existenta cotidiana a copilului. Lipsa luminii din camera activeaza in plan mental imaginile si situatiile negative, iar frica pe care o traieste copilul este asociata cu intunericul”, mai spune psihologul Ionut Ghiugan. De asemenea, situatii de stres in viata copilului (tensiuni in familie, separarea parintilor, nasterea unui frate, schimbari frecvente ale domiciliului etc.) cresc semnificativ vulnerabilitatea copilului fata de anxietate si frica.

Modelele parintilor contribuie si ele la dezvoltarea si mentinerea fricilor

“Comportamentul observant la parinti este invatat si repetat de copil. Un parinte anxios si temator va transmite aceasta nesiguranta propriului copil, care va fixa mult mai usor fricile in tiparul sau de comportament. Stiluri educative negative sunt si ele factori care intretin aceste temeri. Atunci cand folosim frica ca metoda de educatie si normare a comportamentului copilului (daca nu esti cuminte te mananca bau-bau-ul, daca nu stai langa mine cand iesim afara te fura hotii, etc.), crestem sansele ca acesta sa devina sensibil la anxitate si frica”, mai spune cunoscutul psiholog.

Frica de intuneric la adulti are la baza nevoi nesatisfacute. Parcurgerea cu succes a etapelor de dezvoltare ale copilariei se vede in maturizarea emotionala a adultului, la fel cu se vad si neajunsurile acestui proces.

“Atunci cand nevoile emotionale din copilarie nu sunt satisfacute (un mediu de crestere nesecurizat sau dezorganizat) sau au existat in trecut evenimente cu potential traumatic (separarea parintilor, decesul unei persoane apropiate, violenta in familie, abuz, etc.), adultul are tendinta sa reactioneze regresiv (frica si anxietate) in fata provocarilor vietii”, mai spune Ionut Ghiugan.

Cum putem ajuta copilul. In astfel de situatii, majoritatea parintilor fie nu iau in serios frica de intuneric a copilului, fie utilizeaza gandirea rationala specifica adultului, spunandu-i copilului ca nu exista niciun motiv pentru care sa-i fie frica. Explicatiile rationale nu dau rezultate.

“Lipsa de atentie fata de aceasta problema invalideaza copilul, iar explicatiile rationale nu au efectul dorit, deoarece in perioada de varsta 2-6 ani, copilul functioneaza la nivel de gandire magica. Ambele modalitati de interventie sunt ineficiente si nu ajuta copilul sa depaseasca frica si sa-si formeze mecanisme adaptative”, mai spune Ionut Ghiugan

Personajele imaginare pot da mana de ajutor

“Frica copilui fata de intuneric se naste din imaginatia lui, iar cea mai eficienta metoda de a o combate este utilizarea gandirii magice specifica varstei. Recrutarea unor personaje magice sau eroi preferati ai copilului, care sa-l protejeze atunci cand camera este intunecata, vraji de protectie sau ritualuri de culcare anti-frica, sunt cateva exemple de modalitati de interventie usor accesibile parintilor, care ajuta copilul sa depaseasca aceasta frica”, mai spune psihologul Ionut Ghiugan.

Articol publicat în: www.adevarul.ro

 Psiholog specialist Ionuţ Ghiugan

PROGRAMĂRI:
► Telefon: 0722.509.692
► E-mail: ionutghiugan@gmail.com

@|2019 Expertiza Psihologică judiciară Ionuţ Ghiugan

Informaţii utile:
→ Când are nevoie copilul de psiholog (click aici)
→ Depresia la copii (click aici)
→ Agresivitatea la copii (click aici)
→ Ce nu poţi să-i spui copilului ȋn timpul divorţului (click aici)
→ Violenţa asupra copilului (click aici)
→ Teste psihologice utilizate ȋn evaluarea copilului şi adolescentului (click aici)
→ Cum trebuie să gestioneze parinţii crizele de nervi ale celor mici (click aici)
→ De ce trebuie lăsaţi copiii să greşească (click aici)
→ Cele mai importante lecţii de viaţă pe care copilul trebuie să le ȋnveţe ȋn cei şapte ani de acasă (click aici)
→ Alienarea parentală (click aici)
→ Pachet evaluare abilităţi parentale şi stil parental (click aici)
→ Capcanele copilăriei (click aici)
→ De ce mint copiii (click aici)
→ Violenţa ȋn familie (click aici)


  • 0
646x404

Cum se manifesta agorafobia

Category : Psihologie clinică

Spatiile larg deschise sau nefamiliare, precum hipermarket-uri, stadioane, strazi aglomerate sau aeroporturi, sunt percepute de persoanele care sufera de agorafobie drept periculoase prin prisma faptului ca, in cazul unui atac de panica, nu vor gasi de aici nicio cale de scapare.

Agorafobia, termen care deriva din cuvintele grecesti agora – piata si phobia – frica, utilizat initial pentru a desemna o teama patologica de spatii deschise, se defineste prin frica de a fi singur in situatii si, mai ales, in locuri publice, din care persoana crede ca nu poate scapa usor sau in care nu se intrevede vreun ajutor disponibil in eventualitatea ca ar aparea un atac de panica.

O complicatie a atacurilor de panica

„In cazul persoanelor care prezinta aceasta tulburare, adevarata teama, cea esentiala, este legata de declansarea unui atac de panica“, explica, pentru Adevarul, psihologul Ionut Ghiugan. Cand urmeaza sa ajunga intr-un spatiu deschis, persoanele agorafobe tind sa anticipeze producerea unui atac de panica. Starea de frica ia amploare pe masura ce se apropie de locul respectiv si incep sa aiba senzatii de sufocare, ameteala, intunecarea vederii, palpitatii si anxietate. Atacul de panica ajunge sa se declanseze cu adevarat doar imaginand pericolul ce poate aparea in spatiile respective. Anticiparea acestor atacuri de panica creaza o dorinta puternica pentru agarofobi de a se intoarce acasa, acolo unde se simt in siguranta. „Frica repetarii unui nou atac de panica duce la evitarea sistematica a situatiilor in care ar putea reaparea, ceea ce nu rezolva problema ci, din contra, o mentine si o accentueaza”, mai spune psihologul Ionut Ghiugan.

Exista cazuri severe in care cei care prezinta astfel de tulburari ajung sa se izoleze in case, tocmai pentru a evita atacurile de panica, pentru a se tine departe de situatiile pe care care le considera periculoase si rusinoase.

Tulburarea este mai frecventa la femei

Debutul agorafobiei are loc la varste cuprinse intre 18 si 40 de ani si nu are legatura cu nivelul de educatie sau de inteligenta, iar tulburarea nu este legata de alte probleme psihiatrice sau psihologice. Studiile clinice indica o frecventa mai mare la femei.

Factorii care declanseaza agorafobia

De multe ori, primul atac de panica survine in conditii de stres. Dupa producerea acestuia, viitorul agarofob incepe sa asocieze producerea atacului de panica cu locul unde acesta s-a produs prima data (la metrou, stadion, supermarket, pe o strada aglomerata etc.) Anxietatea este, de asemenea, un factor declansator.

„Stresul fizic sau psihologic poate determina o stare de anxietate care, la randul ei, creste semnificativ vulnerabilitatea fata de tulburarea agorafoba”, mai arata psihologul Ionut Ghiugan.

Respiratia accelerata, raspunzatoare de unele simptome specifice atacului de panica, simptome care sunt interpretate gresit, se numara si ea printre factorii care pot declansa agorofobia. Gandurile nocive, evaluarea problemelor din perspective drastice, aspecte specifice anumitor structuri de personalitate, intra si ele in categoria acestor factori.

Ajutorul trebuie cautat la un psihoterapeut

Psihoterapeutul este cel care-l poate ajuta pe agorafob sa constientizeze ca simptomele sale nu sunt periculoase si ca la originea lor sta tocmai teama ca ele ar putea sa se manifeste. Printr-un program de expunere la situatiile anxiogene si desensibilizare, incet-incet pacientul va deveni capabil sa confrunte singur situatiile si locurile care anterior ii provocau panica, chiar daca pe parcursul psihoterapiei pot interveni momente de cadere, in care aparitia sporadica a unor alte atacuri de panica nu este exclusa.

Articol publicat în: www.adevarul.ro

Psiholog specialist Ionuţ Ghiugan

PROGRAMĂRI:
► Telefon: 0722.509.692
► E-mail: ionutghiugan@gmail.com

@|2019 Expertiza Psihologică judiciară Ionuţ Ghiugan

Informaţii utile:
→ Agorafobia şi tulburarea de panică  (click aici)
Anxietatea generalizată (click aici)
→ Fobia socială (click aici)
→ Teama de Avion – Aerofobia (click aici)
Dismorfobia – de ce anumite persoane devin ȋngrijorate excesiv de fizicul lor (click aici)
→ Agrafobia – Frica anormală de contacte sexuale (click aici)
→ Tulburarea de personalitate Evitantă (click aici)
→ Depresia, simptome şi tratament (click aici)
→ Stresul Posttraumatic. Cauze, tratament şi recuperare (click aici)
→ Pachet evaluare psihologică autocunoaştere şi dezvoltare personală (click aici)
→ Violența în familie. Efectele violenţei domestice asupra victimelor femei (click aici)
→ Boala maniaco-depresivă (click aici)
→ Cum prevenim şi tratăm surmenajul şi epuizarea (click aici)
→ Alienarea parentală (click aici)
→ Pachet evaluare abilităţi parentale şi stil parental (click aici)
→ Sindromul Stockholm ȋn violenţa domestică  (click aici)
→ Cum alegi cel mai potrivit psiholog (click aici)


  • 0
646x404

Cosmarul injectiilor: tripanofobia, frica de ace

Mai frecventa la copii, dar prezenta si la adulti, frica extrema de ace si de injectii este o fobie pe care psihologii o explica din mai multe perspective. Lasata netratata, se poate agrava in timp si poate cauza dificultati in viata personala. Acul si seringa le declanseaza copiilor crize greu de stapanit. Intra panica, tipa, plang si se agata cu disperare de orice pretext pentru a evita intepatura. Dar nu doar copii manifesta o frica extrema de ace si injectii. Tripanofobia este o fobie intalnita si in randul adultilor.

Aceasta frica poate fi inteleasa si explicata din mai multe perspective

“O practica educativa neadecvata fixeaza frica si anxietatea, induce credinta ca injectia face parte dintr-un proces dureros si dezagreabil. In multe situatii, frica este utilizata de persoanele implicate in cresterea copilului ca metoda de educatie si normare a comportamentului (daca nu esti cuminte, te ducem la doctor si-ti face injectie, daca nu-ti iei bluza pe tine, racesti si vine doctorul sa-ti faca injectii)”, explica, pentru Adevarul, psihologul Ionut Ghiugan.

Exista si situatii in care injectia este asociata de copil sau de adult cu urmarea unui tratament medical care implica suferinta fizica si emotionala.

“Frica reprezinta cel mai performant mecanism de aparare, iar atunci când se instaleaza intr-o forma intensa, persoana asociaza evenimentul evaluat ca periculos cu toate elemetele prezente in acel context (oameni, locuri, obiecte, cuvinte, imagini)”, mai spune psihologul.

Aceeasi fobie poate fi si rezultatul unui proces evolutiv al speciei, transmis la nivel genetic

“Frica de obiecte ascutite (ace, lame de cutit, etc.) are un caracter adaptativ si tine de supravietuire, prin aceasta reactie emotionala intensa evitandu-se pericolul de accidentare sau ranire. Ranile provocate de obiecte ascutite au fost intodeauna evaluate de oameni ca fiind foarte periculoase, pierderea de sange fiind o cauza importanta a decesului in lunga istorie evolutiva a speciei umane”, mai spune psihologul Ionut Ghiugan.

Cum convingem, totusi, copilul sa faca injectia. Este bine ca micutul care trebuie sa suporte intepatura sa fie pregatit dinainte pentru injectie. Parintii sau apropiatii ii pot spune la ce ar trebui sa se astepte.

”Copilul nu trebuie mintit in legatura cu ceea ce va simti. Ii putem spune ca doare, dar foarte putin, si ca trece repede. Este normal sa fie speriat si sa planga, dar daca este incurajat sa fie calm, poate accepta mai usor intepatura. De asemenea, este important ca parintii sa-si pastreze calmul in fata copilului, astfel incat micutul sa nu preia din anxietatea parintelui si sa se sperie si mai tare. In cazul fobiei manifestate de adulti, in functie de intensitatea fricii, ar putea fi nevoie de ajutorul unui psiholog, pentru ca, lasata netratata, aceasta fobie se poate agrava in timp si poate cauza dificultati in viata de zi cu zi“, mai spune Ionut Ghiugan.

Articol publicat în: www.advarul.ro

Psiholog specialist Ionuţ Ghiugan

PROGRAMĂRI:
► Telefon: 0722.509.692
► E-mail: ionutghiugan@gmail.com

@|2019 Expertiza Psihologică judiciară Ionuţ Ghiugan

Informaţii utile:
→ Claustrofobia (click aici)
→ Depresia la copii (click aici)
→ Agorafobia şi tulburarea de panică  (click aici)
→ Fobia socială (click aici)
→ Teama de avion Aerofobia (click aici)
→ Anxietatea (click aici)
→ Dismorfobia (click aici)
→ Agrafobia – Frica anormală de contacte sexuale (click aici)
→ Tulburarea de personalitate Evitantă (click aici)
→ Depresia, simptome şi tratament (click aici)
→ Stresul Posttraumatic. Cauze, tratament şi recuperare (click aici)
→ Pachet evaluare psihologică autocunoaştere şi dezvoltare personală (click aici)
→ Cum alegi cel mai potrivit psiholog (click aici)
→ Prejudecăţi legate de hipnoză (click aici)
→ Alienarea parentală (click aici)
→ Schizofrenia (click aici)


  • 0
646x4604

Cum facem diferenta intre psiholog si psihiatru

Cand apelam la psiholog si cand este nevoie sa cerem ajutorul psihiatrului. Este intrebarea pe care multa lume si-o pune atunci cand simte ca ar avea nevoie de sprijin pentru depasirea unor suferinte emotionale. Psihologul este un specialist in comunicare si comportament uman in timp ce psihiatrul este un medic specializat in tratamentul tulburarilor psihice.

Cand avem nevoie de psiholog si cand trebuie sa intervina psihiatrul. Cel mai simplu raspuns la intrebarea ce alegem este ca, in situatiile in care persoana suferinda este mai degraba nefunctionala, are nevoie de ajutorul unui psihiatru, care sa-i prescrie un tratament medicamentos pentru diminuarea simptomelor pana la disparitia acestora. Daca persoana este functionala, atunci suferindul are nevoie de serviciile unui psiholog – specialistul care-l va ajuta sa inteleaga de unde au aparut problemele si cum poate scapa de ele.

“Cele doua profesii au un obiectiv comun, legat de mentinerea sanatatii mintale si echilibrului psihic al populatiei. Formarea, metodele si tehnicile de tratament sunt diferite pentru fiecare profesie, precum si situatiile in care acestia pot sa intervina. Psihiatrul este un medic specializat in tratamentul tulburarilor psihice prin intermediul medicamentelor care actioneaza asupra psihicului. Acesta intervine atunci cand persoana percepe deformat realitatea, experimenteaza halucinatii auditive sau vizuale, are convingeri sau comportamente bizare, idei delirante, atunci cand functionarea proceselor cognitive este modificata patologic, cand persoana traieste intens stari de anxietate sau depresie. Psihologul este un specialist in comunicare si comportament uman – un absolvent al facultatii de Psihologie, care ulterior si-a obtinut atestatul de libera practica intr-o specialitate a psihologiei aplicate (psihologie clinica si psihoterapie, psihologie educationala, psihologia muncii si organizationala). Acesta evalueaza functionarea persoanei in plan cognitiv, afectiv sau comportamantal prin intermediul tehnicilor si metodelor specific psihologiei (observatia, interviul clinic, testul psihometric, etc.)”, explica, pentru „Adevarul“, psihologul Ionut Ghiugan.

Ce-i face diferiti pe cei doi specialisti este ca psihologul actioneaza asupra cauzelor problemelor pacientului, in timp ce psihiatrul intervine asupra simptomelor.

„Confuzia de rol dintre cele doua profesii este mentinuta in principal de lipsa de educatie a populatiei privind sanatatea mintala”

Prin consiliere psihologica sau psihoterapie, psihologul il ajuta pe individ sa-si imbunatateasca relatia cu el insusi si cu ceilalti, sa-si optimizeze performanta si randamentul, sa depaseasca situatiile de criza ale existentei, sa se dezvolte si maturizeze emotional. Nefiind medic, psihologul nu poate prescrie medicamente si nu pune un diagnostic medical, sarcina lui fiind sa identifice anumite probleme in functionarea persoanei si sa intervina pentru imbunatatirea performantelor individuale sau pentru depasirea unor momente de impas sau criza. Psihiatrul insa, il trateaza medicamentos.

“Confuzia de rol dintre cele doua profesii este mentinuta in principal de lipsa de educatie a populatiei privind sanatatea mintala si regulile generale de igiena psihica. Pe acest fond de lipsa de informatie, diferite credinte irationale sau mistice sunt mentinute si promovate in randul populatiei, iar tratamentele «alternative» pentru problemele de natura psihica sau psihologica sunt considerate in mod fals solutii adecvate. De exemplu, este inacceptabil pentru anul 2015 sa continuam sa tratam depresia prin tratamente energetice, divine sau printr-o infuzie de plante. Astfel de abordari nu fac decat sa mentina problema, pana in situatia in care aceasta nu mai poate fi controlata si tratata decat la nivel medical si institutionalizat”, mai spune psihologul Ionut Ghiugan.

Sunt situatii in care, suferindul poate avea nevoie si de psiholog si de psihiatru. Pacientul care beneficiaza de ajutorul unui psihiatru poate avea nevoie, ulterior tratamentului, dupa ce redevine cat de cat functional, si de ajutorul unui psiholog, pentru ca medicamentele nu pot schimba ce se intampla in mintea suferindului, iar daca acesta nu intelege de unde au aparut simptomele ce le intretine si cum scapa de ele, ar putea sa ajunga din nou la psihiatru. Practic, sunt situatii in care, suferindul poate avea nevoie si de psiholog si de psihiatru.

Important este sa ceara ajutor

“Atunci cand se modifica o constanta psiho-somatica sau apar dificultati in functionarea profesionala sau sociala (durere sau disconfort, scaderea capacitatii de concentrare sau de efort, oboseala persistenta, lipsa interesului sau placerii pentru activitati obisnuite, cotidiene, dificultati legate de somn sau emotii negative intense, etc.) pasul obligatoriu este sa apelam la ajutor de specialitate. Ignorarea problemelor de natura psihologica sau tratamentul neadecvat, creste riscul ca acestea sa se cronicizeze sau sa se transforme sub forma unor tulburari psihice foarte serioase, care vor afecta semnificativ functionarea persoanei si capacitatea de adaptare”, explica renumitul psiholog.

Citeste mai mult: www.adevarul.ro

PROGRAMĂRI:
► Telefon: 0722.509.692
► E-mail: ionutghiugan@gmail.com

@|2019 Expertiza Psihologică judiciară Ionuţ Ghiugan

Informaţii utile:
→ Pachet evaluare psihologică autocunoaştere şi dezvoltare personală (click aici)
→ Depresia, simptome si tratament (click aici)
→ Anxietatea (click aici)
→ Cum alegi cel mai potrivit psiholog (click aici)
→ Ipohondria. Cauze, simptome şi tratament (click aici)
→ Tulburarea de personalitate evitantă (click aici)
→ Tulburarea de personalitate antisocială (click aici)
→ Prejudecăţi legate de hipnoză (click aici)
→ De ce dragostea nu este sinonimă cu pasiunea (click aici)
→ De ce ne ȋndrăgostim online de străini (click aici)
→ „Uneori, oamenii nu vor să audă adevărul deoarece nu vor să le fie distruse iluziile“ (click aici)
→ Alienarea parentală (click aici)
→ Legătura între stilul parental pe care-l aplici şi dezvoltarea emoţională a copilului tău (click aici)
→ Divorţul şi efectele lui (click aici)
→ Capcanele copilăriei: cum sunt pregătite, de la vârste fragede, viitoarele paciente ale chirurgilor esteticieni (click aici)
→ Psihologia violului (click aici)


  • 0
57 Lapsiholog.com

Ipohondria. Cauze, simptome si tratament.

Category : Psihologie clinică

Ce este Ipohondria. Fiecare persoana se confrunta, la un moment dat in viata, cu anumite simptome fizice, care provoaca ingrijorare, teama si care pot determina persoana sa creada ca sufera de o anumita boala. Acest lucru nu inseamna ca persoana respectiva este ipohondra, dimpotriva, in acest context, teama, preocuparea este o reactie normala de aparare a organismului, care determina persoana sa afle cauza si eventual sa urmeze tratamentul necesar.

In situatia in care aceasta teama de boala dureaza mai mult de 6 luni, iar medicii pe care ii consultam si rezultatele medicale atesta absenta unei boli, putem vorbi despre ipohondrie, o tulbuare care netratata ne poate afecta serios viata si echilibrul interior. Ipohondria se defineste ca frica sau convingerea patologica de a suferi de o boala grava, cu toate ca o astfel de boala nu este prezenta. Ipohondria este termenul popular, termenul medical utilizat pentru aceasta tulburare este cel de hipocondrie. 

Cum se manifesta aceasta afectiune. Aceasta tulburare psihica pentru a fi confirmata trebuie sa includa urmatoarele manifestari:

  • O preocupare deosebita fata de o boala fizica serioasa. Ipohondrii se tem de boli precum cancerul, tumori craniene, atacurile cerebrale sau chiar SIDA.
  • O caracteristica importanta a acestei afectiuni este tendinta de a mearga la multi medici, in speranta de a gasi unul care sa confirme suferinta presupusa. Atitudinea nerealista fata de boala inchipuita si dorinta de a primi confirmarea, pot deteriora relatia medic/pacient.
  • Chiar si dupa ce medicii si rezultatele analizelor confirma absenta bolii, ipohondrul tot nu e convins ca nu sufera de nicio boala. Dimpotriva, anxietatea lui creste si continua sa creada ca are ceva foarte grav. Rezultatele analizelor linistesc persoana numai pentru o perioda relativ scurta, dupa care simptomele incep sa revina cu intensitate.
  • Persoana care sufera de aceasta tulburare traieste intr-o permanenta stare de anxietate si stres, iar aceasta suferinta sufleteasca afecteaza functionarea normala, viata de zi cu zi.

Pe cine afecteaza. Datele statistice arata ca aceasta tulburare afecteza, in egala masura, barbatii si femeile. Debutul poate sa apara la orice varsta, insa exista o crestere a manifestarii in jurul varstei de 30/40 ani pentru barbati si 40/50 ani pentru femei.

Cauzele acestei tulburari sunt de natura psihologica si se poate explica astfel:

  • O anumita hipersensibilitate a persoanei fata de functionarea si senzatiile somatice (acestea sunt interpretate intr-o maniera eronata, ca semene ale unei disfunctii sau boli somatice). O toleranta scazuta pentru durere sau disconfort somatic.
  • Prezenta unui  eveniment traumatizant in copilarie sau adolescenta, eveniment stresant care a provocat o suferinta semnificativa (despartirea, separarea, imbolnavirea unei persoane dragi, decesul unei persoane apropiate).
  • Agresivitatea fata de alte persoane este intreptata impotriva sinelui, prin intermediul unei anumite parti a corpului. Organul afectat poate avea o semnificatie simbolica importanta.
  • Nevoia de atentie. Persoanele ipohondre cauta sa atraga atentie familiei, prietenilor, medicilor, vor sa scape de responsabilitati si sa se simta in centrul atentiei. Ei au nevoie sa fie ascultati, compatimiti si intelesi. Uneori, ipohondria este motivata inconstient de obtinerea acestor avantaje.

Tratament si interventie


Persoanele cu ipohondrie au tendinta de a se adresa rapid serviciilor medicale. Cu toate acestea, ei nu sunt dornici de a consulta un psiholog sau un medic psihiatru, deoarece se tem ca acestia vor considera ca „simptomele sunt doar in capul lor”. Trebuie stiut insa ca tratamentul precoce este de un real ajutor si creste sansele pentru o vindecare rapida.

Din nefericire, persoanele ipohondre solicita tarziu ajutorul psihologic specializat, iar atunci cand o fac exista deja instalate diverse tipuri de complicatii, care ingreuneaza tratamentul si durata acestuia (depresie, anxietate sau tulburare de panica, simptome obsesiv-compulsive, dependenta de antialgice sau sedative, etc.). De asemenea, trebuie stiut ca teama sau convingerea patologica de a suferi de o boala somatica, poate apartine si altor tulburari psihice, cum ar fi schizofrenia sau  tulburarea de somatizare.

Psihoterapia


Avand la baza o cauza psihologica, tratamentul recomandat in cazul ipohondriei este interventia psihoterapeutica. Aceasta isi propune, utilizand tehnici si instrumente specifice sa produca constientizarea  situatie reale pe care o traieste persoana ipohondra si astfel sa modifice cadrul general in care este privita problema. Persoana invata sa isi conteste presupunerile patologice, sa-si exprime emotiile si in final sa-si schimbe comportamentul.

Hipnoterapia este o alta forma de tratament eficienta in cazul ipohondriei. Hipnoza in sine nu este curativa prin ea insasi, ci prin faptul ca stimuleza asociatii si modificari pozitive in plan cognitiv, afectiv si comportamental. Din acest motiv hipnoza poate fi utilizata cu succes in corectarea distorisunilor cognitive si in modificarea comportamentului. In interventia psihoterapeutica, hipnoza este utilizata pentru a genera si a intari anumite comportamente adaptative invatate si pentru a stabili noi asociatii in avantajul clientului. Hipnoza ca forma de comunicare sugestiva, poate oferi solutii, dar si contribuie, la construirea unor unor expectatii pozitive, in legatura cu posibilitatea schimbari.

 Interventia medicamentoasa. Atunci cand persoana apeleaza tarziu la ajutorul specializat este posibil ca diverse tulburari asociate ipohondriei, sa se manifeste intens (depresia, anxietatea) si in aceasta situatie tratamentul medicamentos prescris de medicul psihatru este necesar. Fara a reduce manifestarea acestor simptome, interventia psihologica este dificil de implementat.

Ipohondria, boala oamenilor sanatosi


Pe langa ajutorul specializat, persoanele care sufera de aceasta tulburare au nevoie si de compasiunea si sustinerea familiei, prietenilor apropiati. Este nevoie de rabdare si timp, pentru ca persoana sa invete sa constientizeze adevaratele problemele, sa-si asume responsabilitati  si in final sa adopte noi comportamente care sa-l ajute sa faca fata singur problemelor vietii.

Psiholog specialist Ionuţ Ghiugan

PROGRAMĂRI:

► Telefon: 0722.509.692
► E-mail: ionutghiugan@gmail.com

@|2019 Expertiza Psihologică judiciară Ionuţ Ghiugan

Informaţii utile:
→ Pachet evaluare psihologică autocunoaştere şi dezvoltare personală (click aici)
→ Schizofrenia (click aici)
→ Sindromul Münchausen: de ce unii oameni vor cu orice preţ să obţină statutul de pacienţi (click aici)
→ Procrastinarea, boala civilizaţiei moderne (click aici)
→ Prejudecăţi legate de hipnoză (click aici)
→ Cum alegi cel mai potrivit psiholog (click aici)
→ Cum ne putem vindeca mobilizând resurse interne ale organismului (click aici)
→ Cum să ne comportăm cu persoanele dificile (click aici)
→ Depresia, simptome si tratament (click aici)
→ Anxietatea (click aici)
→ Tulburarea de Personalitate Paranoidă (click aici)
→ Tulburarea delirantă (click aici)
→ Tulburarea de personalitate schizotipală (click aici)
→ De ce stigmatizează românii cu ȋndârjire bolnavii psihici (click aici)
→ Cum explică psihologii excentricitatea, credinţele ciudate şi percepţiile distorsionate (click aici)
→ Teste psihologice utilizate ȋn evaluarea adulţilor (click aici)


  • 0
646x4044

De ce dragostea nu e sinonima cu pasiunea. Cand stim ca iubim cu adevarat si care sunt indiciile ca avem de-a face doar cu o pasiune trecatoare

Chiar daca au cateva puncte comune, dragostea adevarata si pasiunea nu sunt unul si acelasi lucru. Incadrarea corecta intr-una sau alta dintre cele doua emotii se face in functie de atitudinea fata de intimitate si sex, capacitatea de a comunica dorintele si nevoile, dar si de modul in care sunt gestionate conflictele si asteptarile fata de partenerul de relatie.

“Cand vorbim despre dragoste si pasiune, intampinam in mod firesc dificultati de a defini cei doi termeni in plan emotional si comportamental. La nivel subiectiv, fiecare persoana are propria definitie si grila de evaluare, plecand de la o dubla conditionare: influenta culturala a mediului social si cea a mediului de crestere si formare (familia in care a crescut, relatiile dintre parinti, experientele personale traite, etc.)”, explica, pentru Adevarul, psihologul Ionut Ghiugan.

Pasiunea si dragostea se simt aproximativ la fel pentru ca intensitatea starilor poate fi perceputa la fel de mare in ambele cazuri. Asta pentru ca pasiunea poate fi usor confundata cu dragostea. Realitatea este ca pasiunea poate fi prezenta si in absenta dragostei adevarate. Este, mai ales, cazul barbatilor care simt atractii sexuale puternice pentru femei pe care nici macar nu le cunosc, insa, la fel de bine, acest lucru poate fi valabil si in cazul femeilor. Pasiunea se bazeaza pe instinct, in timp ce dragostea adevarata se defineste in functie de mult mai multe criterii, iar cele mai importante dintre acestea sunt compatibilitatea si angajamentul.

“Intr-o prima perspectiva cultural-sociala, cele doua sentimente sunt unite si definite comun. Dragostea si pasiunea sunt legate fundamental si insotesc relatia de cuplu pe termen nedefinit, indiferent de situatia existentiala sau de timpul petrecut in comun. Plecand de la acest mit cultural, dragostea adevarata, multe persoane intampina dificultati serioase in a se implica efectiv intr-o relatie de lunga durata. Utilizarea acestui concept comun, dragoste si pasiune, aduce beneficii importante in definirea si mentinerea sistemului de valori traditionale, privind familia si relatia de cuplu. La nivel practic, existential, definirea dragostei adevarate ca pasiune intensa, pe termen nedefinit, naste confuzie si indecizie privind propria agenda emotionala”, mai spune psihologul.

Pasiunea nu este suficienta. Dragostea implica mecanisme psihologice complexe, in timp ce pasiunea se rezuma la cele instictiv-biologice. Timpul este, de obicei, cel care iti arata daca traiesti o pasiune sau o dragoste adevarata, pentru ca relatiile construite doar pe atractie sexuala sunt sortite esecului. Pasiunea nu dureza la nesfarsit, chiar daca ambii partenerii care traiesc emotia sunt convinsi ca ea le este data pentru totdeauna.

“Din perspectiva psihologica, cele doua concepte sunt definite individualizat, plecand de la procesele psihice implicate si comportamentele asociate fiecarui termen. Dragostea pasionala implica mecanisme instictiv-biologice, declansand preponderent emotii intense si comportamente sexuale (dorinta, excitatie, atractie sexuala, etc.). Dragostea definita ca un sentiment de afectiune implica preponderent mecanisme psihologice complexe si este declansata de nevoia de intimitate si angajament fata de o persoana. Diferentele apar mai ales in cazul dragostei, ca sentiment de afectiune, pentru ca la baza acestei emotii se afla stilul de atasament al fiecarui individ. Stilul de atasament reprezinta maniera in care oamenii percep si raspund la intimitate in relatii si angajament (stil securizat, anxios, evitant, perturbat sau lipsa atasamentului)”, explica Ionut Ghiugan.

Masura in care te intereseaza ce gandeste celalalt, ce nevoi, valori si conceptii are si care sunt lucrurile pe care le ai in comun cu partenerul relatiei este un indicator in stabilirea corecta a sentimentului de pasiune sau de dragoste.

“La nivel practic, pentru ca cei doi parteneri de cuplu sa-si defineasca corect cele doua concepte este necesar sa abordeze urmatoarele aspecte: modul in care comunica, atitudinea fata de intimitate si sex, capacitatea de a comunica dorintele si nevoile lor, modul in care gestioneaza conflictele si asteptarile fata de partenerul de relatie”, mai spune specialistul.

Articol publicat în: www.adevarul.ro

Psiholog specialist Ionuţ Ghiugan

PROGRAMĂRI:
► Telefon: 0722.509.692
► E-mail: ionutghiugan@gmail.com

@|2019 Expertiza Psihologică judiciară Ionuţ Ghiugan

Informaţii utile:
→ Pachet evaluare psihologică autocunoaştere şi dezvoltare personală (click aici)
→ Pachet evaluare abilităţi parentale şi stil parental (click aici)
→ Agorafobia şi tulburarea de panică  (click aici)
→ Teama de Avion – Aerofobia (click aici)
→ Alienarea parentală (click aici)
→ Agresivitatea la copii (click aici)
→ Tulburarea de Personalitate Evitantă  (click aici)
→ Tulburarea de Personalitate Paranoidă (click aici)
→ De ce femeile abuzate se ataşează de partenerii agresivi, le caută scuze şi refuză să-i părăsească. Sindromul Stockholm ȋn violenţa domestică  (click aici)
→ Stresul Posttraumatic. Cauze, tratament şi recuperare (click aici)
→ Personalitatea sadică (click aici)
→ Depresia, simptome şi tratament (click aici)
→ Violența în familie (click aici)
→ Cum alegi cel mai potrivit psiholog (click aici)


  • 0
646x404

Legatura intre stilul parental pe care-l aplici si dezvoltarea emotionala a copilului tau

Potrivit psihologilor, dacă ştim ce fel de adult vrem să devină copilul nostru, trebuie să ştim cum să abordăm relaţia cu el, cum să răspundem nevoilor lui, dar şi ce regulile şi limitele să-i impunem. Mai exact, trebuie să fim atenţi la stilul parental pe care-l abordăm. Stilul parental defineşte metodele şi strategiile educative pe care le foloseşte părintele în creşterea şi educarea copilului, în funcţie de cunoştinţele, valorile şi atitudinile sale.

 “Un părinte care este competent psihic de a creşte şi îngriji un copil poate avea oricare din stilurile parentale descriese în literatura de specialitate. Stilurile parentale se înscriu în aria largă a normalităţii, însă anumite stiluri parentale sunt asociate mai mult cu efecte benefice privind dezvoltarea socio-afectivă şi academică a copilului”, explică, pentru Adevărul, psihologul Ionuţ Ghiugan.

În literatura de specialitate sunt descrise: stilul dictatorial, stilul permisiv, stilul democratic şi stilul neglijent şi neimplicat.

Stilul dictatorial corespunde unui tip de educaţie în cadrul familiei extrem de severe, rigide şi restrictive, la care se adaugă şi pedepsele, inclusiv cele corporale.

“Părintele care prezintă acest stil parental în relaţie cu copilul pune accentul pe control şi supunere necondiţionată. Părintele încearcă să-l determine pe copil să se conformeze unui standard de conduită fixat, iar în cazul în care acest lucru nu se întâmplă, îl pedepseşte pe copil arbitrar şi violent. Părintele cu acest stil parental îşi doreşte un copil competitiv şi are aşteptări mari legate de acesta”, mai spune cunoscutul psiholog.

Părintele manifestă, în acest caz, un grad mare de control şi un nivel scăzut de disponibilitate afectivă. Standardele pe care i le impune sunt ridicate, iar control este excesiv de strict.

“În situaţia în care copilul obţine standardul cerut, părintele nu-şi manifestă afecţiunea, lauda sau nu îl recompensează pe copil. Copiii cu părinţi care prezintă un stil parental dictatorial tind să fie mai nemulţumiţi, mai retraşi, mai neîncrezători şi au o stimă de sine scăzută în comparaţie cu alţii copiii”, mai spune Ionuţ Ghiugan.

Potrivit specialiştilor, la adolescenţă, în încercarea de a se revolta faţă de acest stil parental, foştii copii pot deveni rebeli şi prezintă risc de consum de alcool/droguri, delicvenţă sau alte comportamente de risc.

La polul opus, stilul parental permisiv prezintă un grad scăzut de control din partea părinţilor şi o foarte mare disponibilitate afectivă.

“Părintele pune accent pe exprimarea personală a copilului şi mecanismele de autoreglare ale acestuia. Părintele care prezintă acest stil parental este afectos şi grijuliu dar impune puţine reguli sau restricţii. Manifestă puţine cerinţe faţă de copil şi ȋi permite acestuia să-şi supravegheze singur activităţile, fără să-l controleze. Rareori pedepseşte copilul, aplică o disciplinare inconstantă, evita confruntările şi cedează uşor constrângerilor sau situaţiilor în care copilul plânge pentru a obţine ceva”, spune psihologul Ionuţ Ghiugan.

Într-un astfel de stil, părinţii le îndeplinesc copiilor toate dorinţele şi nu le interzic aproape nimic, chiar dacă e vorba de comportamente deranjante pentru cei din jur.

“La vârstă preşcolară, copiii crescuţi utilizând acest stil parental tind să fie imaturi, prezintă capacitate slabă de autocontrol şi foarte puţine competenţe de explorare. La vârsta şcolară, copilul prezintă o mare probabilitate de a manifestă probleme comportamentale, rezultate şcolare scăzute, însă are stimă de sine ridicată, are bune abilităţi sociale şi este foarte puţin predispus la depresie”, mai spune specialistul.

Stilul parental democratic este acela în care părintele pune accent pe individualitatea copilului, dar subliniază constrângerile sociale, realizând o echivalenţă între libertăţi şi obiligaţii.

“Părintele care prezintă un astfel de stil parental este iubitor, asertiv şi înţelegător, dar cere din partea copilului o purtare bună şi menţinerea unor standarde sociale privind comportamentul acestuia. În situaţia ȋn care copilul încalcă standardele de comportament stabilite, pe un fond relaţional cald şi de susţinere, părintele impune pedepse limitate şi adaptate nivelului de dezvoltare al copilului. Părintele utilizează pedepsele doar cu scopul disciplinării copilului şi nu pentru a produce suferinţă. Explică copilului raţionamentul din spatele pedepsei, încurajează negocierile verbale şi găsirea unor soluţii viitoare pentru a evita repetarea pedepsei”, mai spune specialistul.

Stilul parental democratic pare a avea cele mai multe beneficii pentru copil. Potrivit psihologului, preşcolarii cu părinţii care au acest stil parental tind să fie mai independenţi, capabili de autocontrol şi asertivitate, dornici să exploreze medii noi. La vârstă şcolară, copilul este responsabil, are rezultate bune la învăţătură, este disciplinat, deţine competenţe sociale bune şi este cooperant.

Stiulul parental neglijent şi neimplicat are, în schimb, o serie lungă de repercursiuni asupra copilului, pentru că părintele se interesează prea puţin de nevoile sale şi-l lasă, mai degrabă, la voia întâmplării.

“Părinţii cu acest stil parental, fie din cauza stresului, a depresiei, a consumului de alcool sau droguri, sunt preocupaţi doar de nevoile proprii, ignorând necesităţile de creştere şi educare ale copilului. Aceşti părinţi, atunci când sunt solicitaţi de copil răspund cu iritare sau cu comportament de retragere. Copiii cu părinţii cu acest stil parental, au fost identificaţi că fiind impulsivi, sfidători, nefericiţi şi cu puţine abilităţi sociale”, încheie psiholog Ionuţ Ghiugan.

Aricol publicat în: www.adevarul.ro

Psiholog specialist Ionuţ Ghiugan

PROGRAMĂRI:
► Telefon: 0722.509.692
► E-mail: ionutghiugan@gmail.com

@|2019 Expertiza Psihologică judiciară Ionuţ Ghiugan

Informaţii utile:
→ Pachet evaluare abilităţi parentale şi stil parental (click aici)
→ Când are nevoie copilul de psiholog (click aici)
→ Depresia la copii (click aici)
→ Ce nu poţi să-i spui copilului ȋn timpul divorţului (click aici)
→ Violenţa asupra copilului (click aici)
→ Alienarea parentală (click aici)
→ Teste psihologice utilizate ȋn evaluarea copilului şi adolescentului (click aici)
→ De ce trebuie lăsaţi copiii să greşească (click aici)
→ Cele mai importante lecţii de viaţă pe care copilul trebuie să le ȋnveţe ȋn cei şapte ani de acasă (click aici)
→ Agresivitatea la copii (click aici)
→ Copiii care ȋşi rod unghiile ascund o teamă uriaşă (click aici)
→ Expertiza psihologică a copilului şi familiei ȋn procesul de stabilire a condiţiilor exercitării autorităţii părinteşti (click aici)
→ Tulburarea de Personalitate Evitantă  (click aici)
→ Tulburarea de Personalitate Paranoidă (click aici)


  • 0
646x404

Cum prevenim si tratam surmenajul si epuizarea. Cand trebuie sa mergem la psiholog

Oboseala este un fenomen fiziologic firesc in perioade aglomerate, ce ar trebui sa dispara dupa ce ne alocam un timp anume pentru odihna. Cand efortul fizic sau psihic este excesiv si prelungit, iar odihna este insuficienta sau prost organizata, putem intra in surmenaj, o stare de oboseala extrema caracterizata prin somnolenta, dureri de cap, nervozitate, scadere a posibilitatii de concentrare. De la surmanaj la epuizare nu e decat un pas.

In situatii de supra-solicitare sau situatii intense emotional, organismul activeaza mecanisme de protectie si aparare pentru a depasi situatia limita.

“Stresul poate fi cauzat de orice element din mediul inconjurator cu care interactionam, caruia nu reusim sa-i facem fata sau care pune presiune constant in viata noastra. Pentru perioade lungi de timp, stresul determina oboseala accetuata, scade semnificativ capacitatea de adaptare a persoanei si motivatia de implicare si orientare in alte activitati”, explica, pentru Adevarul, psihologul Ionut Ghiugan.

Surmenajul apare cand efortul nu este dozat dupa un program echilibrat. Munca nechibzuita ne impinge intr-un cerc vicios. Permanenta excitare psihica, teama si nelinistea care vin la pachet duc la tulburari de somn, tulburari de ritm cardiac si sensibilitate exagerata. Lipsa de dinamism ne lasa si fara chef de munca si fara chef de distractie. Surmenajul slabeste rezistenta organismului si predispune la aparitia unor boli.

Cum prevenim surmenajul. Oboseala cronica poate fi insa prevenita prin organizarea echilibrata a activitatii, alternand timpul de lucru cu cel de repaos, munca intelectuala cu cea fizica, repartizand activitatile mai grele dimineata si alegand pentru desfasurarea celor mai intense eforturi zilele de la mijlocul saptamanii – cea de-a treia sau a patra zi de dupa zilele libere. O dieta potrivita ajuta si ea la prevenirea surmenajului. Alimentele bogate in crom, fier, magneziu, potasiu si in vitaminele B, C si E, precum si cele bogate in fibre ajuta la sustinerea efortului fizic si intelectual. In schimb trebuie limitate cofeina si alcoolul.

Cand si cui trebuie sa cerem ajutor. Chiar daca nu trece la fel de usor ca oboseala, surmenajul cauzat de munca excesiva, de supra-solicitare are nevoie tot de odihna. De multe ori insa, aceasta nu este un remediu suficient. Cand de vina sunt si situatiile intense emotionale, sau de alta natura, trebuie sa cerem ajutor de specialitate.

“Pentru a depasi astfel de situatii este important sa identificam corect sursa problemei si comportamentul care o mentine. Daca este o cauza de natura somatica, persoana trebuie sa apeleze la medic. In situatia in care sunt prezenti factori psiho-emotionali, persoana are nevoie de indrumarea unui psiholog specializat in consiliere psihologica si psihoterapie. Indiferent de sursa acestor stari, persoana nu trebuie sa adopte un comportament pasiv sau de evitare, ci este necesar sa caute ajutor pentru a dezvolta stategii rezolutive”, spune psihologul Ionut Ghiugan.

Articol publicat în: www.adevarul.ro

PROGRAMĂRI:
► Telefon: 0722.509.692
► E-mail: ionutghiugan@gmail.com

@|2019 Expertiza Psihologică judiciară Ionuţ Ghiugan

Informaţii utile:
→ Pachet evaluare psihologică autocunoaştere şi dezvoltare personală (click aici)
→ Depresia, simptome si tratament (click aici)
→ Anxietatea (click aici)
→ Tulburarea de Personalitate Dependentă (click aici)
→ Cum apare masochismul (click aici)
→ Cum se pot schimba oamenii agresivi sau cei pasivi (click aici)
→ Expertiza psihologică ȋn cazurile de stres post-traumatic (click aici)
→ Alienarea parentală (click aici)
→ Pachet evaluare abilităţi parentale şi stil parental (click aici)
→ De ce femeile abuzate se ataşează de partenerii agresivi, le caută scuze şi refuză să-i părăsească. Sindromul Stockholm ȋn violenţa domestică  (click aici)
→ Tulburarea de Personalitate Paranoidă (click aici)
→ Cum alegi cel mai potrivit psiholog (click aici)


  • 0
646x404

Iertarea nu ne mai schimba trecutul, dar ne va influenta viitorul

Se spune ca nimic nu e mai dulce ca razbunarea. Un adevar valabil doar pentru cine n-a inteles cat de eliberatoare este iertarea. Psihologii spun ca adoptarea unei conduite pozitive, atunci cand suntem raniti, inselati sau jigniti, ne aduce, intr-un final, mai multe beneficii decat satisfactia de moment pe care o avem atunci cand ne razbunam. Cand cineva ne loveste, mai ales in orgoliu, instinctul ne dicteaza un raspuns natural negativ.

“Exista culturi in care oamenii tind sa se razbune preponderent cand este vorba de fapte ce i-au ranit pe cei apropiati. In altele, razbunarea ia nastere, in general, din furie. Sunt si culturi in care razbunarea este dictata indeosebi de rusine. In unele cazuri, un astfel de raspuns aduce linistea, insa in cele mai multe, nu, ci, din contra, vine cu un pachet intreg de emotii negative, care ajung sa le depaseasca pe cele dinaintea razbunarii”, explica, pentru Adevarul, psihologul Ionut Ghiugan.

Dificultatea de a trece cu vederea faptele care ne-au ranit, mai ales cand este vorba despre actiuni intentionate ce au avut consecinte adanci asupra noastra nu este usor de depasit. Dar odata sucombata aceasta problema, am putea avea mult de castigat, arata studiile. Asta pentru ca iertarea este eliberatoare.

“Iertarea este o conduita destul de complexa. A ierta inseamna a veni cu un raspuns mai degraba pozitiv decat negativ fata de atitudinea celui care ne-a ranit, iar raspunsul nu insemna doar fapte, ci si ganduri. Ea poate fi o predispozitie de personalitate ori doar dictata de mentalitatea structurii sociale din care facem parte”, mai spune specialistul. Spre exemplu, in mediul rural mai ales, infidelitatea barbatului este adesea iertata, pe cand cea a femeii, foarte rar. In mediul urban, lucrurile stau putin altfel, fiindca raspunsul negativ al partenerei atunci cand este inselata tinde sa devina mai frecvent decat iertarea.

„Iertarea spirtuala se bazeaza pe utilizarea gandirii irationale”. Totodata, ne este mai usor sau mai greu sa iertam, in functie de atitudinea celui care ne-a ofensat. Daca aceasta este una de remuscare, parca putem sa ne retinem pornirile razbunatoare si sa adoptam un raspuns pozitiv. Iar daca aceasta atitudine este insotita si de scuze, lucrurile se simplifica si mai mult. Adevarata provocare este atunci cand nu avem parte nici de una, nici de alta.

“Cand vorbim despre iertare, inevitabil asociem acest termen cu dimensiunea religioasa/spirituala transmisa cultural si social in mediul de crestere si educatie. Aceasta abordare presupune inlocuirea sentimentelor negative de ura si razbunare cu sentimente de iubire si acceptare fata de o alta persoana care ne-a creeat un prejudiciu la nivel psihologic sau social, in mod direct sau indirect. Solutia iertarii spirituale presupune ca persoana sa schimbe fundamental perspectiva fata de agresor si situatia traumatica. Sa transforme complet si integral evaluarea sa initiala, astfel raul produs si asociat agresorului devenind o stare de bine si acceptare pentru individ. In multe situatii, aceasta perspectiva reprezinta o solutie alternativa mult mai indicata pentru sanatatea fizica si psihologica a persoanei, comparativ cu abordarea bazata pe resentimente, ura si vinovatie. Totusi, iertarea spirtuala se bazeaza pe utilizarea gandirii irationale si reprezinta o solutie adaptativa incompleta”, mai spune psihologul.

Iertarea matura. Este important de stiut ca a raspunde unei fapte reprobabile cu aceeasi moneda, pe principiul “ochi pentru ochi, dinte pentru dinte” este, cel mai adesea, distructiv. “Anihilarea” acestei porniri este optiunea care ne da cele mai mari sanse sa mai avem relatii normale cu cei care ne-au ranit.

„Din perspectiva psihologica, vorbim despre iertarea matura, adaptativa pentru individ in contextul sau de viata, o viziune realista bazata pe gandire rationala si critica. Iertarea matura presupune integrarea completa a obiectului furiei pastrand atat aspectele bune cat si pe cele rele. Aceasta perspectiva ofera persoanei sansa adaptativa de a invata din situatia negativa prin care a trecut, pentru ca in situatii similare viitoare sa poata reactiona adecvat si eficient. Iertarea matura nu presupune doar o inlocuire de emotii (emotiile negative schimbate cu emotii pozitive) ci un proces intentionat si voluntar ce implica emotii superioare (emaptie), restructurari cognitive complexe si adoptare unor comportamente prosociale” explica psihologul Ionut Ghiugan.

Dar nu trebuie neaparat sa optam pentru o iertare oarba, ci, de preferat, pentru una ce vine pe fondul clarificarii problemei si explicarii celuilalt ca faptele sale ne-au ofensat.

„Iertarea matura aduce o serie de beneficii importante in planul functionarii echilibrate si performante. Ajuta la vindecarea ranilor psihologice din trecut prin schimbarea perspectivei asupra contextului, agresorului si propriei persoane. Imbunatateste sanatatea fizica si psihologica, starea de confort psihic si rezistenta la noi situatii asemanatoare. Atunci cand relatia conflictuala este semnificativa pentru individ, ajuta la reconciliere si promoveaza un stil de gandire sanatos si adaptativ”, incheie specialistul.

Articol publicat în: www.adevarul.ro

PROGRAMĂRI:

► Telefon: 0722.509.692
► E-mail: ionutghiugan@gmail.com

@|2019 Expertiza Psihologică judiciară Ionuţ Ghiugan

Informaţii utile:
→ Pachet evaluare psihologică autocunoaştere şi dezvoltare personală (click aici)
→ Prejudecăţi legate de hipnoză (click aici)
→ Cum alegi cel mai potrivit psiholog (click aici)
→ Depresia, simptome si tratament (click aici)
→ Psihologia violului (click aici)
→ Agorafobia şi tulburarea de panică  (click aici)
→ Tulburarea de personalitate Evitantă (click aici)
→ Procrastinarea, boala civilizaţiei moderne (click aici)
→ Sindromul Münchausen (click aici)
→ Sindromul Genovese (click aici)