Author Archives: admin

  • 0
646x404

Cum ii afecteaza pe copii lipsa tatalui. Un baietel are alte probleme decat o fetita crescuta fara figura paterna

Spre deosebire de copiii care au alaturi figura paterna, cei care nu au parte de prezenta si implicarea tatalui in dezvoltarea lor se adapteaza mai greoi social si academic. Influenta tatalui este diferita la baietei si fetite, iar absenta sa, spun psihologii, ii afecteaza intr-un fel pe unii si in altul pe ceilalti, atat in perioada de formare, cat si la maturitate.

“Cu certitudine, putem afirma ca dezvoltarea psihologica si sociala a viitorului adult depinde in mod semnificativ de relatia pe care copilul o are cu ambii parinti, dar si de relatia armonioasa dintre parinti. In functie de varsta si caracteristicile individuale ale copilului, absenta unui parinte sau conflictul intens mama-tata, poate influenta semnificativ modul in care copilul isi formeaza propria personalitate (stil de atasament, imagine de sine, etc.) si relatia cu mediul extern familiei (social, educational, profesional)”, explica, pentru „Adevarul“, psihologul Ionut Ghiugan.

Pentru copii este foarte important sa aiba o relatie echilibrata cu cei doi parinti, afectiunea tatalui fiind la fel de necesara si importanta ca cea a mamei.

“Implicarea tatalui in cresterea si educarea copilului reprezinta un factor cheie al unei maturizari afective si psiho-sociale. Copiii care au crescut in relatie cu tatal, intr-un mediu familial armonios, inregistreaza competente cognitive si sociale (capacitate de rezolvare a problemelor, incredere, autocontrol, empatie) mai ridicate, in comparatie cu copiii care au crescut in absenta relatiei cu tatal”, mai spune psihologul.

Stabilirea rolului legat de masculinitate si feminitate sunt afectate. Daca pentru parinti ruperea cuplului este dureroasa, pentru copii suferinta este inzecit mai mare, pentru ca dincolo de problemele la care asista in perioada divortului, apare un context nou si dureros – acela in care copilul va trebui traiasca fara un parinte, cel mai adesea, cand e vorba de incheierea unei casnicii, fara tata. Lipsa figurii paterne isi va pune definitiv amprenta pe dezvoltarea copilului, a carui traiectorie emotionala si adaptativa va fi cu totul alta decat daca ar fi avut si tatal aproape.

“Studiile care au avut ca obiect relatia tata-copil au ajuns la concluzia ca prezenta unui tata implicat emotional si protector in viata copilului este la fel de importanta ca si mama in dezvoltarea emotionala, sociala si academica a copilului. La polul opus, lipsa tatalui sau un tata indisponibil si neimplicat in viata familiei, afecteaza dezvoltarea copilului in ceea ce priveste stabilirea rolului legat de masculinitate si feminitate, abilitatile cognitive si motivatia”, spune specialistul.

Potrivit studiilor amintite, exista situatii in care absenta fizica si lipsa afectiunii tatalui sunt chiar mai greu de suportat decat atunci cand vine vorba de mama. Explicatia sta, pentru aceste situatii aparte, in faptul ca respingerea este mai dureros resimtita atunci cand vine din partea parintelui pe care copilul il considera mai puternic. Fetele care au tatal alaturi ajung sa ia, la maturitate, decizii mai bune privind relatiile cu barbatii Rolul tatalui in viata fetitelor si baieteilor trebuie privit diferit din perspectiva sanselor pe care copiii le au sa se adapteze in societate si sa dezvolte, mai tarziu, relatii functionale.

“Fetele si baietii care au parte de prezenta si implicarea tatalui in dezvoltarea lor sunt mai pregatiti sa se adapteze la nivel relational, social si academic. Exista, totusi, o diferenta in modul in care prezenta figurii paterne formeaza viitorul adult. Fetele, ca adulti, ajung sa ia decizii mai bune in legatura cu relatiile viitoare si, in final, sa dezvolte relatii de cuplu sigure si sanatoase, echilibrate si non-abuzive cu partenerii lor. Acest lucru este posibil pentru ca invata prin interiozarea unei imagini paterne pozitive cum ar trebui sa se comporte un barbat cu o femeie”, mai spune renumitul psiholog.

La fetite, efectele absentei tatalui se observa mai ales cand devin adolescente, pe fondul formarii cu dificultate a propriei identitati. O fetita care a crescut in absenta figurii paterne care sa-i permita testarea rolului de femeie, va cauta, aproape obsesiv, barbati care sa-i puna in valoare feminitatea. Un baietel care a crescut fara tata ar putea avea probleme de confirmare a masculinitatii La baieti insa, riscul este altul, de a deveni nesiguri, impulsivi si chiar agresivi.

“Pe de alta parte, baietii care nu sunt privati de implicarea tatalui in dezvoltarea lor reusesc sa dezvolte o relatie pozitiva cu autoritatea si inregistreaza o probabilitate mai mica de a dezvolta comportamente sociale neadaptative (agresivitate, violenta, comportamente antisociale). Acest lucru este posibil intrucat, avand exemplul pozitiv al tatalui, propria masculinitate este confirmata”, explica psihologul Ionut Ghiugan.

Aricol publicat în: www.adevarul.ro


  • 0
646x404

De ce femeile abuzate se ataseaza de partenerii agresivi, le cauta scuze si refuza sa-i paraseasca. Sindromul Stockholm in violenta domestica

Exista femei victime ale violentei domestice care au facut o obisnuita in a gasi scuze barbatilor care le agreseza, pe care refuza sa-i paraseasca chiar si atunci cand au ocazia, in ciuda supliciilor la care sunt supuse. Mai mult decat atat, resping orice ajutor venit din partea rudelor, politiei sau instantelor, considerand ca actiunile partenerilor sunt perfect justificate. Psihologii numesc acesta atitudine „sindromul Stockholm“.

“Sindromul Stockholm descrie o reactie psihologica aparent anormala si de neinteles. Victima unei situatii de violenta sau abuz stabileste o legatura emotionala puternica cu agresorul, manifestand sentimente pozitive fata de acesta si mergand pana la situatia in care il apara si protejeaza pe cel care-i face rau, in relatia cu autoritatile sau cu alte persoane apropiate care vor sa intervina pentru a oferi sprijin si ajutor. Acest raspuns aparent atipic cuprinde o serie de reactii si comportamente ale victimei: sentimente pozitive fata de agresor si emotii negative fata de familie, prieteni sau autoritati care incearca sa o salveze sau sa o sprijine pentru a iesi din situatia de abuz, sustinerea motivelor si comportamentelor agresorului si incapacitatea de a se angaja in comportamente care au ca finalitate eliberarea din relatia de control si opresiune”, explica, pentru „Adevarul”, psihologul Ionut Ghiugan.

Etimologia acestui termen este legata de un caz real de jaf petrecut la o banca din Stockholm, in care mai multi angajati au fost tinuti ostateci pentru cateva zile, timp in care au ajuns sa se ataseze emotional de raufacatori, carora le-au luat apararea dupa eliberare. Sindromul este insa si mai prezent in violenta domestica, unde victimele ajung sa treaca de partea agresorilor, ca un mecanism defensiv de de supravietuire.

“Acest model de comportament adoptat in situatii extrem de violente (luare de ostatici, rapiri, etc.) sau in relatii interpersonale (in relatii de cuplu, in relatii de familie parinte-copil) are la baza activarea unor mecanisme adaptative care au ca scop supravietuirea individului”, mai spune renumitul psiholog.

Acceptarea violentei se exerseaza in copilarie. La intrebarea cum ajung aceste victime ale violentei domestice sa se identifice cu partenerii care le abuzeaza si le umilesc, raspunsul trebuie cautat in copilaria celei/celui care accepta si tace, la fel cum pornirile violente ale agresorului trebuie cautate tot in anii copilariei.

“Identificarea cu agresorul si perspectiva acestuia, colaborarea in mentinerea contextului traumatic reprezinta un tipar care are la baza atat activarea sistemului biologic de supravietuire, dar si comportamente invatate de individ in istoria lui de viata, in relatie cu principalele figuri de atasament (parintii). Atunci cand un copil se formeaza intr-un mediu lipsit de iubire si sprijin, in care se simte respins si neacceptat, iar principala «metoda educativa» este frica si violenta (fizica si psihica), pentru a supravietui acestui mediu toxic, copilul se adapteaza prin modul in care isi formeaza personalitatea si felul de a gandi. Astfel, copilul accepta si normalizeaza comportamentele abuzive ca facand parte din viata de relatie de zi cu zi si adopta comportamente conformiste si de colaborare cu agresorul parinte”, spune specialistul.

Experientele abuzive din anii copilariei isi pun amprenta asupra personalitatii viitorului adult care preia abuzurile ca forme de iubire si atasament.

“Adultii proveniti din acest mediu familial au o stima de sine scazuta, un sentiment de lipsa de valoare si dezvolta probleme emotionale. Ca adult, atunci cand intra intr-o relatie are aceleasi asteptari ca si in trecut fata de persoana investita emotional si adopta la nivel inconstient aceeasi atitudine si comportament pentru a “supravietui” noii relatii abuzive”, mai spune Ionut Ghiugan.

O fetita care a crescut in teroare psihologica va accepta astfel de atitudini.La fel se poate spune ca un baitel abuzat in copilarie va deveni, cel mai probabil, un partener agresiv. Rolurile nu sunt insa obligatoriu atribuite in acest fel sexelor.

“Majoritatea studiilor in domeniu sprijina ipoteza conform careia cei mai multi barbati agresori au fost supusi in mediul familial in care au crescut unui tratament dur, lipsit de caldura si empatie si multi dintre ei au fost abuzati fizic de proprii parinti. De asemenea, descoperim ca multe dintre femeile abuzate care sunt supuse violentei domestice provin din familii dezorganizate, in care au fost respinse si batute de parinti sau persoanele responsabile de ingrijirea lor. Aceste experiente abuzive timpurii au un rol semnificativ in formarea personalitatii viitorului adult, adult care integreaza in tiparul sau de atasament respingerea si violenta ca parte fireasca a relatiei de iubire si atasament”, explica psihologul.

Dependenta financiara de partenerul agresiv si copiii fac si ele greu de conceput iesirea din relatie, desi, spun psihologii, copiii ar trebui sa fie tocmai un argument in favoarea deciziei de a rupe o relatie bazata pe violenta, nu doar din cauza suferintelor asociate, ci si a riscului micutilor de a deveni, mai tarziu, victime sau agresori.

“In multe cazuri intalnite, femeia abuzata are o situatie de viata complexa si dificila. Factori contextuali precum casatoria si copiii minori in intretinere, dependenta economica fata de partenerul abuzator fac uneori imposibila luarea deciziei de a rupe relatia de abuz si control. In cazul in care victima decide sa puna capat relatiei nefericite, ea are nevoie de sprijin si ajutor din partea persoanelor apropiate, de incredere si implicare a autoritatiilor competente si specialistilor din diverse domenii (avocati, psihologi). Daca femeia abuzata nu este ajutata sa gaseaca resursele necesare pentru a intrerupe relatia cu agresorul, in cazul in care exista copii, aceasta realitate traumatica poate fi transferata mai departe trans-generational propriilor urmasi, acestia urmand sa se plaseze in viitor in rolul de victima sau agresor”, mai spune specialistul.

Din pacate, aceste semnale de alarma trase frecvent de psihologi raman adesea la nivel de teorie, pentru ca in tara noastra inca mai functioneaa mentalitati si metehne potrivit carora bataia e rupta din rai.

“In Romania zilelor noastre, astfel de situatii sunt des intalnite, iar indiferenta si pasivitatea la nivel personal si social contribuie in mod semnificativ la existenta si perpetuarea acestui fenomen extrem de grav pentru viitorul familiei si societatii in care traim”, incheie psihologul Ionut Ghiugan.

Aricol publicat în: www.adevarul.ro


  • 0
Tulburarea schizofreniforma

Tulburarea Schizofreniforma

Category : Psihologie clinică

Tulburarea schizofreniforma este definita ca o tulburare cu simptome identice cu cele ale schizofreniei, cu exceptia faptului ca aceste simptome se remit in decurs de cel mult 6 luni, iar functionarea individului in plan personal si socio-profesional revine la normal. (Kaplan; 2001)

Criterii de diagnostic pentru tulburare schizoreniforma (DSM IV; 1994)
Criteriile A, D si E ale schizofreniei sunt indeplinite

  • CRITERIU A (idei delirante, halucinatii, limbaj dezorganizat, comportament catatonic, simptome negative: aplatizare afectiva, lipsa vointei, pulsiuni sau motivatii inadecvate);
  • CRITERIU D (excluderea simptomelor caracteristice tulburarii schizoafective – episoade depresive majore, maniacale sau mixtec,concomitent cu episodul psihotic);
  • CRITERIU E (excluderea oricaror tulburari legate de consumul de substante sau starea generala de sanatate);
  • Un episod al tulburarii dureaza cel putin o 1 luna, dar mai putin de 6 luni.

Evolutie si prognostic
Elementele prognostice favorabile pentru tulburarea schizofreniforma includ: absenta tocirii sau apalatizarii afectului, functionare anterioara profesionala si sociala buna, prezenta confuziei si dezorientarii in perioada culminanta a episodului psihotic, debutul simptomelor psihotice in deurs de cel mult 4 saptamani de la prima modificare observabila a comportamentului.

Diagnostic diferential

  • Schizofrenia. Durata simptomelor este mai mare de 6 luni, deteriorarea este mai severa si prognosticul mai putin favorabil.
  • Tulburari medicale si neurologice. Multe tulburari medicale sau neurologice pot prezenta simptome psihotice in aceasta categorie intrand: intoxicatia cu substante, infectiile SNC, tulburarile vasculare, crizele convulsive partial complexe si bolile degenerative.
  • Tulburarea psihotica scurta. Simptomele dureaza mai putin de 1 luna si se instaleaza dupa un stres psihosocial clar identificabil.
  • Tulburari ale dispozitiei. Tulburarea bipolara si tulburarea depresiva majora sunt tulburari in care sunt prezente elemente psihotice, insa ele se dezvolta in contextul tulburarii dispozitiei si nu persista.
  • Tulburarea schizoafectiva. Simptome asemanatoare schizofreniei, insa in decursul bolii pot aparea simptome depresive, maniacale sau mixte paralel cu episodul psihotic.
  • Tulburarea deliaranta. In tulburarea deliranta delirurile sunt sistematizate, nu sunt bizare si dureaza cel putin 6 luni in contextul unei personalitati intacte, cu o functionare relativ buna, cu absenta fenomenelor psihoproductive de tip halucinatoriu sau alte simptome ale schzofreniei.
  • Tulburarea de dezvoltare pervaziva. Desi comportamentul poate fi bizar si deteriorate nu exista deliruri, halucinatii sau certe tulburari formale de gandire.
  • Retardarea mintala. Retardarea mintala presupune tulburari ale intelectului, comportamentului si dispozitiei, insa aceasta tulburare nu implica simptome psihotice manifeste si presupune un nivel de functionare constant scazut, nu o deteriorare.
  • Tulburarile de personalitate. In general nu exista simptome psihotice, dar daca sunt prezente sunt tranzitorii si lipsite de importanta. Pentru diagnosticul diferential cele mai importante tulburari de personalitate sunt: schizotipala, schizoid, borderline si paranoide.

Tratamentul tulburarii schizofreniforme
Medicamentatie antipsihotica este esentiala pentru tratamentul simptomelor psihotice. Daca psihoza s-a rezolvat complet timp de 6 luni, se poate lua decizia de intrerupere a tratametului medicamentos, insa individualizat.
Psihoterapia joca un rol decisiv in ajutarea persoanei sa inteleaga si sa asimileze experientele psihotice prin care a trecut. De asemenea, sustinerea si suportul familiei reprezinta factori cheie care ajuta reinsertia in viata personala, sociala si profesionala.

Psiholog Ionut Ghiugan


  • 0
claustrofobia

CLAUSTROFOBIA

Category : Psihologie clinică

Claustrofobia se defineste ca o tulburare anxioasa. Persoanele care sufera de aceasta tulburare prezinta o teama irationala de a ramane blocati in spatii mici sau inchise. Unul dintre efectele negative importante ale acesteia frici este atacul de panica. Claustofobia poate fi declansat de anumite situatii sau stimuli cum ar fi un lift aglomerat, o camera fara fereastra sau chiar atunci cand persoana poarta o haina mai stransa la gat.

Termeneul de claustrofobie provine de limba latina si descrie o persoana inchisa intr-un loc. Cuvantul grecesc “phobos” inseamna frica.

Cercetarile au aratat ca, la nivel mondial, aproximativ 6% din populatie sufera de claustrofobie, si in multe situatii persoana care sufera de aceasta fobie nu este tratata corespunzator. Aparitia si dezvoltarea claustrofobiei nu se datoreaza unei cauze anume, insa specialistii sustin ca un posibil motiv pentru aparitia tulburarii o poate reprezenta o trauma din copilarie.

Primele simptome ale claustrofobiei se dezvolta, de obicei, in timpul copilariei sau al adolescentei, iar in anumite cazuri acestea pot disparea la varsta adulta. In cazul în care aceste simptome nu dispar tratamentul de specialitate este necesar, mai ales daca simptomele interfereaza semnificativ cu viata de zi cu zi a persoanei.

Oamenii care sufera de claustrofobie pot experimenta atat simptome fizice, cat si simptome psihologice

  • anxietate si panica
  • bufeuri
  • frisoane
  • dificultati de respiratie
  • dureri in piept sau dureri de cap
  • ameteli, senzatie de lesin
  • uscaciunea gurii
  • tema de a-și pierde controlul
  • groaza
  • sentimentul ca spatiul se ingusteaza tot mai mult.

Persoanele care sufera de claustrofobie sunt pe deplin constiente de efectele acestei tulburari, dar in absenta sfatului unui specialist evita spatiile inchise sau situatiile care le pot produce un atac de panica.

Tratamentul psihoterapeutic
Psihoterapia este unul dintre cele mai eficiente tratamente in cazul claustrofobiei. In procesul terapeutic clientul descrie situatia care provoaca teama sau frica. Impreuna cu terapeutul invata noi modalitati adaptative de a interpreta stmulii cu potential fobic si a gestiona situatiile care genereaza anxietate si determina comportamentul de evitare. Psihologul ii ajuta pe claustrofobi sa evite gandurile anxiogene, sa mentina sub control nivelul anxietatii si in final sa se elibereze de aceasta frica irationala.

Psiholog Ionut Ghiugan


  • 0
646x404

De ce unii oameni nu pot trai fara atentia si sprijinul unui partener

Exista persoane care manifesta o nevoie bolnavicioasa de iubire si validare si o teama, pe masura, de abandon, ceea ce le face dependente de un partener fata de care dezvolta o puternica tendinta de atasament. In acest gen de iubire, atunci cand partenerul pleaca din relatie, persoana se reorienteaza rapid catre un inlocuitor. Cand vorbim de dependenta in iubire, vorbim despre persoane care “se hranesc” cu atentia acordata de partener, fara de care nu pot concepe o relatie. Acesti oameni au o nevoie continua de afectiune si validare din partea celuilat. Cel mai adesea, dependenta de partener, pe care-l asalteaza pentru a-i castiga afectiunea si pentru care este gata sa sacrifice totul, este stans legata de lipsa increderii de sine.

“Teama uriasa de abandon pe care o au aceste persoane vine din convingerea ca nu pot avea singure gija de ele, ca nu pot actiona din proprie intiativa”, explica pentru “Adevarul”, psihologul Ionut Ghiugan.

Din punct de vedere psihologic, se considera ca acesti oameni sufera de tulburare dependenta. Ei au nevoie permanenta de aprobare si validare din partea persoanei investite, din punct de vedere afectiv, iar cand aceasta aprobare dispare, persoana traieste o stare de nefericire si se simte invalidata.

“Cel investit cu forta si putere nu numai ca este cautat, dar odata ce a fost gasit este asaltata, pentru a obtine atentie, aprobare si sprijin. Persoana dependenta investeste energie, timp, dar si multe alte resurse pentru a se pune total in slujba partenerului caruia ii ofera dovezi de fidelitate incontestabile”, mai spune cunoscutul psiholog.

Mereu in cautarea suportului si afectiunii. Pentru obtinerea suportului si aprobarii de la potentialul partener pe care-l vede capabil sa-i ofere afectiune si de la care asteapta sa le incarce cu iubire, persoana dependenta este dispusa sa faca o serie de sacrificii. Daca il pierd insa, aplica acelasi algoritm pe urmatorul potential partener.

“Persoana cu aceasta tulburare nu este caracterizata doar de nevoia acerba de ocrotire, ci mai mult, dezvolta o puternica tendinta de atasament fata de persoana care-i accepta atasamentul, iar cand relatia de dependenta nu mai poate continua, din varii motive, cauta o alta persoana care poata sa-i satisfaca nevoia de afectiune. Frica uriasa ca ar putea fi abandonate face ca aceste persoane sa fie foarte permisive si tolerante chiar si cand partenerul manifesta un comportamentul dur, agresiv, tiranic, cand este alcoolic sau infidel. Din pacate, aceste persoane ajung sa fie prinse in conflictul dintre concesiile pe care trebuie sa le faca pentru a-si pastra partenerul si resemnarea fatalista”, mai spune Ionut Ghiugan.

Interesant este ca oamenii cu personalitate dependenta isi autoimpun limitarea relatiilor sociale la partenerii de care simt ca depind.

“Dupa ce obtin afectiunea si protectia celuilalt, persoana cu tulburare dependenta isi limiteaza restul relatiilor sociale pe care nu le mai considera necesare. Isi canalizeaza toate energiile afectiv-emotionale in relatia de dependenta incat nu mai exista resurse si disponibilitate pentru alte relatii”, mai spune renumitul psiholog.

Aceste persoane cauta o mama in toate relatiile. Nevoia de a gasi si de a avea alaturi parteri care sa le ofere suport, ingrijire si afectiune vine din anumite tare ale copilariei, spun specialistii.

“Cei care manifesta o tulburare de personalitate dependenta au parcurs in mod distorsionat primii ani ai existentei, si au ramas blocati in acel stadiu, ceea ce-i impinge sa caute o mama in toate relatiile. Iar daca o persoana are aceasta tulburare de personalitate, exista un risc crescut pentru ca aceasta tulburare sa fie <transmisa>, mai departe, copiilor, fiindca potrivit majoritatii specialistilor, cauzele acestei tulburari sunt generate de factori biologici si genetici (ereditatea), factori sociali si factori psihologici”, explica Ionut Ghiugan.

Terapiile in cazul acestor tulburari urmaresc dezvoltarea increderii in sine si pe schimbarea atitudinii persoanei respective in relatiile cu ceilalti. Prin psihoterapie, acesti oameni pot fi ajutati sa devina mai independente si sa dezvolte relatii sanatoase.

Citeste mai mult: www.adevarul.ro


  • 0
646x404

Cum ne putem vindeca mobilizand resurse interne ale organismului. Efectul placebo, explicat de specialisti

Nu mai este o noutate faptul ca o stare psihica buna a pacientului, indiferent de boala, face lupta cu maladia mai usoara. Insa ideea ca un tratament fara substante active tintite poate totusi sa reuseasca sa vindece ceea ce nici medicamentele nu pot trata ridica in continuare semne de mirare. Iata cum explica un psiholog de ce efectul placebo poate face minuni

“Efectul placebo reprezinta un mecanism psihologic foarte puternic, care are la baza nevoi si credinte fundamentale ale omului: speranta, nevoia de ajutor si increderea. Daca un pacient investeste foarte multa incredere in tratament sau persoana specialistului, putem observa cum o substanta inactiva sau o procedura comuna imbunatateste vizibil starea acestuia”, explica, pentru Adevarul, psihologul Ionut Ghiugan.

„Efectul placebo este direct legat de asteptarile si perceptiile pacientului”. Efectul vindecator al licorilor fara calitati curative, datorat doar credintei pacientului in puterea lor de vindecare, a fost contestat ani buni, in primul rand de medici. In ultima jumatate de secol, efectului placebo i s-a acordat locul pe care-l merita in terapiile cu rezultate O serie de studii ale utimilor zeci de ani arata ca efectul placebo a reusit, in anumite cazuri, sa faca miracole substituind medicatia. Exista exemple, de-a lungul timpului, in care comprimatele de zahar sau injectiile cu ser fiziologic au avut efecte spectaculoase in lupta cu durerile, hipertensiunea arteriala si chiar cu maladia Parkinson, doar pentru ca pacientilor li s-a comunicat ca li se administreaza spubstantele cele mai potrivite in cazul bolii de care sufera.

“Efectul placebo este direct legat de asteptarile si perceptiile pacientului. In cazul in care substanta sau tratamentul este considerata ca fiind de ajutor, acesta se poate vindeca mobilizand resurse interne ale organismului”, mai spune cunoscutul psiholog. Reversul medaliei: efectul nocebo “In situatia in care substanta este privita ca fiind nociva sau tratamentul inadecvat ori fara sanse de reusita, efectul placebo poate cauza efecte contrare negative, acestea fiind cunoscute sub numele de efectul nocebo”, precizeaza psihologul Ionut Ghiugan

Terapiile care mizeaza pe efectul placebo nu se prescriu in mod curent din considerente ce tin de etica profesionala, pornindu-se de la ideea ca metoda in sine ar fi inselatoare pentru pacienti, prin utilizarea unui preparat care nu are efect therapeutic demonstrat. Sunt insa utilizate in cercetarea medicala, pe urmatorul algoritm: unui grup de pacienti li se administreaza medicamentul de studiat, iar altui grup de bolnavi, un produs placebo fara ca subiectilor sa li se spuna care este medicamentul propriu-zis. Apoi se compara evolutia afectiunilo bolnavilor din cele doua grupuri. Un astfel de experiment a dus la concluzia ca si anumite medicamente isi datoreaza puterea de vindecare nu doar capacitatilor lor curative, ci insusi efectului placebo.

Articol de Cristina Stancu

Citeste mai mult: www.adevarul.ro


  • 0
646x404

Cele mai bizare tulburari delirante

Category : Psihologie clinică

Prezenta unor convingeri fara un temei real, pe o perioada indelungata este semn al unei tulburari delirante. Ideile delirante tin de situatii care se pot intampla in viata reala – persecutie, gelozie, grandoare – numai ca respectivele convingeri n-au, de fapt, nicio legatura cu realitatea.

“Principala caracteristica a tulburarii delirante este prezenta unui delir nebizar, ce contine idei aparent plauzibile, dar neverosimile (ideea de a fi urmarit, otravit, infectat, de a avea o boala, de a fi iubit la distanta sau inselat de partener). Astfel de idei delirante dureaza o perioada de cel putin 6 luni si sunt bine sistematizate. Acest tablou clinic este completat de manifestari depresive”, explica, pentru „Adevarul”, psihologul Ionut Ghiugan.

Tuburarea deliranta, pe baza temei delirante predominante, poate fi de tip persecutor, de tip erotomaniac, de tip gelozie, de tip somatic sau mixt. In toate aceste tipuri, convingerile persoanei sunt fixe si de nestramutatat.

“In tulburarea deliranta de tip persecutie, tema centrala a delirului o constituie convingerea deliranta a persoanei ca este urmarita, spionata, supravegheata, inselata sau obstructionata, otravita sau drogata sau tratata cu rautate de catre ceilalti oameni. Micile umilinte sunt exagerate si devin nucleul central al sistemului delirant, fapt pentru care individul apeleaza deseori la tribunale, foruri guvernamentale si sociale pentru a remedia prin actiuni legale aceasta «injustete». Indivizii cu idei delirante de persecutie sunt adesea plini de resentimente si colerosi, si pot recurge adesea la violenta contra celor despre care cred ei ca i-au ofensat sau le-au lezat drepturile“, precizeaza specialistul.

Delirul de tip erotomaniac. Cand cel care sufera de aceasta tulburare are credinta ca o alta persoana, de obicei cu statut social superior, este indragostita de el, vorbim de tipul de tulburare erotomaniaca, in care pot aparea chiar tendinte de agresivitate, de obicei, fata de o a treia persoana, care se interpune in ”relatia de iubire”.

“In tulburarea deliranta de tip erotoman, tema centrala a delirului o constituie convingerea deliranta a persoanei ca aceasta este iubita de catre cineva bine cunoscut, inalt investit in plan social, politic sau cultural. Relatia poate ramane in plan spiritual sau individul poate desfasura actiuni de confirmare si obiectivare a ei, ajungandu-se astfel la posibile implicatii judiciare”, mai spune psihologul.

Tulburarea deliranta tip grandoare. Sunt si persoane care ajung sa creada ca sunt purtatoare ale unui mesaj divin, ca sunt autoare ale unor descoperiri importante ori ca au calitati uluitoare.

“In aceste cazuri, vorbim de tulburarea deliranta de tip de marire sau grandoare. Tema centrala a delirului o constituie convingerea deliranta ca persoana poseda o capacitate sau un talent extraordinar (dar nerecunoscut), ca detine paternitatea unor inventii sau descoperiri. Ideile delirante de grandoare pot avea si continut religios (de exemplu, persoana crede ca are un mesaj sau o misiune speciala de la divinitate)”, explica Ionut Ghiugan.

Idei delirante de infidelitate. Convingerile absolut nefondate ca partenerul nu este fidel pot fi semn al tulburarii delirante de tip gelozie.

“Pornind de la «indicii» aparente, intamplatoare, persoana dezvolta ideea deliranta ca este victima infidelitatii partenerului. Ideea deliranta este sustinuta de «probe», care sunt colectate si utilizate pentru a justifica delirul (de exemplu, neglijenta vestimentara sau pete pe cearceaf). Persoana cu acest tip de delir isi confrunta de regula partenerul si incearca sa intervina in presupusa infidelitate (restrange autonomia acesteia, il urmareste in secret si investigheaza presupusa infidelitate sau chiar se ajunge la atac fizic asupra partenerului de cuplu)”, mai spune renumitul psiholog.

Convingerea deliranta a persoanei ca emite un miros urat. Convingerile nefondate ale unor persoane ca ar fi fost fost infestate cu diversi paraziti, in special la nivelul pielii, sunt specifice unui alt tip de tulburare delirant.

“Tipul somatic este un subtip ce se aplica atunci cand tema centrala a delirului implica functii sau senzatii corporale (convingerea deliranta a persoanei ca ea emite un miros urat din piele, gura, rect sau vagin, ca este infestata cu insecte pe/sau sub tegumente, ca are paraziti interni, ca anumite parti ale corpului sunt diforme sau hidoase (contrar oricarei evidente), ori ca parti ale corpului nu functioneaza). Persoana are convingerea deliranta ca «modificarile» in plan somatic vor fi cu siguranta observate de ceilalti, iar in consecinta va fi rejectata sau eliminata din grup”, precizeaza specialistul.

Tulburarea deliranta poate semana cu hipocondria, de care este uneori dificil de diferentiat. “In hipocondrie, temerile in legatura cu faptul de a avea o maladie severa, ori cu preocuparea ca are deja una sunt sustinute cu mai putina intensitate decat in tulburarea deliranta (in hipocondrie, individul poate accepta ideea ca maladia temuta nu este prezenta)”, mai spune renumitul psiholog.

Cum se trateaza tulburarile delirante. O caracteristica comuna a persoanelor cu tulburare deliranta o constituie aparenta normalitate a comportamentului si aspectului exterior. Insa, atunci cand situatiile de viata sau contextele socio-profesionale sunt legate de ideile lor delirante, persoanele cu aceasta tulburare reactioneaza si trec la actiune in concordanta cu tematica acestora.

“In functie de continutul delirului, prezenta acestei tulburari poate avea consecinte extrem de serioase in planul relatilor interpersonale, dar si fata de propria persoana, prin prezenta unor impulsuri de sinucidere sau omucidere, sau alte modificari comportamentale extreme: de exemplu, refuzul de a manca, datorat unui delir de otravire a hranei. In toate aceste situatii, spitalizarea este absolut necesara”, explica Ionut Ghiugan.

Pacientii cu aceasta tulburare nu solicita ajutorul specializat decat in situatii foarte rare. In marea majoritate sunt adusi de familie sau prieteni pentru a solicita tratamentul. In general, cea mai afectata este functionarea sociala si viata de cuplu, iar cea mai putin afectata este functionarea intelectuala si profesionala.

“Interventia psihoterapeutica joaca un rol crucial in ameliorarea si depasirea acestei tulburari. Demersul terapeutic isi propune sa ajute pacientul sa inteleaga si sa asimileze intr-o maniera pozitiva experientele psihotice. Obiectivul principal este ameliorarea adaptarii sociale, in pofida delirului existent. Cat priveste tratamentul psihofarmacologic, pacientii cu aceasta tulburare, tind sa refuze medicamentatia, din cauza suspiciozitatii. Medicamentatia antipsihotica este folosita pentru tratamentul simptomelor psihotice. Decizia de intrerupere a tratamentului trebuie individualizata pe baza raspunsului pacientului la tratament, precum si a prezentei sau absentei efectelor secundare”, incheie specialistul.

Articol de Cristina Stancu

Citeste mai mult: www.adevarul.ro


  • 0
646x404

Cauzele Depresie – O imagine de sine negativa ne condamna la depresie

Category : Psihologie clinică

Nicio alta problema de natura psihologica nu aduce omului mai multa suferinta ca depresia. Tulburarea depresiva, ale carei cauze trebuie cautate in ambianta primilor ani de viata, in conflictele si pierderile din relatiile interpersonale si nu numai, duce frecvent la destramarea multor familii, la scaderea pana la anulare a randamentului profesional, la chinuri psihice si fizice si, uneori, la moarte din cauza suicidului.

“Ar fi absolut neobisnuit ca cineva sa spuna ca nu a fost niciodata trist sau ca nu a avut momente in care si-a pierdut energia si interesul pentru anumite activitati ale vietii cotidiene. Fluctuatiile in starea afectiva sunt fenomene normale ale vietii noastre psihice, care ne ajuta sa realizam ca ceva lipseste din viata noastra si ca ar trebui sa schimbam unele lucruri, sa luam anumite decizii importante. Depresia este insa o tulburare mult mai severa decat asemenea modificari normale in starile afective”, explica, pentru “Adevarul”, psihologul Ionut Ghiugan.

Cine sufera de depresie. Specialistii au inclus depresia in categoria tulburarilor afective, tulburari ce au ca element predominant o perturbare de dispozitie.

“Depresia nu este o tulburare emotionala care afecteaza persoanele <nebune>, <slabe> sau <dezechilibrate>. Depresia este un fenomen foarte des intalnit si, alaturi de anxietate (tulburare care apare mai des decat depresia), reprezinta tulburarea emotionala cea mai frecventa. Toti oamenii pot traversa momente dificile in viata atunci cand se confrunta cu un eveniment stresant major, cand pierd ceva important in viata lor, cand traverseaza perioade de inactivitate sau izolare sociala. In astfel de situatii, persoana traieste emotii negative (tristete, frica, furie), are dificultati in a se bucura de momentele obisnuite ale existentei, interesul pentru exterior se reduce si apar dificultati majore in a lua decizii si a depasi situatii problema”, mai spune specialistul.

Femeile sunt educate de la varste fragede spre a deveni neajutorate si dependente. Depresia afecteaza intr-o masura mai mare femeile. Potrivit statisticilor referitoare la aceasta tulburare, un sfert din populatia feminina a lumii si doar cca. 12% din cea masculina se confrunta, de-a lungul vietii, cu un episod depresiv major.

“Sansele recaderii intr-un al doilea episod depresiv sunt ridicate. In general, femeile sunt mai vulnerabile in fata acestei tulburari emotionale pentru ca sunt mai predispuse sa-si recunoasca deschis sentimentele negative, in timp ce barbatii poarta o masca sau isi ascund depresia in spatele altor probleme (de ex. abuzul de alcool si droguri). In plus, femeile sunt educate de la varste fragede spre a deveni neajutorate si dependente, iar reusitele lor sunt deseori neluate in seama si insuficient valorizate. Depresia este o tulburare emotionala care ne poate afecta pe toti atunci cand traversam momente intense de stres, cand mentinem relatii interpersonale care ne invalideaza propria imagine de sine, cand ne lipsesc abilitatile personale sau nu folosim adecvat mecanismele de aparare si adaptare.”, mai spune Ionut Ghiugan.

Care sunt cauzele depresiei. Ambianta din primii ani de viata conteaza intr-o proportie covarsitoare. Tulburarea depresiva este rezultatul interactiunii unor factori biologici, psihologici sociali si nu numai. Practic, nu exista un singur factor care declanseaza depresia.

“Depresia este determinata de mai multi factori: biochimici, interpersonali, comportamentali si cognitivi. Exista situatii cand simptomele sunt declansate si mentinute de prezenta unui singur factor sau in alte cazuri de combinarea acestora. Factorii biochimici pot include predispozitia genetica a familiei sau biochimia actuala a creierului. Majoritatea studiilor familiale au aratat ca parintii, fratii si copiii persoanelor diagnosticate cu depresie severa, au un risc mai ridicat cu 10-15 % de a dezvolta o tulburare afectiva, in comparatie cu populatia generala unde riscul este de 1-2%”, explica renumitul psiholog.

Moartea in copilarie a mamei, a tatalui sau a unui frate, mai ales cand decesul a survenit inaintea implinirii varstei de 11 ani de catre copil, divortul parintilor si abandonul fac parte din evenimente negative stresante cel mai frecvent asociate depresiei.

“Ambianta din primii ani de viata este foarte importanta. Exista studii care arata faptul ca privarea in copilarie de afectiunea materna, prin separarea sau pierderea mamei, predispune la tulburari depresive in viata adulta. Unele persoane depresive isi amintesc despre parintii lor ca ar fi fost mai nepasatori sau hiperprotectori”, explica Ionut Ghiugan.

De asemenea, un copil abuzat fizic sau sexual in copilarie risca, intr-o masura foarte mare, sa devina un adult depresiv. In categoria evenimentelor de viata stresante pe fondul carora se poate instala depresia sunt si tensiunile din relatiile cu ceilalti.

“Conflictele si pierderile din relatiile interpersonale determina un nivel ridicat de stres si pot fi, de asemenea, factori cauzatori ai depresiei. Vorbim de conflicte interpersonale intense (in colectivul de munca, familie, relatia de cuplu, etc.), pierderi semnificative (pierderea locului de munca, a prietenilor, despartirea de partenerul de cuplu, etc.), pierderea unei persoane dragi (tristetea, sentimentul de gol, niveluri scazute de energie) si pierderea interesului sunt reactii normale in conditii de doliu. De asemenea, furia si anxietatea pot fi o parte normala a procesului de doliu. Depresia difera de procesul de doliu prin faptul ca dureaza mai mult si poate include auto-critica, disperarea si lipsa sperantei)”, explica specialistul.

Inactivitatea poate declansa si mentine depresia. Tulburarea depresiva poate fi, de asemenea, cauzata de anumiti factori comportamentali ce determina scaderea numarului de evenimente pozitive/placute ale existentei.

“In aceasta categorie intra diminuarea comportamentelor recompensatorii. Retragerea din activitati stimulative si recompensante, cum ar fi munca eficienta/productiva, interactiunile sociale pozitive, activitate fizica sau recreere si inlocuirea acestora cu activitati pasive si nerecompensatorii (de exemplu, statul in pat, uitatul la televizor, concentrarea mentala intensa asupra problemelor, nevoia de a se plange familiei sau prietenilor, etc.) determina inactivitate, retragere si izolare, factori importanti in declansarea si mentinerea depresiei”, precizeaza specialistul.

Utilizarea auto-pedepsei mentine o imagine de sine negativa si contribuie semnificativ la adancirea problemelor. Tot in categoria factorilor comportamentali responsabili de scaderea numarului de evenimente pozitive intra si lipsa autorecompensei.

“Multe persoane depresive se considera lipsite de valoare si in consecinta considera ca nu ar trebui sa-si fac niciodata complimente sau sa se recompenseze prin comportamente pozitive (de ex., rareori reusesc sa isi faca complimente, ezita sa cheltuiasca bani pentru propria lor persoana, renunta la proprile hobby-uri si interese). Utilizarea auto-pedepsei mentine o imagine de sine negativa si contribuie semnificativ la adancirea problemelor”, precizeza renumitul psiholog.

Deficientele legate de abilitatile sociale sau de rezolvare de probleme sunt de asemenea factori comportamentali ce duc la depresie prin acelasi algoritm.

“Persoanele depresive pot avea probleme de asertivitate, in mentinerea relatiilor de prietenie, in rezolvarea problemelor cu partenerul de cuplu, cu familia, cu prietenii sau colegii de serviciu. Deoarece acestor persoane le lipsesc aceste abilitati, fie nu le folosesc, ele au mai multe conflicte interpersonale si mai putine oportunitati de a efectua comportamente recompensatorii”, explica Ionut Ghiugan.

Tot in categoria factorilor comportamentali ce duc la tulburari depresive, psihologii amintesc si situatii de pedeapsa continua.

“In multe cazuri, persoanele depresive mentin relatii interpersonale cu persoane care le critica sau le ranesc in diverse forme. In aceste situatii, nu numai ca nu primesc recompense dar, mai mult, sunt invalidate si respinse de catre ceilalti. Se formeaza astfel un context de neajutorare si lipsa de solutii pozitive”, precizeaza Ionut Ghiugan.

O imagine de sine negativa ne condamna la depresie. Cauzele tulburarii depresive nu se rezuma la cele enumerate. Factorii cognitivi, spre exemplu, reprezentati de diverse stiluri de gandire distorsionate si dezadaptative, duc de multe ori, la depresie.

“Factori cognitivi pot determina ganduri automate disfunctionale. Acestea apar spontan si reflecta perceptii distorsionate despre propria persoana sau contextul de viata al acesteia. Aceste ganduri difunctionale sunt asociate cu emotii sau sentimente negative cum ar fi tristetea, anxietatea, furia si disperarea. Cateva exemple de ganduri negative: <sunt un ratat> / <voi fi respins> / <nu suport sa imi fie teama> / <nu reusesc sa fac nimic > / <nimic nu imi face placere> / <nmic nu mai ma poate ajuta>”, mai spune psihologul.

Specialistul aminteste aici si de imaginea de sine negativa: “Persoanele depresive deseori se concentreaza pe neajunsurile lor, exagerandu-le, totodata reducand importanta trasaturilor pozitive pe care le au. De exemplu, asemenea persoane pot crede ca sunt imposibil de iubit, sunt rele, urate, proaste sau slabe”.

In plan social, costurile tulburarii depresive sunt imense. In cultura occidentala, depresia este considerata cea mai intalnita tulburare psihica, incidenta acesteia aflandu-se in crestere, conform statisticilor Organizatiei Mondiale a Sanatatii. “Datele sustin faptul ca depresia reprezinta o cauza majora a suferintelor si dizabilitatilor umane. Costurile tulburarii depresive sunt foarte ridicate in plan social, depresia contribuind la destramarea multor familii, la scaderea pana la anulare a randamentului profesional, la suferinta psihica si fizica si la pierderea de vieti omenesti din cauza suicidului”, spune renumitul psiholog.

Persoanele ce sufera de depresie traiesc intens manifestarile specifice acestei tulburari grele, ceea ce conduce la o deteriorare semnificativa a functionarii sale sociale, profesionale, familiale si nu numai.

“Depresia prezinta o rata inalta a comorbiditatii, ea coexistand adesea impreuna cu alte tulburari medicale sau psihologice, cum ar fi: anxietatea, abuzul de substante, tulburari ale conduitei alimentare, tulburari ale personalitatii sau boli somatice”, arata Ionut Ghiugan.

Cum se trateaza aceasta tulburare. Evaluarea, atat din punct de vedere medical, cat si psihologic, este primul pas in ameliorarea suferintelor asociate acestei tulburari.

“In functie de simptomele manifestate, de intensitatea, frecventa sau particularitatile individuale ale persoanei in cauza, se ia decizia continuarii tratamentului in urmatoarele directii: tratament medicamentos sau interventie psihoterapeutica. De obicei, aceste doua abordari trebuie combinate, intrucat impreuna, conduc la cele mai bune rezultate. Pe plan somatic, o modalitate de vindecare este tratamentul medicamentos bazat pe antidepresive”, mai spune Ionut Ghiugan.

Psihoterapia poate da sau nu rezultate, insa abilitatile psihoterapeutului sunt decisive. “Tratamentul psihoterapeutic prezinta la randul sau o serie de avantaje si dezavantaje. Avantajele se refera la faptul ca psihoterpia ajuta la formarea unor abilitati si deprinderi de viata, la dezvoltarea personal, si are o rata scazuta a recaderilor. Dezavantajul utilizarii tehnicilor de psihoterapie se refera la rolul important jucat de experienta si abilitatile terapeutului, la intervalul relativ lung in care apar remisiunea simptomelor, mai ales a celor neurovegetative (tulburari de somn, tulburari ale conduitei alimentare, cresteri sau scaderi in greutate), precum si efectele psihologice secundare ce ar putea deriva in urma expunerii la o anumita conceptie teoretica sau filozofica a terapeutului”, incheie Ionut Ghiugan, care precizeaza, totodata, ca psihoterapia nu se rezuma la solutionarea problemei prezente, ci implica si formarea, la client, a unor abilitati si deprinderi generale de rezolvare de problemelor care sa permita reducerea simptomelor si prevenirea reaparitiei acestora.

Articol de Cristina Stancu

Citeste mai mult: www.adevarul.ro


  • 0
Agorafobia (2)

Agorafobia si Tulburarea de panica – Cauze, simptome si tratament

Category : Psihologie clinică

Ce este Agorafobia? Agorafobia este considerata ca fiind cea mai raspandita si mai invalidanta fobie. Ea este definite ca teama de locuri publice sau spatii deschise: teama de a intra in magazine mari, de a merge pe strada, teama de a calatori singur cu mijloacele de transport in comun. Studiile recente au demonstrat insa, ca in cazul persoanelor agorafobice aceste temeri situationale nu sunt cele esentiale, fiind secundare. Adevarata teama este cea legata de faptul ca persoanei ii este frica ca se va declansa un atac de panica.

Un atac de panica se caracterizeaza prin urmatoarele simptome: anxietate, senzatie de slabiciune, ameteala, palpitatii, senzatia ca se inmoaie picioarele, senzatia de sufocare, intunecarea vederii, dureri musculare, senzatia ca pamantul fuge de sub picioare, sentimentul de izolare si irealitate, precum si dorinia imperioasa de a ajunge acasa, unde persoana se simte in sigurania. Un atac de panica se poate produce in orice situatie de viata, insa in cazul agorafobiei persoana incepe sa asocieze producerea atacului de panica cu locul unde acesta s-a produs prima data (metrou, sala de concert, strada aglomerata etc.). Din acest motiv, acesta incepe sa anticipeze producerea atacului, fapt ce ii creaza o puternica stare de tensiune in momentul in care se apropie de locul respectiv si datorita acestei stari de supraincordare, atacul de panica se declanseaza cu adevarat. Rezultatul este acela ca subiectul incepe sa evite sistematic toate aceste situatii, de frica repetarii unui nou atac de panica fapt care nu rezolva problema ci o accentueaza si mentine.

Cum se manifesta? Un exemplu caracteristic pentru aceasta tulburare ar putea fi foarte bine descris de urmatorul caz clinic: “Sunt in metrou dimineata si merg spre locul de munca. In aceasta perioada a zilei metroul este foarte aglomerat si dintr-o data simt ca nu mai am aer si ca imi pierd echilibrul. Incerc sa-mi mentin echilibrul, dar ma simt din ce in ce mai ametita, parca imi fuge pamantul de sub picioare. Mi se intuneca privirea, mi se inmoaie genunchii si tot corpul imi tremura. Sunt cuprinsa de o panica tot mai puternica si inima imi bate tot mai tare. Simt nevoia sa ma asez undeva sa astept ca metroul sa opreasca pentru a iesi cat mai repede la suprafata.”

Pe cine afecteaza aceasta tulburare? Agorafobia debuteaza, de regula la adultii tineri Intre 18 si 35 de ani, indiferent de nivelul de inteligenta, educatie, profesie sau nivel socio-economic. Agorafobia nu este legata de alte probleme psihiatrice sau psihologice, in sensul ca subiectul poate fi perfect normal, cu exceptia agorafobiei. Nu exista nici diferente de gen in aparitia agorafobiei cu toate ca studiile clinice au aratat ca aceasta tulburare prezinta un caracter mai persistent la femei.

Care sunt factorii declansatori?

Stresul. Pentru multi agorafobici primul atac de panica survine intr-o perioada in care sunt prezente evenimente psihotraumatizante recente:
– stres psihologic: certuri cu partenerul de cuplu, decesul unei persoane apropiate, pierderea serviciului, probleme financiare;
– stres fizic: boala, interventie chirurgicala, nastere, abuz de alcool sau medicamente, lipsa somnului;
Anxietatea. Expunerea la stres fizic sau psihologic poate declansa in multe situatii un raspuns de tip anxios, iar anxietatea asociata creste semnificativ vulnerabilitatea persoanei in fata acestei tulburari.
Hiperventilatia sau respiratia accelerata. Respiratia accelerata reprezinta o componeta importanta, care declanseaza si mentine o parte din simptomele specifice atacului de panica: ameteala, senzatii de furnicaturi la mani sau picoare, palpitatii, dureri in piept, etc. Aceste simptome sunt intrerpretate eronat de client, ca semn a unei probleme medicale grave sau pierderii echilibrului psihologic. Simptome sunt declansate de reducerea dioxidului de carbon din sange ca urmare a respiratiei excesive.
Carcateristicile personalitatii. Personalitatea reprezinta structura stabila care asigura adaptarea persoanei la factorii externi de mediu. In situatii de stres intens sau sau contexte noi de viata, nu toata lumea reactioneaza la fel. Unii oameni supraevalueaza problemele si le privesc dintr-o perspective mult mai drastica, decat sunt ele in realitate. O astfel de abordare specifica anumitor structuri de personalitate antreneaza mecanisme cognitive neadaptative (ganduri nocive de ingrijorare) care au ca rezultat cresterea anxietatii si nesigurantei.

Tratament si interventia psihoterapeutica. Prin intermediul tehnicilor specifice psihoterapiei, subiectul va constientiza faptul ca simptomele sale nu sunt periculoase, iar la originea lor sta frica si mecanismele care o intretin (anxietatea anticipatorie, evitarea, comportamentele de suport, etc.) Impreuna cu psihoterapeutul subiectul va parcurge un program de expunere la situatiile anxiogene si desensibilizare, iar treptat va fi capabil sa confrunte singura contextele de viata care anterior ii provocau panica si frica. Pe parcursul psihoterapiei clientul trebuie sa se astepte la faptul ca pot interveni efecte secundare sau momente de cadere. Astfel, chiar dupa unele experiente incununate de succes, pot sa apara momente de depresie sau de lipsa de energie, iar atacurile de panica mai pot aparea episodic. Aceste momente de recadere se produc mai ales cand subiectul este obosit, stresat din alte motive decat cele legate de anxietatile si trairile sale, sau nu se simte bine sub aspect fizic.

Psiholog Ionut Ghiugan


  • 0
anxiety

Anxietatea generalizata

Category : Psihologie clinică

Ce este Anxietatea generalizata? Cu totii suntem din cand in cand ingrijorati de anumite aspecte ale existentei cotidiene. De cele mai multe ori este suficient sa avem un somn linistit sau moment de relaxare alaturi de cei dragi, pentru ca aceste temeri si ingrijorari sa dispara sau sa nu ne mai preocupe atat de intens. In anumite cazuri insa, aceste ingrijorari devin excesive si nejustificate si interfereaza negative cu activitatea de zi cu zi.

Persoanelor cu Anxietate generalizata experimenteaza simptome fizice si psihologice care le impiedica sa isi traiasca viata in limitele normale. Asemenea simptome includ: stari de neliniste, oboseala, dificultati de concentrare, iritabilitate, tensiune musculara si/sau insomnie. In plus, aceste persoane se ingrijoreaza pentru o serie de evenimente cum ar fi starea de sanatate, probleme financiare, respingere si performanta si isi controleaza cu dificultate aceste ingrijorari. Multe persoane cu anxietate generalizata, considera ca ingrijorarea lor nu mai este „controlabila” si din acest motiv cred se vor imbolnavi sau vor innebuni.

Simptome pentru anxietatea generalizata:

  • Stare de teama in legatura cu posibilitatea aparitiei unui eveniment neplacut pentru sine sau pentru alte persoane semnificative;
  • Neliniste psihomotorie care duce la restrangerea activitatilor obisnuite;
  • Activitatea crescuta a sistemul nervos vegetativ: transpiratii, senzatii de cald/rece, gura uscata, diaree, mictiuni frecvente;
  • Senzatia de sufocare;
  • Stare de oboseala, slabiciune;
  • Permanenta atentie la riscuri, vigilenta fata de tot ce ar putea lua o turnura neplacuta, pentru a controla chiar situatii cu un risc redus;
  • O tensiune musculara: zvacnituri, contractii dureroase (spate, umeri, maxilare) ce dau adesea senzatia de oboseala;
  • Hipervigilenta: senzatia de a fi permanent la panda, intr-o continua activare, dificultati de concentrare, perturbari ale somnului, iritabilitate.

Cine are Anxietate generalizata? Aproximativ 7% din populatie sufera de Anxietate generalizata. Femeile dezvolta aceasta tulburare cu o probabilitate de doua ori mai mare decat barbatii. Aceasta tulburare are o latura cronica, cele mai multe persoane admitand ca au fost toata viata lor persoane ingrijorate.

Care sunt cauzele Anxietatii? Anxietatea este o teama difuza fara obiect bine precizat, adesea insotita de acuze somatoforme: presiune toracica, tahicardie, transpiratie, tendininta imperioasa de a urina, etc. Factorii care declanseaza Anxietatea:

  1. Ereditatea. Numeroase studii au aratat ca aproximativ 30% dintre cazurile diagnosticate cu tulburari anxioase sunt mostenite. Exista anumite trasaturi transmise ereditar, care ii determina pe unii din noi sa dezvolte aceasta tulburare, cum ar fi: nivel general de nervozitate, depresie, inabilitatea de a tolera frustrarea si sentimentul de inhibare.
    2. Conflictelor inconstiente, neadecvat rezolvate, datand din prima copilarie. Pentru psihanalisti anxietatea excesiva, numita de ei “anxietate nevrotica” este simptomul rezultat in urma refularii impulsurilor inacceptabile. In acest caz, anxietatea se datoreaza reprimarii ostilitatii copilului, care nu-si poate exprima agresivitatea atat timp cat este neajutorat si izolata intr-o lume dusmanoasa.
    3. Mediul. Studiile au aratat ca persoanele care sufera de tulburari anxioase, raporteaza mai multe evenimente de viata stresante recente sau care vin din trecut (despartiri, decese, conflicte cu altii, mutatul, schimbarea profesiei, sarcini suplimentare, schimbari de rol).

Reactia la anxietate intensa variaza in functie de varsta persoanei:

a) La copii apar mai multe tulburari in sfera conduitei:

  • Onicofagie
  • Enurezis
  • Suptul degetului
  • Tulburari de comportament

b) La adolescenti anxietatea se manifesta prin:

  • Lipsa increderii in sine
  • Sentimentul de inadecvare
  • Timiditate
  • Tendinta spre retragere si izolare
  • Inclinatia spre masturbare

c) La adultii tineri anxietatea este asociata frecvent cu:

  • Aspiratii excesiv de inalte, scopuri imposibil de atins
  • Scaderea autostimei si retragerea in sine
  • Vulnerabilitate crescuta la factorii stresori din mediu
  • Reactii de tip depresiv

d) La varstnici anxietatea este frecvent asociata cu:

  • Nemultumire si suparare refulata
  • Teama de a fi abandonati si de a ramane singuri

Majoritatea persoanelor cu Anxietate generalizata prezinta o serie de probleme aditionale cum ar fi: fobii, depresie, sindromul colonului iritabil si probleme de relatie. O parte dintre persoanele cu Anxietate generalizata spun ca evita alte persoane de frica respingerii sau ca devin excesiv de dependente de altii, tocmai datorita lipsei lor de incredere.

Eficienta Psihoterapiei in tratarea Anxietatii generalizate. Persoanele cu Anxietate generalizata par sa fie ingrijorate datorita faptului ca, de cele mai multe ori, li se vor intampla lucruri rele, evenimente „cumplite”, chiar si in cazurile in care aceasta probabilitate este foarte redusa sau chiar inexistenta. Multe persoane care se ingrijoreaza constant sunt convinse ca ingrijorarea lor excesiva le ajuta sa nu fie surprinse de niciun eveniment negativ sau ca ingrijorarea le va ajuta sa se pregateasca pentru cele mai nefericite rezultate posibile. In realitate credinta ca aceasta ingrijorare v-ar putea ajuta si proteja, nu face altceva decat sa produca multe emotii negative si sa va mentina blocati intr-un conflict interior.

Anxietatea normala are o functie adaptativa, deoarece ne protejeaza in situatiile amenintatoare. Atunci insa, cand vorbim de anxietatea patologica, aceasta nu are niciun fel de functie pozitiva ea generand incapacitate persoanei de a functiona adecvat in conditii de stres. Datele de cercetare au evidentiat faptul ca aproximativ 10% din populatie a suferit de o tulburare anxioasa.

Tratamentul tulburarilor anxioase implica psihoterapie, tratament farmacologic sau combinarea ambelor metode. Unele studii au dovedit faptul ca psihoterapia este mai eficienta in tratarea acestei tulburari, decat tratamentul medicamentos. Aproximativ 50% dintre persoanele cu Anxietate generalizata prezinta imbunatatiri semnificative in functionare dupa interventia psihoterapeutica.

Obiectivele principale ale Psihoterapiei in tratarea Anxietatii generalizate. Expunerea in plan imaginar sau real la situatiile anxiogene, in vederea deconditionarii, obisnuirii sau desensibilizarii. Reevaluarea cognitiva a situatiilor pentru a modifica modul de percepere a amenintarii. Clientul va invata sa identifice si sa combata gandurile negative automate si convingerile disfunctionale si sa le substituie cu unele cu un caracter mai realist. Formarea si dezvoltarea unor strategii adaptative pentru a face fata stresului.

Utilitatea Hipnozei in terapia Anxietatii. Hipnoza si-a dovedit utilitatea in terapia Anxietatii pentru obtinerea unei relaxari profunde si rapide, ce poate fi aplicata in situatiile anxiogene, pentru modificarea manierei de percepere a amenintarii, precum si pentru cresterea increderii clientului ca va putea face fata cu bine situatiei respective. Hipnoza faciliteaza foarte mult demersul desensibilizarii, pentru ca trairile specifice transei hipnotice au un caracter foarte apropiat de realitate, clientii confruntandu-se cu situatiile anxiogene ca si cum ar fi in realitate. De asemenea, hipnoza va contribui la cresterea motivatiei si a expectatiilor pozitive legate de intreg procesul terapeutic.

Rolul tratamentului medicamentos in cazul Anxietatii generalizate este reducerea rapida a nivelului anxietatii. Tratamentul medicamentos poate fi o parte esentiala a interventiei, paralel insa, cu invatarea in cadrul psihoterapiei a modului in care puteti sa va rezolvati problemele cat mai eficient. Tratamentul medicamentos poate sa reduca nivelul de anxietate si teama dar nu va poate oferi raspunsuri la intrebarile si situatiile de viata importante cu care va confruntati.

Psiholog Ionut Ghiugan